Etichetă: yoga

Cât să meditez?

Una din întrebările care revin mereu atunci când le vorbesc oamenilor despre meditaţie este: Cât timp ar fi bine să meditez într-o zi? O întrebare legitimă pentru viaţa noastră aglomerată, în care timpul e mereu o resursă prea preţioasă şi greu de găsit. Răspunsul însă nu este unul simplu, ca reţeta pe care o primeşti la medic. Iei o doză de 20 minute meditaţie zilnică şi totul va fi bine.

Mai întâi meditaţia nu este o ştiinţă atât de precisă precum mecanica sau matematica. Ea depinde de mulţi factori interiori ai celui care meditează. Chiar dacă adesea e prezentată ca fiind asemenea unei tehnologii, care dacă este bine aplicata conduce la rezultate sigure, calea către liniştea minţii este ceva foarte personal.

Meditaţia implică o transformare interioară, o transformare care survine în timp şi ca urmare a unei practici regulate. Procesul se aseamănă foarte mult cu antrenamentul unui atlet de performanţă sau, poate şi mai plastic, cu cel al unui dansator. La început înveţi diferitele tehnici, metode, ”trucuri” pe care le aplici aproape mecanic, iar şi iar, până când aproape că devin o obişnuinţă. În acelaşi timp îţi rafinezi conştienţa, acea atenţie şi prezenţă interioară prin care simţi ceea ce eşti clipă de clipă. Liniştea şi claritatea minţii, conştienţa sunt experienţe care se învaţă şi se exersează în acelaşi mod în care zilnic exersăm agitaţia, neliniştea, uitarea…

Transformarea interioară care corespunde experienţei meditative, modul în care suntem şi ne simţim când medităm, nu apare la apăsarea unui buton sau la înghiţirea unei pilule (deşi poate unii ar putea argumenta că anumite substanţe psihotrope ar avea acest efect, ne-am dori să nu depindem de acestea pentru o astfel de experienţă şi transformările produse nu sunt de durată). Cu toate acestea ceea ce se întâmplă atunci e ceva foarte evident, o schimbare clară în calitatea minţii, în calitatea percepţiei interioare care adesea se prelungeşte şi după timpul pe care ni l-am propus pentru meditaţie.

De aceea răspunsul la întrebarea legată de timp ar fi: să meditezi măcar până când meditezi. Asta pentru că tehnica, tehnologia meditativă nu este tot una cu efectul, cu meditaţia însăşi. Simplul fapt ca te aşezi cu picioarele încrucişate şi urmezi indicaţiile unei tehnici anume, nu garantează că imediat vei reuşi să şi meditezi, cu alte cuvinte să ai acea experienţă meditativă. Succesul depinde de foarte mulţi factori. Sunt experienţele de peste zi (sau peste noapte, daca meditam dimineaţa), starea generală (suntem liniştiţi sau deja sau îngrijoraţi de ceva), sănătatea, ce am mâncat (sau nu am mâncat) etc. Însă de obicei, după o perioadă mai mare sau mai mică de timp, ceva se întâmplă, o transformare apare. Şi ar trebui în general să medităm până când simţim acea transformare şi câtva timp după.

Cu toate acestea fiecare îşi are programul propriu şi probabil că adesea nu vom avea suficient timp până când acea alchimie interioară se va manifesta. E mai bine atunci să nu facem nimic?

În cazul transformării interioare, necesare experienţei meditative, fiecare pas îşi are importanţa lui. Chiar şi atunci când mintea refuză să se liniştească, când e inertă şi adormită, când visează câte în lună şi în stele, efortul nostru de a o învăţa un nou fel de a fi aduce cu el experienţa, o experienţă care creşte cu fiecare perioadă de timp dedicată meditaţiei. Din această perspectivă, nu există reuşită sau nereuşită în meditaţie, există doar paşi pe drumul care duce la un nou mod de a fi. De aceea pentru noi e important să repetăm această încercare zi de zi, cât mai regulat cu putinţă.

Aşa că la întrebarea: Cât să meditez? răspunsul este: Oricât, depinde doar de tine, însă să fie ceva regulat, zilnic. Este adevărat că atunci când stai mai mult în meditaţie, posibilitatea ca ceva pozitiv să apară este mai mare. Din persepectiva mea un minim este 20 minute pentru o meditatie, pentru maxim nefiind o limită. Pentru tine, cel care citeşti aceste rânduri, este un lucru pe care să-l descoperi practicând.

Retragerea de meditație de 3 zile – 7-9 martie 2014

 Vă invităm să participați la Retragerea Hridaya de meditaţie pentru revelarea Inimii Spirituale (atman), în perioada 7-9 martie 2014.

Cei care doresc să se regăsească pe ei înşişi, să se liniştească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii într-o oază de pace şi spiritualitate pot participa, chiar dacă nu au mai practicat meditaţia sau yoga. Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna, recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau, dacă nu, măcar trei zile.

Programul va începe vineri, 7 martie 2014, ora 19.00, cu noțiuni introductive, întrebări și răspunsuri, urmate de meditație. Programul de vineri şi sâmbătă se încheie la ora 21.30.

De vineri seara până la terminarea retragerii, duminică seara, toti participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomandă în toate tradiţiile contemplative, pentru a crea premisele unei bune interiorizări. Programul va cuprinde meditaţii ghidate, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, sedinţe de hridaya hatha yoga.

Sâmbătă şi duminică programul începe la ora 8.00. Pauza de masă este între orele 13.00 – 15.00.

Retragerea se va termina cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate, duminică, 9 martie 2014, ora 18.00.

În cadrul acestei retrageri vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;

– Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.

– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;

– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Sinelui Suprem (Inima Spirituală);

– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituală în Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitătii Divine.

– Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.

Alte detalii:

Mâncarea va fi ovo-lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.

Retragerea este ţinută de profesorii de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe şi Sebastian Teodor.

Locaţie: Centrul de Meditație și Yoga – Kamala din Sânpetru, Braşov.

Preţ complet (taxă participare, cazare, masă) – 350 lei.

Preţ fără cazare și masă – 200 lei (150 lei pentru cei care au abonament Kamala).

Participarea o zi fără masă și cazare – 100 lei (75 lei pentru cei care au abonament Kamala).

Locuri limitate! Pentru rezervarea locului este necesară achitarea unui avans de 50%, până miercuri 5 martie.

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41 ; 0731.32.42.39

– e-mail: centrulkamala@gmail.com

Seminar Armonie feminină, 14 iunie 2014

Vă invităm să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 14 iunie 2014, la sala centrului de Meditaţie şi Yoga Kamala din Sânpetru, Brașov.

Seminarul va cuprinde:

– tehnici pentru relaxare şi energizare (yoga, taoism, masaj)

– elemente ale spiritualităţii orientale referitoare la feminitate

metode de transformare (pentru mărirea voinţei şi încrederii în sine, eliminarea stresului, liniștirea minții, pentru o viziune superioară asupra propriei vieți)

recomandări pentru o alimentație pură, sănătoasă și energizantă.

Vom face tehnici de dinamizare şi revitalizare, vom învăţa şi aplica metode de liniştire, centrare şi meditaţie.Vom discuta despre tipologiile feminine din perspectiva tradiţională yoga, cum le recunoaştem în viaţa noastră, cum să le armonizăm prin alimentaţie, stil de viaţă şi atitudine. Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe. Nu este necesară experiența anterioară.

Dacă sunt doritoare, seara se poate încheia cu vizionarea unui film, iar duminică putem continua întâlnirea cu o drumeţie pe munte, lângă Braşov (vom selecta destinaţia în funcţie de experienţa participantelor).

Program: sâmbătă 14 iunie, orele 9.00-19.00, cu pauză de prânz.

Dacă vremea este frumoasă, vom face o parte a întâlnirii în aer liber, pe dealul din imediata apropiere. Să fiţi pregătite cu mâncare la pachet, haine şi încălţăminte pentru ieșire în natură. Observaţie: în cadrul centrului Kamala se consumă doar hrană vegetariană, fără alcool, tutun, cafea.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi se poate asigura cazare. Cursantele centrului Kamala beneficiază de cazare gratuită o noapte, în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să anunţaţi dacă doriţi aceasta. 

Adresa centrului Kamala este str. Poarta Câmpului nr. 408 C, Sânpetru, Braşov (ne găsiţi şi pe google maps). Pentru detalii privind modalităţile de transport, va rugăm să ne contactaţi.

Taxa de participare este de 100 lei. Pentru senioare taxa este de 50 lei. 

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de reducere şi vor achita 75 lei (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscriere prealabilă, la telefon sau prin email, iar pentru confirmarea înscrierii este necesară achitarea unui avans.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă înscrierea până joi, 12 iunie. Dacă nu sunt minim 7 participante, seminarul se amână şi avansul se returnează.

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi pe blogul armoniefeminină.com.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina@gmail.com.

Vă aştept cu drag, să ne bucurăm de frumuseţe, de vară şi de feminitate!

Seminar Armonie Feminină, 29 martie 2014

Vă invităm să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 29 martie 2014, între orele 10.00 – 19.00, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

O întâlnire în care vom îmbina practica yoga cu prezentarea principiilor spirituale care definesc feminitatea. Vom face tehnici de relaxare şi revitalizare, vom învăţa şi aplica metode de îndepărtare a stresului, de centrare şi meditaţie. Pentru două ore, după amiaza, îl vom avea ca invitat pe profesorul de yoga Liviu Gheorghe care va aduce o perspectivă masculină asupra polarităţii.

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe. Pentru pauza de prânz să fiţi pregătite cu ceva de mâncare la pachet. Dacă vremea este frumoasă, vom face o parte a întâlnirii pe dealul Lempeş, din imediata apropiere.

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi aici.

Taxa de participare este de 90 lei. Pentru senioare taxa este de 60 lei. 

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de reducere şi vor achita 50 lei (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscrierea prealabilă, la telefon sau prin email. Pentru confirmarea participării este necesară achitarea unui avans.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă înscrierea până vineri, 28 martie, ora 12. Dacă nu sunt minim 7 participante, seminarul se amână şi avansul se returnează.

Nu este necesară experiența anterioară și nu există limite de vârstă.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi se poate asigura cazare. Cele înscrise la cursurile Kamala beneficiază de cazare gratuită o noapte, în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să anunţaţi dacă doriţi aceasta. 

Adresa centrului Kamala este str. Poarta Câmpului nr. 408 C, Sânpetru, Braşov (ne găsiţi şi pe google maps). Pentru detalii privind modalităţile de transport, va rugăm să ne contactaţi.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Seminar Armonie feminina – 16 noiembrie 2013

 Vă invităm să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 16 noiembrie 2013, între orele 14.30 – 19.30, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

Întâlnirea va cuprinde:

– tehnici pentru relaxare, energizare şi spiritualizare (yoga, taoism, masaj)

– sfaturi pentru amplificarea feminităţii (pe diverse planuri) şi armonizarea energiilor interioare

– tehnici de transformare (pentru mărirea încrederii în sine, eliminarea stresului, liniștirea minții, pentru o viziune superioară asupra propriei vieți)

– recomandări pentru sănătatea sexuală feminină (indiferent de vârstă)

– elemente de alimentație sănătoasă și energizantă.

Vă invităm să ne relaxăm împreună, să ne bucurăm de toamnă şi de feminitate!

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi pe blogul armoniefeminina.com.

Taxa de participare este de 50 lei.

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de gratuitate (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscrierea prealabilă, la telefon sau prin email. Nu este necesară experiența anterioară și nu există limite de vârstă.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi şi sunt înscrise la cursurile Kamala se poate asigura cazare gratuit, în limita locurilor disponibile.

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Cu sinceritate,
Veronica Cernat

Chakra sadhana – Swadisthana – 6 aprilie 2013

 După seria celor 7 seminarii consacrate aprofundării metodelor teoretice și practice de trezire și dinamizare armonioasă a centrilor de forță, anul acesta vă propunem chakra sadhana, un program de practică intensă pe fiecare nivel energetic în parte.

Practica se desfășoară pe parcursul unei zile, în general sâmbăta, în cadrul centrului nostru, și va cuprinde principalele metode și tehnici care au fost prezentate în cadrul seminariilor specifice, și care vizează armonizarea nivelului energetic corespunzător

La chakra sadhana pot participa atât persoane care nu au participat la seminariile anterioare, cât şi persoane care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, începători sau avansaţi.

Program orientativ: 8.30 – 20.00, cu pauză de masă.

În program vor fi integrate posturi yoga, tehnici de concentrare, tehnici de meditaţie şi vor fi făcute corelaţiile dpdv simbolic şi psihomental specifice.

Pe 6 aprilie 2013 va avea loc întâlnirea pentru Swadhistana chakra sadhana, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

Pe acest al doilea nivel, pe măsura activării sale, putem conştientiza şi orienta mereu binefăcător unele impulsuri ce provin din sfera senzitivăţii şi sexualităţii, multe dintre dorinţele noastre fiind sublimate prin responsabilitate şi creativitate. Puterea de auto-transformare şi de reuşită în ceea ce intenţionează este uriaşă pentru cel care controlează energia acestui plan. Unul din scopurile practicii este acela de a produce condiţiile favorabile acestui proces de armonizare a psihicului şi a minţii în raport cu acele impulsuri subconştiente care ne influenţează – adeseori fară să ştim cum – viaţa. Controlul energiei şi rafinarea acesteia pe centrul de forţă Swadhistana Chakra poate face trecerea de la inadaptabilitate la succes chiar şi în direcţia evolutiv spirituală.

Cost:

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, taxa de participare este de 70 lei.

Confirmarea participării se face prin achitarea unui avans de minim 50% până în data de miercuri 4 aprilie. După această dată taxa de participare va fi 90 lei.

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucureşti şi Braşov) se sugerează o donaţie de 50 lei. Fondul strâns din aceste donaţii va fi folosit pentru susţinerea proiectului “Retragere de meditaţie în întuneric” al centrului Kamala. Prin acest proiect, cursanţii pot participa gratuit la o retragere de 24 de ore pentru meditaţie în întuneric, în cadrul centrului.

Important! Cursanţii sunt rugaţi să îşi confirme participarea până miercuri, 4 aprilie 2013.

Seminarul are loc dacă sunt minim 10 persoane care confirmă participarea până în data de 4 aprilie 2013. Dacă nu sunt minim 10 confirmări, seminarul se amână, iar avansul se returnează.
Vă rugăm să transmiteţi acest mesaj celor interesaţi.

Informații și înscrieri:
– tel. 0268.360.424.
– mobil: 0731.32.42.41
– e-mail: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com
– pagina web: www.kamala.ro sau mentoryoga.com. 

Seminar Armonie feminina – 23 martie 2013

Vă invit să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc în Brașov, sâmbătă 23 martie, între orele 9-18.

Întâlnirea va cuprinde 4 părți, fiecare cu o tematică specifică. Se poate participa și doar la o parte, sau la mai multe. Va fi prezentat teoretic și practic programul Armonie Feminină și cele 12 modalități de înfrumusețare și armonizare pentru femei, metode descrise pe larg în lucrarea Cartea Femeii (ed. Kamala).

9.00 -10.45 – Yoga pentru femei

11.00 – 12.45 – Exerciții și recomandări despre alimentație și un stil de viață echilibrant, specifice tipologiilor feminine ayurvedice, inclusiv testul de determinare a tipologiei (Ayurveda este medicina tradițională indiană)

14.00 – 15.45  – Sănătate, sexualitate, spiritualitate

16.00 – 17.45 – Lumea ca un loc de joacă  – cosmetică naturistă, feminitate, stil, transfigurare.

De trei ani, Veronica Cernat organizează asemenea întâlniri, iar imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi pe blogul ei armoniefeminina.com.

Taxa de participare pentru o singură parte este de 25 lei, pentru toate – 70 lei.  Este necesara înscrierea prealabilă, cu menționarea părții la care ați ales să veniți.

Se poate participa fără experiență prealabilă și indiferent de vârstă.

Bonus: participantele la seminar vor putea achiziționa Cartea Femeii cu o reducere de 30% (25 lei în loc de 35 lei).

Este necesar să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, și un izopren/ o salteluță pe care să vă așezați. Pauza de pranz va fi de aproximativ o oră, vă recomand să vă aduceți fructe, sanvișuri  sau mâncare la pachet.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina@gmail.com.

Haideți să sărbătorim primăvara împreună!

Veronica Cernat

Chakra sadhana – Muladhara – 2 februarie 2013

După seria celor 7 seminarii consacrate aprofundării metodelor teoretice și practice de trezire și dinamizare armonioasă a centrilor de forță, anul acesta vă propunem chakra sadhana, un program de practică intensă pe fiecare nivel energetic în parte.

Practica se desfășoară pe parcursul unei zile, în general sâmbăta, în cadrul centrului nostru, și va cuprinde principalele metode și tehnici care au fost prezentate în cadrul seminariilor specifice. În principal aceste metode vizează armonizarea nivelului energetic corespunzător

La chakra sadhana pot participa atât persoane care nu au participat la seminariile anterioare, cât şi persoane care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, începători sau avansaţi.

Program orientativ: 8.00 – 20.00, cu pauză de masă.

În program vor fi integrate posturi yoga, tehnici de concentrare, tehnici de meditaţie şi vor fi făcute corelaţiile dpdv  simbolic şi psihomental specifice.

Prima întâlnire, pentru Muladhara chakra sadhana, va avea loc în data de 2 februarie 2013. Pe acest nivel vom urmări să amplificăm energia vitală, stabilitatea şi fermitatea.  Unul din scopurile practicii este acela de a produce armonizarea psihicului şi a minţii în raport cu necesităţile corpului fizic, urmărind să obţinem totodată controlul asupra energiei senzoriale specifice. Energia acestui centru este responsabilă de tot ceea ce înseamnă putere de concretizare, abundenţă materială şi regenerare fizică şi spirituală.

Cost:

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, taxa de participare este de 70 lei.

Confirmarea participării se face prin achitarea unui avans de minim 50% până în data de luni 28 ian. După această dată taxa de participare va fi 90 lei.

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucureşti şi Braşov) se sugerează o donaţie de 50 lei. Fondul strâns din aceste donaţii va fi folosit pentru susţinerea proiectului “Retragere de meditaţie în întuneric” al centrului Kamala. Prin acest proiect, cursanţii pot participa gratuit la o retragere de 24 de ore pentru meditaţie în întuneric, în cadrul centrului.

Important! Cursanţii sunt rugaţi să îşi confirme participarea până luni, 28 ianuarie 2013.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă participarea până în data de 28 ianuarie 2013. Dacă nu sunt minim 7 confirmări, seminarul se amână, iar avansul se returnează.

Informații și înscrieri:tel. 0731.32.42.41 sau email centrulkamala@gmail.com.

Vă așteptăm cu drag!

Fie ca Freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Program Armonie Feminina – 27 octombrie 2012

O zi de relaxare şi regăsire, timp pentru tine, pentru corpul, sufletul şi Inima ta! Poţi participa indiferent de vârstă sau de experienţa în practica yoga sau a meditaţiei.

Program orientativ:

10.00 – 10.30 – Introducere şi prezentarea participantelor

10.30 – 10.45  Salutul Soarelui (tehnică yoghină dinamică, de celebrare a energiei vieţii)

10.45 – 12.30 şedinţa de Yoga (prezentarea posturilor cu efecte specifice în cazul femeilor)

12.30 – 13.00 – Relaxare – Yoga Nidra

13.00 – 14.30 – pauza de masă, odihnă

14.30 – 15.00 tehnici de masaj şi auto-masaj

15.00 – 16.00 prelegere şi meditaţie (Despre transfigurare şi creativitate)

16.00 – 17.30 – şedinţa dinamică (elemente de yoga, pilates, dans, fitness)

17.30 –  18.00 – metodă de vizualizare creatoare şi respiraţie conştientă

18.00 – 19.00 – tehnici de grup, de auto-cunoaştere, discuţii pe teme de interes feminin (dezintoxicare, sănătate, relaţii, etc)

19.00 – 20.00 –  poezie mistică/ mic ritual de încheiere a acestui program

Opţional , de la 20.00 – film

Această întâlnire feminină este pentru tine (şi) dacă:

– te simţi obosită, stresată, vrei să ai mai multă energie

– vrei să încetineşti puţin ritmul trepidant în care trăieşti, ai nevoie de sprijin, apreciere şi ajutor

– vrei să te relaxezi, să te simţi mai feminină

– vrei să cunoşti şi să practici o metodă spirituală pentru a te apropia de sacru, pentru a (re)descoperi şi trăi minunarea, frumosul, sacrul în viaţa ta

– vrei să te întâlneşti cu tine însăţi şi cu prietenele tale de suflet într-un mediu spiritual, deschis, relaxat, liniştit.

Taxa de participare: 60 de lei.

Doamnele şi domnişoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de o reducere de 25% (adică vor achita 45 lei), iar dacă vin cu o prietenă (care nu este la cursul Kamala) mai primesc o reducere de 25%. Pentru situaţii particulare, luaţi legătura direct cu mine.

Pentru persoanele din alte localităţi, se poate asigura cazare. Vă rog solicitaţi informaţii în acest sens.

Participarea se face doar cu înscriere prealabilă telefonică sau prin email (cu confirmare).

ÎNSCRIERI PÂNĂ  PE 20 OCTOMBRIE!

Informații și înscrieri:

Tel. 0731.32.42.41

Email: armoniefeminina@gmail.com sau veronica@kamala.ro.

Vă aştept cu bucurie!

Seminar de practica meditatiei – 26-28 oct 2012

 În perioada 3-4 noiembrie 2012, vă invităm să participați la Seminarul de practica meditației organizat de Centrul Kamala.

Seminarul este tinut de Teodor Sebastian și va avea loc în București (Mogoșoaia)

Informatii si inscrieri: tel. 0731.32.42.39, 0268.360.424 sau e-mail: contact@kamala.ro

Theme: Overlay by Kaira