Categorie: Anunțuri seminarii

Iniţiere în Chinnamasta sadhana – Tantra Maha Vidya – 20-21 sept 2014

Va invitam sa participati la seminarul Tantra Shastra, consacrat Marii Înţelepciuni Chinnamasta, Intelepciunea discernamantului, a curajului, a sacrificiului suprem.

“Prin trezirea acestei înţelepciuni veţi putea să înţelegeţi sensul vieţii voastre, să discerneţi între ceea ce e bine şi ceea ce e rău, între adevăr şi iluzie. Veţi găsi calea cea bună de urmat prin trecerea dincolo de condiţionările şi limitările mentale, iar existenţa voastră va fi sub semnul eroismului spiritual.

 Dasha Maha Vidya – Cele Zece Mari Înţelepciuni cuprind toate aspectele înţelepciunii divine. Filozofia orientală a sintetizat astfel căi directe pentru desăvârşirea spirituală folosind pentru fiecare aspect sadhana (practica spirituală) specifică.

 Scopul în Maha Vidya este redescoperirea Inimii Spirituale, atman. Fiecare aspirant va primi mantra, yantra şi indicaţii referitoare la tehnici de hatha yoga ce îl pot ajuta pentru trezirea înţelepciunii lui Cinnamasta în el însuşi. Cele 3 zile de practică intensă susţinute de prezentări teoretice vor deschide calea înţelepciunii discernământului superior al lui Chinnamasta. Fiecare pas în cunoaşterea celor zece Maha Vidya este important. Nici unul nu este inutil.

Fie ca revederea noastră să ne apropie mai mult de Inima Spirituală!” (Simona Trandafir)

chinnamasta 2011

Informaţii administrative

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.com în limba engleză).

Program orientativ:

20 septembrie 2014 orele 9.00 – 20.00, cu pauză de prânz;

21 septembrie 2014 orele 9.00 – 18.00, cu pauză de prânz.

Locaţie: Seminarul are loc la centrul Kamala, str. Poarta Câmpului nr. 408 C,  Sânpetru, Braşov. (la 2 km de Braşov, 15 minute mers cu maşina/ autobuzul din gara Braşov).

Taxa de  participare: 180 lei.

Pot participa atât persoane care nu au mai fost la alte seminarii Tantra shastra, cât și cei care au deja inițierea (de la seminarul din anul 2011) pentru a realiza împreuna Chinnamasta sadhana (aceştia din urmă vor achita o taxa redusă, de 50 lei).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 17 septembrie 2014.

Pentru cei care se înscriu după această dată, taxa de participare va fi 220 lei.

Pentru persoane din alte localitati se poate asigura cazare si masă (solicitaţi informaţii în acest sens).

ATENȚIE: LOCURI LIMITATE!

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.39

– e-mail: contact@)kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Evoluţie şi transformare prin trezirea energiei Kundalini – seminar, 28 iunie 2014

Vă invităm la un seminar practic despre Kundalini, faimoasa și în același timp misterioasa forță transformatoare din fiecare om. Vor fi prezentate și practicate posturi yoga, tehnici de respirație și metode meditative care favorizează trezirea și ascensionarea acestei energii fundamentale a ființei umane.

Metodele practice vor fi însoțite de expuneri teoretice care să vă ajute să înțelegeți ce este și cum poate fi recunoscută Kundalini și în același timp care sunt cerințele și modificările necesare în stilul de viață pentru ca ascensiunea ei să fie realizată într-o armonie aducătoare de fericire și împlinire.

În acest prim seminar veți începe să învățați cele mai importante tehnici pentru trezirea lui Kundalini, omagiate de toți marii yoghini (de exemplu, oli mudrele, considerate cele mai eficiente).

Participarea voastră la un astfel de seminar implică să fiți hotărâți să produceți o transformare deosebită în viața voastră. Aceasta vă poate aduce realizări spirituale, reușita în viața de zi cu zi, înțelepciune, fericire necondiționată.

Primul pas este aspirația. Urmează învățătura, practica, practica…

Alte detalii:

Retragerea este ţinută de profesorii de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe şi Sebastian Teodor.

Locaţie: Centrul de Meditație și Yoga – Kamala din Sânpetru, Braşov.

Data: sâmbătă, 28 iunie 2014, între orele 8.00 – 21.30, cu pauză de prânz şi cină.

Suplimentar, cei care doresc pot participa duminică dimineaţa la o şedinţă practică de aprofundare a tehnicilor învăţate.

Preţ: 200 lei (150 lei pentru cei care au abonament la cursurile centrului Kamala).

Pentru cei care doresc, se poate asigura cazare şi masă. Solicitaţi informaţii în acest sens.

Mâncarea va fi ovo-lacto-vegetariană, în cadrul centrului nu se consumă: carne, alcool, tutun, cafea.

Locuri limitate! Pentru rezervarea locului este necesară achitarea unui avans de 50%, până joi 26 iunie 2014.

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41 ; 0731.32.42.39

– e-mail: centrulkamala@gmail.com

Chakra sadhana – Anahata – 10 mai 2014

Vă invităm la cel de al patrulea seminar din ciclul CHAKRA SADHANA

“UNIVERSUL CELOR 7 CENTRI SUBTILI DE FORŢĂ ŞI CONŞTIINŢĂ”

cu tema: Anahata Chakra – Universul interior al energiei afective

După seria celor 7 seminarii consacrate aprofundării metodelor teoretice și practice de trezire și dinamizare armonioasă a centrilor de forță, anul trecut v-am propus chakra sadhana, un program de practică intensă pe fiecare nivel energetic în parte.

Practica se desfășoară pe parcursul unei zile, în general sâmbăta, în cadrul centrului nostru, și cuprinde principalele metode și tehnici care au fost prezentate în cadrul seminariilor specifice. În principal aceste metode vizează armonizarea nivelului energetic corespunzător

La chakra sadhana pot participa atât persoane care nu au participat la seminariile anterioare, cât şi persoane care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, începători sau avansaţi.

Am ajuns la cea de-a patra întâlnire şi prin urmare ne vom ”ocupa” de trezirea şi dinamizarea celui de al patrulea centru energetic – Anahata Chakra. Pe acest nivel vom urmări să amplificăm energia afectivă, altruismul, deschiderea sufletească, trezirea unor sentimente şi emoţii superioare.

anahata 2014 - 2

În program vor fi integrate posturi yoga, tehnici de respiraţie, tehnici de concentrare, tehnici de meditaţie şi vor fi făcute corelaţiile din punct de vedere simbolic şi psihomental specifice.

Vă recomandăm să aveţi îmbrăcăminte lejeră adecvată practicii yoga, un caiet şi ceva de scris.

Seminarul este susţinut de profesorul de yoga Liviu Gheorghe.

Data: Sâmbătă – 10 mai 2014

Programul orientativ: 9.00 – 20.00, cu pauză de masă (13.30 – 15.30).

Cost:

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, taxa de participare este 120 lei. Confirmarea participării se face prin achitarea unui avans de minim 50% până în data de joi 8 mai 2014. După această dată taxa de participare va fi 150 lei.

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucureşti şi Braşov) taxa de participare este 100 lei. Cursanţii pensionari vor achita 50 lei. Fondul strâns va fi folosit pentru susţinerea proiectului “Retragere de meditaţie în întuneric” al centrului Kamala. Prin acest proiect, cursanţii pot participa gratuit la o retragere de 24 de ore pentru meditaţie în întuneric, beneficiind de îndrumare şi hrană în cadrul centrului.

Cursanţii din Bucureşti pot rămâne peste noapte în centrul Kamala (gratuit o noapte)

Important! Cursanţii sunt rugaţi să îşi confirme participarea până joi, 8 mai 2014.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă participarea până în data de 8 mai. Dacă nu sunt minim 7 confirmări, seminarul se amână, iar avansul se returnează.

Informații și înscrieri:tel. 0731.32.42.41 sau email centrulkamala@gmail.com.

Vă așteptăm cu drag!

Fie ca Freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Initiere in Tripura Bhairavi sadhana – Tantra Maha Vidya – 12-13 aprilie 2014

 „Tantra shastra, învăţătura provenită din unul din cele mai vechi sisteme spirituale ale omenirii, este cel mai bine reprezentată prin Cele zece mari căi ale înţelepciunii – Dasha Maha Vidya.Seminariile noastre vă aduc aproape această cunoaştere transformatoare, acest nucleu iniţiatic al Indiei.

Vă invităm la un nou seminar de Tantra shastra consacrat Înțelepciunii focului purificator, numită Tripura Bhairavi. Chiar dacă aţi fost sau nu alături de noi la celelalte prezentări despre Maha Vidya, de această dată puteţi participa la trezirea focului spiritual purificator ce este făcută cu putinţă prin înţelepciunea lui Tripura Bhairavi. Metodele tradiţionale, folosirea mantrelor, a yantrei vii, asanele şi pranayama vor fi ajutoare preţioase în acest demers spiritual.” (Simona Trandafir)

Informații administrative

Seminarul va avea loc în perioada 12-13 aprilie 2014 în Sânpetru, Braşov, la sala centrului de meditatie și yoga Kamala.

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.com în limba engleză).

Program orientativ:

12 aprilie 2014, orele 9.00 – 20.00, cu pauză de prânz;

13 aprilie 2014, orele 9.00 – 18.00, cu pauză de prânz.

Taxa de  participare: 180 lei.

Pot participa atât persoane care nu au mai fost la alte seminarii Tantra shastra, cât și cei care au deja inițierea (de la seminarul din anul 2011) pentru a realiza împreuna Tripura Bhairavi sadhana (aceştia din urmă vor achita o taxa redusă, de 50 lei).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 4 aprilie 2014.

Pentru cei care se înscriu după această dată, taxa de participare va fi 220 lei.

Pentru persoane din alte localitati se poate asigura cazare si masă.

ATENȚIE: LOCURI LIMITATE!

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Seminar Armonie feminină, 14 iunie 2014

Vă invităm să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 14 iunie 2014, la sala centrului de Meditaţie şi Yoga Kamala din Sânpetru, Brașov.

Seminarul va cuprinde:

– tehnici pentru relaxare şi energizare (yoga, taoism, masaj)

– elemente ale spiritualităţii orientale referitoare la feminitate

metode de transformare (pentru mărirea voinţei şi încrederii în sine, eliminarea stresului, liniștirea minții, pentru o viziune superioară asupra propriei vieți)

recomandări pentru o alimentație pură, sănătoasă și energizantă.

Vom face tehnici de dinamizare şi revitalizare, vom învăţa şi aplica metode de liniştire, centrare şi meditaţie.Vom discuta despre tipologiile feminine din perspectiva tradiţională yoga, cum le recunoaştem în viaţa noastră, cum să le armonizăm prin alimentaţie, stil de viaţă şi atitudine. Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe. Nu este necesară experiența anterioară.

Dacă sunt doritoare, seara se poate încheia cu vizionarea unui film, iar duminică putem continua întâlnirea cu o drumeţie pe munte, lângă Braşov (vom selecta destinaţia în funcţie de experienţa participantelor).

Program: sâmbătă 14 iunie, orele 9.00-19.00, cu pauză de prânz.

Dacă vremea este frumoasă, vom face o parte a întâlnirii în aer liber, pe dealul din imediata apropiere. Să fiţi pregătite cu mâncare la pachet, haine şi încălţăminte pentru ieșire în natură. Observaţie: în cadrul centrului Kamala se consumă doar hrană vegetariană, fără alcool, tutun, cafea.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi se poate asigura cazare. Cursantele centrului Kamala beneficiază de cazare gratuită o noapte, în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să anunţaţi dacă doriţi aceasta. 

Adresa centrului Kamala este str. Poarta Câmpului nr. 408 C, Sânpetru, Braşov (ne găsiţi şi pe google maps). Pentru detalii privind modalităţile de transport, va rugăm să ne contactaţi.

Taxa de participare este de 100 lei. Pentru senioare taxa este de 50 lei. 

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de reducere şi vor achita 75 lei (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscriere prealabilă, la telefon sau prin email, iar pentru confirmarea înscrierii este necesară achitarea unui avans.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă înscrierea până joi, 12 iunie. Dacă nu sunt minim 7 participante, seminarul se amână şi avansul se returnează.

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi pe blogul armoniefeminină.com.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina@gmail.com.

Vă aştept cu drag, să ne bucurăm de frumuseţe, de vară şi de feminitate!

Seminar Armonie Feminină, 29 martie 2014

Vă invităm să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 29 martie 2014, între orele 10.00 – 19.00, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

O întâlnire în care vom îmbina practica yoga cu prezentarea principiilor spirituale care definesc feminitatea. Vom face tehnici de relaxare şi revitalizare, vom învăţa şi aplica metode de îndepărtare a stresului, de centrare şi meditaţie. Pentru două ore, după amiaza, îl vom avea ca invitat pe profesorul de yoga Liviu Gheorghe care va aduce o perspectivă masculină asupra polarităţii.

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe. Pentru pauza de prânz să fiţi pregătite cu ceva de mâncare la pachet. Dacă vremea este frumoasă, vom face o parte a întâlnirii pe dealul Lempeş, din imediata apropiere.

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi aici.

Taxa de participare este de 90 lei. Pentru senioare taxa este de 60 lei. 

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de reducere şi vor achita 50 lei (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscrierea prealabilă, la telefon sau prin email. Pentru confirmarea participării este necesară achitarea unui avans.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă înscrierea până vineri, 28 martie, ora 12. Dacă nu sunt minim 7 participante, seminarul se amână şi avansul se returnează.

Nu este necesară experiența anterioară și nu există limite de vârstă.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi se poate asigura cazare. Cele înscrise la cursurile Kamala beneficiază de cazare gratuită o noapte, în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să anunţaţi dacă doriţi aceasta. 

Adresa centrului Kamala este str. Poarta Câmpului nr. 408 C, Sânpetru, Braşov (ne găsiţi şi pe google maps). Pentru detalii privind modalităţile de transport, va rugăm să ne contactaţi.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Seminar de practica meditatiei – 22-23 februarie 2014, Bucuresti

Centrul de meditatie si yoga Kamala vă invită la două zile dedicate meditaţiei în care veţi putea învăţa şi practica numeroase metode destinate liniştirii minţii şi descoperirii de sine.

Seminarul este dedicat atât celor care fac primii pasi pe calea meditaţiei, cât şi celor care au mai practicat şi vor să îşi stabilizeze şi aprofundeze experienţele meditative.

Vă recomandăm să aveţi îmbrăcăminte lejeră adecvată practicii meditaţiei, un caiet şi ceva de scris.

Seminarul este ţinut de profesorul de yoga Teodor Sebastian (blog personal: yogapentrumine.wordpress.com/).

Data: 22-23 februarie 2014

Locaţie: Mogoşoaia, Bucureşti.

Program: orele 9-18, cu pauza de masă intre orele 13-14.

Cost:
– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, taxa de participare este 180 lei (100 lei pentru o singură zi).

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucureşti şi Braşov) taxa de participare este 150 lei (80 lei pentru o singură zi).

Informaţii şi înscrieri: tel. 0731.32.42.39 sau 0731.32.42.41, email centrulkamala@gmail.com.

Vă așteptăm cu drag!

Fie ca Freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Imagini de la evenimentele noastre găsiţi aici.

Chakra sadhana – Manipura -15 februarie 2014

Vă invităm la cel de al treilea seminar din ciclul CHAKRA SADHANA

  “UNIVERSUL CELOR 7 CENTRI SUBTILI DE FORŢĂ ŞI CONŞTIINŢĂ”

  cu tema: Manipura Chakra – Universul interior al energiei voinţei

După seria celor 7 seminarii consacrate aprofundării metodelor teoretice și practice de trezire și dinamizare armonioasă a centrilor de forță, anul trecut v-am propus chakra sadhana, un program de practică intensă pe fiecare nivel energetic în parte.

Practica se desfășoară pe parcursul unei zile, în general sâmbăta, în cadrul centrului nostru, și cuprinde principalele metode și tehnici care au fost prezentate în cadrul seminariilor specifice. În principal aceste metode vizează armonizarea nivelului energetic corespunzător

La chakra sadhana pot participa atât persoane care nu au participat la seminariile anterioare, cât şi persoane care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, începători sau avansaţi.

Am ajuns la cea de-a treia întâlnire şi prin urmare ne vom ”ocupa” de trezirea şi dinamizarea celui de al treilea centru energetic – Manipura Chakra. Pe acest nivel vom urmări să amplificăm energia voinţei, dinamismul, entuziasmul, încrederea în sine, autocontrolul, curajul de a acţiona. Unul din scopurile practicii este acela de a produce armonizarea psihicului şi a minţii în raport cu necesităţile unei integrări armonioase a personalităţii în existenţa de zi cu zi. Energia acestui centru este responsabilă de tot ceea ce înseamnă puterea voinţei de a concretiza ceea ce ne dorim atât în ceea ce priveşte sfera materială, cât şi cea spirituală.

În program vor fi integrate posturi yoga, tehnici de respiraţie, tehnici de concentrare, tehnici de meditaţie şi vor fi făcute corelaţiile specifice din punct de vedere simbolic şi psihomental.

Vă recomandăm să aveţi îmbrăcăminte lejeră adecvată practicii yoga, un caiet şi ceva de scris.

Seminarul este susţinut de profesorul de yoga Liviu Gheorghe.

Data: Sâmbătă – 15 februarie 2014

Programul orientativ: 9.00 – 20.00, cu pauză de masă.

Cost:

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, taxa de participare este 100 lei. Confirmarea participării se face prin achitarea unui avans de minim 50% până în data de miercuri 12 februarie. După această dată taxa de participare va fi 120 lei.

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucureşti şi Braşov) taxa de participare este 75 lei. Cursanţii pensionari vor achita 40 lei. Fondul strâns va fi folosit pentru susţinerea proiectului “Retragere de meditaţie în întuneric” al centrului Kamala. Prin acest proiect, cursanţii pot participa gratuit la o retragere de 24 de ore pentru meditaţie în întuneric, beneficiind de îndrumare şi hrană în cadrul centrului.

Cursanţii din Bucureşti pot rămâne peste noapte în centrul Kamala (gratuit o noapte)

Important! Cursanţii sunt rugaţi să îşi confirme participarea până miercuri, 12 februarie 2014.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă participarea până în data de 12 februarie 2014. Dacă nu sunt minim 7 confirmări, seminarul se amână, iar avansul se returnează.

Informații și înscrieri:tel. 0731.32.42.41 sau email centrulkamala@gmail.com.

Vă așteptăm cu drag!

Fie ca Freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Seminar Armonie feminină – 8 februarie 2014

 Vă invităm să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 8 februarie 2014, între orele 14.00 – 19.00, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

O întâlnire în care nu vom discuta despre rețete de slăbit, relații cu bărbații sau abundență financiară, ci ne vom bucura de noi înșine, de Inima noastră, de ceea ce ne defineşte şi ne împlineşte! Vom pune accent pe relaxare și (re)cunoașterea frumuseții interioare și exterioare proprii fiecăreia dintre noi.

Vom avea în vedere numeroase aspecte practice şi tehnici pentru:

– relaxare, energizare şi spiritualizare (din yoga, taoism, masaj, etc)

– transformare (pentru mărirea încrederii în sine, eliminarea stresului, liniștirea minții, pentru o viziune superioară asupra propriei vieți)

– amplificarea feminităţii (pe diverse planuri) şi sănătatea sexuală feminină (indiferent de vârstă).

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi pe blogul armoniefeminina.com.

Taxa de participare este de 50 lei.

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de gratuitate (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscrierea prealabilă, la telefon sau prin email. Nu este necesară experiența anterioară și nu există limite de vârstă.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi şi sunt înscrise la cursurile Kamala se poate asigura cazare gratuit, în limita locurilor disponibile.

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Cu sinceritate,
Veronica Cernat

Initiere in Bhuvaneshwari sadhana – Tantra Maha Vidya – 30 nov – 1 dec 2013

 „Tantra shastra, învăţătura provenită din unul din cele mai vechi sisteme spirituale ale omenirii, este cel mai bine reprezentată prin Cele zece mari căi ale înţelepciunii – Dasha Maha Vidya.Seminariile noastre vă aduc aproape această cunoaştere transformatoare, acest nucleu iniţiatic al Indiei.

Vă invităm la un nou seminar de Tantra shastra consacrat Înțelepciunii cunoaşterii profunde, numită Bhuvaneshwari. Chiar dacă aţi fost sau nu alături de noi la celelalte prezentări despre Maha Vidya, de această dată puteţi participa la dezvăluirea spaţiului nesfârşit al conştiinţei ce este făcută cu putinţă prin înţelepciunea lui Bhuvaneshwari. Metodele tradiţionale, folosirea mantrelor, a yantrei vii, asanele şi pranayama vor fi ajutoare preţioase în acest demers spiritual.

De ce să o cunoşti pe Bhuvaneshwari? Ea este cunoaşterea însăşi ce îţi va deschide orizonturile şi va dizolva limitele.” (Simona Trandafir)

Informații administrative

Seminarul va avea loc în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2013 în Sânpetru, Braşov, la sala centrului de meditatie și yoga Kamala.

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.com în limba engleză).

Program orientativ: 30 noiembrie orele 9.00 – 20.00, cu pauză de prânz; 1 decembrie orele 9.00 – 18.00, cu pauză de prânz.

Taxa de  participare: 180 lei.

Pot participa atât persoane care nu au mai fost la alte seminarii Tantra shastra, cât și cei care au deja inițierea (de la seminarul din anul 2011) pentru a realiza împreuna Tripura Sundari sadhana (aceştia din urmă vor achita o taxa redusă, de 50 lei).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 22 noiembrie 2013.

Pentru cei care se înscriu după această dată, taxa de participare va fi 220 lei.

Pentru persoane din alte localitati se poate asigura cazare si masă.

Imagini de la seminariile noastre putetţi găsi aici.

ATENȚIE: LOCURI LIMITATE!

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.39

– e-mail: centrulkamala@gmail.com.

Theme: Overlay by Kaira