A rosti adevărul nu este întotdeauna simplu. Socrate indică trei criterii pe care să le urmărim în comunicare: să fim siguri că ceea ce spunem este adevărat, că este un lucru bun și că este folositor. Altfel, tăcerea e de aur.

Referitor la adevăr există o parabolă despre viaţa lui Socrate (povestită în diferite forme) care exprimă foarte bine modul în care poate fi respectată satya (rostirea adevărului, a fi sincer). Într-una din variante, se spune că despre soţia lui Socrate umbla zvonul că ar fi avut o aventură cu unul dintre discipoli, aventură despre care unul din apropiaţii lui Socrate ar fi vrut să-l prevină. Acesta venind într-un suflet la Socrate îl întreabă: ”Şti ce am aflat despre ḍiscipolul tău?”. Socrate însă îl opreşte şi îl roagă mai întâi să se gândească dacă este sigur că ceea ce vrea să-i spună este adevărat. ”Nu ştiu sigur, dar aşa mi-a spus cineva că umblă zvonul.” Apoi Socrate îl întreabă: ”Ceea ce urmează să-mi spui este ceva bun pentru mine, pentru soția mea sau pentru discipolul meu?” ”Nu, sigur că nu e de bine, de asta am şi venit, să te previn”, îi spuse grăbit omul respectiv. Socrate continuă atunci să-l descoasă: ”Dar ceea ce urmează să-mi spui, este în folosul discipolului meu?” Omul nostru, ezitând îi spuse: ”Nu, cred că dimpotrivă, este un deserviciu.” Atunci Socrate concluzionă: ”Dacă ceea ce vrei să spui nu este un adevăr, nu este nici un lucru bun şi nu foloseşte nimănui, atunci de ce să-mi mai spui?”

Dincolo de morala glumeaţă a povestirii, pentru că astfel Socrate nu a aflat de faptul că soţia lui era posibil să-l înşele cu unul dintre discipoli, povestirea arată că adevărul trebuie rostit îndeplinind anumite condiţii. Nu este suficient să fie adevărat, deşi aceasta e prima dintre condiţii, este important să fie respectată ahiṃsā şi de asemenea să fie ceva folositor.
Deoarece în yoga este preţuită liniştea, a vorbi mult şi fără rost, dând astfel naştere agitaţiei minţii, este un lucru care ar trebui să fie evitat. Chiar dacă cuvintele sunt adevărate, chiar dacă ele sunt de bine, trebuie să servească şi unui scop, să transmită o cunoaştere, să fie de folos celui care le ascultă.
Adevărul este însăşi conştiinţa şi poate fi descoperit doar în pacea adâncă a tăcerii minţii. Mai bine spus, dincolo de minte, de gânduri, ca şi cum adevărul ar fi cerul senin şi gândurile norii. A trăi în cel mai înalt adevăr înseamnă a trăi revelaţia supremă.