Categorie: Articole

Viața marelui înțelept Shankara

Posted on by Simona Trandafir

Shankara este unul din cei mai importanți reprezentanți ai filozofiei non-dualismului. El a dat un puternic impuls creator vieţii spirituale din timpul său, făcând să strălucească din nou învăţătura pură a Vedantei, după o perioadă de recul datorată dezvoltării budismului. Separaţi de un interval de o mie de ani, precum trei vârfuri ameţitoare de munţi, Buddha, Shankhara şi Ramakrishna domină semeţ şi senin filozofia și religia Indiei.

 „Cel care a declarat: ‘Voi veni ori de câte ori virtutea scade’, a venit din nou, de această dată în sudul Indiei. Aici s-a născut sfântul brahman despre care se spune că la vârsta de 16 ani îşi desăvârşise deja toate scrierile filosofice şi spirituale. Acesta a fost minunatul Shankaracharya” (Swami Vivekananda) 

 Imagini de legendă, frumoase şi fantastice, îmbracă austera şi totodată încântătoarea viaţă a lui Shankara – cel ce a fost un mare yoghin, filozof şi poet. Dar, vorbind din punct de vedere istoric, cunoaştem foarte puţin despre viaţa sa. Se presupune că Shankaracharya s-ar fi născut la Kalady în Kerala, pe coasta de vest a Indiei, în jurul anului 686 e.n. Fiecare filă a vieţii lui Shankara străluceşte prin atât de multă înţelepciune, forţă spirituală, subtilitate logică şi profunzime filosofică, încât timp de secole el a arătat, de la înălţimea realizării sale, şi va continua să arate tuturor oamenilor, calea către Fericire şi Pace.  

 Copil fiind, Shankara a frecventat Şcoala Vedică. Mintea sa ascuţită a pătruns scrutător în miezul învăţăturilor vedice sacre şi a realizat comentarii şi analize profunde la aceste texte, creând astfel o veritabilă filosofie sintetică. 

La vârsta de zece ani el era deja considerat un geniu. Nu numai că citise şi memorase toate scripturile, dar scrisese deja şi comentarii la multe dintre ele şi întreţinuse conversaţii cu diferiţi erudiţi care veniseră la el din toate colţurile ţării, interesaţi să-l vadă pe acest băiat minune ce era considerat o încarnare a lui Shiva. 

Băiatul era însă nemulţumit. El vedea că profesorii săi nu practică adevărurile înalte şi pure pe care le predică. Într-adevăr, societatea în care trăia era, ca şi acum, materialistă. India trecea printr-o perioadă de decadenţă spirituală. Shankara, plin de ardoare şi dăruire spirituală, a simţit în adâncul fiinţei sale chemarea lui Dumnezeu şi cu maturitate, încă de când nu era decât un copil, a hotărât să-şi facă propria viaţă un exemplu care să-i îndrepte pe oameni pe drumul adevărului. 

În acea perioadă tatăl lui a murit. Băiatul s-a preocupat îndelung să înţeleagă problema vieţii şi a morţii. În căutările sale asupra sensului existenţei, el a renunţat treptat la tot ceea ce avea o valoare relativă. Atunci a scris el poemul denumit Moha Mudgaratu – „Sfărâmarea iluziei”. Atunci Shankara şi-a convins mama să-l lase să facă jurământul monastic, promiţându-i că se va reîntoarce să o vadă înainte de a muri. Apoi, făcându-şi pregătirile de plecare, a pornit în căutarea unui maestru autentic. 

Pe malurile râului Narmada l-a întâlnit pe Gaudapada, un mare yoghin, care atinsese cunoaşterea Realităţii ultime. Shankara i-a cerut bătrânului iniţierea, dar Gaudapada l-a refuzat deoarece făcuse jurământul de a rămâne absorbit continuu în uniunea cu Brahman. Totuşi el îl trimite pe băiat la cel mai avansat discipol al său, Govindapada. Acesta îl iniţiază şi îl instruieşte în tehnicile de meditaţie şi în întregul proces yoga. Într-un timp foarte scurt, Shankara atinge realizarea spirituală completă şi se hotărăşte să devină şi pentru alţii un ghid spiritual. 

Într-o dimineaţă, când se îndrepta către Gange pentru a face o baie rituală, întâlneşte un chandala, un membru al celei mai de jos caste din India, casta celor consideraţi a fi de neatins, impuri. Omul avea patru câini cu el şi aceştia blocaseră cărarea lui Shankara. Pentru moment, prejudecăţile de castă înnăscute în el şi-au revendicat poziţia. Shankara, brahmanul, i-a ordonat lui chandala să se dea la o parte din drumul lui. Dar chandala i-a răspuns: „Dacă există numai un Dumnezeu, cum pot să existe atâtea feluri de oameni? Cum pot fi atâtea deosebiri de caste şi credinţe?” Shankara a fost cuprins de ruşine şi respect. S-a prosternat, plin de recunoştinţă pentru lecţia primită, în faţa acelui chandala. Acest incident l-a inspirat mai târziu în unul din cele mai frumoase poeme ale sale, Manisha Panchaka. El are cinci strofe şi fiecare se termină cu refrenul: 

„Cel ce a învăţat să vadă Existenţa unică pretutindeni, Acela este maestrul meu – fie el un brahman sau chandala.” 

Shankara a început să-şi dăruiască învăţăturile câtorva discipoli, fascinând prin frumuseţea şi luciditatea prezentărilor sale, întâi profesorii şi apoi elevii lor. Unul dintre aceştia a fost faimosul filozof Mandan Misra. Acesta considera că viaţa trăită în familie, după prescripţiile vedice, urmând cu rigurozitate toate ritualurile, era mult superioară aceleia de călugăr şi opinia lui era respectată şi larg împărtăşită în toată India. Pentru a-i elimina această falsă concepţie, Shankara s-a decis să discute cu el şi de aceea s-a dus la el acasă. Când a ajuns a găsit uşile încuiate. Misra tocmai oficia o ceremonie religioasă şi nu dorea să fie deranjat. Shankara, cu spiritul ştrengăresc şi spontan al unui adolescent, s-a căţărat într-un copac din apropiere şi a sărit jos din el în interiorul curţii. Misra l-a văzut în mulţimea credincioşilor ce se adunaseră la el pentru realizarea ceremoniei. El dezaproba călugării – mai ales când erau atât de tineri – şi de aceea a întrebat sarcastic: „De unde vine acest cap ras?” „Aşa după cum prea bine vedeţi, domnule”, a răspuns Shankara cu dezinvoltură, „Capul ras răsare chiar din gât”.

Misra şi-a pierdut răbdarea, dar Shankara a continuat să se joace cu el în acest fel şi în cele din urmă cei doi s-au pus de acord să poarte o discuţie asupra meritelor relative ale călugărului şi ale capului de familie. Aceste confruntări nu aveau numai caracter teoretic, ci în primul rând practic, cu consecinţe asupra întregii lor existenţe, astfel că, dacă ar fi pierdut, Shankara ar fi devenit cap de familie, iar Misra dacă ar fi pierdut ar fi devenit călugăr. Dezbaterea a durat şapte zile. Bharati, învăţata şi onesta soţie a lui Misra, a fost arbitru. Cei doi purtau fiecare la gât câte un şirag de flori proaspete cu un parfum îmbătător. După cele şapte zile insă, ghirlanda lui Misra se ofilise, pe când cea a lui Shankara era şi mai frumoasă ca la început. În final Shankara a fost capabil să-l convingă pe Misra de superioritatea vieţii monastice şi Misra a devenit discipolul său. El este cel care, mai târziu, a făcut adnotări asupra comentariilor lui Shankara la Brahma Sutras, textul fundamental al învăţăturii Vedanta. 

 Îndeplinind instrucţiunile date de maestrul său, de a restabili învăţătura Advaita Vedanta ca loc de confluenţă a tuturor vederilor moniste şi dualiste, oricât de contradictorii ar putea părea ele, tânărul înţelept a plecat la Varanasi, vechiul centru al religiei şi culturii vedice şi a început să predice Unitatea în diversitate. El a avut dispute cu învăţaţii conducători ai diferitelor şcoli şi neascunzând falsele presupuneri, răspunzând la toate obiecţiile aduse si contestând certitudinile aparente ale altor şcoli filosofice, el a stabilit supremaţia sistemului său de gândire. Aici l-a întâlnit pe primul dintre cei patru discipoli importanți ai săi, Somananda. 

De la Varanasi, marele maestru spiritual a călătorit la Bgarinath împreună cu discipolii săi, răspândind mesajul filozofiei sale sintetice. A vizitat multe locuri sfinte precum Prayag, Hardwar, Rishikesh, Srinagar, Rudrapayag, Nadaprayag, Kamarupa şi Gomukhi, a venerat zeităţile întâlnite în drum şi astfel a demonstrat că un cunoscător al lui Nirguna Brahman (Brahman transcendent, lipsit de calităţi) nu este lipsit de devoţiune faţă de Saguna Brahman (Brahman văzut în forme, zeităţi etc). Aici, în calmul înălţimilor himalayene, Shankara a scris comentarii la zece din Upanishade, la Bhagavad Gita şi la Brahma Sutras şi și-a stabilit astfel doctrina pe o fundaţie fermă.

Thimbaud spunea: „Doctrina revelată de Shankara este, din punct de vedere pur filosofic şi separat de toate consideraţiile teologice, una dintre cele mai importante şi mai interesante care s-a născut pe pământul indian; nici acele forme ale Vedantei care derivă din vederile reprezentate de Shankara, nici orice alt sistem non-vedantic nu poate fi comparat în îndrăzneală, profunzime şi subtilitate cu aşa-numita Vedanta ortodoxă”. 

Apoi el a peregrinat dintr-un loc în altul angajându-se în discuţii cu conducătorii diverselor culte şi secte şi, prin talentul său oratoric, el a continuat să înlăture dogmele false şi să distrugă prezumţiile eronate. 

Shankara a călătorit de-a lungul şi de-a latul vastului subcontinent de patru ori, stabilind patru mănăstiri principale în cele patru puncte cardinale ale Indiei, Snngeri Math, pe dealurile Sringeri in sud, Sarada Math la Dvaraka în vest, Jyotiramath la Badarikasrama în nord şi Govardhana Math la Puri în est şi i-a numit pe primii săi patru discipoli ca stareţi ai acestor mănăstiri. De asemenea, a repartizat fiecărei mănăstiri câte o Veda astfel: Rig-Veda pentru Govardhana Math, Yajur-Veda pentru Sringeri Math, Sama-Veda pentru Sarada Math şi Antharva-Veda pentru Jyotir Math. 

Multe culte ciudate invadaseră societatea indiană pe vremea aceea şi templele erau în mâinile unor preoţi corupţi care practicau forme hidoase de cult şi de sacrificiu animal. Shankara, cu ajutorul adevărului din scripturi şi al ingeniozităţii sale oratorice, a demonstrat că acestea sunt de fapt împotriva adevărului spiritual al Vedelor. El a reformat aceste practici corupte reinfuzând în ele nobilele principii ale cultului vedic şi le-a transformat astfel în mijloace ale realizării de sine. Singurul scop al cultului este, spunea Shankara, ca printr-o străduinţă constantă, să devenim perfecţi, să devenim divini, să-l atingem pe Dumnezeu, şi să fim Dumnezeu. 

Afecţiunea sa adâncă pentru mama sa şi promisiunea făcută au triumfat asupra regulilor ce guvernau Ordinul sannyasinilor. La moartea ei, el a îndeplinit ritualurile funerare ale mamei sale, în ciuda opoziţiei rigide ce venea din partea rudelor sale. 

Shankara a organizat întregul sistem al cultului monastic în India în zece ordine bine închegate (Dasanami Sampradaya). Nu este fără semnificaţie faptul că Sri Ramakrishna, profetul Indiei moderne, a fost discipolul lui Swami Totapuri Maharaj, care aparţinea liniei Puri, una dintre Dasanamis. De aceea călugării ordinului Ramakrishna sunt legaţi în mod fundamental de marele înţelept Sri Shankara. 

Viata lui Shankara s-a sfârşit la Kedarnath în Himalaya. Avea numai 32 de ani. 

Opera literară a lui Shankara este deosebit de importantă. El a făcut comentarii nu numai asupra Sutrelor vedantice, dar a creat şi două lucrări filozofice majore: Upadeshasahasri şi Viveka chudamani (Discernământul spiritual, bijuteria cea mai de preţ). El este de asemenea autorul multor poeme, imnuri, rugăciuni şi lucrări referitoare la filosofia Vedanta. Numele advaita vedanta a fost dat de el filozofiei non-dualismului.

A fost în primul rând un adept al nondualismului în forma sa cea mai pură, dar cu toate acestea a restructurat viața monastică a Indiei. Este unul din cele mai înalte spirite ale omenirii.

Shankara_in_dezbatere_cu_Misra

Elementele de bază ale meditaţiei

Posted on by Teodor Sebastian

Meditaţia are ca punct de pornire un lucru foarte simplu în aparenţă: o minte liniştită. Indiferent cât de complexă ar fi o tehnică de meditaţie şi cât de promiţătoare ar fi efectele ei, atâta vreme cât mintea nu îşi schimbă modul de funcţionare, atâta vreme cât nu apare această nemişcare a minţii, experienţa meditativă nu poate avea loc. Multă lume pare să ignore acest lucru simplu, această bază pe care meditaţia se clădeşte. Oamenii vor să cunoască dimensiunile mai profunde ale existenţei lor fără să fi realizat lucrurile simple, fără de care accesul la acele profunzimi e foarte dificil, dacă nu imposibil.

De aceea baza meditaţiei o constituie aceste lucruri în aparenţă simple care însă constituie fundaţia pe care apoi se poate clădi o experienţă solidă. Punctul de plecare îl constituie postura, modul în care corpul este aşezat. Yoga a insistat mereu pe legătura care există între corp, respiraţie şi minte. Dacă asupra minţii controlul nostru e limitat  (lucru pe care l-aţi observat probabil atunci când aţi încercat să nu vă gândiţi la ceva sau atunci când aţi vrut să vă păstraţi mintea focalizată doar asupra unui subiect) asupra corpului controlul nostru este ceva mai extins. În timp ce mintea nu o putem lua şi aşeza într-o ”postură” liniştită (cel puţin la început), cu corpul este mult mai uşor să facem acest lucru. E uşor de observat modul în care poziţia corpului e corelată cu starea interioară şi cu gândurile pe care le avem într-un anumit moment. Dacă dăm puţin umerii înapoi şi deschidem puţin pieptul, spontan ajungem să ne simţim mai optimişti şi mai plini de entruziasm. Chiar dacă transformarea e mică sau insuficientă ca să ne modifice complet starea în care ne aflăm într-un anumit moment, putem totuşi să observăm cum există o modificare subtilă în calitatea trăirii interioare, o modificare în direcţia în care mintea e tentată să meargă.

Acelaşi lucru se poate spune despre respiraţie. În cazul ei, modificările sunt poate mai subtile şi e nevoie de mai multă atenţie în a nu tulbura echilibrul şi armonia proceselor lăuntrice, însă mici modificări ale ritmului respirator însoţite de o atenţie şi de o conştienţă anume, pot avea un impact semnificativ asupra calităţii minţii.

Vom încerca în continuare, într-o serie de articole, să descriem aceste elemente simple legate de bazele meditaţiei, elemente uşor de aplicat şi urmărit, care pot avea un efect pozitiv asupra calităţii efortului nostru meditativ. Ele ne vor ajuta să avem un punct de plecare mult mai bun şi mai solid în aventura interioară a cunoaşterii de sine.

Cât să meditez?

Posted on by Teodor Sebastian

Una din întrebările care revin mereu atunci când le vorbesc oamenilor despre meditaţie este: Cât timp ar fi bine să meditez într-o zi? O întrebare legitimă pentru viaţa noastră aglomerată, în care timpul e mereu o resursă prea preţioasă şi greu de găsit. Răspunsul însă nu este unul simplu, ca reţeta pe care o primeşti la medic. Iei o doză de 20 minute meditaţie zilnică şi totul va fi bine.

Mai întâi meditaţia nu este o ştiinţă atât de precisă precum mecanica sau matematica. Ea depinde de mulţi factori interiori ai celui care meditează. Chiar dacă adesea e prezentată ca fiind asemenea unei tehnologii, care dacă este bine aplicata conduce la rezultate sigure, calea către liniştea minţii este ceva foarte personal.

Meditaţia implică o transformare interioară, o transformare care survine în timp şi ca urmare a unei practici regulate. Procesul se aseamănă foarte mult cu antrenamentul unui atlet de performanţă sau, poate şi mai plastic, cu cel al unui dansator. La început înveţi diferitele tehnici, metode, ”trucuri” pe care le aplici aproape mecanic, iar şi iar, până când aproape că devin o obişnuinţă. În acelaşi timp îţi rafinezi conştienţa, acea atenţie şi prezenţă interioară prin care simţi ceea ce eşti clipă de clipă. Liniştea şi claritatea minţii, conştienţa sunt experienţe care se învaţă şi se exersează în acelaşi mod în care zilnic exersăm agitaţia, neliniştea, uitarea…

Transformarea interioară care corespunde experienţei meditative, modul în care suntem şi ne simţim când medităm, nu apare la apăsarea unui buton sau la înghiţirea unei pilule (deşi poate unii ar putea argumenta că anumite substanţe psihotrope ar avea acest efect, ne-am dori să nu depindem de acestea pentru o astfel de experienţă şi transformările produse nu sunt de durată). Cu toate acestea ceea ce se întâmplă atunci e ceva foarte evident, o schimbare clară în calitatea minţii, în calitatea percepţiei interioare care adesea se prelungeşte şi după timpul pe care ni l-am propus pentru meditaţie.

De aceea răspunsul la întrebarea legată de timp ar fi: să meditezi măcar până când meditezi. Asta pentru că tehnica, tehnologia meditativă nu este tot una cu efectul, cu meditaţia însăşi. Simplul fapt ca te aşezi cu picioarele încrucişate şi urmezi indicaţiile unei tehnici anume, nu garantează că imediat vei reuşi să şi meditezi, cu alte cuvinte să ai acea experienţă meditativă. Succesul depinde de foarte mulţi factori. Sunt experienţele de peste zi (sau peste noapte, daca meditam dimineaţa), starea generală (suntem liniştiţi sau deja sau îngrijoraţi de ceva), sănătatea, ce am mâncat (sau nu am mâncat) etc. Însă de obicei, după o perioadă mai mare sau mai mică de timp, ceva se întâmplă, o transformare apare. Şi ar trebui în general să medităm până când simţim acea transformare şi câtva timp după.

Cu toate acestea fiecare îşi are programul propriu şi probabil că adesea nu vom avea suficient timp până când acea alchimie interioară se va manifesta. E mai bine atunci să nu facem nimic?

În cazul transformării interioare, necesare experienţei meditative, fiecare pas îşi are importanţa lui. Chiar şi atunci când mintea refuză să se liniştească, când e inertă şi adormită, când visează câte în lună şi în stele, efortul nostru de a o învăţa un nou fel de a fi aduce cu el experienţa, o experienţă care creşte cu fiecare perioadă de timp dedicată meditaţiei. Din această perspectivă, nu există reuşită sau nereuşită în meditaţie, există doar paşi pe drumul care duce la un nou mod de a fi. De aceea pentru noi e important să repetăm această încercare zi de zi, cât mai regulat cu putinţă.

Aşa că la întrebarea: Cât să meditez? răspunsul este: Oricât, depinde doar de tine, însă să fie ceva regulat, zilnic. Este adevărat că atunci când stai mai mult în meditaţie, posibilitatea ca ceva pozitiv să apară este mai mare. Din persepectiva mea un minim este 20 minute pentru o meditatie, pentru maxim nefiind o limită. Pentru tine, cel care citeşti aceste rânduri, este un lucru pe care să-l descoperi practicând.

Nirvanashatkam – Şase strofe despre eliberare

Posted on by Simona Trandafir
Sunt Constiință
și Fericire fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu sunt nici intelectul, nici gândirea, nici simțul eului, nici mintea.
Nu sunt nici auzul, nici gustul, nici mirosul, nici vederea.
Nu sunt nici eterul, nici pământul, nici focul, nici aerul.
Sunt Constiință
și Fericire fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu sunt nici suflul vital, nici cele cinci eteruri vitale.
Nu sunt nici cele șapte componente ale corpului, nici cele cinci învelișuri.
Nu sunt nici cele cinci organe de acțiune.
Sunt Constiință
și Fericire fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu sunt nici aversiune, nici atracție, nici aviditate, nici rătăcire.
Nu cunosc nici orgoliul, nici invidia.
N-am nici obligații, nici interese, nici dorințe, nici pasiuni.
Sunt Constiință
și Fericire fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Pentru mine nu există nici acțiunile bune, nici acțiunile rele, nici plăcerea, nici suferința.
Nu există nici măcar incantațiile rituale, locurile sfinte, Vedele sau actul sacrificial.
Nu sunt nici plăcerea, nici obiectul plăcerii si nici agentul plăcerii.
Sunt Constiință
și Fericire fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu cunosc nici moartea, nici îndoiala, nici diferențele de castă.
Nu am nici tată, nici mamă, căci eu sunt nenăscut.
Nu am nici un prieten, nici o rudă, nici un maestru, nici un discipol.
Sunt Constiință
și Fericire fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Sunt etern, neschimbat și fără formă.
Prin ubicuitatea mea exist pretutindeni.
Nu sunt atașat de organele de simț și de aceea nu am nici o dorință.
Nu cunosc nici libertatea, nici robia,
Sunt Constiință
și Fericire fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Shankara 

Ramakrishna – O viaţă de iubire

Posted on by Veronica Godeanu

A ierta totul, a iubi totul, a intelege totul cu iubire si pace. Asa ar putea fi definita viata lui Ramakrishna in cateva cuvinte.

In primele ore ale diminetii de 18 februarie 1836, s-a nascut in India cel care avea sa fie unul dintre marii intelepti ai acestei planete. Parintii sai, Khudiram si Chandra, i-au pus numele de Gadadhar, dar el a fost cunoscut mai tarziu sub numele de Ramakrishna. Astrologii i-au prezis, chiar de atunci, un viitor deosebit. La varsta de cinci ani, baiatul invatase deja pe de rost numele tuturor stramosilor lui, imnurile inchinat diferitelor zeitati, cat si marile povestiri epice fundamentale ale traditiei hinduse. La scoala, si-a orientat intreaga atentie asupra studiului vietilor sfintilor si a eroilor spirituali.

Perseverenta in analiza acestor aspecte il ducea in stari profunde de meditatie, dar nu numai subiectele spirituale declansau asemenea stari, ci orice peisaj deosebit si frumos. Iata cum descrie el insusi prima sa stare de extaz: “Intr-o zi de iunie sau iulie, cand aveam sase sau sapte ani, ma plimbam pe o poteca ingusta ce separa campurile de orez, mestecand absent cateva boabe din orezul fiert pe care il purtam in cos. Privind pe cer, am vazut niste nori frumosi, vinetii, nori de furtuna, intinzandu-se cu repeziciune si acoperind cerul. In acelasi timp, ca o salba de margaritare, un sir de cocori in zbor, de o albeata sclipitoare, tiveau parca acesti nori intr-o imagine neasemuit de frumoasa. Contrastul acestei viziuni m-a impresionat atat de mult, incat mintea mea s-a dilatat in nemarginire, facandu-ma sa cad in lan, lipsit de cunostinta. Orezul din cosulet s-a raspandit in toate directiile. Mai tarziu, m-au gasit cativa oameni care m-au dus pe brate acasa. Emotia intensa in fata acestei fascinante armonii mi-a inundat sufletul, facandu-ma sa ma pierd, incremenit, intr-o imensa bucurie.”

Pentru Ramakrishna, Kali (Marea Putere Cosmica a Timpului, simbolica reprezentare tantrica a timpului necrutator), a fost de la inceput aspectul divin catre care el si-a orientat continuu profunda sa aspiratie, intr-o dorinta intensa de a inlatura voalurile aparentei, ale relativitatii acestei lumi. El a inceput prin a se concentra neintrerupt asupra imaginii simbolice a lui Kali, uneori nedormind si nemancand zile in sir, implorand-o pe zeita sa i se reveleze. In urma unei viziuni spirituale exceptionale a Mamei Divine, el a cunoscut o perioada deosebita, in care a avut o dorinta si mai mare de a percepe mai profund Realitatea Absoluta. Cand starile si viziunile sale se accentuau, Hriday, nepotul sau, avea grija de el, caci in acele stari beatifice, Ramakrishna pierdea legatura cu lumea fizica, corpul sau parea inconjurat de o lumina stranie, si chiar picaturi de sange ii ieseau prin porii pielii.

 “Intr-o zi, eram prada unei dureri de nesuportat, incat mi se parea ca mi se rasuceste inima ca o rufa uda… Ma sfasia ideea ca nu avusesem niciodata in viata viziunea Realitatii spirituale pe care o intuiam, cand, deodata, o emotie teribila m-a cuprins… percepeam acum un ocean de spirit, fara limite, orbitor. In orice directie imi indreptam privirea si oricat de departe priveam, nu vedeam decat enorme valuri in miscare ale acestui ocean stralucitor de lumina. Ele se precipitau tumultoase asupra mea, cu un freamat melodios divin, ca pentru a ma inghiti. Intr-o clipa, ele m-au cuprins, inundandu-ma. Coplesit de ele, m-am sufocat. Mi-am pierdut apoi constiinta si am cazut. Cum a trecut acea zi si urmatoarea, nu mai stiu deloc. Ma simteam ca si cum in interiorul meu se legana un ocean de beatitudine inefabila si pana in cele mai adanci cute ale fiintei mele eram constient de prezenta continua a Eternei Mame Cosmice.”

 In anul 1861, in viata sa a aparut maestra tantrica, Bhairavi Brahmani, care timp de trei ani i-a indrumat cautarea spirituala si l-a ajutat in disciplinarea si controlul energiilor profunde ale propriei sale fiinte. Apoi, Ramakrishna l-a intalnit pe Totapuri, un yoghin ratacitor, care l-a ajutat sa transceanda imaginea personalizata a Divinului si sa ajunga la  Absolutul fara forma, etern si nediferentiat. Practicand meditatia sub indrumarea atenta a lui Totapuri, Ramakrishna a reusit sa atinga desavarsirea spirituala si a ramas trei zile continuu in extazul cel mai inalt (Nirvikalpa Samadhi). Desi putea sa ramana la acel nivel suprem, Ramakrishna a inteles ca avea de indeplinit o misiune si urma sa ajute oamenii. Dupa sase luni de perfecta beatitudine si comuniune cu Realitatea Absoluta, Ramakrishna a revenit la viata din aceasta lume fizica pentru a ajuta umanitatea. El s-a apropiat de toate suferintele si durerile oamenilor si a dorit cu ardoare sa aduca chiar si o infima raza de lumina ochilor orbi din punct de vedere spiritual.

Pana la sfarsitul vietii sale, constient ca sensul profund al spiritualitatii se pierde din ce in ce mai mult in lume, datorita pasiunilor grosiere sau superficialitatii, Ramakrishna a urmarit sa ii adune pe cei care se imprastiau inutil, incercand sa arate calea proprie de evolutie fiecarui om.

In 1867, el s-a reintalnit cu tanara sa sotie, Sharada Devi (cu care fusese casatorit, conform traditiilor indiene, cand ea avea numai cinci ani), pe care a ajutat-o sa inteleaga aspectele complexe ale practicii yoga si i-a dezvaluit unele tehnici secrete din Tantra Yoga. Sub influenta lui, Sharada Devi s-a transformat extraordinar de mult si a dobandit intr-un timp foarte scurt numeroase puteri paranormale, fiind si in ziua de azi venerata in India drept o fiinta sfanta. Ea l-a ajutat intreaga sa viata in misiunea sa spirituala, fiind numita de discipolii lui Ramakrishna  – “Mama Sfanta”.

In 1884, starea sanatatii sale a fost grav afectata ca urmare a unei fracturi la o mana, datorata unei cazaturi produsa in timp ce intra in starea de Samadhi. In aprilie 1885, datorita preluarilor karmice, s-a produs o inflamatie a gatului, iar medicii au descoperit ca era bolnav de cancer. A fost internat pentru o perioada intr-un spital din Calcutta, iar cu aceasta ocazie, medicul sau a putut sa studieze din punct de vedere clinic realitatea starilor de Samadhi, stabilind chiar la stetoscop ca, de indata ce ele se produceau, inima dadea toate indicatiile specifice starii de moarte. Intors de la spital, desi nevindecat, Ramakrishna a continuat sa isi indrume discipolii spre descoperirea Realitatii Supreme. Cu putin timp inainte de parasirea planului fizic, desi nu mai putea sa absoarba decat hrana lichida, el spunea: “Ma simt bine… niciodata nu m-am simtit atat de bine. Numai corpul sufera. Cand spiritul este topit in Supremul Absolut, nu se mai simte aproape nimic. Beatitudinea este continua si indescriptibila.”

Termenul “femei si aur”, care a fost folosit intr-un sens general, apare mereu in invataturile lui Sri Ramakrishna pentru a desemna principalele piedici in calea progresului spiritual. Literal, expresia preferata a maestrului, “kaminikanchan”, inseamna doar “dorinta sexuala si lacomie”, otravitoare influenta care intarzie cresterea spirituala a aspirantului. El a folosit cuvantul “kamini” sau “femeie” ca un termen concret referitor la instinctul sexual atunci cand se adresa discipolilor barbati. El sfatuia femeile, pe de alta parte, sa se fereasca de “barbat”. “Kanchan” sau “aur” simbolizeaza avaritia, care este un alt obstacol in calea vietii spirituale. Sri Ramakrishna nu si-a invatat nici un discipol sa urasca vreo femeie, sau femeile in general. Acest lucru este evident in intreaga sa invatatura referitoare la acest lucru si judecandu-le in ansamblu. Maestru privea toate femeile ca fiind tot atatea imagini ale Mamei Divine a Universului. El a adus cel mai inalt omagiu feminitatii acceptand o femeie drept ghid atunci cand a practicat metode ale tantrismului foarte profunde. Sotia sa, cunoscuta si venerata ca Mama Sfanta, a fost insotitoarea sa constanta si primul sau discipol. La sfarsitul practicii sale spirituale el a adorat-o efectiv pe sotia sa ca fiind incarnarea Marii Puteri Cosmice Kali, Mama Divina. Dupa ce el a parasit planul fizic, Mama cea Sfanta a devenit ghidul spiritual nu doar al unui mare numar de capi de familie, dar si a multor calugari ai Ordinului Ramakrishna.

Viata lui Sri Ramakrishna este o dovada de netagaduit ca este posibil sa il cunoastem pe Dumnezeu chiar in aceasta existenta. El ne-a aratat prin experienta sa proprie, ca toate caile spirituale fundamentale sunt adevarate si se unesc in acelasi unic Adevar Suprem. Dupa ce a experimentat practic, intr-un ritm extraordinar, cele 64 de sadhana-e tantrice, el a urmat timp de sase luni, experienta monismului absolut (Advaita Vedanta), dar aceasta nu l-a impiedicat sa se dedice cu tot atata deschidere, cu aceeasi intensitate si totusi separat, cultului lui Rama, Krishna, Kali si al altor zeitati fundamentale din panteonul hindus. El a ajuns la o cunoastere profunda in islamism, apoi in crestinism, conformandu-se de fiecare data in mod strict regulilor si ritualurilor religiilor respective, chiar daca existau contradictii fata de riguroasele prescriptii ale hinduismului. De fiecare data, ducand experienta pana la finalizarea sa ultima, el constata ca “si aceasta cale conduce la Dumnezeu.”

Ganduri luminoase

– Este nascut in van cel care, avand rarul privilegiu de a fi nascut om, este incapabil sa ajunga la Dumnezeu in aceasta viata.

– A-i hrani pe oameni inseamna a-L servi pe Dumnezeu. Dumnezeu exista si sub forma focului subtil in toate fiintele vii. Hrana oferita este un sacrificiu adus focului foamei care si el il reprezinta pe Dumnezeu.

– Iubeste toate fiintele! Nimeni nu este altceva decat un alt aspect al Tău. Dumnezeu este in noi toti si nimic nu exista in afara lui Dumnezeu.

 Dialoguri cu discipolii

–         Cum trebuie sa traim in lume?

–         Indepliniti-va toate indatoririle voastre avand sufletul fixat in mod constant asupra lui Dumnezeu. Cat despre parintii, sotia si copiii vostri, serviti-i ca pe voi insiva, dar fiti constienti, in adancul inimii voastre, ca ei va apartin, cu atat mai putin cu cat de multe ori ei nu il iubesc pe Dumnezeu.

–         Cum am putea sa ne fixam mintea asupra lui Dumnezeu?

–         Repetand numele lui Dumnezeu si cantand gloria Sa, fiind intr-o companie sfanta; si din cand in cand vizitandu-i pe cei daruiti lui Dumnezeu si pe oamenii sfinti. Mintea nu poate sa se refugieze in Dumnezeu daca este scufundata zi si noapte in lumesc, in responsabilitatile si indatoririle lumesti; este necesar sa te retragi in singuratate din cand in cand si sa te gandesti la Dumnezeu. Sa iti fixezi mintea in Dumnezeu este foarte dificil, la inceput, daca nu practici meditatia in singuratate. Cand un copac este tanar el trebuie inconjurat cu un gard, altfel va fi distrus de capre. Pentru a medita, trebuie sa te retragi in interiorul tau sau sa mergi intr-un colt mai ferit sau in padure. Si trebuie sa discerni intotdeauna intre Real si ireal.

–         Este posibil sa il vezi pe Dumnezeu?

–         Da, cu siguranta. Traind din cand in cand in singuratate, repetand numele lui Dumnezeu si cantand Gloria Sa, discriminand intre ceea ce este Real si ireal – acestea sunt metodele care trebuie sa fie folosite pentru a-L vedea.

–         In ce conditii poate cineva sa-l vada pe Dumnezeu?

–         Plângi după Dumnezeu cu o inimă plină de dor și cu siguranță Îl vei vedea. Oamenii varsă o galeată de lacrimi pentru soție și copii, înoată în lacrimi pentru bani. Dar cine plânge după Dumnezeu?

Dorul este ca un răsărit trandafiriu. După zorii de ziuă, apare soarele. Dorul intens este urmat de viziunea lui Dumnezeu.

Dumnezeu se reveleaza unui adorator care se simte atras de El prin forta combinata a acestor trei tipuri de atractie: atractia pe care o resimte omul obisnuit pentru posesiunile lumesti, atractia pe care o simte copilul pentru mama sa si atractia pe care o simte sotul pentru sotia sa cea casta. Daca cineva se simte atras de El prin forta combinata a acestor trei tipuri de atractii, atunci prin ea el Il poate atinge.

Poti sa-l iubesti pe Dumnezeu chiar si asa cum mama isi iubeste copilul, femeia casta sotul, si omul obisnuit isi iubeste bogatia. Aduna impreuna aceste trei forte ale iubirii, aceste trei forte de atractie, si daruieste-le pe toate lui Dumnezeu. Atunci cu siguranta Il vei vedea.

Este necesar sa te rogi lui Dumnezeu cu o inima plina de dor. Puiul de pisica stie doar cum sa-si cheme mama plangand: “Miau, miau!” El este multumit oriunde il pune mama sa. Si mama pisica il duce uneori in bucatarie, cateodata  pe podea, cateodata pe pat. Cand sufera, el plange “Miau, miau!” El atata stie. Dar imediat ce mama lui ii aude plansetul, oriunde ar fi, ea vine la puiul sau.

–         Ce este SAMADHI?

–         Este completa topire a mintii in Constiinta lui Dumnezeu. JNANI experimenteaza starea de JADA SAMADHI, in care nu mai exista nici o urma de “Eu”. SAMADHI atins pe calea lui BHAKTI este numit “CHETANA SAMADHI”. In aceasta stare de SAMADHI, ramane constiinta lui “Eu” care corespunde unei relatii de servitor umil – Stapan, sau unei relatii de adorator – Cel adorat, sau de cel care se bucura si subiectul bucuriei sale.  Dumnezeu este Stapanul suprem; aspirantul este servitorul umil. Dumnezeu este Cel Preaiubit; aspirantul este adoratorul. Dumnezeu este subiectul bucuriei; aspirantul este cel care se bucura. El spune: “Eu nu vreau sa fiu de zahar, eu vreau sa-l mananc.”

Despre destinul omului

O servitoare in casa unui om bogat realizeaza toate indatoririle gospodaresti, dar gandul sau este la propria sa casa din satul sau natal. Ea creste copii stapanului sau ca si cum ar fi proprii sai copii. Ea chiar vorbeste de ei ca “Rama al meu” sau “Hari al meu”. Dar in mintea sa ea stie foarte bine ca ei nu ii apartin catusi de putin.

Testoasa inoata prin apa. Dar poti sa ghicesti unde se indreapta gandurile ei? Ele sunt pe tarm, acolo unde si-a ingropat ouale. Realizeaza-ti toate indatoririle lumesti, dar pastreaza-ti mintea la Dumnezeu.

Lumea este apa si mintea este laptele. Daca torni lapte in apa ele se amesteca; atunci nu mai poti gasi lapte pur. Dar poti sa lasi laptele sa se acreasca si apoi sa extragi untul. Apoi, cand acest unt este pus in apa el va pluti. Astfel este necesar sa se practice tehnicile spirituale in singuratate si sa se obtina untul cunoasterii si al iubirii. Chiar daca pastrezi acel unt in apa lumii cele doua nu se vor amesteca. Untul va pluti.

 Parabole

–         Un braconier a intrat in secret, intr-o noapte, in gradina unui om bogat si a inceput sa pescuiasca intr-un lac. Proprietarul, afland despre aceasta, a inconjurat lacul cu oamenii sai si la lumina facliilor s-a dus sa prinda hotul. Acesta, nevazand nici un mijloc de scapare, s-a asezat sub un copac si si-a dat pe corp cu cenusa, ca un calugar ratacitor (sadhu). Cand oamenii proprietarului au sosit acolo, ei nu au mai gasit nici un pescar, ci doar un sadhu acoperit cu cenusa sfanta, asezat sub un arbore si parand a fi adancit intr-o profunda meditatie., A doua zi dimineata, toti vecinii stiau ca un mare sadhu venise pe acea proprietate. Sute de persoane au venit sa ii  aduca fructe si prajituri, prezentand-si omagiile lor. Bani de aur si de argint s-au adunat in fata lui. Atunci, braconierul si-a spus: “Ce minune! Eu nu sunt un adevarat sadhu si totti toata lumea imi arata consideratie. Daca as deveni un adevarat sadhu, as putea cu siguranta sa ajung la Dumnezeu”. Astfel, greseala sa a generat o adevarata trezire spirituala.

–         O femeie a mers odata sa-si vada prietena care era tesatoare. Aceasta, care a tors pana atunci mai multe feluri de fire de matase, era foarte fericita sa-si vada prietena si i-a spus: Nici nu pot sa-ti spun cat de fericita sunt ca te vad. Asteapta putin sa aduc cateva prajituri. Si a iesit din camera. Femeia privind la firele de diferite culori a fost tentata si a ascuns un ghem sub unul dintre brate. Tesatoare s-a intors si a inceput sa-si serveasca prietena cu multa bucurie. Insa uitandu-se la fire a observat ca prietena ei a luat un ghem si s-a gandit la un plan pentru a-l recupera. Ea spuse: O, prietena mea, a trecut atat timp de cand nu te-am mai vazut. Aceasta este o zi a bucuriei pentru mine. De aceea te rog sa dansezi cu mine.” Prietena i-a spus: ”Surioara, si eu sunt foarte fericita”. Si astfel cele doua prietene au inceput sa danseze impreuna. Cand tesatoarea a vazut ca prietena ei danseaza fara sa ridice mainile i-a spus: “Hai sa dansam cu ambele maini ridicate. Aceasta zi este o zi de mare bucurie”. Insa prietena tesatoarei a inceput sa danseze doar cu un brat ridicat tinandu-l pe celalalt lipit de trup. Tesatoarea ii spuse: “Cum asta surioara? De ce dansezi doar cu o mana ridicata? Danseaza impreuna cu mine cu ambele maini ridicate. Uita-te la mine. Eu dansez cu ambele maini in sus”. Insa prietena tesatoarei continua sa danseze doar cu o mana ridicata spunand cu un zambet: “Asa stiu eu sa dansez.” Ramakrishna a continuat: “Eu nu tin un brat lipit de trup. Amandoua mainile mele sunt libere. Mie nu imi este teama de nimic pentru ca eu accept atat NITYA, (eternul), cat si LILA (jocul efemer al iluziei), atat Absolutul, cat si Relativul.”

articol preluat din revista de naturism si spiritualitate „Elixirium”, aparuta la editura Kamala.

Yoga – ştiinţa înţelepciunii

Posted on by Simona Trandafir

Necesitatea unei cai spirituale

Fiecare om are nostalgia starii de perfectiune, de eternitate si de deplina fericire si spera sa o gaseasca in arta, iubire, stiinta sau in orice care ar putea sa ii rupa lanturile, sa il ajute sa traiasca din plin, sa traiasca mai bine, mai intens, mai frumos. Desi orice om poarta in sufletul lui visul unui ideal inalt, desi nu si-l poate reprezenta intotdeauna bine, el aspira totusi, mai mult sau mai putin constient, spre acesta. Acest tel este in acelasi timp foarte departe si foarte aproape, pentru ca el exista deja in noi, insa suntem despartiti de el datorita numeroaselor emotii inferioare, conceptii, idei, incertitudini, indoieli, frici, dorinte necontrolate, aviditati si prejudecati subconstiente.

Prin evolutie spirituala este posibil sa strapungem toate aceste limitari, sa scapam de ele redescoperind astfel adevarul ultim, universal si etern din profunzimea sufletului nostru. Omul doreste intotdeauna sa experimenteze adevarul prin el insusi. Si atunci cand l-a inteles, l-a realizat si l-a simtit in inima sa, atunci si numai atunci intunericul se va imprastia si indoielile se vor risipi, lasand locul fericirii adevarate.

Importanta cunoasterii de sine

Yoga propune de milenii umanitatii o metoda practica si stiintific elaborata pentru a atinge acest adevar. Mii de predici nu pot transforma un om intr-o fiinta spirituala pana cand el insusi nu va practica anumite metode care sa produca transformari in fiinta lui. Cunoasterea mintii si a naturii interioare a omului nu poate fi dobandita pana nu am invatat sa observam ce se petrece cu sufletul nostru. Prin comparatie, este mult mai usor sa observam faptele care au loc in lumea exterioara, pentru ca au fost inventate nenumarate instrumente in acest scop. In ceea ce priveste lumea interioara insa, nu exista nici un instrument de acest gen care sa ne ajute.

Stiinta yoghina isi propune inainte de toate sa ne ofere un astfel de instrument de observare a starilor noastre interioare. Acesta este insasi mintea. Atunci cand mintea este corect orientata si directionata catre lumea interioara, prin capacitatea  sa de concentrare ne putem analiza interior, aducand astfel la lumina ceea ce ne intereseaza. Daca ne gandim mai profund, acesta este singurul instrument de observare si analiza pe care il avem, atat in cazul lumii exterioare, cat si in cazul lumii interioare.

In ceea ce il priveste pe yoghin, acelasi gen de observatie pe care omul de stiinta il directioneaza catre in afara, el il indreapta spre inauntru, iar aceasta actiune necesita un timp indelungat. Inca din copilarie suntem invatati sa ne orientam atentia catre exteriorul nostru si nu este de mirare ca majoritatea oamenilor au pierdut aproape in totalitate capacitatea de a observa fortele si energiile din propria lor fiinta. Orientarea mintii catre interior o impiedica sa mai rataceasca prin lumea exterioara si o ajuta sa isi concentreze intreaga ei putere asupra propriei sale naturi, pentru a o putea cunoaste si analiza.

Atunci cand prin analiza si observare interioara, omul ajunge fata in fata cu esenta sa, cu scanteia de divinitate din el insusi, cu Sinele, care este prin propria sa natura etern, pur si perfect, el nu mai poate fi nefericit.

Cauzele suferintei

Intreaga suferinta provine din teama si dorinte neimplinite. Atunci cand va descoperi ca este in esenta nemuritor, omul nu se va mai teme de moarte. Atunci cand va realiza ca este in esenta perfect, el nu va mai avea dorinte desarte. Atunci cand vor dispare dorintele desarte si teama, va dispare intreaga suferinta, iar ceea ce va ramane va fi numai fericirea eterna.

Stiinta yoghina isi propune sa inceapa cautarea Unicitatii pornind de la lumea interioara. Astfel, ea este, intr-un anumit sens, stiinta cea mai inalta pentru ca este stiinta care ne ajuta sa fim mai intelepti. Orice stiinta benefica este facuta de om si pentru om. De aceea, stiinta cea mai importanta pentru fiinta umana este cea care duce la cunoasterea de Sine si la transformarea propriei fiinte. Ea este o stiinta care ne transforma pe masura ce o dobandim. Multi savanti, desi cunosc atat de multe lucruri, nu s-au schimbat totusi deloc, adica sunt supusi acelorasi frici acelorasi angoase, egoisme, obsesii, agresivitati, etc. In schimb, cel care a dobandit cunoasterea de sine este puternic transformat de aceasta cunoastere. Toti inteleptii lumii afirma ca prin cunoasterea de sine, prin cunoasterea a ceea ce este cu adevarat el insusi, omul va putea cunoaste intreaga lume si va putea realiza orice.

Fericirea este natura noastra esentiala si eterna

Yoga este o stiinta pentru ca se sprijina pe fapte, pe legile divine ale creatiei si ale manifestarii. Ea este aceeasi de mii de ani, este cunoasterea a ceea ce este neschimbator, etern in om. Ea te ajuta sa cunosti esenta insasi a universului, care nu s-a schimbat niciodata. Aceasta stiinta este totala si completa si ne conduce pe drumul cunoasterii de sine printr-un studiu al propriei fiinte. Cunoasterea de sine este o cunoastere din ce in ce mai profunda si te conduce catre nivelurile profunde ale fiintei noastre pe care altadata nici nu le banuiam. Vom trece astfel de aparenta, de suprafata lucrurilor pentru a ajunge in profunzime. Vom intelege aceasta viata unica si universala care se exprima prin noi si care deschide domenii vaste in fata omului, domenii despre care este inutil sa i se vorbeasca aceluia care inca nu le-a experimentat, pentru ca ele nu se aseamana cu nimic din ceea ce este profan.

Yoga este o stiinta a intelepciunii, pentru ca in conceptia yoghina intelepciunea apartine fiecarui om. Ea poate si chiar trebuie sa fie invatata. In Orient se urmareste obtinerea intelepciunii    printr-un antrenament adecvat, in timp ce in Occident se urmareste o trezire a acesteia, trezire care cel mai adesea se realizeaza prin intermediul culturii. Iata spre exemplu cele patru virtuti pe care le enumera Platon in “Republica”: curajul, intelepciunea practica, intelepciunea teoretica si spiritul dreptatii. Exista in occident o metoda prin care curajul spre exemplu, ar putea fi invatat? Nu. In schimb el poate fi trezit. In orient insa, prin yoga, sunt puse la dispozitie modalitati secrete, nebanuite, care pot parea la prima vedere minuni interioare, prin care curajul poate fi dobandit, invatat, printr-un antrenament adecvat si realizat suficient de mult timp.

Exista adevaruri, sustinute de inteleptii din toate tarile si din toate timpurile, care nu fac altceva decat sa ne invite sa le experimentam in propria noastra fiinta. Ei nu ne cer altceva decat sa practicam cu sinceritate interioara metoda lor, iar daca nu vom descoperi adevarul suprem, atunci si numai atunci avem dreptul sa sustinem ca nu exista un asemenea adevar.

„Cat timp trebuie sa mai ratacim pana cand, satui de atata suferinta, sa descoperim fericirea in interiorul fiintei noastre, unicul loc in care ea exista cu adevarat?“ Paramahamsa Yogananda (1893-1952)

Yoga nu necesita o credinta anume sau o anumita convingere. Nu trebuie sa credeti nimic pana cand experimentand nu ati aflat singuri raspunsul: aceasta este invatatura sa. Adevarul nu are nevoie de nici o proptea pentru a sta in picioare. Studiul Yoga-ei necesita un timp destul de indelungat si o practica sustinuta.

Maestrii stiintei yoghine sustin ca o cale spirituala autentica nu se bazeaza numai pe experienta timpurilor trecute, ci si pe faptul ca un om este cu adevarat religios sau spiritual numai in masura in care poate el insusi avea astfel de experiente. Yoga este stiinta care ne invata cum putem dobandi aceste perceptii deoarece simpla discutie despre spiritualitate si religie nu ne poate folosi prea mult, in masura in care noi nu putem trai personal ceea ce afirmam.

Yoghinii considera ca daca a cineva a trait o experienta spirituala chiar si numai pentru o singura data in aceasta lume, indiferent de contextul in care a aparut ea, este firesc ca aceasta sa poata fi repetata.

Paschimottanasana

Posted on by Teodor Sebastian

Etimologie

În limba sanscrită paścimā înseamnă „spate” (sau “vest”) iar tan (sau uttan la Satyananda) inseamna „intindere” sau „aplecare”. De aceea, cel mai adesea numele acestei āsana este tradus prin „postura întinderii posterioare (sau a spatelui)”. Ea mai este cunoscută şi sub numele de „postura cleştelui” deoarece în această poziţie trunchiul şi braţele pe de-o parte şi picioarele pe de altă parte sunt apropiate astfel încât se aseamănă cu cele două braţe ale unui cleşte. Mai poate fi gasita şi ca paścimottānāsana sau paschimottanasana.
Alain Danielou oferă, în cartea sa “Yoga: The Method of Re-Integration” (Yoga, metodă de reintegrare), urmatoarea explicaţie referitoare la numele sanscrit al acestei posturi (care se poate traduce prin “a merge sau urca pe calea de vest”):
“Doarece, în această postură, suflul subtil vital urcă prin artera principală a corpului subtil (suṣumna) pâna în spatele capului, spunem că “urcă pe calea din spate” (paścimā – vest, spate), de unde îi provine şi numele”.
B.K.S. Iyengar menţionează la rândul său omologarea corpului cu direcţiile cardinale în care spatele este vestul, faţa este estul, capul şi partea de sus a corpului este nordul iar picioarele şi partea de jos a corpului reprezintă sudul.
Această postură mai este numită şi ugrāsana, postura teribila (la Iyengar si Satyananda).

Modul de realizare

În tratatul yoghin Gheranda Samhita se menţionează: „Se întind ambele picioare la sol, drepte ca un baston (fără să se atingă călcâiele), se aşează fruntea pe genunchi şi se prind degetele mari de la picioare cu mâinile. Postura rezultantă se numeşte paścimātānāsana .” (G. S., II. 22 în traducerea din sanscrită în engleză a lui S.C. Vasu)
Postura se realizează în felul următor:
Ne aşezăm la sol cu picioarele în faţă mâinile pe sol, de o parte şi de alta a coapselor în postura numită daṇḍāsana. Spatele să fie cât mai drept. Rămânem câteva respiraţii în această poziţie, relaxând cât mai bine corpul, în special spatele.

Întindem apoi braţele în sus şi odată cu ele trunchiul. În continuare ne aplecam uşor spre în faţă la expiraţie, relaxând cât mai bine muşchii spatelui şi partea din spate a picioarelor, astfel încât să ajungem cât mai aproape cu capul de genunchi. Aplecarea se va face mai întâi din articulaţia coxo-femurală, cu spatele cât mai drept.

Vom prinde cu mâinile (folosind arătătorul, mijlociul şi degetul mare de la fiecare mână) degetele mari de la picioare şi ne relaxăm şi mai profund asfel încât corpul să se apropie de coapse datorită propriei greutăţi. Vom rămâne în această postură, pe cât posibil nemişcaţi, o perioadă de timp de măcar 3 minute.

Concentrarea

În timpul practicării acestei posturi se poate conştientiza dinamizarea vitalităţii, circuitul energetic format din picioare, trunchi si braţe. Pentru a linişti mintea şi pentru o mai mare interiorizare, poate fi observată respiraţia (senzaţiile respiratorii, intrarea şi ieşirea aerului din plamâni etc.)
La revenire se va conştientiza energizarea picioarelor, starea de vitalitate mărită, difuzată în întreaga zonă a trunchiului. Percepem destinderea zonei lombare, regenerare lăuntrică, eliminarea oboselii.
În Hatha Yoga Pradipika se spune (Cap.1 sutra 29, traducerea în franceză a lui C.Tikhomiroff): Această āsana excepţională face să circule prāṇa prin spatele corpului (suṣumna nāḍi), înteţeşte focul digestiv, subţiază talia şi conferă sănătate celui care o practică.

Contraindicaţii

– în ultimele luni de sarcină la femei.
– practica ei imediat dupa ce am mâncat.

Variante

În prima variantă se prind tălpile picioarelor cu mâinile.

În a doua variantă se prind mâinile brăţară şi se cuprind cu ele tălpile picioarelor.

Cum sa alegem maestrul, invatatura sau calea spirituala pe care vom porni? (1)

Posted on by Liviu Gheorghe

Partea I

Profilul spiritual al maestrului ideal

Traim intr-o perioada in care propunerile diferitelor scoli spirituale sunt foarte numeroase si exista o supra-abundenta de maestri si invatatori care cauta atentia si loialitatea noastra. Daca ne aflam intr-o cautare spirituala sincera, avalansa de informatii si invataturi – multe dintre ele contradictorii – poate sa genereze confuzii, mai ales daca abia am ales o cale spirituala, caci uneori nu avem o mare experienta in acest domeniu.

Iata un simplu ghid care are rolul de a ne ajuta, pe fiecare dintre noi, sa alegem cu mai mult discernamant maestrul, invatatura sau calea pe care vom porni.

Aveti poate o puternica aspiratie de a va implini din punct de vedere spiritual, dar nu stiti cum sa o concretizati cel mai bine. Ati crescut suprasaturati si obositi de religia conventionala si doriti altceva? Va simtiti coplesiti de diversitatea si natura deseori contradictorie a invataturilor si scolilor spirituale alternative care exista in prezent? Va asiguram ca nu sunteti singuri in aceasta situatie!

De ce sunt atatea confuzii in acest domeniu? Iata cateva motive:

– Exista cu adevarat multe cai care conduc catre Dumnezeu, sau catre iluminarea spirituala, iar acest fapt este reflectat de diversitatea invatatorilor, religiilor, credintelor si practicilor spirituale existente.

– Ne aflam intr-o perioada de „trezire spirituala” a oamenilor si astfel este normal sa apara o foarte bogata oferta in acelasi timp cu o „cerere” imensa, aceasta in timp ce religia conventionala nu mai poate oferi raspunsuri si solutii unora dintre noi.

– Sistemele de comunicatii moderne, in special televizorul si internetul, ne ajuta sa aflam despre mult mai multe posibilitati de transformare spirituala decat pana acum.

– Invatatori din diferite traditii si culturi sunt capabili sa duca invatatura lor in alte parti ale lumii. Chiar si tragica invazie a Tibetului de catre chinezi a avut un rezultat pozitiv in raspandirea budismului tibetan in lume.

– Se pot face o multime de bani din „comertul” credintelor si practicilor spirituale. Propria proclamare drept „guru” sau fondarea unei secte poate aduce multi bani, iar aceasta-i ispiteste pe multi sa se auto-prezinte drept „invatatori spirituali”. 

– Multi dintre cei care sunt inca la inceput pe calea lor spirituala au un punct de vedere conventional, isi considera propriile credinte drept un adevar absolut si pentru ei, prin definitie, orice alta credinta alternativa este falsa. Din aceasta pozitie intoleranta si nesigura ei sunt inclinati sa accentueze diferentele dintre credinta lor si oricare alta, in loc sa se bucure de asemanari.

– Multi dintre cei aflati pe o asa-zisa cale spirituala au sfarsit in ceea ce este numit „materialism spiritual”. In paralel s-a dezvoltat o cerere imensa de tehnici si modalitati grupate in tot felul de cursuri si „programe” din ce in ce mai noi si mai neobisnuite, adaptate diferitelor mentalitati. Spiritualitatea a ajuns sa fie confundata cu dezvoltarea personala, iar acest fapt ii incurajeaza pe cei care predau tehnici pentru dezvoltarea personala sa se prezinte drept invatatori spirituali pentru a veni in intampinarea acestei cereri.

– Ego-ul vrea totdeauna sa fie special, diferit. Cei care nu si-au „cucerit” ego-ul in timpul practicii si evolutiei lor spirituale sfarsesc prin a se numi ei insisi „maestri eliberati”. Sau, daca nu devin invatatori, sunt atrasi catre alti indrumatori care au un ego foarte puternic sau „special”.

Într-o asemenea conjunctura spirituala „aglomerata”, cum vom alege calea sau invatatorul care ne pot ajuta cel mai bine sa ne implinim propria cautare spirituala?

La modul ideal, calea pe care o alegem trebuie sa se potriveasca cu personalitatea, temperamentul si credintele noastre, dar in mod fundamental, in majoritatea cazurilor, calea este aleasa pentru ca ne atrage din considerente psihologice si / sau datorita unor sincronicitati. Multi dintre noi am fi inspaimantati daca am sti motivele inconstiente pentru care am fi in stare sa urmam un invatator sau o cale (deseori, aceasta are de-a face cu charisma invatatorului si cu modul in care invataturile ne intaresc ego-ul).

Daca trebuie sa facem o alegere, totusi, ar trebui sa fim cat mai lucizi posibil, iar pentru aceasta este important sa cunoastem aberatiile diferitilor invatatori si ale organizatiilor lor, astfel incat sa putem elimina din start falsii profeti si sa evitam fundaturile, adica acele „cai” care nu duc nicaieri. Aceasta ar salva mult timp pentru noi, caci asa cum s-a putut dovedi adeseori, unii oameni ratacesc pe cai „infundate” timp de multi ani inainte sa realizeze ca acestea nu duc nicaieri.

Pentru a face alegeri spirituale bune, pentru a decide ce invatator, scoala sau credinta sa urmam, ar fi cu siguranta utila o „lista” cu calitatile unui invatator ideal, astfel incat sa fim capabili sa ne dam seama daca un anume invatator sau o anume scoala sunt bune sau nu pentru noi.

Oferim in continuare un astfel de „profil spiritual al Invatatorului ideal”:

1. Il simtim sau, mai bine spus, il intuim ca fiind potrivit pentru noi, atat la un nivel profund, spiritual, cat si la nivel intelectual si sufletesc. Se potriveste cu personalitatea, temperamentul si credintele noastre.

2. Este capabil sa transmita invataturile ideale (aceasta necesita pricepere, multi ani de experienta practica spirituala directa, umilinta in intelepciune).

3. Plaseaza si valorizeaza oamenii inaintea ideologiei sau doctrinei caii sale; incurajeaza acceptarea si bunatatea plina de iubire fata de toate fiintele, indiferent de rasa, sex, cultura, nationalitate, religie, politica.

4. Considera toate fiintele umane ca fiind in esenta egale; invatatura sau doctrina respectivei cai incurajeaza o comunitate non-ierarhica, dar plina de respect.

5. Respecta el insusi un cod moral si etic bazat pe virtutile fundamentale: adevar, bine, dreptate, iubire, armonie,etc

6. Respecta oamenii la toate nivelurile: fizic, mental, emotional si spiritual.

7. Incurajeaza iubirea, iertarea si impacarea.

8. Este motivat sa predea invatatura din simpla aspiratie de a-i ajuta pe oameni, si nu pentru bani, putere sau din dorinta de „a fi special” (nu este nimic gresit in a avea din ce trai in acest proces, dar aici este vorba despre motivatia primara).

9. Invatatura sa este coerenta, unitara in aspectele sale.

10. Nici el, nici invatatura sa nu se contrazic conjunctural. Cu alte cuvinte, una se spune si alta se face.

11. Este capabil sa inspire spiritual oamenii prin prezenta, actiuni, cuvinte pline de intelepciune si umor.

12. Atat invatatorul cat si grupul spiritual pe care l-a creat sunt o personificare a invataturii sale si actioneaza intotdeauna cu integritate si onestitate.

13. Este umil si modest.

14. Ne indeparteaza gradat si usor de la o perspectiva egocentrica spre o grija plina de atentie fata de ceilalti. Cu toate acestea, respecta si intelege rolul important, dar nu central, al personalitatii unei fiinte umane spirituale.

15. Da intotdeauna discipolului deplina libertate de a ramane sau de a pleca din scoala sa.

16. Niciodata nu impune ceva cu forta unui discipol, in nici un domeniu – fizic, mental sau emotional.

17. Nu actioneaza niciodata si ne se erijeaza el insusi ca intermediar al divinului, ci incurajeaza discipolul sa isi creeze o relatie directa cu divinul.

18. Incurajeaza actiunile colective realizate in beneficiul comuniatii, societatii sau al binelui planetei noastre.

19. Nu sustine ca poseda cunostinte sau tehnici secrete care ii fac speciali pe cei care le cunosc.

20. Nu sustine sau afirma ca acele invataturi sau tehnici sau chiar scoala sau gruparea sa este „unica” si are un rol sau o menire speciala de a ”salva” ceva: natiunea, lumea, planeta sau sistemul solar etc.

21. Nu ne incurajeaza sa „devenim” altceva sau altcineva decat ceea ce noi deja suntem in mod intrinsec. Cu alte cuvinte, invatatura nu este o forma deghizata de dezvoltare a ego-ului si nici doar de dezvoltare personala (nu este nimic gresit in dezvoltarea personala, doar ca nu este transformare spirituala).

22. Nu este interesat de propria imagine si nu incurajeaza cultul personalitatii sale.

23. Viata sa exprima o continua preocupare fata de aspectele spirituale fara sa se coboare la barfe, minciuni, intrigi si clevetiri

24. Nu este agresiv in limbaj si comportament cu discipolii sai.

25. Apreciaza toate caile spirituale autentice si pe maestrii adevarati incurajandu-si discipolii sa mearga spre acestia pentru a avea o cunoastere universala.

26. Este plin de iubire, lipsit de interese personale, daruit lui Dumnezeu cu toata fiinta sa.

Folosind asemenea „liste de control” putem face alegeri mai lucide in cautarile noastre spirituale. Astfel, nu mai lasam procesul deciziei noastre in seama unor mecanisme mai mult inconstiente, care ne determina sa facem alegeri eronate motivate doar de atractie sau charisma. De notat ca aceste „liste de control” se aplica la fel de bine atat invatatorilor, cat si grupurilor apartinand religiilor traditionale. In articolul urmator vom oferi si o „lista de control” care ne poate ajuta sa ii descoperim mai repede pe acei falsi „guru” sau „maestri spirituali”. Din suprapunerea acestor doua liste putem sa recunoastem in linii mari si destul de rapid autenticitatea unei cai spirituale si a unei fiinte umane care se erijeaza in a fi „invatator” sau „maestru”.

Acest mic articol-ghid ofera cateva indicatii de baza despre cat de autentic spiritual si cat de eficient este un invatator sau o scoala spirituala. Astfel, cautatorii vor putea elimina din start caile ineficiente, si vor alege dintr-o lista mult mai scurta de invatatori sau scoli spirituale autentice.

Unii oameni ar putea fi indignati ca oferim asemenea „repere” pentru grupuri si invatatori spirituali. Ei ar putea spune ca judecata sau critica nu sunt compatibile cu spiritualitatea. Cum am putem deci noi sa judecam (sa analizam critic) spiritualitatea cand insasi atitudinea de a „judeca” pe cineva este considerata a fi ne-spirituala? Tocmai pentru ca avem fiecare dintre noi capacitati rationale si critice extrem de active, nu este necesar sa renuntam noi insine la ele, ci sa le folosim spre mai binele fiintei sau al comunitatii in care traim. Ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi fost criticate neajunsurile dictatorilor sau a falsilor profeti de pana acum?

Asa cum avem o individualitate si folosim unele structuri ale personalitatii pentru a putea trai in societate, dar stim ca ego-ul nu trebuie sa ne devina stapan, tot astfel nu trebuie sa „aruncam” de o parte facultatea de analiza si discriminare si capacitatea de a ne pune intrebari sau a pune intrebari inteligente si nici sa renuntam la perspectiva critica, caci astfel noi ne pierdem tot discernamantul si sfarsim prin a accepta rationamente false, sisteme de credinta irationale si resturi „spirituale”, urmand orice fals profet pentru ca suntem incapabili sa vedem „hainele noi ale imparatului”. Lumea este plina de falsi profeti care, indiferent cata grija si compasiune aparenta manifesta in mod ostentativ, ne vor lua banii, timpul si poate chiar stabilitatea noastra psihologica. Lumea este plina de sisteme de credinte nebunesti care pot sa „gadile” intelectul si chiar inima, dar care nu ne vor duce nici macar un singur pas inainte pe calea realizarii spirituale. Chiar Buddha isi incuraja discipolii sa ii analizeze invataturile, sa le testeze, pentru ca altfel cum ar fi putut sti daca ele erau sau nu eficiente? Avem nevoie de discernamant, si sa nu ne fie frica sa ii aratam pe „imparatii dezbracati”.

In acest moment, din nefericire, singura sursa critica asupra celor care se ocupa cu sistemele de credinte alternative este fie a celor aflati in afara oricarei comunitati spirituale (de obicei oameni de stiinta care nu au ceva mai bun de facut decat sa atace orice sistem de credinte care contrazice viziunea lor materialista asupra lumii), fie a fundamentalistilor religiosi care minimalizeaza si defaimeaza orice credinta care este diferita de a lor. Ca rezultat, nu exista nici o dezbatere sanatoasa asupra ideilor spirituale. Dar ce pot face insa aceia dintre noi care sunt cu adevarat cu mintea si inima deschisa si care cauta doar sa afle adevarul? De ce mintile noastre cu discernamant sunt repede catalogate drept „minti inchise” sau „superficiale”?

Adevarul este ca exista extrem de putini oameni cu mintile deschise (din punct de vedere spiritual) in societatea in care traim. Majoritatea oamenilor isi au propriile interese si preocupari, chiar si cei care sustin ca au mintea deschisa si gandesc liber. Aceasta se petrece deoarece, cel putin in domeniul spiritualitatii, cei mai multi dintre oameni sunt nesiguri pe ei insisi si de aceea sovaielnici in a intretine constant orice activitate care le poate agita indoielile sau care i-ar forta sa isi modifice propriile fundamente ontologice. Ei nu sunt obisnuiti sau, mai bine spus, nu se simt confortabil cu o existenta pusa sub semnul intrebarii, care le „zdruncina” pseudo-valorile si convingerile de ani de zile. A trai in acea zona care este atat de apropiata de cine si ce suntem noi cu adevarat, cel putin in faza de inceput, ne poate „bulversa” si chiar speria suficient de tare astfel incat sa renuntam la orice cautare . Adevarul „propriei mediocritati” mai intai ne face sa suferim, apoi sa-l negam, mai rar sa-l acceptam si extrem de rar sa-l transformam spre a face un pas inainte spre intelepciune.

Nu urmarim sa atacam personal indivizii sau credintele lor – daca grupul sau persoana cutare crede ca rinocerii roz extraterestri locuiesc pe Luna, le respectam dreptul de crede asa ceva, si chiar sa ii invete pe altii. Dar daca acea persoana sau acel grup incearca apoi sa justifice aceasta credinta prin false argumente stiintifice, citate gresite din cartile sfinte, alte si alte minciuni, sau prin manipulare psihologica, sau daca sunt sustinute afirmatii speciale facute pentru rinocerii extraterestri si cat de esentiali sunt ei in procesul iluminarii altora, sau daca ei sustin ca rinocerii extraterestri reprezinta singura cale de realizare spirituala, sau daca sunt facute false revendicari de autoritate spirituale de catre invatatorul sau scoala respectiva pentru a sustine aceasta teorie, in acest caz cat mai multi oameni lucizi si responsabili au datoria de a evidentia aceste grave abateri de la adevar.

Toti cei care fac parte dintr-o asemenea scoala spirituala alternativa trebuie sa fie suficient de intelepti si de curajosi pentru a-si analiza grupul in care a intrat. Trebuie sa intelegem ca doar simplul fapt ca un invatator sau o scoala este „alternativa” sau schimba perspectivele religioase traditionale nu le da automat credibilitate si acele „invataturi” pot sa nu fie autentice. Altfel, tot „criticismul” este lasat in seama celor din afara cercului nostru spiritual, iar aceasta conduce la crearea unei dispute – noi impotriva lor – iar comunitatea spirituala alternativa se construieste in mod orb pe ea insasi pe fundatii slabe… o avalansa de vagi si contradictorii invatatori si credinte care fac prea putin pentru a ajuta pe oricine de-a lungul caii spirituale.

(articol preluat de pe www.energygrid.com )
 
Citeste si Partea a II-a – Test de identificare a unui fals maestru

Cum sa alegem maestrul, invatatura sau calea spirituala pe care vom porni? (2)

Posted on by Liviu Gheorghe

Partea a II-a

Test de identificare a unui fals maestru

Motto: „Adevaratul guru nu te va umili niciodata nici nu te va instraina de tine insuti. El te va aduce constant inapoi la realitatea perfectiunii tale inerente si te va incuraja sa cauti in interior. El stie ca nu ai nevoie de nimic, nici chiar de el si  nu oboseste niciodata sa-ti aminteasca acest lucru. Dar cel care se declara singur guru este mai preocupat de el insusi decat de discipolii lui.”  (Nisargadatta)
„Sa nu ai incredere in cei care pun o distanta intre tine si fiinta ta reala si se ofera sa-ti serveasca drept mijlocitori.”  Nisargadatta

In completarea a ceea ce am prezentat in articolul anterior oferim in continuare un test foarte eficient pentru a identifica un fals maestru.

Daca sapte sau mai multe dintre afirmatiile urmatoare descriu persoana aleasa de tine drept guru sau indrumator spiritual, atunci, din pacate, aceasta nu este atat de inteleapta sau de potrivita pentru sufletul tau asa cum ai vrea sau ti-ar place sa crezi. Deschide ochii, priveste mai profund, trage adanc aer in piept si… continua-ti cautarea cu speranta. Cel care cauta profund si cu toata sinceritatea va avea parte de un ghid care cu adevarat sa-l poata ajuta pe calea desavarsirii sale spirituale.

1. Isi atesta singur iluminarea. Maestrii autentici nu vorbesc despre propria iluminare sau perfectiune deoarece stiu ca acest lucru nu este de folos nici lor, nici discipolilor. Falsii maestri sustin deseori aceasta afirmatie deoarece vor sa creeze un complex de inferioritate discipolilor si implicit sa ii faca „supusii” lor. Au prea putin altceva de oferit celor care ii urmeaza. Ei spun despre ei insisi ca sunt unici sau printre cei mai buni, confirmand insa astfel orgoliul si limitarile pe care le au.

2. Nu accepta criticile. Falsii maestri nu primesc criticile la adresa lor sau la adresa invataturii lor. Nu accepta sa le fie aratate greselile si nu le recunosc decat pe cele minore, rareori. Ei sau organizatiile lor incep procese de milioane de dolari pentru a opri ex-discipolii de la imprastierea acestor critici sau vor continua mult timp „lupta” de aparare a propriei imagini calomniind si denigrand pe cei care le-au demascat devierile. Aceasta le contureaza si mai mult portretul de falsi maestri.

3. Actioneaza ”omnipotent”, fara a putea fi trasi la raspundere in mod direct. Unele comunitati spirituale au o structura ierarhica si un mod de organizare care functioneaza pe mai multe niveluri care nu sunt cunoscute de catre cei mai multi discipoli. Pentru a intari aceasta structura se apeleaza la metode de coercitie, juraminte de pastrare a secretului, echipe de ordine si disciplinare. Comportamentul nedrept sau revoltator al „gurului” si ai unor acoliti de-ai lui este prezentat de acestia ca fiind necesar pentru a ajuta la „cresterea” discipolilor. Este cunoscuta asa-numita tehnica a testarii ego-ului care este folosita mereu de catre un fals guru pentru a-i tine sub control pe aceia care ar avea ceva de comentat. Exista numerosi  invatatori mediocri care deseori si-au vatamat psihic si si-au discreditat elevii doar pentru a nu lasa ca vreunul dintre ei sa fie apreciat de ceilalti mai mult decat este el apreciat.  Un maestru autentic respecta vointa discipolului si va actiona intotdeauna conform unui cod moral si etic care este acelasi cu cel pe care il propovaduieste.

4. Falsii maestri mai mult vorbesc despre iluminare decat ofera modalitati care duc la ea. Este uimitor cat de mult au vorbit falsii maestri despre iluminare sau eliberare. Ei isi argumenteaza punctele de vedere in acelasi mod in care oamenii de stiinta din Evul Mediu discutau despre cati ingeri pot sa stea pe varful unui ac. Orice nebun poate vorbi despre nivelul spiritual suprem, deoarece in general ceea ce spune nu poate fi verificat de ascultatori. Este mai practic ca acesti ascultatori sa fie ajutati sa traiasca iluminarea ei insisi. Adevaratul maestru se focalizeaza asupra caii si asupra idealului suprem.

5. Nu practica ceea ce predica. Contrar mitului propagat adeseori de falsii guru, nu ai voie sa faci orice dupa ce ai atins un anumit nivel „spiritual”.  Daca un invatator predica iubirea si iertarea, atunci trebuie si sa actioneze in acest spirit, cel putin majoritatea timpului, aratand ca regreta orice scapare. Daca preda meditatia, trebuie sa mediteze. Daca insista ca discipolii lui sa traiasca in conditii austere si cu mancare putina, asa trebuie sa traiasca si el; daca predica despre unitatea si fraternitatea spirituala, trebuie sa fie el insusi un frate sau o sora pentru semenii sai.

6. Isi aroga drepturile asupra unei tehnici particulare de meditatie sau de vindecare. Este un fapt stabilit ca meditatia si vizualizarea ghidata sunt eficiente, ca de altfel numeroase tehnici yoghine. Oricine le practica cu perseverenta va trai transformari si realizari majore in viata sa. Falsul maestru va incerca sa isi aroge dreptul de proprietate asupra unor tehnici sau metode particulare ca si cand acestea ar fi stiute doar de el ca sa isi atraga discipolii. Si va afirma ca efectele meditatiei apar mai degraba prin binecuvantarea lui decat prin eficienta metodei, calitatile si eforturile fiecarui discipol sau prin gratia lui Dumnezeu. Deseori discipolilor le este interzis sa divulge chiar si cele mai banale metode pentru a mentine un fel de drept de proprietate intelectuala, de obicei sub pretextul necesitatii ca acea tehnica sa fie invatata corect.

7. Ofera deseori darshan sau satsang chiar daca acestea nu fac parte din cultura sa. Darshan este ritualul prin care discipolii trec pe rand prin fata maestrului, care de obicei este asezat, si se inchina in fata lui sau chiar ii saruta picioarele. In Orient, aceasta face parte din cultura specifica si este firesc sa se arate respectul si veneratia (acolo copiii chiar saruta picioarele parintilor lor). Cu toate acestea, in Occident, un asemenea comportament imitat este o indicatie foarte clara ca maestrul respectiv joaca teatru. Satsang, pe de alta parte, inseamna literalmente „compania fiintelor spirituale”. Intr-un sens mai profund, este o afirmare a relatiei maestru-discipol din traditia orientala. Dar unii falsi maestri occidentali folosesc aceasta terminologie deoarece doar vor sa para ceea ce nu sunt. Prezenta maestrului ar trebui sa inspire in primul rand aspiratie catre Dumnezeu, nu adularea lui si nici trezirea in discipoli a unor dorinte materiale sau sexuale.

8. Traieste in opulenta. Adeseori aceasta fiind foarte abil mascata. Nu este nimic gresit in a trai bine sau a fi bogat. Dar atunci cand aceasta deviaza catre opulenta inutila, folosind fonduri care nu au fost in mod explicit donate pentru acest scop, probabil ca ai de a face cu un fals guru. In general, banii sunt colectati de la discipoli sub forma de donatii, care sunt facute ca un act de iubire, apreciere si pentru a ajuta la raspandirea influentei maestrului. Un maestru adevarat foloseste o asemenea bogatie pentru a ajuta oamenii, nu pentru a-i strange cu rapacitate, pentru a-si cumpara proprietati, obiecte personale sau pentru a face cadouri iubitelor.

9. Incurajeaza sau permite adorarea din partea discipolilor sai. E bine sa eviti orice grup care se concentreaza mai mult asupra „maestrului” insusi decat asupra lui Dumnezeu. Adeseori aceasta indica faptul ca acolo, in acel grup, sunt tendinte sectare. Este o piedica in calea propriei realizari spirituale sa te concentrezi asupra a ceva ce te indeparteaza in loc sa te apropie de esenta ta divina.

10. Tine cu tot pretul la propria sa imagine.Fereste-te de maestrii care isi prezinta propriile fotografii pentru construirea si promovarea propriei imagini in timp ce sustin ca ei si-au eliminat complet ego-ul. Chiar mai grava este situatia acelora care isi pun discipolii sa se concentreze asupra pozei lor, sub diferite pretexte.

11. Solicita explicit iubire si devotiune de la discipolii lor. Fii atent la orice maestru care pretinde iubire si devotiune. Un foarte cunoscut guru occidental a afirmat: „Oricui ma iubeste ii este garantata iluminarea!” Iubirea adevarata si devotiunea fata de un maestru autentic este castigata in timp, atunci cand cunosti cu adevarat acea persoana si nu imaginea ei publica.

12. Vorbeste cu accent indian sau in dialecte locale, desi este occidental. Au existat unii falsi maestri occidentali care au avut accent indian. Daca nu au petrecut cu adevarat o perioada considerabila de timp in alte culturi, cu siguranta joaca teatru.

13. Tine cursuri si seminarii „miraculoase”, foarte scumpe. Ofera initieri pe bani. Nu se poate atinge iluminarea dupa cateva seminarii de sfarsit de saptamana cu nume pompoase. In societatea actuala in care tendinta dominanta este: „trebuie sa obtin acum”, oamenii doresc sa fie capabili sa dobandeasca o dezvoltare spirituala cu un minim efort. De asemenea, este recomandabil sa eviti acei maestri care iti ofera contra cost mai multe cursuri simultan si te incurajeaza sa le parcurgi pentru a ajunge „mai repede” la capat. Evita toate cursurile si pe toti aceia care te invata cum sa devii „invatator” sau „profesor” sau „maestru” in cateva cursuri de sfarsit de saptamana.

14. Se foloseste de ascendentul sau pentru a avea avantaje sexuale de la discipolii lui. Aceasta se petrece mult mai des decat se stie. Atunci cand un discipol intra sub „magia” gurului, este in stare sa faca orice pentru Cel Ales. Numai dupa aceea discipolul realizeaza ca s-a abuzat de aceasta deschidere a sa. Dar de multe ori nu realizeaza acest lucru absolut deloc. Acest fapt este inspaimantator din punct de vedere psihologic.

15. In anumite momente, te flateaza sau te face sa te simti foarte special. Cu siguranta, fiecare dintre noi este special in felul lui, dar exacerbarea egoului discipolului este unul din lucrurile pe care un fals maestru poate sa il faca pentru a ademeni chiar si sexual un potential discipol sau pentru a convinge un discipol sa realizeze o misiune speciala in interesul „gurului”. Un maestru adevarat va astepta si iti va permite sa decizi singur daca ii vei urma sau nu invatatura, fara sa incerce sa forteze acest proces.

16. Vorbeste mult si spune putin. Este surprinzator ce disponibilitate de ascultare a „invataturii” poate sa aiba o persoana atunci cand este  devotata vorbitorului. Este o idee buna intotdeauna sa pastrezi o transcriere a ceea ce a fost spus si sa citesti cu adevarat mesajul. Apoi cere unui prieten cu mintea deschisa, care nu este discipol, sa iti spuna parerea lui despre forta cuvintelor acelui mesaj. Vei afla curand daca exista substanta reala in mesajul maestrului sau esti doar pacalit de charisma lui si ai stat ore in sir ca sa asculti doua idei sau nici atat.

17. Se bazeaza excesiv pe prezentari pompoase sau fastuoase. Prezentarile aranjate deseori pot avea rolul de a masca un continut saracacios; este important sa vezi adevaratul mesaj dincolo de muzica frumoasa si spectacolele vizuale. Cu cat este mai aranjata prezentarea, cu atat mai greu este sa vezi adevarata invatatura.

18. Isi atribuie singur titluri revoltatoare. Nesatisfacuti sa fie „doar” fiinte iluminate, multi falsi maestri isi atribuie singuri titluri (sau permit discipolilor sa faca aceasta) pentru a indica faptul ca ei sunt Incarnarea lui Dumnezeu, reincarnarea lui Buddha sau a lui Iisus, sau a lui Shiva. Sau este chiar Cel Ales pentru a salva ”ceva”. Unii isi pot schimba mereu aceste nume, pentru a multumi egourile lor in crestere.

19. Tine cursuri despre abundenta (succes in plan material). Isi incurajeaza discipolii sa castige cat mai multi bani pentru ca astfel donatiile pot creste substantial. Un maestru sau un guru este aici pentru a ne ajuta sa descoperim o viata autentica ce implica adeseori renuntarea la atasamentul fata de renume, faima, bani. Viata spirituala nu are nimic de a face cu obtinerea unui succes mai mare in afaceri sau cu castigarea unor sume mari de bani, desi acestea pot sa apara sau nu in urma evolutiei tale spirituale. Nu este nimic gresit in a sustine acest gen de seminarii, dar daca noi confundam spiritualitatea cu cresterea succesului in afaceri, atunci suntem vinovati de „materialism spiritual” si ne scufundam si mai mult in iluzie. Japonezii spun chiar ca zeii rad de cei care se roaga pentru bani.

20. Nu are timp pentru tine si pare ca este mereu ocupat. Daca un maestru nu are timp sa interactioneze direct, personal cu tine, atunci ai putea foarte bine sa ii citesti invataturile dintr-o carte. De asemenea, doar a fi in prezenta lui „charismatica” nu te ajuta sa gasesti realizarea in tine insuti. Poti imita unele din caracteristicile lui „spirituale”, dar astfel deseori doar te afunzi si mai adanc in iluzie.

21. Ingaduie discipolilor sai sa stabileasca o ierarhie de acces. Un maestru trebuie sa fie accesibil. Daca nu este, sau daca permite unor discipoli ai sai sa opreasca accesul altor discipoli la el, atunci joaca un rol de ministru si nu de ghid spiritual. Un maestru te ajuta in procesul trezirii spirituale mult mai mult daca poti interactiona direct si sincer cu el.

22. Isi atribuie o falsa descendenta spirituala. Unii oameni cred in mod gresit ca realizarea spirituala poate sa se petreaca numai sub indrumarea unui maestru realizat spiritual. In acest sistem de gandire, maestrii sunt autentici numai daca ei fac parte dintr-o linie sau o scoala de maestri realizati. Disperati sa nu ramana pe dinafara, unii ”maestri” isi aroga o falsa descendenta dintr-o linie de maestri iluminati pentru a-si sustine autoritatea de a preda. O alta forma de falsa descendenta este aceea de a sustine ca li s-a petrecut un miracol (s-au vindecat ei insisi sau le-a vorbit direct Dumnezeu), de unde se deduce ca ei „sunt alesi” si au astfel autoritatea sa se proclame maestri.

24. Se prezinta ca fiind fara profit, in timp ce strang milioane. Deseori, falsul profet isi prezinta invataturile gratis sau pentru sume mici, dar in acelasi timp isi incurajeaza puternic credinciosii sa faca donatii generoase pentru scoala lui, pe care in mare parte le foloseste el. Poate parea ca este deasupra considerentelor materiale, dar in realitate isi mentine lacomia si opulenta. Pentru a nu se sti ca are bani sau proprietati le pune pe numele unor discipoli, evita sa isi faca conturi personale, dar isi ingroapa banii in pamant.

25. Exista numerosi fosti discipoli care si-au simtit idealul tradat. Acesta este un semn ca ceva este cu adevarat gresit. Daca acest maestru a fost bun si iubitor in interactiunile cu discipolii sai, si i-a descurajat in a proiecta calitati spirituale false asupra lui (si a incurajat mai degraba propria lor evolutie spirituala), atunci nu vor exista mai mult de cativa ex-discipoli descurajati (mahniti, suparati, dezamagiti). Multi ar putea sa plece si sa simta ca si-au pierdut timpul, dar oamenii nu sunt cu adevarat foarte suparati decat daca si-au simtit idealurile tradate de „guru”, daca initial si-au pus maestrul pe un piedestal, i-au daruit toata energia lor si apoi au constatat ca acesta nu a fost niciodata la inaltimea unei asemenea adoratii. Contrar parerii generale, este responsabilitatea maestrului sa isi descurajeze discipolii sa il puna pe un piedestal, deoarece acest gest nu poate ajuta la descoperirea adevaratei tale naturi divine.

25. Foloseste pseudo-tehnologii sau le incurajeaza. Multi falsi profeti si multe organizatii se bazeaza pe pseudo-tehnologii in efortul de a aparea stiintifice – aparate de masura speciale, aparate de comunicare, instrumente si pendule de verificare a energiei care contin cristale si fire de cupru. Aceasta nu inseamna ca nu exista domenii parastiintifice precum radionica sau radiestezia, dar folosirea lor in argumentarea unor principii spirituale poate fi adesea indoielnica. Toate acestea au rolul de a distrage atentia de la slaba calitate a invataturii, iar un adevarat guru nu va fi tentat sa isi „masoare” asa-zisa spiritualitate sau „putere” prin astfel de metode.

26. Actioneaza ca o persoana paranoida sau nebuna. Daca maestrul tau actioneaza in unele situatii ca un paranoic, schizofrenic sau psihotic, atunci este foarte posibil sa fie asa. Fugi! Aminteste-ti ca nu exista „intelepciune nebuna” – intelepciunea este arta de a fi in armonie cu totul si echilibrat. Oricat de charismatic ar fi, si oricat de sanatos ar parea intre momentele de nebunie, vei fi dezamagit de el.

(articol preluat de pe www.energygrid.com )

Citeste si Cum sa alegem maestrul, invatatura sau calea spirituala pe care vom porni? (1)

Theme: Overlay by Kaira.