← Despre noi

Despre Centrul Kamala

Yoga, meditație și spiritualitate din 1995 — Brașov, București și Sânpetru.

După revoluția din 1989 ne-am cunoscut și apoi am devenit cu toții prieteni. Aveam încă de pe atunci aceleași convingeri și aspirații spirituale — credeam că este posibil să trăiești viața într-un mod minunat, bucurându-ne împreună cu alții de tot ceea ce ea ne oferea.

Activitatea noastră se desfășoară în Centrul de Yoga și Meditație Kamala din Brașov, ale cărui baze au fost puse încă din anul 1995. Conferințe despre naturopatie și spiritualitate, seminarii de parapsihologie, primele expoziții de yoga și astrologie, primele magazine naturiste din oraș au fost organizate în cadrul Centrului Kamala.

Tot în 1995 a luat naștere Editura Centrului de Yoga și Meditație Kamala, prin care au fost tipărite multe cărți valoroase în domeniul spiritualității, terapiei naturale și dezvoltării personale.

După peste 35 de ani de când ne cunoaștem, continuăm activitatea practică și comunicarea cu toți cei care sunt interesați de spiritualitate și transformare.

Liviu Gheorghe, cofondator al Centrului Kamala, a creat MentorYoga, un portal de asistență și educație spirituală prin yoga, cu cursuri online lecție cu lecție: de la primele posturi până la practica meditației și deschiderea spre Inima Spirituală.

Simona Trandafir, cofondatoare a Centrului Kamala, oferă învățături și inițieri în Dasha Maha Vidya, cele Zece Mari Înțelepciuni Divine, și scrie despre ele pe blogurile ei Tantra Maha Vidya, în română, și Dasha Maha Vidya, în engleză. Învățăturile ei sunt adunate astăzi în Biblioteca Dasha Maha Vidya.

Astăzi, programele, articolele și învățăturile noastre se publică pe hridaya-yoga.ro, site-ul Hridaya Yoga România, unde găsești și calendarul la zi al cursurilor, seminariilor și retragerilor.

Ce facem

1. Cursuri de Hridaya Yoga

2. Seminarii

3. Retrageri de 3-10 zile

4. Consiliere spirituală

5. Conferințe

Urmează la Kamala

Specificăm că Centrul de Yoga și Meditație Kamala nu are legătură cu MISA.

Contact

Telefon mobil: 0731 324 241 (general / cursuri Brașov) sau 0731 324 239 (cursuri București)
Telefon fix: 0268 360 424
Email: centrulkamala@gmail.com

English Version

Kamala Center was founded in 1995 by Liviu Gheorghe and Simona Trandafir. Lectures and classes on yoga, spirituality, natural therapies, and parapsychology seminars were organized by Kamala Centre from the very beginning.

In 2008 Kamala became Kamala Centre of Hridaya Yoga and Meditation, co-founded by Liviu Gheorghe, Simona Trandafir, Sahajananda (Claudiu Trandafir), Sebastian Teodor and Veronica Godeanu. Hridaya Yoga (Yoga of the Spiritual Heart) is our fundamental practice.

Currently, our Center performs: Hridaya yoga classes for beginners and advanced yogis, Hridaya Meditation Retreats, HTTC 200 and HTTC 300 Teacher Training Courses, classes of meditation practice, lectures about spiritual themes, and yoga classes for senior people.

Now the Hridaya community is a very big family… Sahajananda created after 2011 two important Hridaya Centers in Mazunte (Mexico) and Longeval (France), and developed many Hridaya schools all over the world (hridaya-yoga.com).

Ai întrebări?

Sună la 0731 324 241 sau scrie-ne un mesaj.

Mai multe din Despre noi

← Despre noiCalendarul →

Mai departe, pe hridaya-yoga.ro:Biblioteca Dasha Maha Vidya →Kamala în comunitatea Hridaya →hridaya-yoga.ro →

Theme: Overlay by Kaira.