Cauzele profunde ale afecțiunilor spatelui pot fi îndepărtate dacă îmbunătățim modul nostru de viață. Aceasta se poate face prin studiu, înțelegere și modalități practice bazate pe mișcare conștientă, relaxare, atitudini și exerciții specifice, practicate o perioadă corespunzătoare.
Apropierea de o școală spirituală se produce când sufletul tău te cheamă spre o mai mare profunzime a vieții. Atât de mult timp ai repetat aceleași jocuri, gânduri, dorințe… Nu e momentul să trăiești mai aproape de Inima ta? Nu ar fi bine să te deschizi față de misterul adânc al ființării, dincolo de orice limitări sau iluzii?
Īśvara semnifică în sanscrită stăpânul suprem, domnitorul, cel care conduce totul iar în om acesta este Sinele, esența ființării. Semnificația cea mai aproape de noi a acestei niyama este dăruirea noastră către idealul care ne ”stăpânește” existența, abandonul nostru în fața celei mai înalte, mai rafinate, mai intime și mai ascunse părți a ceea ce suntem, ātman. Însă în yoga, ātman nu este doar esența propriei existențe, este esența întregii lumi, a tot ceea ce există. Astfel Īśvarapraṇidhāna este și un abandon, o dăruire, un respect și o adorare a tot ceea ce este mai frumos și mai adevărat în această lume, Conștiința Supremă a cărei prezență o descoperim prin cunoașterea de Sine.
Cuvântul svādhyāya provine de la sva care se traduce prin ”Sine” și adhyāya – ”introspecție, studiu sau educație”. Așadar svādhyāya se referă la orice studiu care te ajută să îți cunoști Sinele (inima Spirituală).
”Studiul textelor sacre” este cea mai des întâlnită traducere a lui svādhyāya, dar, pentru a fi cât mai aproape de sensul principal al cuvântului, e necesar ca acele texte să îți ofere cunoașterea asupra Sinelui, sau căi de cunoaștere a Sinelui.
Santosha (saṃtoṣa) înseamnă a te mulțumi cu puțin, moderație dar și serenitate. În Yoga sutra, cap. 2 sūtra 42, Patanjali spune: “Din saṃtoṣa apare fericirea supremă”.
Saṃtoṣa nu este pasivitate și acceptare inconștientă, ci este o profundă înțelegere a armoniei existenței, a rostului fiecărui lucru sau a fiecărei circumstanțe de viață. Doar în felul acesta în suflet poate să fie calm, pace, mulțumire și serenitate.
Tapas înseamnă foc, ardoare și în yoga are semnificația de austeritate, efort în practica spirituală. În Yoga Bhashya (II.32), Vyasa explică termenul ca fiind „îndurarea extremelor” în care extremele sunt „foamea și setea, frigul și căldura, a sta în picioare sau a sta jos, păstrarea tăcerii fie complet fie putând comunica prin gesturi”. Patanjali în sūtra 43 din capitolul 2 spune:
„Prin tapas este obținută disoluția impurităților și astfel perfecțiunea corpului și a simțurilor”.
Shaucha (Śauca) este purificarea. Se referă atât la aspectul fizic cât și la cel subtil, atât la corpul fizic cât și la minte.
Vyasa afirmă în comentariul său la Yoga Sūtra-ele lui Patañjali:
“Dintre acestea cinci (niyama), purificarea ”exterioară” constă în îndepărtarea impurităților prin intermediul [energiilor] pământului, [energiilor] apei, etc. (foc, aer, eter) și interior prin îndepărtarea impurităților mentale.”
Parigraha înseamnă a apuca, a prinde, proprietate, bunuri, harem, dominare, constrângere, dorinţă de putere. ”A” din faţa lui parigraha reprezintă o negaţie. Astfel aparigraha se traduce prin a nu acumula, lipsa de posesiuni materiale ori de altă natură, care nu sunt necesare. Respectând-o nu posezi mai mult decât ai nevoie, nu furi, nu eşti lacom, nu accepţi daruri care nu-ţi folosesc.
Cuvântul brahmacarya provine de la cuvintele Brahman (Absolutul, Conştiinţa supremă) şi carya care înseamnă a urma sau ceea ce trebuie practicat sau realizat. Se poate traduce aşadar ca fiind comportamentul care te duce la atingerea Conştiinţei supreme. Tradiţia indiană consideră brahmacarya ca primul din stadiile vieţii brahmanice, în care este învăţată ştiinţa sacră. În yoga desemnează abstinenţa sexuală, celibatul, castitatea. Cu toate acestea mai propriu ar fi să vorbim despre controlul asupra energiilor sexuale pentru a putea să îl urmezi pe Dumnezeu, Conştiinţa supremă.
Asteya (a- nu, steya – fura) implică să nu îţi însuşeşti bunurile altcuiva, să nu foloseşti lucrurile altfel decât destinaţia lor, să nu abuzezi de încrederea celorlalţi. Este considerat un furt şi a împiedica pe cineva să obţină foloasele care îi sunt cuvenite. De exemplu a călători fără bilet în tramvai, împiedicând compania de transport să obţină preţul călătoriei.
Asteya în planul mental înseamnă să nu vrei bunurile altcuiva. Nu înseamnă că nu eşti hoţ dacă ai vrut să iei ceva de la un alt om, dar nu ai reuşit pentru că acela a fugit mai repede decât tine sau a fost mai puternic decât tine. A râvni la ce are altcineva produce perturbări ale minţii şi de aici orientarea greşită a întregii fiinţe şi implicit a vieţii sale.
Asteya, ca şi ahiṃsā, nu este doar o negare, lipsa furtului, ci şi o atitudine pozitivă, cinstită. Yoghinul care respectă asteya ajunge în fapt să-şi controleze dorinţele, să descopere ce este esenţial şi să acţioneze în mod onest pentru a dobândi ceea ce a descoperit.
În Yoga Sutra (cap.2 sutra 37) se spune:
”Când yoghinul este ferm stabilit în asteya, toate bogăţiile vin către el”.
Acest lucru‚ atragerea bogăţiei, se întâmplă exterior şi pentru faptul că oamenii tind să aibă spontan încredere în cei care sunt cinstiţi. Interior se referă la liniştea care decurge din lipsa dorinţelor, din descoperirea a ceea ce este esenţial.
Asteya, aşa cum o defineşte înţeleptul Vyasa în comentariul la Yoga sutra al lui Patañjali (sutra 30 capitolul 2), este:
“Se respectă asteya atunci când, eliberat de orice dorinţă, yoghinul refuză însuşirea bunurilor care aparţin altora.”
Şi este evident vorba aici şi de refuzul mental de a-şi dori bunurile altcuiva. Cheia principală este eliminarea dorinţelor, detaşarea.
Respectarea lui asteya implică şi respectarea proprietăţii intelectuale, să nu furi ideile altcuiva, cărţile, proiectele. Forma acceptată este citarea, indicându-se autorul şi lucrarea din care se citează.
Bineînţeles că oricine poate dori să aibă realizarea spirituală a lui Buddha, de exemplu, dar în această situaţie nu e vorba de furt, ci de o reală aspiraţie care nu ia nimic din ceea ce Buddha are.
În yoga se afirmă că singura dorinţă care nu înlănţuie este dorinţa de a descoperi Sinele, iar dorinţele comune de faimă, bogăţie, plăceri te menţin mai mult în iluzie (maya). Eliberarea de dorinţe înlătură tentaţiile, în timp ce dorinţa puternică pentru ceva anume (lucru, fiinţă, statut social, recunoaştere etc.) tulbură mintea.
Patañjali repetă în mai multe rânduri că modul în care pot fi depăşite obstacolele mentale (în cazul acesta dorinţa de a poseda lucrurile care aparţin altora) poate fi modificată înlocuind-o cu opusul ei – detaşarea, altruismul.
