Galerii

Cum medităm: O metodă care urmează etapele descrise în Yoga Sutra-ele lui Patanjali

Există multe metode de meditație, adaptate fiecare unui anumit context spiritual sau istoric. Majoritatea au însă la bază câteva principii pe care le regăsim într-o formă sau alta peste tot: liniștea minții, transcenderea dualității, regăsirea propriei naturi, care nu mai este individuală ci universală…

Va fi descris în continuare modul în care puteți medita folosind introspecția prin întrebarea ”Cine sunt eu?” urmând etapele din aṣṭāṅga yoga lui Patanjali. Veți folosi în această căutare o experiență foarte simplă care ține de dualitatea ”subiect-obiect”. În procesul percepției duale există o triadă formată din obiectul de perceput, subiectul cunoscător (”cel care vede”) și cunoașterea, procesul care unește subiectul de obiect. Ori de câte ori reușiți să percepeți ceva, există o diferență, uneori foarte subtilă (atunci când obiectul este mintea, de exemplu), între cel care vede și ceea ce este văzut, între cel care simte și ceea ce este simțit. Cu alte cuvinte dacă percepeți ceva, dacă vedeți, atingeți ceva, nu sunteți acel ceva. Este un proces în trei pași, mai întâi observați acel ”ceva” (corpul de exemplu), apoi deveniți conștienți de faptul că observați acel ceva (că există o cunoaștere îndreptată de la ”cineva” către ”ceva”) și apoi de faptul că există cineva care observă. În acest fel atenția se întoarce de la obiect la subiect într-un proces de detașare față de obiectul percepției.

În cazul exemplului de mai sus, dacă observați corpul, apoi deveniți conștienți de faptul că îl observați și apoi de faptul că există un observator, în acel moment constatați că voi, ca observator nu sunteți corpul, ”obiectul” observat în această situație. Acest proces se va repeta cu experiențe din ce în ce mai subtile până când va veni un moment în care nu veți mai putea face o diferență între ceea ce este observat și observator, moment în care apare experiența existenței pure, a existenței lipsite de atributele cu care ne identificăm de obicei (nume și formă, personalitate, funcție etc.). Fiecare din etapele următoare va trebui să aibă ca fundal acest proces triplu de căutare a Sinelui prin care ne detașăm treptat de corp, respirație, minte, corpuri subtile etc.

De asemenea, spre deosebire de aṣṭāṅga lui Patanjali, aici sunt doar 6 din etapele de acolo (aṣṭā înseamnă 8) pentru că primele două, yama și niyama, deși reprezintă instrucțiuni importante cu privire la pregătirea pentru meditație, nu fac propriu-zis parte din procesul meditativ.

 1. Āsana – postura de meditație

Meditația pornește de la unitatea corp-minte și de aceea poziția corpului va tinde să se reflecte asupra ”poziției” minții. Este bine să aveți o aceeași postură în care meditați (cu mici variații pentru perioadele mai lungi de meditație) pentru ca mintea să se preia sugestia pe care o primește de la corp.

Este importantă nemișcarea pe care să o mențineți perioade cât mai lungi de timp. Chiar și atunci când este nevoie să vă schimbați poziția, o veți face lent și conștient. Este posibil să fie mult mai dificil așa, însă veți păstra conștiența mult mai vie și astfel meditația va continua fără întreruperi prea mari.

Indiferent care este postura pe care o alegeți pentru meditație, există câteva detalii comune la care veți putea reveni periodic în timpul practicii. Ele pot fi reluate atât ca elemente de verificare cât și ca modalități de a stabili mereu un punct de plecare când constatați că mintea v-a zburat în altă parte.

Primul amănunt la care veți reveni este spatele drept. Va exista tendința de a curba spatele ori de câte ori mintea rătăcește. În momentul în care deveniți conștienți de acest lucru, verificați dacă spatele este drept, deschideți pieptul trăgând ușor de umeri înapoi, reluați observarea corpului.

 Patanjali definește āsana ca fiind fermă și plăcută. Echilibrul dintre aceste două extreme este ceea ce veți căuta, chiar și atunci când ”corpul” nu mai este decât o prezență în spațiu. Veți observa că pe măsură ce meditația se adâncește, se va modifica și percepția asupra corpului. Veți pierde gradat senzația de soliditate, de densitate a acestuia, devenind conștienți de structurile mai subtile, ajungând treptat la percepția lui ānandamayakośa, corpul fericirii.

Mai multe despre postură găsiți în articolele despre postura de meditație (1234)

 2. Prāṇayāma – respirația

De la corp vă veți deplasa atenția la respirație. Aceasta are darul de a liniști mintea și de a ne focaliza în interior. La început veți sesiza senzațiile respiratorii, trecerea aerului prin nări, dilatarea și contracția toracelui, deplasarea diafragmei și ușorul masaj abdominal. Aceste senzații concrete, fizice, agață atenția și mențin mintea focalizată.

Veți trece apoi la observarea punctului în care se termină inspirația și din care începe expirația.

Iată ce se spune în Vijñāna Bhairava Tantra (traducerea lui Jaideva Singh):

Sutra 24. Parā devī (Suprema Energie) a cărei natură este visarga (creația) se manifestă neîncetat ascendent (din centrul corpului către dvādaśānta, un punct la 12 degete distanță de nas) sub forma expirației și descendent (din dvādaśānta către centrul corpului) sub forma inspirației. Fiind constant conștienți și focalizați pe cele două locuri de origine (centrul corpului în cazul expirației și dvādaśānta în cazul inspirației) apare plenitudinea (care reprezintă starea de Parāśakti sau natura lui Bhairava).

Sutra 25. După respirația care se naște din interior (expirația care pornește din hṛt, Inima, centrul corpului) există o clipă de suspendare în dvādaśānta și după respirația care se naște din exterior (inspirația care pornește din dvādaśānta) există o clipă de suspendare în Inimă (hṛt, centrul corpului). Dacă îți fixezi mintea constant în aceste două momente de suspendare, vei descoperi că Bhairavī, esența formei lui Bhairava, se manifestă în acele două puncte.

La fel ca în sutra 24 din Vijñāna Bhairava, veți sesiza că acest punct interior se află în zona pieptului, central, ușor în dreapta. Veți descoperi că este locul de proiecție al Inimii Spirituale, acel loc pe care spontan îl indicați când arătați spre propria persoană.

Mergând un pas mai departe, veți sesiza că există un moment de suspendare, de vid, imediat după ce s-a terminat inspirația și chiar înainte de a începe expirația. Prelungiți acest moment la 1-2 secunde și observați cum mintea este absorbită de vidul acestei pauze. Veți percepe și faptul că la sfârșitul expirației și începutul inspirației există de asemenea un moment de suspendare de vid pe care îl veți prelungi la 1-2 secunde. Va fi ca și cum respirația se întâmplă direct în piept, ca și cum inspirați și expirați în Inima Spirituală.

Mai multe despre respirație și liniștirea minții găsiți aici.

 3. Pratyāhāra – interiorizarea

Acesta este momentul interiorizării, momentul retragerii simțurilor în Inimă. Continuând să fiți atenți la acel punct în care se încheie inspirația, în acel moment de pauză dinaintea expirației, veți constata că apare o intensificare a percepției interioare. Este ca și cum puteți simți acel punct interior, ca și cum îl puteți ”atinge”. Inima Spirituală, punctul de proiecție al acesteia în corp, devine o realitate tangibilă, o experiență vie de la care poate începe acum introspecția.

Sau poate să pară ca un spațiu interior în care ați intrat și în care evenimentele exterioare (zgomote, lumini, mirosuri) ajung estompate, ca dintr-o altă lume. Este un spațiu al Inimii numit hṛt akaśa (literal spațiul inimii) în upanishade. Aici poate să înceapă procesul descoperirii de Sine, de la aspectele cele mai grosiere, ale personalității și egoului, până la subtilitatea lui ātman.

Mai multe despre interiorizare găsiți aici.

4. Dharana – concentrarea asupra Sinelui prin întrebarea ”Cine sunt eu?”

În această etapă începeți procesul introspecției. Vă puneți întrebarea ”Cine sunt eu?” având atenția centrată în mijlocul pieptului, în hṛt akaśa (spațiul Inimii), în acel punct pe care l-am descris anterior. Răspunsul va fi o experiență a existenței, o afirmare a lui ”Eu SUNT”, dincolo de minte, de personalitate, de structurile efemere și limitate. La început este un efort mental, mintea pune întrebare, mintea încearcă să experimenteze răspunsul. Veți folosi acel proces triplu de detașare față de ceea ce percepeți și de întoarcere către cel care percepe. Veți trece gradat de la manas, mentalul inferior care ”gândește” realitatea la buddhi, mentalul superior, cel care intuiește și simte realitatea. Prin urmare veți încerca să experimentați, să simțiți această căutare ca pe o realitate vie și nu doar să o gândiți.

Acest efort constant de orientare repetată a proceselor interioare către ”Cine sunt eu?” reprezintă faza de concentrare, dharana. Dacă în atenția voastră vor intra atunci și alte evenimente (vă dor genunchii, auziți zgomote exterioare, vă miroase ceva, vi se face cald sau vi se face frig) supuneți toate aceste evenimente aceluiași proces triplu prin care faceți trecerea de la ceea ce este observat la cel care observă. De exemplu, dacă apare o tensiune în genunchi, deveniți conștienți de prezența ei, apoi de faptul că există ”cineva” care observă ”ceva” și apoi vă întrebați cine este acest ”cineva”. Răspunsul va fi ”eu” și apoi vă veți întreba ”cine sunt eu?” revenind la introspecție. Va trebui însă să încercați să nu folosiți doar mintea și deducția în această căutare ci să treceți către o experiență directă a realității lăuntrice. În cazul tensiunii din genunchi, va trebui să simțiți tensiunea, să vă confruntați cu ea, înainte de a trece la pasul următor.

Odată însă ce acest proces devine o obișnuință, va fi tot mai ușor să-l aplicați în cazul unor percepții mai subtile, legate de gânduri, emoții, energii, eliberându-vă astfel gradat de identificările care înlănțuie percepția de sine.

5. Dhyana – meditația

Veți începe să simțiți de la un moment dat o anumită fluiditate a procesului căutării de Sine, întrebarea și răspunsul tind să se întâmple în același ”loc interior” și apare o intensitate interioară, ca și cum intimitatea experienței capătă o dimensiune energetică. Experiența lui ”Eu Sunt” devine vibratorie și luminoasă, spanda și sphurata. Această vibrație luminoasă se rafinează și se intensifică tot mai mult, devenind atunci realitatea însăși. Momentul de maxim al acestei intensificări marchează trecerea la următoarea etapă.

6. Samādhi – momentul libertății experienței

Acesta este momentul renunțării, momentul în care vă abandonați complet experienței fără să mai ”faceți” nimic. Interior pare să fie ca o dilatare, ca o expansiune sau o topire în spațiul conștiinței pure, o libertate fără limite a experienței. În acest moment dispare ”Eu” și rămâne doar ”Sunt” ca ființare în oceanul nesfârșit al Conștiinței Universale.

Când această experiență tinde să se estompeze, când reapar limitările existenței în corp sau mintea își face din nou simțită prezența, fie să se minuneze de experiență, fie să încerce să o pună în cuvinte-gânduri, vă întoarceți la prima etapă. Vă observați corpul, sau ceea ce simțiți în acel moment ca fiind corpul, adesea acesta fiind o experiență mai subtilă, mai fluidă a limitării formei. Apoi respirația, punctul ei interior de origine, momentul de suspendare dintre inspirație și expirație, experiența acestui punct ca proces de interiorizare a simțurilor, concentrarea pe întrebarea ”Cine sunt eu?”, experiența vibratorie și luminoasă a lui ”Eu sunt” și apoi din nou abandonul în existența pură.

În orice moment mintea se îndepărtează sau experiența devine estompată, reluați procesul de la început, poate ceva mai repede, dacă deja vă aflați într-un stadiu mai profund, poate ceva mai lent dacă mintea este în continuare agitată.

7. Bhava Samādhi – extazul cu ochii deschiși

Ultima etapă o constituie experiența Sinelui cu ochii deschiși, când simțurile nu vor mai fi un obstacol care să vă scoată din realitatea propriei existențe. Aceasta este śāmbhavī mudra, momentul în care ”vedeți” Sinele pretutindeni.

Revenirea din meditație se face deschizând ușor ochii și încercând să păstrați experiența lăuntrică. Veți simți aproape concret atracția pe care simțurile o exercită către exterior și modul în care mintea este ”dusă” în afară de acestea. În timp însă, experiența va rămâne prezentă, ca un fundal pe care toate celelalte evenimente, interioare și exterioare se desfășoară. Este asemănător metaforei cinematografului, expusă de Yogananda în cartea sa ”Autobiografia unui yoghin”. Ecranul alb este Conștiința Sinelui iar filmul proiectat pe ecran evenimentele vieții. Chiar dacă imaginile par reale, atunci când filmul este oprit nu rămâne nimic altceva decât ecranul alb al Conștiinței Pure. În Bhava Samādhi veți păstra conștiența ecranului chiar și atunci când rulează ”filmul vieții”.

Initiere in Tripura Bhairavi sadhana – Tantra Maha Vidya – 12-13 aprilie 2014

 “Tantra shastra, învăţătura provenită din unul din cele mai vechi sisteme spirituale ale omenirii, este cel mai bine reprezentată prin Cele zece mari căi ale înţelepciunii – Dasha Maha Vidya.Seminariile noastre vă aduc aproape această cunoaştere transformatoare, acest nucleu iniţiatic al Indiei.

Vă invităm la un nou seminar de Tantra shastra consacrat Înțelepciunii focului purificator, numită Tripura Bhairavi. Chiar dacă aţi fost sau nu alături de noi la celelalte prezentări despre Maha Vidya, de această dată puteţi participa la trezirea focului spiritual purificator ce este făcută cu putinţă prin înţelepciunea lui Tripura Bhairavi. Metodele tradiţionale, folosirea mantrelor, a yantrei vii, asanele şi pranayama vor fi ajutoare preţioase în acest demers spiritual.” (Simona Trandafir)

Informații administrative

Seminarul va avea loc în perioada 12-13 aprilie 2014 în Sânpetru, Braşov, la sala centrului de meditatie și yoga Kamala.

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.com în limba engleză).

Program orientativ:

12 aprilie 2014, orele 9.00 – 20.00, cu pauză de prânz;

13 aprilie 2014, orele 9.00 – 18.00, cu pauză de prânz.

Taxa de  participare: 180 lei.

Pot participa atât persoane care nu au mai fost la alte seminarii Tantra shastra, cât și cei care au deja inițierea (de la seminarul din anul 2011) pentru a realiza împreuna Tripura Bhairavi sadhana (aceştia din urmă vor achita o taxa redusă, de 50 lei).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 4 aprilie 2014.

Pentru cei care se înscriu după această dată, taxa de participare va fi 220 lei.

Pentru persoane din alte localitati se poate asigura cazare si masă.

ATENȚIE: LOCURI LIMITATE!

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Îndrăzneşte să-ţi trăieşti visele!

Să ne imaginăm că ne trezim într-o dimineaţă, peste 30 de ani, şi privim înapoi în viaţă. Ce vedem? A fost o viaţă plină de fericire sau una întunecată de suferinţă? A fost o viaţă plină de iubire sau am trăit mai tot timpul un sentiment de frică? Revenind în momentul prezent, ne putem da seama că acţiunile noastre de acum ne influenţează întreaga viaţă. Nu este niciodată prea târziu să ne schimbăm în bine modul de a gândi şi prin aceasta, să ne îmbogăţim întreaga viaţă cu iubire, cu frumuseţe, cu armonie, cu forţă creatoare. Totul depinde de noi înşine!

Suntem creatori ai vieţii noastre

Totul în acest univers este energie. Chiar şi “nimicul” este tot o formă de energie, nemanifestată. Energia este însăşi forţa universală a vieţii, structurată cu o divină inteligenţă în iubire, sunet, culoare, formă. Tot ceea ce noi suntem din punct de vedere fizic, mental, emoţional şi spiritual are la bază această vibrantă forţă a vieţii, fără vârstă, etern transformatoare. Orice moment pe care îl trăim, orice respiraţie pe care o avem, orice gând care ne apare în minte creează şi recreează eterna spirală a vieţii şi ciclurile manifestării. Suntem, chiar fără să ştim, creatori activi ai universului în care trăim.

Aşa cum energia îşi poate schimba vibraţia, forma, culoarea, sunetul, dar niciodată nu dispare, la fel este şi fiinţa noastră. Suntem fiinţe spirituale eterne, care am ales să trăim pe această planetă, asumându-ne o existenţă umană. Suntem aici pentru a învăţa, pentru a ne aminti cine suntem cu adevărat, pentru a evolua spre cea mai pură şi cea mai înaltă vibraţie a iubirii şi a luminii divine. Drumul pe care mergem poate părea uneori presărat cu obstacole sau plin de suferinţă, dar orice eveniment pe care îl trăim are un scop bine precizat în ordinea universală şi o semnificaţie divină.

Înţelegând cum acţionează forţa vieţii în propria noastră fiinţă, cum ne influenţează sănătatea, munca şi relaţiile noastre, înţelegând rolul ei în natură şi în Univers, vom înţelege şi vom accelera împlinirea misiunii vieţii noastre, oricare ar fi ea, trezind puteri benefice nelimitate la toate nivelurile existenţei.

 Nu este atât de important ceea ce se petrece, ci cum reacţionăm la ceea ce se petrece!

În faţa aceluiaşi eveniment, fiecare om reacţionează diferit. Un obstacol îl opreşte pe cel care nu este foarte convins că va reuşi, dar este depăşit cu uşurinţă de cineva care are încredere, este optimist, gândeşte pozitiv, şi acţionează cu toată convingerea că va reuşi. Un accident dramatic poate lăsa urme profund traumatizante în sufletul unui om, care va fi marcat întreaga viaţă de frică şi angoasă, în timp ce un altul se ridică, îşi depăşeşte durerea şi acţionează ca un  învingător, salvându-i chiar şi pe alţii. Un astfel de exemplu este cazul lui ??, care a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile în urma unui accident de aviaţie, dar nu şi-a pierdut încrederea, zâmbetul şi puterea de acţiune, şi a ajuns ministrul departamentului de probleme ale handicapaţilor din Franţa.

Nu există nici un obstacol care să nu poată fi depăşit, nici o suferinţă care să nu poată fi vindecată, nici un vis care să fi prea mare! Viaţa nu se opreşte pentru nimeni, nici chiar în cele mai dramatice situaţii, atunci de ce să aşteptăm să vină altcineva să acţioneze în locul nostru, să trăiască în locul nostru?

Unii oameni spun că ei nu au timp să viseze, deoarece viaţa este prea dură şi plină de suferinţă. Şi totuşi… Deschide-ţi ochii sufletului şi fii atent la sentimentele tale! Redescoperă-ţi inima de copil care crede, din tot sufletul, că orice este posibil. Ai  încredere în tine însuţi, depăşeşte-ţi temerile şi îndrăzneşte să îţi trăieşti viaţa aşa cum întotdeauna ai visat, pentru că ai cu adevărat puterea de a-ţi transforma în bine viaţa! Orice ai nevoie se găseşte în interiorul tău, chiar acum, pentru că răspunsurile pe care le cauţi se află în inima ta!

 Modificarea semnificaţiei unui eveniment ne poate transforma în bine întreaga viaţă!

În mod subconştient, există anumite convingeri care ne auto-limitează, care ne opresc să dobândim şi să devenim ceea ce dorim. Iar aceste convingeri greşite se manifestă în viaţa obişnuită prin sentimente de mânie, ură, gelozie, agresivitate, cinism, apatie, invidie, violenţă, închidere sufletească etc. Să începem prin a ne întreba pe noi înşine, oricând simţim una dintre aceste emoţii: “De fapt, de ce îmi este frică?”. Astfel, atunci când ne recunoaştem fricile, le putem îndepărta din viaţa noastră şi vom putea să redescoperim fericirea.

Toate convingerile şi credinţele pe care le avem acum sunt bazate pe experienţe trecute. În copilărie, ne-am format anumite credinţe subconştiente pe care le-am păstrat în viaţa noastră de adulţi. Dar deseori, acestea ne opresc să fim fericiţi. Privind înapoi în copilărie, putem analiza momentele care au avut un impact major asupra noastră şi care ne-au influenţat viitorul. Înţelegându-le, putem înlocui convingerile de genul: “Nu sunt destul de bun”, “Nu merit să fiu iubit”, “Trebuie să am grijă de oricine”, “Sunt urât”, “Trebuie să fac totul de unul singur”, etc., cu altele pozitive: “Merit din plin să primesc acest loc de muncă bine plătit”, “Am încredere în oameni”, “Dumnezeu mă ajută în tot ceea ce am de făcut”, “Sănătatea mea este perfectă”, etc.

Totul în viaţă are înţelesul şi semnificaţia pe care noi o dăm, şi astfel avem puterea să ne transformăm convingerile. Ne putem schimba viaţa într-o secundă, căci totul depinde de o hotărâre luată cu toată puterea credinţei noastre, de o convingere din toată inima. Îndrăzneşte să te trezeşti la adevărata viaţă şi să trăieşti ca şi cum întreaga ta viaţă ar fi un vis în care orice este posibil… dacă tu crezi în el!

“Nu pot schimba direcţia vântului, dar pot orienta pânzele corabiei mele pentru a ajunge întotdeauna la destinaţie.” (James Dean)

Cu fiecare hotărâre pe are o luăm, ne modelăm şi ne creăm destinul.

Gândurile şi convingerile ne creează viitorul

Să încetăm să ne mai focalizăm asupra a ceea ce nu dorim şi să ne concentrăm numai asupra a ceea ce dorim cu adevărat să obţinem în viaţă! Să vedem întotdeauna partea plină a paharului şi să apreciem ce am învăţat nou şi bun în fiecare zi.

Trăieşte în momentul prezent şi mergi hotărât către scopul pe care ţi l-ai propus. Viitorul este în faţa ta, trăieşte-ţi viaţa cu un scop bine precizat, priveşte drept înainte şi lasă-l pe Dumnezeu să te ajute, abandonându-te în faţa voinţei Sale.  Prin gândurile şi convingerile noastre ne creăm propria existenţă, căci viaţa este alcătuită în mare măsură din hotărârile pe care le luăm, şi din efectele acestora, care ne influenţează ulterior pe perioade mari de timp. În fiecare moment alegem şi decidem asupra modului în care ne trăim viaţa.

Pentru a putea să ne transformăm profund în bine viaţa, să începem prin a răspunde la câteva întrebări:

De ce te trezeşti dimineaţa? Care este scopul vieţii tale?

Ce calitate binefăcătoare doreşti să dobândeşti? Ce stare minunată doreşti să trăieşti?

Ce domenii din viaţa ta ai dori să transformi, să îmbunătăţeşti, să aprofundezi? Aspectul fizic, emoţiile, relaţiile cu ceilalţi, sănătatea, mediul, cariera, evoluţia spirituală?

Care sunt pasiunile tale? Ce lucru sau acţiune te împlineşte interior şi te face fericit?

Cum îţi vezi viitorul? Ce te împiedică să îl ai aşa cum îl doreşti?

Vrei să fii mai mult decât eşti acum? Vrei să fii mai bun decât eşti acum?

Analizează cu atenţie aceste întrebări şi răspunde cu sinceritate la ele. Stabileşte-ţi scopuri de atins pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, fixează-ţi priorităţile, alege calea de parcurs în acest scop, iar apoi treci la acţiune!

Orice este posibil dacă tu crezi cu putere că aşa se va petrece! Este timpul să elimini tot ceea ce nu te lasă să visezi la o viaţă mai fericită, pentru că nimic nu este posibil în viaţă dacă tu nu crezi că acel lucru este posibil! Nimic şi nimeni nu se va schimba până când tu însuţi nu te vei transforma profund! Şi poţi începe să fii fericit chiar aici, chiar în acest moment!

Nu suntem singuri în viaţă!

Nimeni nu este singur în viaţă, nici chiar ascetul retras în munţi, care nu a vorbit şi nu a văzut pe altcineva de ani de zile. El se află într-o tainică legătură cu forţele naturii, cu Dumnezeu. Comunicăm cu propria fiinţă şi cu întreg universul în fiecare moment în care respirăm, atunci când suntem treji şi atunci când dormim. Descoperind modul în care interacţionăm cu lumea înconjurătoare, şi urmărind să îl transformăm în bine, ne îmbunătăţim, de fapt, întreaga viaţă.

Răspunde la următoarele întrebări şi analizează-ţi răspunsurile.

Pentru a comunica, ce limbaj foloseşti cu familia ta, cu prietenii, cu copiii, cu corpul tău, cu cariera ta, cu sănătatea ta, cu fiinţa iubită, cu tine însuţi?

Comunici cu adevărat ceea ce eşti şi ceea ce vrei? Comunici cu iubire sau cu frică? Ţi se răspunde cu iubire sau cu frică?

Eşti pregătit să faci un pas în afara zonei tale de confort, să creşti, să evoluezi?

Ce ai de pierdut, în afara închistărilor şi limitelor pe care tu însuţi ţi le-ai impus?

Tot ceea ce ai de făcut este să îţi elimini temporar neîncrederea în tine însuţi, în oameni, pentru că nu eşti niciodată singur decât dacă tu alegi să fii astfel, şi să te deschizi cu tot sufletul către ceilalţi oameni, către minunea vieţii, către fericire.

Înflorirea sufletului

Respiraţia – acţiune continuă care se desfăşoară în corpul nostru – este importantă nu numai pentru că ne aduce în fiinţă aerul necesar menţinerii în viaţă; ea are totodată un rol profund transformator asupra omului şi îl poate ajuta foarte mult prin energia deosebită pe care o vehiculează. În Orient, această energie se numeşte prana şi se consideră a fi fundamentul vital al vieţii. Aşadar, pe lângă aerul pe care îl inspirăm, preluăm totodată şi o anumită energie, care, conform tradiţiei milenare yoga, reprezintă baza întregii manifestări.

Darul vieţii

Suflul vital al vieţii noastre are aceeaşi natură esenţială cu Suflul Divin creator al tuturor lucrurilor fizice şi subtile. De ace­ea, respiraţia noastră ne menţine în legă­tură cu Dumnezeu. Prin fiecare inspiraţie, primim în fiinţa noastră darul vieţii, iar fiecare expiraţie ne reuneşte cu întreaga creaţie. Chiar şi după aşa-numita “moarte”, continuăm să existăm tot prin transferurile, de această dată mult mai subtile, de energie dintre noi şi restul lumii.

Respiraţia ne influenţează foarte mult întreaga viaţă. Un om sănătos respiră am­plu, calm, profund, iar cel bolnav – într-un mod slab şi plăpând. Cel fericit îşi trăieşte fericirea prin fiecare respiraţie, cel anxios abia îndrăzneşte să îşi dea seama că respiră.

Există o strânsă şi directă legătură între energia respiraţiei, fizicul, psihicul şi mentalul nostru. De aceea, yoga – ştiinţă complexă a vieţii – a dezvoltat un întreg sistem de tehnici care au un foarte bogat fundament teoretic şi filozofic, prin care energia prana-ei este folosită pentru transformarea şi spiritualizarea fiinţei umane.

Se spune despre un mare înţelept că nu îşi învăţa discipolii, timp de 20 de ani, de­cât să respire. Numai Occidentul conside­ră că este simplu şi banal să respiri – toc­mai pentru că aici, în Occident, oamenii nu ştiu să respire corect.

Tehnica pe care o prezentăm în conti­nuare nu vă va lua însă 20 de ani ca să o învăţaţi şi va fi suficient să o practicaţi 15 minute pe zi pentru a vă bucura de efec­tele ei. Ea se adresează în special celor care ştiu să privească o floare înflorind şi aspiră să îşi simtă sufletul fericit, liniştit şi curat.

Tehnica propriu-zisă

Cel mai bine ar fi să realizaţi această tehnică de respiraţie în mijlocul naturii, într-o pădure, o poieniţă, pe malul mării… Dar se poate practica la fel de bine şi aca­să, cu condiţia să fiţi într-o cameră foarte bine aerisită.

Aşezaţi-vă pe un scaun, cu faţa către nordul magnetic, menţineţi spatele drept, capul în prelungirea coloanei vertebrale, palmele pe genunchi, ochii închişi. Relaxaţi-vă global – fizic, psihic, mental. Eli­minaţi, pe cât posibil, orice fel de gânduri, preocupări interioare, griji. Rela­xaţi acum piciorul stâng, de jos în sus, apoi piciorul drept; braţul stâng, de la vâr­ful degetelor până la umăr, apoi, la fel, braţul drept; relaxaţi global trunchiul de jos în sus; gâtul, muşchii din zona capu­lui. Conştientizaţi acum relaxarea corpu­lui fizic.

Apropiaţi uşor palmele între ele, la ni­velul pieptului; degetele se ating între ele, palmele le menţineţi relaxate, dar apropi­ate una de alta.

Imaginaţi-vă acum un boboc frumos de floare, în dreptul pieptului. Poate fi orice floare doriţi: un lotus, un trandafir, o la­lea, un crin… Vizualizaţi cât mai bine bo­bocul de floare, de culoare galben-aurie. Respiraţi 3-5 minute de voie, calm, liniş­tit: inspiraţi pe nas, cât mai amplu, şi ex­piraţi pe gură. Urmăriţi să simţiţi cât mai profund frumuseţea bobocului de floare, strălucirea lui aurie şi direcţionaţi energia preluată prin respiraţie în zona pieptului, central.

Treceţi acum la o altă etapă, în care res­piraţiile vor fi însoţite şi de reţinerea su­flului pe vid, respectiv pe plin. Inspiraţi profund pe nas, duceţi de asemenea ener­gia în zona pieptului şi vizualizaţi cum, odată cu inspiraţia, floarea aurie se deschi­de. Corelaţi inspiraţia cu mişcarea foarte lentă a palmelor care, rămânând lipite la bază, ajung totuşi în finalul inspiraţiei să fie cu degetele depărtate, asemenea unei flori deschise. Degetele sunt relaxate, uşor îndoite, pentru a semăna cât mai mult cu petalele unei flori înflorite. Ră­mâneţi apoi nemişcaţi, în retenţie pe plin, şi vizualizaţi cât mai bine floarea acum înflorită, frumoasă, plină de viaţă şi de strălucire. Expiraţi apoi uşor pe gură; corelaţi expiraţia cu închiderea florii şi apropierea lentă a degetelor, care ajung în finalul expiraţiei să fie din nou lipite între ele. Rămâneţi într-o scurtă retenţie pe vid şi reluaţi apoi respiraţia în acelaşi mod. Realizaţi 7 astfel de respiraţii în care, de fiecare dată, corelaţi vizualizarea deschiderii şi a închiderii florii cu inspiraţia şi expiraţia. Cu fiecare inspiraţie, vizualizaţi cum floarea voastră se deschide din ce în ce mai mult şi simţiţi gradat cum chiar sufletul vostru se umple de fericire şi bucurie de a trăi.

În final, lăsaţi încet palmele pe genun­chi, rămâneţi cu ochii închişi şi continuaţi să vă simţiţi sufletul înflorit şi fericit, ca şi cum frumuseţea şi strălucirea aurie a florii vizualizate s-a transferat sufletului vostru.

Deschideţi apoi uşor ochii, priviţi în jurul vostru şi păstraţi în suflet fericirea pe care acum o regăsiţi oglindită în tot ceea ce vă înconjoară.

Aici aveți o exemplificare video

 

Yoga Sutras (introducere)

Yoga sūtra este considerată unanim una dintre cărţile fundamentale ale yoga darśana-ei (filozofiei yoghine) şi a celor care practică yoga, indiferent de linia spirituală pe care aceştia o urmează. Textul este foarte concis, însă surprinde esenţa în fiecare enunţ al său. Sūtra înseamnă în limba sanscrită fir, coardă, şnur. În India casta brahmanilor, cei autorizaţi să se ocupe de aspectele spirituale ale vieţii, primesc în momentul iniţierii un şnur sacru pe care îl poartă peste umăr, şnur care şi el poartă numele de sūtra. Prin extensie sūtra a ajuns să semnifice un fir călăuzitor şi să desemneze un enunţ scurt, un aforism, care condensează învăţătura spirituală. Rolul unei sūtra nu este să explice în întregime, ci să ghideze, să călăuzească către înţelegerea unui adevăr spiritual. Sūtra a ajuns să numească şi o anumită categorie de texte care cuprind astfel de ”fire călăuzitoare”.

În traducerea pe care o veţi putea citi în continuare voi încerca să păstrez această idee a firului călăuzitor. Nu vor fi explicate pe larg conceptele cuprinse în fiecare enunţ, ci mai degrabă veţi găsi diferite direcţii de înţelegere şi posibilitatea ca astfel să-i pătrundeţi înţelesul care vă este cel mai  apropiat. Voi încerca totodată să arăt legătura dintre Yoga Inimii Spirituale şi tradiţia yoghină surprinsă în acest tratat fundamental.

Textul cuprinde patru capitole sau în sanscrită ”pāda” (picior). Primul dintre ele este samādhipāda, capitolul despre extazul mistic al yoghinilor, care are 51 de sūtra-e; al doilea este sādhanapāda, capitolul despre practica spirituală care are 55 de sūtra-e; al treilea este vibhūtipāda, capitolul despre puterile supranaturale, care are tot 55 de aforisme; al patrulea şi ultimul este numit kaivalyapāda, capitolul despre eliberare şi beatitudinea care o însoţeşte, capitol care are doar 34 de aforisme şi despre care Eliade consideră (citându-l pe Jean Filizoat) în cartea sa ”Patañjali şi Yoga” că ar fi o adăugire mai târzie. Despre autorul acestui text, Patañjali, se cunosc prea puţine lucruri, chiar şi perioada în care a trăit fiind învăluită în mister. Cei mai mulţi autori îl plasează în timp cam cu 400 de ani înainte de Hristos deşi există unii care împing această perioadă mult înapoi.

Este cel mai vechi text cunoscut cu privire la yoga şi este considerat a fi prima sistematizare scrisă a sistemului filozofic yoghin, tradiţie care cel puţin până l-a el a cunoscut mai mult o transmitere orală.

Yoga Inimii Spirituale nu este o formă nouă de yoga ci este o expresie vie a experienţei Sinelui, a lui ātman, dobândită prin intermediul tehnicilor yoghine. Prin urmare ceea ce cuprinde esenţializat Yoga Sūtra poate fi înţeles şi din perspectiva acestei experienţe personale născută din practica spirituală. Cele două aspecte ale vieţii spirituale, acţiunea născătoare de experienţă şi cunoaşterea oferită de tradiţie se susţin şi se întăresc una pe cealaltă. Expansiunea câmpului conştiinţei dublată de experienţa centrului, a Inimii, este posibilă printr-un antrenament constant al conştiinţei de sine, al experienţei ”martorului” care observă cu detaşare evenimentele vieţii, atât cele din corp, de natură fizică, psihică, emoţională ori spirituală, cât şi cele din afara acestuia. Pe măsură ce se adânceşte percepţia substratului conştiinţei, acel freamăt inefabil al Inimii, distincţia dintre interior şi exterior slăbeşte locul ei fiind luat gradat de percepţia unităţii. Acest proces este însă însoţit de o serie întreagă de fenomene care îşi găsesc locul în sistematizarea făcută de Patañjali după cum se va vedea în continuare.

Voi începe prezentarea sūtra-elor oferind mai întâi varianta sanscrită în scrierea devanāgarī, apoi transliterarea în caractere latine folosind diacriticele specifice, apoi traducerea fiecărui cuvânt în parte şi în cele din urmă o traducere a textului sūtra-ei. Voi păstra această structură pentru a permite, prin înţelegerea fiecărui cuvânt în parte, posibilitatea de a surprinde mai bine înţelesul fiecărui aforism şi pentru ca fiecare să îşi poată face chiar şi o traducere proprie a fiecărei sūtra, conform experienţelor şi trăirilor lui interioare. Nu voi intra însă în detaliile limbii sanscrite, legate de pronunţie ori de gramatică, rolul acestei prezentări limitându-se la oferirea unei baze teoretice practicii yoghine.

La sfârşitul fiecărei sūtre va fi şi comentariul lui Vyasa, unul dintre cele mai vechi şi mai apreciate comentarii. Din păcate, din cauza insuficientei mele cunoaşteri a limbii sanscrite, nu mă pot aventura la o traducere directă şi voi folosi două din traducerile făcute în engleză. Prima versiune este a lui Pandit Usharbudh Arya şi cea de a doua a lui Bangali Baba. Îmi cer anticipat iertare pentru stângăciile care vor decurge de aici.

Teodor Sebastian

Hridaya Yoga în România

Hridaya Yoga este Yoga Inimii Spirituale. Este yoga pentru sufletul tău; o cale spre tine însuți, pornind de la tine însuți. Întotdeauna realizările tale s-au împlinit pentru că ai facut totul din inimă. Adevărata viață o trăiești când pui inima ta în miezul oricărei activități și când visele-ți palpită în ritmul inimii. Doar atunci simți că drumurile ți se deschid și nu mai ai obstacole. Cursul vieții pare dulce și plin de promisiuni și vezi că fericirea este aproape. Astfel este hridaya yoga – o cale de la Inima ta spre Inima ta. 

Yoga în Romania trebuie să aibă un caracter aparte, legat de specificitatea acestui popor. Romanii știu să trăiască din plin și în ceea ce fac, Inima le este cel mai des călăuză. Căldura sufletelor celor de aici, iubirea cu care știu să te înconjoare vine din adâncul frumos al ființei lor. De aceea, o cale spirituală care are ca centru Inima și ca țel – Inima este firească în Romania. Modalitățile folosite sunt în principal meditative, dar includ și lucrul cu corpul fizic ce ne susține viața pe Pământ. 

Tema principală a meditațiilor este descoperirea Inimii. Ne reamintim de ea și ne propunem să îi redăm adevărata valoare de sursă și centru al vieții noastre. Ce ar putea fi mai cuprinzător? Inima ta poate primi în ea totul, poate exprima fericirea, blândețea, frumusețea, forța și nemărginirea. Pentru că suntem nelimitați în iubire și în visare. Iar când visul devine o expresie a realității, deja ești în Inima ta. 

Simona Trandafir

Aspecte referitoare la atitudinea interioară ideală pe care trebuie să o aibă vindecătorul

În fiecare din noi există Arhetipul Vindecătorului Divin. Acest Vindecător Divin este adevăratul vindecător din toate fiinţele, şi nu un anumit om. Pentru a ne vindeca pe noi sau pe alţii trebuie să urmărim să ne cunoaştem chiar pe noi înşine cât mai profund şi astfel vom putea manifesta chiar noi harul puterii tămăduitoare.

Dacă în trecut şi până în momentul prezent oamenii aflaţi în suferinţă au făcut şi continuă să facă apel la un intermediar, care din exterior acţiona în vederea restabilirii echilibrului perturbat şi redării sănătăţii, noua ştiinţă a vindecării îşi propune să fundamenteze, pe baza unor principii universal valabile, modalitatea cea mai eficientă care să conducă la scopul propus, care îl reprezintă în esenţă tămăduirea spirituală.

În acest sens, ştiinţa vindecării spirituale presupune întotdeauna participarea directă, sistematică, chiar a celui bolnav, care este învăţat gradat să deprindă modalităţile eficiente de autotratament şi în acelaşi timp să-şi construiască, pe baza principiilor adevărului, binelui şi armoniei, o nouă stare interioară mult superioară.

În aceasta constă, de fapt, şi diferenţa esenţială între cele două modalităţi de tratament. În această direcţie, rolul major îi revine acum măiestriei terapeutului, care utilizând o serie întreagă de modalităţi ce ţin de latura fiziologică, psihică, mentală şi spirituală, reuşeşte să trezească acele resurse potenţiale, infinite, ale oricărei fiinţe, chiar aflată în suferinţă, pe care să le mobilizeze pentru vindecarea deplină.

Pacientului îi revine, la rândul său, ca o datorie, crearea atitudinii de participare directă, înţeleasă ca o necesitate fundamentală, căreia trebuie să-i răspundă, aflat acum în al 12-lea ceas şi fiind adeseori ultima şansă pe care această existenţă i-o oferă.

Aflându-se în această ipostază, şi înţelegându-şi rolurile pe care şi le-au asumat, terapeutul – de a deveni un instrument perfect care poate canaliza resursele celui bolnav, şi cel aflat în suferinţă – de a-şi mobiliza toate resursele în aceeaşi direcţie, cei doi se pot apropia conlucrând şi interferând prin mai multe rezonanţe, în vederea atingerii scopului propus.

Pentru a se concretiza ca stare tot ce s-a menţionat aici, trebuie să ne reamintim cele două principii fundamentale:

1.principiul consacrării şi integrării armonioase a  tuturor gândurilor şi acţiunilor şi

2.principiul rezonanţei.

Înaintea oricărui contact cu un pacient, ne interiorizăm câteva minute, consacrând toate gândurile şi faptele de ajutorare pe care le vom realiza pentru acel bolnav, precum şi fructele acţiunii noastre lui Dumnezeu, simțit ca esența ființei noastre. Îl implorăm sincer să ne răspundă printr-o stare interioară model, de forţă, linişte, armonie, înălţare, şi Îl rugăm de asemenea apoi, să îl ajute pe acei om, prin noi. Vom urmări să ne dăruim ca un instrument cât mai bun şi mai pur în mâinile lui Dumnezeu, care prin noi îşi va manifesta graţia în vindecarea bolnavului. Starea de dăruire către Divin, starea de releu perfect, va fi menţinută pe întreaga durată a lucrului cu pacienţii şi cât mai mult timp cu putinţă în restul timpului, ca o continuă trăire transfiguratoare. Vom realiza astfel rezonanţa între noi şi infinita Forţă Divină Binefăcătoare, care ne va inspira, ghida şi umple de energii benefice. În finalul întâlnirii cu pacientul, ne vom interioriza din nou, pentru a îngenunchea lăuntric, plini de recunoştinţă către Dumnezeu, Cel Mereu Bun şi plin de compasiune.

În timp ce lucrăm sau discutăm cu bolnavul, vom urmări să invocăm continuu un flux de lumină alb strălucitoare care coboară asupra lui, purificându-l şi însănătoşindu-l.

 Este foarte importantă, de asemenea, transfigurarea pacientului. Vom evoca în omul din faţa noastră calităţile fundamentale care îl pot readuce într-o stare de perfectă armonie, îl vom ajuta ca la rândul său să îşi redescopere acele virtuţi sufleteşti, pe care manifestându-le va fi ajutat să îşi refacă starea de echilibru lăuntric.

Pacientul va fi ajutat să renunţe la atitudinea de “om bolnav” şi la toate comportamentele care îi întreţin starea de boală (frică, lamentare, pesimism, neîncredere, suspiciune, răutate, egoism, vicii, manii obsesive, nelinişte, angoasă etc), care reprezintă de fapt rezonanţe cu energii negative profund perturbatoare.

Indiferent de rezultatele obţinute în timp, atitudinea interioară a terapeutului nu trebuie să se modifice, printr-o implicare egotică sau pierderea încrederii, a siguranţei, a optimismului. El trebuie să fie consecvent în manifestarea continuă a energiilor armonizante, perfect detaşat şi plin de înţelepciune şi compasiune.

El nu trebuie să fie deviat în ceea ce priveşte manifestarea acestor aspecte, cunoscând faptul că adeseori pot să apară reacţii subiective ale pacientului, tentaţii ale acestuia de a întrerupe tratamentul sau de a solicita mereu altceva. Acestea reprezintă, de cele mai multe ori, blocaje karmice specifice bolnavului. Este posibil ca la o primă şedinţă cu el să apară rezultate deosebite, dar ulterior, acesta să le nege sau să întrerupă tratamentul. Sunt situaţiile rare ale acelor oameni cărora deocamdată nu le este permisă, din punct de vedere karmic, vindecarea.

În alte situaţii, anumite rezultate sau reacţii la tratament par a se lăsa aşteptate. Dar nici acum nu trebuie să fim neliniştiţi, căci adeseori cumulul cantitativ conduce la saltul calitativ şi după un anumit timp se înregistrează veritabile salturi în vindecarea bolnavului.

Toţi marii vindecători care au acţionat într-o perfectă armonie cu legile firii au arătat oamenilor importanţa atingerii unei viziuni globale a bolnavului. Cunoscând principiul reflexiei, prin care întotdeauna Totul se reflectă în parte şi partea se reflectă în Tot, în mod analogic, ei tratează atât corpul, cât şi sufletul. În această direcţie, Zamolxe afirma că: “după cum nu trebuie să încercăm a ne îngriji ochii fără să ţinem deloc seama de cap, tot astfel nici capul nu poate fi îngrijit neţinându-se seama de corp şi, în mod asemănător, având în vedere acest adevăr trebuie să-i dăm totdeauna o potrivită îngrijire trupului dimpreună cu sufletul. Probabil acesta este motivul pentru care medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: pentru că ei nu cunosc tainele întregului pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă, iar dacă partea tulburată va fi vindecată, întregul va fi din nou armonios aşa cum trebuie să fie, iar omul va trăi mult timp plin de vigoare, bun la suflet şi fericit.”

În acest sens, tratamentul natural al oricărei afecţiuni urmăreşte înlăturarea cauzelor fundamentale care determină condiţiile apariţiei bolii. Este tratată fiinţa şi nu boala, urmărindu-se rearmonizarea ei pe toate planurile. Se va acţiona simultan asupra nivelurilor profunde, mentale, sufleteşti, cât şi asupra suferinţelor corpului fizic.

În esenţă, orice suferinţă îi este dată omului pentru a-l retrezi la o viaţă adevărată, pentru a-l orienta către inima sa. De aceea, pacientul trebuie să înţeleagă că adevăratul scop pe care îl urmăreşte este transformarea  spirituală, trezirea conștiinței inimii spirituale şi toate celelalte rezultate, implicit starea de sănătate, vor apărea de la sine. .

Știinţa vindecării spirituale oferă o modalitate prin care omul bolnav să poată ieşi din suferinţă. Această cale implică întotdeauna ca prin participare directă şi efort conştient, pacientul să devină capabil să se autocunoască şi să se înţeleagă pe sine, reapropiindu-se astfel de esenţa sa profundă.

Toate vindecările aparent miraculoase se fundamentează pe acest proces al regăsirii de sine. Când bolnavul ajunge să trăiască o stare caracterizată de dorinţa puternică de a face tot ceea ce îi stă în putere pentru a se vindeca, precum un înecat doreşte o gură de aer, se poate spune că vindecarea este aproape. Purtat de o fervoare şi aspiraţie puternică de a redeveni armonios şi sănătos, pentru Dumnezeu el este atunci dispus să renunţe la multe dintre obişnuinţele sale vechi, orientându-se acum, cu toată încrederea, pe calea transformării sale binefăcătoare.

Modalitatea naturală de vindecare presupune întotdeauna reîntoarcerea la adevărata natură a fiinţei noastre. Când o fiinţă este bolnavă, este ştiut faptul că ea este închisă, pesimistă; şi relaţiile ei cu Universul exprimă o stare de dizarmonie. Este ca un organism care devine secătuit, lipsit de vitalitate, închistat şi incapabil de a mai rezona cu focarele de energie binefăcătoare din acest univers, adeseori ajungându-se ca prin inerţie şi stagnare în boală, bolnavul să asiste la procesul sinuciderii sale lente. Afirmarea vieţii, în urma procesului de deschidere sufletească, de împăcare şi de regăsire de sine, determină din nou stări de rezonanţă din ce în ce mai ample cu toate acele surse focar de putere, forţă, sănătate, regeneratoare, existente în Univers. Propria natură interioară asimilează din nou, din ce în ce mai profund, natura exterioară şi astfel principiul vieţii şi energiile ei specifice se retrezesc reîmprospătate, determinând reapariţia stării de armonie şi sănătate.

Respectând principiul non-violenţei, vindecătorul va urmări combinarea armonioasă a mai multor metode naturale de vindecare, care, susţinute sistematic şi intensiv o perioadă adecvată de timp, vor determina în starea pacientului o schimbare fundamentală, resimţită pe toate planurile – fizic, psihic, mental şi spiritual. Aceste modalităţi de vindecare şi remedii naturiste, din punctul de vedere al efectelor generate în fiinţa bolnavului, se potenţează reciproc şi determină, într-un timp scurt, un salt energetic, care permite încă din faza iniţială a tratamentului trecerea la o nouă stare interioară, care conferă încredere şi amplifică dorinţa bolnavului de a intensifica eforturile depuse de el în vederea vindecării.

În căutarea fericirii

„Fericirea este scopul vieţii; când fericirea dispare, existenţa rămâne un experiment nebunesc şi lamentabil.” (George Santayana, Micile eseuri)

De ce suferim?

În cele mai multe cazuri, fericirea este confundată cu plăcerea. “Din mijlocul fântânilor plăcerii izvorăşte amărăciunea care otrăveşte parfumul florilor” scria poetul şi filozoful roman Lucreţius în “De rerum natura” (În firea lucrurilor). Și în popor există un proverb care spune că şi cel mai frumos trandafir are spinii lui. Neajunsul major al plăcerii este acela că durează puţin, de aici rezultând goana oamenilor după plăceri repetate, obicei ce riscă să devină la un moment dat viciu. Plăcerea nu are capacitatea de a împlini profund şi de aceea, oricâtă plăcere ai trăi, simţi că tot îţi mai lipseşte ceva. Acest fapt poate conduce la situaţii extreme, cum ar fi în cazul drogurilor, când dependentul este gata să renunţe la tot – inclusiv la proprietate şi sănătate – în scopul achiziţionării substanţei nocive care îi produce o plăcere efemeră.

Fericirea, pe de altă parte, este profundă, plenară, de durată şi conferă pace şi linişte. Dacă suferinţa poate urma plăcerii, fie din cauză că aceasta s-a sfârşit ori că a condus la consecinţe dureroase, fericirea nu are niciodată asemenea urmări. Fericirea înseamnă armonie. Ea pune capăt tuturor suferinţelor. În timp ce plăcerea îndeamnă mereu către o plăcere şi mai mare, înlănţuind fiinţa umană, fericirea, dimpotrivă, fiind ea însăşi un superlativ, eliberează. Fericirea înseamnă libertate.

Când suntem fericiţi suntem împliniţi. Vânătorul de plăceri este mereu neîmplinit şi de aceea caută permanent acea completare pe care, din cauză că îşi canalizează efortul către mijloace exterioare fiinţei lui, nu o cunoaşte niciodată. Dacă plăcerea ar fi sinonimă cu fericirea, societatea de consum occidentală care furnizează accesul facil la plăceri de toate felurile, ar face ca toate fiinţele umane să fie fericite. În loc de aceasta, în societatea noastră sunt mulţi oameni cu grave tulburări emoţionale şi deprimaţi. Tot mai mulţi medici psihiatri consideră că o asemenea societate este cea mai bolnavă dintre toate câte au existat vreodată pe această planetă. Din ce în ce mai mulţi oameni suferă de o afecţiune psihică – de la depresii cronice la schizofrenie. Acest adevăr înspăimântător nu ar trebui să ne surprindă dacă ţinem cont de felul în care mass-media intoxică minţile oamenilor cu violenţă şi aspectele tenebroase ale existenţei.

Eterna beatitudine

Atunci când vorbim despre împlinire, bunăstare şi fericire, atingem in mod inevitabil domenii care depăşesc psihologia, medicina sau morala şi care pătrund pe tărâmul spiritualităţii.

Din perspectiva spirituală autentică, fericirea nu este o plăcere de moment, ci este însăşi eterna beatitudine, fundalul permanent al întregii creaţii. Atât timp cât ne menţinem în armonie cu realitatea esenţială a universului, ne simţim împliniţi şi fericiţi. Suferinţa apare în momentul în care nu ne mai aflăm în armonie cu ritmurile manifestării.

Suferinţa a devenit o parte pregnantă a experienţei umane, deoarece, cu câteva excepţii, oamenii nu percep corect realitatea spirituală a lucrurilor şi se manifestă în mod dizarmonios. Acest fapt este cu atât mai grav cu cât nici măcar nu sunt conştienţi de aceasta. Dacă nu se confruntă cu dezastre, boli sau lipsuri, oamenii nu sunt conştienţi că suferă în sens fundamental. Când sunt întrebaţi dacă sunt fericiţi, aceşti oameni vor răspunde “atât cât se poate”. Nu par a fi conștienți că sunt lipsiți de iubire, încredere, optimism, entuziasm. De aceea este necesară dezvoltarea unei viziuni corecte asupra realităţii, este necesar discernământul spiritual care ne ajută să depăşim iluzia în care trăim.

“Pentru fiecare om există un drum spre fericire: acela pe care este chemat să meargă. Cei mai mulţi nu îl găsesc. Cei înţelepţi continuă să îl caute până la moarte. Cei ignoranţi se trântesc la pământ şi plâng că sunt nenorociţi.” Nicolae Iorga

Egoismul – cel mai mare obstacol

Majoritatea oamenilor, chiar dacă nu sunt conştienţi, trăiesc cufundaţi în oceanul experienţelor  senzoriale determinate de dorinţa de satisfacție personală. Analizând lucid şi profund experienţele vieţii noastre, putem observa că momentele în care am trăit cea mai mare fericire, cea mai adâncă pace lăuntrică au fost acele momente în care, dintr-un motiv sau altul, am încetat să mai dorim ceva de la ceilalţi sau de la lumea înconjurătoare.

Pentru personalitatea egotică, o puternică motivaţie de a trăi este dorinţa de a poseda, de a obţine, de a avea ceva doar pentru sine însuşi: “Vreau o maşină pentru mine! Vreau o persoană doar pentru mine!” Deseori, această dorinţă este atât de copleşitoare, încât fiinţa umană este subjugată de ea. Iar dacă ne uităm în jur, în societatea în care trăim, putem observa că suntem încurajaţi să fim “obsedaţi” mereu şi mereu de obiecte şi de oameni, de dorinţa de a le avea doar pentru noi.

O schimbare majoră în interiorul nostru se produce atunci când înţelegem că, de fapt, cea mai mare bucurie, cea mai adâncă pace, cea mai profundă fericire apare atunci când nu dorim nimic. Puţini oameni reuşesc însă acest lucru, deoarece desprinderea de dorinţă este dificilă. Este des întâlnită afirmaţia: “Nu doresc nimic, vreau doar să fiu fericit, vreau să am o viaţă simplă! ” Dar această afirmaţie nu este de ajuns, este necesară chiar diminuarea dorinţei. Doar când dorinţa dispare, începe să fie trăit sentimentul adevăratei împliniri interioare.

Pentru o transformare spirituală autentică şi profundă, este necesar să analizăm cu atenţie atitudinea noastră fundamentală în viaţă şi să renunţăm la “a avea” mereu mai mult, mereu altceva, în favoarea lui “a fi”. Astfel, vom descoperi că fericirea profundă, pacea extatică apar doar atunci când renunţăm la povara dureroasă a dorinţei. Când această tensiune a dorinţei se diminuează, ne vom simţi din ce în ce mai aproape de sufletul nostru, din ce în ce mai mult noi înşine, vom înţelege cine suntem de fapt şi vom vedea limpede realitatea adevărată a Inimii Spirituale.

“Fericirea adevărată este ca lumina: corpurile care strălucesc mai puternic nu opresc lumina pentru ele, ci o împart cu mai multă dărnicie celor din jurul lor.”  (Panait Cerna)

Viața marelui înțelept Shankara

Shankara este unul din cei mai importanți reprezentanți ai filozofiei non-dualismului. El a dat un puternic impuls creator vieţii spirituale din timpul său, făcând să strălucească din nou învăţătura pură a Vedantei, după o perioadă de recul datorată dezvoltării budismului. Separaţi de un interval de o mie de ani, precum trei vârfuri ameţitoare de munţi, Buddha, Shankhara şi Ramakrishna domină semeţ şi senin filozofia și religia Indiei.

 “Cel care a declarat: ‘Voi veni ori de câte ori virtutea scade’, a venit din nou, de această dată în sudul Indiei. Aici s-a născut sfântul brahman despre care se spune că la vârsta de 16 ani îşi desăvârşise deja toate scrierile filosofice şi spirituale. Acesta a fost minunatul Shankaracharya” (Swami Vivekananda) 

 Imagini de legendă, frumoase şi fantastice, îmbracă austera şi totodată încântătoarea viaţă a lui Shankara – cel ce a fost un mare yoghin, filozof şi poet. Dar, vorbind din punct de vedere istoric, cunoaştem foarte puţin despre viaţa sa. Se presupune că Shankaracharya s-ar fi născut la Kalady în Kerala, pe coasta de vest a Indiei, în jurul anului 686 e.n. Fiecare filă a vieţii lui Shankara străluceşte prin atât de multă înţelepciune, forţă spirituală, subtilitate logică şi profunzime filosofică, încât timp de secole el a arătat, de la înălţimea realizării sale, şi va continua să arate tuturor oamenilor, calea către Fericire şi Pace.  

 Copil fiind, Shankara a frecventat Şcoala Vedică. Mintea sa ascuţită a pătruns scrutător în miezul învăţăturilor vedice sacre şi a realizat comentarii şi analize profunde la aceste texte, creând astfel o veritabilă filosofie sintetică. 

La vârsta de zece ani el era deja considerat un geniu. Nu numai că citise şi memorase toate scripturile, dar scrisese deja şi comentarii la multe dintre ele şi întreţinuse conversaţii cu diferiţi erudiţi care veniseră la el din toate colţurile ţării, interesaţi să-l vadă pe acest băiat minune ce era considerat o încarnare a lui Shiva. 

Băiatul era însă nemulţumit. El vedea că profesorii săi nu practică adevărurile înalte şi pure pe care le predică. Într-adevăr, societatea în care trăia era, ca şi acum, materialistă. India trecea printr-o perioadă de decadenţă spirituală. Shankara, plin de ardoare şi dăruire spirituală, a simţit în adâncul fiinţei sale chemarea lui Dumnezeu şi cu maturitate, încă de când nu era decât un copil, a hotărât să-şi facă propria viaţă un exemplu care să-i îndrepte pe oameni pe drumul adevărului. 

În acea perioadă tatăl lui a murit. Băiatul s-a preocupat îndelung să înţeleagă problema vieţii şi a morţii. În căutările sale asupra sensului existenţei, el a renunţat treptat la tot ceea ce avea o valoare relativă. Atunci a scris el poemul denumit Moha Mudgaratu – “Sfărâmarea iluziei”. Atunci Shankara şi-a convins mama să-l lase să facă jurământul monastic, promiţându-i că se va reîntoarce să o vadă înainte de a muri. Apoi, făcându-şi pregătirile de plecare, a pornit în căutarea unui maestru autentic. 

Pe malurile râului Narmada l-a întâlnit pe Gaudapada, un mare yoghin, care atinsese cunoaşterea Realităţii ultime. Shankara i-a cerut bătrânului iniţierea, dar Gaudapada l-a refuzat deoarece făcuse jurământul de a rămâne absorbit continuu în uniunea cu Brahman. Totuşi el îl trimite pe băiat la cel mai avansat discipol al său, Govindapada. Acesta îl iniţiază şi îl instruieşte în tehnicile de meditaţie şi în întregul proces yoga. Într-un timp foarte scurt, Shankara atinge realizarea spirituală completă şi se hotărăşte să devină şi pentru alţii un ghid spiritual. 

Într-o dimineaţă, când se îndrepta către Gange pentru a face o baie rituală, întâlneşte un chandala, un membru al celei mai de jos caste din India, casta celor consideraţi a fi de neatins, impuri. Omul avea patru câini cu el şi aceştia blocaseră cărarea lui Shankara. Pentru moment, prejudecăţile de castă înnăscute în el şi-au revendicat poziţia. Shankara, brahmanul, i-a ordonat lui chandala să se dea la o parte din drumul lui. Dar chandala i-a răspuns: “Dacă există numai un Dumnezeu, cum pot să existe atâtea feluri de oameni? Cum pot fi atâtea deosebiri de caste şi credinţe?” Shankara a fost cuprins de ruşine şi respect. S-a prosternat, plin de recunoştinţă pentru lecţia primită, în faţa acelui chandala. Acest incident l-a inspirat mai târziu în unul din cele mai frumoase poeme ale sale, Manisha Panchaka. El are cinci strofe şi fiecare se termină cu refrenul: 

“Cel ce a învăţat să vadă Existenţa unică pretutindeni, Acela este maestrul meu – fie el un brahman sau chandala.” 

Shankara a început să-şi dăruiască învăţăturile câtorva discipoli, fascinând prin frumuseţea şi luciditatea prezentărilor sale, întâi profesorii şi apoi elevii lor. Unul dintre aceştia a fost faimosul filozof Mandan Misra. Acesta considera că viaţa trăită în familie, după prescripţiile vedice, urmând cu rigurozitate toate ritualurile, era mult superioară aceleia de călugăr şi opinia lui era respectată şi larg împărtăşită în toată India. Pentru a-i elimina această falsă concepţie, Shankara s-a decis să discute cu el şi de aceea s-a dus la el acasă. Când a ajuns a găsit uşile încuiate. Misra tocmai oficia o ceremonie religioasă şi nu dorea să fie deranjat. Shankara, cu spiritul ştrengăresc şi spontan al unui adolescent, s-a căţărat într-un copac din apropiere şi a sărit jos din el în interiorul curţii. Misra l-a văzut în mulţimea credincioşilor ce se adunaseră la el pentru realizarea ceremoniei. El dezaproba călugării – mai ales când erau atât de tineri – şi de aceea a întrebat sarcastic: “De unde vine acest cap ras?” “Aşa după cum prea bine vedeţi, domnule”, a răspuns Shankara cu dezinvoltură, “Capul ras răsare chiar din gât”.

Misra şi-a pierdut răbdarea, dar Shankara a continuat să se joace cu el în acest fel şi în cele din urmă cei doi s-au pus de acord să poarte o discuţie asupra meritelor relative ale călugărului şi ale capului de familie. Aceste confruntări nu aveau numai caracter teoretic, ci în primul rând practic, cu consecinţe asupra întregii lor existenţe, astfel că, dacă ar fi pierdut, Shankara ar fi devenit cap de familie, iar Misra dacă ar fi pierdut ar fi devenit călugăr. Dezbaterea a durat şapte zile. Bharati, învăţata şi onesta soţie a lui Misra, a fost arbitru. Cei doi purtau fiecare la gât câte un şirag de flori proaspete cu un parfum îmbătător. După cele şapte zile insă, ghirlanda lui Misra se ofilise, pe când cea a lui Shankara era şi mai frumoasă ca la început. În final Shankara a fost capabil să-l convingă pe Misra de superioritatea vieţii monastice şi Misra a devenit discipolul său. El este cel care, mai târziu, a făcut adnotări asupra comentariilor lui Shankara la Brahma Sutras, textul fundamental al învăţăturii Vedanta. 

 Îndeplinind instrucţiunile date de maestrul său, de a restabili învăţătura Advaita Vedanta ca loc de confluenţă a tuturor vederilor moniste şi dualiste, oricât de contradictorii ar putea părea ele, tânărul înţelept a plecat la Varanasi, vechiul centru al religiei şi culturii vedice şi a început să predice Unitatea în diversitate. El a avut dispute cu învăţaţii conducători ai diferitelor şcoli şi neascunzând falsele presupuneri, răspunzând la toate obiecţiile aduse si contestând certitudinile aparente ale altor şcoli filosofice, el a stabilit supremaţia sistemului său de gândire. Aici l-a întâlnit pe primul dintre cei patru discipoli importanți ai săi, Somananda. 

De la Varanasi, marele maestru spiritual a călătorit la Bgarinath împreună cu discipolii săi, răspândind mesajul filozofiei sale sintetice. A vizitat multe locuri sfinte precum Prayag, Hardwar, Rishikesh, Srinagar, Rudrapayag, Nadaprayag, Kamarupa şi Gomukhi, a venerat zeităţile întâlnite în drum şi astfel a demonstrat că un cunoscător al lui Nirguna Brahman (Brahman transcendent, lipsit de calităţi) nu este lipsit de devoţiune faţă de Saguna Brahman (Brahman văzut în forme, zeităţi etc). Aici, în calmul înălţimilor himalayene, Shankara a scris comentarii la zece din Upanishade, la Bhagavad Gita şi la Brahma Sutras şi și-a stabilit astfel doctrina pe o fundaţie fermă.

Thimbaud spunea: „Doctrina revelată de Shankara este, din punct de vedere pur filosofic şi separat de toate consideraţiile teologice, una dintre cele mai importante şi mai interesante care s-a născut pe pământul indian; nici acele forme ale Vedantei care derivă din vederile reprezentate de Shankara, nici orice alt sistem non-vedantic nu poate fi comparat în îndrăzneală, profunzime şi subtilitate cu aşa-numita Vedanta ortodoxă”. 

Apoi el a peregrinat dintr-un loc în altul angajându-se în discuţii cu conducătorii diverselor culte şi secte şi, prin talentul său oratoric, el a continuat să înlăture dogmele false şi să distrugă prezumţiile eronate. 

Shankara a călătorit de-a lungul şi de-a latul vastului subcontinent de patru ori, stabilind patru mănăstiri principale în cele patru puncte cardinale ale Indiei, Snngeri Math, pe dealurile Sringeri in sud, Sarada Math la Dvaraka în vest, Jyotiramath la Badarikasrama în nord şi Govardhana Math la Puri în est şi i-a numit pe primii săi patru discipoli ca stareţi ai acestor mănăstiri. De asemenea, a repartizat fiecărei mănăstiri câte o Veda astfel: Rig-Veda pentru Govardhana Math, Yajur-Veda pentru Sringeri Math, Sama-Veda pentru Sarada Math şi Antharva-Veda pentru Jyotir Math. 

Multe culte ciudate invadaseră societatea indiană pe vremea aceea şi templele erau în mâinile unor preoţi corupţi care practicau forme hidoase de cult şi de sacrificiu animal. Shankara, cu ajutorul adevărului din scripturi şi al ingeniozităţii sale oratorice, a demonstrat că acestea sunt de fapt împotriva adevărului spiritual al Vedelor. El a reformat aceste practici corupte reinfuzând în ele nobilele principii ale cultului vedic şi le-a transformat astfel în mijloace ale realizării de sine. Singurul scop al cultului este, spunea Shankara, ca printr-o străduinţă constantă, să devenim perfecţi, să devenim divini, să-l atingem pe Dumnezeu, şi să fim Dumnezeu. 

Afecţiunea sa adâncă pentru mama sa şi promisiunea făcută au triumfat asupra regulilor ce guvernau Ordinul sannyasinilor. La moartea ei, el a îndeplinit ritualurile funerare ale mamei sale, în ciuda opoziţiei rigide ce venea din partea rudelor sale. 

Shankara a organizat întregul sistem al cultului monastic în India în zece ordine bine închegate (Dasanami Sampradaya). Nu este fără semnificaţie faptul că Sri Ramakrishna, profetul Indiei moderne, a fost discipolul lui Swami Totapuri Maharaj, care aparţinea liniei Puri, una dintre Dasanamis. De aceea călugării ordinului Ramakrishna sunt legaţi în mod fundamental de marele înţelept Sri Shankara. 

Viata lui Shankara s-a sfârşit la Kedarnath în Himalaya. Avea numai 32 de ani. 

Opera literară a lui Shankara este deosebit de importantă. El a făcut comentarii nu numai asupra Sutrelor vedantice, dar a creat şi două lucrări filozofice majore: Upadeshasahasri şi Viveka chudamani (Discernământul spiritual, bijuteria cea mai de preţ). El este de asemenea autorul multor poeme, imnuri, rugăciuni şi lucrări referitoare la filosofia Vedanta. Numele advaita vedanta a fost dat de el filozofiei non-dualismului.

A fost în primul rând un adept al nondualismului în forma sa cea mai pură, dar cu toate acestea a restructurat viața monastică a Indiei. Este unul din cele mai înalte spirite ale omenirii.

Shankara_in_dezbatere_cu_Misra

Elementele de bază ale meditaţiei

Meditaţia are ca punct de pornire un lucru foarte simplu în aparenţă: o minte liniştită. Indiferent cât de complexă ar fi o tehnică de meditaţie şi cât de promiţătoare ar fi efectele ei, atâta vreme cât mintea nu îşi schimbă modul de funcţionare, atâta vreme cât nu apare această nemişcare a minţii, experienţa meditativă nu poate avea loc. Multă lume pare să ignore acest lucru simplu, această bază pe care meditaţia se clădeşte. Oamenii vor să cunoască dimensiunile mai profunde ale existenţei lor fără să fi realizat lucrurile simple, fără de care accesul la acele profunzimi e foarte dificil, dacă nu imposibil.

De aceea baza meditaţiei o constituie aceste lucruri în aparenţă simple care însă constituie fundaţia pe care apoi se poate clădi o experienţă solidă. Punctul de plecare îl constituie postura, modul în care corpul este aşezat. Yoga a insistat mereu pe legătura care există între corp, respiraţie şi minte. Dacă asupra minţii controlul nostru e limitat  (lucru pe care l-aţi observat probabil atunci când aţi încercat să nu vă gândiţi la ceva sau atunci când aţi vrut să vă păstraţi mintea focalizată doar asupra unui subiect) asupra corpului controlul nostru este ceva mai extins. În timp ce mintea nu o putem lua şi aşeza într-o ”postură” liniştită (cel puţin la început), cu corpul este mult mai uşor să facem acest lucru. E uşor de observat modul în care poziţia corpului e corelată cu starea interioară şi cu gândurile pe care le avem într-un anumit moment. Dacă dăm puţin umerii înapoi şi deschidem puţin pieptul, spontan ajungem să ne simţim mai optimişti şi mai plini de entruziasm. Chiar dacă transformarea e mică sau insuficientă ca să ne modifice complet starea în care ne aflăm într-un anumit moment, putem totuşi să observăm cum există o modificare subtilă în calitatea trăirii interioare, o modificare în direcţia în care mintea e tentată să meargă.

Acelaşi lucru se poate spune despre respiraţie. În cazul ei, modificările sunt poate mai subtile şi e nevoie de mai multă atenţie în a nu tulbura echilibrul şi armonia proceselor lăuntrice, însă mici modificări ale ritmului respirator însoţite de o atenţie şi de o conştienţă anume, pot avea un impact semnificativ asupra calităţii minţii.

Vom încerca în continuare, într-o serie de articole, să descriem aceste elemente simple legate de bazele meditaţiei, elemente uşor de aplicat şi urmărit, care pot avea un efect pozitiv asupra calităţii efortului nostru meditativ. Ele ne vor ajuta să avem un punct de plecare mult mai bun şi mai solid în aventura interioară a cunoaşterii de sine.

Theme: Overlay by Kaira