Seminar “Dans alchimic”, București

Vă invităm să participați la seminarul cu tema „DANSUL ALCHIMIC- Vindecă, descoperă, contemplă prin dans, mantre și yoga”, susținut de profesoara de yoga și meditație Antoaneta Maria Gotea, la centrul Kamala din București.

Numeroase căi duc la Dumnezeu, dar eu am ales-o pe cea a dansului şi a muzicii.”  Rumi

Acest seminar este o invitație de a te întâlni pe tine însuți așa cum ești în acest moment. Acceptă, îmbrățișează, cântă, dansează ceea ce ești chiar în acest moment. Dansează-ți fericirea sau tristețea, câștigul sau pierderea, lumina sau umbra ta și lasă dansul să te ridice dincolo de tine. Poezia care ești o vei scrie cu drag in cuvintele trupului. Spațiul îți va îmbrățișa mișcările precum o foaia albă își îmbrățișează versurile. Și apoi, putem sta împreuna la masa rotundă a tăcerii și a iubirii.

Iată-mă, gata să-ți reamintesc despre toate acestea…

Detalii despre seminar:

Acest seminar este precum un buchet de flori de primăvară în care am pus forme de dans și mișcare cu rol terapeutic și mistic, practici yoghine și mantre pentru ca sufletul să se reîmprospăteze și să înflorească în toată bogăția lui.

În acest buchet, o floare dragă inimii mele o reprezintă dansul alchimic, în care am combinat anumite mișcări din dansul oriental precum și din alte forme de dans cu cunoașterea și percepția mea legată de chakre. Dansul alchimic, așa cum îi spune și numele, își face datoria alchimizând ‘otrava’ – stresul, tensiunile, tristețea, aptia etc în nectarul bucuriei, fericirii și păcii.

  • Și ce mai avem în buchetul de primăvară:
  • Dansul de încălzire wave
  • Dansul Sufit
  • Cele 5 ritmuri
  • Dansul Ritualul elementelor: dansul pământului, apei, focului, aerului
  • Respirația inimii
  • Respirația inimă la inimă
  • Relaxare cu mantre
  • Mantra chanting
  • Jocuri, dans, creativitate, conștiență

Si cum Rumi ne-a spus, Dance till you shatter yourself’, vă aștept să dansăm împreună până ne rupem în bucăți’ ca să descoperim că suntem lumină și dragoste.”

Din  motive ce nu țin de voința noastră, seminarul s-a amânat pentru o dată ce se va anunța în tip util.

Orar orientativ: Sâmbătă 10:30 – 17:30; pauza de prânz: 13:30 – 14:30; Duminică: 11:00 – 17:30; pauza de prânz: 13:30 – 14:30

Locație: centrul Kamala din București, str. Căderea Bastiliei 56-58, etaj 6, sala 602

Preț: 220 lei

Informații și înscrieri:

tel. 0731.32.42.39 sau 0731.32.42.41

e-mail: contact@kamala.ro sau centrul kamala@gmail.com.

Lasă un răspuns

Theme: Overlay by Kaira