Categorie: Articole

Retragerea în întuneric

Posted on 19 noiembrie 201419 noiembrie 2014 by Veronica Godeanu

“Este oare Kali, Mama mea, cu adevărat neagră?

Cea complet goală, cu corpul de culoarea cea mai neagră,

Luminează Lotusul Inimii…”

Ramakrishna

În această prezentare vom analiza aspectele teoretice şi practice ale Retragerii în întuneric.

Kaya Kalpa

În India, retragerile în întuneric sunt numite în general retrageri Kaya Kalpa. Termenul kaya înseamnă „corp”, iar kalpa înseamnă „fără vârstă” sau „nemuritor.” Kaya Kalpa înseamnă „corpul nemuritor”.

Kaya Kalpa este considerată o formă de yoga şi de medicină ayurvedică, ce a fost dezvoltată în sudul Indiei aproximativ în aceeaşi perioadă cu Hatha Yoga. Este un tratament ayurvedic pentru întinerirea corpului, care include izolare în întuneric, meditaţie, precum şi folosirea anumitor preparate din plante.

Kaya Kalpa are trei mari obiective:

1. Încetinirea procesului îmbătrânirii

2. Menţinerea unei sănătăţi deosebite şi a unei vitalităţi specifice tinereţii

3. Amânarea morţii (părăsirii corpului fizic) până când se atinge eliberarea spirituală (de efectele karmei) sau jiva-mukta.

Se afirmă că Tapasviji Maharaj, un sfânt hindus renumit, a trăit peste 180 de ani deoarece a realizat acest tratament de câteva ori.

Între secolele X – XV, unii yoghini din India de sud, numiţi „siddha”, au atins succesul în cercetările lor şi au trăit cât de mult au dorit, iar după moarte corpurile lor nu au căzut pradă descompunerii. 18 sfinţi cunoscuţi şi-au demonstrat longevitatea, iar oamenii au văzut că trupurile lor nu s-au descompus după moarte.

Deoarece în Hridaya yoga (ca şi în Jnana Yoga, în general) scopul principal nu este reîntinerirea corpului fizic, ci înţelegerea directă a faptului că nu suntem corpul fizic, noi vom numi această tehnică nu Kaya kalpa, ci Retragerea în întuneric, aşa cum o numesc tibetanii Dzogchen.

Abordarea taoistă

Deși nu este scopul nostru, întinerirea corpului fizic în timpul acestei retrageri va apare natural. De aceea, vom menționa câteva din efectele fizice și psihice ale unei perioade de retragere în întuneric, din perspectiva chimiei creierului.

Mantak Chia (în cartea Darkness Technology – Tehnologia întunericului) afirmă:

“Întunericul declanșează succesiv stări mai înalte de conștiință, corelate cu sinteza și acumularea substanțelor chimice psihedelice în creier. Melatonina, un hormon reglator, liniștește corpul și mintea pregătindu-le pentru realitățile mai fine și mai subtile ale unei conștințe superioare (zilele 1-3). Pinolina, afectând neuro-transmițătorii creierului, duce la apariția unor viziuni și stări ca de vis în starea conștientă (zilele 3-5). În cele din urmă, creierul sintetizează “moleculele spiritului” 5-metoxi-dimetiltriptamina (5-MeO-DMT) și dimetiltriptamina (DMT), care facilitează experiențele trancendente ale iubirii și compasiunii universale (zilele 6-12)”.

“Melatonina, ‘molecula somnului’, este produsă de glanda pineală ca răspuns la întunericul nopții și la ritmurile circadiene lumină/întuneric care sunt programate în hipotalamus, o glandă endocrină localizată adânc în creier. Melatonina influențează toate organele interne, liniștește sistemul nervos simpatic și permite întinerirea zilnică a minții și corpului. În Camera Întunecată, melatonina se acumulează gradat în creier…”

Ramana Maharshi despre atingerea Nemuririi Corporale

Deoarece principala formă de meditație în timpul Retragerii în întuneric va fi metoda introspecției a lui Ramana Maharshi, această retragere diferă de abordarea taoistă din punctul de vedere al metodelor, mijloacelor și scopului.

De fapt, perspectiva lui Ramana Maharshi despre Kaya Kalpa ne poate inspira foarte mult. În cartea Guru Vachaka Kovai, The Light of Supreme Truth (Lumina Adevărului Suprem), Sri Muruganar, un discipol al lui Ramana, a adunat unele din afirmațiile lui Ramana.

La început, Ramana oferă adevărata semnificație a termenilor kaya și kalpa. Etimologic, Kaya înseamnă permanent, dar în limbajul obișnuit se referă la corp. De aceea, Ramana afirma:

„230. A numi Kaya un lucru efemer și iluzoriu, care este născut pentru a muri, este o glumă. Doar Conștiința Sinelui, care este Adevărul Suprem, este permanentă [Kaya].

231. Doar adevărata cunoaștere de Sine, care este atinsă când egoul se unește cu sursa lui, este adevărata Kalpa [remediu].”

Michael James, un discipol al lui Ramana, comenta: ”Yoghinii folosesc în general termenul Kalpa pentru a desemna elixirul pentru prelungirea vieții corpului fizic, dar Sri Bhagavan arată în această afirmație că adevărata Kalpa este cunoașterea de Sine.”

”232. Doar cei care nu știu că trupul este sursa tuturor bolilor (boala-rădăcină care dă naștere tuturor celorlalte boli) vor realiza tapasuri pentru a atinge nemurirea fizică, în loc să încerce să smulgă această rădăcină; aceştia sunt precum cei care se străduie din greu să ude doar buruieni.

233. Doar acei oameni neevoluați a căror predominanță este egoul otrăvitor, sursa tuturor bolilor teribile, vor realiza neobosiți tapasuri pentru nemurirea trupului, precum cel care ia un medicament pentru agravarea bolii.

234. Realizarea unui tapas îndelungat și temeinic, cu scopul de a stabiliza individualitatea în locul rămânerii permanente în Tăcerea Supremă, se datorează unei profunde ignoranțe, ca și cum

s-ar dori atingerea sărăciei prin mari eforturi.

235. Pentru cei care văd cu ajutorul cunoașterii perfecte (Jnana) această viață corporală este iluzorie și doar în minte, astfel că ei știu că nu există nici un beneficiu în urma prelungirii vieții fizice.”

Simbolul întunericului

Întunericul este un simbol ambivalent, care poate fi descris pe trei niveluri.

1) La nivel personal, reprezintă o negare a întregii lumi cunoscute. Inspiră teamă și de aceea întunericul este asociat cu ceea ce este negativ sau rău. Astfel, dintr-un punct de vedere limitat, întunericul înseamnă ceea ce este rău, demonic.

2) Psihologia a investigat mult acest domeniu al întunericului şi nu îl consideră a fi negativ. În plan psihologic, acesta corespunde nedeterminării copilăriei și stării de nediferențiere a morții și a disoluției personalității.

Profunzimile abisului formează o analogie cu tărâmul morții și de aici apare adorarea Marii Zeițe, Mama Pământ. C. G. Jung a asociat simbolul abisului cu arhetipul matern, Mama care inspiră atât iubire, cât și frică, pe baza acestui substrat cultural străvechi. În mod similar, pentru hinduși, mama Kali trezește frica în cei ignoranți și iubirea în sfinți.

În tradițiile hindusă, chineză și japoneză, negrul este culoarea substanței universale (prakrti), a materiei prime, a lipsei primordiale de formă, a haosului de la începutul timpului, a nordului și a morții. Din acest punct de vedere, negrul are un aspect impur. Cu toate acestea, este şi o expresie a “virginității” primordiale, ca în simbolismul medieval al Madonelor negre. Kali este neagră pentru că ne întoarce în starea în care forma lipsește, dincolo de formă.

Întunericul, așa cum a subliniat Jung, este locul germinării, perioadă în care semințele germinează înainte de a țâșni spre viață și lumină.

Cucul își lasă ouăle în cuibul ciorii,

Cioara le clocește, hrănește puii, nu bănuiește nimic,

Nu le respinge și nu întreabă de ce.

Tot astfel Maya, mama creației, realizează acest act în pântece.

Tirumoolar în Thirumantiram (Versul 488)

3) Dar dintr-o perspectivă și mai profundă, întunericul indică de asemenea actul fundamental al unificării, așa-numita căsătorie mistică.

Abisul este la fel de înalt și la fel de profund (fără vârfuri și fără fund).

În Bhagavad Gita, cel nemuritor, Krishna, este ‘negru’, în timp ce Arjuna, muritorul, este ‘alb’ (ei sunt simbolurile Sinelui Suprem și al egoului individual).

În India și China, ca și în Cartea Genezei, prima acțiune a creației a fost separarea luminii de întuneric, care erau întrepătrunse la început. O „întoarcere la începutul lucrurilor” își poate găsi astfel expresia în încetarea acestei dualități și în recrearea unității primordiale.

”Urmează-mă, scria Chuang Tzu (cap. 2), dincolo de cele două principii [ale luminii și întunericului] în Unitate.”

Patriarhul Hui Neng afirma: ”Omul obișnuit consideră că iluminarea și ignoranța [lumina și întunericul] sunt două lucruri diferite. Oamenii înțelepți care au cunoscut realitatea interioară știu că ele au aceeași natură.’

Acesta este un simbolism care ține de anumite experiențe mistice, căci acest „dincolo de lumină și întuneric”, esența divinității, nu poate fi înțeles de mintea umană. Această noțiune este clar exprimată de unii mistici musulmani ca și de sfântul Grigorie de Nisa – pe muntele Sinai – ”Moise a intrat în întunericul divinității.”

Întunericul este asociat cu dispariția minții raționale. Există o afirmație comică despre aceasta:

Filozofia este un om orb într-o cameră întunecată, căutând o pisică neagră, care nu este acolo.

Perspectiva Hridaya yoga

Hridaya yoga consideră că nu trebuie să ne temem de întuneric şi de abis, pentru că ceea ce noi suntem în realitate este adevărata esenţă atât a Întunericului, cât şi a Luminii. În partea de jos a fiinţei noastre nu este animalitatea. Chiar dacă aşa pare pentru mulţi oameni, nirvana este acolo, iar Sinele Suprem, conştiinţa, este fundalul ei. Uneori întunericul neliniştii, al disperării, al morţii sau al fricii poate revela instantaneu pura conştiință, beatitudinea lipsită de concepte. Iar aceasta se întâmplă deoarece există un salt cuantic între ceea ce pare a fi jos şi ceea ce pare a fi sus.

Noaptea Întunecată a Spiritului şi Tradiţia Mistică

În teologia mistică, Întunericul şi Noaptea sunt simbolul tradiţiei spirituale apofatice. Este acel Neti-Neti al Upanişadelor. Este dispariţia întregii cunoaşteri, care poate fi definită, analizată sau exprimată. Mai mult, întunericul semnifică starea fiinţei deprivată de orice dovadă şi suport psihologic. Noaptea sugerează “golul” sau “goliciunea” care purifică mintea, elimină “uscăciunea” sau “ariditatea” gândirii raţionale, aduce dorinţe sacre, emoţii senzuale şi chiar cele mai înalte aspiraţii.

Deprivat de lumină, omul se simte deposedat de tot. Este acea doctrină numită privato boni. Amintirile nu pot ajuta la înţelegerea situaţiei curente. Se spune că omul se află în norul necunoaşterii. Sfântul Dionysius s-a referit la aceasta ca la “întunericul divin”, acel nigredo al alchimiştilor. Omul îşi pierde mândria, auto-mulţumirea şi devine unul din cei “săraci în spirit”, exilaţi sau orfani.

Întunericul Absolut ca Lumină Reală

Dar acest întuneric eliberează. Iată de ce Întunericul este uneori văzut drept Adevărata Lumină. Din punct de vedere transcendent, Întunericul este un simbol al “Identităţii Supreme”, adevărata origine a “Luminii Lumii”, care rămâne invizibilă ochilor umani (Ioan I, 18: “Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu”.) Într-adevăr, aşa cum afirma Rene Guenon, ştiind că tot ce se află aici jos este „inversat”, doar o “reflexie” a lumii spirituale, Lumina Reală este percepută drept Întuneric de către oameni, iar lumina fizică a oamenilor este noapte în ochii lui Dumnezeu. „Întunericul” Divin, „lumina invizibilă” a Tatălui, sunt nume date trancendenţei pe care mintea nu este capabilă să o conceapă, pe care simţurile nu o pot percepe datorită imperfecţiunii lor. Transcendenţa este noapte pentru simţuri şi noapte pentru minte. Astfel, transcendenţa se află în „întuneric” faţă de manifestarea grosieră, manifestare care este o simplă umbră a Realităţii. Rene Guenon arată că, aşa cum acţiunea reală este “non-acţiune” (wu-wei din taoism), iar liniştea conţine potenţialitatea tuturor sunetelor, „Întunericul superior” este de fapt Lumina care transcende toate luminile, dincolo de atingerea lumii. Este Esenţa, Lumina Esenţială a Spiritului.

Nu putem ignora faptul că “Chipul lui Dumnezeu” este în acelaşi timp “viaţă şi moarte”, el “ucide şi dă viaţă” (El-Muhyîet, El-Mumit sunt două din numele lui Allah). Numeroase texte sacre (printre care şi Bhagavad Gita) afirmă că nu ne putem uita direct la Dumnezeu şi să continuăm să trăim ca înainte, ca fiinţe umane. Aceasta este, bineînţeles, o modalitate de a exprima disoluţia individualităţii care precede revelarea Unităţii. Divinul nu poate fi abordat din perspectiva egoului, nu poate fi “prins, apucat”. Este necesară o purificare extremă a fiinţei noastre, altfel nu am putea suporta splendoarea teribilă a divinităţii. Pentru o fiinţă umană, această strălucire teribilă şi splendoare a Unicităţii apare ca Întuneric absolut, comparativ cu limitarea şi imperfecţiunea sa.

Acesta ar trebui să fie modul în care să ne apropiem de retragerea în întuneric: o coborâre simbolică în Întunericul Absolut al spiritului Transcendent. În această prezentare vor fi oferite trei metode directe (din Vijnana Bhairava Tantra) pentru această practică.

Soarele de la miezul nopţii

În lucrarea ‘Iniţiere şi realizare spirituală’, Rene Guenon afirmă: „Culmea soarelui vizibil este la prânz, de aceea culmea soarelui spiritual ar trebui să fie simbolic la miezul nopţii. De aceea, iniţiaţii în marele mistere ale antichităţii contemplau “soarele de la miezul nopţii”. Aceasta înseamnă că „noaptea nu reprezintă absenţa luminii sau deprivarea de lumină, ci starea fundamentală a non-manifestării, care corespunde celui mai profund înţeles al întunericului sau al culorii negre ca simbol al nemanifestatului. În acest sens ar trebui înţelese unele învăţături ale ezoterismului islamic, conform cărora “noaptea este mai bună decât ziua”. Adevărata lumină este lumina Nopţii, lumina pur spirituală peste care domneşte prezenţa Divină, lumina desluşită, inteligibilă care este Noapte pentru ochii materiali şi lumină pentru ochii sufletului.

Nici o ‘eroare a memoriei’

A fi deplin conştient într-o retragere în întuneric este asemănător cu faptul de a deveni conştient de noaptea sau uitarea somnului profund. În cartea “Eu sunt Acela”, Nisargadatta Maharaj explică faptul că, chiar şi în somnul profund, Cunoscătorul (Martorul Suprem) este prezent:

“Î: În somn nu există nici cunoscut, nici cunoscător. Ce anume păstrează corpul sensibil şi receptiv?

M: Nu poţi afirma: Cunoscătorul este absent. Doar experienţa lucrurilor şi a gândurilor nu este acolo. Dar absenţa experienţei este de asemenea o experienţă. Este ca şi cum ai intra într-o cameră întunecată şi ai spune: nu văd nimic aici. Un om orb din naştere nu ştie ce este întunericul. La fel, doar cunoscătorul ştie că nu ştie. Somnul este doar un gol în memorie. Viaţa continuă.”

În retragerea în întuneric, ca şi în somnul profund, întreaga lume obiectivă dispare. Dar rămâne Martorul “înconjurat” de nimic. Suntem conştienţi de acest nimic şi în cele din urmă în acest Nimic Martorul se revelează ca fiind adevărata sa natură. Încă mai există Nimic, dar Nimicul nu mai este lipsit de înţeles, nu este doar o pauză în memorie, ci este conştiinţa deplină, Martorul.

Noaptea sacră a sufiţilor

Sufismul identifică starea Nopții Luminoase cu sărăcia mistică, descrisă ca sărăcie în spirit. Oamenii în această etapă nu au nimic, nu au nevoie de nimic pentru a fi ceea ce sunt. E pura existență.

Filosoful sufit Semnani afirmă că trecerea de la Noaptea Luminoasă la strălucirea viziunii de smarald este un semn al dezvoltării complete a organismului subtil, ”corpul de reînviere” ascuns în corpul fizic vizibil.

Inițiatul cunoaște această experiență drept ”poarta fericită a întunericului”.

”Un sufit este o zi care nu are nevoie de soare, o noapte care nu are nevoie de lună sau stele şi o non-fiinţă care nu are nevoie de fiinţă.” Hasanalial – Kharaqani

Perspectiva alchimică

Retragerea în întuneric îşi are un corespondent semnificativ în lucrarea alchimică:

Lucrarea alchimică începe cu Nigredo, sau negrul. Ca primă etapă în alchimie pe calea către piatra filozofală, toate ingredientele alchimice trebuie să fie purificate și arse intens până la o materie neagră uniformă. Aceasta este o moarte și o întoarcere la haosul fără formă, care conduce spre etapa albă și în final la Rubedo, etapa roșie a libertății spirituale. Albedo înseamnă abluțiune, spălare, îndepărtarea impurităților cu aqua vitae (Apa Vieții).

Alchimiștii afirmă că nigredo durează ”40 de zile”. Acest lucru nu se referă la o zi obișnuită, ci la un element din ciclul temporal. Ciclul de “40” are o valoare simbolică. Iisus a postit 40 de zile în deșert. Sunt 40 de zile de post între Paște și Înălțare. Evreii au rătăcit 40 de zile în deșert. Sf. Antoniu a rămas 40 de ani în deșert, tentat de viziuni erotice și de demoni.

Călătoria în întuneric nu este doar o primă etapă, este esența lucrării spirituale alchimice, pentru că fără ea omul rămâne doar la nivelul superficial al gândirii raționale și al existenței sociale, dominat de dogme. Există un important aforism alchimic (prescurtatVITRIOL):

Visita Interiora Terrae Rectificando Occultum Lapidem („Vizitează interiorul pământului, corectează ce este acolo și vei descoperi piatra ascunsă.”).

Pentru a descrie coborârea în Întuneric, condensată în cuvântul VITRIOL, alchimia a păstrat unele simboluri foarte vechi: vorbește de o călătorie în noapte sub mare, în care eroul, deseori comparat cu Iona, este înghițit de un monstru. Dar pântecele monstrului devine o matrice, un ou se formează în jurul omului prins înăuntru, este atât de cald acolo încât omul își pierde tot părul, aruncat de monstru el țâșnește din marea primordială, chel ca un nou-născut. (Acelaşi proces alchimic este descris în filmul lui Stanley Kubrick, 2001 – Odiseea spaţială.)

Individualul care se întoarce la natura sa originară va suferi o mare pierdere (de fapt doar personalitatea sa). El trebuie să abandoneze toate vechile valori morale, sociale şi spirituale. Astfel, el trebuie să se deschidă spre o nouă ordine, mult mai în armonie cu Armonia Întregului. Acest lucru se petrece în timpul unei Retrageri în întuneric.

Psihologie şi alchimie

În psihologia obişnuită, această etapă nu atinge transcendenţa, ca în perspectiva mistică despre Întuneric şi Abis, însă tot are un rol important.

Carl Jung (care a fost un cercetător entuziast al alchimiei) a interpretat faza de nigredo ca un moment de maximă disperare absolut necesar dezvoltării personale. Din punct de vedere psihologic, nigredo este un proces al direcţionării fiinţei spre cunoaşterea de sine. Se acordă atenţie deplină unei probleme şi astfel ea este redusă la esenţa ei. Acest proces nu se realizează în mod intelectual, ci predominant prin trăirea emoţiilor. Astfel, apare „putrefacţia”, descompunerea situaţiei care bloca fiinţa respectivă. Confruntarea cu realitatea interioară este deseori dureroasă şi poate conduce la depresie. Dar din întuneric, prin descoperirea cauzei problemei, se naşte lumina albă (albedo, etapa următoare, cea albă). Apare o stare de relaxare, de odihnă. A fost dobândită înţelegerea respectivei probleme, prin „muncă” emoţională, şi astfel apare cunoaşterea modului în care ea poate fi rezolvată într-un mod pozitiv şi a creării unei atitudini mai pure.

Jund a echivalat starea de albedo cu anima în cazul bărbaţilor şi animus în cazul femeilor. Este o etapă în care apar înţelegerile asupra proiecţiilor umbrei, iar din psihic sunt îndepărtate egoul amplificat şi conceptualizările inutile.

Într-o schemă arhetipală, etapa rubedo ar reprezenta arhetipul Sinelui. Sinele se manifestă ca „întreg” (unitate), punct în care fiinţa îşi descoperă adevărata natură. (din Jung, C. G. – Psihologie şi Alchimie)

Psihanaliştii consideră apariţia întunericului în vise drept o absenţă completă a luminii şi a culorii. Negrul absoarbe culoarea şi nu o reflectă. El sugerează haosul, nimicul, cerul nopţii, inconştientul şi moartea.

Soma – energia regeneratoare a Întunericului

Yoghinii asociază fluidul vieţii eterne, soma, cu energia lunară (o energie vitală esenţială care încarcă fiinţa umană în timpul nopţii şi care este „arsă” de soarele interior, ardere care creează energia manifestată în starea de veghe, în diferitele acţiuni zilnice). În acest caz, ziua este simbolul tuturor dualităţilor şi al domeniului acţiunii personale, al energiei centrifuge, în timp ce noaptea este simbolul eternităţii, al contemplaţiei, al regenerării şi al centrării.

De exemplu, în Hatha-Yoga-Pradipika (III.44) se afirmă că cel care „bea” continuu nectarul soma cu ajutorul practicii khecari-mudra cucereşte moartea în 15 zile.

Orice iniţiere este o expresie a întoarcerii la originile esenţiale (termenul iniţiere provine din cuvântul latin initiare – început, origine). Acest „loc” este un domeniu dincolo de forme şi ca urmare dincolo de orice obiect separat, dincolo de gândire şi de „unităţile de măsură” psihologice. În absenţa oricăror termeni sau forme, cum poate continua gândirea?

Acest întuneric interior absolut este de fapt un vid descris de asemenea ca o abundenţă de lumină şi întuneric.

Osho aduce de asemenea o perspectivă asupra întunericului şi necesitaţii de a ne abandona în faţa lui. El vorbeşte despre „întunericul negativ”, un concept care descrie „partea întunecată a fiinţei noastre”, fricile asociate cu lumea inconştientă, în timp ce „întunericul real” este transcendent şi conduce la nirodha parinama, o transformare profundă a domeniului subconştient. (În Cartea secretelor, Osho face referire la o terapie neobişnuită din Japonia, în care oamenii cu probleme mentale grave sunt vindecaţi prin simplul fapt de a rămâne perioade lungi de timp singuri în întuneric.) Vorbind despre superioritatea întunericului faţă de lumină, el subliniază simbolismul relativ al luminii materiale. (Atât Întunericul Absolut, cât şi Lumina Absolută sunt simboluri al transcendenţei. În Conştiinţa Supremă nu există diferenţă între Întuneric şi Lumină, ea este atât Întuneric, cât şi Lumină).

„De ce Dumnezeu a fost simbolizat peste tot ca fiind lumină? Nu pentru că Dumnezeu este lumină, ci pentru că omului îi este frică de întuneric. Este o frică umană – ne place lumina, ne este teamă de întuneric, de aceea nu îl putem concepe pe Dumnezeu ca fiind întuneric sau negru. Aceasta este o concepţie umană. Îl privim pe Dumenzeu ca fiind lumină deoarece ne temem de întuneric.”

„Dacă poţi iubi întunericul, nu vei mai simţi teama de moarte. Dacă poţi intra în întuneric – şi poţi intra doar dacă nu te temi – vei dobândi o relaxare totală. Dacă poţi deveni una cu întunericul, te dizolvi, acesta este abandonul. Acum nu mai există nici o frică, deoarece ai devenit una cu întunericul, ai devenit una cu moartea. Nu mai poţi să mori acum. Ai devenit nemuritor. Întunericul este nemurire. Lumina se naşte şi moare, întunericul există pur şi simplu. Este nemuritor.”

„La început este nevoie de o prietenie profundă cu întunericul. Primul pas este să stai în întuneric, să închizi luminile, să simţi întunericul. Să ai o atitudine iubitoare faţă de el, lasă-l să te atingă. Priveşte-l. Deschide ochii într-o cameră întunecată sau într-o noapte întunecată; creează o comuniune, o relaţie, fii împreună cu el.”

„Omul s-a închis complet în faţa întunericului. Au fost motive istorice, pentru că noaptea era foarte periculoasă, iar omul trăia în peşteri sau în junglă. Ziua era mult mai în siguranţă: putea vedea în jurul lui, nici un animal sălbatic nu îl putea ataca sau măcar se putea apăra, putea să scape. Dar noaptea totul era întunecat şi el era fără apărare, de aceea a apărut teama, care a intrat în subconştient; încă ne este frică”

„Această frică este încă acolo. E posibil să nu fii conştient de ea, pentru că nu te afli în situaţii în care să o simţi, dar într-o noapte închide lumina şi aşează-te. Frica primitivă, ancestrală, va apărea. În propria ta casă vei simţi în jur animale sălbatice. Vor apărea sunete, îţi va fi teamă, e un pericol în preajmă. De fapt, nu este nici un pericol, el există doar în subconştientul tău”.

„Mai întâi descoperă fricile inconştiente şi încearcă să trăieşti şi să iubeşti întunericul. Este o binecuvântare, o fericire. Când îl cunoşti, când eşti în contact cu el, eşti în contact cu un fenomen profund cosmic.”

„Când este lumină, te defineşti. Poți fi văzut, lumina este acolo. Corpul tău are o formă, ai limite, eşti definit. Limitele există datorită luminii. Când nu este lumină, limitele dispar. În întuneric nimic nu este definit, lucrurile se topesc unele în altele, formele dispar. Aceasta poate fi una din cauzele fricii, pentru că atunci când nu eşti definit, nu ştii cine eşti. Faţa nu poate fi văzută, corpul nu poate fi cunoscut. Totul se topeşte într-o existenţă fără formă. Existenţa devine vagă şi apare frica, pentru că nu ştii cine eşti. Egoul nu poate exista: fără a fi definit, este greu să existe ca ego. Simţi frică, vrei să fie lumină.”

„Contemplare, meditaţie, unire… Întunericul îndepărtează toate diferenţele. În lumină eşti frumos sau urât, bogat sau sărac. Lumina îţi oferă o personalitate, te face distinct – educat sau needucat, sfânt sau păcătos. Lumina te arată ca fiind o persoană distinctă de celelalte. Întunericul te învăluie, te acceptă, nu mai eşti ceva distinct, te acceptă fără nici o definire. Eşti învăluit de întuneric şi devii una cu el.”

Iar în clipa în care întunericul, întunericul real, care este acolo, intră în ochii tăi, îţi va dărui un sentiment foarte profund de liniştire. Când întunericul adevărat pătrunde în tine, vei fi umplut de linişte. Iar această intrare a întunericului real te va goli de tot întunericul negativ. Este un fenomen foarte profund. Întunericul pe care îl ai în tine se opune luminii. Nu este absenţa luminii, ci o respingere a ei. Nu este întunericul despre care Shiva (Supremul) afirmă că este forma tuturor formelor, întunericul adevărat este acolo.”

„Când întunericul te pătrunde, tu pătrunzi în el. Este întotdeauna ceva reciproc, intim.”(Osho – Cartea Secretelor)

Elemente practice

Sutrele din Vijnana Bhairava Tantra corelate cu Retragerea în întuneric

În acelaşi mod, în întunericul total al celei mai negre nopţi, contemplând îndelung acest întuneric (înspăimântător) înconjurător, yoghinul va atinge natura lui Bhairava.

Aici se face referire la perioada de două săptămâni dintre luna plină şi luna nouă, când noaptea devine foarte întunecată. Astfel, nici un obiect nu ne atrage atenţia. Fanteziile tind de asemenea să dispară şi contradicţiile să se limpezească.

În contrast cu ziua şi lumina care simbolizează cunoaşterea discursivă a multiplicităţii, Noaptea înseamnă abandonul şi disoluţia tuturor obiectelor cognoscibile în Supremul Subiect Conştient (afirmă Abhinavagupta (TS VI. 19)).

Începem prin concentrarea fără rezerve asupra întunericului, avansând apoi la contemplarea întunericului misterios şi teribil al inefabilului Bhairava (Supremul). Când ochii nu se pot focaliza asupra nici unui obiect al percepţiei, conştienţa se întoarce în ea însăşi, devenind o conştienţă a conştiinţei. Această conştienţă pură poate fi tradusă în plan vizual fie ca Lumină omniprezentă, fie ca Întuneric Absolut. În orice situaţie, pacea care apare se revelează a fi Singura Realitate.

Subiectul care contemplă şi obiectul contemplării sunt absorbite în unitatea contemplării însăşi. Dar această contemplare nu este o acţiune, ci este însăşi conştiinţa.

Lumina profunzimilor conştiinţei este cea a Unităţii nedivizate. Ceea ce este Lumină pentru inteligenţa intuitivă este perceput drept întuneric de înţelegerea raţională care defineşte şi separă. Din această Noapte apare Lumina inefabilă. Nu este doar o experienţă sau o stare specială de conştiinţă. Fiecare stare de conştiinţă face referire la un cunoscător. Starea în sine există doar în relaţie cu un subiect care percepe. Dar ceea ce noi suntem se află dincolo de orice stare. Am putea descrie această condiţie pur existenţială a lui „Eu sunt” ca fiind „non-starea”. Când vorbim despre Întunericul Absolut, ne referim la aceeaşi non-stare.

Putem face o paralelă între noaptea lui Bhairava şi Noaptea Întunecată a sfântului Ioan al Crucii. La un anumit nivel în viaţa mistică, apare un conflict între Unicitatea lui Dumnezeu şi multiplicitatea fenomenelor: Când Întunericul suprem apare, lumea dispare şi Bhairava se revelează. Dar când lumea apare în diversitatea ei, în mod spontan Bhairava devine invizibil.

Această contemplare a întunericului fără a închide ochii este calea lui Shiva.

În mod asemănător, păstrând la început ochii strâns închişi, apare o culoare (o fosfenă). Dacă ochii sunt apoi deschişi evocând forma lui Bhairava, ne identificăm cu ea.

Această tehnică poate fi practicată chiar dacă nu ne aflăm într-o retragere în întuneric sau într-o noapte întunecată. Dar, cel puţin la început, este mai bine să fie realizată în întuneric complet. Ne vom focaliza atenţia asupra unui punct luminos (abha) care apare în câmpul vizual atunci când închidem ochii. Este mai bine dacă alegem o fosfenă centrală. Dacă deschidem brusc ochii, încă privind la acea fosfenă, vom continua să vedem doar acea lumină subtilă a fosfenei. Apoi, dacă ne focalizăm asupra ei ca asupra lui Bhairava, gândirea îşi pierde tendinţa de dispersare şi suntem copleşiţi de Frumuseţea non-conceptuală a lui Dumnezeu.

Această practică poate fi realizată şi în timpul zilei, dar necesită o concentrare foarte puternică, pentru a ignora diferitele obiecte materiale. Tehnica devine aşa numita Shambavi mudra, prin care yoghinul poate vedea strălucirea lui Shiva cu ochii deschişi.

Apuleius (secolul 2) descrie cum a trăit el experienţa Nopţii Luminoase, descriere care poate fi comparată cu tehnica revelată în această sutra: “La miezul nopţii, am văzut soarele luminând orbitor cu o lumină strălucitoare.”

Această sutra se referă la tranziţia fină dintre extazul cu ochii (nimilanasamadhi) şi cel cu ochii deschişi (unmilanasamadhi).

Jaideva Singh oferă o traducere diferită a acestei sutra, sugerând că obiectul de meditaţie nu este fosfena (o lumină subtilă), ci Întunericul însuşi:

În mod asemănător (chiar şi în absenţa întunericului nopţii), aspirantul trebuie să contemple mai întâi întunericul din faţa lui închizând ochii, apoi să contemple forma întunecată, teribilă a lui Bhairava cu ochii larg deschişi. Astfel se va identifica cu El.

Indiferent dacă ochii sunt închişi sau deschişi, privirea rămâne neschimbată, imuabilă în natura ei, liberă de orice obiect.

Privirea este linişte şi deschidere. Este substratul care apare din toate formele, sentimentele şi percepţiile.

Când un organ de simţ este obstrucţionat în funcţionarea sa de o cauză exterioară, sau în mod natural, sau prin autoimpunere, aspirantul devine interiorizat, mintea sa este sborbită într-un vid care transcende toate dualităţile şi astfel, acolo, Sinele esenţial se revelează.

Simţurile sunt porţile percepţiei. Egoul, personalitatea îşi însuşeşte orice percepţie şi încearcă să o apuce, să o păstreze. Acest efort este de fapt ataşamentul.

Când un anumit organ de simţ nu este capabil să primească informaţii de la lumea exterioară, la început poate apărea o stare de frustrare, deoarece obiectul dorit nu poate fi obţinut. Dacă aspirantul se interiorizează, această deprivare va crea brusc un vid. Închiderea (oprirea activităţii) organelor de simţ permite percepţiei să devină mai subtilă, mai senzitivă.

Acest vid este expresia disoluţiei dualităţii subiect – obiect. Deoarece obiectul a dispărut din câmpul conştiinţei, se creează un spaţiu pentru starea de vid (pentru a simţi vidul). Dacă yoghinul este absorbit complet în acest vid, în care nu mai există dualitatea subiect-obiect, Sinele Trancendent se revelează. Această Prezenţă Pură nu este nici ataşată, nici detaşată. În ea, orice percepţie apare şi dispare. Ea este continuă, liberă de schimbare, destin şi transformare.

Ce este de făcut?

În timpul retragerii în întuneric, se recomandă să facem unele meditaţii cu ochii deschişi, iar altele cu ochii închişi. Trebuie să păstrăm mereu Conştiinţa Martor şi întrebarea „Cine sunt eu?” Aici este chiar şi mai important să nu dramatizăm sau să ne lăsăm purtaţi de imaginaţie. În acest fel, ne dezvoltăm capacitatea de a fi martorul oricărui gând, oricărei senzaţii sau emoţii care apare. Atenţia este focalizată asupra întunericului ca expresie a absolutului. Exact la fel cum tăcerea care apare la sfârşitul sunetului unui gong ne revelează dimensiunea inefabilă a fiinţei noastre, starea de întuneric ne aminteşte constant de Sinele transcendent.

În mod tradiţional, retragerile în întuneric erau realizate de practicanţii avansaţi de pe linia Dzogchen a budismului tibetan, iar perioada varia de la câteva ore la zeci de ani. Unii călugări tibetani recomandă retrageri în întuneric de 49 de zile. Această perioadă este recomandată numai practicanţilor avansaţi, deoarece o asemenea retragere necesită stabilitate în starea naturală.

Există istorici care sugerează că egiptenii antici şi mayaşii practicau şi ei o formă de retragere în întuneric, care dura în mod tradiţional 10 zile. Oamenii sfinţi intrau în centrul piramidei lor, complet separaţi de lumină şi sunete. Catacombele şi reţelele subterane de tuneluri din perioada creştinismului timpuriu din Roma şi alte locuri, piramidele egiptene, peşterile eseniene de lângă Marea Moartă în Israel ar fi putut fi folosite de asemenea drept locuri pentru retrageri în întuneric.

În tradiţia taoistă, peştera, Muntele Nemuritor, Wu San, reprezintă perfecta Cameră Alchimică Interioară. Tao afirmă: „Când intri în întuneric, iar acesta devine absolut, întunericul se transformă curând în lumină” (Mantak Chia)

Pentru început, nu recomandăm retrageri în întuneric mai lungi de 7 zile.

Gaura Neagră psihologică

În acest fel, propriul nostru subconştient este purificat, aşa cum impregnările active şi pasive (reziduurile psihologice, samskara) sunt descărcate sub foma viselor în timpul nopţii. În mod aparent paradoxal, acest Întuneric Pur va absorbi o mare parte din tendinţele noastre obscure, din „întunericul” nostru psihologic, din fricile noastre care apar din lipsa conştienţei. Aşa cum găurile negre absorb cantităţi enorme de materie, la fel, în domeniul psihologic, întunericul transcendenţei poate absorbi emoţiile noastre personale limitate şi reziduuri psihice.

Dez-identificarea cu corpul fizic

Un alt fenomen deosebit şi important corelat cu retragerea în întuneric pentru perioade lungi de timp este eliminarea identificării cu corpul fizic. În absenţa impulsurilor senzoriale puternice care aduc conştienţa corporală, descoperim că nu avem nici un motiv să presupunem că suntem doar acest corp fizic. Deoarece nu ne putem vedea mâinile, picioarele, trunchiul etc, înţelegem că Prezenţa Pură, sentimentul lui „Eu sunt” este la fel de viu atât în corpul fizic, cât şi în afara lui, la stânga, la dreapta, în faţă, în spate, sus sau jos… Ca urmare, sentimentul eliberării de identificarea cu corpul fizic apare în mod natural şi evident. Nu mai avem nici un motiv să afirmăm că suntem acest corp, din moment ce întregul spaţiu ni se revelează ca un nou „corp”, în care conştiinţa noastră se poate manifesta liber.

Integrarea întunericului în viața de zi cu zi

După experiența meditativă dintr-o retragere în întuneric, vom încerca să integrăm această experiență în viața de zi cu zi. Când ne mișcăm, mergem la muncă, vorbim, mâncăm sau facem orice altceva, vom încerca să fim conștienți, că purtăm în noi nu doar o mică parte de întuneric, ci toată măreția Întunericului. Nu este imaginație, ci o conștiență pătrunzătoare care nu poate fi conceptualizată, imaginată sau văzută fără a pierde înțelesul real și puterea transformatoare. Purtăm în noi întunericul care a pătruns înăuntru. Este ca și cum am avea mereu o lumină în interiorul Inimii noastre (sau simțim o iubire care radiază în toate direcțiile). Facem la fel și cu Întunericul ca o expresie a transcendenței. Nu este un exercițiu de vizualizare, ci un act natural de conștiență non-conceptuală. Dacă purtăm în noi lumina Inimii și simțim lumina, corpul nostru începe să radieze lumină. Cei care au o sensibilitate subtilă vor începe să simtă. Pentru a crește intensitatea luminii interioare, taoiștii folosesc diferite metode cum ar fi absorbirea luminii soarelui și ingerarea luminii răsăritului. În mod fundamental, ei concep corpul nemuritor ca fiind alcătuit din lumină. O absorbție similară se va petrece acum cu Întunericul radiant, pur transcendent.

Recomandări:

Este bine să dormiți suficient în zilele anterioare unei retrageri în întuneric. În general, oamenii încep asemenea retrageri dormind foarte mult. Nu este nimic greșit în asta, e un proces natural care apare odată cu relaxarea și cu re-acordarea cu ritmurile universale ale naturii. Dar, deoarece prima retragere va fi mai scurtă, e bine să cuprindă o perioadă cât mai mare de meditație.

Programul poate fi asemănător cu cel din retragerile Hridaya, doar orientativ, nu obligatoriu. Este foarte important să ne eliberăm de ideea unui program extrem de strict, care este corelat cu emisfera cerebrală stângă, rațională. O retragere în întuneric trebuie să dezvolte o atitudine intuitivă, corelată cu emisfera cerebrală dreaptă.

Conștiența se va amplifica și nu trebuie să ne fie teamă de plictiseală. Vom înțelege că plictiseala este un concept foarte relativ, pentru că este corelat cu dorința și foamea de stimulare. Relaxarea profundă și conștiența elimină gradat această nevoie constantă de stimulare. În liniștea și calmul camerei întunecate, nevoia de a citi, a privi la televizor, a lucra la computer sau a discuta cu prietenii se va estompa gradat, simultan cu liniștirea tendințelor subconștiente.

Practica Hatha Yoga este recomandată, și este bine să fie realizată în stilul Hridaya Yoga, evitând orice atitudine de forțare.

Păstrând atitudinea de martor, tiparele minții noastre pot fi mult mai ușor obiectivate. Astfel, mintea poate fi transceansă cu ușurință. Conștiința Inimii Spirituale devine mult mai acută și revelează noi dimensiuni ale profunzimii.

În timpul retragerii, pot apărea diferite imagini și viziuni. Chiar dacă pot să pară fascinante sau sacre, trebuie să păstrăm conștiența conștiinței, întrebându-ne “Cine sunt eu?”, “Cine este martorul acestor viziuni?”

Dasha Maha Vidya – Cele 10 Mari Înţelepciuni

Posted on 21 octombrie 2014 by Veronica Godeanu

Kali – Eternitatea, timpul, aspirația spirituală, forța transformatoare

Tara – Steaua călăuzitoare, compasiunea, conştienţa conștiinței

Tripura Sundari – Iubirea și frumusețea la nivel esențial, primordial

Bhuvaneshvari – Cunoaşterea, energia atotcuprinzătoare a spațiului

Tripura Bhairavi – Focul purificator, concentrarea, perseverența

Chinnamasta – Discernământul, luciditatea, curajul neînfricat, forța sacrificiului

Dhumavati – Beatitudinea vidului, transcenderea suferinței

Bagalamukhi – Fascinaţia mistică și forța stopării

Matangi – Armonia universală și a vieții, energia vindecătoare a naturii

Kamalatmika – Frumusețea și iubirea exprimate în întreaga Creație, prosperitatea materială și spirituală, splendoarea sufletului și a Lumii

Tantra Inimii Spirituale

Există o nesfârșită dorință de libertate și de fericire în fiecare om. Este ușor de înțeles de ce este nesfârșită… ea tinde să cuprindă infinitul. De multe ori vrem să ne depășim limitele și intrăm în tărâmul aspirațiilor, ne construim propriile idealuri de viață sau de iubire și cu speranțe inepuizabile ardem interior pentru a ne transforma existența în eternitate.

Reușesc cei care aleg drumul curat al transformării spirituale, iar tantra shastra (învățătura tantrei) te poate ghida în această călătorie.

Scopul în tantra este atingerea eliberării spirituale și totodată a fericirii și împlinirii aici, în această viață. Tantra este un sistem filozofic și practic ce cuprinde omul cu toată complexitatea sa, cu binele din el, dar și cu problemele sale și îi oferă modalități foarte eficiente pentru transformare.

Tantra folosește exaltarea energiilor pentru a ajunge la simțirea și conștientizarea vibrației pure a Inimii Spirituale și astfel la revelarea lui atman (Eu-l pur, Inima Spirituală).

Esența sistemului tantric este calea celor Zece Mari Înțelepciuni, Dasha Maha Vidya (dasha – zece, maha – mare, vidya – înțelepciune sau cunoaștere). Acestea nu sunt noțiuni abstracte. De altfel, tantra îmbină întotdeauna filozofia cu viața trăită aici și acum. Cu atât mai mult, sistemul Maha Vidya fiind reprezentativ pentru tantra shastra nu putea fi constituit din aspecte separate de ceea ce yoghinul întâlnește clipă de clipă.

Dasha Maha Vidya sunt totodată energii fundamentale atât umane, cât și cosmice, care stau la baza a tot ceea ce există – lucru, ființă, fenomen, idee, galaxie, moleculă etc.

Înțelegerea sistemului străvechi Maha Vidya este sinonimă cu transformarea vieții și cunoașterea de Sine.

Maha Vidya caracterizează totodată foarte bine idealul tantrei – cuprinderea întregii existențe, recunoașterea frumuseții și a armoniei, iubirea a tot și aducerea totului în Inima Spirituală (atman). Chiar și aspectele umbrite de suferință își găsesc locul în perspectiva unificatoare din Maha Vidya, care ne ajută să le depășim.

Imaginați-vă în centrul unei flori, locul de unde pornesc petalele colorate, parfumate, încântătoare. Acela este Sinele, cel din care sunt emanate energiile universului și care creează astfel splendoarea Creației. Acele energii ale sale sunt cele Zece Maha Vidya, cele zece raze ale Înțelepciunii Supreme. Desfășurarea lor dă viață lumilor, le susține, le resoarbe în nemanifestare la sfârșitul ciclurilor. Dar, în același timp, fiecare petală a Înțelepciunii este ea însăși o altă floare, un alt lotus cu caracteristicile sale proprii.

Fiecare Maha Vidya exprimă o realitate fundamentală care guvernează o gamă complexă de energii. Toate acestea ne mențin în viață atât pe noi, cât și întregul univers.

Dasha Maha Vidya – Cele Zece Mari Înțelepciuni reprezintă tot atâtea căi de apropiere de Realitatea Supremă.

Fiecare dintre aceste Maha Vidya poate fi cunoscută și trezită în tine însuți prin diferite modalități specifice. Apropierea de ele se face gradat și poate fi realizată pe mai multe nivele, aceasta în funcție și de aspirațiile și necesitățile individuale. Oricărui om îi este necesară această cunoaștere, dar nu toți ajung să o urmeze în această viață.

Libertatea ca și fericirea se găsesc în conștiință. Altfel ele sunt limitate, parțiale și pentru că se manifestă într-un domeniu limitat și pentru că nimic din această lume, nici un fel de avere sau relație nu poate aduce împlinirea deplină pe care o cauți.

Această împlinire o simți ca pe o încununare a tot ceea ce ești, ca pe o sărbătoare ce se întinde de la domeniul sacrului la cel al vieții obișnuite și în tantra maha vidya poartă numele de Kamalatmika. Ea este înțelepciunea ce te conduce la sărbătoarea existenței, a fericirii, a frumuseții, a iubirii. Dar până să o cunoști pe ea străbați domeniile vaste ale spiritului reflectate prin alte nouă raze astfel:

Timpul care îți pătrunde toată viața este simțit în adevărata sa dimensiune – cea a eternității, prin grația primei Maha Vidya – Kali.

Conștiența și compasiunea sunt trezite prin înțelepciunea lui Tara.

Iubirea fundamentală ce menține întreaga creație ne face să vibrăm până în adâncul sufletului prin grația lui Tripura Sundari.

Cunoașterea este deschisă spre desăvârșire prin forța lui Bhuvaneshvari.

Focul ardent al lui Tripura Bhairavi ne purifică viața și perspectiva spirituală.

Chinnamasta ne umple de curajul necesar unei evoluții nestăvilite și ne trezește discernământul.

Dhumavati ne oferă pacea vidului beatific și ne scoate din suferință.

Fascinația ce izvorăște din Inima Spirituală ne ghidează calea spre desăvârșire prin forța lui Bagalamukhi.

Natura întreagă participă la armonia vieții noastre prin grația lui Matangi.

Și din nou o amintim pe Kamalatmika (Kamala), cea care binecuvântează stabilizarea acestor înțelepciuni în noi și ne arată cum poate fi trăită viața în belșug, fericire și iubire, ca o nesfârșită sărbătoare a Inimii.

Iată câteva caracteristici ale Celor Zece Maha Vidya:

– Kali este considerată Shakti Yoga sau energia în yoga (shakti – energie). Energia lui Kali susține orice proces yoghin interior care ne conduce de la ignoranță spre cunoaștere, de la suferință spre fericire, de la multiplicitate spre unicitate. Aceasta se produce prin trezirea lui Kundalini Shakti care este un aspect al lui Kali.

Kali este eternitatea care la nivel uman este percepută ca timp. Prin inițierea în Kali aspirantul poate să transceandă aspectele efemere, duale și să se reîntoarcă în unitatea primordială a Inimii Spirituale.

Energia lui Kali este puternică, invincibilă și de aceea cel care o cunoaște se înalță deasupra condiționărilor existenței. Kali este aspirația omului către eternitate, către eliberare. Ea este forța lui Kundalini ce produce transformări uimitoare.

– Tara cuprinde Tarana shakti sau puterea de a ne salva, de a ne scoate din ignoranță și de a ne duce spre iluminare. Ea este ghidul interior și Steaua călăuzitoare a ascensiunii spirituale, cea care ne ajută să depășim obstacolele, să trecem de oceanul de ignoranță. Ea este conștiența conștiinței și totodată compasiunea desăvârșită. Tara este însăși puterea care ne face să transcendem toate aspectele inferioare din viața noastră. Din această perspectivă, Tara nu numai că ne salvează din fața pericolelor iminente, dar de asemenea, ea ne conduce la nivele din ce în ce mai elevate ale cunoașterii spirituale, dincolo și de valurile turbulente ale gândurilor.

– Tripura Sundari este iubirea și frumusețea la nivelul cel mai profund, esențial. Ea este frumusețea și încântarea inerente procesului yoghin. Odată ce am trecut prin Kali și am fost conduși de Tara către în sus, descoperim frumusețea și încântarea ca forțe interioare prin Sundari. Calea spirituală nu vorbește numai despre renunțare, austeritate sau moarte. Este totodată căutarea unei frumuseți și a unei încântări mai înalte decât cele care pot fi găsite în forme, obiecte, evenimente, experiențe ce țin de această lume. Această căutare a frumuseții și iubirii interioare ne conduce spre Sundari.

Sundari este Akarshana shakti, forța atracției Divinului, care ne deschide spre iubire și spre aspirația de a ne reîntoarce spre Inima noastră. Sundari este energia vieții eterne.

– Bhuvaneshvari este aspectul divin al Mamei care guvernează întregul univers, mișcarea timpului și orientarea obiectelor în spațiu. Puterea sa este Vikasana shakti, puterea de a face totul clar sau evident. Aceasta duce la manifestarea întregii creații. Ducându-ne spre interior, trecem dincolo de tărâmul uman, dincolo de forțele naturii și ajungem în contact cu această putere guvernatoare, măreață a Mamei divine. Prin energia și înțelepciunea lui Bhuvaneswari se restructurează perspectiva noastră asupra vieții și descoperim un simț al libertății, al expansiunii, al bucuriei în toate acțiunile, amplificând influența lui Sundari. Ea creează spațiul și libertatea noastră interioară. Bhuvaneswari este cunoașterea iluminatoare.

– Tripura Bhairavi este forța purificatoare, energia focului subtil ce înlătură orice obstacol. Odată ce este trezită, Bhairavi inițiază și propulsează procesul înălțător în yoga interioară, printr-o cale foarte puternică. Pavitra karana shakti este puterea purificatoare. Acțiunile ei le preced pe cele ale lui Kamala. Focul lui Bhairavi poate să distrugă toate forțele ostile și totodată duce la sublimarea energiilor în Inima Spirituală. Ea este totodată perseverența, focul aspirației, ardoarea ce însoțește drumul nostru spre idealurile propuse, precum și patosul din toate acțiunile pe care le săvârșim cu tot sufletul. Pasiunea unei vieți trăite profund, perseverența, cufundarea totală în miezul oricărui lucru sau fenomen pe care îl studiem, puritatea deplină ce o trezim prin sadhana, toate acestea sunt urmarea trezirii înțelepciunii lui Tripura Bhairavi în noi.

– Chinnamasta este focul din al treilea ochi (ajna cakra) care deschide Sahashrara, prin tăierea simbolică a capului. Aceasta permite energiei Inimii Spirituale să se reveleze și să devină soma, fluviu de beatitudine și de încântare. Lumina lui Chinnamasta îndepărtează ignoranța. Ea este Chhedana shakti sau puterea de a tăia atașamentele, limitările. La cel mai înalt nivel, este luciditatea adâncă, discriminarea, discernământul sau viveka. Ea conferă curajul de neînvins.

Prin trezirea acestei înțelepciuni veți putea să înțelegeți sensul vieții voastre, să discerneți între ceea ce e bine și ceea ce e rău, între adevăr și iluzie. Veți găsi calea cea bună de urmat prin trecerea dincolo de condiționările și limitările mentale, iar existența voastră va fi sub semnul eroismului spiritual.

– Dhumavati este cunoscută ca fiind cea mai bătrână dintre cele Zece Maha Vidya. În cazul ei, este vorba despre avarana shakti, puterea de a ascunde, de a tăinui. Este deseori simbolizată ca o forță care însoțește sărăcirea, dezamăgirea, tristețea, dar în esență este tocmai forța ce te scoate din aceste suferințe. Dhuma este fumul. Fumul lui Dhumavati este de asemenea parfumul de tămâie care ne inspiră. Ea este noaptea primordială în care descoperim originile luminii eterne. Ea dăruiește fericirea necondiționată de nimic și îl ajută și pe omul aflat în cea mai cruntă suferință.

Este descrisă ca fiind marele învățător, cel care revelează cunoașterea ultimă care este dincolo de diferențierile iluzorii cum ar fi cele legate de plăcere sau neplăcere. Forma urâtă prin care e descrisă îl învață pe aspirant să privească dincolo de ceea ce e superficial, să privească în profunzime și să caute adevărurile înalte ale vieții. Înțelepciunea ei ne ajută să acționăm corect în situația în care avem dușmani și să ajungem la armonie.

Ea îi ocrotește pe cei care sunt singuri, sau pustnici, sau călugări și îi iluminează deopotrivă pe toți căutătorii sinceri ai Adevărului Suprem.

– Bagalamukhi este puterea stopării, a neutralizării, este Stambhana shakti. Ea este forța fascinatoare a Inimii Spirituale ce ne cheamă mereu spre desăvârșire. Prin Bagalamukhi, energia lui Kali ne poate opri mișcarea în timp și spațiu și ne poate duce în infinit, în eternitate. În momentul liniștit dintre dualități, ea ne permite să le transcendem. Bagalamukhi e prezența secretă a opușilor în care fiecare lucru e dizolvat înapoi în Inima Spirituală.

Ea este uimirea, minunarea, fascinația pe care o trăim deseori în fața frumuseții. Dorința oamenilor de a vedea minuni este o manifestare directă a lui Bagala. Simțim, intuim că viața ne este mult mai intensă dacă suntem în preajma miracolelor. Dar, ar putea unii întreba, există așa ceva? Bagala le-ar răspunde cu multă forță: ”Există!”

Înțelepții tantrici afirmă că a realiza Bagalamukhi sadhana e una din marile realizări din viață, simbolul faptului că te afli pe calea cea bună în viață, care este cunoașterea Inimii spirituale sau eliberarea.

– Matangi este energia și înțelepciunea care guvernează armonia în întregul univers. Ea ne ajută inclusiv prin animale, păsări, plante, flori. Ea este Natura care ne înconjoară, farmecul interior care ne duce în profunzimile ființei. Matangi ne aduce toate forțele naturii în ajutor, în sprijinul practicii spirituale. Este cea prin care acționează puterea creatoare și vindecătoare a întregii naturi.

Prin trezirea înțelepciunii lui Matangi, toți cei care se confruntă cu haosul, dezordinea, incoerența, existența fără rost vor putea să depășească aceste situații.

Ea vă ajută să înțelegeți sensul vieții voastre, dar și cum să aduceți armonie în fiecare zi trăită, așa încât clipele să capete forța anilor și zilele frumusețea împlinirilor.

Matangi este totodată și expresia fundamentală a tendinței de unificare într-un tot coerent și unitar a întregului univers și de aceea cunoașterea ei deschide calea spre trăirea unității și unicității divine, principiu fundamental în hridaya yoga.

– Kamalatmika este aspectul de abundență al marilor Înțelepciuni. Prin aspectul prosperității, Kamalatmika ne ajută să intrăm în interiorul ființei noastre, unde găsim o abundență de bucurie, frumusețe, fericire, încântare. Ea reprezintă bogăția interioară. Acesta este rezultatul cel mai înalt al dansului lui Kali prin cele Zece Maha Vidya. Kamala este frumusețea și iubirea în deplină manifestare, exprimarea vie a lui Tripura. Kamalatmika revelează splendoarea în întreaga Creație. Ea este prosperitatea interioară și exterioară, sărbătoarea, încununarea fericirii.

Inițierile în Dasha Maha Vidya

Prin aceste inițieri tradiționale vă invit să intrați într-un tărâm spiritual ce cuprinde filozofie, practică, înțelegeri, întrebări, răspunsuri, mistere, dar în primul rând iubire. Veți cunoaște Tantra śāstra (Învățătura Tantrei).

Întâlnirile special rezervate acestor inițieri vor deschide fiecare, pe rând, câte o Cale a Înțelepciunii: a transformării (Kali), a compasiunii și conștienței (Tara), a frumuseții și iubirii (Tripura Sundari), a cunoașterii (Bhuvaneshari), a purificării (Bhairavi), a discernământului și curajului (Chinnamasta), a vidului (Dhumavati), a fascinației mistice (Bagalamukhi), a armoniei (Matangi), a splendorii și prosperității (Kamalatmika).

Cele zece Căi ale Înțelepciunii vor fi abordate fiecare printr-o sadhana (practică spirituală) specifică ce va cuprinde: program de asane, pranayama, tehnici de meditație, meditații ghidate, construirea yantrelor vii și folosirea lor pentru transpunerea spirituală în lumea caracterizată de ele, ritualuri de înnobilare a vieții cu darurile fiecărei Căi a Înțelepciunii, integrarea în calea spirituală tantrică .

În prima zi a inițierii participanților le va fi transmisă o mantra ce provine dintr-o linie tradițională tantrică. Elementele simbolice care abundă în filozofia tantrică vor fi aduse în limbajul nostru. Vom oferi exemple concrete în care Tantra śāstra ne poate ajuta în cele mai diverse conjuncturi de viață. Înțelepciunea va fi integrată, va pătrunde în existența noastră.

Vom aborda dimensiunile arhetipale. Fiecare dintre ele sunt guvernate de aceste forme superioare ale înțelepciunii și veți învăța cum să le aduceți la cea mai înaltă valoare în voi înșivă.

Veți ști cum să folosiți Dasha Maha Vidya pentru a vă transforma viața, sau pentru a lua decizii corecte, sau pentru a fi mai buni, mai altruiști sau mai capabili de a interacționa bine cu cei din jur, pentru a cunoaște mai mult, pentru a descoperi Inima Spirituală, pentru a depăși condiționările destinice, pentru a fi pur și simplu fericiți.

Miezul practicii tantrice este folosirea mantrelor. De aceea inițierile în mantrele lor sunt importante.

În inițierea pe care o veți primi răzbate fiorul tradiției tantrice străvechi ce este continuată de guru-și autentici din India. Maha Vidya mi-a purtat pașii spre o astfel de inițiere care a completat ceea ce lipsea din pregătirea mea de peste 20 de ani în domeniul spiritualității. Am înțeles atunci că este cu adevărat nevoie de o legătură cu liniile spirituale ce se transmit din om în om, de la Inimă la Inimă. Este ca și cum prima șoaptă a lui Shiva rostită la urechea celui mai bătrân guru, acea primă șoaptă a fost transmisă și retransmisă până a ajuns la mine. Și astfel, Gurul tuturor yoghinilor, maestrul tuturor maeștrilor, prin linia yoghină menținută vie de-a lungul mileniilor, mi-a spus mantrele cu care deja lucrasem de-a lungul vieții. Energiile lor au răsunat magic în fiecare petală a Inimii mele și vor fi transmise mai departe. Shiva, Gurul suprem (Conștiința supremă) își va revărsa grația din nou. Și cu fiecare om care va fi inițiat într-o nouă mantra, încă o rază de Lumină va încălzi Pământul.

Frumusețea, iubirea, înțelepciunea ne vor fi călăuze spre Inima noastră.

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Simona Trandafir

Profesoară de yoga și tantra shastra

Soarele dimineţii – tehnică de transformare

Posted on 26 august 201426 august 2014 by Veronica Godeanu

Dimineaţa, la trezire, petrecem câteva minute întins pe pat, bucurându-ne de prospeţimea dimineţii, de razele soarelui. Simţim viaţa curgând prin trupul nostru. Ne observăm respiraţia, pulsul sângelui în vârful degetelor, greutatea trupului.

Coborâm din pat încet, observând schimbarea centrului de greutate în timp ce ne ridicăm. Călcăm atent, conştientizăm presiunea tălpilor pe sol. Extindem această stare de conştienţă în timpul diferitelor activităţi matinale. Fiecare din experienţele senzoriale de dimineaţă este o parte a trezirii şi fiecare poate fi întâmpinată cu o încruntare sau cu un zâmbet. De aici începe stabilirea felului în care vom trăi acea zi: trişti sau fericiţi, cu optimism sau cu pesimism. Vom reacţiona dur la orice apare în calea noastră sau vom privi evenimentele cu seninătate? Vom lăsa grijile să ne domine ziua sau ne vom aminti ţelurile noastre înalte? Ceea ce apare zilnic în calea noastră nu poate fi controlat în totalitate de noi, dar modul în care răspundem evenimentelor vieţii depinde doar de noi.

În toate tradiţiile spirituale se recomandă ca dimineaţa, imediat după trezire, să realizăm anumite exerciţii meditative pentru a începe ziua într-un mod profund spiritual. Există numeroase variante ale acestei tehnici, fiecare dintre noi o poate adapta în funcţie de specificul şi înclinaţiile sale.

Este bine să nu mâncăm înainte de această tehnică, deoarece procesul digestiei poate îngreuna apariţia stărilor spirituale profunde. Alegem un loc liniştit, curat şi aerisit, unde să nu fim deranjaţi. Ne aşezăm pe sol, într-o postură de meditaţie şi ne relaxăm global, urmărind să eliminăm tensiunile interioare şi gândurile secundare. Timp de câteva minute respirăm calm, profund. Menţinem ochii închişi.

Ne imaginăm apoi un soare deasupra capului, care emană o intensă lumină alb-strălucitoare, caldă şi hrănitoare. Ne lăsăm treptat inundaţi de această lumină frumoasă, de sus în jos: lumina ne inundă mai întâi capul, simţim cum ochii, creierul, urechile, gura sunt pătrunse gradat de această lumină strălucitoare. Lăsăm apoi lumina să ne inunde gâtul şi umerii, să risipească încordarea din braţe, încheieturile mâinilor, palme. Fiecare celulă din braţele noastre este acum plină de lumină.

Treptat, lăsăm lumina să coboare în zona pieptului, simţim cum fiecare organ fizic este purificat de această strălucire caldă. Lumina pătrunde apoi în zona spatelui şi mai jos, în zona abdominală. Conştientizăm eliminarea tensiunilor musculare şi armonizarea energiilor din aceste zone. Lăsăm apoi gradat lumina să coboare spre picioare şi tălpi.

Acum, fiecare celulă a corpului nostru este plină de lumină. Conştientizăm starea de dilatare uşoară în afara corpului fizic, starea de purificare şi înălţare sufletească, linişte şi calm profund.

Conştientizăm în continuare lumina din fiinţa noastră şi rămânem în această stare de linişte oricât de mult timp dorim. Simţim că suntem alcătuiţi din lumină. Expansionăm gradat această lumină în întregul Univers. Cuprindem în fiinţa noastră acum mult dilatată, tot ceea ce ne înconjoară, obiectele, fiinţele, şi impregnăm cu lumină totul.

Revenim apoi gradat la conştiinţa corpului fizic, respirăm profund şi deschidem ochii. Privim acum ziua care ne aşteaptă cu încredere şi fericire, privim lumea cu ochi de lumină…

Rumi – Totul este pentru a iubi

Posted on 10 iunie 201429 mai 2020 by Veronica Godeanu

Jalaluddin Rumi a fost un teolog genial, un reprezentant marcant al islamismului, învăţat renumit, adorator al lui Dumnezeu şi totodată unul din cei mai mari poeţi mistici ai tuturor timpurilor. Numele său întreg este Moulana Jalaluddin Mohammad Ebne Sheikh Bahauddin Mohammad Ebne Housseine Balkhi. Numit Jalaluddin Balkhi de persani şi de afgani, Rumi s-a născut la 30 septembrie 1207 la Balkh, zonă care a devenit mai târziu parte a Imperiului Persan, iar acum este în Afganistan. A încetat din această viaţă la 17 decembrie 1273. Rumi înseamnă “din Anatolia romană”. A fost cunoscut sub acest nume după ce el şi familia sa au emigrat în 1219. S-au îndreptat spre vest; au ajuns mai întâi la Nishapur, apoi Bagdad, Siria şi Meca, iar în final s-au stabilit la Laranda, în Anatolia, la 80 km de Konya. Continue reading „Rumi – Totul este pentru a iubi”

Postura de meditaţie (II)

Posted on 18 mai 20144 martie 2016 by Teodor Sebastian

Asana

În occident yoga este sugerată adesea prin postura de meditaţie, cu picioarele încrucişate, cu mâinile realizând anumite gesturi (mudra), cu ochii închiși și fața senină. Chiar dacă sunt greu de practicat la început (pentru o perioadă suficient de mare de timp), posturile de meditație sunt eficiente pentru liniștirea minții și interiorizare. Există mai multe asana (āsana) clasice de meditație și în cele ce urmează le vom prezenta într-o ordine aproximativă a ușurinței cu care pot fi realizate. Se recomandă să folosim o pernă de meditație care să ne ajute să menținem curburile naturale ale spatelui, însă e bine să avem la îndemână și câteva perne mai mici de care să ne ajutăm. În timp, fiecare își poate alege postura favorită sau chiar 2-3 pe care le poate schimba atunci când practică meditația o perioadă mai lungă de timp. În cazul în care aceste posturi sunt prea dificile putem folosi un scaun, cel mai bine fără spătar pentru a nu fi tentați să ne sprijinim.

Majoritatea acestor posturi implică încrucișarea picioarelor. Este bine să înțelegem că articulația genunchiului este asemenea unei balamale şi din acest motiv a forţa piciorul să se rotească din genunchi nu este deloc o idee bună putând conduce la dureri sau chiar accidentări. Mobilitatea în cazul acestor posturi trebuie să provină din articulația coxo-femurală, articulație mai mobilă, care permite aceste rotații. Prin urmare, dacă vrem să reușim să facem aceste posturi și să rămânem în ele confortabil perioade mai lungi de timp, va trebui să mărim mobilitatea acestei încheieturi (coxo-femurale) și să nu forțăm genunchii.

Postura birmaneză

Este una din cele mai ușoare posturi de meditație și poate fi folosită şi ca o modalitate de a ne relaxa în cazul în care medităm în una din posturile mai dificile. Picioarele sunt îndoite și așezate amândouă cu gleznele pe sol. E bine să stăm pe o pătură suficient de moale încât să nu resimţim prea tare contactul cu solul. În cazul în care genunchii nu ajung pe sol, ne putem folosi de perne pentru a-i sprijini.

Sukhāsana

Mai este numită şi ”postura plăcută” sau ”a sta turceşte”. În general este una din posturile cele mai comode şi de aceea preferată în occident. Cu toate acestea în această postură amorţesc adesea picioarele destul de tare şi trebuie practicată cu grijă. Gamba piciorului este aşezată pe laba piciorului opus, picioarele fiind astfel încrucişate. Şi în cazul acestei posturi ne putem ajuta de perne plasate sub genunchi pentru a-i sprijini şi de un prosop moale pe piciorul aflat în faţă, pe care presiunea va fi mai mare. Mai ales în cazul acestei posturi va trebui să avem grijă ca spatele să fie drept, ea tentând poate mai mult decât celelalte posturi la curbarea coloanei. O pernă aşezată sub şezut va rezolva această problemă.

Svastikāsana

Numele acestei posturi poate că evocă lucruri neplăcute (nazism și război), însă în India svastika este un simbol al prosperităţii, folosit de milenii pe templele de acolo. Cel mai adesea e asociată cu Ganesha, zeul cu cap de elefant al depăşirii tuturor obstacolelor, invocat adesea la începutul acţiunilor, pentru succes. Postura este relativ uşor de realizat, laba fiecărui picior fiind plasată în pliul dintre gamba şi coapsa piciorului opus. Nu îndesaţi prea tare laba piciorului deoarece, deşi la început presiunea dintre gambă şi coapsă poate să nu pară aşa de mare, în timp poate conduce la amorţeală şi la senzaţii neplăcute.

Siddhāsana

”Postura perfectă” e una din cele mai faimoase āsana de meditaţie, fiind inclusă în majoritatea tratatelor yoghine. Specific în acest caz este călcâiul stâng plasat în zona perineului (zona dintre anus si organele sexuale). Şi în cazul acestei posturi e necesară o mică pernă sub fese pentru ca să fie diminuată presiunea pe călcâi. Piciorul drept se aşează cu călcâiul deasupra călcâiului stâng. E important să realizăm cu grijă această postură, deşi ea poate fi menţinută cu ceva mai multă uşurinţă un timp mai lung, zona perineului amorţeşte semnificativ şi se spune că poate da impotenţă (sau mai plastic spus, dorinţa sexuală este sublimată şi yoghinul nu mai simte atracţia faţă de femei, ori de bărbaţi dacă e vorba de o yoghini).

Ardha Padmāsana

Este aşa numita ”jumătate de lotus”, o variantă ceva mai uşoară a faimoasei posturi de mediţatie. Se îndoaie mai întâi un picior, aducându-l cât mai aproape de trunchi şi apoi celălalt picior e plasat pe coapsa opusă. E bine ca zona gleznei să fie cât mai apropiată de o zonă de sprijin, pentru a nu forţa articulaţia. Tensiunea din acea zonă tinde să devindă foarte dureroasă pe măsură ce trece timpul. De asemenea sub genunchiul piciorului aflat deasupra se poate pune o pernă pentru a nu forţa articulaţia genunchiului. Practicată regulat şi alternând piciorul aflat deasupra, ea constituie o bună pregătire pentru realizarea posturii lotusului.

Padmāsana

Postura lotusului e probabil cea mai faimoasă postură de meditaţie şi pe bună dreptate. Modul în care se ”aşează” mintea în această postură este spontan propice liniștirii și focalizării minții. Mintea este mai limpede, mai atentă şi se concentrează mult mai uşor. Totuşi este una din posturile dificile şi pentru mulţi este aproape imposibil să o realizeze. Practic, aşezăm mai întâi laba unui picior pe coapsa opusă şi apoi laba celuilalt picior pe coapsa piciorului opus. Rezultă o postură foarte stabilă şi fermă, care poate fi folosită apoi fie pentru meditaţie fie pentru tehnicile respiratorii fără teama că pierderea conştiinţei corpului fizic (care nu este un leşin ci mai degrabă o ”uitare” a modului în care e aşezat corpul) ar putea conduce la accidente.

Vajrāsana

Postura de diamant e oarecum diferită de restul posturilor prezenteate prin faptul că aici picioarele nu mai sunt încrucişate. Stăm în genunchi cu şezutul plasat între călcâie. Pentru a fi realizată cu mai multă uşurinţă, o pernă plasată sub şezut poate fi de foarte mult ajutor. În cazul acestei posturi spatele se aşează automat aproape în cea mai bună poziţie şi postura poate fi realizată cu uşurinţă (mai ales folosind perna) de majoritatea celor care practică meditaţia. Şi în cazul acestei posturi trebuie să fim atenţi la amorţeala membrelor. În cazul în care apare, o vom realiza cu grijă şi pe perioade mai mici de timp.

Vindecarea prin credinţă

Posted on 12 mai 2014 by Veronica Godeanu

Diadoh al Foticeei afirma că medicina este o carte care se deschide pentru oameni prin voia lui Dumnezeu, pentru a-i ajuta, şi că nădejdea trebuie să ne-o punem în harul vindecător al lui Iisus, nu în ştiinţa omenească. Întreaga putere a oamenilor şi darul tămăduitor vin numai de la Dumnezeu, iar vindecările miraculoase realizate de Iisus şi în numele lui Iisus sunt exemple luminoase ale credinţei în Dumnezeu şi în graţia Sa.

“În dar aţi luat, în dar să daţi!”

În Biblie sunt pomenite numeroase cazuri de vindecare prin credinţă realizate de Iisus. Doar la atingerea mâinilor sau la auzul cuvintelor sale, „orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţă şi surzii aud, morţii învie şi săracilor li se binevesteşte.”. Iisus a vindecat pe toţi „cei care se aflau în suferinţe, fiind cu boli, şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi”, afirmarea credinţei fiind hotărâtoare, iar primul gând al celor vindecaţi era să îl slăvească pe Dumnezeu şi să îl urmeze pe Fiul Său. Mulţi oameni au început să creadă în Dumnezeu în urma asistării la vindecările miraculoase. Prin aceste vindecări, se dezvăluie natura divină a lui Iisus, căci El vindecă nu pentru a dovedi că este Dumnezeu, ci pentru că este Dumnezeu.

Apostolii au fost investiţi de către Iisus cu putere şi har vindecător: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi demonii; în dar aţi luat, în dar să daţi!” Toate vindecările lor au fost şi sunt făcute în numele lui Iisus, iar atitudinea lor în asemenea momente era aceea de adâncă smerenie. De-a lungul timpului, mulţi sfinţi au primit acest har al vindecării, ca o dovadă a purităţii sufletului lor: Padre Pio de la Pietrelcina, Therese Neumann, preoţi înzestraţi cu har, mulţi asceţi şi călugări pelerini.

Există în lume locuri în care s-au realizat deseori vindecări miraculoase, totul începând, de obicei, cu o viziune. Un caz foarte cunoscut este cel al localităţii Medjugorje din Bosnia, unde, începând din 24 iunie 1981, un grup de copii au avut numeroase viziuni ale Fecioarei Maria, iar până în 1987 erau înregistrate peste 300 de vindecări miraculoase.

Vindecări miraculoase la Lourdes

Cel mai celebru caz este localitatea Lourdes (o mică aşezare din munţii Pirinei). Aici, la 11 februarie 1858, Bernadette Soubiros, o fată de 14 ani, a avut prima viziune a Fecioarei Maria. Ea a primit mesaje prin care oamenii erau îndemnaţi la pocăinţă şi rugăciune, iar preoţii erau sfătuiţi să întemeieze în acest loc o capelă, un loc de pelerinaj pentru bolnavi. Astfel a început istoria miracolelor de la Lourdes.

În acest loc, unic în lume, au fost înregistrate în primul an, 1858, peste 100 de vindecări, iar până în 1914, abatele G. Bertrin a notat peste 4445 de vindecări, dintre care peste 64 au fost declarate miracole. În ziua de azi, controlul acestor vindecări se face foarte strict, pentru a fi excluse cele false şi există numeroase cazuri de vindecări inexplicabile din punct de vedere medical.

Oamenii de ştiinţă au încercat să explice aceste vindecări prin diferite teorii, dar ei au pornit de la început cu ideea de a demasca eventualele înşelăciuni. Dar în nici un alt loc din lume nu au fost vindecate boli atât de variate şi atât de grave, iar locurile în care bolnavul este atins de graţia divină sunt extrem de diverse: în faţa altarului din capelă, în faţa grotei în care au avut loc viziunile, în timpul procesiunii Sfântului Sacrament, la azilul Notre-Dame, în trenul de întoarcere, etc.

Pentru cei care nu recunosc în aceste vindecări miraculoase răspunsul bunătăţii lui Dumnezeu la rugăciunea sufletului aflat în suferinţă, vindecările divine din întreaga lume vor rămâne pentru totdeauna o enigmă.

Efectele fiziologice ale rugăciunii

Vindecările prin intermediul rugăciunii au uimit oamenii din toate timpurile. Dar, atunci când este vorba de boli uşoare, susceptibile de a se vindeca spontan sau cu ajutorul medicaţiei obişnuite, cei sceptici obiectează că este greu de ştiut care a fost cauza sau agentul adevărat al vindecării miraculoase. Rezultatele rugăciunii pot fi constatate cu o deplină certitudine numai în cazurile în care orice terapeutică este de prisos sau deja a dat greş. Biroul medical din Lourdes, prin studiul şi evidenţierea vindecărilor miraculoase, a adus un mare serviciu omenirii, demonstrând realitatea de netăgăduit a acestor vindecări produse prin rugăciune.

Rugăciunea are uneori un efect exploziv şi fulgerător. Au fost nenumărate cazuri de bolnavi care s-au vindecat aproape instantaneu de boli cum ar fi: lupus al feţei, cancer, infecţii renale, ulcere, tuberculoză pulmonară, osoasă sau peritonită. Fenomenul se produce aproape întotdeauna în acelaşi fel: mai întâi o mare durere, apoi un sentiment cert de a fi complet vindecat. În câteva secunde, câteva minute sau cel mult câteva ore, plăgile se cicatrizează, simptomele generale dispar, revine pofta de mâncare. Uneori, dezordinile funcţionale dispar înaintea leziunii anatomice. Miracolul este caracterizat de o accelerare uluitoare a proceselor de vindecare organică. Singura condiţie indispensabilă ca acest fenomen să aibă loc este rugăciunea intensă şi credinţa fermă.

Nu este absolut necesar ca însuşi bolnavul să se roage, pentru a se produce astfel de fenomene miraculoase. Chiar şi copii mici, care nu ştiau încă să vorbească, precum şi necredincioşi curioşi, au fost vindecaţi ca prin minune la Lourdes, dacă alături se afla cineva care se ruga pentru ei.

Asemenea fapte arată realitatea de netăgăduit a legăturilor subtile care există între procesele mentale, psihologice şi cele organice. Ele dovedesc importanţa imensă a activităţii spirituale în viaţa noastră şi ne deschid către o lume nouă, plină de armonie, forţă, sănătate şi fericire.

„Vindecările de la Lourdes sunt un fapt împotriva căruia nici o afirmaţie nu poate sta în picioare; aşa cum ne trebuie ochi pentru a vedea, aşa ne trebuie ochi pentru a discerne semnul supranatural care se ascunde în vindecările miraculoase; este ceea ce se cheamă ochii credinţei. (…) Ştiinţa are datoria să nu refuze faptele pentru simplul motiv că par extraordinare şi neexplicabile.” Alexis Carrel, medic, savant, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1912

Părintele Ilie Cleopa descrie caracteristicile adevăratelor vindecări miraculoase: „să fie vrednice de numele lui Dumnezeu; să se producă cu mijloacele cu care s-au produs minunile Mântuitorului şi ale sfinţilor; să nu se tăgăduiască unele pe altele; să nu se contrazică cu Sfânta Scriptură; să urmărească mântuirea sufletului omenesc; să aducă folos şi spor vieţii duhovniceşti, nu morţii şi păcatului; săvârşitorul minunii să grăiască numai adevărul, să ducă o viaţă curată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste; să îndrepte moravurile celor care văd minunea; să poarte în ele siguranţa şi puterea Duhului lui Dumnezeu; să dovedească lucrarea graţiei lui Dumnezeu; toate minunile adevărate se pot face numai în numele lui Iisus Christos.”

Trăieşte viaţa la vârf!

Posted on 4 mai 2014 by Veronica Godeanu

Aceste momente apar atunci când facem dragoste, când ne privim copilul dormind, când contemplăm o minunată operă de artă, când simţim naşterea unei idei noi, în toate momentele de autorealizare, împlinire, iluminare, pace şi bucurie. Acestea sunt clipe în care procesele noastre mentale se restructurează pe un nivel superior, care ne permite să percepem lumea şi experienţele noastre într-un mod nou. În cartea sa, “Între plictiseală şi anxietate”, cercetătorul Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago a studiat aceste experienţe, numite de psihologul Abraham Maslow “experienţe la vârf”.

Căutăm înălţimile

O caracteristică a experimentelor de vârf este senzaţia de bine şi de fericire. Ne simţim atât de bine încât mulţi dintre noi şi-ar dori să aibă experienţe la vârf cât mai frecvent posibil. O mare parte din energia şi timpul nostru este afectată unor încercări confuze sau prost direcţionate de a avea experienţe la vârf – prin sex, droguri, bani, prestigiu, putere.

Dar experienţele la vârf nu sunt uşor de obţinut. De-a lungul istoriei au existat numeroase metode şi tehnici (mai mult sau mai puţin inspirate) care să permită omului să trăiască asemenea clipe, dar unele dintre ele, pornind de la o idee de bază greşită, au generat şi efecte negative.

Disciplina interioară strictă şi practica spirituală ardentă şi îndelungată sunt absolut necesare pentru a atinge succesul în această căutare interioară. Dar în societatea actuală, sceptică şi agitată, numeroşi căutători doresc să o ia pe scurtătură. Aceste scurtături, mergând de la materialismul lacom până la ocultismul indiferent, îi lasă pe căutători nesatisfăcuţi, chiar mai dornici de a avea experienţe la vârf, decât erau atunci când au pornit la drum. În final apare lipsa de încredere în existenţa acestor experienţe şi a stărilor spirituale înalte, o sarcastică respingere a unor astfel de nivele de dezvoltare mentală, considerate simple autoiluzionări.

Suntem alpiniştii sufletelor noastre

Pot oare oamenii să se ridice singuri către o ordine interioară mai înaltă şi chiar să îşi inducă la voinţă experienţe autentice de vârf? Răspunsul apare când aflăm în ce constau componentele plăcute ale nivelului de vârf, iar o dată aceste elemente cunoscute, am putea fi capabili să ne inducem astfel de experienţe (sau stări plăcute) creând componentele necesare.

Unul dintre oamenii de ştiinţă care a realizat aceasta este Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago. El a concluzionat că astfel de experienţe sunt în mod intrinsec satisfăcătoare, cu alte cuvinte le căutăm nu pentru o recompensă externă, “nu ca o compensare pentru o dorinţă trecută, nu ca o pregătire pentru necesităţile viitoare, ci ca un proces în desfăşurare sau care ne aduce experienţe pline de satisfacţii în prezent”.

Pentru a studia acest comportament intrinsec satisfăcător, Crikszentmihalyi a studiat comportamentul jucătorilor de şah, al alpiniştilor, chirurgilor şi al altor oameni care acţionau nu pentru o recompensă exterioară, ci pur şi simplu din pasiune. El a descoperit că similaritatea marcantă a tuturor acestor activităţi este că “toate conferă practicanţilor un sens al descoperirii, al explorării, al soluţionării problemelor – cu alte cuvinte, un sentiment al noutăţii şi transformării”. Rezultatul acestor activităţi este nesigur (ca şi cum ai explora un “loc misterios”), dar “cel care acţionează este potenţial capabil să le controleze.”

Csikszentmihaly a observat că aceşti oameni îşi descriu experienţele utilizând aceleaşi cuvinte: flux, curgere, unitate, expansiune, armonie. Mulţi oameni experimentează această stare excepţională în activităţi creatoare, în iubire şi în timpul experienţelor religioase sau mistice. “Unii oameni experimentează stări interioare remarcabile, care sunt atât de plăcute şi de puternice, încât ei îşi doresc uneori să părăsească viaţa confortabilă şi să se dedice căutării acestor stări.”

Între plictiseală şi anxietate

Pentru a defini mai departe această plăcută stare interioară de fluidificare, Csikszentmihalyi a plasat toate activităţile umane pe o scală de schimbare treptată a activităţii. La unul dintre capetele scalei sunt activităţile care nu prezintă nici un fel de transformări sau provocări. La celălalt capăt al scalei sunt activităţi care sunt atât de schimbătoare sau dificil de realizat încât devin chiar imposibile pentru persoanele angajate în acele activităţi. Un exemplu de activitate de primul tip poate fi aşteptarea la o coadă foarte lungă şi care se deplasează foarte încet. Un exemplu de al doilea tip poate consta în (în funcţie de tipologie) a escalada un munte foarte înalt, a da examen dintr-un curs foarte abstract, sau a încărca arma unui duşman.
La un capăt al scalei este plictiseală; la celălalt, anxietatea. De aici şi titlul cărţii doctorului Csikszentmihalyi: “Între plictiseală şi anxietate”. Pentru o activitate care să producă această stare de fluidificare şi unitate, trebuie să existe o egalitate între dificultatea unei provocări şi capacitatea de a o depăşi. O persoană al cărei record la maraton este de patru ore va primi acelaşi influx energetic alergând în 3h şi 50 min. ca şi un campion mondial care ar alerga acelaşi traseu în 2h şi 9min. Ambii întâlnesc provocări şi sunt capabili să le învingă.

Dacă omul primeşte un influx energetic insuficient (ceea ce corespunde în termenii lui Csikszentmihalyi, plictiselii), ea încetează să crească şi se deteriorează. Dar dacă fluxul energetic prin structura umană este prea mare, fluctuaţiile devin prea violente pentru a fi absorbite sau atenuate şi structura este destabilizată (ceea ce Csikszentmihalyi numeşte anxietate). Între aceste două extreme există o variaţie a influxului energetic suficientă pentru a modifica structura şi a-i induce schimbări.

Într-un mediu îmbogăţit cu diverşi stimuli, fluxul de energie şi materie este suficient pentru a genera în structura noastră mentală şi psihică o continuă deschidere către o ordine mai înaltă fără ca lucrurile să fie forţate. Această stare este plăcută, îmbogăţeşte sufletul cu noi nuanţe, produce o expansiune de flux, într-o nesfârşită spirală ascendentă a evoluţiei fiinţei umane către o ordine mai înaltă.

Iubeşte şi fii fericit

Iubirea, creativitatea şi experienţele spirituale înalte sunt legate prin faptul că ele conferă fiinţei umane o stare de fluidificare, de unitate cu restul universului, de integrare armonioasă. Această stare, deşi plăcută, nu este şi confortabilă pentru un om conservator şi care se complace în mediocritate, dar cei cu sufletul şi mintea deschise părăsesc zona de confort pentru ea, pentru că acceptând provocările vieţii şi urmărind să le depăşească, ei se pot cunoaşte mai bine şi îşi pot descoperi chiar sensul şi menirea vieţii lor. Ei simt astfel că viaţa lor devine mult mai plină, mai bogată în semnificaţii, în semne şi miracole divine. Pe fiecare nivel al vieţii există provocări care ne îndeamnă să ne depăşim, să ne transformăm, să fim mai buni, să descoperim sensul adevărat al existenţei noastre. Fiecare le înţelege şi le acceptă atunci când este pregătit.

Cura de primăvară

Posted on 4 mai 2014 by Veronica Godeanu

Primăvara este anotimpul retrezirii energetice şi al bucuriei, al dragostei libere, marcând schimbări profunde în întreaga Natură, de la vegetaţia care revine la viaţă la organismul şi psihicul uman. Sub acţiunea razelor solare şi a energiilor efervescente care abundă, ceea ce este acumulat în exces în trupul nostru începe să se fluidifice şi să fie treptat eliminat. Organismul îşi leapădă acum încărcătura greoaie de peste iarnă pentru a putea respira liber, pentru a absorbi fără piedici substanţele noi şi regenerante pe care primăvara le aduce. Adesea acest proces este însoţit de fenomene pe cât de neplăcute pe atât de frecvente pentru cei nepregătiţi: apariţia gripei, a răcelii de primăvară, reactivarea unor gastrite sau a afecţiunilor reumatice, declanşarea alergiilor. Cum putem face pasul către primăvară evitând acest cortegiu de fenomene nedorite şi regenerându-ne laolaltă cu întreaga Natură? Răspunsul ni-l oferă chiar ea – Natura prin ceea ce ne pune la dispoziţie: plante şi alimente proaspete cu puternice efecte purificatoare.

Ritmul naturii şi ritmul uman

Nu putem înţelege cu adevărat transformările uimitoare ce au loc în fiinţa noastră fără a observa cu atenţie legătura continuă care se formează între noi şi exterior: schimbările de temperatură, prezenţa sau absenţa luminii soarelui, ploaia, temperatura de afară sunt doar câteva dintre procesele care ne influenţează permanent, mult mai mult decât am putea bănui, chiar şi în situaţia în care nu ne expunem direct condiţiilor atmosferice, ci stăm relaxaţi în camera noastră bine încălzită… Suntem mai mult decât credem, legaţi prin fire invizibile de realitatea exterioară, organismul nostru răspunzând împreună cu întreaga Natură vie la mişcările planetelor, ale Soarelui şi Lunii, la modificările climatice şi la diferitele influxuri energetice provenind din Univers. Fără posibilitatea de a influenţa natura acestor fenomene, omul poate însă, datorită inteligenţei cu care este înzestrat, să se adapteze cu abilitate la această armonie exterioară şi să descopere astfel că întotdeauna Natura îi pune la dispoziţie toate resursele de care are nevoie pentru a trăi foarte sănătos.

De ce să facem o cură?

În mod natural, în perioada de iarnă organismul este “dispus” să digere cu mai mare uşurinţă alimente grele. Cele mai multe brânzeturi, seminţe de leguminoase uscate şi preparate conservate se consumă în acest anotimp. Fireşte că aceasta nu se produce întotdeauna fără “efecte secundare”: ficatul devine mai încărcat, sângele tinde să devină mai acid, colonul şi tubul digestiv reţin şi o anumită cantitate de produşi nocivi, sistemul imunitar slăbeşte. Cu alte cuvinte, organismul devine un teren propice pentru acumularea unor substanţe nedorite şi totodată începe să resimtă lipsa enzimelor vii, precum şi a vitaminelor şi mineralelor pe care nu le-a putut prelua din hrana de peste iarnă. Cu cât mai repede vom ajuta organismul să scape de acest balast, cu atât ne vom regăsi mai repede tonusul, fără a mai trece prin perioadele neplăcute de astenie şi fără a ne confrunta cu “bolile primăverii”. Cura de primăvară, realizată pe o perioadă care poate să se deruleze de la una-două zile până la două săptămâni, este o cale de o eficienţă imediată în purificarea şi refacerea organismului, cu condiţia să fie realizată în concordanţă cu posibilităţile noastre vitale.

Aceste cure menite să cureţe organismul de toxine şi să ne redea astfel tonusul se bazează aproape în totalitate pe fructe şi legume proaspete, sucuri din plante, salate de crudităţi şi chiar plante medicinale mai puţin cunoscute din punct de vedere al uzului alimentar, dar nu mai puţin gustoase. Iată în continuare câteva dintre cele mai eficiente verdeţuri de primăvară care pot fi folosite în acelaşi timp ca alimente, dar şi ca medicamente vegetale naturale:

Păpădia (Taraxacum officinalis)

Salatele din frunze proaspete (tinere) de păpădie sunt printre cele mai puternice depurative ale primăverii. Afecţiunile hepatice, anemia, guta, pletora pot să fie foarte mult diminuate prin folosirea acestui tonic amar. Preparate cu zeamă de lămâie, ulei vegetal, sare şi câteva condimente, salata din frunze crude de păpădie acţionează ca normalizant al funcţiilor intestinului, are efecte anticonstipante şi combate o serie întreagă de boli de piele, de la dermatoze persistente la eczeme şi ciuperci. Este cea mai utilizată plantă în cadrul curelor naturale de slăbire din perioada primăverii.

Leurda (Allium ursinum)

Frunzele de leurdă sunt binecunoscute de cei ce colindă primăvara prin pădurile de foioase, mai ales în zonele mai umede, pe malurile izvoarelor. Uşor de recunoscut după puternicul miros de usturoi pe care îl degajă, planta are o notă aparte în arsenalul terapeutic al primăverii. Efectul depurativ concretizat în special prin eliminarea acidului uric este completat de un puternic efect antitoxic – ea făcând parte dintre plantele folosite contra intoxicaţiei cu nicotină. În cazul femeilor afectate de mastite sau alte boli ale sânilor, mai ales când sunt corelate şi cu predispoziţia la cistite sau alte infecţii în corp, se recomandă o cură de cel puţin 10 zile cu această plantă, sub formă de adaos la salatele de crudităţi şi suplimentar sub formă de supe şi piureuri.

Traista ciobanului (Capsella bursa pastoris)

Deşi este cunoscută mai ales ca plantă medicinală, traista ciobanului poate fi utilizată ca un aliment delicios, sub formă de salată proaspătă din frunzele crude proaspăt apărute. Pentru prepararea acestei salate cu efecte remarcabile de reglare a tensiunii şi de eliminare a dezechilibrelor hormonale la femei, se pot adăuga frunze proaspete de ţelină, puţină salată verde, zeamă de lămâie din abundenţă şi puţin ulei vegetal obţinut prin presare la rece. Se mestecă cu atenţie şi este de preferat să se mănânce, împreună cu alte crudităţi, în cure de 2-7 zile.

Viţa de vie (Vitis vinifera)

Frunzele proaspete, la fel ca şi cârceii abia apăruţi conferă un gust proaspăt, uşor acrişor, salatelor de crudităţi. Cu condiţia să nu fie preparate prin fierbere sau încălzire, frunzele de viţă (mai ales din viţa cu struguri negri) combat eficient obezitatea şi celulita. Chiar şi cazurile persistente de celulită pot fi ameliorate realizând o cură de crudităţi de 2 săptămâni în care la cel puţin o masă se va consuma salată cu frunze de viţă. În plus, în urma unei astfel de cure se va putea remarca îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi combaterea varicelor, reglarea menstruaţiei în cazul femeilor (mai ales în situaţia tendinţei către hemoragii abundente).

Iarba grasă (Portulaca oleracea)

Uşor de recunoscut după frunzele sale rotunjite şi cărnoase, ea reprezintă un ingredient foarte apreciat în alimentaţia vie din perioada primăverii datorită gustului plăcut şi hrănitor. Folosită direct la salate sau ca adaos la supe, ea are puternice proprietăţi antiinflamatorii, de combatere a bronşitelor care sunt frecvente în această perioadă, precum şi un puternic efect vermifug. La salate nu se foloseşte în doze prea mari, deoarece poate să declanşeze un efect laxativ.

Spanacul (Spinacia oleracea)

Este una dintre plantele cele mai nutritive, fiind din acest motiv recomandat în mod special copiilor – cărora le favorizează creşterea – bătrânilor şi convalescenţilor. Un foarte bun antianemic datorită conţinutului ridicat de fier, recomandat în avitaminoze (mai ales în carenţele vitaminelor B1, B2, B3 şi C), el este un purificator al sângelui şi un remediu contra bolilor de piele cronice. Datorită silicaţilor nu este recomandat suferinzilor de gută, artrită, reumatism şi diabet.

Urzica (Urtica dioica)

Una dintre plantele folosite din cele mai vechi timpuri pentru rolul său terapeutic şi alimentar, combină efectele depurative remarcabile cu un efect de revitalizare şi regenerare a organismului. Frunzele proaspete ale urzicilor abia apărute sunt considerate datorită secretinei pe care o conţin, printre cele mai puternice stimulente ale secreţiilor digestive. Urzica conţine un adevărat arsenal de substanţe benefice în revenirea de după perioada de iarnă: săruri minerale (fier, sulf, siliciu, mangan), vitamine (B, E, C, K) şi este totodată între cele mai bogate sursă de clorofilă. Toate acestea o recomandă în anemie, slăbiciune accentuată, reumatism şi boli ale articulaţiilor, psoriazis. Nivelul glicemiei este redus în mod eficient în cazul persoanelor care suferă de diabet, dar care ţin cure cu frunze de urzică şi păpădie. Pentru a prepara salată doar din frunze de urzică, se spală cu atenţie frunzele crude şi se amestecă cu apă şi puţină sare. Se poate acri cu puţină zeamă de lămâie sau oţet de mere şi miere de albine.

Măcriş (Rumex acetosella)

Este o plantă binecunoscută entru puternicul gust acru al frunzelor. Adăugate ca şi condiment la salate şi supe, frunzele crude de măcriş stimulează digestia şi ajută la refacerea puterilor în cazul persoanelor bolnave, mai ales după stări febrile. Datorită conţinutului de oxalat de potasiu şi acid oxalic, nu este recomandată persoanelor care suferă de reumatism, gută sau artrită şi nici de persoanele cu hiperaciditate gastrică. Nu se prepară în vase metalice şi nu se combină cu apa minerală, fiind incompatibile.

Hrean (Armoracia rusticana)

Frunzele crude conferă hranei o aromă agreabilă şi stimulează totodată procesele digestive. Ele au efecte de combatere a anemiei şi a problemelor respiratorii. Proprietăţile lor purificatoare şi stimulative sunt foarte de dorit în cazul persoanelor care se confruntă frecvent cu răceli, amigdalite, gripe, sinuzite, probleme respiratorii asociate cu o secreţie abundentă de mucus.

Lobodă (Atriplex hortensis)

Binecunoscutele frunze de lobodă, folosite adesea pentru supe în perioada primăverii pot să constituie un ingredient al salatelor depurative din cura de primăvară. Datorită saponinelor din compoziţie, are puternice efecte în afecţiunile respiratorii inflamatorii, în tulburări digestive şi boli de piele. Folosirea zilnică pentru cel puţin o săptămână poate să uşureze mult tulburările hepatice şi biliare, mai ales cazurile de dischinezie. Conţine o doză considerabilă de vitamina C.

Bănuţii (Bellis perennis)

Nu trebuie să vă surprindă faptul că binecunoscuţii bănuţei, cu o înălţime de doar câţiva centimetri, dar care umplu pajiştile cu florile lor alb-rozalii odată cu venirea primăverii, pot fi utilizaţi şi în scop culinar. Florile culese de preferinţă atunci când soarele este la amiază pot să completeze foarte bine gustul şi chiar aspectul salatelor proaspete. Sunt recomandaţi mai ales în cazul afecţiunilor respiratorii şi vasculare. Această plantă delicată întăreşte aparatul circulator, combate gradat fenomenele neplăcute rezultate în urma anumitor comoţii cerebrale şi înlătură pietrele de la vezica urinară. Se vor consuma în doze moderate, ca adaos la salata verde sau la salatele de păpădie.

Metode simple pentru cura de primăvară

O cură eficientă poate să dureze între o zi (în cazul persoanelor mai slăbite) şi 10-14 zile atunci când există o bună vitalitate şi se doreşte o purificare adecvată a organismului. Ea presupune în primul rând o hrănire perfect naturală, fără carne şi fără nici un alt aliment greu digerabil care ar putea obstrucţiona procesul natural de purificare şi regenerare a organismului. În general, o astfel de cură presupune o alimentaţie bazată pe cât mai multe crudităţi. Ideal este să avem o alimentaţie 100% vie, în care nici un aliment să nu fie preparat prin încălzire. Având însă în vedere că acest tip de hrănire nu este accesibil persoanelor cu un foc digestiv mai slab, este foarte bine dacă în alimentaţie există cel puţin 60-70% hrană vie.

Indiferent de varianta abordată, se va avea în vedere să se evite consumarea brânzeturilor şi a alimentelor grele (preparate cu mult ulei, soia, năut), a zahărului şi a oricăror produse cu componente chimice, sintetice (îndulcitori, coloranţi, conservanţi etc.). În afara verdeţurilor specifice acestui anotimp (pe care, în parte, le-am prezentat anterior) se vor introduce în alimentaţie şi salatele din rădăcinoase: morcovi, ţelină, pătrunjel, ridichi de lună.

În cazul în care se foloseşte şi hrană caldă, meniul poate fi completat cu supe şi piureuri de legume bine fierte, condimentate din belşug cu plante picante: ghimbir, măghiran, cimbru, busuioc, piper, ardei iute.

Folosirea condimentelor are un rol foarte important în stimularea proceselor digestive şi în fluidificarea şi eliminarea acumulărilor nocive, a mucozităţilor aderente la nivelul sinusurilor sau traseului respirator, precum şi la nivelul traseului digestiv. Se vor adăuga de asemenea în alimentaţie, supele şi terciurile din cereale integrale (hrişcă, orez, porumb, grâu), preparate cu legume şi condimente.

Chiar dacă este mai greu de acceptat la început, nu trebuie să vă feriţi de gustul amar, care este prezent acum în cele mai multe dintre verdeţurile de primăvară. Obişnuindu-ne treptat cu acest gust destul de rar folosit în alimentaţia curentă nu numai că ajutăm uşurarea organismului dar vom resimţi o stare clară de regenerare interioară, de refacere a stării noastre psiho-mentale benefice. Mai ales în cazul celor care s-au obişnuit să consume mari cantităţi de mâncare (mai ales mâncare grea) o astfel de cură de crudităţi în care gustul amar să fie prezent într-o proporţie mai mare are efecte aproape miraculoase în combaterea obezităţii, constipaţiei şi a bolilor cronice.

Cei care constată că un asemenea regim este dificil de abordat pot să realizeze o mini-cură pentru doar o zi pe săptămână.

O variantă eficientă a curei de primăvară este aceea în care se apelează la un regim lacto-vegetarian strict (fără carne) în care masa de dimineaţă este alcătuită integral din sucuri obţinute în mixerul electric, din plantele de primăvară prezentate. Un astfel de suc din plante, cu apă şi puţină lămâie se va consuma numai pe stomacul gol, fără a mai mânca nimic după aceea pentru cel puţin 4 ore, interval în care se va instala o intensă, dar plăcută senzaţie de foame.

Încheierea unei astfel de cure de crudităţi, mai ales în cazul în care am realizat-o pentru mai mult de 3 zile, trebuie să se facă treptat, incluzând mai întâi în alimentaţie alimente preparate uşoare: compoturi, supe şi piureuri foarte bine fierte, terciuri din cereale (mămăligă). Doar după 1-2 zile se poate trece fără probleme la folosirea unor alimente mai consistente, de genul brânzeturilor şi lactatelor sau a seminţelor oleaginoase, a leguminoaselor.

Alte recomandări pentru perioada curei

– Nu aşteptaţi pasiv ca regenerarea fiinţei să se producă doar prin alimentaţie, în lipsa unei activităţi fizice adecvate. Aşa cum întreaga natură este acum într-o activitate febrilă, urmăriţi să vă regăsiţi cât mai curând bucuria de a trăi şi entuziasmul în cel mai simplu mod: fiind cât mai des în Natură, respirând profund, admirând frumuseţea primelor flori şi a primelor frunze care apar şi lăsându-vă pătrunşi de sunetele relaxante ale Naturii. Atunci când sunteţi în Natură respiraţi profund, dilatând cât mai mult nările şi umflând pieptul pentru a vă impregna cât mai mult cu energia proaspătă a aerului.

– Folosiţi pe cât posibil pentru băut, în locul apei de la robinet, apa de izvor în care aţi lăsat la macerat câteva fire proaspete de busuioc.

– Dacă vă simţiţi copleşiţi de astenie, de plictiseală sau de dezinteres, nu ezitaţi să apelaţi la una dintre metodele naturale redescoperite de psihologii americani şi pe care am putea s-o numim în mod sugestiv “metoda zburdatului”. Trecând de nuanţa de amuzament pe care s-ar putea să v-o trezească această denumire, metoda presupune ca indiferent de “greutatea” stării noastre interioare să începem să ne manifestăm precum copiii, atunci când sunt fericiţi: să sărim într-un picior, să alergăm după vrăbii, să zburdăm în jurul fiinţei iubite, să fim exuberanţi şi să manifestăm aceasta prin mişcare. Chiar dacă la început nu simţim nici o dorinţă de a face aceasta, odată cu primele mişcări în noi se trezeşte în mod miraculos acea bucurie a copilăriei. Încetaţi să vă gândiţi la faptul că un adult este ridicol dacă este încă jucăuş. Jucăuşenia noastră va trezi şi în cei din jur, acelaşi suflu viu al tinereţii şi le va aduce şi lor zâmbetul pe buze şi bucurie în suflet.

Puterea alegerii

Posted on 23 aprilie 201423 aprilie 2014 by Veronica Godeanu

Una dintre cele mai mari înzestrări ale fiinţei umane este liberul arbitru, puterea alegerii. Oricând, în orice moment, putem alege cum vom acţiona, chiar şi când ni se pare că am fi prinşi într-o situaţie fără ieşire.

Nicos Kazantzakis a spus: “Avem pensula, avem culorile, să ne pictăm paradisul şi să intrăm!”

În orice clipă, în orice conjunctură, putem să alegem ce să facem cu viaţa noastră. Dar, conform legii cauzei şi al efectului, orice alegere vom face, va influenţa atât viaţa noastră, cât şi pe cea a celor din jurul nostru. Este o mare responsabilitate să facem alegeri înţelepte, sănătoase şi pline de armonie.

În anumite momente de viaţă putem să credem că nu avem posibilitatea nici unei alegeri. Ne simţim prinşi în capcana unei relaţii care nu ne împlineşte, dar care este “confortabilă”, unei slujbe mizerabile, dar “sigure”, a unei dependenţe “fără ieşire”, o boală “incurabilă”, o căsătorie “care nu poate fi desfăcută” sau de viaţa pe care o simţim ca pe o închisoare.

Nu întotdeauna putem schimba rapid situaţia, dar putem alege cum să reacţionăm, iar această alegere ne poate transforma fundamental. Ryan White nu a putut schimba faptul că avea SIDA, dar în loc să se descurajeze că mai avea puţin de trăit, el şi-a trăit din plin viaţa în fiecare zi şi i-a învăţat pe alţii să se transforme. Terry Foe nu a putut schimba faptul că avea un picior amputat, dar în loc să se considere un om ratat, a ales să se plimbe prin Canada cu un picior artificial adunând milioane de dolari pentru opere de caritate. Un om curajos care şi-a petrecut aproape toată viaţa într-o celulă, Nelson Mandela, a crezut cu putere şi perseverenţă în posibilitatea eliberării ţării sale, şi după aproape o viaţă în închisoare, şi-a condus poporul spre libertate.

Dar nu toate constrângerile sunt extreme. Atunci când ne simţim prinşi într-o situaţie dificilă, există întotdeauna o cale de ieşire. Se poate călători, se poate demisiona, se poate lupta împotriva dependenţei ucigătoare, se pot căuta cure de vindecare… Fiecare alegere pare a fi imposibilă. Fiecare alegere implică un alt viitor. Fiecare alegere necesită multă speranţă şi credinţă. Dar fiecare alegere bună poate să ne facă liberi, poate să ne facă fericiţi, poate să ne ajute să ne împlinim visele.

Mulţi oameni se trezesc luni dimineaţa stresaţi de gândul că trebuie să-şi pună un costum şi să stea într-un birou de la 8 la 5. Ei aleg astfel în mod inconştient să se simtă foarte rău.

De ce să nu alegeţi să vă treziţi cu câteva minute mai devreme într-o zi şi să vă dăruiţi puţin timp pentru suflet? Cântaţi melodia favorită, faceţi baie în loc de duş, dansaţi, faceţi dragoste, desenaţi, meditaţi sau îngrijiţi-vă grădina. Faceţi ceva care să vă facă să zâmbiţi sau să râdeţi, care să vă facă să înţelegeţi cât de norocoşi sunteţi pentru că trăiţi încă o zi. Urmăriţi apoi să menţineţi acest sentiment toată ziua.

Astfel, viaţa noastră poate beneficia de nenumărate alegeri, în fiecare zi. Ne putem crea viaţa oricum vrem. Depinde de noi înşine cum ne pictăm tabloul vieţii. Este alegerea noastră.

Luaţi pensula şi pictaţi o capodoperă!

Trusa naturistă de prim ajutor

Posted on 22 aprilie 2014 by Veronica Godeanu

De obicei nu ne gândim la o astfel de trusă până când nu avem nevoie de ea. Alcătuirea unei truse naturiste de prim ajutor nu este dificilă şi multe dintre remediile pe care vi le propunem în continuare pot fi utilizate nu numai în cazuri de urgenţă, ci şi pentru o serie întreagă de afecţiuni. Cu puţin efort vă puteţi pregăti pentru orice situaţie la care viaţa vă obligă să-i faceţi faţă : fie că este vorba de o răceală, o arsură sau o durere de stomac supărătoare, dureri de dinţi, de cap sau probleme digestive.

În privinţa administrării este bine de ştiut faptul că extractele realizate la rece (pulbere, tincturi şi macerate la rece) conţin între 70% şi 99% din principiile active ale unei plante, în timp ce infuzia sau aşa numitul ceai nu conţine (datorită distrugerii prin căldură) mai mult de 5%-10% din acestea.

De aceea, intern se recomandă utilizarea plantelor sub una dintre cele 4 forme de administrare propuse mai jos :

• Pudră fin măcinată în râşniţa electrică – se ţine sub limbă timp de 15 minute, câte o linguriţă de pulbere (la plantele unde nu există alte specificaţii), de 4-6 ori pe zi, în funcţie de caz. Administrarea se face de preferinţă pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de a mânca. Pulberile sunt una dintre metodele cele mai rapide de administrare, mai ales atunci când urmărim obţinerea unui efect complex : fiziologic, psihic, mental.

• Tinctură – se administrează o linguriţă de 4 ori pe zi, neapărat diluată într-un pahar cu apă. Administrarea se face numai pe stomacul gol.

• Macerat la rece – se prepară astfel: se pun 1-3 linguriţe de plantă măcinată fin în 250 ml de apă la temperatura camerei şi se lasă peste noapte (în general 8 ore) să macereze. Dimineaţa se filtrează şi se bea pe stomacul gol, eventual în mai multe reprize.

• Macerat combinat cu infuzie – se prepară maceratul la rece după indicaţiile de mai sus după care din reziduul de plantă care rămâne după filtrare se prepară o infuzie. În final se combină cele două extracte şi se consumă pe stomacul gol.

Celor care cred că doar medicina clasică este în măsură să ofere soluţii pentru astfel de probleme le vom oferi o alternativă naturistă viabilă şi verificată, ce poate fi folosită chiar şi atunci când nu există o farmacie în apropiere…

Evident că în cazurile de fracturi, în bolile foarte grave, atunci când avem nevoie de un antibiotic foarte puternic, precum şi în cazul rănilor profunde, este chiar indicat să apelăm la tratamentele medicale clasice.

Ce trebuie să cuprindă o trusă naturistă de prim ajutor ? Vă sugerăm ca din ea să nu lipsească: tinctura de echinaceea, de coada şoricelului, de propolis, unguentul de gălbenele, cel de tătăneasă, câteva plante pentru macerat (cum ar fi menta, muşeţelul, răchitanul, măghiranul, muştarul, coada racului, busuiocul, cuişoarele, obligeana, pelinul), uleiuri volatile (de cimbru, mentă), ulei gras de susan şi ricin, ghee.

Plante ce nu trebuie să lipsească din farmacia casei

1. Echinaceea (Echinaceea sp.)

Se utilizează în cazurile de infecţii acute (guturai, cistită, gripă). Este deosebit de utilă după stările de hipotermie datorate frigului de afară sau şederii prelungite în apă, etc. În aceste cazuri de administrează sub formă de tinctură: 1 linguriţă de tinctură într-un pahar cu apă de 4 ori pe zi. În Germania, echinaceea a fost aprobată sub formă de unguent pentru aplicarea pe rănile care se vindecă greu şi ca adjuvant pentru cazurile de herpes bucal sau genital.

2. Coada şoricelului (Achillea millefolium)

Această plantă este una dintre cele mai spectaculoase în ceea ce priveşte oprirea hemoragiilor, cicatrizarea şi refacerea ţesuturilor în urma unor leziuni. Se utilizează pentru răni deschise, arsuri, hemoragii interne, diaree. Denumirea sa latină provine din vechime, de când eroul mitic Achile şi-a vindecat soldaţii răniţi pe câmpul de luptă oprindu-le sângerarea cu ajutorul acestei plante. Cercetările moderne confirmă descoperirile tradiţiilor străvechi de vindecare cu plante. Un compus natural prezent în frunze şi flori, achileina, opreşte rapid sângerarea, fiind în acelaşi timp un bun antiseptic. Compuşii azulenici din uleiul volatil sunt antiinflamatori şi stimulează formarea de ţesut nou în cazul rănilor. Este bine să vă asiguraţi că aţi curăţat rana foarte bine înainte de aplicarea acestei plante, deoarece este un cicatrizant atât de puternic încât rănile se închid la scurt timp după aplicarea ei chiar dacă în interior au mai rămas corpi străini.

3. Gălbenelele (Calendula officinalis)

Sub formă de unguent, sunt de un mare ajutor în cazuri de arsuri solare deoarece au proprietăţi antiinflamatorii, antiseptice, astringente şi regenerante ale pielii. De asemenea puteţi folosi acest unguent după aplicarea tincturii de propolis, în cazuri de arsuri ca urmare a contactului cu obiecte fierbinţi, în urma unor eczeme sau erupţii pe piele, precum şi în cazuri de acnee severă.

4. Arnica (Arnica montana)

Este o plantă deosebit de valoroasă, având un spectru de acţiune destul de larg. Ea a fost utilizată cu rezultate excelente de-a lungul timpului în cazuri de şoc psihic sau termic, traume fizice severe fără răni deschise ( luxaţii, entorse, fracturi uşoare, zdrobiri ale ţesuturilor – este mai eficientă decât castanul sălbatic), accidente. În primul rând administrată intern în doză de o linguriţă de tinctură cu puţină apă, la scurt timp după producerea accidentului sau şocului, diminuează foarte mult efectele psihice nocive ale respectivului traumatism şi ajută revenirea la o stare de spirit constructivă. Ulterior, administrată intern sau extern, ea are efecte vindecătoare speciale: ajută la refacerea oaselor şi a altor ţesuturi afectate, întăreşte imunitatea, elimină posibilitatea unor infecţii severe. Intern se administrează sub formă de tinctură (50 picături într-un pahar cu apă de 4 ori pe zi), iar extern, pe contuzii, fracturi, entorse, luxaţii, se va aplica o cataplasmă cu pulbere de plantă umezită cu apă, peste care se leagă tifon şi celofan.

5. Valeriana (Valeriana officinalis)

O tinctură bine preparată din valeriană vă ajută să adormiţi în nopţile în care somnul nu vine, deşi sunteţi prea obosiţi. De asemenea, în stări de surescitare nervoasă, iritare incontrolabilă, furie, care ar putea genera în plus tulburări cardiace sau digestive, este bine să se administreze cât mai repede o linguriţă de pulbere, sublingual.

6. Teiul (Tilia alba)

În cazul celor mici care nu pot adormi este recomandată o infuzie călduţă de tei cu puţină miere, în locul tincturii de valeriană care este un somnifer mult mai puternic pentru copii.

7. Muşeţelul (Matricaria chamomilla)

Este o plantă blândă, calmantă, care ne poate ajuta în cazuri de dureri de stomac, sângerări ale gingiilor şi de asemenea în reacţii alergice atât ale căilor respiratorii superioare sau medii, cât şi în cele manifestate pe piele. În aceste cazuri se va administra intern sub formă de macerat călduţ. În cazurile de şoc anafilactic este utilă deoarece are proprietăţi antihistaminice. Pentru astfel de situaţii se prepară o infuzie foarte concentrată – un pumn de muşeţel la o cană cu apă – şi se va apela de urgenţă la ajutorul medical de specialitate. Extern, pentru tratamentul înţepăturilor de insecte, se tamponează local cu tinctură sau macerat combinat, iar în cazurile unor inflamaţii puternice se poate aplica sub formă de cataplasmă.

8. Răchitanul (Lytrum salicaria)

Partea aeriană este un astringent redutabil. Împreună cu coada racului, se dovedesc foarte utile în cazurile de diaree, dizenterie, sângerări menstruale, febră tifoidă: se administrează sub formă de pulbere măcinată cu râşniţa electrică din planta uscată – 1 linguriţă de pulbere se ţine sub limbă 10 minute după care se înghite cu puţină apă. Plantele se iau pe stomacul gol.

9. Măghiranul (Origanum majorana)

Este deosebit de util în cazuri de gripă şi răceală deoarece este hipertermiant (creşte temperatura corpului). Infuzia fierbinte cu miere de albine (câte o cană la fiecare 15 minute sau jumătate de oră) ajută organismul să–şi ridice temperatura şi să elimine viruşii şi microbii. Măghiranul este recomandat şi în cazuri de hipotensiune, leşin, hipotermie, epuizare, stări gripale sub formă de infuzie fierbinte. În acest caz nu se urmăreşte în mod special o extragere cât mai bună a principiilor active ale plantei, ci în primul rând efectul său hipertermiant care este maxim în administrarea ca infuzie caldă.

10. Muştarul (Sinapis alba)

Făina de muştar are efect rubefiant, de încălzire, de aceea este recomandată sub formă de cataplasmă în cazuri acute de nevralgii, sciatică sau anchiloze determinate de reumatism. Cataplasma nu se ţine mai mult de 10 minute deoarece provoacă arsuri ale pielii. În răceli sau stări de hipotermie se poate face o baie caldă în care s-a pus într-un săculeţ de pânză o mână de făină de muştar. În cadă nu trebuie să se rămână mai mult de 10 minute, iar partea superioară a corpului (zona inimii) trebuie să fie afară din apă. Baia nu este recomandată persoanelor cu piele foarte sensibilă, cu hipertensiune sau alte tulburări cardiace grave.

11. Obligeana (Acorus calamus)

Este utilă ca prim ajutor în cazuri de şocuri psihice, surmenaj, leşin, tulburări de auz, vertij, halucinaţii. Se administrează o linguriţă de tinctură de obligeană într-o cană cu apă, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol.

12. Cuişoarele

Sunt un redutabil anesteziant local şi de aceea sunt foarte utile pentru durerile de dinţi, caz în care se ţine un cuişor pe dintele dureros, iar în cazurile de nevralgii sau lovituri în alte zone ale corpului se face cataplasmă cu pulbere de cuişoare care se înmoaie cu puţină apă şi se aplică pe locul dureros legând apoi cu tifon.

13. Măceşele (Rosa canina)

Sunt deosebit de utile în stări febrile acute: se administrează sub formă de pulbere sub limbă de 4 ori pe zi. În cazuri de stări alergice, hipotermie, preinfarct, reacţii alergice se iau 3-6 linguriţe de pulbere în doze succesive (1 linguriţă la 10 minute, cu puţină apă).

15. Remf (mărul lupului) (Aristolochia clematitis)

Se recomandă în abcese dentare, plăgi infectate. În cazul abceselor se ţine planta sub formă de pulbere pe zona gingiei inflamate, iar în celelalte cazuri se realizează o cataplasmă cu pulbere de plantă uscată cu puţină apă şi se leagă cu tifon.

16. Cărbune vegetal de tei

Se foloseşte pentru cazurile de intoxicaţii alimentare sau din alte surse, şi otrăviri (cu substanţe chimice, plante toxice, ciuperci otrăvitoare). Se administrează ca atare, 2 linguri, cu apă.

17. Uleiul volatil de cimbru

Este un remediu deosebit pentru cazurile de infecţii bacteriene acute: se pun 2-3 picături de ulei volatil de cimbru în miere sau zahăr şi se înghit. Atenţie: uleiul trebuie să fie natural, deoarece falsurile chimice nu au aceleaşi proprietăţi şi pot fi chiar periculoase administrate intern. În timpul epidemiilor, se pulverizează profilactic în spaţiile unde locuim sau la locul de muncă, fiind din acest punct de vedere una dintre cele mai eficiente arme împotriva bacteriilor.

18. Uleiul volatil de mentă

Se recomandă în crize astmatice şi chiar în cazurile de stop respirator deoarece stimulează sistemul nervos central. În aceste cazuri se aplică câteva picături de ulei volatil pe o batistă şi se inspiră profund şi lent pe nas. De asemenea, suplimentar, se poate pulveriza în atmosferă sau se administrează ca şi uleiul volatil de cimbru 2-3 picături în miere sau zahăr.