Retragere de Hridaya Yoga și Meditație 30 aprilie – 3 mai 2026
În cadrul acestei retrageri vom expune viziunea și principiile fundamentale ale sistemului Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale – și vom oferi procedee posturale, tehnici respiratorii, de concentrare și de meditație pentru a crea condițiile favorabile explorării dimensiunii profunde a conștiinței Sinelui.
Toți participanții vor respecta nobila tăcere – mauna, pentru interiorizare, meditații mai adânci, introspecție.
Dincolo de învățarea teoretică sau realizarea procedeelor, vom pune accent pe trezirea freamătului sacru al Inimii, deschiderea sufletului față de puritate și frumusețe, descoperirea păcii interioare.
Ne vom bucura totodată de comuniunea sufletească într-un grup de oameni orientați spre auto-cunoaștere prin introspecție. Va fi timp pentru întrebări și răspunsuri, pentru contemplarea naturii, pentru a fi cu noi înșine. Retragerea va cuprinde meditații, sesiuni de hatha yoga, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, prelegeri (satsang) pentru prezentarea unor subiecte spirituale necesare revelării Sinelui.
Retragerea va cuprinde, printre altele și:
– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”
–Descoperirea freamătului mistic (spanda)
– Înțelegerea importanței conştiinţei martor, a iubirii pure ca expresie a conştiinţei unităţii, a tăcerii ca substrat al existenţei.
– Învățături despre conţinutul şi calitatea minţii,
– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei,
– Trăirea celor 8 etape (membre) din yoga clasică a lui Patanjali prin hridaya yoga,
– Tehnici specifice de pranayama, pratyahara, concentrare
– Descoperirea grației ce poate fi simțită în pauza dintre două respirații
– Integrarea vieții de zi cu zi în viața spirituală
– Bucuria conștienței momentului prezent pentru a intui eternitatea.
Data
Joi 30 aprilie ora 18.30 va fi deschiderea retragerii cu o introducere ce va cuprinde totodată principiile esențiale în Hridaya yoga și în practica meditației.
Încheierea va fi duminică 3 mai, ora 17.00, cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate.

Locaţie:
Centrul de Hridaya Yoga și Meditație, Sânpetru, Braşov, iar pentru cei care nu pot participa fizic, se va transmite online întregul program (pe platforma zoom, cu ID meeting și parolă), cu excepția activităților care vor avea loc în natură.
Pădurea și întreaga ambianță a locului sunt foarte favorabile meditației, contemplării, bucuriei.
Cazarea
Se face în camere de 1, 2 sau 3 locuri, iar mâncarea va fi lacto-ovo-vegetariană. Nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea. Pentru vegani se gătește separat, dacă solicitați la înscriere.
Cei care participă online sunt rugați să respecte și acasă la ei condițiile specifice unei retrageri de yoga și meditație, să țină pe întreaga durată a programului camera video deschisă și să participe la toate sesiunile pentru a se putea bucura astfel cât mai mult de ceea ce poate oferi acest program.

Retragerea este ţinută de profesorii de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor (fiecare cu experiență de peste 30 de ani în yoga).
Taxa de participare (fără cazare și masă, sau participare online):
– 500 lei pentru întreaga perioadă –
Pachet complet (taxa de participare, cazare și masă 3 zile)
– 1175 lei, respectiv 1000 lei (pt seniori) – cu cazare în camere de 2-3 locuri.
– 1310 lei, respectiv 1090 lei (pt seniori) – cu cazare în camere single.
Masa include mic dejun, prânz și cină, meniu lacto-ovo-vegetarian sau doar vegan (la cerere). Prima masă este cina din 30 aprilie, ultima masă este prânzul din 3 mai.
Pentru înscriere se achită un avans de minim 300 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat.
Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului, în funcție de disponibilitate.

Program zilnic orientativ (zilele de sosire și de plecare au un program adecvat):
Joi 30 aprilie
18.30 – 21.30 Introducere. Semnificația retragerii. Meditație.
Vineri – sâmbătă 1-2 Mai
8.30 – 9.00 Mic dejun
9.00 – 10.30 Meditație și Metode pentru descoperirea liniștii interioare.
10.30 – 10.50 Pauză de ceai
10.50 – 12.20 Prelegere
12.20 – 12.30 Pauză
12.30- 14.00 Hridaya Hatha Yoga
14.00 – 16.00 Pauză de prânz
16.00 – 17.30 Meditație
17.30 – 17.45 Pauză
17.45 – 19.15 Hridaya Hatha Yoga
19.15 – 20.00 Pauză de cină
20.00 – 21.30 Prelegere și meditație
Duminică – 3 mai
8.30 – 9.00 Mic dejun
9.00 – 10.30 Meditație și Metode pentru descoperirea liniștii interioare.
10.30 – 10.50 Pauză de ceai
10.50 – 12.20 Prelegere
12.20 – 12.30 Pauză
12.30- 14.00 Hridaya Hatha Yoga
14.00 – 15.30 Pauză de prânz
15.30 – 17.00 Meditație și împărtășirea trăirilor
email: centrulkamala@gmail.com
Mesaj pe Telegram/WhatsApp/Signal: 0731324239 – 0731324241
Fie ca freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!




