Categorie: Anunțuri retrageri

Retragere de Hridaya Yoga, Meditație și Purificare, 1-4 mai 2025

Vă invităm să fiți împreună cu noi la începutul primăverii într-un Centru de Yoga consacrat, așezat lângă rezervația naturală Dealul Lempeș, loc deosebit de frumos, cu energie benefică, revitalizantă. Vom practica yoga în natură, meditație în Inimă și vom avea metode speciale de purificare a trupului, a psihicului și a minții. 

În cadrul acestei retrageri vom expune viziunea și principiile fundamentale ale sistemului Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale – și vom oferi procedee posturale, tehnici respiratorii, de concentrare și de meditație pentru a crea condițiile favorabile explorării dimensiunii profunde a conștiinței Sinelui. 

Ultimele 2 zile (3-4 mai) toți participanții vor respecta nobila tăcere – mauna, pentru interiorizare, meditații mai adânci, introspecție. Cei care au aspirația de a păstra mauna mai mult timp vor primi tot sprijinul nostru.

Dincolo de învățarea teoretică sau perfecțiunea procedeelor, vom pune accent pe trezirea freamătului sacru al Inimii, deschiderea sufletului față de natură și frumusețe, descoperirea păcii interioare. 

Ne vom bucura totodată de comuniunea sufletească într-un grup de oameni orientați spre auto-cunoaștere prin introspecție. Va fi timp pentru întrebări și răspunsuri, pentru contemplarea naturii, pentru a fi cu noi înșine. Vom merge împreună în excursii în locuri frumoase, pline de energie benefică.

Retragerea va cuprinde meditații, sesiuni de hatha yoga, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, prelegeri (satsang) pentru prezentarea unor subiecte spirituale necesare revelării Sinelui, excursii în natură.

Retragerea va cuprinde, printre altele și:

– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”

–Descoperirea freamătului mistic (spanda)

– Înțelegerea importanței conştiinţei martor, a iubirii pure ca expresie a conştiinţei unităţii, a tăcerii ca substrat al existenţei.

– Despre conţinutul şi calitatea minţii,

– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra,

– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei

– Trăirea celor 8 etape (membre) din yoga clasică a lui Patanjali prin hridaya yoga,

– Tehnici specifice de pratyahara, pranayama, concentrare

– Descoperirea grației ce poate fi simțită în pauza dintre două respirații

– Integrarea vieții de zi cu zi în viața spirituală

-Tehnici de purificare (susținute de o alimentație adecvată) 

– Bucuria conștienței momentului prezent pentru a intui eternitatea.

Miercuri 30 aprilie ora 19.00 va fi deschiderea retragerii cu o introducere ce va cuprinde totodată principiile esențiale în Hridaya yoga și în practica meditației.

Încheierea va fi duminică 4 mai, ora 17.00, cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate.

Locaţie: Centrul de Hridaya Yoga și Meditație, Sânpetru, Braşov, iar pentru cei care nu pot participa fizic, se va transmite online întregul program (pe platforma zoom, cu ID meeting și parolă), cu excepția activităților care vor avea loc în natură. 

Centrul de Hridaya Yoga și Meditație Kamala este situat lângă rezervația naturală Dealul Lempeș. Pădurea și întreaga ambianță a locului sunt foarte favorabile meditației, contemplării, bucuriei.

Cazarea se face în camere de 1, 2 sau 3 locuri, iar mâncarea va fi lacto-ovo-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea. Pentru vegani se gătește separat, dacă solicitați la înscriere.

Cei care participă online sunt rugați să respecte și acasă la ei condițiile specifice unei retrageri de yoga și meditație (și pe cât posibil să păstreze mauna – tăcerea în zilele de sâmbătă și duminică, să limiteze interacțiunile sociale și online etc), să țină pe întreaga durată a programului camera video deschisă și să participe la toate sesiunile pentru a se putea bucura astfel cât mai mult de ceea ce poate oferi acest program.

Retragerea este ţinută de profesorii de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor, Veronica Godeanu (fiecare cu experiență de peste 30 de ani în yoga).

Taxa de participare (fără cazare și masă, sau participare online):

– 500 lei pentru întreaga perioadă (4 zile), sau 150 lei/ zi

– 350 lei pentru întreaga perioadă (4 zile), sau 100 lei/ zi pentru seniori (pensionari)

Se poate participa și parțial (una, două sau trei zile)

Din 3 mai dimineața începe mauna (tăcerea). 

Pachet complet (taxa de participare, cazare și masă 4 zile)

– 1300 lei, respectiv 1070 lei (seniori) – cu cazare în camere de 2-3 locuri.

– 1420 lei, respectiv 1150 lei (seniori) – cu cazare în camere single.

Masa include mic dejun, prânz și cină, meniu lacto-ovo-vegetarian sau doar vegan (la cerere). Prima masă este cina din 30 aprilie, ultima masă este prânzul din 4 mai.

Pentru înscriere se achită un avans de minim 300 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat.

Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului, în funcție de disponibilitate.

Program zilnic orientativ (zilele de sosire și de plecare au un program adecvat):

Miercuri 30 aprilie

19.00 – 21.00 Introducere. Semnificația retragerii. Meditație. 

Joi 1 Mai

7.30 – 8.00 Mic dejun 

8.00 – 10.00 Meditație și Metode pentru descoperirea liniștii interioare.

10.00 – 10.30 Pauză de ceai

10.30 – 11.45 Prelegere – Introspecția pentru revelarea Inimii Spirituale

11.50 – 14.00 Hridaya Hatha Yoga în natură, tehnici pentru purificare și relaxare

14.00 – 16.00 Pauză de prânz

16.00 – 17.30 Prelegere – Despre conținutul și calitatea minții

17.30 – 17.40 Pauză 

17.40 – 19.00 Practică – Hridaya Hatha Yoga

19.00 – 19.45 Pauză de cină 

19.45 – 21.30 Întrebări și răspunsuri. Prelegere și meditație –  ”Frumusețea interioară și bunătatea – caracteristici ale omului spiritual”

Vineri 2 Mai

8.00 Mic dejun

9.30 – Plecarea în excursie; masa de prânz se va lua în natură, participanții vor primi hrană rece. Excursia va cuprinde și practici spirituale, asane, respirații, contemplări, minunări.

19.00 – 19.45 Cina

19.45 – 21.30 Întrebări și răspunsuri. Prelegere și meditație – Contemplarea și minunarea în transformarea spirituală.

Sâmbătă 3 Mai – de acum începe mauna

7.30 – 8.00 Mic dejun 

8.00 – 10.00 Meditație și Metode pentru descoperirea liniștii interioare

10.00 – 10.30 Pauză de ceai 

10.30 – 11.45 Prelegere spirituală – Folosirea înțeleaptă a simțurilor în expansiunea conștiinței

11.50 – 14.00 Hridaya Hatha Yoga în natură, tehnici pentru purificare și relaxare

14.00 – 16.00 Pauză de prânz 

16.00 – 17.30 Prelegere –  Principii și direcții în purificare (câteva metode)

17.40 – 19.00 Hridaya Hatha Yoga. Meditație de deschidere față de Conștiința Inimii Spirituale.

19.00 – 19.45 Pauză de cină 

19.45 – 21.30 Prelegere și meditație: Iubirea- dăruire

Duminică 4 Mai

7.30 – 8.00 Mic dejun 

8.00 – 10.00 Meditație în natură

10.00 – 10.30 Pauză de ceai

10.30 – 11.45 Prelegere spirituală:  ”Compasiunea – forța ce poate transforma conștiințele”

11.50 – 14.00 Hridaya Hatha Yoga și meditație

14.00 – 15.30 Pauză de prânz

15.30 – 17.00 Meditație și împărtășirea trăirilor din retragere

Informații şi înscrieri:

tel.- telegram – signal – whatsapp  0040 731.32.42.41 (Veronica)

email: centrulkamala@gmail.com

Fie ca freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Retragere de meditație, 21-23 martie 2025

Cei care doresc să se regăsească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii, să pătrundă în ei înşişi într-o oază de pace şi spiritualitate pot participa la această retragere de meditație în tăcere pentru revelarea Inimii spirituale. Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna, recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau, dacă nu, măcar trei zile. Nu este necesară experiența anterioară în yoga sau meditație.

Retragerea cuprinde meditații ghidate, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, ședinte de hatha yoga. Vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;

– Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.

– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;

– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Inimii Spirituale;

– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituală în Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitătii Divine.

– Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.

Programul va începe vineri 21 martie 2025, ora 19, cu noțiuni introductive, întrebări și răspunsuri, urmate de meditație. De sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza, toți participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomandă în toate tradiţiile contemplative, în isihasm, pentru a crea premisele unei bune interiorizări. Se vor putea adresa întrebări (în scris) profesorilor care ghidează meditația. Retragerea se va termina cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate, duminică, 23 martie 2025, ora 18.

Retragerea este ţinută de profesori cu experiență de peste 30 de ani în practica yoga și a meditației – Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor.

Locaţie: Hridaya Kamala Center, Sânpetru, Braşov.

Pentru cei care nu pot participa fizic, retragerea se va putea transmite online (pe platforma zoom, cu ID meeting și parolă).

Cazarea se face în camere de 1, 2 sau 3 locuri, iar mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.

Cei care participă online sunt rugați să respecte și acasă la ei condițiile specifice unei retrageri de meditație (pe cât posibil să păstreze mauna – tăcerea, să limiteze interacțiunile sociale și online, etc), să țină pe întreaga durată a programului camera video deschisă și să participe la toate sesiunile pentru a se putea bucura astfel cât mai mult de ceea ce poate oferi acest program spiritual.

Program orientativ:

– Vineri 19-21.30 introducere, prelegere și meditație 

– Sâmbătă: 8.30 mic dejun, 9.00 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 16.00 pauză de prânz, 16.00 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 18.10 – 19.30 hatha yoga, 19.30 – 20.00 pauza de cina, 20.00 – 21.30 prelegere și meditație

– Duminică: 8.30 mic dejun, 9.00 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 15.00 pauză de prânz, 15.00 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 18.00 împărtășiri și discuții finale

INFORMAȚII ADMINISTRATIVE

Taxa de participare (fără cazare și masă):

400 lei, respectiv 300 lei pentru seniori (pensionari)

Pachet complet (taxa de participare, cazare în camere de 2 locuri și masă 2 zile )

770 lei, respectiv 640 lei pentru seniori

Pachet complet (taxa de participare, cazare single și masă 2 zile )

840 lei, respectiv 700 lei pentru seniori.

Masa include: cina (vineri), mic dejun, prânz și cina (sâmbătă), mic dejun și prânz (duminică). În plus, se poate opta și pentru cina de duminică.

Înscrierile se fac până pe data de 20 martie 2025, în limita locurilor disponibile. Pentru rezervarea locului este necesara achitarea unui avans de 200 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat. Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului!

Informații şi înscrieri:

tel./ whatsapp/ signal/ telegram 0731.32.42.41 (Veronica)

email: centrulkamala@gmail.com

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Retragere de meditație în tăcere cu Remus Tolea, profesor Hridaya yoga

In perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2024, Centrul Kamala găzduiește retragerea de meditație în tăcere a profesorului de Hridaya Yoga Remus Tolea.

Mai multe informații se pot găsi la acest link.

Remus este practicant yoga de 30 de ani, instructor hridaya yoga și meditație de 1 an, cu experiență în silent retreat de peste 15 ani. Susține cursuri hridaya yoga în Popești Leordeni, la Centrul Vieții, sâmbăta de la ora 10.00, la Sambodhi Studio București, lunea de la ora 17.30 și la Centrul Hridaya din București joia de la 18.30.

Retragere de meditație în tăcere, Sânpetru, 8-10 noiembrie 2024

Cei care doresc să se regăsească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii, să pătrundă în ei înşişi într-o oază de pace şi spiritualitate pot participa la această retragere de meditație în tăcere pentru revelarea Inimii spirituale. Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna, recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau, dacă nu, măcar trei zile. Nu este necesară experiența anterioară în yoga sau meditație.

Retragerea cuprinde meditații ghidate, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, ședinte de hatha yoga. Vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;

– Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.

– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;

– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Inimii Spirituale;

– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituală în Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitătii Divine.

– Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.

Programul va începe vineri 8 noiembrie 2024, ora 19, cu noțiuni introductive, întrebări și răspunsuri, urmate de meditație. De sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza, toți participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomandă în toate tradiţiile contemplative, în isihasm, pentru a crea premisele unei bune interiorizări. Se vor putea adresa întrebări (în scris) profesorilor care ghidează meditația. Retragerea se va termina cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate, duminică, 10 noiembrie 2024, ora 18.

Retragerea este ţinută de profesori cu experiență de peste 30 de ani în practica yoga și a meditației – Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor.

Locaţie: Hridaya Kamala Center, Sânpetru, Braşov.

Pentru cei care nu pot participa fizic, retragerea se va putea transmite online (pe platforma zoom, cu ID meeting și parolă).

Cazarea se face în camere de 1, 2 sau 3 locuri, iar mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.

Cei care participă online sunt rugați să respecte și acasă la ei condițiile specifice unei retrageri de meditație (pe cât posibil să păstreze mauna – tăcerea, să limiteze interacțiunile sociale și online, etc), să țină pe întreaga durată a programului camera video deschisă și să participe la toate sesiunile pentru a se putea bucura astfel cât mai mult de ceea ce poate oferi acest program spiritual.

Program orientativ:

– Vineri 19-21.30 introducere, prelegere și meditație 

– Sâmbătă: 8.30 mic dejun, 9.00 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 16.00 pauză de prânz, 16.00 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 18.10 – 19.30 hatha yoga, 19.30 – 20.00 pauza de cina, 20.00 – 21.30 prelegere și meditație

– Duminică: 8.30 mic dejun, 9.00 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 15.00 pauză de prânz, 15.00 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 18.00 împărtășiri și discuții finale

INFORMAȚII ADMINISTRATIVE

Taxa de participare (fără cazare și masă):

300 lei, respectiv 250 lei pentru seniori (pensionari)

Pachet complet (taxa de participare, cazare în camere de 2 locuri și masă 2 zile )

670 lei, respectiv 550 lei pentru seniori

Pachet complet (taxa de participare, cazare single și masă 2 zile )

740 lei, respectiv 610 lei pentru seniori.

Masa include: cina (vineri), mic dejun, prânz și cina (sâmbătă), mic dejun și prânz (duminică). În plus, se poate opta și pentru cina de duminică.

Înscrierile se fac până pe data de 5 noiembrie 2024, în limita locurilor disponibile. Pentru rezervarea locului este necesara achitarea unui avans de 200 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat. Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului!

Informații şi înscrieri:

tel./ whatsapp/ signal/ telegram 0731.32.42.41 (Veronica)

email: centrulkamala@gmail.com

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

10-day Hridaya Silent Retreat with Sahajananda, December 2024, on-site and on-line

Hridaya Kamala Center invites you to register for our life-changing Hridaya Silent Meditation Retreat between 27 December 2024 – 7 January 2025. Join us ON-SITE at our center in Sânpetru, Brașov, Romania, or ONLINE via Zoom if you cannot travel.

Discover the Essence of Your Being

This unique 10-day immersion experience integrates meditation and yoga techniques to access your real and essential nature—known as the Spiritual Heart, Supreme Self, or Atman.

Embrace Silence and Solitude

During this program, you’ll maintain complete silence and a solitary attitude, receiving inspiring teachings and lectures. This retreat blends Advaita Vedanta, Tantra Yoga, and Dzogchen for a holistic approach.

Learn Self-Enquiry Meditation

Experience the non-dual teachings of Ramana Maharshi, discovering what it means to be centred in the Heart—the source of all inspiration, love, and beauty.

Open to All Levels

No previous meditation or yoga experience is necessary. This retreat is designed for both beginners and advanced practitioners.

Retreat Highlights:

  • Meditation for the revelation of the Spiritual Heart (the essence of our being, the Supreme Self, atman)
  • Techniques for stilling the mind using breath awareness
  • Symbolism of the Spiritual Heart
  • Methods of Self-centering in daily life
  • Hatha yoga sessions
  • Christian “Prayer of the Heart”
  • Advaita Vedanta principles
  • Daily themed meditations and poetry
  • Hridaya Hatha Yoga sessions
  • Contemplation of death to transcend ego
  • Inspiring lectures on true love
  • Guided meditations and lectures

Meet Your Guide: Sahajananda (Claudiu Trandafir)

Sahajananda has over 30 years of experience in yoga and meditation. He specializes in solitary retreats and has guided thousands in Europe, Mexico, Thailand, Canada, India and beyond.

Administrative Details:

  • December 27: Registration, orientation, hatha yoga, and introductory sessions.
  • December 28 – January 6: Dedicated days for deep meditation and inner exploration.
  • January 7: Final meditations, Q&A, and farewell lunch.

The retreat includes about 10 hours of daily activities (meditations, lectures, Hatha Yoga) with breaks for meals and rest. A vegetarian diet is provided (vegan on request).

Location: Sânpetru, 2 km from Brasov, accessible by train or bus from Bucharest.

Languages: English, with Romanian translation if needed.

Register Now:

  • Register here
  • Email: centrulkamala@gmail.com
  • Phone/WhatsApp/Telegram/Signal: +40 731 32 42 41

Fees: 530 – 715 euros (depending on accommodation), with a 200-euro deposit required upon reservation.

Refund Policy:

  • Full refund (less bank transfer fee) before September 30, 2024
  • 50% refund before December 1st, 2024
  • No refund after December 1st, 2024

Exceptions for medical emergencies may apply.

May the Sacred Tremor of the Heart enlighten our lives!

10-day Hridaya Silent Retreat with Sahajananda, August 2025, on-site and on-line

Hridaya Kamala Center invites you to register for our life-changing Hridaya Silent Meditation Retreat from August 8-19, 2025. Join us ON-SITE at our center in Sânpetru, Brașov, Romania, or ONLINE via Zoom if you cannot travel.

Discover the Essence of Your Being

This unique 10-day immersion experience integrates meditation and yoga techniques to access your real and essential nature—known as the Spiritual Heart, Supreme Self, or Atman.

Embrace Silence and Solitude

During this program, you’ll maintain complete silence and a solitary attitude, receiving inspiring teachings and lectures. This retreat blends Advaita Vedanta, Tantra Yoga, and Dzogchen for a holistic approach.

Learn Self-Enquiry Meditation

Experience the non-dual teachings of Ramana Maharshi, discovering what it means to be centred in the Heart—the source of all inspiration, love, and beauty.

Open to All Levels

No previous meditation or yoga experience is necessary. This retreat is designed for both beginners and advanced practitioners.

Retreat Highlights:

  • Meditation for the revelation of the Spiritual Heart (the essence of our being, the Supreme Self, atman)
  • Techniques for stilling the mind using breath awareness
  • Symbolism of the Spiritual Heart
  • Methods of Self-centering in daily life
  • Hatha yoga sessions
  • Christian “Prayer of the Heart”
  • Advaita Vedanta principles
  • Daily themed meditations and poetry
  • Hridaya Hatha Yoga sessions
  • Contemplation of death to transcend ego
  • Inspiring lectures on true love
  • Guided meditations and lectures

Meet Your Guide: Sahajananda (Claudiu Trandafir)

Sahajananda has over 30 years of experience in yoga and meditation. He specializes in solitary retreats and has guided thousands in Europe, Mexico, Thailand, Canada, India and beyond.

Administrative Details:

  • August 8: Registration, orientation, hatha yoga, and introductory sessions.
  • August 9-18: Dedicated days for deep meditation and inner exploration.
  • August 19: Final meditations, Q&A, and farewell lunch.

The retreat includes about 10 hours of daily activities (meditations, lectures, Hatha Yoga) with breaks for meals and rest. A vegetarian diet is provided (vegan on request).

Location: Sânpetru, 2 km from Brasov, accessible by train or bus from Bucharest.

Languages: English, with Romanian translation if needed.

Register Now:

  • Register here
  • Email: centrulkamala@gmail.com / contact@kamala.ro
  • Phone/WhatsApp/Telegram/Signal: +40 731 32 42 41

Fees: 530 – 715 euros (depending on accommodation), with a 200-euro deposit required upon reservation.

Refund Policy:

  • Full refund (less bank transfer fee) before June 31, 2025
  • 50% refund before July 15, 2025
  • No refund after July 15, 2025

Exceptions for medical emergencies may apply.

May the Sacred Tremor of the Heart enlighten our lives!

Retragere de meditație pentru revelarea Inimii Spirituale, 14-20 martie

La acest eveniment sunt invitați să participe numai cei care au fost cel puțin o dată la o retragere de meditație hridaya, meditația de revelare a Inimii Spirituale.

În viața fiecărui aspirant spiritual sunt necesare retrageri în Inimă, să rămânem perioade cât mai lungi în liniștea de dincolo de gânduri, să intrăm cât mai des în profunzimea și frumusețea conștiinței Sinelui (atman). Cât din viața noastră oferim Sufletului sufletului nostru?

Programul pe care îl vom urma se înscrie în respectarea solitudinii și  devoțiunii prin atitudini specifice retragerilor hridaya.

Începem joi, 14 martie, ora 9, și vom încheia cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate miercuri, 20 martie, ora 18. Vă recomandăm să ajungeți miercuri seara, 13 martie, pentru a fi pregătiți și odihniți la începutul retragerii.  

Pe întreaga durată a retragerii se va menține mauna (tăcerea nobilă) pentru aprofundarea experienței meditative. Se vor putea adresa întrebări (în scris) profesorilor care ghidează meditația.

Se poate participa și doar pentru primele 4 zile, de joi 14 martie dimineața până duminică 17 martie ora 18.

Cei care doresc să se liniştească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii, să se regăsească pe ei înşişi într-o oază de pace şi spiritualitate pot participa la această retragere de meditație în tăcere pentru revelarea Inimii spirituale. 

Retragerea cuprinde meditații ghidate, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, ședințe de hridaya hatha yoga. Vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme, care vor completa învățăturile cuprinse în retragerile hridaya mai scurte. Vom oferi mai mult timp meditațiilor, introspecției, minunării în frumuseţea Inimii Spirituale.

Retragerea are loc la Centrul Kamala de Hidaya Yoga și Meditație din Sânpetru, Braşov, și este ţinută de profesorii seniori de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor.

Cazarea se face în camere de 1, 2 sau 3 locuri, iar mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, cafea. În Centrul Hridaya nu se fumează.

INFORMAȚII ADMINISTRATIVE

Taxa de participare pt 7 zile (fără cazare și masă):

– 400 lei 

– 250 lei pentru pensionari

Pachet complet 7 zile (taxa de participare, cazare în camere de 2-3 locuri și masă)

– 1650 lei

– 1350 lei (pensionari)

Pachet complet 7 zile (taxa de participare, cazare single și masă)

– 1975 lei

– 1510 lei (seniori).

Masa include: mic dejun, prânz și cina (de la cina din 13 martie pana la prânzul din 20 martie). Dietele particulare vă rugăm să fie anunțate până pe 10 martie.

Înscrierile se fac până pe data de 7 martie 2024, în limita locurilor disponibile. Pentru rezervarea locului este necesara achitarea unui avans de 400 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat. Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului! Acesta se poate returna doar până pe 12 martie.

Programul retragerilor de meditație organizate de Centrul Kamala de Hridaya Yoga și Meditație poate fi consultat la acest link: https://centrul.kamala.ro/evenimente/categorii/retrageri/


Informații şi înscrieri:

tel./ whatsapp/ signal/ telegram 0731.32.42.41 (Veronica)

email: centrulkamala@gmail.com

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Retragere de meditație, 2-3 decembrie 2023

Cei care doresc să se liniştească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii, să se regăsească pe ei înşişi într-o oază de pace şi spiritualitate pot participa la această retragere de meditație în tăcere pentru revelarea Inimii spirituale. Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna, recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau, dacă nu, măcar trei zile. Nu este necesară experiența anterioară în yoga sau meditație.

Retragerea cuprinde meditații ghidate, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, sedinte de hatha yoga. Vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;

– Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.

– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;

– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Inimii Spirituale;

– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituală în Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitătii Divine.

– Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.

Programul va începe sâmbătă, 2 decembrie 2023, ora 9, cu noțiuni introductive, întrebări și răspunsuri, urmate de meditație. De sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza, toți participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomandă în toate tradiţiile contemplative, în isihasm, pentru a crea premisele unei bune interiorizări. Se vor putea adresa întrebări (în scris) profesorilor care ghidează meditația. Retragerea se va termina cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate, duminică, 3 decembrie 2023, ora 18.

Retragerea este ţinută de profesorii de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor.

Locaţie: Centrul Kamala din Sânpetru, Braşov.

Pentru cei care nu pot participa fizic, retragerea se va putea transmite online (pe platforma zoom, cu ID meeting si parolă).

Cazarea se face în camere de 1, 2 sau 3 locuri, iar mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.

Cei care participă online sunt rugati să respecte și acasă la ei condițiile specifice unei retrageri de meditație (pe cât posibil să păstreze mauna – tăcerea, să limiteze interacțiunile sociale și online, etc), să țină pe întreaga durată a programului camera video deschisă și să participe la toate sesiunile pentru a se putea bucura astfel cât mai mult de ceea ce poate oferi acest program specific.

Program orientativ:

sâmbătă: 8.30 mic dejun, 9-10.30, 10.30 – 12.00, 12.10 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 16.00 pauză de pranz, 16.00 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 8.10 – 19.30 hatha yoga, 19.30 – 20.00 pauza de cina, 20.00 – 21.30 prelegere și meditație

duminică: 8.30 mic dejun, 9-10.30, 10.30 – 12.00, 12.10 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 15.00 pauză de pranz, 15.00 – 16.30, 16.40 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 18.00 împărtășiri și discuții finale

INFORMAȚII ADMINISTRATIVE

Taxa de participare (fără cazare și masă):

– 250 lei (sau 150 lei/ zi)

– 200 lei (sau 120 lei/ zi) pentru seniori (pensionari)

Pachet complet (taxa de participare, cazare în camere de 2 locuri și masă 2 zile )

– 610 lei

– 500 lei (seniori)

Pachet complet (taxa de participare, cazare single și masă 2 zile )

– 690 lei

– 560 lei (seniori).

Masa include: mic dejun, prânz și cina (sâmbătă), mic dejun și prânz (duminică).

În plus, se poate opta și pentru cina de duminică.

Înscrierile se fac până pe data de 26 noiembrie 2023, în limita locurilor disponibile. Pentru rezervarea locului este necesara achitarea unui avans de 200 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat. Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului!

Programul complet al retragerilor de meditație organizate de centrul Kamala poate fi consultat la acest link: https://centrul.kamala.ro/evenimente/categorii/retrageri/

Informații şi înscrieri:

tel./ whatsapp/ signal/ telegram 0731.32.42.41 (Veronica)

email: centrulkamala@gmail.com

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Retragere de meditație, 20-22 octombrie 2023

Cei care doresc să se liniştească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii, să se regăsească pe ei înşişi într-o oază de pace şi spiritualitate pot participa la această retragere de meditație în tăcere pentru revelarea Inimii spirituale. Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna, recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau, dacă nu, măcar trei zile. Nu este necesară experiența anterioară în yoga sau meditație.

Retragerea cuprinde meditații ghidate, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, sedinte de hatha yoga. Vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;

– Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.

– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;

– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Inimii Spirituale;

– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituală în Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitătii Divine.

– Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.

Programul va începe vineri, 20 octombrie 2023, ora 19, cu noțiuni introductive, întrebări și răspunsuri, urmate de meditație. De sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza, toți participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomandă în toate tradiţiile contemplative, în isihasm, pentru a crea premisele unei bune interiorizări. Se vor putea adresa întrebări (în scris) profesorilor care ghidează meditația. Retragerea se va termina cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate, duminică, 22 octombrie 2023, ora 18.

Retragerea este ţinută de profesorii de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor.

Locaţie: Centrul Kamala din Sânpetru, Braşov.

Pentru cei care nu pot participa fizic, retragerea se va putea transmite online (pe platforma zoom, cu ID meeting si parolă).

Cazarea se face în camere de 1, 2 sau 3 locuri, iar mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.

Cei care participă online sunt rugati să respecte și acasă la ei condițiile specifice unei retrageri de meditație (pe cât posibil să păstreze mauna – tăcerea, să limiteze interacțiunile sociale și online, etc), să țină pe întreaga durată a programului camera video deschisă și să participe la toate sesiunile pentru a se putea bucura astfel cât mai mult de ceea ce poate oferi acest program specific.

Program orientativ:

vineri: 18.30 cina, 19-21 .30 prelegeri și tehnici meditative

sâmbătă: 8.30 mic dejun, 9-10.30, 10.30 – 12.00, 12.10 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 16.00 pauză de pranz, 16.00 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 8.10 – 19.30 hatha yoga, 19.30 – 20.00 pauza de cina, 20.00 – 21.30 prelegere și meditație

duminică: 8.30 mic dejun, 9-10.30, 10.30 – 12.00, 12.10 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 15.00 pauză de pranz, 15.00 – 16.30, 16.40 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 18.00 împărtășiri și discuții finale

INFORMAȚII ADMINISTRATIVE

Taxa de participare (fără cazare și masă):

– 250 lei (sau 150 lei/ zi)

– 200 lei (sau 120 lei/ zi) pentru seniori (pensionari)

Pachet complet (taxa de participare, cazare în camere de 2 locuri și masă 2 zile )

– 610 lei

– 500 lei (seniori)

Pachet complet (taxa de participare, cazare single și masă 2 zile )

– 690 lei

– 560 lei (seniori).

Masa include: cina vineri, mic dejun, prânz și cina (sâmbătă), mic dejun și prânz (duminică).

În plus, se poate opta și pentru cina de duminică.

Înscrierile se fac până pe data de 17 octombrie 2023, în limita locurilor disponibile. Pentru rezervarea locului este necesara achitarea unui avans de 200 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat. Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului!

Programul complet al retragerilor de meditație organizate de centrul Kamala poate fi consultat la acest link: https://centrul.kamala.ro/evenimente/categorii/retrageri/

Informații şi înscrieri:

tel./ whatsapp/ signal/ telegram 0731.32.42.41 (Veronica)

email: centrulkamala@gmail.com

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Retragere de meditație, 4-6 noiembrie 2022

10-day Hridaya Silent Retreat with Sahajananda, August 2024, on-site and on-line

Hridaya Kamala Center invites you to register for our life-changing Hridaya Silent Meditation Retreat from August 9-20, 2024. Join us ON-SITE at our center in Sânpetru, Brașov, Romania, or ONLINE via Zoom if you cannot travel.

Discover the Essence of Your Being

This unique 10-day immersion experience integrates meditation and yoga techniques to access your real and essential nature—known as the Spiritual Heart, Supreme Self, or Atman.

Embrace Silence and Solitude

During this program, you’ll maintain complete silence and a solitary attitude, receiving inspiring teachings and lectures. This retreat blends Advaita Vedanta, Tantra Yoga, and Dzogchen for a holistic approach.

Learn Self-Enquiry Meditation

Experience the non-dual teachings of Ramana Maharshi, discovering what it means to be centred in the Heart—the source of all inspiration, love, and beauty.

Open to All Levels

No previous meditation or yoga experience is necessary. This retreat is designed for both beginners and advanced practitioners.

Retreat Highlights:

  • Meditation for the revelation of the Spiritual Heart (the essence of our being, the Supreme Self, atman)
  • Techniques for stilling the mind using breath awareness
  • Symbolism of the Spiritual Heart
  • Methods of Self-centering in daily life
  • Hatha yoga sessions
  • Christian “Prayer of the Heart”
  • Advaita Vedanta principles
  • Daily themed meditations and poetry
  • Hridaya Hatha Yoga sessions
  • Contemplation of death to transcend ego
  • Inspiring lectures on true love
  • Guided meditations and lectures

Meet Your Guide: Sahajananda (Claudiu Trandafir)

Sahajananda has over 30 years of experience in yoga and meditation. He specializes in solitary retreats and has guided thousands in Europe, Mexico, Thailand, Canada, India and beyond.

Administrative Details:

  • August 9: Registration, orientation, hatha yoga, and introductory sessions.
  • August 10-19: Dedicated days for deep meditation and inner exploration.
  • August 20: Final meditations, Q&A, and farewell lunch.

The retreat includes about 10 hours of daily activities (meditations, lectures, Hatha Yoga) with breaks for meals and rest. A vegetarian diet is provided (vegan on request).

Location: Sânpetru, 2 km from Brasov, accessible by train or bus from Bucharest.

Languages: English, with Romanian translation if needed.

Register Now:

  • Register here
  • Email: centrulkamala@gmail.com / contact@kamala.ro
  • Phone/WhatsApp/Telegram/Signal: +40 731 32 42 41

Fees: 500 – 675 euros (depending on accommodation), with a 150-euro deposit required upon reservation.

Refund Policy:

  • Full refund (less bank transfer fee) before June 31, 2024
  • 50% refund before July 15, 2024
  • No refund after July 15, 2024

Exceptions for medical emergencies may apply.

May the Sacred Tremor of the Heart enlighten our lives!

Theme: Overlay by Kaira