Autor: Simona Trandafir

Hridaya Yoga în România

Hridaya Yoga este Yoga Inimii Spirituale. Este yoga pentru sufletul tău; o cale spre tine însuți, pornind de la tine însuți. Întotdeauna realizările tale s-au împlinit pentru că ai facut totul din inimă. Adevărata viață o trăiești când pui inima ta în miezul oricărei activități și când visele-ți palpită în ritmul inimii. Doar atunci simți că drumurile ți se deschid și nu mai ai obstacole. Cursul vieții pare dulce și plin de promisiuni și vezi că fericirea este aproape. Astfel este hridaya yoga – o cale de la Inima ta spre Inima ta. 

Yoga în Romania trebuie să aibă un caracter aparte, legat de specificitatea acestui popor. Romanii știu să trăiască din plin și în ceea ce fac, Inima le este cel mai des călăuză. Căldura sufletelor celor de aici, iubirea cu care știu să te înconjoare vine din adâncul frumos al ființei lor. De aceea, o cale spirituală care are ca centru Inima și ca țel – Inima este firească în Romania. Modalitățile folosite sunt în principal meditative, dar includ și lucrul cu corpul fizic ce ne susține viața pe Pământ. 

Tema principală a meditațiilor este descoperirea Inimii. Ne reamintim de ea și ne propunem să îi redăm adevărata valoare de sursă și centru al vieții noastre. Ce ar putea fi mai cuprinzător? Inima ta poate primi în ea totul, poate exprima fericirea, blândețea, frumusețea, forța și nemărginirea. Pentru că suntem nelimitați în iubire și în visare. Iar când visul devine o expresie a realității, deja ești în Inima ta. 

Simona Trandafir

Viața marelui înțelept Shankara

Shankara este unul din cei mai importanți reprezentanți ai filozofiei non-dualismului. El a dat un puternic impuls creator vieţii spirituale din timpul său, făcând să strălucească din nou învăţătura pură a Vedantei, după o perioadă de recul datorată dezvoltării budismului. Separaţi de un interval de o mie de ani, precum trei vârfuri ameţitoare de munţi, Buddha, Shankhara şi Ramakrishna domină semeţ şi senin filozofia și religia Indiei.

 “Cel care a declarat: ‘Voi veni ori de câte ori virtutea scade’, a venit din nou, de această dată în sudul Indiei. Aici s-a născut sfântul brahman despre care se spune că la vârsta de 16 ani îşi desăvârşise deja toate scrierile filosofice şi spirituale. Acesta a fost minunatul Shankaracharya” (Swami Vivekananda) 

 Imagini de legendă, frumoase şi fantastice, îmbracă austera şi totodată încântătoarea viaţă a lui Shankara – cel ce a fost un mare yoghin, filozof şi poet. Dar, vorbind din punct de vedere istoric, cunoaştem foarte puţin despre viaţa sa. Se presupune că Shankaracharya s-ar fi născut la Kalady în Kerala, pe coasta de vest a Indiei, în jurul anului 686 e.n. Fiecare filă a vieţii lui Shankara străluceşte prin atât de multă înţelepciune, forţă spirituală, subtilitate logică şi profunzime filosofică, încât timp de secole el a arătat, de la înălţimea realizării sale, şi va continua să arate tuturor oamenilor, calea către Fericire şi Pace.  

 Copil fiind, Shankara a frecventat Şcoala Vedică. Mintea sa ascuţită a pătruns scrutător în miezul învăţăturilor vedice sacre şi a realizat comentarii şi analize profunde la aceste texte, creând astfel o veritabilă filosofie sintetică. 

La vârsta de zece ani el era deja considerat un geniu. Nu numai că citise şi memorase toate scripturile, dar scrisese deja şi comentarii la multe dintre ele şi întreţinuse conversaţii cu diferiţi erudiţi care veniseră la el din toate colţurile ţării, interesaţi să-l vadă pe acest băiat minune ce era considerat o încarnare a lui Shiva. 

Băiatul era însă nemulţumit. El vedea că profesorii săi nu practică adevărurile înalte şi pure pe care le predică. Într-adevăr, societatea în care trăia era, ca şi acum, materialistă. India trecea printr-o perioadă de decadenţă spirituală. Shankara, plin de ardoare şi dăruire spirituală, a simţit în adâncul fiinţei sale chemarea lui Dumnezeu şi cu maturitate, încă de când nu era decât un copil, a hotărât să-şi facă propria viaţă un exemplu care să-i îndrepte pe oameni pe drumul adevărului. 

În acea perioadă tatăl lui a murit. Băiatul s-a preocupat îndelung să înţeleagă problema vieţii şi a morţii. În căutările sale asupra sensului existenţei, el a renunţat treptat la tot ceea ce avea o valoare relativă. Atunci a scris el poemul denumit Moha Mudgaratu – “Sfărâmarea iluziei”. Atunci Shankara şi-a convins mama să-l lase să facă jurământul monastic, promiţându-i că se va reîntoarce să o vadă înainte de a muri. Apoi, făcându-şi pregătirile de plecare, a pornit în căutarea unui maestru autentic. 

Pe malurile râului Narmada l-a întâlnit pe Gaudapada, un mare yoghin, care atinsese cunoaşterea Realităţii ultime. Shankara i-a cerut bătrânului iniţierea, dar Gaudapada l-a refuzat deoarece făcuse jurământul de a rămâne absorbit continuu în uniunea cu Brahman. Totuşi el îl trimite pe băiat la cel mai avansat discipol al său, Govindapada. Acesta îl iniţiază şi îl instruieşte în tehnicile de meditaţie şi în întregul proces yoga. Într-un timp foarte scurt, Shankara atinge realizarea spirituală completă şi se hotărăşte să devină şi pentru alţii un ghid spiritual. 

Într-o dimineaţă, când se îndrepta către Gange pentru a face o baie rituală, întâlneşte un chandala, un membru al celei mai de jos caste din India, casta celor consideraţi a fi de neatins, impuri. Omul avea patru câini cu el şi aceştia blocaseră cărarea lui Shankara. Pentru moment, prejudecăţile de castă înnăscute în el şi-au revendicat poziţia. Shankara, brahmanul, i-a ordonat lui chandala să se dea la o parte din drumul lui. Dar chandala i-a răspuns: “Dacă există numai un Dumnezeu, cum pot să existe atâtea feluri de oameni? Cum pot fi atâtea deosebiri de caste şi credinţe?” Shankara a fost cuprins de ruşine şi respect. S-a prosternat, plin de recunoştinţă pentru lecţia primită, în faţa acelui chandala. Acest incident l-a inspirat mai târziu în unul din cele mai frumoase poeme ale sale, Manisha Panchaka. El are cinci strofe şi fiecare se termină cu refrenul: 

“Cel ce a învăţat să vadă Existenţa unică pretutindeni, Acela este maestrul meu – fie el un brahman sau chandala.” 

Shankara a început să-şi dăruiască învăţăturile câtorva discipoli, fascinând prin frumuseţea şi luciditatea prezentărilor sale, întâi profesorii şi apoi elevii lor. Unul dintre aceştia a fost faimosul filozof Mandan Misra. Acesta considera că viaţa trăită în familie, după prescripţiile vedice, urmând cu rigurozitate toate ritualurile, era mult superioară aceleia de călugăr şi opinia lui era respectată şi larg împărtăşită în toată India. Pentru a-i elimina această falsă concepţie, Shankara s-a decis să discute cu el şi de aceea s-a dus la el acasă. Când a ajuns a găsit uşile încuiate. Misra tocmai oficia o ceremonie religioasă şi nu dorea să fie deranjat. Shankara, cu spiritul ştrengăresc şi spontan al unui adolescent, s-a căţărat într-un copac din apropiere şi a sărit jos din el în interiorul curţii. Misra l-a văzut în mulţimea credincioşilor ce se adunaseră la el pentru realizarea ceremoniei. El dezaproba călugării – mai ales când erau atât de tineri – şi de aceea a întrebat sarcastic: “De unde vine acest cap ras?” “Aşa după cum prea bine vedeţi, domnule”, a răspuns Shankara cu dezinvoltură, “Capul ras răsare chiar din gât”.

Misra şi-a pierdut răbdarea, dar Shankara a continuat să se joace cu el în acest fel şi în cele din urmă cei doi s-au pus de acord să poarte o discuţie asupra meritelor relative ale călugărului şi ale capului de familie. Aceste confruntări nu aveau numai caracter teoretic, ci în primul rând practic, cu consecinţe asupra întregii lor existenţe, astfel că, dacă ar fi pierdut, Shankara ar fi devenit cap de familie, iar Misra dacă ar fi pierdut ar fi devenit călugăr. Dezbaterea a durat şapte zile. Bharati, învăţata şi onesta soţie a lui Misra, a fost arbitru. Cei doi purtau fiecare la gât câte un şirag de flori proaspete cu un parfum îmbătător. După cele şapte zile insă, ghirlanda lui Misra se ofilise, pe când cea a lui Shankara era şi mai frumoasă ca la început. În final Shankara a fost capabil să-l convingă pe Misra de superioritatea vieţii monastice şi Misra a devenit discipolul său. El este cel care, mai târziu, a făcut adnotări asupra comentariilor lui Shankara la Brahma Sutras, textul fundamental al învăţăturii Vedanta. 

 Îndeplinind instrucţiunile date de maestrul său, de a restabili învăţătura Advaita Vedanta ca loc de confluenţă a tuturor vederilor moniste şi dualiste, oricât de contradictorii ar putea părea ele, tânărul înţelept a plecat la Varanasi, vechiul centru al religiei şi culturii vedice şi a început să predice Unitatea în diversitate. El a avut dispute cu învăţaţii conducători ai diferitelor şcoli şi neascunzând falsele presupuneri, răspunzând la toate obiecţiile aduse si contestând certitudinile aparente ale altor şcoli filosofice, el a stabilit supremaţia sistemului său de gândire. Aici l-a întâlnit pe primul dintre cei patru discipoli importanți ai săi, Somananda. 

De la Varanasi, marele maestru spiritual a călătorit la Bgarinath împreună cu discipolii săi, răspândind mesajul filozofiei sale sintetice. A vizitat multe locuri sfinte precum Prayag, Hardwar, Rishikesh, Srinagar, Rudrapayag, Nadaprayag, Kamarupa şi Gomukhi, a venerat zeităţile întâlnite în drum şi astfel a demonstrat că un cunoscător al lui Nirguna Brahman (Brahman transcendent, lipsit de calităţi) nu este lipsit de devoţiune faţă de Saguna Brahman (Brahman văzut în forme, zeităţi etc). Aici, în calmul înălţimilor himalayene, Shankara a scris comentarii la zece din Upanishade, la Bhagavad Gita şi la Brahma Sutras şi și-a stabilit astfel doctrina pe o fundaţie fermă.

Thimbaud spunea: „Doctrina revelată de Shankara este, din punct de vedere pur filosofic şi separat de toate consideraţiile teologice, una dintre cele mai importante şi mai interesante care s-a născut pe pământul indian; nici acele forme ale Vedantei care derivă din vederile reprezentate de Shankara, nici orice alt sistem non-vedantic nu poate fi comparat în îndrăzneală, profunzime şi subtilitate cu aşa-numita Vedanta ortodoxă”. 

Apoi el a peregrinat dintr-un loc în altul angajându-se în discuţii cu conducătorii diverselor culte şi secte şi, prin talentul său oratoric, el a continuat să înlăture dogmele false şi să distrugă prezumţiile eronate. 

Shankara a călătorit de-a lungul şi de-a latul vastului subcontinent de patru ori, stabilind patru mănăstiri principale în cele patru puncte cardinale ale Indiei, Snngeri Math, pe dealurile Sringeri in sud, Sarada Math la Dvaraka în vest, Jyotiramath la Badarikasrama în nord şi Govardhana Math la Puri în est şi i-a numit pe primii săi patru discipoli ca stareţi ai acestor mănăstiri. De asemenea, a repartizat fiecărei mănăstiri câte o Veda astfel: Rig-Veda pentru Govardhana Math, Yajur-Veda pentru Sringeri Math, Sama-Veda pentru Sarada Math şi Antharva-Veda pentru Jyotir Math. 

Multe culte ciudate invadaseră societatea indiană pe vremea aceea şi templele erau în mâinile unor preoţi corupţi care practicau forme hidoase de cult şi de sacrificiu animal. Shankara, cu ajutorul adevărului din scripturi şi al ingeniozităţii sale oratorice, a demonstrat că acestea sunt de fapt împotriva adevărului spiritual al Vedelor. El a reformat aceste practici corupte reinfuzând în ele nobilele principii ale cultului vedic şi le-a transformat astfel în mijloace ale realizării de sine. Singurul scop al cultului este, spunea Shankara, ca printr-o străduinţă constantă, să devenim perfecţi, să devenim divini, să-l atingem pe Dumnezeu, şi să fim Dumnezeu. 

Afecţiunea sa adâncă pentru mama sa şi promisiunea făcută au triumfat asupra regulilor ce guvernau Ordinul sannyasinilor. La moartea ei, el a îndeplinit ritualurile funerare ale mamei sale, în ciuda opoziţiei rigide ce venea din partea rudelor sale. 

Shankara a organizat întregul sistem al cultului monastic în India în zece ordine bine închegate (Dasanami Sampradaya). Nu este fără semnificaţie faptul că Sri Ramakrishna, profetul Indiei moderne, a fost discipolul lui Swami Totapuri Maharaj, care aparţinea liniei Puri, una dintre Dasanamis. De aceea călugării ordinului Ramakrishna sunt legaţi în mod fundamental de marele înţelept Sri Shankara. 

Viata lui Shankara s-a sfârşit la Kedarnath în Himalaya. Avea numai 32 de ani. 

Opera literară a lui Shankara este deosebit de importantă. El a făcut comentarii nu numai asupra Sutrelor vedantice, dar a creat şi două lucrări filozofice majore: Upadeshasahasri şi Viveka chudamani (Discernământul spiritual, bijuteria cea mai de preţ). El este de asemenea autorul multor poeme, imnuri, rugăciuni şi lucrări referitoare la filosofia Vedanta. Numele advaita vedanta a fost dat de el filozofiei non-dualismului.

A fost în primul rând un adept al nondualismului în forma sa cea mai pură, dar cu toate acestea a restructurat viața monastică a Indiei. Este unul din cele mai înalte spirite ale omenirii.

Shankara_in_dezbatere_cu_Misra

Nirvanashatkam – Şase strofe despre eliberare

Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu sunt nici intelectul, nici gandirea si nici simtul eului, nici mintea.
Nu sunt nici auzul, nici gustul, nici mirosul, nici vederea.
Nu sunt nici eterul, nici pamantul, nici focul, nici aerul.
Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu sunt nici suflul vital, nici cele cincieteruri vitale.
Nu sunt nici cele sapte componente ale corpului, nici cele cinci invelisuri.
Nu sunt nici cele cinci organe de actiune.
Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu sunt nici aversiune, nici atractie, nici aviditate, nici ratacire.
Nu cunosc nici orgoliul, nici invidia.
N-am nici obligatii, nici interese, nici dorinte, nici pasiuni.
Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Pentru mine nu exista nici actiunile bune, nici actiunile rele, nici placerea, nici suferinta.
Nu exista nici macar incantatiile rituale, locurile sfinte, Vedele sau actul sacrificial.
Nu sunt nici placerea, nici obiectul placerii si nici agentul placerii.
Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu cunosc nici moartea, nici indoiala, nici diferentele de casta.
Nu am nici tata, nici mama, caci eu sunt nenascut.
Nu am nici un prieten, nici o ruda, nici un maestru, nici un discipol.
Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA,
sunt SHIVA!
Sunt etern, neschimbat si fara forma.
Prin ubicuitatea mea exist pretutindeni.
Nu sunt atasat de organele de simt si de aceea nu am nici o dorinta.
Nu cunosc nici libertatea, nici robia,
Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Shankara 

Yoga – ştiinţa înţelepciunii

Necesitatea unei cai spirituale

Fiecare om are nostalgia starii de perfectiune, de eternitate si de deplina fericire si spera sa o gaseasca in arta, iubire, stiinta sau in orice care ar putea sa ii rupa lanturile, sa il ajute sa traiasca din plin, sa traiasca mai bine, mai intens, mai frumos. Desi orice om poarta in sufletul lui visul unui ideal inalt, desi nu si-l poate reprezenta intotdeauna bine, el aspira totusi, mai mult sau mai putin constient, spre acesta. Acest tel este in acelasi timp foarte departe si foarte aproape, pentru ca el exista deja in noi, insa suntem despartiti de el datorita numeroaselor emotii inferioare, conceptii, idei, incertitudini, indoieli, frici, dorinte necontrolate, aviditati si prejudecati subconstiente.

Prin evolutie spirituala este posibil sa strapungem toate aceste limitari, sa scapam de ele redescoperind astfel adevarul ultim, universal si etern din profunzimea sufletului nostru. Omul doreste intotdeauna sa experimenteze adevarul prin el insusi. Si atunci cand l-a inteles, l-a realizat si l-a simtit in inima sa, atunci si numai atunci intunericul se va imprastia si indoielile se vor risipi, lasand locul fericirii adevarate.

Importanta cunoasterii de sine

Yoga propune de milenii umanitatii o metoda practica si stiintific elaborata pentru a atinge acest adevar. Mii de predici nu pot transforma un om intr-o fiinta spirituala pana cand el insusi nu va practica anumite metode care sa produca transformari in fiinta lui. Cunoasterea mintii si a naturii interioare a omului nu poate fi dobandita pana nu am invatat sa observam ce se petrece cu sufletul nostru. Prin comparatie, este mult mai usor sa observam faptele care au loc in lumea exterioara, pentru ca au fost inventate nenumarate instrumente in acest scop. In ceea ce priveste lumea interioara insa, nu exista nici un instrument de acest gen care sa ne ajute.

Stiinta yoghina isi propune inainte de toate sa ne ofere un astfel de instrument de observare a starilor noastre interioare. Acesta este insasi mintea. Atunci cand mintea este corect orientata si directionata catre lumea interioara, prin capacitatea  sa de concentrare ne putem analiza interior, aducand astfel la lumina ceea ce ne intereseaza. Daca ne gandim mai profund, acesta este singurul instrument de observare si analiza pe care il avem, atat in cazul lumii exterioare, cat si in cazul lumii interioare.

In ceea ce il priveste pe yoghin, acelasi gen de observatie pe care omul de stiinta il directioneaza catre in afara, el il indreapta spre inauntru, iar aceasta actiune necesita un timp indelungat. Inca din copilarie suntem invatati sa ne orientam atentia catre exteriorul nostru si nu este de mirare ca majoritatea oamenilor au pierdut aproape in totalitate capacitatea de a observa fortele si energiile din propria lor fiinta. Orientarea mintii catre interior o impiedica sa mai rataceasca prin lumea exterioara si o ajuta sa isi concentreze intreaga ei putere asupra propriei sale naturi, pentru a o putea cunoaste si analiza.

Atunci cand prin analiza si observare interioara, omul ajunge fata in fata cu esenta sa, cu scanteia de divinitate din el insusi, cu Sinele, care este prin propria sa natura etern, pur si perfect, el nu mai poate fi nefericit.

Cauzele suferintei

Intreaga suferinta provine din teama si dorinte neimplinite. Atunci cand va descoperi ca este in esenta nemuritor, omul nu se va mai teme de moarte. Atunci cand va realiza ca este in esenta perfect, el nu va mai avea dorinte desarte. Atunci cand vor dispare dorintele desarte si teama, va dispare intreaga suferinta, iar ceea ce va ramane va fi numai fericirea eterna.

Stiinta yoghina isi propune sa inceapa cautarea Unicitatii pornind de la lumea interioara. Astfel, ea este, intr-un anumit sens, stiinta cea mai inalta pentru ca este stiinta care ne ajuta sa fim mai intelepti. Orice stiinta benefica este facuta de om si pentru om. De aceea, stiinta cea mai importanta pentru fiinta umana este cea care duce la cunoasterea de Sine si la transformarea propriei fiinte. Ea este o stiinta care ne transforma pe masura ce o dobandim. Multi savanti, desi cunosc atat de multe lucruri, nu s-au schimbat totusi deloc, adica sunt supusi acelorasi frici acelorasi angoase, egoisme, obsesii, agresivitati, etc. In schimb, cel care a dobandit cunoasterea de sine este puternic transformat de aceasta cunoastere. Toti inteleptii lumii afirma ca prin cunoasterea de sine, prin cunoasterea a ceea ce este cu adevarat el insusi, omul va putea cunoaste intreaga lume si va putea realiza orice.

Fericirea este natura noastra esentiala si eterna

Yoga este o stiinta pentru ca se sprijina pe fapte, pe legile divine ale creatiei si ale manifestarii. Ea este aceeasi de mii de ani, este cunoasterea a ceea ce este neschimbator, etern in om. Ea te ajuta sa cunosti esenta insasi a universului, care nu s-a schimbat niciodata. Aceasta stiinta este totala si completa si ne conduce pe drumul cunoasterii de sine printr-un studiu al propriei fiinte. Cunoasterea de sine este o cunoastere din ce in ce mai profunda si te conduce catre nivelurile profunde ale fiintei noastre pe care altadata nici nu le banuiam. Vom trece astfel de aparenta, de suprafata lucrurilor pentru a ajunge in profunzime. Vom intelege aceasta viata unica si universala care se exprima prin noi si care deschide domenii vaste in fata omului, domenii despre care este inutil sa i se vorbeasca aceluia care inca nu le-a experimentat, pentru ca ele nu se aseamana cu nimic din ceea ce este profan.

Yoga este o stiinta a intelepciunii, pentru ca in conceptia yoghina intelepciunea apartine fiecarui om. Ea poate si chiar trebuie sa fie invatata. In Orient se urmareste obtinerea intelepciunii    printr-un antrenament adecvat, in timp ce in Occident se urmareste o trezire a acesteia, trezire care cel mai adesea se realizeaza prin intermediul culturii. Iata spre exemplu cele patru virtuti pe care le enumera Platon in “Republica”: curajul, intelepciunea practica, intelepciunea teoretica si spiritul dreptatii. Exista in occident o metoda prin care curajul spre exemplu, ar putea fi invatat? Nu. In schimb el poate fi trezit. In orient insa, prin yoga, sunt puse la dispozitie modalitati secrete, nebanuite, care pot parea la prima vedere minuni interioare, prin care curajul poate fi dobandit, invatat, printr-un antrenament adecvat si realizat suficient de mult timp.

Exista adevaruri, sustinute de inteleptii din toate tarile si din toate timpurile, care nu fac altceva decat sa ne invite sa le experimentam in propria noastra fiinta. Ei nu ne cer altceva decat sa practicam cu sinceritate interioara metoda lor, iar daca nu vom descoperi adevarul suprem, atunci si numai atunci avem dreptul sa sustinem ca nu exista un asemenea adevar.

„Cat timp trebuie sa mai ratacim pana cand, satui de atata suferinta, sa descoperim fericirea in interiorul fiintei noastre, unicul loc in care ea exista cu adevarat?“ Paramahamsa Yogananda (1893-1952)

Yoga nu necesita o credinta anume sau o anumita convingere. Nu trebuie sa credeti nimic pana cand experimentand nu ati aflat singuri raspunsul: aceasta este invatatura sa. Adevarul nu are nevoie de nici o proptea pentru a sta in picioare. Studiul Yoga-ei necesita un timp destul de indelungat si o practica sustinuta.

Maestrii stiintei yoghine sustin ca o cale spirituala autentica nu se bazeaza numai pe experienta timpurilor trecute, ci si pe faptul ca un om este cu adevarat religios sau spiritual numai in masura in care poate el insusi avea astfel de experiente. Yoga este stiinta care ne invata cum putem dobandi aceste perceptii deoarece simpla discutie despre spiritualitate si religie nu ne poate folosi prea mult, in masura in care noi nu putem trai personal ceea ce afirmam.

Yoghinii considera ca daca a cineva a trait o experienta spirituala chiar si numai pentru o singura data in aceasta lume, indiferent de contextul in care a aparut ea, este firesc ca aceasta sa poata fi repetata.

Theme: Overlay by Kaira