Lună: aprilie 2014

Puterea alegerii

Una dintre cele mai mari înzestrări ale fiinţei umane este liberul arbitru, puterea alegerii. Oricând, în orice moment, putem alege cum vom acţiona, chiar şi când ni se pare că am fi prinşi într-o situaţie fără ieşire.

Nicos Kazantzakis a spus: “Avem pensula, avem culorile, să ne pictăm paradisul şi să intrăm!”

În orice clipă, în orice conjunctură, putem să alegem ce să facem cu viaţa noastră. Dar, conform legii cauzei şi al efectului, orice alegere vom face, va influenţa atât viaţa noastră, cât şi pe cea a celor din jurul nostru. Este o mare responsabilitate să facem alegeri înţelepte, sănătoase şi pline de armonie.

În anumite momente de viaţă putem să credem că nu avem posibilitatea nici unei alegeri. Ne simţim prinşi în capcana unei relaţii care nu ne împlineşte, dar care este “confortabilă”, unei slujbe mizerabile, dar “sigure”, a unei dependenţe “fără ieşire”, o boală “incurabilă”, o căsătorie “care nu poate fi desfăcută” sau de viaţa pe care o simţim ca pe o închisoare.

Nu întotdeauna putem schimba rapid situaţia, dar putem alege cum să reacţionăm, iar această alegere ne poate transforma fundamental. Ryan White nu a putut schimba faptul că avea SIDA, dar în loc să se descurajeze că mai avea puţin de trăit, el şi-a trăit din plin viaţa în fiecare zi şi i-a învăţat pe alţii să se transforme. Terry Foe nu a putut schimba faptul că avea un picior amputat, dar în loc să se considere un om ratat, a ales să se plimbe prin Canada cu un picior artificial adunând milioane de dolari pentru opere de caritate. Un om curajos care şi-a petrecut aproape toată viaţa într-o celulă, Nelson Mandela, a crezut cu putere şi perseverenţă în posibilitatea eliberării ţării sale, şi după aproape o viaţă în închisoare, şi-a condus poporul spre libertate.

Dar nu toate constrângerile sunt extreme. Atunci când ne simţim prinşi într-o situaţie dificilă, există întotdeauna o cale de ieşire. Se poate călători, se poate demisiona, se poate lupta împotriva dependenţei ucigătoare, se pot căuta cure de vindecare… Fiecare alegere pare a fi imposibilă. Fiecare alegere implică un alt viitor. Fiecare alegere necesită multă speranţă şi credinţă. Dar  fiecare  alegere bună poate să ne facă liberi, poate să ne facă fericiţi, poate să ne ajute să ne împlinim visele.

Mulţi oameni se trezesc luni dimineaţa stresaţi de gândul că trebuie să-şi pună un costum şi să stea într-un birou de la 8 la 5. Ei aleg astfel în mod inconştient să se simtă foarte rău.

De ce să nu alegeţi să vă treziţi cu câteva minute mai devreme într-o zi şi să vă dăruiţi puţin timp pentru suflet? Cântaţi melodia favorită, faceţi baie în loc de duş, dansaţi, faceţi dragoste, desenaţi, meditaţi sau îngrijiţi-vă grădina. Faceţi ceva care să vă facă să zâmbiţi sau să râdeţi, care să vă  facă să înţelegeţi cât de norocoşi sunteţi pentru că trăiţi încă o zi. Urmăriţi apoi să menţineţi acest sentiment toată ziua.

Astfel, viaţa noastră poate beneficia de nenumărate alegeri, în fiecare zi. Ne putem crea viaţa oricum vrem. Depinde de noi înşine cum ne pictăm tabloul vieţii. Este alegerea noastră.

Luaţi pensula şi pictaţi o capodoperă!

Trusa naturistă de prim ajutor

De obicei nu ne gândim la o astfel de trusă până când nu avem nevoie de ea. Alcătuirea unei truse naturiste de prim ajutor nu este dificilă şi multe dintre remediile pe care vi le propunem în continuare pot fi utilizate nu numai în cazuri de urgenţă, ci şi pentru o serie întreagă de afecţiuni. Cu puţin efort vă puteţi pregăti pentru orice situaţie la care viaţa vă obligă să-i faceţi faţă : fie că este vorba de o răceală, o arsură sau o durere de stomac supărătoare, dureri de dinţi, de cap sau probleme digestive.

În privinţa administrării este bine de ştiut faptul că extractele realizate la rece (pulbere, tincturi şi macerate la rece) conţin între 70% şi 99% din principiile active ale unei plante, în timp ce infuzia sau aşa numitul ceai nu conţine (datorită distrugerii prin căldură) mai mult de 5%-10% din acestea.

De aceea, intern se recomandă utilizarea plantelor sub una dintre cele 4 forme de administrare propuse mai jos :

Pudră fin măcinată în râşniţa electrică – se ţine sub limbă timp de 15 minute, câte o linguriţă de pulbere (la plantele unde nu există alte specificaţii), de 4-6 ori pe zi, în funcţie de caz. Administrarea se face de preferinţă pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de a mânca. Pulberile sunt una dintre metodele cele mai rapide de administrare, mai ales atunci când urmărim obţinerea unui efect complex : fiziologic, psihic, mental.

Tinctură – se administrează o linguriţă de 4 ori pe zi, neapărat diluată într-un pahar cu apă. Administrarea se face numai pe stomacul gol.

Macerat la rece – se prepară astfel: se pun 1-3 linguriţe de plantă măcinată fin în 250 ml de apă la temperatura camerei şi se lasă peste noapte (în general 8 ore) să macereze. Dimineaţa se filtrează şi se bea pe stomacul gol, eventual în mai multe reprize.

Macerat combinat cu infuzie – se prepară maceratul la rece după indicaţiile de mai sus după care din reziduul de plantă care rămâne după filtrare se prepară o infuzie. În final se combină cele două extracte şi se consumă pe stomacul gol.

Celor care cred că doar medicina clasică este în măsură să ofere soluţii pentru astfel de probleme le vom oferi o alternativă naturistă viabilă şi verificată, ce poate fi folosită chiar şi atunci când nu există o farmacie în apropiere…

Evident că în cazurile de fracturi, în bolile foarte grave, atunci când avem nevoie de un antibiotic foarte puternic, precum şi în cazul rănilor profunde, este chiar indicat să apelăm la tratamentele medicale clasice.

Ce trebuie să cuprindă o trusă naturistă de prim ajutor ? Vă sugerăm ca din ea să nu lipsească: tinctura de echinaceea, de coada şoricelului, de propolis, unguentul de gălbenele, cel de tătăneasă, câteva plante pentru macerat (cum ar fi menta, muşeţelul, răchitanul, măghiranul, muştarul, coada racului, busuiocul, cuişoarele, obligeana, pelinul), uleiuri volatile (de cimbru, mentă), ulei gras de susan şi ricin, ghee.

Plante ce nu trebuie să lipsească din farmacia casei

1. Echinaceea (Echinaceea sp.)

Se utilizează în cazurile de infecţii acute (guturai, cistită, gripă). Este deosebit de utilă după stările de hipotermie datorate frigului de afară sau şederii prelungite în apă, etc. În aceste cazuri de administrează sub formă de tinctură: 1 linguriţă de tinctură într-un pahar cu apă de 4 ori pe zi. În Germania, echinaceea a fost aprobată sub formă de unguent pentru aplicarea pe rănile care se vindecă greu şi ca adjuvant pentru cazurile de herpes bucal sau genital.

2. Coada şoricelului (Achillea millefolium)

Această plantă este una dintre cele mai spectaculoase în ceea ce priveşte oprirea hemoragiilor, cicatrizarea şi refacerea ţesuturilor în urma unor leziuni. Se utilizează pentru răni deschise, arsuri, hemoragii interne, diaree. Denumirea sa latină provine din vechime, de când eroul mitic Achile şi-a vindecat soldaţii răniţi pe câmpul de luptă oprindu-le sângerarea cu ajutorul acestei plante. Cercetările moderne confirmă descoperirile tradiţiilor străvechi de vindecare cu plante. Un compus natural prezent în frunze şi flori, achileina, opreşte rapid sângerarea, fiind în acelaşi timp un bun antiseptic. Compuşii azulenici din uleiul volatil sunt antiinflamatori şi stimulează formarea de ţesut nou în cazul rănilor. Este bine să vă asiguraţi că aţi curăţat rana foarte bine înainte de aplicarea acestei plante, deoarece este un cicatrizant atât de puternic încât rănile se închid la scurt timp după aplicarea ei chiar dacă în interior au mai rămas corpi străini.

3. Gălbenelele (Calendula officinalis)

Sub formă de unguent, sunt de un mare ajutor în cazuri de arsuri solare deoarece au proprietăţi antiinflamatorii, antiseptice, astringente şi regenerante ale pielii. De asemenea puteţi folosi acest unguent după aplicarea tincturii de propolis, în cazuri de arsuri ca urmare a contactului cu obiecte fierbinţi, în urma unor eczeme sau erupţii pe piele, precum şi în cazuri de acnee severă.

4. Arnica (Arnica montana)

Este o plantă deosebit de valoroasă, având un spectru de acţiune destul de larg. Ea a fost utilizată cu rezultate excelente de-a lungul timpului în cazuri de şoc psihic sau termic, traume fizice severe fără răni deschise ( luxaţii, entorse, fracturi uşoare, zdrobiri ale ţesuturilor – este mai eficientă decât castanul sălbatic), accidente. În primul rând administrată intern în doză de o linguriţă de tinctură cu puţină apă, la scurt timp după producerea accidentului sau şocului, diminuează foarte mult efectele psihice nocive ale respectivului traumatism şi ajută revenirea la o stare de spirit constructivă. Ulterior, administrată intern sau extern, ea are efecte vindecătoare speciale: ajută la refacerea oaselor şi a altor ţesuturi afectate, întăreşte imunitatea, elimină posibilitatea unor infecţii severe. Intern se administrează sub formă de tinctură (50 picături într-un pahar cu apă de 4 ori pe zi), iar extern, pe contuzii, fracturi, entorse, luxaţii, se va aplica o cataplasmă cu pulbere de plantă umezită cu apă, peste care se leagă tifon şi celofan.

5. Valeriana (Valeriana officinalis)

O tinctură bine preparată din valeriană vă ajută să adormiţi în nopţile în care somnul nu vine, deşi sunteţi prea obosiţi. De asemenea, în stări de surescitare nervoasă, iritare incontrolabilă, furie, care ar putea genera în plus tulburări cardiace sau digestive, este bine să se administreze cât mai repede o linguriţă de pulbere, sublingual.

6. Teiul (Tilia alba)

În cazul celor mici care nu pot adormi este recomandată o infuzie călduţă de tei cu puţină miere, în locul tincturii de valeriană care este un somnifer mult mai puternic pentru copii.

7. Muşeţelul (Matricaria chamomilla)

Este o plantă blândă, calmantă, care ne poate ajuta în cazuri de dureri de stomac, sângerări ale gingiilor şi de asemenea în reacţii alergice atât ale căilor respiratorii superioare sau medii, cât şi în cele manifestate pe piele. În aceste cazuri se va administra intern sub formă de macerat călduţ. În cazurile de şoc anafilactic este utilă deoarece are proprietăţi antihistaminice. Pentru astfel de situaţii se prepară o infuzie foarte concentrată – un pumn de muşeţel la o cană cu apă – şi se va apela de urgenţă la ajutorul medical de specialitate. Extern, pentru tratamentul înţepăturilor de insecte, se tamponează local cu tinctură sau macerat combinat, iar în cazurile unor inflamaţii puternice se poate aplica sub formă de cataplasmă.

8. Răchitanul (Lytrum salicaria)

Partea aeriană este un astringent redutabil. Împreună cu coada racului, se dovedesc foarte utile în cazurile de diaree, dizenterie, sângerări menstruale, febră tifoidă: se administrează sub formă de pulbere măcinată cu râşniţa electrică din planta uscată – 1 linguriţă de pulbere se ţine sub limbă 10 minute după care se înghite cu puţină apă. Plantele se iau pe stomacul gol.

9. Măghiranul (Origanum majorana)

Este deosebit de util în cazuri de gripă şi răceală deoarece este hipertermiant (creşte temperatura corpului). Infuzia fierbinte cu miere de albine (câte o cană la fiecare 15 minute sau jumătate de oră) ajută organismul să–şi ridice temperatura şi să elimine viruşii şi microbii. Măghiranul este recomandat şi în cazuri de hipotensiune, leşin, hipotermie, epuizare, stări gripale sub formă de infuzie fierbinte. În acest caz nu se urmăreşte în mod special o extragere cât mai bună a principiilor active ale plantei, ci în primul rând efectul său hipertermiant care este maxim în administrarea ca infuzie caldă.

10. Muştarul (Sinapis alba)

Făina de muştar are efect rubefiant, de încălzire, de aceea este recomandată sub formă de cataplasmă în cazuri acute de nevralgii, sciatică sau anchiloze determinate de reumatism. Cataplasma nu se ţine mai mult de 10 minute deoarece provoacă arsuri ale pielii. În răceli sau stări de hipotermie se poate face o baie caldă în care s-a pus într-un săculeţ de pânză o mână de făină de muştar. În cadă nu trebuie să se rămână mai mult de 10 minute, iar partea superioară a corpului (zona inimii) trebuie să fie afară din apă. Baia nu este recomandată persoanelor cu piele foarte sensibilă, cu hipertensiune sau alte tulburări cardiace grave.

11. Obligeana (Acorus calamus)

Este utilă ca prim ajutor în cazuri de şocuri psihice, surmenaj, leşin, tulburări de auz, vertij, halucinaţii. Se administrează o linguriţă de tinctură de obligeană într-o cană cu apă, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol.

12. Cuişoarele

Sunt un redutabil anesteziant local şi de aceea sunt foarte utile pentru durerile de dinţi, caz în care se ţine un cuişor pe dintele dureros, iar în cazurile de nevralgii sau lovituri în alte zone ale corpului se face cataplasmă cu pulbere de cuişoare care se înmoaie cu puţină apă şi se aplică pe locul dureros legând apoi cu tifon.

13. Măceşele (Rosa canina)

Sunt deosebit de utile în stări febrile acute: se administrează sub formă de pulbere sub limbă de 4 ori pe zi. În cazuri de stări alergice, hipotermie, preinfarct, reacţii alergice se iau 3-6 linguriţe de pulbere în doze succesive (1 linguriţă la 10 minute, cu puţină apă).

15. Remf (mărul lupului) (Aristolochia clematitis)

Se recomandă în abcese dentare, plăgi infectate. În cazul abceselor se ţine planta sub formă de pulbere pe zona gingiei inflamate, iar în celelalte cazuri se realizează o cataplasmă cu pulbere de plantă uscată cu puţină apă şi se leagă cu tifon.

16. Cărbune vegetal de tei

Se foloseşte pentru cazurile de intoxicaţii alimentare sau din alte surse, şi otrăviri (cu substanţe chimice, plante toxice, ciuperci otrăvitoare). Se administrează ca atare, 2 linguri, cu apă.

17. Uleiul volatil de cimbru

Este un remediu deosebit pentru cazurile de infecţii bacteriene acute: se pun 2-3 picături de ulei volatil de cimbru în miere sau zahăr şi se înghit. Atenţie: uleiul trebuie să fie natural, deoarece falsurile chimice nu au aceleaşi proprietăţi şi pot fi chiar periculoase administrate intern. În timpul epidemiilor, se pulverizează profilactic în spaţiile unde locuim sau la locul de muncă, fiind din acest punct de vedere una dintre cele mai eficiente arme împotriva bacteriilor.

18. Uleiul volatil de mentă

Se recomandă în crize astmatice şi chiar în cazurile de stop respirator deoarece stimulează sistemul nervos central. În aceste cazuri se aplică câteva picături de ulei volatil pe o batistă şi se inspiră profund şi lent pe nas. De asemenea, suplimentar, se poate pulveriza în atmosferă sau se administrează ca şi uleiul volatil de cimbru 2-3 picături în miere sau zahăr.

Energia vieții – să reînvăţăm să respirăm

Din ce în ce mai mulţi oameni se plâng din cauza oboselii şi a neputinţei de a face unele lucruri. Ce le lipseşte sau de ce ajung în starea aceasta? Pe de altă parte sunt oameni care par să nu obosească niciodată şi care par să nu ducă niciodată lipsă de energie. Oferim în continuare câteva sfaturi simple pentru obţinerea unei stări permanente de energizare şi vitalitate.

Vitalitatea exprimă gradul în care fiinţa umană este capabilă să manifeste energia vieţii. O fiinţă vitală are mereu foarte multă energie pe care o poate investi în orice acţiune, fizică, mentală sau spirituală. Ea oboseşte foarte greu şi de aceea dă senzaţia că este neobosită, fiind capabilă să doarmă puţin şi să lucreze intens pentru perioade lungi de timp. Se îmbolnăveşte rar şi se vindecă repede datorită acestei energii vitale pe care o manifestă din plin. Chiar şi atunci când este bolnavă ea continuă să acţioneze, fără să-şi plângă de milă sau să se complacă în starea neplăcută specifică acelei afecţiuni. Putem spune chiar că acţiunea creatoare poate să amplifice vitalitatea.

În plan subtil, vitalitatea exprimă capacitatea de a prelua, prin rezonanţă energiile necesare din univers pentru a le manifesta apoi în modul specific fiecărui nivel. Se poate vorbi astfel de vitalitate fizică exprimată prin energia cu care fiinţa umană este capabil să realizeze diferitele acţiuni, vitalitate sexuală care arată capacitatea de a întreţine relaţii amoroase de lungă durată şi capacitatea de a procrea, etc.

Este imposibil pentru un om să reuşească în ceea ce îşi propune în viaţă în lipsa vitalităţii pentru că în orice acţiune pe care o întreprinde el trebuie să investească o parte din această energie. Însă ceea ce constatăm acum, în timpurile noastre, este faptul că există o foarte slabă înţelegerea a ceea ce înseamnă vitalitatea, a modului în care ea poate fi amplificată şi folosită. De foarte multe ori această energie este irosită în mod inconştient conducând la stări aparent paradoxale de epuizare. Este cazul unui manager, de exemplu, care stă în birou aproape întreaga zi, realizează o muncă intelectuală şi cu toate acestea seara ajunge acasă epuizat de parcă ar fi realizat o muncă fizică toată ziua. Pe de altă parte există şi cazul oamenilor de la ţară, care se trezesc foarte devreme, muncesc toată ziua fără întrerupere, neobosiţi, dorm şase ore şi o iau apoi din nou de la capăt. Evident acestea sunt doar nişte extreme şi între ele există o multitudine de posibilităţi cu care fiecare dintre noi se poate întâlni în viaţa de zi cu zi.

Trecem la acţiune

Ceea ce este important în aceste cazuri este tocmai abilitatea de a capta, a produce sau conserva energia de care avem nevoie în acţiunile noastre. De cele mai multe ori “antrenamentul”, a acţiona propriu-zis, este o condiţie absolut necesară. Un sportiv poate să alerge 40 de kilometri într-un timp record tocmai pentru că zi de zi, perseverent, el aleargă pentru a se pregăti. El învaţă să respire într-un anumit ritm, să alerge într-un anume fel, tocmai pentru ca energia sa vitală să îi permită o astfel de performanţă. Este adevărat că nu ştim dinainte pentru ce fel de efort să ne pregătim, dar putem şti că vom avea nevoie mereu de vitalitate pentru a îl putea susţine.

Pentru a fi plini de vitalitate nu este totuşi necesar să ducem o viaţă de sportivi de performanţă, însă trebuie să ştim că o viaţă armonioasă este absolut necesară.

Primul pas îl reprezintă un program de viaţă echilibrat în care mesele sunt servite aproximativ la aceleaşi ore, iar somnul durează cel puţin 6 ore (dar nu mai mult de 8). Este important să ne trezim destul de devreme şi să profităm astfel de energiile specifice dimineţii care ne vor influenţa în bine tot restul zilei.

Cum mâncăm

Hrana este important să fie cât mai naturală şi lipsită de conservanţi şi alte substanţe chimice. Dincolo de componentele organice pe care le asimilăm, alimentele mai sunt încărcate şi cu o anumită energie subtilă care şi ea la rândul ei este folosită de structurile mai subtile ale fiinţei noastre. Numită “prana” în tradiţiile spirituale orientale, această energie este indispensabilă pentru o bună funcţionare a organismului nostru. Aşa cum deja au dovedit-o numeroşi oameni, se poate trăi chiar şi numai prin asimilarea directă a acestei energii, fără a mai fi nevoie să fie consumată hrană solidă, iar aceste fenomene excepţionale nu fac altceva decât să sublinieze importanţa pe care trebuie să o acordăm prezenţei prana-ei în alimente. Prin expunerea la foc în mod excesiv a alimentelor, prin prelucrarea lor industrială şi tratarea cu conservanţi şi alte substanţe chimice (unele chiar toxice) cantitatea de prana conţinută în acestea scade dramatic ajungând până la acolo încât ele să nu mai aibă aproape nimic natural în ele. Nu este de mirare în această situaţie că foarte mulţi copii şi chiar adulţi se îngraşă peste măsură şi cu toate acestea vitalitatea lor nu creşte foarte mult.

Alimentele pe care le consumăm e necesar să aibă gust şi trebuie mestecate foarte bine urmărind să asimilăm toată energia pe care ele o conţin. Este bine să nu mâncăm până când stomacul este plin, proporţia ce mai bună fiind aproximativ jumătate mâncare solidă, un sfert lichide şi un sfert trebuie să rămână gol.

Cum dormim

În ceea ce priveşte somnul, este bine ca înainte de a adormi să urmărim să ne relaxăm şi apoi să ne raportăm la energiile vitale din univers pe care corpul nostru le va capta în noaptea care urmează. Această acordare a noastră pe frecvenţa universului va permite, datorită unui fenomen de rezonanţă, reîncărcarea mai eficientă a “bateriilor” corpului pe perioada somnului.

Este bine şi să ieşim cât mai des în natură. Aşa cum arătam, vitalitatea este dependentă şi de capacitatea noastră de a asimila energiile subtile, iar un mediu natural, în care prana se găseşte din abundenţă, este cel mai potrivit pentru a dezvolta această capacitate. Comuniunea cu pământul, aerul, apa, pădurea reprezintă unul din mijloacele naturale cele mai eficiente pentru amplificarea vitalităţii.

Exerciţiu de preluare a energiilor naturii

Ne putem întinde în iarbă, aşezaţi pe spate, cu ochii deschişi privind cerul, respirând cât mai profund aerul curat care ne înconjoară. În această poziţie devenim conştienţi de energiile pământului pe care le vizualizăm cum ne pătrund întreaga fiinţă. Ne putem chiar imagina cum fiecare celulă a corpului nostru care este în contact cu iarba şi pământul, absoarbe energie telurică şi cum corpul nostru se umple gradat asemeni unui vas, cu această energie. Apoi devenim conştienţi de energiile cosmice care, la fel ca o ploaie foarte fină, ne inundă fiinţa clipă de clipă. Ne putem raporta din nou la imaginea unui vas pe care această energie, care vine din cer, îl umple gradat. Putem chiar să sesizăm diferenţa, calitativ vorbind, faţă de energiile telurice.

Ne focalizăm apoi asupra aerului pe care îl inspirăm. Simţim cum pătrunde în fiinţa noastră încărcat de prana, o dată cu fiecare inspiraţie şi simţim apoi cum părăseşte corpul nostru încărcat de energiile toxice şi de tot ceea ce simţim ca fiind negativ în fiinţa noastră. Ne simţim astfel cu fiecare respiraţie mai puri şi mai energizaţi. Vom sesiza imediat după un astfel de exerciţiu că suntem mai odihniţi, mai plini de viaţă, mai optimişti.

Să reînvăţăm să respirăm

Motto: “Ceea ce este complex ia naştere din ceea ce este simplu.” Lao Tzu

Putem trăi fără hrană câteva zeci de zile, fără apă câteva zile, dar fără aer doar câteva minute. Este aşadar esenţial pentru o fiinţă să respire pentru a trăi, şi chiar mai mult, este esenţial pentru sănătatea unei fiinţe să respire corect. Ce însemnă oare să respirăm corect? Toată lumea ştie să respire, ne-am născut ştiind să respirăm, căci altfel n-am putea trăi.

Studii mai mult sa mai puţin recente arată faptul că omul civilizat a uitat să respire corect, ceea ce i-a adus o mulţime de probleme de sănătate atât fizică, cât şi psihică. Întregul sistem nervos şi prin el toate organele şi glandele interne ale organismului sunt alimentate cu energie datorită respiraţiei. Prin modificarea respiraţiei în mod conştient putem influenţa milioane de reacţii biochimice, ajutând la producerea de substanţe relaxante cum ar fi endorfinele şi la reducerea producerii de substanţe care generează anxietate cum ar fi adrenalina sau produşii metabolici ce cresc aciditatea sângelui. Conştientizarea deplină şi ritmarea respiraţiei este atât de importantă încât toate tradiţiile spirituale pun accent pe aceasta ca etapă foarte importantă pentru vindecarea trupului, dar şi pentru creşterea interioară: în creştinism de exemplu, rugăciunea inimii se rosteşte corelată cu respiraţia, aceasta fiind o “tehnică” esenţială în practica isihastă.

Scurt istoric

Respiraţia, acest proces în aparenţă simplu, a fost utilizată de mii de ani de către căutătorii spirituali, misticii, iniţiaţii cei puţini şi privilegiaţi pentru a alina durerile şi a vindeca afecţiunile trupului dar şi pentru a urca, pas cu pas, drumul cunoaşterii. Taoiştii utilizau tehnicile de respiraţie pentru a vindeca şi menţine trupul într-o stare excelentă de sănătate, dar şi pentru a controla diferite tipuri de energie. Forţa vieţii care este preluată în trup odată cu respiraţia i-a ajutat să-şi transforme conştiinţa, să transforme alchimic trupul şi sufletul. Stări de conştiinţă modificată deveneau accesibile datorită tehnicilor de respiraţie.

Dacă în vechime aceste secrete erau accesibile celor extrem de puţini, astăzi acestea au devenit cunoscute şi practicate de mii de oameni de pe tot globul.

În ce mod afectează respiraţia emoţiile?

Specialiştii afirmă că stresul şi presiunile exterioare, la fel ca şi conflictele interioare, declanşează anxietatea la care organismul reacţionează prin contracţia involuntară a muşchilor pieptului şi stomacului. Persoanele care suferă de anxietate par că-şi “ţin respiraţia”, ca şi când ar vrea în acest fel să se protejeze, să menţină controlul asupra emoţiilor. Aceste contracţii ale pieptului şi stomacului determină o respiraţie mai rapidă şi superficială. Acest mod de a respira superficial şi rapid reduce nivelul dioxidului de carbon din sânge, contractă arterele şi reduce fluxul sanguin în creier şi restul corpului. În acest caz, indiferent de cantitatea de oxigen care intră în plămâni, creierul şi restul corpului vor fi private de oxigen. Lipsa oxigenului are un efect neplăcut asupra sistemului nervos determinându-ne să fim anxioşi, iritabili şi tensionaţi. Acest tip de respiraţie reduce capacitatea de a gândi limpede şi tinde să reducă puterea de focalizare a atenţiei.

Respirând superficial ajungem să experimentăm o mulţime de stări neplăcute care nu sunt atât de alarmante întotdeauna încât să mergem la doctor, dar care ne condiţionează foarte mult starea fizică şi psihomentală. Printre problemele generate de respiraţia insuficientă se numără: lipsa încrederii în sine, timiditatea, neliniştea, temerile de tot felul, lipsa curajului şi a îndrăznelii. În Orient există o zicală înţeleaptă care leagă modul de a respira de modul în care înţelegem să ne bucurăm de viaţă: “Spune-mi cum respiri ca să-ţi spun cum trăieşti.”

Studiile efectuate în acest sens au arătat faptul că persoanele anxioase care-şi acordă zilnic o jumătate de oră pentru a respira conştient, profund, reuşesc să reducă semnificativ simptomele fricii fără motiv, ale depresiei, ajungând chiar să nu mai aibă nevoie de medicaţie antidepresivă! Respirând corect, profund şi complet reuşim să ne impregnăm de energia vieţii, care ne ajută să devenim mai îndrăzneţi, mai deschişi, să avem încredere în noi şi în posibilităţile noastre.

Michael Sky, un cercetător în domeniul dezvoltării personale din Statele Unite a iniţiat un program în care copiii de şcoală generală sunt învăţaţi cum să respire. Mai întâi el a mers la diferite şcoli americane pentru a studia modul în care copii respiră, şi a fost uimit că la vârsta de 6 ani copii deja îşi formaseră obiceiul de a respira superficial. După numai câteva zile de aplicare a tehnicilor de respiraţie profundă, micuţii au relatat faptul că se simt “mai încrezători”, mai “plini de energie”, “mai buni”. Învăţătorii au observat faptul că elevii lor se concentrează mai bine la lecţii, devin mai atenţi, mai dispuşi să dialogheze, să-şi spună părerile.

Cum se produce procesul respiraţiei?

Respiraţia este un proces mecanic care se realizează datorită acţiunii muşchilor diafragmei şi a celor intercostali. La inspiraţie, care este un proces muscular activ, muşchiul diafragmal, comandat de sistemul nervos parasimpatic se contractă coborând către cavitatea abdominală, ceea ce creează o presiune care face ca aerul să pătrundă în plămâni. Prin dilatarea muşchilor intercostali în cuşca toracică se creează suficient spaţiu în care plămânii se dilată pentru a se umple complet cu aer. Expiraţia este un proces pasiv datorat elasticităţii ţesutului pulmonar care le permite să revină la starea iniţială în momentul când procesul inspiraţiei s-a terminat.

Prin urmare, ştiinţa respiraţiei constă în controlul şi dezvoltarea muşchilor pentru a atinge o expansiune maximă a cavităţii toracice şi a oxigena în acest mod cât mai bine plămânii şi implicit sângele. Dacă ne gândim la aer ca fiind “combustibilul” nostru, vom realiza faptul că este necesară o conştientizare a întregului proces pentru a deveni conştienţi de energia pe care o obţinem în acest mod.

Tipuri de respiraţie

Respiraţia este de trei tipuri în funcţie de profunzimea la care ajunge în plămâni aerul inspirat.

Respiraţia claviculară. Acest tip de respiraţie este cel mai des întâlnit în societatea modernă şi aduce cel mai puţin aer în plămâni. În acest caz inspiraţia se realizează prin ridicarea claviculelor, a umerilor şi a sternului. Abdomenul este contractat, ceea ce face ca diafragma să fie împinsă către în sus şi nu i se permite îndeplinirea rolului de piston. De aceea, acest tip de respiraţie este cel mai consumator de energie şi este cel care aduce în organism cantitatea cea mai mică de energie. Ca urmare a faptului că toracele nu este expansionat decât în partea sa superioară, plămânii se umplu cu aer doar într-o mică măsură. De aceea putem spune că persoanele care respiră astfel, respiră doar cu vârful plămânilor, ceea ce conduce la o oxigenare deficitară a sângelui, la lipsa energiei şi prin urmare la stări de oboseală, slăbiciune, dureri de cap, stres, frică fără motiv, etc.

Respiraţia claviculară este specifică femeilor, care au tendinţa de a respira în acest mod deoarece în mod inconştient ele se pregătesc încă din faza de copilărie pentru momentul sarcinii, când respiraţia nu se poate realiza decât clavicular.

Respiraţia toracică se realizează cu ajutorul muşchilor intercostali în special, dar în acest caz diafragma este, ca şi în cazul respiraţiei claviculare, ridicată şi deci blocată parţial. Acest tip de respiraţie face ca partea mediană a plămânilor să fie umpluţi cu aer. Acest tip de respiraţie este mai bun decât primul, însă prezintă în mare aceleaşi neajunsuri ca şi acesta.

Respiraţia abdominală este specifică bărbaţilor şi este cu mult mai bună decât celelalte două tipuri de respiraţie. Ea aduce cea mai mare cantitate de oxigen organismului şi implică un efort minim deoarece diafragma acţionează ca un piston. Prin această respiraţie partea inferioară a plămânilor este umplută cu aer.

Devine evident faptul că totuşi nici unul dintre aceste tipuri de respiraţie nu umple complet plămânii cu aer. De aceea respiraţia completă, în care se combină toate cele trei tipuri de respiraţie este cea mai indicată. Tradiţiile spirituale orientale susţin că respirând complet timp de 15 minute pe zi ne asigurăm necesarul energetic pentru o zi întreagă! Imaginaţi-vă ce ar însemna să reuşim să respirăm complet şi conştient timp de o jumătate de zi sau o zi întreagă! Să fie oare corelată această respiraţie superficială în care noi utilizăm doar o cincime din potenţialul respirator cu faptul că în mod obişnuit utilizăm doar 5% din creier?

Tehnica de respiraţie completă. Se execută timp de minim 15 minute pe zi. Puteţi să realizaţi această tehnică oricând simţiţi că sunteţi obosiţi, tensionaţi, când aveţi nevoie de o putere mai mare de concentrare, pentru a vă linişti sau calma.

Aşezaţi-vă confortabil pe un scaun, cu spatele drept.

Expiraţi profund de câteva ori la rând pentru a elimina cât mai mult din aerul rezidual care este stagnant în plămâni, aducând trunchiul în faţă pentru a facilita eliminarea aerului.

Inspiraţi încet ridicând trunchiul încet, relaxând abdomenul până când aerul care pătrunde prin nări umflă abdomenul ca pe un balon.

Continuaţi să inspiraţi urmărind să întindeţi muşchii intercostali pentru a face loc aerului să pătrundă în partea mediană a plămânilor.

Inspiraţi aerul expansionând pieptul şi ridicând claviculele pentru a face loc aerului să pătrundă în partea de sus a plămânilor.

Expiraţi apoi uşor aerul, faceţi o scurtă pauză şi reluaţi cu o expiraţie cât mai completă.

Efectele respiraţiei corecte

Când respirăm complet nu numai că asigurăm cantitatea necesară de oxigen organismului, dar eliminăm şi toxine. Odată cu expiraţia se elimină şi dioxidul de carbon, tensiunea şi stresul. Studiile arată faptul că 70% din toxinele organismului se elimină prin expiraţie.

Efecte asupra sistemului limfatic

Doctorul Jack Shields, limfolog în Santa Barbara e făcut un studiu despre efectele pe care le are respiraţia asupra sistemului limfatic. El a utilizat minicamere de luat vederi pe care le-a introdus în organism şi a observat faptul că respiraţia profundă, diafragmatică stimulează purificarea sistemului limfatic prin crearea unui efect de aspiraţie a limfei în circulaţia sanguină, fapt care determină purificarea acesteia. Acest simplu efect determină eliminarea toxinelor de 15 ori mai mult decât în mod “normal”.

Efecte asupra sistemului digestiv

Acţiunea diafragmei acţionează ca o pompă pentru a masa organele interne, ajutându-le astfel la buna lor funcţionare.

Efecte asupra sistemului urinar

Respiraţia superficială determină o supraîncărcare a organelor de eliminare deoarece toxinele care se elimină în mod normal prin respiraţie se reorientează către organele excretoare.

Efecte asupra pielii

Datorită faptului că o mare parte a populaţiei are o dietă bogată în carbohidraţi (făina albă, fructele dulci…etc), dioxidul de carbon în exces se elimină eficient prin respiraţia profundă uşurând circulaţia sanguină şi oxigenarea ţesuturilor. Aceasta conduce la o hrănire mai bună a ţesutului epitelial şi prin urmare la întinderea sa, la colorarea sa plăcută, şi îi conferă tenului o strălucire deosebită. Datorită faptului că respiraţia profundă aduce în organism o cantitate sporită de oxigen, de energie, aspectul fizic va fi mult mai odihnit, deoarece vom dispune de mai multe resurse.

Alte efecte ale respiraţiei profunde

Respiraţia profundă, conştientă ne întăreşte ţesutul conjunctiv ceea ce ajută la prevenirea formării aderenţelor şi reduce riscul apariţiei fibrozei, relaxează muşchii şi elimină tensiunea şi spasmele.

Respiraţia profundă hrăneşte muşchii şi ţesutul osos prin uşurare circulaţiei fluxului sanguin şi a nutrienţilor. Ajută la mărirea elasticităţii încheieturilor, fortificându-le. Datorită oxigenării intense a sângelui, bacteriile şi viruşii se dezvoltă cu greu organism, cel mai adesea fiind rapid eliminate.

Respiraţia şi conştiinţa

Descartes spunea “Gândesc, deci exist.” Aşadar ceea ce ne deosebeşte de animale este capacitatea de a supraveghea cu mintea anumite procese pe care acestea le fac inconştient într-un mod automat. Prezenţa conştiinţei într-un proces simplu cum ar fi respiraţia ne dă posibilitate de a asimila mai multă energie şi de a o direcţiona la voinţă acolo unde avem nevoie: spre o zonă dureroasă pentru a ne vindeca, sau pentru a ne concentra mai bine, pentru a depune un efort mai mare, pentru a obţine succesul într-un anumit domeniu… Direcţiile în care putem dirija această energie suplimentar obţinută prin conştientizarea respiraţiei sunt nesfârşite.

Dacă nu aveţi timp să executaţi o tehnică precisă de respiraţie, urmăriţi ca pe parcursul zilei să vă amintiţi să fiţi conştient de modul în care respiraţi. Urmăriţi fluxul respiraţiei în pauzele de la serviciu, în timp ce mâncaţi, sau chiar în momentele tensionante sau înainte de a adormi. Cu cât mai mult timp veţi reuşi să fiţi conştient de respiraţie şi să respiraţi cât mai profund, cu atât mai multă energie veţi asimila în fiinţă.

Vizualizarea creatoare în timpul respiraţiei complete

Pe forţa misterioasă a imaginaţiei la care organismul răspunde în mod misterios se bazează şi medicamentele placebo, care pot determina vindecări neaşteptate în lipsa oricăror substanţe active.

Vizualizarea se bazează pe imaginaţie controlată şi orientată la voinţă. Ea se deosebeşte de reverie sau de visare care sunt procese lipsite de control. Vizualizarea constă în a “vedea cu ochii minţii” ceea ce ne-am propus dinainte, urmând un plan sau o schemă stabilite anterior.

Vizualizarea asociată respiraţiei este deosebit de eficientă deoarece respiraţia aduce energia pe care mai apoi mintea o dirijează în direcţia indicată de vizualizare. Spre exemplu dacă ne imaginăm că atunci când respirăm, prin nări pătrund un flux de lumină aurie pe care le direcţionăm spre o zonă dureroasă a trupului, vom constata, în funcţie de acurateţea reprezentării noastre mentale dispariţia durerii, şi chiar vindecarea afecţiunii care a produs durerea.

Ne putem imagina când mergem pe stradă că ceea ce inspirăm nu este doar aer, ci iubire, sau sănătate, sau fericire, sau succes, sau curaj… Vom constata cu uimire că aceste stări se amplifică treptat în fiinţa noastră şi devenim mai buni, mai sănătoşi, mai plini de succes. Şi acesta doar…respirând! Trebuie doar să credem şi să începem chiar din acest moment, urmărind ca în fiecare zi să reuşim să facem din ce în ce mai des aceasta. Nu trebuie să ne descurajăm dacă uităm complet într-o zi fiind prinşi de treburi, ci doar să ne propunem cu hotărâre să realizăm acesta a doua zi….

Asana, postura de meditație

Cuvântul sanscrit asana (āsana), înseamnă, pe lângă cunoscuta ”postură yoga” și ”un mod de a sta așezat”, ”scaun”, ”ceva pe care să te așezi”. În textele yoghine, inițial āsana se referea la postura de meditație și doar mai târziu a ajuns să se refere la pozițiile mai complexe din hatha yoga (haṭha yoga) atât de cunoscute astăzi.

În tratatul Yoga Sutra a lui Patanjali, asana este descrisă de trei aforisme:

“II.46 Postura este imobilă (fermă) şi confortabilă. (sthira-sukham-āsanam)
II.47 Aceasta se realizează prin dispariţia efortului şi meditaţia asupra infinitului.
II.48 De acum înainte el (yoghinul) nu mai este tulburat de dualităţi.”

Astfel scopul posturii de meditație este atingerea unei trăiri dincolo de dualitate care pornește de la echilibrul dintre relaxare (sukham) și încordare (sthiram) care va fi atins mai întâi în corp, fizic. În acest echilibru, în acel spațiu suspendat între cele două aparente extreme, dispare efortul iar corpul se dizolvă în infinitate.

Coloana vertebrală

Specific posturii de meditație este modul în care este așezată coloana vertebrală, spatele. Deși  poate o postură de meditație clasică este mai dificilă și adesea alegem să stăm pe un scaun, este important să avem coloana vertebrală cât mai dreaptă și perpendiculară pe sol. ”Dreaptă” în cazul acesta nu înseamnă însă ca ea să fie asemenea unui băț ci să urmeze curburile naturale (ca în figură). De asemenea curburile nu este bine să fie accentuate prea mult și aici urmărindu-se echilibrul și poziția sănătoasă a coloanei vertebrale.

Una din principalele greşeli pe care o fac occidentalii care meditează, este să se sprijine cu spatele fie de un perete fie de spătarul unui scaun. În mod evident în aceste cazuri statica coloanei vertebrale este modificată şi cu toate că nu este evident la prima vedere, este influenţată negativ şi mintea. Deși în principiu se poate medita în orice poziție, meditația în sine fiind doar un mod de a exista interior, există o serie de factori care cel puțin la început au o influență semnificativă asupra procesului meditativ.

Pentru toţi cei care au practicat meditaţia suficient de mult timp, apare un moment în care ei încep să simtă nevoia corpului de a se aşeza într-o poziţie care să ajute liniştirea minţii şi fluiditatea energiilor lăuntrice. Atunci orice deviere de la naturalul poziției spatelui e resimțită ca un fel de blocaj și apare tendința de a îndrepta spontan coloana vertebrală.

Multă lume spune că a sta cu spatele drept le produce discomfort și chiar durere, acesta fiind motivul pentru care preferă să se sprijine de un perete. Modul în care stăm însă, este în principal o chestiune de educaţie şi exerciţiu. Așa cum ne-am învăţat să stăm pe scaun în mod greşit, putem învăţa şi să stăm corect. Încă de mici ni se spune că e bine să stăm cu spatele drept, însă atunci cel mai adesea ignorăm aceste sfaturi, mai târziu ajungând să resimţim efectele. Zona lombară se rigidizează într-o poziţie nefirească şi cu toate că nu simţim asta, modul de a gândi şi a fi e influenţat de felul în care stăm.

Cel mai adesea, atunci când încercăm să stăm pe scaun sau într-o postură de meditaţie, zona lombară e cea care capătă o curbură greșită, inversă faţă de poziţia naturală. De obicei aceasta atrage după sine o aplecare în faţă a umerilor şi o poziţie oarecum cocoşată, strânsă în jurul abdomenului şi pelvisului. Pentru a corecta această poziţie, bazinul trebuie basculat în faţă, astfel încât curbura în zona lombară să fie înspre interior şi nu spre exterior. Pentru aceasta, în general, se foloseşte o pernă de meditaţie, ceva care să ne ridice șezutul puţin mai sus, lucru  care va face ca automat bazinul să se rotească puţin în faţă. Dimensiunea pernei, înălţimea la care este ridicat şezutul este un lucru subiectiv, care trebuie determinat de fiecare prin experimente repetate. Ea variază de la caz la caz şi e bine să găsiţi poziţia cea mai bună pentru voi. Ca regulă generală, bazinul este bine să fie puțin mai sus decât genunchii. De asemenea, este important să nu exagerăm aceste curburi. Vom încerca să îndreptăm coloana cât mai mult, fără să accentuăm curburile şi fără să le schimbăm sensul.

Un alt aspect important e să păstrăm verticalitatea. Pentru aceasta vom oscila puţin la stânga şi la dreapta, în faţă şi în spate, căutând poziţia de echilibru între toate aceste puncte. Aceste oscilaţii sau balansări vor fi făcute lent, din articulaţia bazinului, păstrând coloana vertebrală cât mai dreaptă. Ele sunt deplasări relativ mici în jurul punctului de echilibru, care să ne permită să găsim poziţia cea mai bună astfel încât greutatea să cadă direct pe fese, fără să fie nevoie de un efort pentru a menţine verticalitatea.

În timpul meditaţiei e bine să revenim periodic cu atenţia asupra staticii coloanei vertebrale, acesta fiind un mod de a verifica în ce măsură medităm sau doar ne aflăm într-o stare de reverie visătoare. Poziţia în meditaţie păstrează o anumită fermitate care este specifică modului în care mintea există atunci, clară, liniştită, limpede, lucidă. Ori de câte ori mintea începe să viseze, va exista o tendinţă de a schimba statica verticală a coloanei vertebrale, care tinde către o poziţie specifică somnului. Unul din semnele exterioare, pe care le putem observa este, pe lângă căderea bărbiei în piept, modificarea modului în care cel care meditează îşi ţine spatele.

Ca un rezumat:

  • coloana să fie cât mai dreaptă, păstrându-și curburile naturale, fără a le exagera
  • spatele perpendicular pe sol, într-o postură verticală (care să stimuleze atenția) și nu culcată (care să ducă la somn)
  • este bine să folosim o pernă sau o postură care să ne permită să păstrăm în mod relaxat bazinul rotit ușor spre în față, pentru ca zona lombară să își urmeze curbura naturală spre înainte
  • pe parcursul meditației, în special dacă constatăm că mintea nu mai este liniștită, lucidă, clară și prezentă, vom ajusta postura verificând dacă sunt abateri de la condițiile de mai sus.

Cum medităm: O metodă care urmează etapele descrise în Yoga Sutra-ele lui Patanjali

Există multe metode de meditație, adaptate fiecare unui anumit context spiritual sau istoric. Majoritatea au însă la bază câteva principii pe care le regăsim într-o formă sau alta peste tot: liniștea minții, transcenderea dualității, regăsirea propriei naturi, care nu mai este individuală ci universală…

Va fi descris în continuare modul în care puteți medita folosind introspecția prin întrebarea ”Cine sunt eu?” urmând etapele din aṣṭāṅga yoga lui Patanjali. Veți folosi în această căutare o experiență foarte simplă care ține de dualitatea ”subiect-obiect”. În procesul percepției duale există o triadă formată din obiectul de perceput, subiectul cunoscător (”cel care vede”) și cunoașterea, procesul care unește subiectul de obiect. Ori de câte ori reușiți să percepeți ceva, există o diferență, uneori foarte subtilă (atunci când obiectul este mintea, de exemplu), între cel care vede și ceea ce este văzut, între cel care simte și ceea ce este simțit. Cu alte cuvinte dacă percepeți ceva, dacă vedeți, atingeți ceva, nu sunteți acel ceva. Este un proces în trei pași, mai întâi observați acel ”ceva” (corpul de exemplu), apoi deveniți conștienți de faptul că observați acel ceva (că există o cunoaștere îndreptată de la ”cineva” către ”ceva”) și apoi de faptul că există cineva care observă. În acest fel atenția se întoarce de la obiect la subiect într-un proces de detașare față de obiectul percepției.

În cazul exemplului de mai sus, dacă observați corpul, apoi deveniți conștienți de faptul că îl observați și apoi de faptul că există un observator, în acel moment constatați că voi, ca observator nu sunteți corpul, ”obiectul” observat în această situație. Acest proces se va repeta cu experiențe din ce în ce mai subtile până când va veni un moment în care nu veți mai putea face o diferență între ceea ce este observat și observator, moment în care apare experiența existenței pure, a existenței lipsite de atributele cu care ne identificăm de obicei (nume și formă, personalitate, funcție etc.). Fiecare din etapele următoare va trebui să aibă ca fundal acest proces triplu de căutare a Sinelui prin care ne detașăm treptat de corp, respirație, minte, corpuri subtile etc.

De asemenea, spre deosebire de aṣṭāṅga lui Patanjali, aici sunt doar 6 din etapele de acolo (aṣṭā înseamnă 8) pentru că primele două, yama și niyama, deși reprezintă instrucțiuni importante cu privire la pregătirea pentru meditație, nu fac propriu-zis parte din procesul meditativ.

 1. Āsana – postura de meditație

Meditația pornește de la unitatea corp-minte și de aceea poziția corpului va tinde să se reflecte asupra ”poziției” minții. Este bine să aveți o aceeași postură în care meditați (cu mici variații pentru perioadele mai lungi de meditație) pentru ca mintea să se preia sugestia pe care o primește de la corp.

Este importantă nemișcarea pe care să o mențineți perioade cât mai lungi de timp. Chiar și atunci când este nevoie să vă schimbați poziția, o veți face lent și conștient. Este posibil să fie mult mai dificil așa, însă veți păstra conștiența mult mai vie și astfel meditația va continua fără întreruperi prea mari.

Indiferent care este postura pe care o alegeți pentru meditație, există câteva detalii comune la care veți putea reveni periodic în timpul practicii. Ele pot fi reluate atât ca elemente de verificare cât și ca modalități de a stabili mereu un punct de plecare când constatați că mintea v-a zburat în altă parte.

Primul amănunt la care veți reveni este spatele drept. Va exista tendința de a curba spatele ori de câte ori mintea rătăcește. În momentul în care deveniți conștienți de acest lucru, verificați dacă spatele este drept, deschideți pieptul trăgând ușor de umeri înapoi, reluați observarea corpului.

 Patanjali definește āsana ca fiind fermă și plăcută. Echilibrul dintre aceste două extreme este ceea ce veți căuta, chiar și atunci când ”corpul” nu mai este decât o prezență în spațiu. Veți observa că pe măsură ce meditația se adâncește, se va modifica și percepția asupra corpului. Veți pierde gradat senzația de soliditate, de densitate a acestuia, devenind conștienți de structurile mai subtile, ajungând treptat la percepția lui ānandamayakośa, corpul fericirii.

Mai multe despre postură găsiți în articolele despre postura de meditație (1234)

 2. Prāṇayāma – respirația

De la corp vă veți deplasa atenția la respirație. Aceasta are darul de a liniști mintea și de a ne focaliza în interior. La început veți sesiza senzațiile respiratorii, trecerea aerului prin nări, dilatarea și contracția toracelui, deplasarea diafragmei și ușorul masaj abdominal. Aceste senzații concrete, fizice, agață atenția și mențin mintea focalizată.

Veți trece apoi la observarea punctului în care se termină inspirația și din care începe expirația.

Iată ce se spune în Vijñāna Bhairava Tantra (traducerea lui Jaideva Singh):

Sutra 24. Parā devī (Suprema Energie) a cărei natură este visarga (creația) se manifestă neîncetat ascendent (din centrul corpului către dvādaśānta, un punct la 12 degete distanță de nas) sub forma expirației și descendent (din dvādaśānta către centrul corpului) sub forma inspirației. Fiind constant conștienți și focalizați pe cele două locuri de origine (centrul corpului în cazul expirației și dvādaśānta în cazul inspirației) apare plenitudinea (care reprezintă starea de Parāśakti sau natura lui Bhairava).

Sutra 25. După respirația care se naște din interior (expirația care pornește din hṛt, Inima, centrul corpului) există o clipă de suspendare în dvādaśānta și după respirația care se naște din exterior (inspirația care pornește din dvādaśānta) există o clipă de suspendare în Inimă (hṛt, centrul corpului). Dacă îți fixezi mintea constant în aceste două momente de suspendare, vei descoperi că Bhairavī, esența formei lui Bhairava, se manifestă în acele două puncte.

La fel ca în sutra 24 din Vijñāna Bhairava, veți sesiza că acest punct interior se află în zona pieptului, central, ușor în dreapta. Veți descoperi că este locul de proiecție al Inimii Spirituale, acel loc pe care spontan îl indicați când arătați spre propria persoană.

Mergând un pas mai departe, veți sesiza că există un moment de suspendare, de vid, imediat după ce s-a terminat inspirația și chiar înainte de a începe expirația. Prelungiți acest moment la 1-2 secunde și observați cum mintea este absorbită de vidul acestei pauze. Veți percepe și faptul că la sfârșitul expirației și începutul inspirației există de asemenea un moment de suspendare de vid pe care îl veți prelungi la 1-2 secunde. Va fi ca și cum respirația se întâmplă direct în piept, ca și cum inspirați și expirați în Inima Spirituală.

Mai multe despre respirație și liniștirea minții găsiți aici.

 3. Pratyāhāra – interiorizarea

Acesta este momentul interiorizării, momentul retragerii simțurilor în Inimă. Continuând să fiți atenți la acel punct în care se încheie inspirația, în acel moment de pauză dinaintea expirației, veți constata că apare o intensificare a percepției interioare. Este ca și cum puteți simți acel punct interior, ca și cum îl puteți ”atinge”. Inima Spirituală, punctul de proiecție al acesteia în corp, devine o realitate tangibilă, o experiență vie de la care poate începe acum introspecția.

Sau poate să pară ca un spațiu interior în care ați intrat și în care evenimentele exterioare (zgomote, lumini, mirosuri) ajung estompate, ca dintr-o altă lume. Este un spațiu al Inimii numit hṛt akaśa (literal spațiul inimii) în upanishade. Aici poate să înceapă procesul descoperirii de Sine, de la aspectele cele mai grosiere, ale personalității și egoului, până la subtilitatea lui ātman.

Mai multe despre interiorizare găsiți aici.

4. Dharana – concentrarea asupra Sinelui prin întrebarea ”Cine sunt eu?”

În această etapă începeți procesul introspecției. Vă puneți întrebarea ”Cine sunt eu?” având atenția centrată în mijlocul pieptului, în hṛt akaśa (spațiul Inimii), în acel punct pe care l-am descris anterior. Răspunsul va fi o experiență a existenței, o afirmare a lui ”Eu SUNT”, dincolo de minte, de personalitate, de structurile efemere și limitate. La început este un efort mental, mintea pune întrebare, mintea încearcă să experimenteze răspunsul. Veți folosi acel proces triplu de detașare față de ceea ce percepeți și de întoarcere către cel care percepe. Veți trece gradat de la manas, mentalul inferior care ”gândește” realitatea la buddhi, mentalul superior, cel care intuiește și simte realitatea. Prin urmare veți încerca să experimentați, să simțiți această căutare ca pe o realitate vie și nu doar să o gândiți.

Acest efort constant de orientare repetată a proceselor interioare către ”Cine sunt eu?” reprezintă faza de concentrare, dharana. Dacă în atenția voastră vor intra atunci și alte evenimente (vă dor genunchii, auziți zgomote exterioare, vă miroase ceva, vi se face cald sau vi se face frig) supuneți toate aceste evenimente aceluiași proces triplu prin care faceți trecerea de la ceea ce este observat la cel care observă. De exemplu, dacă apare o tensiune în genunchi, deveniți conștienți de prezența ei, apoi de faptul că există ”cineva” care observă ”ceva” și apoi vă întrebați cine este acest ”cineva”. Răspunsul va fi ”eu” și apoi vă veți întreba ”cine sunt eu?” revenind la introspecție. Va trebui însă să încercați să nu folosiți doar mintea și deducția în această căutare ci să treceți către o experiență directă a realității lăuntrice. În cazul tensiunii din genunchi, va trebui să simțiți tensiunea, să vă confruntați cu ea, înainte de a trece la pasul următor.

Odată însă ce acest proces devine o obișnuință, va fi tot mai ușor să-l aplicați în cazul unor percepții mai subtile, legate de gânduri, emoții, energii, eliberându-vă astfel gradat de identificările care înlănțuie percepția de sine.

5. Dhyana – meditația

Veți începe să simțiți de la un moment dat o anumită fluiditate a procesului căutării de Sine, întrebarea și răspunsul tind să se întâmple în același ”loc interior” și apare o intensitate interioară, ca și cum intimitatea experienței capătă o dimensiune energetică. Experiența lui ”Eu Sunt” devine vibratorie și luminoasă, spanda și sphurata. Această vibrație luminoasă se rafinează și se intensifică tot mai mult, devenind atunci realitatea însăși. Momentul de maxim al acestei intensificări marchează trecerea la următoarea etapă.

6. Samādhi – momentul libertății experienței

Acesta este momentul renunțării, momentul în care vă abandonați complet experienței fără să mai ”faceți” nimic. Interior pare să fie ca o dilatare, ca o expansiune sau o topire în spațiul conștiinței pure, o libertate fără limite a experienței. În acest moment dispare ”Eu” și rămâne doar ”Sunt” ca ființare în oceanul nesfârșit al Conștiinței Universale.

Când această experiență tinde să se estompeze, când reapar limitările existenței în corp sau mintea își face din nou simțită prezența, fie să se minuneze de experiență, fie să încerce să o pună în cuvinte-gânduri, vă întoarceți la prima etapă. Vă observați corpul, sau ceea ce simțiți în acel moment ca fiind corpul, adesea acesta fiind o experiență mai subtilă, mai fluidă a limitării formei. Apoi respirația, punctul ei interior de origine, momentul de suspendare dintre inspirație și expirație, experiența acestui punct ca proces de interiorizare a simțurilor, concentrarea pe întrebarea ”Cine sunt eu?”, experiența vibratorie și luminoasă a lui ”Eu sunt” și apoi din nou abandonul în existența pură.

În orice moment mintea se îndepărtează sau experiența devine estompată, reluați procesul de la început, poate ceva mai repede, dacă deja vă aflați într-un stadiu mai profund, poate ceva mai lent dacă mintea este în continuare agitată.

7. Bhava Samādhi – extazul cu ochii deschiși

Ultima etapă o constituie experiența Sinelui cu ochii deschiși, când simțurile nu vor mai fi un obstacol care să vă scoată din realitatea propriei existențe. Aceasta este śāmbhavī mudra, momentul în care ”vedeți” Sinele pretutindeni.

Revenirea din meditație se face deschizând ușor ochii și încercând să păstrați experiența lăuntrică. Veți simți aproape concret atracția pe care simțurile o exercită către exterior și modul în care mintea este ”dusă” în afară de acestea. În timp însă, experiența va rămâne prezentă, ca un fundal pe care toate celelalte evenimente, interioare și exterioare se desfășoară. Este asemănător metaforei cinematografului, expusă de Yogananda în cartea sa ”Autobiografia unui yoghin”. Ecranul alb este Conștiința Sinelui iar filmul proiectat pe ecran evenimentele vieții. Chiar dacă imaginile par reale, atunci când filmul este oprit nu rămâne nimic altceva decât ecranul alb al Conștiinței Pure. În Bhava Samādhi veți păstra conștiența ecranului chiar și atunci când rulează ”filmul vieții”.

Initiere in Tripura Bhairavi sadhana – Tantra Maha Vidya – 12-13 aprilie 2014

 „Tantra shastra, învăţătura provenită din unul din cele mai vechi sisteme spirituale ale omenirii, este cel mai bine reprezentată prin Cele zece mari căi ale înţelepciunii – Dasha Maha Vidya.Seminariile noastre vă aduc aproape această cunoaştere transformatoare, acest nucleu iniţiatic al Indiei.

Vă invităm la un nou seminar de Tantra shastra consacrat Înțelepciunii focului purificator, numită Tripura Bhairavi. Chiar dacă aţi fost sau nu alături de noi la celelalte prezentări despre Maha Vidya, de această dată puteţi participa la trezirea focului spiritual purificator ce este făcută cu putinţă prin înţelepciunea lui Tripura Bhairavi. Metodele tradiţionale, folosirea mantrelor, a yantrei vii, asanele şi pranayama vor fi ajutoare preţioase în acest demers spiritual.” (Simona Trandafir)

Informații administrative

Seminarul va avea loc în perioada 12-13 aprilie 2014 în Sânpetru, Braşov, la sala centrului de meditatie și yoga Kamala.

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.com în limba engleză).

Program orientativ:

12 aprilie 2014, orele 9.00 – 20.00, cu pauză de prânz;

13 aprilie 2014, orele 9.00 – 18.00, cu pauză de prânz.

Taxa de  participare: 180 lei.

Pot participa atât persoane care nu au mai fost la alte seminarii Tantra shastra, cât și cei care au deja inițierea (de la seminarul din anul 2011) pentru a realiza împreuna Tripura Bhairavi sadhana (aceştia din urmă vor achita o taxa redusă, de 50 lei).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 4 aprilie 2014.

Pentru cei care se înscriu după această dată, taxa de participare va fi 220 lei.

Pentru persoane din alte localitati se poate asigura cazare si masă.

ATENȚIE: LOCURI LIMITATE!

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Theme: Overlay by Kaira