Categorie: Anunțuri seminarii

Seminar Svara Yoga 9-10 febr 2013 – Bucuresti

 Vă invităm să participaţi la seminarul consacrat unei ramuri aproape necunoscute de yoga, şi anume Svara yoga. În cadrul acestui seminar vom învăţa modul în care respirația poate să ne susțină sau nu activitățile, ideile şi idealurile.

Svara yoga oferă cheia folosirii pranei în corelație cu energiile tattvelor de bază (energia subtilă a pământului, a apei, a focului, a aerului și energia eterului). Vom ști în ce moment e bine să facem un anumit gen de acțiune sau când e necesar să o începem pentru a avea succes. Iar una din inițierile pe care le veți primi vă va arăta ce energie predomină în fiecare moment și cum poate fi folosită pentru împlinirea oricăror idealuri avem.

Program orientativ: 9.00 – 18.00, cu pauză de masă (vă rugăm să fiţi pregătiţi, cu sanvişuri sau mâncare la pachet)

Locaţie: Mogoşoaia (locaţia exactă va fi dată celor care se înscriu)

Profesori de yoga: Simona Trandafir şi Sebastian Teodor

Preţ: 150 lei.

Data limită de înscriere –  miercuri 6 februarie.Pentru confirmarea participării este necesară plata unui avans nerambursabil de 50 de lei.

Pentru persoanele care se înscriu după data de 6 februarie, taxa de participare va fi 170 lei.

Locuri limitate!

Informaţii şi înscrieri: tel.0731.32.42.39 sau 0731.32.42.41 sau email: centrulkamala(at)gmail.com.

Chakra sadhana – Muladhara – 2 februarie 2013

După seria celor 7 seminarii consacrate aprofundării metodelor teoretice și practice de trezire și dinamizare armonioasă a centrilor de forță, anul acesta vă propunem chakra sadhana, un program de practică intensă pe fiecare nivel energetic în parte.

Practica se desfășoară pe parcursul unei zile, în general sâmbăta, în cadrul centrului nostru, și va cuprinde principalele metode și tehnici care au fost prezentate în cadrul seminariilor specifice. În principal aceste metode vizează armonizarea nivelului energetic corespunzător

La chakra sadhana pot participa atât persoane care nu au participat la seminariile anterioare, cât şi persoane care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, începători sau avansaţi.

Program orientativ: 8.00 – 20.00, cu pauză de masă.

În program vor fi integrate posturi yoga, tehnici de concentrare, tehnici de meditaţie şi vor fi făcute corelaţiile dpdv  simbolic şi psihomental specifice.

Prima întâlnire, pentru Muladhara chakra sadhana, va avea loc în data de 2 februarie 2013. Pe acest nivel vom urmări să amplificăm energia vitală, stabilitatea şi fermitatea.  Unul din scopurile practicii este acela de a produce armonizarea psihicului şi a minţii în raport cu necesităţile corpului fizic, urmărind să obţinem totodată controlul asupra energiei senzoriale specifice. Energia acestui centru este responsabilă de tot ceea ce înseamnă putere de concretizare, abundenţă materială şi regenerare fizică şi spirituală.

Cost:

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, taxa de participare este de 70 lei.

Confirmarea participării se face prin achitarea unui avans de minim 50% până în data de luni 28 ian. După această dată taxa de participare va fi 90 lei.

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucureşti şi Braşov) se sugerează o donaţie de 50 lei. Fondul strâns din aceste donaţii va fi folosit pentru susţinerea proiectului “Retragere de meditaţie în întuneric” al centrului Kamala. Prin acest proiect, cursanţii pot participa gratuit la o retragere de 24 de ore pentru meditaţie în întuneric, în cadrul centrului.

Important! Cursanţii sunt rugaţi să îşi confirme participarea până luni, 28 ianuarie 2013.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă participarea până în data de 28 ianuarie 2013. Dacă nu sunt minim 7 confirmări, seminarul se amână, iar avansul se returnează.

Informații și înscrieri:tel. 0731.32.42.41 sau email centrulkamala@gmail.com.

Vă așteptăm cu drag!

Fie ca Freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Seminar Arta Constientei (Vijnana Bhairava Tantra) – 30 nov – 2 dec 2012

Acest seminar de meditaţie de 3 zile este bazat pe un tratat tantric străvechi, Vijnana Bhairava Tantra.  Cursul se va focaliza pe atitudini şi metode meditative iluminatoare.

Ce este Vijnana Bhairava Tantra?

Vijnana Bhairava Tantra oferă112 metode de meditație pentru recunoașterea spontană a naturii noastre reale. Ea este considerată una din cele mai cunoscute scrieri ale tradiției șaiviste. Șaivismul cașmirian conferă o abordare spirituală tantrică, non-duală, ce devine din ce în ce mai cunoscută acum în întreaga lume.

Acest text clasic, celebrat deseori ca o bijuterie unică în comoara tratatelor yoga, a apărut, metaforic, din uniunea amoroasă extatică a lui Shiva și Shakti, în Inimă. Ca urmare, seminarul va sublinia intimitatea și familiaritatea atitudinilor spirituale sugerate în acest text. Practicile ne inspiră să ne recunoaștem natura reală. Când mintea pregătită își abandonează limitările, misterul de dincolo de universul relativ (maya) este revelat.

Scop şi descriere

Seminarul prezintă o privire de ansamblu a spiritualităţii şaivismului caşmirian şi un rezumat al tratatului, dar pune accentul pe câteva atitudini şi metode meditative şi pe aplicarea lor practică. Oferă inspiraţie pentru înflorirea naturii noastre reale în libertate şi Iubire.

Descriind atitudini contemplative și meditații atât cu obiect, cât şi fără obiect, seminarul revelează modul în care toate aceste practici apar spontan din interior, din adevărata intuiţie a Inimii Spirituale. Astfel, gradat, ele devin un mod de a trăi, o continuă sărbătoare a vieţii.

Sahajananda evidenţiază felul în care aceste practici contemplative pot fi integrate simplu şi eficient în viaţa de zi cu zi.

Din tematica abordată:

•    Visul lucid şi continuitatea conştienţei în timpul somnului (turya)

•    Modalităţi de a aduce mintea într-o stare contemplativă şi calmă, folosind conştienţa respiraţiei

•    Conştienţa luminilor şi sunetelor interioare văzute ca expresii ale Conştiinţei Supreme

•    Nelimitarea corpului fizic

•    Minunarea, extazul, iubirea, dorinţa, epuizarea şi rolul lor în introspecţie

•    Recomandări pentru aprofundarea experienţei sexuale, revelând cum şi de ce actul de a face dragoste devine o cale spre Unitate, şi multe altele…

Re-evaluări ale Conceptelor

Seminarul Vijnana Bhairava Tantra ne invită să reconsiderăm unele concepte aparent binecunoscute, cum ar fi spațiul, corpul, organele de simț, relațiile sociale, etc. Astfel, seminarul este o invitație fascinantă de a explora noi atitudini contemplative din tradiția tantrică non-duală. Această recunoaștere a Conștiinței Unității se integrează armonios în învățăturile și practica Hridaya Yoga; atât practicanții Hridaya, cât și începătorii vor dobândi noi instrumente practice pentru cunoașterea directă a ceea ce suntem cu adevărat, Inima Spirituală.

Seminarul este ţinut de profesorul de yoga Sahajananda (Claudiu Trandafir).

Locaţie: Centrul Kamala din Sânpetru, Braşov.

Perioada: 30 noiembrie – 2 decembrie 2012

Preț: 150 lei.

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

Program Armonie Feminina – 27 octombrie 2012

O zi de relaxare şi regăsire, timp pentru tine, pentru corpul, sufletul şi Inima ta! Poţi participa indiferent de vârstă sau de experienţa în practica yoga sau a meditaţiei.

Program orientativ:

10.00 – 10.30 – Introducere şi prezentarea participantelor

10.30 – 10.45  Salutul Soarelui (tehnică yoghină dinamică, de celebrare a energiei vieţii)

10.45 – 12.30 şedinţa de Yoga (prezentarea posturilor cu efecte specifice în cazul femeilor)

12.30 – 13.00 – Relaxare – Yoga Nidra

13.00 – 14.30 – pauza de masă, odihnă

14.30 – 15.00 tehnici de masaj şi auto-masaj

15.00 – 16.00 prelegere şi meditaţie (Despre transfigurare şi creativitate)

16.00 – 17.30 – şedinţa dinamică (elemente de yoga, pilates, dans, fitness)

17.30 –  18.00 – metodă de vizualizare creatoare şi respiraţie conştientă

18.00 – 19.00 – tehnici de grup, de auto-cunoaştere, discuţii pe teme de interes feminin (dezintoxicare, sănătate, relaţii, etc)

19.00 – 20.00 –  poezie mistică/ mic ritual de încheiere a acestui program

Opţional , de la 20.00 – film

Această întâlnire feminină este pentru tine (şi) dacă:

– te simţi obosită, stresată, vrei să ai mai multă energie

– vrei să încetineşti puţin ritmul trepidant în care trăieşti, ai nevoie de sprijin, apreciere şi ajutor

– vrei să te relaxezi, să te simţi mai feminină

– vrei să cunoşti şi să practici o metodă spirituală pentru a te apropia de sacru, pentru a (re)descoperi şi trăi minunarea, frumosul, sacrul în viaţa ta

– vrei să te întâlneşti cu tine însăţi şi cu prietenele tale de suflet într-un mediu spiritual, deschis, relaxat, liniştit.

Taxa de participare: 60 de lei.

Doamnele şi domnişoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de o reducere de 25% (adică vor achita 45 lei), iar dacă vin cu o prietenă (care nu este la cursul Kamala) mai primesc o reducere de 25%. Pentru situaţii particulare, luaţi legătura direct cu mine.

Pentru persoanele din alte localităţi, se poate asigura cazare. Vă rog solicitaţi informaţii în acest sens.

Participarea se face doar cu înscriere prealabilă telefonică sau prin email (cu confirmare).

ÎNSCRIERI PÂNĂ  PE 20 OCTOMBRIE!

Informații și înscrieri:

Tel. 0731.32.42.41

Email: armoniefeminina@gmail.com sau veronica@kamala.ro.

Vă aştept cu bucurie!

Seminar de practica meditatiei – 26-28 oct 2012

 În perioada 3-4 noiembrie 2012, vă invităm să participați la Seminarul de practica meditației organizat de Centrul Kamala.

Seminarul este tinut de Teodor Sebastian și va avea loc în București (Mogoșoaia)

Informatii si inscrieri: tel. 0731.32.42.39, 0268.360.424 sau e-mail: contact@kamala.ro

Sinteza seminariilor „Universul celor 7 centri de forta si constiinta” – 12-14 oct 2012

Vă invităm să participați la SEMINARUL SINTEZĂ “UNIVERSUL CELOR 7 CENTRI SUBTILI DE FORŢĂ ŞI CONŞTIINŢĂ”, care va avea loc în perioada 12-14 octombrie 2012, la centrul de meditație Kamala din Sânpetru, Brașov. (Înscrieri până miercuri 10 octombrie 2012!)

Există o căutare care capătă în timp, pentru mulţi oameni, semnificaţia unei călătorii interioare. Un nostalgic dor de reîntregire, de înălţare cuprinde sufletul. Dorul de a ajunge ACASĂ trezeşte elanuri şi puteri care ne fac să păşim din ce în ce mai curajoşi spre noi orizonturi. Călătoria spirituală se desfăşoară pe acest drum de reîntoarcere spre a ne regăsi în final pe noi înşine.

Universul celor 7 centri de forţă reprezintă analogic 7 tărâmuri sau niveluri ce sunt explorate gradat în această călătorie iniţiatică. Darurile oferite iniţiatului prin pătrunderea în aceste planuri de forţă şi conştiinţă îl vor ajuta să-şi continue în siguranţă ascensiunea spirituală.

După o serie de 7 seminarii care au avut ca obiect de studiu teoretic şi practic fiecare dintre aceste planuri vă invităm să realizăm împreună o sinteză a ceea ce reprezintă manifestarea specifică a centrilor de forţă.

Vom urmări să recunoaştem liniile de forţă şi aspectele arhetipale specifice, să ne recunoaştem propria tipologie şi să învăţăm să ne adecvăm armonios din punct de vedere relaţional cu toate celelalte.

Mai mult decât atât:  vă propunem o metodologie practică de trezire şi dinamizare armonioasă a structurii centrilor de forţă recurgând la tehnici yoghine specifice.

În speranţa că ne vom reîntâlni cu mulţi dintre cei care au participat la cursuri şi seminarii sau care ne-au urmărit activitatea pe blog, vă prezint şi informaţiile pentru participare.

Seminarul va fi ținut de profesor yoga Liviu Gheorghe (blog: Amintește-ți de Sine – liviugheorghe.wordpress.com)

Data: 12 – 14 Octombrie 2012

Loc: Sala din Sânpetru a Centrului de Yoga şi Meditaţie KAMALA

Preţul seminarului: 150 Ron – salariaţi

                            90 Ron – pensionari, şomeri, studenţi

Informații și înscrieri:

tel. 0731.32.42.41 sau 0268/360.424

Sinteza seminariilor Tantra Shastra – 21-22 sept 2012

Seminarul care va face sinteza celor zece seminarii de tantra shastra consacrate Celor Zece Mari Înţelepciuni – Dasha Maha Vidya – este totodată o omagiere a Creaţiei şi a Inimii ei.

Vor fi prezentate aspectele principale ale fiecărei maha vidya în corelaţie cu toate celelalte. Vom înţelege influenţele care există între diferitele raze ale înţelepciunii şi modul în care ele se reflectă în viaţa oamenilor.

Se vor face diferite metode de trezire a energiilor specifice celor Zece Mari Înţelepciuni, astfel încât chiar şi cei care nu le-au cunoscut până acum să poată să se apropie de ele.

Cele Zece Mari Înţelepciuni sau Căi ale Înţelepciunii sunt tot atâtea aspecte fundamentale, ideale, pe care fiecare om le are mai mult sau mai puţin trezite în el însuşi. Întotdeauna realizarea spirituală este însoţită şi de trăirea deplină a Înţelepciunii, în toate cele zece aspecte ale sale.

Pentru o mai uşoară înţelegere, înţelepţii Indiei au atribuit calităţi umane acestor forme ale Înţelepciunii, vorbind despre ele ca despre Mame divine, binevoitoare, ce îţi deschid calea spre Dumnezeu. Ele sunt totodată energii fundamentale ale manifestării pe toate planurile sale, sunt adevărate matrici energetice care constituie însuşi Universul fizic şi subtil.

Indiferent dacă ştii sau nu, cele Zece Maha Vidya (cele 10 mari Înţelepciuni) există în tine şi exişti prin ele. Iată câteva idei despre fiecare:

Kali este Înţelepciunea eternităţii, forţa transformatoare care există pretutindeni. Te ajută să depăşeşti teama şi limitele determinate de timp şi efemeritate.

Tara este Înţelepciunea conştienţei, forţa compasiunii divine. Ea este Steaua călăuzitoare a tuturor celor ce aspiră la o fericire adevărată.

Tripura Sundari este Înţelepciunea voinţei divine, iubirea şi frumuseţea la nivel esenţial. Prin ea te ridici deasupra personalităţii limitatoare trăind iubirea şi recunoscând frumuseţea.

Bhuvaneshvari este Înţelepciunea cunoaşterii supreme, energia spaţiului nesfârşit. Te ghidează pentru a depăşi ataşamentele faţă de maya, iluzia cosmică.

Tripura Bhairavi este Înţelepciunea acţiunii purificatoare, energia tapasului ardent. Ea te pregăteşte pentru a putea primi graţia lui Dumnezeu.

Chinnamasta este Înţelepciunea curajului şi a sacrificiului suprem. Ea îţi trezeşte discernământul, bijuteria cea mai de preţ a fiecărui om.

Dhumavati este Înţelepciunea Divinului ocultat, lumina de dincolo de întuneric. Ea este forţa vidului beatific.

Bagalamukhi este Înţelepciunea fascinaţiei divine, cea care te încântă pentru a te înălţa.

Matangi este Înţelepciunea armoniei, a perfecţiunii. Este forţa vindecătoare a naturii. Prin ea întreaga viaţă va fi plină de armonie.

Kamalatmika este Înţelepciunea splendorii divine, energia prin care atingi prosperitatea materială şi spirituală.

Seminarul va avea loc în zilele de vineri şi sâmbătă 21-22 septembrie 2012 la Centrul de Meditaţie şi Yoga – Kamala din Sânpetru, Braşov.

Înscrieri până luni 17 septembrie! Pot participa şi persoane care nu au fost la seminariile precedente.

Seminarul este ţinut de profesoara de yoga Simona Trandafir.

Puteţi afla mai multe informaţii despre seminariile Tantra shastra care au avut deja loc pe site-ul nostru sau pe blogul Simonei Trandafir: tantra-mahavidya.com.

Program orientativ:

– vineri 21 septembrie 17.00-20.00

– sâmbătă 22 septembrie 9.00-13.00, 15.00-19.00.

Pentru persoanele din alte localităţi, se poate asigura cazare şi masă. Solicitaţi informaţii în acest sens.

Înscrieri la tel 0731.32.42.41 sau contact@kamala.ro.

Seminar masaj terapeutic DO IN, 7 iulie 2012

 Vă invităm să participați la seminarul de masaj terapeutic DO-IN, care va avea loc pe 7 iulie 2012, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Braşov.

Do – In este o artă veche de când lumea folosită pentru prelungirea tinereţii şi integrată în Medicina Tradiţională Chineză cu numele iniţial de Tao- Yinn. Do In este versiunea japoneză a tehnicii antice chineze.

Această formă de masaj împărtăşeşte aceleaşi principii bazice ca şi acupunctura, şi are ca efect funcţionarea armonioasă a corpului energetic.

Tehnicile de Do-In elimină eventualele blocaje energetice de-a lungul meridianelor, conferind energiei o circulatie fluidă şi armonioasă. Este o modalitate simplă de a menţine corpul sanatos, mintea senină şi emoţiile controlate.

Uşor de asimilat şi chiar şi mai usor de aplicat, cu 10 minute zilnice de Do-In reuşim să tonificăm şi să echilibrăm energia fiinţei noastre, evitând  oboseala şi boala.

Seminarul din 7 iulie va prezenta notiunile practice de auto-masaj, descrierea si localizarea meridianelor energetice de acupunctură, învăţarea secvenţei de bază. În seminariile ulterioare, se vor învăţa cele trei mişcări test ale lui Masunaga, cu ajutorul cărora se identifică blocajele energetice la nivelul meridianelor, secvenţa scurtă de 7 minute pentru începutul zilei şi combinarea punctelor de acupunctură/masaj pentru rezolvarea unor probleme simple (moleşeală, dureri de cap, constipaţie, riduri,, insomnie, etc.)

Seminarul este ţinut de profesoara de yoga Carmen Prema, de origine română, stabilită în Funchal, Portugalia.

De profesie naturopată, Carmen a studiat la şcoala de profesori de yoga a lui Sivananda (în Kitzbuel, Austria), Medicina Tradiţională Chineză (Beijing, China), Herbologia şi medicina plantelor (Lisabona), Tehnici de Tao şi Chei Nei Tsang cu maestrul Mantak Chia (Paris).

Informaţii administrative:

Seminarul are loc la sala Centrului Kamala din Sânpetru (la 2 km de Brașov), pe data de 7 iulie 2012.

Program orientativ: 9 – 13, 15-19.

Pentru persoanele din alte localităţi, se poate asigura, la cerere, cazare şi masă prin intermediul centrului Kamala. Solicitaţi informaţii în acest sens.

Cost: 100 lei.

Data limită de înscriere:  5 iulie 2012.

Înscrieri și informații:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Seminar Tantra Shastra – Kamalatmika – 22-24 iunie 2012

Iată câteva idei despre această înțelepciune, prezentate de Simona Trandafir:

„Există o nesfârşită dorinţă de libertate şi de fericire în fiecare om. Este uşor de înţeles de ce este nesfârşită… ea tinde să cuprindă nesfârşitul. De multe ori vrem să ne depăşim limitele şi intrăm în tărâmul viselor, ne construim propriile poveşti de viaţă sau de iubire şi cu speranţe inepuizabile ardem interior pentru a ne transforma în viaţa în eternitate. Toate acestea se văd în toate planurile vieţii: oamenii vor să exploreze necunoscutul, să-şi crească puterea de influenţă, să se expansioneze în spaţiu, în timp…

Libertatea, ca şi fericirea, se găsesc în conştiinţă. Altfel ele sunt limitate, parţiale şi pentru că se manifestă într-un domeniu limitat şi pentru că nimic din această lume, nici un fel de avere sau relaţie nu poate aduce împlinirea deplină pe care o cauţi.

Această împlinire o simţi ca pe o încununare a tot ceea ce eşti, ca pe o sărbătoare ce se întinde de la domeniul sacrului la cel al vieţii obişnuite şi poartă numele de Kamalatmika. Ea este înţelepciunea, Maha Vidya, ce te conduce la sărbătoarea existenţei, a fericirii, a frumuseţii, a iubirii.

Este splendoarea divină, dar şi a naturii, a sufletului, a omului.

În seminariile precedente de Tantra shastra am învăţat despre alte aspecte ale Înţelepciunii. Am străbătut împreună domeniile vaste ale conştiinţei aşa cum se reflectă ea prin nouă dintre razele ei şi am ajuns la a zecea – Kamala. Am ajuns la sărbătoarea din finalul oricărui drum frumos, am ajuns la culegerea fructelor dulci ale grădinii Maha Vidya.

Timpul este acum simţit în adevărata lui dimensiune – cea a eternităţii prin graţia lui Kali.

Conştienţa şi compasiunea sunt trezite prin graţia lui Tara.

Iubirea fundamentală ce menţine întreaga creaţie ne face să vibrăm până în adâncul sufletului prin graţia lui Tripura Sundari.

Cunoaşterea este deschisă spre desăvârşire prin graţia lui Bhuvaneshvari.

Focul ardent al lui Tripura Bhairavi ne purifică viaţa şi perspectiva spirituală.

Chinnamasta ne umple de curajul necesar unei evoluţii nestăvilite.

Dhumavati ne oferă pacea vidului beatific.

Fascinaţia ce izvorăşte din Inima Spirituală ne ghidează calea spre desăvârşire prin forţa lui Bagalamukhi.

Natura întreagă participă la armonia vieţii noastre prin graţia lui Matangi.

Kamalatmika ne va binecuvânta acum stabilizarea acestor înţelepciuni în noi şi ne va arăta cum poate fi trăită viaţa în belşug, fericire şi iubire, ca o nesfârşită sărbătoare.”

Seminarul este ţinut de profesoara de yoga Simona Trandafir.

Perioada: 22-24 iunie 2012.

Locaţie: sala centrului Kamala din Sînpetru, Braşov (str. Poarta Campului nr. 408 C).

Informaţii şi înscrieri: tel. 0268.360.424,  0731.32.42.41 sau pe e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Pot participa și persoane care nu fost la seminariile anterioare.

Puteţi afla mai multe informaţii despre seminariile Tantra shastra care au avut deja loc pe site-ul nostru sau pe blogul Simonei Trandafir: tantra-mahavidya.com.

Seminar Armonie Feminină – 8-10 iunie 2012

Femeie frumoasă,

în preajma solstițiului de vară, te invit să fii alături de mine trei zile în care:

– vei avea timp să îți regăsești visele, aspirațiile, să te cunoști mai bine

– te vei relaxa și energiza prin practica yoga, muzică, mișcare

– îți vei reaminti ce înseamnă să contempli (natura, frumusețea, pe tine însăți)

– te vei bucura de prietenia unor femei deosebite, cu aceleași preocupări ca tine

– vei (re)descoperi puterea ascunsă în tine, sursa fericirii și a unei vieți împlinite.

În cadrul acestui seminar va fi lansat programul de 12 săptămâni “Alimentație – Fitness – Yoga”, cu cele două secțiuni: “Fitness prin tehnici yoga” și „Feminitate și transfigurare”. Vom face împreună tehnici de relaxare și energizare, procedee yoga, tehnici de respirație, vizualizare creatoare și meditație, vor fi prezentări și discuții pe teme de interes feminin.

 Cele dintre voi care vor rămâne peste noapte în centrul Kamala vor face dimineața (înainte de micul dejun) o ședință de energizare prin practica yoga, în natură. Există și posibilitatea unui “foc de tabără”, sâmbătă seara!

Vor fi prezentate și elemente de nutriție raw, vegană și lacto-vegetariana, susținute practic, astfel încât vom mânca ceea ce vom găti împreună. Observaţie: în cadrul centrului Kamala se consumă doar hrană vegetariană, fără alcool, tutun, cafea.

Program orientativ:

Vineri, 8 iunie, 18.30 – 21.00

Sâmbătă, 9 iunie, 9.00 – 19.00 (cu pauză de prânz)

Duminică, 10 iunie, 9.00 – 17.00 (cu pauză de prânz).

Seminarul este ținut de Veronica Cernat (Godeanu). Puteți afla mai multe despre mine la secțiunea Cine suntem și pe blogul armoniefeminina.com.

Unde are loc seminarul? – La sala Centrului de Yoga si Meditație Kamala. Adresa: Str. Poarta Câmpului nr. 408 C, Sânpetru, Brașov. Un loc ușor accesibil, primitor, ospitalier, frumos, la marginea pădurii. Transport : autobuze din jumătate în jumătate de oră Brașov – Sânpetru (opțional: luați legătura cu noi pentru a vă ajuta cu transportul din Brașov).

 COSTURI:

 PENTRU PARTICIPAREA LA TOT SEMINARUL :

– 120 lei – salariate

– 90 lei – pensionare, studente, eleve

Cele care participă la acest seminar beneficiază de 25% reducere la programul “Alimentație – Fitness – Yoga”.

PENTRU PARTICIPAREA “PE BUCĂȚELE”:

– programul va fi împărțit în 5 sesiuni (vineri seara, sâmbătă dimineața, sâmbătă după-amiaza, duminică dimineața, duminică după-amiaza), 25 lei/sesiune.

Pentru persoanele din alte localități, se poate asigura, la cerere, cazare prin intermediul centrului nostru. Solicitați informații în acest sens.

Participarea se face doar cu înscriere prealabilă telefonică sau prin email (cu confirmare).

Informații și înscrieri:

Tel. 0731.32.42.41

Email: armoniefeminina@gmail.com sau veronica@kamala.ro.

 Vă aştept cu bucurie!

Theme: Overlay by Kaira