Categorie: Anunțuri seminarii

Retragere de yoga și meditație pentru femei, 7-8 martie, Brașov

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.”

L. Blaga

Vă propunem o retragere de yoga și meditație pentru femei.

Retragerea din preocupările vieții de zi cu zi și întoarcerea în frumusețea adâncă a sufletului, în tărâmul interior al forței și strălucirii spirituale.

Programul va cuprinde:

– posturi corporale yoga (asana)

– tehnici de respirație

exerciții qigong pentru amplificarea și controlul energiei interne

– meditația Inimii Spirituale

– învățături tradiționale orientale despre:

– trezirea aspectelor profunde ale feminității

– ce reprezintă forța feminină în jocul cosmic al conștiinței

– armonizarea relației de cuplu

– dezvoltarea relațiilor din perspectiva celor 4 tipuri de energii de bază (energia subtilă a pământului, a apei, a focului și a aerului)

– importanța transfigurării în viața de zi cu zi în relația cu iubitul

– depășirea conflictelor interioare prin trezirea energiilor superioare în noi,

– purificarea subconștientului, îndepărtarea fricilor sau a dependențelor etc

Fiind vorba despre femei, va fi desigur vorba despre Iubire. Cine poate să trezească mai mult iubirea în această lume dacă nu Femeia?

Iubirea îţi dăruie revelaţia unităţii. Iubeşti şi astfel ieşi din limitele finitului, ale individualului. A iubi este premergător lui A FI. Nu poţi să fii fără să iubeşti.

Iubirea care radiază din inima Femeii poate să transforme lumile. Când?

Acum.

Informații administrative

Seminarul va avea loc în perioada 7-8 martie 2020 în Sânpetru, Braşov, la sala Centrului de Meditatie și Yoga Kamala.

Seminarul este ținut de profesoarele de yoga Simona Trandafir și Veronica Godeanu.

Program orientativ:

Sâmbătă 7 martie 2020, orele 9.00 – 13.00, 15.00 – 19.00;

Duminica 8 martie 2020, orele 9.00 – 13.00, 15.00 – 18.00.

Taxa de participare: 300 lei.

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de minim 100 lei. Înscrieri până pe 5 martie 2020.

Pentru persoane din alte localităti se poate asigura cazare si masă (solicitați informații în acest sens).

Informații şi înscrieri:

mobil: 0731.32.42.41

e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Fie ca Freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Inițiere în calea spirituală a lui Ganesha – Brașov, 30 nov-1 dec 2019

Tantra shastra este învățătura provenită din unul dintre cele mai vechi sisteme spirituale ale omenirii. În continuarea inițierilor în Cele 10 Mari Înțelepciuni, Dasha Maha Vidya, vă invităm și la inițierea în calea spirituală a lui Ganesha. 

Ganesha reprezintă echilibrul perfect între forță și bunătate, putere și frumusețe. Prin adorarea lui ne putem dezvolta discernământul ce ne va ajuta să atingem Realitatea ultimă, fundalul întregii existențe.

El ne trezește înțelepciunea și inteligența, fiind totodată deschizătorul căii de control al simțurilor. Este invocat pentru îndepărtarea obstacolelor din viață sau de pe calea spirituală. De asemenea, cei care doresc să ajungă la împlinirea scopurilor spirituale sau materiale este necesar să trezească în ei forța invincibilă a lui Ganesha.

Fiind considerat fiul lui Shiva și al lui Shakti, el este așadar cel care unifică în ființa aspirantului energiile naturii și sublimul spiritualității. Ne ajută sa transcendem limitele individuale și să îmbrățișăm întregul univers, simțind că Shiva este tatăl nostru, iar mama este strălucitoarea Shakti.

Acest seminar va cuprinde:

-Inițierea în mantra lui Ganesha

-Meditația nada yoga folosind sunetul subtil al mantrei lui Ganesha

-Trezirea forțelor specifice lui Ganesha în ființa noastră

-Meditația hridaya de revelare a naturii noastre esențiale – Inima Spirituală (atman)

-Noțiuni despre forța yantrei lui Ganesha

-Cosmogonia tantrică

-Învățături esențiale despre energiile simțurilor și controlul acestora

-Modalități de trecere dincolo de limitele individualității

-Japa yoga

-Hridaya hatha yoga

-Legende despre Ganesha și simbolismul asociat acestuia; modul în care putem fi ajutați în viața noastră de înțelegerea acestor simboluri

-Cum se construiește un altar tantric

-Ritual final de stabilizare a energiilor în noi

Informații administrative

Seminarul va avea loc în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2019 în Sânpetru, Braşov, la sala Centrului de Meditatie și Yoga Kamala.

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.com în limba engleză).

Program orientativ:

30 noiembrie 2019, orele 9.00 – 13.00, 16.00- 20.00;

1 decembrie 2019, orele 9.00 – 13.00, 14.30 – 18.00.

Taxa de participare: 300 lei (200 lei pentru pensionari).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de minim 100 lei. Înscrieri până pe 21 noiembrie 2019.

Pentru persoane din alte localităti se poate asigura cazare si masă (solicitați informații în acest sens).

Informații şi înscrieri:

mobil: 0731.32.42.41

e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Fie ca Freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Inițiere în Tripura Bhairavi sadhana, 29-30 iunie 2019

„Tantra shastra, învăţătura provenită din unul din cele mai vechi sisteme spirituale ale omenirii, este cel mai bine reprezentată prin Cele zece mari căi ale înţelepciunii – Dasha Maha Vidya. Seminariile noastre vă aduc aproape această cunoaştere transformatoare, acest nucleu iniţiatic al Indiei.

Vă invităm la un nou seminar de Tantra shastra consacrat Înțelepciunii Purificatoare, numită Tripura Bhairavi. Ea este forța Divinului de a acționa, înțelepciunea focului purificator și a concentrării perfecte. Ea este totodată perseverența, focul aspirației, ardoarea ce însoțește drumul nostru spre idealurile propuse, precum și patosul din toate acțiunile pe care le săvârșim cu tot sufletul. Pasiunea unei vieți trăite profund, perseverența, cufundarea totala în miezul oricărui lucru sau fenomen pe care îl studiem, puritatea deplină ce o trezim prin sadhana, toate acestea sunt urmarea trezirii înțelepciunii lui Tripura Bhairavi în noi.

Chiar dacă ați fost sau nu alături de noi la celelalte prezentări despre Maha Vidya, de această dată puteți participa la trezirea focului spiritual purificator ce este făcută cu putință prin înţelepciunea lui Tripura Bhairavi. Metodele tradiționale, folosirea mantrelor, a yantrei vii, asanele şi pranayama vor fi ajutoare prețioase în acest demers spiritual. ” (Simona Trandafir)

Informații administrative

Seminarul va avea loc în perioada 29-30 iunie 2019 în Sânpetru, Braşov, la sala centrului de meditatie și yoga Kamala.

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.com în limba engleză).

Program orientativ:

29 iunie 2019, orele 9.00 – 20.00, cu pauză de prânz;

30 iunie 2019, orele 9.00 – 18.00, cu pauză de prânz.

Taxa de  participare: 300 lei (200 lei pentru pensionari).

Pot participa atât persoane care nu au mai fost la alte seminarii Tantra shastra, cât și cei care au deja inițierea (de la seminariile trecute) pentru a realiza împreuna Tripura Bhairavi sadhana (aceştia din urmă vor achita o taxa redusă).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de minim 100 lei. Înscrieri până pe 20 iunie 2019.

Pentru persoane din alte localităti se poate asigura cazare si masă (solicitați informații în acest sens).

Informații şi înscrieri:

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Fie ca Freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Inițiere în Bhuvaneshwari sadhana – Tantra Maha Vidya

„Tantra shastra, învăţătura provenită din unul din cele mai vechi sisteme spirituale ale omenirii, este cel mai bine reprezentată prin Cele zece mari căi ale înţelepciunii – Dasha Maha Vidya.Seminariile noastre vă aduc aproape această cunoaştere transformatoare, acest nucleu iniţiatic al Indiei.

Vă invităm la un nou seminar de Tantra shastra consacrat Înțelepciunii cunoaşterii profunde, numită Bhuvaneshwari. Chiar dacă aţi fost sau nu alături de noi la celelalte prezentări despre Maha Vidya, de această dată puteţi participa la dezvăluirea spaţiului nesfârşit al conştiinţei ce este făcută cu putinţă prin înţelepciunea lui Bhuvaneshwari. Metodele tradiţionale, folosirea mantrelor, a yantrei vii, asanele şi pranayama vor fi ajutoare preţioase în acest demers spiritual.

De ce să o cunoşti pe Bhuvaneshwari? Ea este cunoaşterea însăşi ce îţi va deschide orizonturile şi va dizolva limitele.” (Simona Trandafir)

Informații administrative

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir și va avea loc în perioada 8-9 decembrie 2018 la sala centrului de meditatie și yoga Kamala din Sânpetru, Braşov.

Program orientativ: 8 decembrie orele 9.00 – 20.00, cu pauză de prânz; 9 decembrie 9.00 – 18.00, cu pauză de prânz.

Taxa de  participare: 300 lei (200 lei pentru seniori).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de 100 lei.

Pentru persoane din alte localitati se poate asigura cazare si masă.

IMPORTANT: SEMINARUL VA AVEA LOC DACĂ SUNT MINIM 7 PERSOANE ÎNSCRISE PÂNĂ PE 30 NOIEMBRIE 2018.

Informații şi înscrieri:

direct la secretariat

– telefon: 0731.32.42.41

– e-mail: centrulkamala@gmail.com.

De la moartea ca suferință la moartea ca Eliberare – conferință, 17 nov, Brașov

Toată viața am crezut că învăț să trăiesc, când de fapt învățam cum să mor.” (Leonardo Da Vinci)

Cel mai mare mister al vieții este moartea. Vom aborda cu deschidere modalitățile prin care moartea se poate transforma în prietena noastră pe calea spirituală.

Detașând acest subiect de viziunea limitată a suferinței vom înțelege perspectiva spiritualității.

Pentru aceasta, printre temele conferinței vor fi și următoarele:

-Despre Karma și reîncarnare

Eliberarea de suferință

Studiile referitoare la experiențele din apropierea morții prin care cei care le-au avut au scăpat pentru totdeauna de frica de moarte

-Cum e înțeleasă moartea în diferite tradiții: tibetană, hindusă, creștină, yoghină etc

Semnele morții

Tipurile de moarte

Ce se întâmplă cu sufletul după moarte

-Perspectiva hridaya yoga asupra mortii

Câteva idei fundamentale despre Marea Trecere, din textele înțelepciunii milenare și de asemenea din literatura contemporană de specialitate

Sfaturi importante pentru cei care își plâng morții

Ce putem să facem pentru cei dragi care au murit

-Tehnici yoghine care ne pregătesc pentru a trăi moartea ca revelație eliberatoare

-Cum putem să îi ajutăm pe muribunzi să se înalțe în Lumină

-Deschiderea față de inițieri care ne pot ajuta să transcendem suferința

-Cum au trecut în lumile subtile mari înțelepți

-Întâlnirea cu lumile subtile de după părăsirea planului fizic și cum să trăim atunci.

Conferința se adresează fiecărui om, deoarece toți este necesar să ne pregătim pentru Marea Trecere.

Seminarul este ţinut de profesoara de yoga Simona Trandafir.

Locaţie: Centrul de Meditație și Yoga – Kamala, str. Avram Iancu nr. 54, Braşov.

Data: sâmbăta 17 noiembrie 2018, între orele 9.00 -13.00.

Taxa de participare

– pentru cursanţii centrului Kamala  – o ședință din abonament sau 35 lei angajați, 30 lei seniori

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala – 50 lei

Informatii si inscrieri:

tel. 0731.32.42.41

sau pe adresele de e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com

Fie ca freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viaţa!

Weekend de yoga și meditație, 13-14 octombrie

Vă invităm să petreceți alături de noi un sfârșit de săptămână dedicat Inimii Spirituale, prin yoga și meditație. În cadrul întâlnirii vom expune viziunea și principiile fundamentale ale sistemului Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale – și vom oferi metodele practice (procedee posturale,tehnici respiratorii, de concentrare și de meditație) pentru a crea condițiile interioare favorabile explorării dimensiunii interioare a conștiinței Sinelui.

Mai mult decât învățarea teoretică sau perfecțiunea procedeelor, vom pune accent pe trezirea freamătului sacru al Inimii, pe deschiderea față de ceea ce este frumos, înălțător, sacru, aspecte pe care le vom regăsi totodată și în propria ființă. Acestea vor fi asimilate prin integrarea unor atitudini și modalități care să faciliteze centrarea în Inimă, liniștirea minții și trezirea Conștiinței Martor.

Ne vom bucura totodată de comuniunea sufletească într-un grup de oameni orientați spre auto-cunoaștere prin introspecție. Va fi timp pentru întrebări și răspunsuri, pentru contemplarea naturii, pentru a fi cu noi înșine.

Program orientativ:

Sâmbătă 13 octombrie

9.00 – 11.00 sesiunea 1: practică yoga și relaxare

11.00 – 11.10 – pauză

11.10 – 13.30 sesiunea 2: prezentare teoretică și tehnici respiratorii

13.30 – 16.00 pauză de prânz

16.00 – 18.00 sesiunea 3: practică yoga (opțional în natură)

18.00 – 18.10 pauză

18.10 -20.30 sesiunea 4: prezentare teoretică și tehnici de interiorizare și concentrare

20.30 – cina

Duminică 14 octombrie

9.00 – 11.00 sesiunea 5: practică yoga și meditație

11.00 – 11.10 pauză

11.10 – 13.30 sesiunea 6: prezentare teoretică și tehnici de meditație

13.30 – 15.00 pauză de prânz

15.00 – dialog spiritual (opțional)

Seminarul este ținut de profesorii de yoga Liviu Gheorghe și Veronica Godeanu.

Locație: Centrul de Yoga și Meditație Kamala, Sânpetru, Brașov.

Taxa de participare:

250 lei (150 lei/ sîmbătă; 100 lei/ duminică)

– 200 lei – pentru pensionari (125 lei/ sâmbătă, 75 lei/ duminică)

Se poate asigura cazare și masă prin intermediul centrului Kamala pentru cei care nu locuiesc în zonă. Doritorii sunt rugați să solicite detalii în acest sens.

Pentru confirmarea înscrierii, este necesară achitarea unui avans de minim 50% din suma totală.

Informații și înscrieri:

– telefon 0731324241

– e-mail centrulkamala@gmail.com

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Atelier de meditație, 23 iunie, Brașov

Pe 23 iunie Centrul de meditație și yoga Kamala vă invită la un Atelier de meditație în care veți putea învăța și practica.

Va dura 8 ore, 4 dimineața (de la ora 9 la ora 13) și 4 după-amiază (de la ora 16 la ora 20).

Veți putea afla și pune în practică învățături despre:
– meditație în yoga clasică, budism, șaivism cașmirian și alte tradiții spirituale
– importanța posturii corecte
– rolul respirației în meditație
– metode de liniștire și concentrare a minții
– obstacole și moduri în care pot fi depășite.

Prima parte a zilei va conține ceva mai multă teorie în timp ce a doua va fi mai focalizată pe practică. La sfârșitul acestui atelier ne dorim să aveți tot ceea ce este necesar pentru o practică personală a meditației încununată de succes.

Atelierul este ţinut de profesorul de yoga şi meditaţie Sebastian Teodor.

Locaţie: centrul de yoga si meditaţie Kamala, str. Avram Iancu nr. 54, Braşov

Preţ: 120 lei (80 lei pentru seniori).

Inscrieri si informaţii:
tel. 0731324241
e-mail: centrulkamala@gmail.com sau contact@kamala.ro.

Inițiere în Mantra Inimii (mantra lui Siva) – Parabija, 16-17 iunie, Brașov

English version below

Workshop: Călătorie inițiatică spre Inima lui Shiva – 16-17 iunie 2018

– Inițiere în mantra lui Shiva (Parabija, Mantra Inimii Spirituale) –

Celui care evocă numele lui Shiva și își amintește neîncetat de El, celui care, detașat de fructul acțiunilor sale își purifică mintea de iluzia dualității când săvârșește activități lumești, aceluia și numai lui i se revelează Shiva!”

Lalla

Acest seminar este consacrat celui mai înalt subiect: conștiința pură, esența și izvorul întregii manifestări. Abordarea va fi din perspectiva shaivismului kasmirian. Aici, numele dat Supremului este Paramashiva, și aspectului său întors cu fața spre Creație – Shiva.

Vor fi prezentate noțiunile filozofice necesare și totodată vor fi realizate tehnici meditative care să ne deschidă fața de ceea ce este cel mai frumos, profund, adevărat în noi.

Inițierea în mantra lui Shiva va fi oferită celor care au participat și la inițieri în Dasha Maha Vidya.

Vom încheia cu un ritual transfigurator, puja, care va stabiliza trăirile și energiile în ființa noastră.

Meditațiile vor fi orientate spre revelarea Inimii Spirituale, în care totul există. Inima lui Shiva este plină de splendoare, luminoasă și ardentă, iar apropierea de ea se va face prin înțelegerea diferitelor aspecte ale lui Shiva. Ele cuprind întreaga manifestare, cu tot ceea ce ea reprezintă și totodată ne înalță spre fericirea de dincolo de lume, de iluzie.

Vor fi integrate și asane, pranayama, concentrări specifice. Dar cel mai important este să trăim iubirea, să putem să zburăm în sufletul nostru pentru a ne regăsi în Inima Lumii, Inima lui Shiva.

Informații administrative:

Cei care doresc să participe sunt rugați să solicite formularul de înscriere.

Inițierea va fi realizată de profesoara de yoga și meditație Simona Trandafir, în perioada 16-17 iunie 2018, la centrul Kamala din Sânpetru, Brașov.

Informații și înscrieri:

tel. 0731324241

e-mail centrulkamala@gmail.com sau contact@kamala.ro

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

 

ENGLISH

This initiation in the Mantra of the Spiritual Heart (Siva’s mantra) – Parabija, is given through Siva’s grace as a crowning initiation in Dasha Maha Vidya (The Ten Great Wisdom) of the Tantra shastra tradition.

Only those who already have at least one initiation in Dasha Maha Vidya received at Kamala Center can participate.

Those wishing to participate are asked to request the registration form and send a picture (with the face visible) taken after the last initiation in Maha Vidya. Based on these, Kamala Center will make a selection and the responses will be received by 1 June 2018.

The initiation will be leaded by yoga and meditation teacher Simona Trandafir, between June 16-17, 2018, at the Kamala center in Sânpetru, Brasov.

More details very soon!

Information and Enrollments:

phone +(40) 731324241

e-mail: centrulkamala@gmail.com or contact@kamala.ro.

May the Sacred Tremor of the Heart enlighten our lives!

 

 

 

Living in the Beauty of the Heart – Initiation in Tripura Sundari, the Great Wisdom of Pure Intention, Beauty, and Essential Love

Enter the sacred realm of Tantra Yoga, which includes spiritual mysteries, Eastern philosophy, traditional practices, insights, and, most of all, Love.

This workshop offers an authentic initiation in one of the key elements of the fundamental Shakti triangle—Pure Intention (Tripura Sundari), Pure Knowledge (Bhuvaneshvari), and Pure Action (Tripura Bhairavi).

Tantra Yoga is a celebration of our eternity in the diverse temporal domain. It is a way of honoring the infinite in the finite, a revelation of the sacredness of life.

Tantra is the magnificent path of intense energy, which brings us closer to the Spiritual Heart. It cultivates and honors our sacred creative power through mantras, pranayama, asanas, mudras, concentration techniques, rituals, and meditation. At the same time, Tantra includes devotional wonderment and exaltation towards the Divine Mother, Shakti, and the Divine Absolute, Shiva.

The Supreme Truth is Unique. Consciousness is one and the same everywhere. But, in Tantra it is perceived and expressed in ten fundamental ways. These are the Dasha Maha Vidyas, the Ten Great Wisdoms. Each of them is a fascinating and gracious guide to the sacredness and peace of the Self.

These Ten Great Wisdoms represent ideal aspects that are awakened, to a certain extent, in everyone. In Tantra, spiritual realization is accompanied by a complete revelation of all ten.

The Dasha Maha Vidyas exist in us and we exist through them.

This workshop helps us become more aware of this truth.

Do you feel a longing for transformation, light, love, and wisdom?

Tripura Sundari is here, waiting for you…

This workshop includes:

  • An initiation in the mantra of Tripura Sundari

  • Nada Yoga Meditation—Connecting and empowering ourselves with the subtle sound of Tripura Sundari

  • Hridaya Meditation—Reconnecting with the Spiritual Heart

  • An exploration of the secret power of yantra

  • Tantric Cosmogony

  • The Philosophy of Beauty

  • Practical techniques from the Vijnana Bhairava Tantra

  • The ABCs of tantric ritual science

  • Japa (mantra repetition) using a mala (rosary)

  • Hridaya Hatha Yoga sessions

These practices ultimately lead to the stillness of the Heart. This workshop will help us open to the beauty of the Heart and reconsider life from this perspective.

I asked the earth, I asked the sea and the deeps, among the living animals, the things that creep. I asked the winds that blow, I asked the heavens, the sun, the moon, the stars, and to all things that stand at the doors of my flesh . . . My question was the gaze I turned to them. Their answer was their beauty.”

Saint Augustine

Dates: 10-11th March 2018

The workshop is done by yoga and meditation teacher Simona Trandafir.

Location: kamala Yoga and Meditation center, Sanpetru, Brasov, Romania

Contact and registration: phone +40731324241, e-mail centrulkamala@gmail.com or contact@kamala.ro.

Trăind fericirea Inimii – Inițiere în Tripura Sundari

TRĂIND FRUMUSEȚEA INIMII

INIȚIERE ÎN TRIPURA SUNDARI

Marea Înțelepciune a Purei Intenții, a Frumuseții și a Iubirii

Vom pătrunde în tărâmul sacru al tantrei care include mistere, filozofie orientală, practici tradiționale și în primul rând iubire.

Acest seminar oferă o inițiere autentică în unul din cele trei aspecte fundamentale ale triunghiului de bază al energiei (Shakti) – intenția pură (Tripura Sundari), cunoașterea pură (Bhuvaneshvari) și acțiunea pură (Tripura Bhairavi).

Tantra este o celebrare a Creației în diversele ei aspecte. Este o cale a revelării sacralității vieții, a exaltării energiilor, conducându-ne astfel spre Inima Spirituală prin mantre, pranayama, asane, mudre, meditație și ritual.

Tantra include totodată minunarea în fața Mamei Divine (Shakti) și a Absolutului Divin (Shiva).

Adevărul Suprem este unic, dar în tantra este perceput prin zece căi fundamentale. Acestea sunt Cele Zece Mari Înțelepciuni – Dasha Maha Vidya. Fiecare dintre acestea este un autentic ghid spre Sinele Suprem.

Simți dorul de lumină, iubire, înțelepciune?

Tripura Sundari este aici, te asteaptă….

Acest seminar cuprinde:

– Inițierea în mantra lui Tripura Sundari

– Nada Yoga – Deschiderea față de sunetul subtil al lui Tripura Sundari

Meditația hridaya – pentru revelarea Inimii Spirituale, atman

– Explorarea forței yantrelor

– Cosmogonie tantrică

– Filozofia frumuseții

– Tehnici practice din Vijnana Bhairava Tantra

Japa folosind mala

– Hridaya hatha yoga

Aceste practici ne conduc spre pacea Inimii Spirituale (atman).

Seminarul ne va ajuta să ne deschidem față de frumusețea Inimii și să privim viața din această perspectivă.” (Simona Trandafir)

IMPORTANT! În luna iunie 2018, se va organiza inițierea în mantra Inimii Spirituale (Parabija), cea care deschide calea către Conștiința Absolută (Shiva). Pot participa la această inițiere doar cei care au fost la cel puțin una din inițierile în Dasha Maha Vidya organizate în cadrul centrului Kamala.

Informații administrative

Seminarul este ținut de profesoara de yoga și meditație Simona Trandafir.

Data: 10-11 martie 2018

Locație: Centrul de Yoga și Meditație Kamala, Sânpetru, Brașov

Înscrieri și informații:

tel. 0731.32.42.41

e-mail: centrulkamala@gmail.com sau contact@kamala.ro.

Fie ca Freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Theme: Overlay by Kaira