Şcoala noastră de yoga şi meditaţie doreşte să unească întreaga viaţă cu spiritualitatea. Iar iubirea, împreună cu expresia ei în plan fizic, sexualitatea, este un domeniu foarte important. Iubirea îţi dăruie revelaţia unităţii. Iubeşti şi astfel ieşi din limitele finitului, ale individualului, te desparţi de tine ca persoană pentru a te întâlni cu tine ca visător, ca demiurg.
Trăirea sexualităţii ca unificare a principiilor masculin şi feminin, oglindite în bărbatul şi femeia care se iubesc, ocupă un loc deosebit în modalităţile de transformare spirituală. Beatitudinea sexuală ridicată la nivelul transcendent reflectă fericirea nemărginită, cunoscută în yoga sub numele de ananda.
Unirea cu iubitul (iubita), pornind de la nivel fizic, ajunge să deschidă porţile unirii mistice ce va fi apoi transformată în revelaţia unităţii şi unicităţii divine în Inima Spirituală.
Iată câteva teme incluse în acest seminar:
–Perspectiva spirituală tradiţională asupra sexualităţii și cum ne poate ajuta în viață
– Etapele creaţiei în viziunea tantrică
– Shiva şi Shakti
– Sacralitatea erosului
– Transfigurarea și transformarea prin iubire
– Cheile fundamentale ale sexualităţii tantrice
– Principiile unei relații frumoase, fără suferințe
– Metode concrete pentru doi oameni care se iubesc şi doresc să fie fericiţi în cuplu
– Tehnici yoga pentru o sexualitate profundă
– Cum să aduci pe lume un suflet elevat
Seminarul este ținut de profesorii de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor.
Locație: Centrul Hridaya Yoga – Kamala, Sanpetru, Brașov (și online, pe zoom).
Program orientativ:
Sâmbătă 4 martie – 9.00 – 13.30, 16.00 – 21.30
Duminică 5 martie – 9.00 – 13.30, 15.00 – 18.00.
Pentru persoanele din alte localitățise poate asigura la cerere cazarea și masa (lacto-ovo-vegetariană / vegană) prin intermediul Centrului nostru. Solicitați informații în acest sens.
Taxa de participare (în sală sau online):
300 lei angajați, respectiv 200 lei pensionari, studenți.
Aceasta este celebrarea Conștiinței Supreme, Shiva, Ocrotitorul tuturor aspiranților spirituali, Maestrul tuturor maeștrilor, Guru-l primordial.
Vom medita împreună la Centrul Hridaya Kamala din Sanpetru, Brașov (sau online cei care nu puteți ajunge la sală), cu toți cei care simt chemarea Inimii lui Shiva. Inima Sa este splendoare vibrantă, Lumină, Iubire, Conștiență…
Întreaga Indie va fi sâmbătă în sărbătoare.
Aici ne vom întâlni la ora 19.30. Începem cu o scurtă prezentare, apoi meditație, sincronizându-ne cu miezul nopții din India. Va dura până la ora 21.30, iar cei care doresc pot rămâne în continuare să mediteze în sală toată noaptea.
Se recomandă ca sâmbătă 18 februarie să consacrați întreaga zi și noapte lui Shiva, invocând grația Sa pentru toate ființele. Postul (cu apă) este binevenit, sau mâncare cât mai simplă și pură. Dacă puteți, veniți la sală îmbrăcați în alb, și cu flori albe. Să vă aduceți mala, cei care aveți.
Vă rugăm să ne anunțați, dacă veți participa la sală, prin sms sau whatsapp/ signal/ telegram: 0731.32.42.41
“Celui care evocă numele lui Shiva și își amintește neîncetat de El, celui care, detașat de fructul acțiunilor sale, își purifică mintea de iluzia dualității când săvârșește activități lumești, aceluia și numai lui i se revelează Shiva!”
Această invocare este bine să fie făcută zilnic, pentru cel puțin 30 de zile, începând din momentul în care ați aflat de ea.
1.Consacrarea invocațiilor și a rezultatelor lor:
Consacrăm lui Dumnezeu simțit ca esența ființei, esența lumii – pentru binele, sănătatea și fericirea tuturor ființelor afectate de cutremurele din Turcia și Siria
2.Centrarea în Inima Spirituală (Sinele Suprem) – orientarea atenției spre zona pieptului, un deget spre dreapta (aici este o poartă subtilă spre esența ființei)
3. Se rotește murmurat rugăciunea atribuită Sfântului Francisc de Assisi:
Doamne Dumnezeule,
Fă din mine un instrument al păcii tale: unde este ură, să aduc IUBIRE; unde este supărare, să aduc IERTARE; unde este dezbinare, să aduc UNIRE; unde este îndoială, să aduc CREDINȚĂ; unde este greşeală, să aduc ADEVĂR; unde este disperare, să aduc SPERANȚĂ; unde este tristeţe, să aduc BUCURIE; unde este întuneric, să aduc LUMINA TA.
4. Rugăciunea Inimii – de 108 ori
(se rostește mental, folosind pentru a număra un rozariu sau mala cu 108 sfere)
Doamne Iisuse Cristoase, Fiul Lui Dumnezeu (la inspirație)
Miluiește-i pe cei care suferă (la expirație)
5. Comuniunea cu Tara (Înțelepciunea Compasiunii Divine) și centrarea în Inima Spirituală (Sinele Suprem)
Mă închin cu iubire în fața ta – Tara – esența Compasiunii,
Mă închin în fața ta!
Fie ca Grația bunătății tale divine să se reverse asupra tuturor celor care acum suferă!
Fie ca Grația iubirii tale să ocrotească toate ființele afectate de cutremurele din Turcia și Siria!
Fie ca Grația forței tale să îndepărteze toate suferințele lor!
AUM MANI PADME HUM – rostim mantra de 108 ori (o mala)
Sau, dacă sunteți inițiati în mantra lui Tara este folosiți doar bija mantra lui Tara .
6. Trăim recunoștința față de Dumnezeu, față de Înțelepciunea Compasiunii divine, față de toți cei care ajută plini de iubire pe ceilalți!
Cei care faceți încă meditația pentru pace și oprirea agresivității nu e nevoie să o faceți separat și pe aceasta.
5-Day Workshop on the Divine Wisdom of Spiritual Transformation and the Bliss of Eternity
with Simona Trandafir
June 20-24, 2023
Presented in English in Sanpetru, Brasov, Romania
Transforming Your Life through the Grace of Kali
Do You Yearn for Transformation, Light, Love, and Wisdom? Kali Is Here, Waiting for You…
Join senior Hridaya Yoga teacher Simona Trandafir for the initiation in Kali, the Great Wisdom of Spiritual Transformation and the Bliss of Eternity.
Enter the sacred realm of Tantra Yoga, which includes spiritual mysteries, Eastern philosophy, traditional practices, insights, and, most of all, Love. This workshop offers an authentic initiation in one of the most renowned aspects of Shakti – Kali.
Kali represents the evolutionary principle, the force of transformation in both the human being and the Universe. She is Eternity, which at the personal level appears to be time broken up into countless moments. She is also known as Shakti Yoga.
Sri Aurobindo affirms that all who feel discontented with life or that their spiritual progress is too slow should invoke Kali, “because her strokes destroy the evil in themselves and changes it into power and truth, annihilate that which is crooked and perverse and eliminate that which is impure or defective. Without her, that which is made in one day would have taken entire ages.”
The wisdom of Kali helps us live each moment deeply, to enjoy life, because life is our gateway to immortality.
Tantra Yoga is a celebration of life and spirituality. It is a way of honoring the Infinite in the finite, a revelation of the sacredness of life.
Tantra is the magnificent path of intense energy that brings us closer to the Spiritual Heart (the Supreme Self). It cultivates and honors our sacred creative power through mantras, pranayama, asanas, mudras, concentration techniques, rituals and meditation. At the same time, Tantra includes devotional wonderment and exaltation towards the Divine Mother, Shakti, and the Divine Absolute, Shiva.
The Supreme Truth is Unique. Consciousness is the same everywhere. But, in Tantra, it is perceived and expressed in ten fundamental ways. These are the Dasha Maha Vidya, the Ten Great Wisdoms, and each is a fascinating and gracious guide to the sacredness and peace of the Self.
These Ten Great Wisdoms represent ideal aspects that are awakened in everyone to a certain extent. In Tantra, a complete revelation of all ten accompanies spiritual realization.
The Dasha Maha Vidya exist in us, and we exist through them. This workshop will help you become more aware of this truth.
Content
The practices shared in this workshop ultimately lead to the stillness of the Spiritual Heart and harmony in life. They willhelp you open to the beauty of the Heart and reconsider life from this perspective.
· The initiation in the mantra of Kali
· Nada Yoga Meditation—Connecting and empowering yourself with the subtle sound of Kali
· Hridaya Meditation—Reconnecting with the Spiritual Heart
· An exploration of the secret power of yantra
· Tantric Cosmogony
· The Philosophy of Time
· Practical techniques from the Vijnana Bhairava Tantra
· The ABCs of Tantric ritual science
· Japa (mantra repetition) using a mala (rosary)
· Hridaya Hatha Yoga sessions
“Without Kali, that which is made in one day would have taken entire ages.” – Sri Aurobindo
Administrative details:
The workshop starts Tuesday, June 20 at 9 am and ends Saturday, June 24 after the final puja (the ritual ceremony) around 6 pm.
It is necessary to participate in all activities (daily between June 20-24 in the specified interval).
We recommend you arrive in our center Monday, 19 June, so you can rest and prepare yourself for the initiation. Also, you can stay one or more days after the workshop, depending on your departure flight.
The retreat is held in Kamala Yoga and Meditation Center, located in Sanpetru, a village about 2 km from Brasov, near the wonderful forests and Carpati Mountains.
We can offer you all the necessary information for a fast and safe transport to Sanpetru (from Bucharest, the capital of Romania, or any other airport or train station).
Accommodation and meals can be provided by Kamala Center.
The diet is vegetarian (vegan on request). The accommodation is in single, double or triple rooms.
The total fee, including participation fee, accommodation and 3 meals daily for 6 days (arrival Monday 19 June, departure Sunday 25 June) is between 265-340 euro, depending on accommodation.
Payment must be made in advance till 1st of june. A deposit of 50 euro is due with reservation.
Kamala Yoga and Meditation Center invites you to register for the 10-Day Hridaya Retreat with Sahajananda, between 11-22 August 2023. The retreat will take place ON-SITE, in Kamala center, near Brasov, Romania, and ONLINE (on Zoom application) for those people who can not travel in August.
The Hridaya Silent Meditation Retreat is a unique 10-day immersion experience which uses an artful integration of meditation and yoga techniques to access your real and essential nature, known as the Spiritual Heart, the Supreme Self, or atman.
During the retreat, you will explore the Spiritual Heart from a variety of perspectives, including esoteric Christianity, Sufism, and Kashmir Shaivism. In the advanced stages of practice, all paths of authentic spiritual traditions meet and merge into the same ineffable Reality.
During this program you will stay in complete silence and keep a solitary attitude while receiving a set of inspiring teachings and lectures to provide you with the opportunity to reach the deep states of consciousness that enable the revelation of the Heart. The approach is a unique integration of Advaita Vedanta, Tantra Yoga, and Dzogchen.
You will learn a form of Self-Enquiry meditation inspired by the non-dual teachings of the great sage Ramana Maharshi.
Most importantly, this retreat will help you experience what it means to be centered in the Heart. This means to be aware of that peaceful and eternal core of your being, which cannot be perceived by the rational mind but is thesource of all inspiration, love, and beauty.
No previous meditation or yoga experience is necessary as this retreat is designed for beginner and advanced meditators alike.
This retreat is guided in English, with Romanian translation if needed.
Content
The retreat includes guided meditations, lectures, and practical methods including:
The Self-Enquiry method of Ramana Maharshi (using the question “Who am I?”)
Techniques for stilling the mind using breath awareness
The symbolism of the Spiritual Heart
Methods of Self-centering in everyday life
How to maintain awareness of the Spiritual Heart, in the tradition of the Fathers and Mothers of the Desert (from Christianity)
The Christian “Prayer of the Heart”
Advaita Vedanta’s fundamental principles
Methods for moving from individual consciousness to Cosmic Consciousness
The four fundamental aspects of the process of revealing your True Nature
Daily themed meditations related to Self-awareness
Poetry
Hridaya Hatha Yoga sessions
A contemplation of death as a way to transcend desires and the tendencies of the ego
An inspiring lecture on the meaning of true love.
The leader of the retreat
The Revelation of the Spiritual Heart Retreat is led by Claudiu Trandafir (Sahajananda), whose meditation, for years now, has been dedicated to the Revelation of the Spiritual Heart through Divine Love and the opening of the soul. Claudiu, an engineer in electronics by education, was formerly a professor at the University of Parapsychology in Bucharest, Romania. He has been a Yoga teacher for more than 30 years, specializing in solitary cave retreats, following the example of Ramana Maharshi and other Jnana Yoga masters. In 2001, after many solitary retreats, Claudiu began to guide groups of people using this method. He has led this special retreat for thousands of participants across Europe over the last seven years, and has also started to lead Retreat programs in Mexico and Thailand. By popular request, the Retreat program is now available in Canada, Great Britain, Romania, Israel, Switzerland, Germany, Holland, Thailand, India, etc
We recommend you to read the guidelines and the specific rules of the Silent Hridaya Retreat here and here.
Administrative details:
The schedule of 11 August:
14:00 – registration and orientation
16.00 – hatha yoga session and practical recommendations for the retreat (asana, pranayama, mudra, bandha, meditation). We strongly reccomend all to participate to this yoga and meditation session, even if you have participated in other Hridaya retreat, so you can be proper prepared for the beginning of the retreat.
18.00 – dinner
19.00 – In the meditation hall, there will be explained guidelines for participants, some general principles of the retreat and it will be the first lecture and meditation with Sahaja.
All administrative details will be resolved in that evening (11 August), so that when the retreat will begin on 12 August, the following 10 days will be devoted exclusively for meditation and interiorization.
The silence will end on 21 August, after the meditation of the afternoon, when the participants will share experiences lived in this period. Next morning, on 22 August, it will be the last meeting for meditation, questions and answers, lunch and the depart of participants.
The program will be about 10 hours per day (approx. 6.5 hours for meditations, 2 hours for lectures and presenting inspiring texts, 1,5 hours Hatha Yoga practice), with breaks for meals (breakfast, lunch and dinner) and rest.
First meal is the dinner on 11 August, the last meal is the lunch on 22 August. The diet is vegetarian (vegan on request).
The retreat is held in Sanpetru, a town about 2 km from Brasov. The trip from the airport in Bucharest to Brasov takes about three hours, either by train or bus. We can offer you all the necessary information for a fast and safe transport to Sanpetru.
The retreat is held in English.
For retreat fee info, please contact us:
– by e-mail: centrulkamala@gmail.com or contact@kamala.ro
– by phone +40731324241.
Payment must be made in advance. A deposit of 150 euro is due with reservation. The total fee (including administrative fee, accommodation and meals for 11 days ) is between 450 – 600 euro (depending on accommodation).
Refunds Policy
If you want to cancel the participation to this retreat:
-till 31th June 2023 the fee will be refunded (less bank transfer fee)
-till 15st July 2023 will be refunded 50 %
-after 15st July 2023 the fee is non refundable.
If a person makes the decision to leave the retreat, he or she does so with the foreknowledge that the fees are forfeited.
The only exception to this scenario is for cases of medical emergency, in which case – following substantiation of a refund request – Kamala Center will return fees for the unattended portion of the retreat (on a per diem basis, according to the rate of fees paid).
Registration is being coordinated by Kamala Yoga and Meditation Centre.
Contact:
email: centrulkamala@gmail.com or contact@kamala.ro
phone: + 40 731 32 42 41 or +40 731 32 42 39
Registration is made in order of request.
More info: www.kamala.ro.
May the Sacred Tremor of the Heart enlighten our lives!
Cadoul Centrului Kamala pentru voi toți cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2023 este meditația cu boluri tibetane care va avea loc joi, 14 decembrie 2023, de la ora 18.30, la sala din Brașov. Meditația va fi ținută de profesoara de yoga Simona Trandafir. Intrarea este liberă, însă cu înscriere prealabilă.
Meditația cu boluri va fi urmată de o întâlnirea festivă de Crăciun, cu daruri, colinde și multă bucurie.
Vă dorim Sărbători frumoase, cu lumină și pace în suflet!
Bolurile himalayene, cunoscute mai ales ca boluri tibetane, produc sunete foarte rafinate ce te pot ajuta să te purifici, să te interiorizezi, să te relaxezi, să treci dincolo de planul agitat al minții și să descoperi tăcerea adâncă a Inimii Spirituale (atman).
Tradiția orientală consideră că bolurile cântătoare au apărut cu câteva secole înainte de perioadei lui Buddha Sakyamuni (560-480 .i.H), din tradiția tibetană ”Bon”.
Sunetele lor conduc creierul în frecvența theta, caracteristică trăirilor meditative. Se clarifică mintea, întreaga ființă se liniștește, iar intuiția se trezește față de adevărata sa capacitate. Vibrațiile sonore ale bolurilor au un impact benefic asupra sistemului nervos, relaxează și elimină stresul și durerile.
Deși atingerea alternativă a mai multor boluri poate să producă o muzică interesantă, nu aceasta este ceea ce urmărim prin meditația noastră. Vom folosi bolurile cântătoare pentru a ne lăsa purtați în cea mai înaltă frumusețe a ființei noastre, cea a Inimii Spirituale.
Vibrația lor creează un efect imediat de centrare în Inimă, iar la nivelul creierului se produce echilibrarea emisferelor.
Vom folosi atât boluri din metal, cât și boluri din cristal, fiecare dintre acestea având efecte profund benefice asupra întregii ființe.
Tripura Sundari – Marea Înțelepciune a Purei Intenții, a Frumuseții și a Iubirii.
„Am întrebat pământul, am întrebat marea și adâncurile, animalele vii, lucrurile… Am întrebat vânturile care bat, am întrebat cerul, Soarele, Luna, stelele și toate lucrurile care stau la porțile trupului meu… Întrebarea mea a fost privirea pe care am îndreptat-o spre ele.Răspunsul lor a fost frumusețea lor.” (Sfântul Augustin )
Vom pătrunde în tărâmul sacru al tantrei care include mistere, filozofie orientală, practici tradiționale și în primul rând iubire.
Acest seminar oferă o inițiere autentică în una din cele trei aspecte fundamentale ale triunghiului de bază al energiei (Shakti) – intenția pură (Tripura Sundari), cunoașterea pură (Bhuvaneshvari) și acținea pură (Tripura Bhairavi).
Tantra este o celebrare a Creației în diversele ei aspecte. Este o cale a revelării sacralității vieții, exaltării energiilor conducându-ne astfel spre Inima Spirituală prin mantre, pranayama, asane, mudre, meditație și ritual.
Tantra include totodată minunarea în fața Mamei Divine (Shakti) și a Absolutului Divin (Shiva). Adevărul Suprem este unic, dar în tantra este perceput prin zece căi fundamentale. Acestea sunt Cele Zece Mari Înțelepciuni – Dasha Maha Vidya. Fiecare dintre acestea este un autentic ghid spre Sinele Suprem.
Simți dorul de lumină, iubire, înțelepciune?
Tripura Sundari este aici, te asteaptă….
Acest seminar cuprinde:
– Inițierea în mantra lui Tripura Sundari
– Nada Yoga – Deschiderea față de sunetul subtil al lui Tripura Sundari
– Meditația hridaya – pentru revelarea Inimii Spirituale, atman
– Explorarea forței yantrelor
– Cosmogonie tantrică
– Filozofia frumuseții
– Tehnici practice din Vijnana Bhairava Tantra
– Japa folosind mala
– Hridaya hatha yoga.
Aceste practici ne conduc spre pacea Inimii Spirituale (atman).
Inițierea aceasta vă va ajuta să vă deschideți față de frumusețea Inimii și să priviți viața din această perspectivă, cuprinzând cu Iubire întreaga Creație și totodată fiecare zi.” (Simona Trandafir)
Informații administrative
Seminarul va avea loc în perioada 19-20 noiembrie 2022 în Sânpetru, Braşov, la sala Centrului de Meditatie și Yoga Kamala.
Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir, cu o experiență de peste 30 de ani. (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.wordpress.com în limba engleză, site: www. kamala.ro).
Taxa de participare: 250 lei (150 lei pentru pensionari).
Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de minim 100 lei. Înscrieri până pe 10 noiembrie 2022.
Pentru persoanele din alte localități se poate asigura cazare și masă (solicitați informații în acest sens).
Cei care au primit deja inițierea în Tripura Sundari pot participa gratuit la ritualul final de duminică (ora 14.30) sau pe bază de donații la întregul seminar.
Informații şi înscrieri:
– mobil: 0731.32.42.41
– e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.
Fie ca Freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!
Indiferent dacă ați mai făcut yoga sau meditație sau doar sunteți atrași de acestea, vom aborda împreună, teoretic și practic, experiența meditației.
Vom prezenta meditația din perspectiva tradițiilor mistice și o vom asocia cu noile descoperiri din neuroștiință legate de funcționarea creierului și a minții. De multe ori, răspunsurile vor veni din sfera practică a abordării metodelor eficiente ce pot produce trezirea spirituală.
Veți înțelege mai clar ce anume vă pune piedici în practica spirituală și cum puteți ajunge să faceți din meditație – și nu numai – momentul transformator care să vă aducă liniștea și armonia sufletească.
Întâlnirile sunt practice, deschise dialogului, intenția fiind aceea de a stimula în mod creator capacitatea de analiză, introspecția și reflexia asupra problemelor actuale cu care omul zilelor noastre se confruntă.
Așadar, vă invităm la o întâlnire săptămânală pe această temă, în perioada 11 octombrie – 13 decembrie 2022, în fiecare marți, de la ora 18.30, în sala mare a Centrului Kamala din Brașov, Str. Avram Iancu nr. 54.
Cursul este ținut de profesorul de yoga Liviu Gheorghe.
Preț: 400 lei (10 lecții).
Modalitate de plată: integral la începutul cursului sau în 2 rate (200 lei – 11 octombrie și 200 lei – 15 noiembrie).
Pentru acest curs nu se aplică abonamentele din cadrul centrului Kamala.
Participarea se face cu programare prealabilă și confirmarea prezenței.
În luna octombrie 2023, se deschid grupe noi de yoga și meditație pentru începători, în București și în Brașov, după următorul program:
În Brașov: în fiecare zi de luni (începând cu 2 octombrie 2023), de la ora 18.30, la sala centrului nostru din str. Avram Iancu 54. Participarea la acest curs se face cu înscriere prealabilă până pe data de 27 septembrie 2023.
În București: în fiecare zi de miercuri (începând cu 4 octombrie 2023), de la ora 18.30, in incinta centrului Edelweiss, str. Spătarului nr 6 ap 2 (lângă Biserica Armenească). Participarea la acest curs se face cu înscriere prealabilă până pe data de 2 octombrie 2023.
Cursul de yoga pentru începători este ținut de profesoara de yoga și meditație Simona Trandafir (membru fondator al Centrului Kamala, cu peste 35 de ani de experiență).
O ședință costă 40 lei, abonamentul de 4 ședinte este 150 lei, abonamentul de 8 ședințe (2 ședințe/ săptămână) este 200 lei. Se oferă reduceri pentru pensionari, studenți sau alte situații speciale. Abonamentul este valabil și pentru alte cursuri desfăsurate săptămânal în cadrul centrului nostru.
Centrul de Yoga și Meditație Kamala oferă în cadrul cursului de yoga noțiuni fundamentale, teoretice și practice, sistematizate, ale tradiției yoga și o îndrumare individualizată pentru fiecare participant, pentru atingerea scopurilor sale (sănătate, vitalitate, putere de concentrare, amplificarea capacităților mentale, eliminarea stresului, relaxare, spiritualizare etc).
Viziunea noastră este fundamentată pe filozofia advaita, unitatea esențială a întregii existențe. Pornim de la premisa că totul în univers este o întrupare a Conștiinței Supreme care se revelează în fiecare dintre noi ca fiind atman, Inima Spirituală, sursa libertății, spontaneității și fericirii noastre profunde.
Activitățile noastre au la bază Yoga Inimii Spirituale, Hridaya Yoga. Prin aceasta aspirăm să trăim în Inimă, în Suprema Realitate, în Dumnezeu (dar Dumnezeu simțit dincolo de orice concepte și definiții religioase). În felul acesta realizăm identitatea cu totalitatea Vieții.
Yoga Inimii Spirituale este o formă de yoga ce reunește sinergic atitudini și metode îndreptate spre revelarea naturii noastre Reale, atman, pe care tradițiile contemplative au denumit-o Inima Spirituală. Yoga Inimii Spirituale se bazează pe principii și viziuni spirituale tradiționale ce se regăsesc în yoga clasică (Patanjali), în advaita vedanta, în tantra, în shaivism. Acestea sunt corelate cu învățături din sufism, creștinism, budism, taoism.
Metodele folosite pe această cale sunt în principal: meditațiile de revelare a Inimii Spirituale, tehnicile de concentrare și liniștire a minții, hatha yoga.
În Yoga Inimii Spirituale, idealul practicii hatha yoga este armonia cu realitatea divină, dezlimitarea conștiinței corporale, libertatea, exaltarea frumuseții, deschiderea către realități energetice subtile ca premise ale revelării a ceea ce suntem cu adevărat.
Aici, tehnicile yoga, atât cele meditative, cât și hatha yoga, nu se realizează pentru a „dobândi” Realitatea Supremă, Inima Spirituală, ci pentru a face din corp, psihic și minte instrumente cât mai adecvate de expresie a Inimii, a Conștiinței Supreme. Înțelegerea acestor nuanțe și a rolului pe care corpul, psihicul și mintea le au în raport cu Inima Spirituală este esențială în atitudinea cu care practicam yoga. Ea implică direcționarea tuturor elanurilor, energiilor, practicilor în vederea creării condițiilor revelării Inimii Spirituale.
Tematica acestui curs cuprinde:
* prezentarea structurii energetice a ființei umane
* tehnici posturale (asana)
* tehnici de ritmare a suflului (pranayama)
* metode de concentrare și meditație
* meditații pentru revelarea Inimii spirituale
Cu o pregătire în acest domeniu de peste 35 de ani, profesorii noștri vă pot ajuta să vă rezolvați problemele de sănătate sau să amplificați vitalitatea corpului, dinamizarea minții, trezirea sufletească pe baza unor noțiuni cuprinse în tratate yoghine fundamentale cum ar fi „Hatha Yoga Pradipika”, „Gheranda Samhita”, “Yoga Sutra” lui Patanjali, “Shiva Samhita”, etc. Vor fi urmate învățăturile marilor maeștri yoghini Ramana Maharishi, Shankara, Ramakrishna, Sivananda, Abhinavagupta.
În funcție de solicitări, există posibilitatea unui curs individualizat (corespunzător situației personale), mai intensiv (mai multe întâlniri pe săptămână) sau la domiciliu.
Pentru orice întrebare legată de sănătate, de procedeele yoga sau de alte aspecte ce pot avea o soluție prin yoga, vă rugăm să ne contactați direct sau să folosiți formularul de consiliere.
Cei care doresc să se liniştească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii, să se regăsească pe ei înşişi într-o oază de pace şi spiritualitate pot participa la această retragere de meditație în tăcere pentru revelarea Inimii spirituale. Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna, recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau, dacă nu, măcar trei zile. Nu este necesară experiența anterioară în yoga sau meditație.
Retragerea cuprinde meditații ghidate, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, sedinte de hatha yoga. Vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme, printre care:
– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;
– Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.
– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;
– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Inimii Spirituale;
– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;
– Principiile fundamentale de transformare spirituală în Advaita Vedanta.
– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitătii Divine.
– Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.
Programul va începe vineri, 4 noiembrie 2022, ora 19, cu noțiuni introductive, întrebări și răspunsuri, urmate de meditație. De sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza, toți participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomandă în toate tradiţiile contemplative, în isihasm, pentru a crea premisele unei bune interiorizări. Se vor putea adresa întrebări (în scris) profesorilor care ghidează meditația. Retragerea se va termina cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate, duminică, 6 noiembrie, ora 18.
Retragerea este ţinută de profesorii de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor.
Locaţie: Centrul Kamala din Sânpetru, Braşov.
Pentru cei care nu pot participa fizic, retragerea se va putea transmite online (pe platforma zoom, cu ID meeting si parolă).
Cazarea se face în camere de 1 sau 2 locuri, iar mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.
Cei care participă online sunt rugati să respecte și acasă la ei condițiile specifice unei retrageri de meditație (pe cât posibil să păstreze mauna – tăcerea, să limiteze interacțiunile sociale și online, etc), să țină pe întreaga durată a programului camera video deschisă și să participe la toate sesiunile pentru a se putea bucura astfel cât mai mult de ceea ce poate oferi acest program specific.
Program orientativ:
vineri: 18.30 cina, 19-21 .30 prelegeri și tehnici meditative
sâmbătă: 8.30 mic dejun, 9-10.30, 10.30 – 12.00, 12.10 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 16.00 pauză de pranz, 16.00 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 8.10 – 19.30 hatha yoga, 19.30 – 20.00 pauza de cina, 20.00 – 21.30 prelegere și meditație
duminică: 8.30 mic dejun, 9-10.30, 10.30 – 12.00, 12.10 – 13.30 prelegeri și tehnici meditative, 13.30 – 15.00 pauză de pranz, 15.00 – 16.30, 16.40 – 18.00 prelegere și tehnici meditative, 18.00 împărtășiri și discuții finale
INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Taxa de participare (fără cazare și masă):
– 250 lei (sau 150 lei/ zi)
– 200 lei (sau 120 lei/ zi) pentru seniori (pensionari)
Pachet complet (taxa de participare, cazare în camere de 2 locuri și masă 2 zile )
– 560 lei
– 470 lei (seniori)
Pachet complet (taxa de participare, cazare single și masă 2 zile )
– 650 lei
– 530 lei (seniori).
Masa include: cina vineri, mic dejun, prânz și cina (sâmbătă), mic dejun și prânz (duminică).
În plus, se poate opta și pentru cina de duminică.
Înscrierile se fac până pe data de 3 noiembrie, în limita locurilor disponibile. Pentru rezervarea locului este necesara achitarea unui avans de 200 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat. Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului!
Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.