Satsang cu profesoara de yoga Simona Trandafir (fizic și on line).
Shambala este o oază de compasiune, iubire, libertate, cultură și spiritualitate cosmică, ai cărei reprezentanți au ocrotit și îndrumat umanitatea de-a lungul secolelor precum o stea călăuzitoare, spre un grad mai mare de înțelegere și o apropiere mai profundă între oameni prin iubire.
Ca parte a dorului sufletului omenesc, Shambala este expresia speranței de realizare spirituală. Ea reprezintă totodată oglinda interioară în care totul se reflectă și simbolizează în plan profund Inima Spirituală, Sinele. Milioane de oameni din diferite zone geografice au crezut și cred în continuare în existența și realitatea Shambala-ei. Această credință justifică și explică activitățile lor și chiar întreaga lor viață. Dovada o constituie mărturiile aduse de călătoriile, viziunile, inițierile și revelațiile cu privire la Shambala, atât din tradiția yoghină tibetană, cât și din alte tradiții străvechi. Este, prin urmare, o «poveste adevărată”.
Textele care demonstrează indubitabil existența în mod continuu de-a lungul timpului printre oameni, a acestor ființe deosebite‚ precum și a influențelor lor benefice foarte elevate, sunt fascinante și suficiente pentru a trezi în orice om care aspiră la înțelepciune dorința de a le cunoaște. Cu toate acestea, puțini știu detalii despre locul în care se află acești mari înțelepți, felul în care acționează și procedeele prin care se poate lua legătura cu ei.
Subiecte din cuprins:
– Metode de invocare a Shambalei. Descrierea ei, rolul ei în om și în societate.
– Prezentarea metodei tantrice de meditație folosind yantra Shambalei, cum putem să primim ghidarea acesteia (yantra – simbol geometric sacru).
– Viziunea non-dualismului asupra Shambalei.
– Confesiuni despre călătorii și comunicări cu Shambala.
– Despre regele Lumii.
– Activitățile ființelor din această confrerie.
– Legende similare în diferite culturi.
– Viziunea și mesajul Shambalei, călătoria în Inima Spirituală etc.
Informații administrative
Satsang înseamnă „a fi împreună în adevăr”.
Vă invităm la al doilea satsang despre Shambala, cu participare gratuită, însă cu înscriere prealabilă.
Important! Pot participa toți cei care doresc, chiar dacă nu au fost la prima întâlnire despre Shambala.
Acest satsang va avea loc la sala Centrului Kamala din Sanpetru, vineri, 6 mai 2022, de la ora 18.30, și se va transmite și online (prin link-ul de mai jos).
La prelegere pot participa toți cei care doresc, iar pentru inițierea în mantra de comuniune de sfera spirituală a Shambalei vor rămâne în sală doar cei care au practicat zilnic cu yantra (metoda oferită în primul satsang).
Dacă aspirația celor interesați se va menține sinceră și puternică, este posibil să organizăm în luna august împreună cu Sahajananda (Claudiu Trandafir) o proiecție subtilă în tărâmul Shambalei, cu cei care vor face meditațiile zilnice.
Inscrieri și informații:
tel./ whatsapp 0731.32.42.41
e-mail: centrulkamala@gmail.com