Vorbim atât de mult despre lumea în care trăim, dar mai important e să recunoaștem că lumea trăiește în noi. O asemenea schimbare a perspectivei ne poate transforma viața profund și spiritual.
De fapt, în orice clipă, lumea pe care o numim „exterioară” răsare în noi ca experiență: sunete, culori, senzații, emoții, gânduri, amintiri, înțelesuri. Ea se revelează în conștiință, iar felul în care devenim conștienți de aceasta depinde de deschiderea inimii noastre.
Pornim de la simpla grijă pe care firesc o vom avea față de ceea ce e în interioritatea ființei noastre – nu vrem să ne facem rău, să ne zdrobim lumea interioară și mai mult ne-ar bucura să simțim că totul e în armonie în noi. Și devenim mai buni cu lumea ce ne înconjoară și pe care de fapt o cuprindem neîncetat.
Dar este mai complex decât atât, și măreția adevărului – lumea trăiește în noi, nu noi în lume – este mai greu de trăit și de explicat, bineînțeles. Întreaga lume – așa cum o trăim – apare în spațiul nostru interior. Când uităm asta, ne simțim mici într-un univers imens. Când ne amintim, universul devine intim: îl trăim, îl simțim, îl îmbrățișăm.
Cum ar fi dacă am începe un nou ciclu de adorare a Soarelui înconjurându-l cu iubire, mai corect spus îmbrățișându-l încă o dată în noi, pentru încă 365 de răsărituri și apusuri în inima noastră? Am fi luminați în interior de Steaua numită Soare, am simți zborul planetelor mângâindu-ne în adâncul sufletului… Și ce însemnătate ar avea aceasta? Poate că nu ne-am mai simți pierduți în spațiul nesfârșit și ne-am trăi conștiența infinitului. Am întâlni oamenii în inimă, am contempla cerul în suflet și albastrul mării în vibrațiile iubirii profunde… Cum ar fi dacă anul care vine am fi treziți față de măreția ființei noastre cosmice și fericiți cu splendoarea pe care tot noi o creăm lăuntric?
Un început de an în Inimă
Și dacă nu simțim aceasta, nu înseamnă că este ceva greșit în noi. Doar să vrem să ne deschidem spre frumusețe și ea va începe să vibreze și în noi, recunosând-o pretutindeni. Poate să ajute în acest sens următoarea scurtă meditație:
Când te trezești, sau chiar la răsăritul Soarelui întoarce-te cu fața spre răsărit (chiar dacă nu poți să vezi locul de unde răsare). Oprește-te câteva minute, cu ochii închiși, lăsând orice gânduri sau preocupări. Centrează-te în mijlocul pieptului, un deget spre dreapta, în Centrul Inimii, orientând privirea acolo ca și cum ai privi în interiorul tău. Lasă mintea liniștită și ascultă doar sunetul tăcerii ca un dor ce palpită suav sau puternic în Inimă. Descoperi gradat vastitatea ființării în Adevăr și Puritate. Poți rosti lăuntric ”Lumea trăiește în mine și eu o luminez cu Iubire”. Și simți, intuiești că poți fi fericit.
Apoi, deschizi ochii și privești în jurul tău, conștient acum că pretutindeni este doar Inima: ea îți vorbește prin fiecare om, ea murmură cu vântul, ea strălucește și cuprinde totul…
Intrarea în acest an să fie trezirea față de Inima ta, care este totodată Inima întregii Creații și spațiul în care lumea întreagă poate fi iubită cu adevărat.
Centrul Hridaya Kamala vă dorește să trăiți în fiecare clipă frumusețea a 365 de răsărituri deodată!
Știi care este sunetul inimii tale? O asculți cum cântă? Îi asculți tăcerea adâncă?
Meditația cu boluri tibetane cântătoare te conduce spre profunzimea ființei tale și te ajută să recunoști acest sunet tainic al propriei tale inimi…
Te invităm la meditația cu boluri tibetane ghidată de profesoara de yoga Simona Trandafir, care va avea loc vineri, 12 decembrie 2025, de la ora 18.30, la sala Centrului Kamala din Sânpetru și online.
Intrarea este liberă, însă cu înscriere prealabilă.
Bolurile himalayene, cunoscute mai ales ca boluri tibetane, emit sunete foarte rafinate care te pot ajuta să te purifici, să te interiorizezi, să te relaxezi, să treci dincolo de agitația minții și să descoperi tăcerea adâncă a Inimii Spirituale (atman).
Tradiția orientală consideră că bolurile cântătoare au apărut cu câteva secole înaintea perioadei lui Buddha Sakyamuni (560–480 î.H.), având originea în tradiția tibetană „Bon”.
Sunetele lor conduc creierul în frecvența theta, caracteristică trăirilor meditative. Mintea se limpezește, întreaga ființă se liniștește, iar intuiția se trezește la adevărata ei capacitate. Vibrațiile sonore ale bolurilor au un impact benefic asupra sistemului nervos, relaxează, reduc stresul și pot diminua durerile.
Deși atingerea alternativă a mai multor boluri poate genera o muzică interesantă, nu acesta este scopul meditației noastre. Folosim bolurile cântătoare pentru a ne lăsa purtați în cea mai înaltă frumusețe a ființei, aceea a Inimii Spirituale.
Vibrația lor creează un efect imediat de centrare în inimă, iar la nivel cerebral susține echilibrarea emisferelor.
Vom utiliza atât boluri din metal, cât și boluri din cristal, fiecare având efecte profund benefice asupra întregii ființe.
Vă așteptăm cu Inima deschisă!
Inscrieri și informații: telefon/ whatsapp 0731324241
Hridaya Yoga Kamala Center invites you to register for our life-changing Hridaya Silent Meditation Retreat from August 7-18, 2026. Join us ON-SITE at our center in Sânpetru, Brașov, Romania, or ONLINE via Zoom if you cannot travel.
Discover the Essence of Your Being
This unique 10-day immersion experience integrates meditation and yoga techniques to access your real and essential nature—known as the Spiritual Heart, Supreme Self, or Atman.
Embrace Silence and Solitude
During this program, you’ll maintain complete silence and a solitary attitude, receiving inspiring teachings and lectures. This retreat blends Advaita Vedanta, Tantra Yoga, and Dzogchen for a holistic approach.
Learn Self-Enquiry Meditation
Experience the non-dual teachings of Ramana Maharshi, discovering what it means to be centred in the Heart—the source of all inspiration, love, and beauty.
Open to All Levels
No previous meditation or yoga experience is necessary. This retreat is designed for both beginners and advanced practitioners.
Retreat Highlights:
Meditation for the revelation of the Spiritual Heart (the essence of our being, the Supreme Self, atman)
Techniques for stilling the mind using breath awareness
Symbolism of the Spiritual Heart
Methods of Self-centering in daily life
Hatha yoga sessions
Christian “Prayer of the Heart”
Advaita Vedanta principles
Daily themed meditations and poetry
Hridaya Hatha Yoga sessions
Contemplation of death to transcend ego
Inspiring lectures on true love
Guided meditations and lectures
Meet Your Guide: Sahajananda (Claudiu Trandafir)
Sahajananda has over 30 years of experience in yoga and meditation. He specializes in solitary retreats and has guided thousands in Europe, Mexico, Thailand, Canada, India and beyond.
Administrative Details:
August 7: Registration, orientation, hatha yoga, and introductory sessions.
August 8-17: Dedicated days for deep meditation and inner exploration.
August 18: Final meditations, Q&A, and farewell lunch.
The retreat includes about 10 hours of daily activities (meditations, lectures, Hatha Yoga) with breaks for meals and rest. A vegetarian diet is provided (vegan on request).
Location: Sânpetru, 2 km from Brasov, accessible by train or bus from Bucharest.
Languages: English, with Romanian translation if needed.
De 30 de ani, Centrul Kamala ține deschise porțile cunoașterii și ale bucuriei prin Yoga.
Anul acesta celebrăm trei decenii de dedicare neîntreruptă răspândirii învățăturii autentice a yoga și a deschiderii inimilor către frumusețe, iubire, puritate și armonie.
Vă invităm să ne unim în meditație zilnică de o oră, timp de patru săptămâni, sărbătorind împreună tot ceea ce s-a împlinit bun și spiritual în cei 30 de ani ai Centrului Kamala. Această practică este totodată un act de recunoștință – față de Dumnezeu, față de toți cei care au fost parte a comunității noastre și față de Lumina Sinelui care ne ghidează.
Începând cu 31 august și până pe 28 septembrie, între orele 21:30 și 22:30, vom medita la unison, consacrând lui Dumnezeu meditația noastră, rezultatele ei, pentru binele tuturor ființelor, pentru perseverența pe calea spirituală a iubirii și a Inimii.
Puteți participa online folosind acest link (pe zoom):
Namaste! Cursurile Centrului Kamala se vor relua din 12 ianuarie 2026.
În Brașov, programul cursurilor de yoga și meditație este următorul:
Luni, ora 18.30 – grupa avansați (la Sânpetru) – cu Liviu
Marți, ora 18.00 – grupa începători – cu Liviu
Marți, ora 18.30 – grupa începători/ medie (la Sânpetru)– cu Veronica (se transmite și online)
Miercuri, ora 18.00 – grupa medie 2 – cu Liviu
Joi, ora 18.30 – grupa medie 1 – cu Simona (se transmite și online)
Sâmbătă (bilunar, cu programare), ora 9.30 – grupa weekend – cu Veronica (se transmite și online)
Programul cursurilor de dimineață este:
Luni, ora 11 – Armonie prin mișcare – cu Veronica (se transmite și online)
Miercuri, ora 10 – Programul Revigor – cu Ali (se transmite și online)
Vineri, ora 10 – Programul Revigor – cu Carmen (se transmite și online)
In București, cursurile au loc astfel:
Marți, ora 18.30 – Yoga pentru începători (se transmite și online)
Miercuri, ora 11 – Yoga pentru seniori (se transmite și online)
Miercuri, ora 18.30 – Yoga nivel mediu (se transmite și online)
Următoarele cursuri se desfășoară doar online (pe zoom):
joi, ora 19 – curs de practica meditației
vineri, ora 10 – yoga pentru seniori
Pentru alte informații legate de activitățile centrului Kamala, ne puteți contacta la telefon/ whatsapp/ signal/ telegram +40731324241 (Brașov) sau +40731324239 (București) sau pe e-mail centrulkamala@gmail.com.
Vă invităm să participaţi la Inițierea în Bagalamukhi, Înţelepciunea fascinaţiei divine şi a stopării.
Fiecare dintre cele Zece Mari Înţelepciuni, Dasha Maha Vidya, reprezintă o cale de transformare a vieţii, de atingere a idealurilor noastre. Studiul lor înseamnă totodată înțelegerea aspectelor profunde ale Tantrei, precum și trezirea acestor înţelepciuni în noi înşine prin folosirea unor modalităţi specifice.
Aspirantul va avea la dispoziţie procedee prin care să folosească forţa transformatoare a lui Kali, bunătatea şi compasiunea lui Tara, iubirea şi voinţa superioară ale lui Tripura Sundari, cunoaşterea oferită de Bhuvaneshwari, concentrarea specifică lui Tripura Bhairavi, curajul lui Chinnamasta, beatitudinea lui Dhumavati, forţa fascinaţiei dăruită de Bagalamukhi, armonia deplină a lui Matangi, splendoarea și prosperitatea lui Kamalatmika.
În chiar mijlocul celor mai intense acţiuni ale vieţii, aceste forţe superioare pot fi folosite pentru realizarea scopurilor propuse. Evoluţia spirituală este, fie că ştim, fie că nu, realizată prin prezenţa vie a celor zece Maha Vidya. Acestea sunt ca şi elementele constituente ale unui castel. E nevoie de ferestre, fundaţie, uşi, ornamente, pereţi, acoperiș… toate sunt indispensabile realizării lui. La fel este şi cu viaţa noastră. Atât castelul interior al sufletului, cât şi cel exterior al vieţii din această lume există doar prin participarea efectivă şi continuă a celor zece Mari Înţelepciuni. Fără una din ele, viaţa nu ar putea exista. De aceea tantricii afirmă că realizarea spirituală este determinată de trezirea acestor Zece Mari Înțelepciuni și energii fundamentale.
Următorul seminar de tantra shastra este consacrat trezirii în noi a Înţelepciunii şi forţei lui Bagalamukhi.
În tradiţia tantrică ea este considerată însuşi simbolul întregului proces yoga ce conduce la liniştirea şi calmul minţii. Totodată Bagalamukhi înlătură efectul hipnotic pe care îl au unele aspecte inferioare ale vieţii asupra oamenilor şi îl înlocuieşte cu fascinaţia superioară pe care Divinul o manifestă pentru a ne rechema în fericirea Sa.
Această acţiune plină de discernământ va duce la eliminarea atașamentelor, cauzând în noi o profundă transformare de ordin spiritual.
Invocarea lui Bagalamukhi este indicată mai ales acelora care doresc să realizeze o transformare radicală şi foarte rapidă în viaţa lor, în ceea ce priveşte viziunea asupra realităţii.
Vă aştept să ne revedem de această dată sub sceptrul puternic al lui Bagalamukhi, cea care opreşte rătăcirea în ignoranţă.
Cei care doresc să se regăsească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii, să pătrundă în ei înşişi într-o oază de pace şi spiritualitate pot participa la această retragere de meditație în tăcere pentru revelarea Inimii spirituale. Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna, recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau, dacă nu, măcar trei zile. Nu este necesară experiența anterioară în yoga sau meditație.
Retragerea cuprinde meditații ghidate, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, ședinte de hatha yoga. Vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme, printre care:
– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;
– Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.
– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;
– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Inimii Spirituale;
– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;
– Principiile fundamentale de transformare spirituală în Advaita Vedanta.
– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitătii Divine.
– Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.
Programul va începe vineri 14 noiembrie 2025, ora 19, cu noțiuni introductive, întrebări și răspunsuri, urmate de meditație. De sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza, toți participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomandă în toate tradiţiile contemplative, în isihasm, pentru a crea premisele unei bune interiorizări. Se vor putea adresa întrebări (în scris) profesorilor care ghidează meditația. Retragerea se va termina cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate, duminică, 16 noiembrie 2025, ora 18.
Retragerea este ţinută de profesori cu experiență de peste 30 de ani în practica yoga și a meditației – Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor.
Locaţie: Hridaya Kamala Center, Sânpetru, Braşov.
Pentru cei care nu pot participa fizic, retragerea se va putea transmite online (pe platforma zoom, cu ID meeting și parolă).
Cazarea se face în camere de 1, 2 sau 3 locuri, iar mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.
Cei care participă online sunt rugați să respecte și acasă la ei condițiile specifice unei retrageri de meditație (pe cât posibil să păstreze mauna – tăcerea, să limiteze interacțiunile sociale și online, etc), să țină pe întreaga durată a programului camera video deschisă și să participe la toate sesiunile pentru a se putea bucura astfel cât mai mult de ceea ce poate oferi acest program spiritual.
Program orientativ:
– Vineri 19-21.30 introducere, prelegere și meditație
– Sâmbătă: 8.30 mic dejun, 9.00 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 16.00 pauză de prânz, 16.00 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 18.10 – 19.30 hatha yoga, 19.30 – 20.00 pauza de cina, 20.00 – 21.30 prelegere și meditație
– Duminică: 8.30 mic dejun, 9.00 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 15.00 pauză de prânz, 15.00 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 18.00 împărtășiri și discuții finale
INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Cei care se înscriu până pe data de 5 noiembrie 2025 (adică achită avansul sau toată suma) beneficiază de un discount la înscriere, așa cum este descris în continuare.
Taxa de participare (fără cazare și masă):
400 lei, respectiv 300 lei pentru seniori (pensionari)
Pachet complet (taxa de participare, cazare în camere de 2 locuri și masă 2 zile )
770 lei, respectiv 640 lei pentru seniori
Pachet complet (taxa de participare, cazare single și masă 2 zile )
840 lei, respectiv 700 lei pentru seniori.
Masa include: cina (vineri), mic dejun, prânz și cina (sâmbătă), mic dejun și prânz (duminică). În plus, se poate opta și pentru cina de duminică.
Înscrierile la acest preț se pot face până în data de 5 noiembrie 2025, în limita locurilor disponibile.
Pentru rezervarea locului este necesara achitarea unui avans de 200 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat. Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului!
Pentru înscrierile după 5 noiembrie, pachetele complete sunt următoarele:
Taxa de participare (fără cazare și masă):
470 lei, respectiv 370 lei pentru seniori (pensionari) – dupa 5 noiembrie
Pachet complet (taxa de participare, cazare în camere de 2 locuri și masă 2 zile )
840 lei, respectiv 710 lei pentru seniori – dupa 5 noiembrie
Pachet complet (taxa de participare, cazare single și masă 2 zile )
910 lei, respectiv 770 lei pentru seniori – dupa 5 noiembrie.
Hridaya Kamala Center invites you to register for our life-changing Hridaya Silent Meditation Retreat between 27 December 2025 – 7 January 2026. Join us ON-SITE at our center in Sânpetru, Brașov, Romania, or ONLINE via Zoom if you cannot travel.
Discover the Essence of Your Being
This unique 10-day immersion experience integrates meditation and yoga techniques to access your real and essential nature—known as the Spiritual Heart, Supreme Self, or Atman.
Embrace Silence and Solitude
During this program, you’ll maintain complete silence and a solitary attitude, receiving inspiring teachings and lectures. This retreat blends Advaita Vedanta, Tantra Yoga, and Dzogchen for a holistic approach.
Learn Self-Enquiry Meditation
Experience the non-dual teachings of Ramana Maharshi, discovering what it means to be centred in the Heart—the source of all inspiration, love, and beauty.
Open to All Levels
No previous meditation or yoga experience is necessary. This retreat is designed for both beginners and advanced practitioners.
Retreat Highlights:
Meditation for the revelation of the Spiritual Heart (the essence of our being, the Supreme Self, atman)
Techniques for stilling the mind using breath awareness
Symbolism of the Spiritual Heart
Methods of Self-centering in daily life
Hatha yoga sessions
Christian “Prayer of the Heart”
Advaita Vedanta principles
Daily themed meditations and poetry
Hridaya Hatha Yoga sessions
Contemplation of death to transcend ego
Inspiring lectures on true love
Guided meditations and lectures
Meet Your Guide: Sahajananda (Claudiu Trandafir)
Sahajananda has over 30 years of experience in yoga and meditation. He specializes in solitary retreats and has guided thousands in Europe, Mexico, Thailand, Canada, India and beyond.
Administrative Details:
December 27: Registration, orientation, hatha yoga, and introductory sessions.
December 28 – January 6: Dedicated days for deep meditation and inner exploration.
January 7: Final meditations, Q&A, and farewell lunch.
The retreat includes about 10 hours of daily activities (meditations, lectures, Hatha Yoga) with breaks for meals and rest. A vegetarian diet is provided (vegan on request).
Location: Sânpetru, 2 km from Brasov, accessible by train or bus from Bucharest.
Languages: English, with Romanian translation if needed.
Cu fiecare răsărit, Soarele ne oferă un dar: o nouă șansă de a vedea, de a simți, de a fi. Privirea către el este o privire către esență – o chemare de a trece dincolo de expresia fizică a luminii, către sursa ei.
Este inima luminoasă a sistemului nostru solar, o manifestare vizibilă a luminii, căldurii și vieții.
În tradițiile spirituale, Soarele reflectă forța divină – o prezență tăcută, dar omniprezentă – care luminează întunericul și trezește scânteia existenței în noi. Este focul etern, martorul liniștit al fiecărei renașteri, ghidându-ne, zi după zi, către recunoașterea propriei noastre naturi solare.
Razele sale pot fi văzute ca raze ale grației și înțelepciunii divine, pătrunzând în vălul ignoranței, dezvăluind Adevărul – Lumina nu este în afară, ci aici, în Inimă.
Călătoria zilnică a Soarelui – de la răsărit la apus – oglindește propria noastră călătorie interioară: trezirea, contemplarea, iluminarea, tăcerea. În fiecare dimineață, suntem ghidați să „răsărim” din nou, din uitare în conștiința Sinelui.
În tradiția Hridaya, contemplăm Soarele ca fiind un simbol viu al Prezenței divine – al acelei Conștiințe care nu răsare și nu apune și se revelează prin meditație, în tăcere.
La solstițiu, Soarele atinge apogeul călătoriei sale aparente. Lumina învinge noaptea, la fel cum în călătoria interioară a ființei claritatea conștiinței pătrunde din ce în ce mai profund întreaga viață.
Soarele exterior ne amintește de Soarele interior – mereu prezent, neschimbător, plin de căldură și viață. Prin contemplare putem simți această Lumină în interior, în centrul Inimii, ca izvor a ceea ce suntem.
Soarele interior și călătoria în Yoga
Astăzi, în ziua solstițiului – când lumina atinge plenitudinea ei – și în aceeași zi în care celebrăm Ziua Internațională a Yogăi, putem contempla uniunea dintre lumină și conștiință, dintre Soarele exterior și cel interior. Yoga, ca reamintire a Unității, ne poartă înapoi în tăcerea Inimii – acolo unde totul este deja complet. Este o reîntoarcere în centru – în Hridaya – acolo unde Soarele interior strălucește constant, liniștit, egal. Soarele interior nu are umbre. El luminează din interior, iar această lumină aduce revelația. Practica yoga devine astfel un act de amintire: ne reamintim cine suntem, dincolo de forme, roluri și poveste.
Ziua Internațională a Yoga – sărbătorită astăzi, la solstițiu – este un prilej de a onora această cale de întoarcere în adevăr – ca disciplină spirituală, ca o chemare blândă către intimitatea cu Sinele pentru a ne reaminti natura noastre originară ca fiind Lumină, Pace, Unitate.
Comunitatea Hridaya
În drumul către Lumină comunitatea spirituală devine o ancoră. În meditația trăită împreună, în momentele înălțătoare sau dificile, ne oferim unii altora Lumina.
Comunitatea Hridaya este un grup de aspiranți îndrăgostiți de Dumnezeu, este ca o mare inimă plină de iubire și adevăr – care ne amintește, zi de zi, că nu suntem singuri în căutarea noastră. Fiecare suflet aduce cu o rază unică în această comunitate a trezirii spirituale.
Astfel creștem împreună, ne susține reciproc prin sinceritate și deschidere sufletească.
La mulți ani! Sau mai bine spus ”La o Eternitate de fericire!”
Vă invităm să fiți împreună cu noi la începutul primăverii într-un Centru de Yoga consacrat, așezat lângă rezervația naturală Dealul Lempeș, loc deosebit de frumos, cu energie benefică, revitalizantă. Vom practica yoga în natură, meditație în Inimă și vom avea metode speciale de purificare a trupului, a psihicului și a minții.
În cadrul acestei retrageri vom expune viziunea și principiile fundamentale ale sistemului Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale – și vom oferi procedee posturale, tehnici respiratorii, de concentrare și de meditație pentru a crea condițiile favorabile explorării dimensiunii profunde a conștiinței Sinelui.
Ultimele 2 zile (3-4 mai)toți participanții vor respecta nobila tăcere – mauna, pentru interiorizare, meditații mai adânci, introspecție. Cei care au aspirația de a păstra mauna mai mult timp vor primi tot sprijinul nostru.
Dincolo de învățarea teoretică sau perfecțiunea procedeelor, vom pune accent pe trezirea freamătului sacru al Inimii, deschiderea sufletului față de natură și frumusețe, descoperirea păcii interioare.
Ne vom bucura totodată de comuniunea sufletească într-un grup de oameni orientați spre auto-cunoaștere prin introspecție. Va fi timp pentru întrebări și răspunsuri, pentru contemplarea naturii, pentru a fi cu noi înșine. Vom merge împreună în excursii în locuri frumoase, pline de energie benefică.
Retragerea va cuprinde meditații, sesiuni de hatha yoga, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, prelegeri (satsang) pentru prezentarea unor subiecte spirituale necesare revelării Sinelui, excursii în natură.
Retragerea va cuprinde, printre altele și:
– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”
–Descoperirea freamătului mistic (spanda)
– Înțelegerea importanței conştiinţei martor, a iubirii pure ca expresie a conştiinţei unităţii, a tăcerii ca substrat al existenţei.
– Despre conţinutul şi calitatea minţii,
– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra,
– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei
– Trăirea celor 8 etape (membre) din yoga clasică a lui Patanjali prin hridaya yoga,
– Tehnici specifice de pratyahara, pranayama, concentrare
– Descoperirea grației ce poate fi simțită în pauza dintre două respirații
– Integrarea vieții de zi cu zi în viața spirituală
-Tehnici de purificare (susținute de o alimentație adecvată)
– Bucuria conștienței momentului prezent pentru a intui eternitatea.
Miercuri 30 aprilie ora 19.00 va fi deschiderea retragerii cu o introducere ce va cuprinde totodată principiile esențiale în Hridaya yoga și în practica meditației.
Încheierea va fi duminică 4 mai, ora 17.00, cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate.
Locaţie: Centrul de Hridaya Yoga și Meditație, Sânpetru, Braşov, iar pentru cei care nu pot participa fizic, se va transmite online întregul program (pe platforma zoom, cu ID meeting și parolă), cu excepția activităților care vor avea loc în natură.
Centrul de Hridaya Yoga și Meditație Kamala este situat lângă rezervația naturală Dealul Lempeș. Pădurea și întreaga ambianță a locului sunt foarte favorabile meditației, contemplării, bucuriei.
Cazarea se face în camere de 1, 2 sau 3 locuri, iar mâncarea va fi lacto-ovo-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea. Pentru vegani se gătește separat, dacă solicitați la înscriere.
Cei care participă online sunt rugați să respecte și acasă la ei condițiile specifice unei retrageri de yoga și meditație (și pe cât posibil să păstreze mauna – tăcerea în zilele de sâmbătă și duminică, să limiteze interacțiunile sociale și online etc), să țină pe întreaga durată a programului camera video deschisă și să participe la toate sesiunile pentru a se putea bucura astfel cât mai mult de ceea ce poate oferi acest program.
Retragerea este ţinută de profesorii de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor, Veronica Godeanu (fiecare cu experiență de peste 30 de ani în yoga).
Taxa de participare (fără cazare și masă, sau participare online):
– 500 lei pentru întreaga perioadă (4 zile), sau 150 lei/ zi
– 350 lei pentru întreaga perioadă (4 zile), sau 100 lei/ zi pentru seniori (pensionari)
Se poate participa și parțial (una, două sau trei zile)
Din 3 mai dimineața începe mauna (tăcerea).
Pachet complet (taxa de participare, cazare și masă 4 zile)
– 1300 lei, respectiv 1070 lei (seniori) – cu cazare în camere de 2-3 locuri.
– 1420 lei, respectiv 1150 lei (seniori) – cu cazare în camere single.
Masa include mic dejun, prânz și cină, meniu lacto-ovo-vegetarian sau doar vegan (la cerere). Prima masă este cina din 30 aprilie, ultima masă este prânzul din 4 mai.
Pentru înscriere se achită un avans de minim 300 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat.
Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului, în funcție de disponibilitate.
Program zilnic orientativ (zilele de sosire și de plecare au un program adecvat):
8.00 – 10.00 Meditație și Metode pentru descoperirea liniștii interioare.
10.00 – 10.30 Pauză de ceai
10.30 – 11.45 Prelegere – Introspecția pentru revelarea Inimii Spirituale
11.50 – 14.00 Hridaya Hatha Yoga în natură, tehnici pentru purificare și relaxare
14.00 – 16.00 Pauză de prânz
16.00 – 17.30 Prelegere – Despre conținutul și calitatea minții
17.30 – 17.40 Pauză
17.40 – 19.00 Practică – Hridaya Hatha Yoga
19.00 – 19.45 Pauză de cină
19.45 – 21.30 Întrebări și răspunsuri. Prelegere și meditație – ”Frumusețea interioară și bunătatea – caracteristici ale omului spiritual”
Vineri 2 Mai
8.00 Mic dejun
9.30 – Plecarea în excursie; masa de prânz se va lua în natură, participanții vor primi hrană rece. Excursia va cuprinde și practici spirituale, asane, respirații, contemplări, minunări.
19.00 – 19.45 Cina
19.45 – 21.30 Întrebări și răspunsuri. Prelegere și meditație – Contemplarea și minunarea în transformarea spirituală.
Sâmbătă 3 Mai – de acum începe mauna
7.30 – 8.00 Mic dejun
8.00 – 10.00 Meditație și Metode pentru descoperirea liniștii interioare
10.00 – 10.30 Pauză de ceai
10.30 – 11.45 Prelegere spirituală – Folosirea înțeleaptă a simțurilor în expansiunea conștiinței
11.50 – 14.00 Hridaya Hatha Yoga în natură, tehnici pentru purificare și relaxare
14.00 – 16.00 Pauză de prânz
16.00 – 17.30 Prelegere – Principii și direcții în purificare (câteva metode)
17.40 – 19.00 Hridaya Hatha Yoga. Meditație de deschidere față de Conștiința Inimii Spirituale.
19.00 – 19.45 Pauză de cină
19.45 – 21.30 Prelegere și meditație: Iubirea- dăruire
Duminică 4 Mai
7.30 – 8.00 Mic dejun
8.00 – 10.00 Meditație în natură
10.00 – 10.30 Pauză de ceai
10.30 – 11.45 Prelegere spirituală: ”Compasiunea – forța ce poate transforma conștiințele”
11.50 – 14.00 Hridaya Hatha Yoga și meditație
14.00 – 15.30 Pauză de prânz
15.30 – 17.00 Meditație și împărtășirea trăirilor din retragere
Informații şi înscrieri:
tel.- telegram – signal – whatsapp 0040 731.32.42.41 (Veronica)
email: centrulkamala@gmail.com
Fie ca freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.