Există multe metode de meditație, adaptate fiecare unui anumit context spiritual sau istoric. Majoritatea au însă la bază câteva principii pe care le regăsim într-o formă sau alta peste tot: liniștea minții, transcenderea dualității, regăsirea propriei naturi, care nu mai este individuală ci universală…

Va fi descris în continuare modul în care puteți medita folosind introspecția prin întrebarea ”Cine sunt eu?” urmând etapele din aṣṭāṅga yoga lui Patanjali. Veți folosi în această căutare o experiență foarte simplă care ține de dualitatea ”subiect-obiect”. În procesul percepției duale există o triadă formată din obiectul de perceput, subiectul cunoscător (”cel care vede”) și cunoașterea, procesul care unește subiectul de obiect. Ori de câte ori reușiți să percepeți ceva, există o diferență, uneori foarte subtilă (atunci când obiectul este mintea, de exemplu), între cel care vede și ceea ce este văzut, între cel care simte și ceea ce este simțit. Cu alte cuvinte dacă percepeți ceva, dacă vedeți, atingeți ceva, nu sunteți acel ceva. Este un proces în trei pași, mai întâi observați acel ”ceva” (corpul de exemplu), apoi deveniți conștienți de faptul că observați acel ceva (că există o cunoaștere îndreptată de la ”cineva” către ”ceva”) și apoi de faptul că există cineva care observă. În acest fel atenția se întoarce de la obiect la subiect într-un proces de detașare față de obiectul percepției.

În cazul exemplului de mai sus, dacă observați corpul, apoi deveniți conștienți de faptul că îl observați și apoi de faptul că există un observator, în acel moment constatați că voi, ca observator nu sunteți corpul, ”obiectul” observat în această situație. Acest proces se va repeta cu experiențe din ce în ce mai subtile până când va veni un moment în care nu veți mai putea face o diferență între ceea ce este observat și observator, moment în care apare experiența existenței pure, a existenței lipsite de atributele cu care ne identificăm de obicei (nume și formă, personalitate, funcție etc.). Fiecare din etapele următoare va trebui să aibă ca fundal acest proces triplu de căutare a Sinelui prin care ne detașăm treptat de corp, respirație, minte, corpuri subtile etc.

De asemenea, spre deosebire de aṣṭāṅga lui Patanjali, aici sunt doar 6 din etapele de acolo (aṣṭā înseamnă 8) pentru că primele două, yama și niyama, deși reprezintă instrucțiuni importante cu privire la pregătirea pentru meditație, nu fac propriu-zis parte din procesul meditativ.

 1. Āsana – postura de meditație

Meditația pornește de la unitatea corp-minte și de aceea poziția corpului va tinde să se reflecte asupra ”poziției” minții. Este bine să aveți o aceeași postură în care meditați (cu mici variații pentru perioadele mai lungi de meditație) pentru ca mintea să se preia sugestia pe care o primește de la corp.

Este importantă nemișcarea pe care să o mențineți perioade cât mai lungi de timp. Chiar și atunci când este nevoie să vă schimbați poziția, o veți face lent și conștient. Este posibil să fie mult mai dificil așa, însă veți păstra conștiența mult mai vie și astfel meditația va continua fără întreruperi prea mari.

Indiferent care este postura pe care o alegeți pentru meditație, există câteva detalii comune la care veți putea reveni periodic în timpul practicii. Ele pot fi reluate atât ca elemente de verificare cât și ca modalități de a stabili mereu un punct de plecare când constatați că mintea v-a zburat în altă parte.

Primul amănunt la care veți reveni este spatele drept. Va exista tendința de a curba spatele ori de câte ori mintea rătăcește. În momentul în care deveniți conștienți de acest lucru, verificați dacă spatele este drept, deschideți pieptul trăgând ușor de umeri înapoi, reluați observarea corpului.

 Patanjali definește āsana ca fiind fermă și plăcută. Echilibrul dintre aceste două extreme este ceea ce veți căuta, chiar și atunci când ”corpul” nu mai este decât o prezență în spațiu. Veți observa că pe măsură ce meditația se adâncește, se va modifica și percepția asupra corpului. Veți pierde gradat senzația de soliditate, de densitate a acestuia, devenind conștienți de structurile mai subtile, ajungând treptat la percepția lui ānandamayakośa, corpul fericirii.

Mai multe despre postură găsiți în articolele despre postura de meditație (1, 2, 3, 4)

 2. Prāṇayāma – respirația

De la corp vă veți deplasa atenția la respirație. Aceasta are darul de a liniști mintea și de a ne focaliza în interior. La început veți sesiza senzațiile respiratorii, trecerea aerului prin nări, dilatarea și contracția toracelui, deplasarea diafragmei și ușorul masaj abdominal. Aceste senzații concrete, fizice, agață atenția și mențin mintea focalizată.

Veți trece apoi la observarea punctului în care se termină inspirația și din care începe expirația.

Iată ce se spune în Vijñāna Bhairava Tantra (traducerea lui Jaideva Singh):

Sutra 24. Parā devī (Suprema Energie) a cărei natură este visarga (creația) se manifestă neîncetat ascendent (din centrul corpului către dvādaśānta, un punct la 12 degete distanță de nas) sub forma expirației și descendent (din dvādaśānta către centrul corpului) sub forma inspirației. Fiind constant conștienți și focalizați pe cele două locuri de origine (centrul corpului în cazul expirației și dvādaśānta în cazul inspirației) apare plenitudinea (care reprezintă starea de Parāśakti sau natura lui Bhairava).

Sutra 25. După respirația care se naște din interior (expirația care pornește din hṛt, Inima, centrul corpului) există o clipă de suspendare în dvādaśānta și după respirația care se naște din exterior (inspirația care pornește din dvādaśānta) există o clipă de suspendare în Inimă (hṛt, centrul corpului). Dacă îți fixezi mintea constant în aceste două momente de suspendare, vei descoperi că Bhairavī, esența formei lui Bhairava, se manifestă în acele două puncte.

La fel ca în sutra 24 din Vijñāna Bhairava, veți sesiza că acest punct interior se află în zona pieptului, central, ușor în dreapta. Veți descoperi că este locul de proiecție al Inimii Spirituale, acel loc pe care spontan îl indicați când arătați spre propria persoană.

Mergând un pas mai departe, veți sesiza că există un moment de suspendare, de vid, imediat după ce s-a terminat inspirația și chiar înainte de a începe expirația. Prelungiți acest moment la 1-2 secunde și observați cum mintea este absorbită de vidul acestei pauze. Veți percepe și faptul că la sfârșitul expirației și începutul inspirației există de asemenea un moment de suspendare de vid pe care îl veți prelungi la 1-2 secunde. Va fi ca și cum respirația se întâmplă direct în piept, ca și cum inspirați și expirați în Inima Spirituală.

Mai multe despre respirație și liniștirea minții găsiți aici.

 3. Pratyāhāra – interiorizarea

Acesta este momentul interiorizării, momentul retragerii simțurilor în Inimă. Continuând să fiți atenți la acel punct în care se încheie inspirația, în acel moment de pauză dinaintea expirației, veți constata că apare o intensificare a percepției interioare. Este ca și cum puteți simți acel punct interior, ca și cum îl puteți ”atinge”. Inima Spirituală, punctul de proiecție al acesteia în corp, devine o realitate tangibilă, o experiență vie de la care poate începe acum introspecția.

Sau poate să pară ca un spațiu interior în care ați intrat și în care evenimentele exterioare (zgomote, lumini, mirosuri) ajung estompate, ca dintr-o altă lume. Este un spațiu al Inimii numit hṛt akaśa (literal spațiul inimii) în upanishade. Aici poate să înceapă procesul descoperirii de Sine, de la aspectele cele mai grosiere, ale personalității și egoului, până la subtilitatea lui ātman.

Mai multe despre interiorizare găsiți aici.

4. Dharana – concentrarea asupra Sinelui prin întrebarea ”Cine sunt eu?”

În această etapă începeți procesul introspecției. Vă puneți întrebarea ”Cine sunt eu?” având atenția centrată în mijlocul pieptului, în hṛt akaśa (spațiul Inimii), în acel punct pe care l-am descris anterior. Răspunsul va fi o experiență a existenței, o afirmare a lui ”Eu SUNT”, dincolo de minte, de personalitate, de structurile efemere și limitate. La început este un efort mental, mintea pune întrebare, mintea încearcă să experimenteze răspunsul. Veți folosi acel proces triplu de detașare față de ceea ce percepeți și de întoarcere către cel care percepe. Veți trece gradat de la manas, mentalul inferior care ”gândește” realitatea la buddhi, mentalul superior, cel care intuiește și simte realitatea. Prin urmare veți încerca să experimentați, să simțiți această căutare ca pe o realitate vie și nu doar să o gândiți.

Acest efort constant de orientare repetată a proceselor interioare către ”Cine sunt eu?” reprezintă faza de concentrare, dharana. Dacă în atenția voastră vor intra atunci și alte evenimente (vă dor genunchii, auziți zgomote exterioare, vă miroase ceva, vi se face cald sau vi se face frig) supuneți toate aceste evenimente aceluiași proces triplu prin care faceți trecerea de la ceea ce este observat la cel care observă. De exemplu, dacă apare o tensiune în genunchi, deveniți conștienți de prezența ei, apoi de faptul că există ”cineva” care observă ”ceva” și apoi vă întrebați cine este acest ”cineva”. Răspunsul va fi ”eu” și apoi vă veți întreba ”cine sunt eu?” revenind la introspecție. Va trebui însă să încercați să nu folosiți doar mintea și deducția în această căutare ci să treceți către o experiență directă a realității lăuntrice. În cazul tensiunii din genunchi, va trebui să simțiți tensiunea, să vă confruntați cu ea, înainte de a trece la pasul următor.

Odată însă ce acest proces devine o obișnuință, va fi tot mai ușor să-l aplicați în cazul unor percepții mai subtile, legate de gânduri, emoții, energii, eliberându-vă astfel gradat de identificările care înlănțuie percepția de sine.

5. Dhyana – meditația

Veți începe să simțiți de la un moment dat o anumită fluiditate a procesului căutării de Sine, întrebarea și răspunsul tind să se întâmple în același ”loc interior” și apare o intensitate interioară, ca și cum intimitatea experienței capătă o dimensiune energetică. Experiența lui ”Eu Sunt” devine vibratorie și luminoasă, spanda și sphurata. Această vibrație luminoasă se rafinează și se intensifică tot mai mult, devenind atunci realitatea însăși. Momentul de maxim al acestei intensificări marchează trecerea la următoarea etapă.

6. Samādhi – momentul libertății experienței

Acesta este momentul renunțării, momentul în care vă abandonați complet experienței fără să mai ”faceți” nimic. Interior pare să fie ca o dilatare, ca o expansiune sau o topire în spațiul conștiinței pure, o libertate fără limite a experienței. În acest moment dispare ”Eu” și rămâne doar ”Sunt” ca ființare în oceanul nesfârșit al Conștiinței Universale.

Când această experiență tinde să se estompeze, când reapar limitările existenței în corp sau mintea își face din nou simțită prezența, fie să se minuneze de experiență, fie să încerce să o pună în cuvinte-gânduri, vă întoarceți la prima etapă. Vă observați corpul, sau ceea ce simțiți în acel moment ca fiind corpul, adesea acesta fiind o experiență mai subtilă, mai fluidă a limitării formei. Apoi respirația, punctul ei interior de origine, momentul de suspendare dintre inspirație și expirație, experiența acestui punct ca proces de interiorizare a simțurilor, concentrarea pe întrebarea ”Cine sunt eu?”, experiența vibratorie și luminoasă a lui ”Eu sunt” și apoi din nou abandonul în existența pură.

În orice moment mintea se îndepărtează sau experiența devine estompată, reluați procesul de la început, poate ceva mai repede, dacă deja vă aflați într-un stadiu mai profund, poate ceva mai lent dacă mintea este în continuare agitată.

7. Bhava Samādhi – extazul cu ochii deschiși

Ultima etapă o constituie experiența Sinelui cu ochii deschiși, când simțurile nu vor mai fi un obstacol care să vă scoată din realitatea propriei existențe. Aceasta este śāmbhavī mudra, momentul în care ”vedeți” Sinele pretutindeni.

Revenirea din meditație se face deschizând ușor ochii și încercând să păstrați experiența lăuntrică. Veți simți aproape concret atracția pe care simțurile o exercită către exterior și modul în care mintea este ”dusă” în afară de acestea. În timp însă, experiența va rămâne prezentă, ca un fundal pe care toate celelalte evenimente, interioare și exterioare se desfășoară. Este asemănător metaforei cinematografului, expusă de Yogananda în cartea sa ”Autobiografia unui yoghin”. Ecranul alb este Conștiința Sinelui iar filmul proiectat pe ecran evenimentele vieții. Chiar dacă imaginile par reale, atunci când filmul este oprit nu rămâne nimic altceva decât ecranul alb al Conștiinței Pure. În Bhava Samādhi veți păstra conștiența ecranului chiar și atunci când rulează ”filmul vieții”.