Dharana – Concentrarea
Un alt element necesar practicii meditației și a yogăi în general îl reprezintă concentrarea, capacitatea de a păstra atenția focalizată asupra unui obiect (fie că este ceva concret, fizic, fie că este o idee, o experiență, o emoție etc.). Tendința obișnuită a minții este să sară de la un obiect la altul asemeni unei maimuțe, metafora obișnuită în textele yoghine. Maimuța din metaforă trece de la o creangă la alta ”agățându-se” de următoarea înainte de a da drumul precedentei. La fel și mintea noastră trece de la o idee la alta prin același proces de ”agățare”. De exemplu, mergem pe stradă și vedem pe cineva care mănâncă. Poate ne este poftă ori ne aducem aminte că ne este foame. Începem să ne gândim ce avem de mâncare acasă și care este starea frigiderului nostru. Ne amintim ce am mâncat ultima dată și poate ne simțim puțin vinovați că am avea câteva kilograme în plus. Ne gândim apoi că ar fi bine să mai facem câteva exerciții fizice pentru a slăbi. Ne-am putea aminti chiar de yoga, care nu implică chiar atât de mult efort. Și așa mai departe. Este doar o direcție în care mintea noastră a luat-o. Ar fi putut după ce a văzut persoana care mănâncă să înceapă să caute din ochi patiseria preferată. După care să se gândească la banii pe care îi are prin buzunare. Apoi la salariul care pare să ajungă la limită pentru toate cheltuielile, la problemele cu care se confruntă orice firmă în perioada de criză. Apoi la guvernanții care par să nu știe cum să redreseze economia. Și așa mai departe.
După cum vedeți un gând conduce la un altul și de multe ori ajungem foarte departe de ideea de la care pornisem inițial. Concentrarea reprezintă un proces, un efort chiar, prin care păstrăm mintea prezentă asupra ideii inițiale, efort care seamănă adesea cu ceea ce face un cioban pentru a-și păstra turma compactă. Ori de câte ori o oaie-gând se îndepărtează de turma-obiectul meditației, este necesară o acțiune pentru a o readuce la direcția cea bună. Simplificând foarte mult, aceasta ar fi concentrarea.
Termenul sanscrit dhāraṇā se referă în yoga la concentrarea minții, la fixarea ei obținută prin ekāgrata (focalizarea gândirii într-un singur punct). Cuvântul se mai referă și la memorie și capacitatea de a memora, la acțiunea de a susține sau de a menține (în cazul minții fiind vorba de atenția susținută sau menținută un anumit timp). În aṣṭāṅgayoga lui Patañjali este cea de a șasea etapă, care urmează interiorizării din faza de pratyāhāra.
Dhāraṇā reprezintă primul pas spre meditația cu obiect, chiar dacă ”obiectul” este Sinele, ātman. În acest prim pas există încă o conștiință duală în care rămâne foarte clară separarea obiect-subiect și cunoașterea care le leagă. Cel care se concentrează știe că își focalizează mintea spre ceva anume, este atent la obiectul concentrării și în același timp conștient de el însuși. În etapa următoare, meditația, dualitatea se restrânge, există conștiința propriei persoane și conștiința obiectului meditației, dar nu mai există conștiența acțiunii care le leagă. În samādhi apare unificarea subiect-obiect și dualitatea se estompează gradat.
Concentrarea implică un efort de a centra gândirea pe obiectul ales, chiar dacă la început acest lucru nu implică o minte liniștită, existând diverse gânduri referitoare la obiect. Dacă vă concentrați la un măr, de exemplu, la început mintea va fi ocupată cu gânduri referitoare la măr. Ce culoare are, dacă miroase, textura, gustul. Pot să apară amintiri referitoare la măr sau dorința de a-l mânca. Gândurile apoi pot să pornească spre alte aspecte ale propriei vieți (mâncați mere la bunica și de aici nostalgia copilăriei) și tocmai de aceea este nevoie de un efort de a readuce mintea la obiectul concentrării. Scopul concentrării este să liniștească gradat mintea reducând agitația și multitudinea gândurilor. Gradat doar imaginea mentală a obiectului concentrării va rămâne în minte, spunându-se despre ea că ”a luat forma obiectului”.
În cartea sa numită ”Laya Yoga”, Goswami arată că dhāraṇā depinde de procesele anterioare, de canalizarea lăuntrică a prāṇa-ei și de interiorizarea funcțiilor senzoriale, pratyāhāra. În această situație, concentrarea se manifestă ca o energie lăuntrică, energie care ajunge să se exprime sub forma puterii de a focaliza mintea într-un singur punct pentru o durată suficient de mare.
În Yoga Sūtra, dhāraṇā e definită foarte simplu în prima sūtra din capitolul 3, despre puterile oculte (siddhi):
”Fixarea minții într-un singur loc se numește dhāraṇā.”
Puteți însă constata că mintea este mereu în mișcare și cel puțin la început, singurul lucru care se poate face este să se limiteze această mișcare la obiectul concentrării. Este ca atunci când citind o carte uitați de tot ce e în jur, dar cu toate acestea sunteți absorbiți de acțiunea din carte. Mintea este concentrată, dar încă în mișcare.
Yoga, așa cum e definită de Patañjali, înseamnă încetarea acestor mișcări, atingerea liniștii. Începutul, reprezentat de concentrare, urmărește diminuarea gândurilor și limitarea lor sau ”legarea” lor (termenul tradus ca fixare se poate traduce și ca ”legare”) de un singur obiect.
În Svetasvatara Upaniṣad se oferă o imagine foarte plastică a concentrării:
”II.8. Cel înțelept își va ține corpul nemișcat, cu cele trei părți superioare drepte (pieptul, gâtul și capul), își va orienta simțurile cu ajutorul minții spre Inimă și cu ajutorul vasului lui Brahman (mantra aum) va traversa râurile înspăimântătoare ale lumii.
II.9. Păstrând prāṇa în corp, rămânând nemișcat, respirând ușor pe nări, yoghinul își va controla mintea imperturbabil la fel cum un vizitiu își strunește caii nărăvași.”
Amritanada Upaniṣad definește și ea dhāraṇā în termenii următori:
”Se numește dhāraṇā când omul înțelept își privește mintea ca fiind saṃkalpa (dorința de acțiune, fructul sacrificiului) și o dizolvă în ātman, contemplându-l numai și numai pe ātman.”
În Yoga Inimii Spirituale, obiectul concentrării este Sinele și locul în care vă focalizați este pieptul. Prin urmare mintea, de la care pornește concentrarea și mai apoi meditația, va fi fixată în locul pe care spontan îl indicați ca fiind ”eu” (atunci când arătați cu degetul spre voi înșivă), în mijlocul pieptului ușor în dreapta. De aici, folosind introspecția prin întrebarea ”Cine sunt eu?” va trebui să păstrați mintea ”legată” de Sine, de Inima Spirituală, de ātman. De altfel aceasta este viziunea tradițională asupra concentrării, ea fiind capacitatea de a-l vedea pe brahman (care este tot una cu ātman) în toate lucrurile.
În Tejobindu Upaniṣad se spune:
”35. Văzându-l pe brahman oriunde se duce mintea, dhāraṇā este starea în care yoghinul rămâne doar cu gândul: ”Eu sunt doar brahman”.
Iar Aparokshaanubhuti continuă și ea aceeași idee:
”122. Liniștea minții prin cunoașterea lui brahmani oriunde se duce mintea este cunoscută ca suprema dhāraṇā.”
Există de asemenea o strânsă legătură între respirație și minte, controlul respirației ajutând la controlul minții. Retenția suflului este unul dintre momentele favorabile concentrării.
Iată ce se spune în Haṭha Yoga Pradipika:
”Cel care își controlează respirația, își controlează și mintea, iar cel care își controlează mintea își controlează și respirația.
Există două cauze pentru agitația minții: vāsanā (dorințele, tendințele subconștiente) și respirația (prāṇa). Controlând una, le controlezi pe amândouă.
Respirația devine superficială când mintea devine concentrată și mintea devine absorbită când respirația este oprită.
Mintea și respirația sunt unite ca laptele și apa și fiecare sunt egale în acțiunile lor. Mintea își începe activitatea când există respirație și respirația își începe activitatea când există gânduri.”
Śāṇḍilya upaniṣad indică trei feluri de concentrare:
”Khanḍa IX. Urmează dhāraṇā care este de trei feluri: fixarea minții în ātman, fixarea minții în vidul lui daharākāśa (vidul Inimii numit uneori și hṛtākāśa, spațiul inimii), contemplarea celor cinci brahmani (Brahma, Viṣṇu, Rudra, Īśvara și Sadāśiva) în cele cinci elemente (pământul, apa, focul, aerul și eterul).”
Se poate vedea aici o ordine în care poate fi dezvoltată concentrarea, pornind de la aspectele mai grosiere, mai palpabile (cele cinci elemente), urmând apoi concentrarea în vidul Inimii și în cele din urmă fixarea minții în ātman. De altfel concentrarea asupra celor cinci elemente (tattva în sanscrită) este o practică tradițională. Iată cum sunt descrise în Gheranda Samhita cele cinci dhāraṇā mudrā:
”68. După ce a fost explicată Śhambhavī, ascultă acum cele cinci dhāraṇā. Învățând aceste dhāraṇā, ce nu poate fi realizat în această lume?”
69. Prin acestea, prin corpul uman, se poate vizita iar și iar Svarga-loka (tărâmul zeilor), yoghinul poate merge oriunde vrea, la fel de repede ca gândul, el poate merge prin ceruri. Aceste cinci dhāraṇā sunt: pārthivi (pământească), āmbhasi (lichidă), vāyavī (aeriană), āgneyī (arzătoare) și ākāsī (eterică).”
Concentrarea implică folosirea atenției, o însușire a minții de a își orienta gândurile, percepțiile într-o anumită direcție. Orientarea susținută a atenției asupra unui obiect, păstrarea acestuia în câmpul mental o perioadă mai lungă de timp este practic ceea ce se întâmplă atunci când se realizează concentrarea. În mod obișnuit, atenția este distribuită la diversele lucruri care au loc în jur și este atrasă rând pe rând de acestea. Fiecare eveniment tinde să distragă mintea de la ceea ce făcea până atunci și de aici nevoia interiorizării, a realizării etapei precedente a retragerii simțurilor înainte de a reuși dhāraṇā.
Această atenție susținută, în care timpul este factorul esențial, reprezintă și modul în care poate fi dezvoltată puterea de concentrare.
Alte aspecte cu privire la concentrarea mentală în yoga sunt prezentate și în videoclipurile următoare:
YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) -p1
YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) -p2
YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) – p3
YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) – p4
YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) – p5
