Etichetă: Dumnezeu

Vindecarea prin credinţă

Diadoh al Foticeei afirma că medicina este o carte care se deschide pentru oameni prin voia lui Dumnezeu, pentru a-i ajuta, şi că nădejdea trebuie să ne-o punem în harul vindecător al lui Iisus, nu în ştiinţa omenească. Întreaga putere a oamenilor şi darul tămăduitor vin numai de la Dumnezeu, iar vindecările miraculoase realizate de Iisus şi în numele lui Iisus sunt exemple luminoase ale credinţei în Dumnezeu şi în graţia Sa.

“În dar aţi luat, în dar să daţi!”

În Biblie sunt pomenite numeroase cazuri de vindecare prin credinţă realizate de Iisus. Doar la atingerea mâinilor sau la auzul cuvintelor sale, „orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţă şi surzii aud, morţii învie şi săracilor li se binevesteşte.”. Iisus a vindecat pe toţi „cei care se aflau în suferinţe, fiind cu boli, şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi”, afirmarea credinţei fiind hotărâtoare, iar primul gând al celor vindecaţi era să îl slăvească pe Dumnezeu şi să îl urmeze pe Fiul Său.  Mulţi oameni au început să creadă în Dumnezeu în urma asistării la vindecările miraculoase. Prin aceste vindecări, se dezvăluie natura divină a lui Iisus, căci El vindecă nu pentru a dovedi că este Dumnezeu, ci pentru că este Dumnezeu.

Apostolii au fost investiţi de către Iisus cu putere şi har vindecător: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi demonii; în dar aţi luat, în dar să daţi!” Toate vindecările lor au fost şi sunt făcute în numele lui Iisus, iar atitudinea lor în asemenea momente era aceea de adâncă smerenie. De-a lungul timpului, mulţi sfinţi au primit acest har al vindecării, ca o dovadă a purităţii sufletului lor: Padre Pio de la Pietrelcina, Therese Neumann, preoţi înzestraţi cu har, mulţi asceţi şi călugări pelerini.

Există în lume locuri în care s-au realizat deseori vindecări miraculoase, totul începând, de obicei, cu o viziune. Un caz foarte cunoscut este cel al localităţii Medjugorje din Bosnia, unde, începând din 24 iunie 1981, un grup de copii au avut numeroase viziuni ale Fecioarei Maria, iar până în 1987 erau înregistrate peste 300 de vindecări miraculoase.

Vindecări miraculoase la Lourdes

Cel mai celebru caz este localitatea Lourdes (o mică aşezare din munţii Pirinei). Aici, la 11 februarie 1858, Bernadette Soubiros, o fată de 14 ani, a avut prima viziune a Fecioarei Maria. Ea a primit mesaje prin care oamenii erau îndemnaţi la pocăinţă şi rugăciune, iar preoţii erau sfătuiţi să întemeieze în acest loc o capelă, un loc de pelerinaj pentru bolnavi. Astfel a început istoria miracolelor de la Lourdes.

În acest loc, unic în lume, au fost înregistrate în primul an, 1858, peste 100 de vindecări, iar până în 1914, abatele G. Bertrin a notat peste 4445 de vindecări, dintre care peste 64 au fost declarate miracole. În ziua de azi, controlul acestor vindecări se face foarte strict, pentru a fi excluse cele false şi există numeroase cazuri de vindecări inexplicabile din punct de vedere medical.

Oamenii de ştiinţă au încercat să explice aceste vindecări prin diferite teorii,  dar ei au pornit de la început cu ideea de a demasca eventualele înşelăciuni. Dar în nici un alt loc din lume nu au fost vindecate boli atât de variate şi atât de grave, iar locurile în care bolnavul este atins de graţia divină sunt extrem de diverse: în faţa altarului din capelă, în faţa grotei în care au avut loc viziunile, în timpul procesiunii Sfântului Sacrament, la azilul Notre-Dame, în trenul de întoarcere, etc.

Pentru cei care nu recunosc în aceste vindecări miraculoase răspunsul bunătăţii lui Dumnezeu la rugăciunea sufletului aflat în suferinţă, vindecările divine din întreaga lume vor rămâne pentru totdeauna o enigmă.

Efectele fiziologice ale rugăciunii

Vindecările prin intermediul rugăciunii au uimit oamenii din toate timpurile. Dar, atunci când este vorba de boli uşoare, susceptibile de a se vindeca spontan sau cu ajutorul medicaţiei obişnuite, cei sceptici obiectează că este greu de ştiut care a fost cauza sau agentul adevărat al vindecării miraculoase. Rezultatele rugăciunii pot fi constatate cu o deplină certitudine numai în cazurile în care orice terapeutică este de prisos sau deja a dat greş. Biroul medical din Lourdes, prin studiul şi evidenţierea vindecărilor miraculoase, a adus un mare serviciu omenirii, demonstrând realitatea de netăgăduit a acestor vindecări produse prin rugăciune.

Rugăciunea are uneori un efect exploziv şi fulgerător. Au fost nenumărate cazuri de bolnavi care s-au vindecat aproape instantaneu de boli cum ar fi: lupus al feţei, cancer, infecţii renale, ulcere, tuberculoză pulmonară, osoasă sau peritonită. Fenomenul se produce aproape întotdeauna în acelaşi fel: mai întâi o mare durere, apoi un sentiment cert de a fi complet vindecat. În câteva secunde, câteva minute sau cel mult câteva ore, plăgile se cicatrizează, simptomele generale dispar, revine pofta de mâncare. Uneori, dezordinile funcţionale dispar înaintea leziunii anatomice. Miracolul este caracterizat de o accelerare uluitoare a proceselor de vindecare organică. Singura condiţie indispensabilă ca acest fenomen să aibă loc este rugăciunea intensă şi credinţa fermă.

Nu este absolut necesar ca însuşi bolnavul să se roage, pentru a se produce astfel de fenomene miraculoase. Chiar şi copii mici, care nu ştiau încă să vorbească, precum şi necredincioşi curioşi, au fost vindecaţi  ca prin minune la Lourdes, dacă alături se afla cineva care se ruga pentru ei.

Asemenea fapte arată realitatea de netăgăduit a legăturilor subtile care există între procesele mentale, psihologice şi cele organice. Ele dovedesc importanţa imensă a activităţii spirituale în viaţa noastră şi ne deschid către o lume nouă, plină de armonie, forţă, sănătate şi fericire.

„Vindecările de la Lourdes sunt un fapt împotriva căruia nici o afirmaţie nu poate sta în picioare; aşa cum ne trebuie ochi pentru a vedea, aşa ne trebuie ochi pentru a discerne semnul supranatural care se ascunde în vindecările miraculoase; este ceea ce se cheamă ochii credinţei. (…) Ştiinţa are datoria să nu refuze faptele pentru simplul motiv că par extraordinare şi neexplicabile.” Alexis Carrel, medic, savant,  laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1912

Părintele Ilie Cleopa descrie caracteristicile adevăratelor vindecări miraculoase: „să fie vrednice de numele lui Dumnezeu; să se producă cu mijloacele cu care s-au produs minunile Mântuitorului şi ale sfinţilor; să nu se tăgăduiască unele pe altele; să nu se contrazică cu Sfânta Scriptură; să urmărească mântuirea sufletului omenesc; să aducă folos şi spor vieţii duhovniceşti, nu morţii şi păcatului; săvârşitorul minunii să grăiască numai adevărul, să ducă o viaţă curată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste; să îndrepte moravurile celor care văd minunea; să poarte în ele siguranţa şi puterea Duhului lui Dumnezeu; să dovedească lucrarea graţiei lui Dumnezeu; toate minunile adevărate se pot face numai în numele lui Iisus Christos.”

Îndrăzneşte să-ţi trăieşti visele!

Să ne imaginăm că ne trezim într-o dimineaţă, peste 30 de ani, şi privim înapoi în viaţă. Ce vedem? A fost o viaţă plină de fericire sau una întunecată de suferinţă? A fost o viaţă plină de iubire sau am trăit mai tot timpul un sentiment de frică? Revenind în momentul prezent, ne putem da seama că acţiunile noastre de acum ne influenţează întreaga viaţă. Nu este niciodată prea târziu să ne schimbăm în bine modul de a gândi şi prin aceasta, să ne îmbogăţim întreaga viaţă cu iubire, cu frumuseţe, cu armonie, cu forţă creatoare. Totul depinde de noi înşine!

Suntem creatori ai vieţii noastre

Totul în acest univers este energie. Chiar şi “nimicul” este tot o formă de energie, nemanifestată. Energia este însăşi forţa universală a vieţii, structurată cu o divină inteligenţă în iubire, sunet, culoare, formă. Tot ceea ce noi suntem din punct de vedere fizic, mental, emoţional şi spiritual are la bază această vibrantă forţă a vieţii, fără vârstă, etern transformatoare. Orice moment pe care îl trăim, orice respiraţie pe care o avem, orice gând care ne apare în minte creează şi recreează eterna spirală a vieţii şi ciclurile manifestării. Suntem, chiar fără să ştim, creatori activi ai universului în care trăim.

Aşa cum energia îşi poate schimba vibraţia, forma, culoarea, sunetul, dar niciodată nu dispare, la fel este şi fiinţa noastră. Suntem fiinţe spirituale eterne, care am ales să trăim pe această planetă, asumându-ne o existenţă umană. Suntem aici pentru a învăţa, pentru a ne aminti cine suntem cu adevărat, pentru a evolua spre cea mai pură şi cea mai înaltă vibraţie a iubirii şi a luminii divine. Drumul pe care mergem poate părea uneori presărat cu obstacole sau plin de suferinţă, dar orice eveniment pe care îl trăim are un scop bine precizat în ordinea universală şi o semnificaţie divină.

Înţelegând cum acţionează forţa vieţii în propria noastră fiinţă, cum ne influenţează sănătatea, munca şi relaţiile noastre, înţelegând rolul ei în natură şi în Univers, vom înţelege şi vom accelera împlinirea misiunii vieţii noastre, oricare ar fi ea, trezind puteri benefice nelimitate la toate nivelurile existenţei.

 Nu este atât de important ceea ce se petrece, ci cum reacţionăm la ceea ce se petrece!

În faţa aceluiaşi eveniment, fiecare om reacţionează diferit. Un obstacol îl opreşte pe cel care nu este foarte convins că va reuşi, dar este depăşit cu uşurinţă de cineva care are încredere, este optimist, gândeşte pozitiv, şi acţionează cu toată convingerea că va reuşi. Un accident dramatic poate lăsa urme profund traumatizante în sufletul unui om, care va fi marcat întreaga viaţă de frică şi angoasă, în timp ce un altul se ridică, îşi depăşeşte durerea şi acţionează ca un  învingător, salvându-i chiar şi pe alţii. Un astfel de exemplu este cazul lui ??, care a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile în urma unui accident de aviaţie, dar nu şi-a pierdut încrederea, zâmbetul şi puterea de acţiune, şi a ajuns ministrul departamentului de probleme ale handicapaţilor din Franţa.

Nu există nici un obstacol care să nu poată fi depăşit, nici o suferinţă care să nu poată fi vindecată, nici un vis care să fi prea mare! Viaţa nu se opreşte pentru nimeni, nici chiar în cele mai dramatice situaţii, atunci de ce să aşteptăm să vină altcineva să acţioneze în locul nostru, să trăiască în locul nostru?

Unii oameni spun că ei nu au timp să viseze, deoarece viaţa este prea dură şi plină de suferinţă. Şi totuşi… Deschide-ţi ochii sufletului şi fii atent la sentimentele tale! Redescoperă-ţi inima de copil care crede, din tot sufletul, că orice este posibil. Ai  încredere în tine însuţi, depăşeşte-ţi temerile şi îndrăzneşte să îţi trăieşti viaţa aşa cum întotdeauna ai visat, pentru că ai cu adevărat puterea de a-ţi transforma în bine viaţa! Orice ai nevoie se găseşte în interiorul tău, chiar acum, pentru că răspunsurile pe care le cauţi se află în inima ta!

 Modificarea semnificaţiei unui eveniment ne poate transforma în bine întreaga viaţă!

În mod subconştient, există anumite convingeri care ne auto-limitează, care ne opresc să dobândim şi să devenim ceea ce dorim. Iar aceste convingeri greşite se manifestă în viaţa obişnuită prin sentimente de mânie, ură, gelozie, agresivitate, cinism, apatie, invidie, violenţă, închidere sufletească etc. Să începem prin a ne întreba pe noi înşine, oricând simţim una dintre aceste emoţii: “De fapt, de ce îmi este frică?”. Astfel, atunci când ne recunoaştem fricile, le putem îndepărta din viaţa noastră şi vom putea să redescoperim fericirea.

Toate convingerile şi credinţele pe care le avem acum sunt bazate pe experienţe trecute. În copilărie, ne-am format anumite credinţe subconştiente pe care le-am păstrat în viaţa noastră de adulţi. Dar deseori, acestea ne opresc să fim fericiţi. Privind înapoi în copilărie, putem analiza momentele care au avut un impact major asupra noastră şi care ne-au influenţat viitorul. Înţelegându-le, putem înlocui convingerile de genul: “Nu sunt destul de bun”, “Nu merit să fiu iubit”, “Trebuie să am grijă de oricine”, “Sunt urât”, “Trebuie să fac totul de unul singur”, etc., cu altele pozitive: “Merit din plin să primesc acest loc de muncă bine plătit”, “Am încredere în oameni”, “Dumnezeu mă ajută în tot ceea ce am de făcut”, “Sănătatea mea este perfectă”, etc.

Totul în viaţă are înţelesul şi semnificaţia pe care noi o dăm, şi astfel avem puterea să ne transformăm convingerile. Ne putem schimba viaţa într-o secundă, căci totul depinde de o hotărâre luată cu toată puterea credinţei noastre, de o convingere din toată inima. Îndrăzneşte să te trezeşti la adevărata viaţă şi să trăieşti ca şi cum întreaga ta viaţă ar fi un vis în care orice este posibil… dacă tu crezi în el!

“Nu pot schimba direcţia vântului, dar pot orienta pânzele corabiei mele pentru a ajunge întotdeauna la destinaţie.” (James Dean)

Cu fiecare hotărâre pe are o luăm, ne modelăm şi ne creăm destinul.

Gândurile şi convingerile ne creează viitorul

Să încetăm să ne mai focalizăm asupra a ceea ce nu dorim şi să ne concentrăm numai asupra a ceea ce dorim cu adevărat să obţinem în viaţă! Să vedem întotdeauna partea plină a paharului şi să apreciem ce am învăţat nou şi bun în fiecare zi.

Trăieşte în momentul prezent şi mergi hotărât către scopul pe care ţi l-ai propus. Viitorul este în faţa ta, trăieşte-ţi viaţa cu un scop bine precizat, priveşte drept înainte şi lasă-l pe Dumnezeu să te ajute, abandonându-te în faţa voinţei Sale.  Prin gândurile şi convingerile noastre ne creăm propria existenţă, căci viaţa este alcătuită în mare măsură din hotărârile pe care le luăm, şi din efectele acestora, care ne influenţează ulterior pe perioade mari de timp. În fiecare moment alegem şi decidem asupra modului în care ne trăim viaţa.

Pentru a putea să ne transformăm profund în bine viaţa, să începem prin a răspunde la câteva întrebări:

De ce te trezeşti dimineaţa? Care este scopul vieţii tale?

Ce calitate binefăcătoare doreşti să dobândeşti? Ce stare minunată doreşti să trăieşti?

Ce domenii din viaţa ta ai dori să transformi, să îmbunătăţeşti, să aprofundezi? Aspectul fizic, emoţiile, relaţiile cu ceilalţi, sănătatea, mediul, cariera, evoluţia spirituală?

Care sunt pasiunile tale? Ce lucru sau acţiune te împlineşte interior şi te face fericit?

Cum îţi vezi viitorul? Ce te împiedică să îl ai aşa cum îl doreşti?

Vrei să fii mai mult decât eşti acum? Vrei să fii mai bun decât eşti acum?

Analizează cu atenţie aceste întrebări şi răspunde cu sinceritate la ele. Stabileşte-ţi scopuri de atins pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, fixează-ţi priorităţile, alege calea de parcurs în acest scop, iar apoi treci la acţiune!

Orice este posibil dacă tu crezi cu putere că aşa se va petrece! Este timpul să elimini tot ceea ce nu te lasă să visezi la o viaţă mai fericită, pentru că nimic nu este posibil în viaţă dacă tu nu crezi că acel lucru este posibil! Nimic şi nimeni nu se va schimba până când tu însuţi nu te vei transforma profund! Şi poţi începe să fii fericit chiar aici, chiar în acest moment!

Nu suntem singuri în viaţă!

Nimeni nu este singur în viaţă, nici chiar ascetul retras în munţi, care nu a vorbit şi nu a văzut pe altcineva de ani de zile. El se află într-o tainică legătură cu forţele naturii, cu Dumnezeu. Comunicăm cu propria fiinţă şi cu întreg universul în fiecare moment în care respirăm, atunci când suntem treji şi atunci când dormim. Descoperind modul în care interacţionăm cu lumea înconjurătoare, şi urmărind să îl transformăm în bine, ne îmbunătăţim, de fapt, întreaga viaţă.

Răspunde la următoarele întrebări şi analizează-ţi răspunsurile.

Pentru a comunica, ce limbaj foloseşti cu familia ta, cu prietenii, cu copiii, cu corpul tău, cu cariera ta, cu sănătatea ta, cu fiinţa iubită, cu tine însuţi?

Comunici cu adevărat ceea ce eşti şi ceea ce vrei? Comunici cu iubire sau cu frică? Ţi se răspunde cu iubire sau cu frică?

Eşti pregătit să faci un pas în afara zonei tale de confort, să creşti, să evoluezi?

Ce ai de pierdut, în afara închistărilor şi limitelor pe care tu însuţi ţi le-ai impus?

Tot ceea ce ai de făcut este să îţi elimini temporar neîncrederea în tine însuţi, în oameni, pentru că nu eşti niciodată singur decât dacă tu alegi să fii astfel, şi să te deschizi cu tot sufletul către ceilalţi oameni, către minunea vieţii, către fericire.

Viața marelui înțelept Shankara

Shankara este unul din cei mai importanți reprezentanți ai filozofiei non-dualismului. El a dat un puternic impuls creator vieţii spirituale din timpul său, făcând să strălucească din nou învăţătura pură a Vedantei, după o perioadă de recul datorată dezvoltării budismului. Separaţi de un interval de o mie de ani, precum trei vârfuri ameţitoare de munţi, Buddha, Shankhara şi Ramakrishna domină semeţ şi senin filozofia și religia Indiei.

 “Cel care a declarat: ‘Voi veni ori de câte ori virtutea scade’, a venit din nou, de această dată în sudul Indiei. Aici s-a născut sfântul brahman despre care se spune că la vârsta de 16 ani îşi desăvârşise deja toate scrierile filosofice şi spirituale. Acesta a fost minunatul Shankaracharya” (Swami Vivekananda) 

 Imagini de legendă, frumoase şi fantastice, îmbracă austera şi totodată încântătoarea viaţă a lui Shankara – cel ce a fost un mare yoghin, filozof şi poet. Dar, vorbind din punct de vedere istoric, cunoaştem foarte puţin despre viaţa sa. Se presupune că Shankaracharya s-ar fi născut la Kalady în Kerala, pe coasta de vest a Indiei, în jurul anului 686 e.n. Fiecare filă a vieţii lui Shankara străluceşte prin atât de multă înţelepciune, forţă spirituală, subtilitate logică şi profunzime filosofică, încât timp de secole el a arătat, de la înălţimea realizării sale, şi va continua să arate tuturor oamenilor, calea către Fericire şi Pace.  

 Copil fiind, Shankara a frecventat Şcoala Vedică. Mintea sa ascuţită a pătruns scrutător în miezul învăţăturilor vedice sacre şi a realizat comentarii şi analize profunde la aceste texte, creând astfel o veritabilă filosofie sintetică. 

La vârsta de zece ani el era deja considerat un geniu. Nu numai că citise şi memorase toate scripturile, dar scrisese deja şi comentarii la multe dintre ele şi întreţinuse conversaţii cu diferiţi erudiţi care veniseră la el din toate colţurile ţării, interesaţi să-l vadă pe acest băiat minune ce era considerat o încarnare a lui Shiva. 

Băiatul era însă nemulţumit. El vedea că profesorii săi nu practică adevărurile înalte şi pure pe care le predică. Într-adevăr, societatea în care trăia era, ca şi acum, materialistă. India trecea printr-o perioadă de decadenţă spirituală. Shankara, plin de ardoare şi dăruire spirituală, a simţit în adâncul fiinţei sale chemarea lui Dumnezeu şi cu maturitate, încă de când nu era decât un copil, a hotărât să-şi facă propria viaţă un exemplu care să-i îndrepte pe oameni pe drumul adevărului. 

În acea perioadă tatăl lui a murit. Băiatul s-a preocupat îndelung să înţeleagă problema vieţii şi a morţii. În căutările sale asupra sensului existenţei, el a renunţat treptat la tot ceea ce avea o valoare relativă. Atunci a scris el poemul denumit Moha Mudgaratu – “Sfărâmarea iluziei”. Atunci Shankara şi-a convins mama să-l lase să facă jurământul monastic, promiţându-i că se va reîntoarce să o vadă înainte de a muri. Apoi, făcându-şi pregătirile de plecare, a pornit în căutarea unui maestru autentic. 

Pe malurile râului Narmada l-a întâlnit pe Gaudapada, un mare yoghin, care atinsese cunoaşterea Realităţii ultime. Shankara i-a cerut bătrânului iniţierea, dar Gaudapada l-a refuzat deoarece făcuse jurământul de a rămâne absorbit continuu în uniunea cu Brahman. Totuşi el îl trimite pe băiat la cel mai avansat discipol al său, Govindapada. Acesta îl iniţiază şi îl instruieşte în tehnicile de meditaţie şi în întregul proces yoga. Într-un timp foarte scurt, Shankara atinge realizarea spirituală completă şi se hotărăşte să devină şi pentru alţii un ghid spiritual. 

Într-o dimineaţă, când se îndrepta către Gange pentru a face o baie rituală, întâlneşte un chandala, un membru al celei mai de jos caste din India, casta celor consideraţi a fi de neatins, impuri. Omul avea patru câini cu el şi aceştia blocaseră cărarea lui Shankara. Pentru moment, prejudecăţile de castă înnăscute în el şi-au revendicat poziţia. Shankara, brahmanul, i-a ordonat lui chandala să se dea la o parte din drumul lui. Dar chandala i-a răspuns: “Dacă există numai un Dumnezeu, cum pot să existe atâtea feluri de oameni? Cum pot fi atâtea deosebiri de caste şi credinţe?” Shankara a fost cuprins de ruşine şi respect. S-a prosternat, plin de recunoştinţă pentru lecţia primită, în faţa acelui chandala. Acest incident l-a inspirat mai târziu în unul din cele mai frumoase poeme ale sale, Manisha Panchaka. El are cinci strofe şi fiecare se termină cu refrenul: 

“Cel ce a învăţat să vadă Existenţa unică pretutindeni, Acela este maestrul meu – fie el un brahman sau chandala.” 

Shankara a început să-şi dăruiască învăţăturile câtorva discipoli, fascinând prin frumuseţea şi luciditatea prezentărilor sale, întâi profesorii şi apoi elevii lor. Unul dintre aceştia a fost faimosul filozof Mandan Misra. Acesta considera că viaţa trăită în familie, după prescripţiile vedice, urmând cu rigurozitate toate ritualurile, era mult superioară aceleia de călugăr şi opinia lui era respectată şi larg împărtăşită în toată India. Pentru a-i elimina această falsă concepţie, Shankara s-a decis să discute cu el şi de aceea s-a dus la el acasă. Când a ajuns a găsit uşile încuiate. Misra tocmai oficia o ceremonie religioasă şi nu dorea să fie deranjat. Shankara, cu spiritul ştrengăresc şi spontan al unui adolescent, s-a căţărat într-un copac din apropiere şi a sărit jos din el în interiorul curţii. Misra l-a văzut în mulţimea credincioşilor ce se adunaseră la el pentru realizarea ceremoniei. El dezaproba călugării – mai ales când erau atât de tineri – şi de aceea a întrebat sarcastic: “De unde vine acest cap ras?” “Aşa după cum prea bine vedeţi, domnule”, a răspuns Shankara cu dezinvoltură, “Capul ras răsare chiar din gât”.

Misra şi-a pierdut răbdarea, dar Shankara a continuat să se joace cu el în acest fel şi în cele din urmă cei doi s-au pus de acord să poarte o discuţie asupra meritelor relative ale călugărului şi ale capului de familie. Aceste confruntări nu aveau numai caracter teoretic, ci în primul rând practic, cu consecinţe asupra întregii lor existenţe, astfel că, dacă ar fi pierdut, Shankara ar fi devenit cap de familie, iar Misra dacă ar fi pierdut ar fi devenit călugăr. Dezbaterea a durat şapte zile. Bharati, învăţata şi onesta soţie a lui Misra, a fost arbitru. Cei doi purtau fiecare la gât câte un şirag de flori proaspete cu un parfum îmbătător. După cele şapte zile insă, ghirlanda lui Misra se ofilise, pe când cea a lui Shankara era şi mai frumoasă ca la început. În final Shankara a fost capabil să-l convingă pe Misra de superioritatea vieţii monastice şi Misra a devenit discipolul său. El este cel care, mai târziu, a făcut adnotări asupra comentariilor lui Shankara la Brahma Sutras, textul fundamental al învăţăturii Vedanta. 

 Îndeplinind instrucţiunile date de maestrul său, de a restabili învăţătura Advaita Vedanta ca loc de confluenţă a tuturor vederilor moniste şi dualiste, oricât de contradictorii ar putea părea ele, tânărul înţelept a plecat la Varanasi, vechiul centru al religiei şi culturii vedice şi a început să predice Unitatea în diversitate. El a avut dispute cu învăţaţii conducători ai diferitelor şcoli şi neascunzând falsele presupuneri, răspunzând la toate obiecţiile aduse si contestând certitudinile aparente ale altor şcoli filosofice, el a stabilit supremaţia sistemului său de gândire. Aici l-a întâlnit pe primul dintre cei patru discipoli importanți ai săi, Somananda. 

De la Varanasi, marele maestru spiritual a călătorit la Bgarinath împreună cu discipolii săi, răspândind mesajul filozofiei sale sintetice. A vizitat multe locuri sfinte precum Prayag, Hardwar, Rishikesh, Srinagar, Rudrapayag, Nadaprayag, Kamarupa şi Gomukhi, a venerat zeităţile întâlnite în drum şi astfel a demonstrat că un cunoscător al lui Nirguna Brahman (Brahman transcendent, lipsit de calităţi) nu este lipsit de devoţiune faţă de Saguna Brahman (Brahman văzut în forme, zeităţi etc). Aici, în calmul înălţimilor himalayene, Shankara a scris comentarii la zece din Upanishade, la Bhagavad Gita şi la Brahma Sutras şi și-a stabilit astfel doctrina pe o fundaţie fermă.

Thimbaud spunea: „Doctrina revelată de Shankara este, din punct de vedere pur filosofic şi separat de toate consideraţiile teologice, una dintre cele mai importante şi mai interesante care s-a născut pe pământul indian; nici acele forme ale Vedantei care derivă din vederile reprezentate de Shankara, nici orice alt sistem non-vedantic nu poate fi comparat în îndrăzneală, profunzime şi subtilitate cu aşa-numita Vedanta ortodoxă”. 

Apoi el a peregrinat dintr-un loc în altul angajându-se în discuţii cu conducătorii diverselor culte şi secte şi, prin talentul său oratoric, el a continuat să înlăture dogmele false şi să distrugă prezumţiile eronate. 

Shankara a călătorit de-a lungul şi de-a latul vastului subcontinent de patru ori, stabilind patru mănăstiri principale în cele patru puncte cardinale ale Indiei, Snngeri Math, pe dealurile Sringeri in sud, Sarada Math la Dvaraka în vest, Jyotiramath la Badarikasrama în nord şi Govardhana Math la Puri în est şi i-a numit pe primii săi patru discipoli ca stareţi ai acestor mănăstiri. De asemenea, a repartizat fiecărei mănăstiri câte o Veda astfel: Rig-Veda pentru Govardhana Math, Yajur-Veda pentru Sringeri Math, Sama-Veda pentru Sarada Math şi Antharva-Veda pentru Jyotir Math. 

Multe culte ciudate invadaseră societatea indiană pe vremea aceea şi templele erau în mâinile unor preoţi corupţi care practicau forme hidoase de cult şi de sacrificiu animal. Shankara, cu ajutorul adevărului din scripturi şi al ingeniozităţii sale oratorice, a demonstrat că acestea sunt de fapt împotriva adevărului spiritual al Vedelor. El a reformat aceste practici corupte reinfuzând în ele nobilele principii ale cultului vedic şi le-a transformat astfel în mijloace ale realizării de sine. Singurul scop al cultului este, spunea Shankara, ca printr-o străduinţă constantă, să devenim perfecţi, să devenim divini, să-l atingem pe Dumnezeu, şi să fim Dumnezeu. 

Afecţiunea sa adâncă pentru mama sa şi promisiunea făcută au triumfat asupra regulilor ce guvernau Ordinul sannyasinilor. La moartea ei, el a îndeplinit ritualurile funerare ale mamei sale, în ciuda opoziţiei rigide ce venea din partea rudelor sale. 

Shankara a organizat întregul sistem al cultului monastic în India în zece ordine bine închegate (Dasanami Sampradaya). Nu este fără semnificaţie faptul că Sri Ramakrishna, profetul Indiei moderne, a fost discipolul lui Swami Totapuri Maharaj, care aparţinea liniei Puri, una dintre Dasanamis. De aceea călugării ordinului Ramakrishna sunt legaţi în mod fundamental de marele înţelept Sri Shankara. 

Viata lui Shankara s-a sfârşit la Kedarnath în Himalaya. Avea numai 32 de ani. 

Opera literară a lui Shankara este deosebit de importantă. El a făcut comentarii nu numai asupra Sutrelor vedantice, dar a creat şi două lucrări filozofice majore: Upadeshasahasri şi Viveka chudamani (Discernământul spiritual, bijuteria cea mai de preţ). El este de asemenea autorul multor poeme, imnuri, rugăciuni şi lucrări referitoare la filosofia Vedanta. Numele advaita vedanta a fost dat de el filozofiei non-dualismului.

A fost în primul rând un adept al nondualismului în forma sa cea mai pură, dar cu toate acestea a restructurat viața monastică a Indiei. Este unul din cele mai înalte spirite ale omenirii.

Shankara_in_dezbatere_cu_Misra

Theme: Overlay by Kaira