Categorie: Articole

Puterea atenției voluntare

Revenind în domeniul spiritualității, în procesul transformării spirituale, atenția este cultivată prin metode eficiente, de așa manieră încât să determine spontaneitatea trăirii conștiente în prezent. Putem remarca, de asemenea, felul în care calitatea și acuitatea percepțiilor se modifică, prin simplul fapt că atenția noastră este îndreptată fără contracții sau așteptări asupra lor. Totodată constatăm că acest tip de atenție nu scapă din ”vedere” subiectul care percepe (deci chiar pe noi înșine), rămânând totodată deschisă binevoitor și față de universul exterior.

Sfântul și măgarul însetat

Conform unei tradiții străvechi, Shiva a înghițit otrava de suferință a întregii lumi atunci când zeii și demonii au smântânit oceanul conștiinței în căutarea nectarului nemuririi, amrita. Ei nu au știut atunci că prin extragerea nectarului va fi eliberată și o intensă suferință, căci toate lucrurile este nevoie să fie în echilibru. Suferința și fericirea sunt fețele aceleiași monede a existenței și nu se poate un fără cealaltă. Scoțând amrita, a rămas suferința și atât Zeii cât și demonii au fost speriați și au cerut ajutorul lui Shiva.

Agitația minții versus liniștea meditației

Există, în prezentul meditației, momentul TĂU, ca Stare de A FI în liniște și pace. Cel ce meditează aduce astfel, conștient, în prezent, o stare evident mai bună ca înainte. Pentru el, va conta acest moment. Și nu numai pentru el.

Maha Shiva Ratri (Marea Noapte a lui Shiva)

Shiva reprezintă Conștiința pură din care totul se naște. Din toate aceste nopți, cea mai importantă este considerată de yoghini a fi cea din februarie – martie, calculul exact pentru această dată fiind corelat cu fazele Lunii în calendarul indian. Aceasta este, spune legenda, noaptea în care Shiva s-a revelat ca o coloană infinită de foc, axul lumii care străbate manifestarea și totodată o transcende. Este noaptea grației divine în care iluzia poate fi dizolvată prin cunoașterea Adevărului cel mai profund.

Īśvarapraṇidhāna – dăruirea de sine idealului

Īśvara semnifică în sanscrită stăpânul suprem, domnitorul, cel care conduce totul iar în om acesta este Sinele, esența ființării. Semnificația cea mai aproape de noi a acestei niyama este dăruirea noastră către idealul care ne ”stăpânește” existența, abandonul nostru în fața celei mai înalte, mai rafinate, mai intime și mai ascunse părți a ceea ce suntem, ātman. Însă în yoga, ātman nu este doar esența propriei existențe, este esența întregii lumi, a tot ceea ce există. Astfel Īśvarapraṇidhāna este și un abandon, o dăruire, un respect și o adorare a tot ceea ce este mai frumos și mai adevărat în această lume, Conștiința Supremă a cărei prezență o descoperim prin cunoașterea de Sine.

Svadhyaya – studiul de Sine

Cuvântul svādhyāya provine de la sva care se traduce prin ”Sine” și adhyāya – ”introspecție, studiu sau educație”. Așadar svādhyāya se referă la orice studiu care te ajută să îți cunoști Sinele (inima Spirituală).
”Studiul textelor sacre” este cea mai des întâlnită traducere a lui svādhyāya, dar, pentru a fi cât mai aproape de sensul principal al cuvântului, e necesar ca acele texte să îți ofere cunoașterea asupra Sinelui, sau căi de cunoaștere a Sinelui.

Santosha – mulțumirea

Santosha (saṃtoṣa) înseamnă a te mulțumi cu puțin, moderație dar și serenitate. În Yoga sutra, cap. 2 sūtra 42, Patanjali spune: “Din saṃtoṣa apare fericirea supremă”.
Saṃtoṣa nu este pasivitate și acceptare inconștientă, ci este o profundă înțelegere a armoniei existenței, a rostului fiecărui lucru sau a fiecărei circumstanțe de viață. Doar în felul acesta în suflet poate să fie calm, pace, mulțumire și serenitate.

Theme: Overlay by Kaira