Cuvântul sanscrit ahiṃsā înseamnă a nu face rău, a respecta viaţa, a nu te opune răului prin violenţă. Este o negare a lui hiṃsā care înseamnă a face rău, a fi violent, a răni, a omorî. Ea poate fi considerată fundamentul unei vieţi spirituale. Nu este doar un imperativ de a nu face rău sau a nu ucide; ea implică să nu faci rău prin acţiuni, gânduri, cuvinte, nici unei fiinţe. Şi în primul rând este o chemare spre iubire.
Filozofia yoga vorbeşte despre viaţa care se manifestă în mod egal atât în furnică cât şi în om. Ea trebuie să fie respectată şi protejată. Nici unul dintre noi nu a creat o fiinţă, nici unul dintre noi nu ar trebui să participe la omorârea vreunei alte fiinţe.
O viaţă, spun yoghinii este egală cu oricare altă viaţă, recunoscând prin aceasta forţa divină a vieţii care susţine totul. A iubi toate fiinţele, natura întreagă, este ca un omagiu adus Inimii Spirituale.
Respectând ahiṃsā îţi respecţi Sinele.
Iyengar afirmă:
”Violenţa se naşte din teamă, slăbiciune, ignoranţă sau nelinişte. Pentru a o stăpâni este necesar ca fiinţa să se elibereze de teamă. Pentru a obţine această eliberare, este nevoie de o nouă atitudine în faţa vieţii şi o reorientare a minţii. Violenţa scade în mod necesar atunci când oamenii învaţă să-şi bazeze credinţa pe realitate şi cercetări mai degrabă decât pe ignoranţă şi presupuneri.
Non-violenţa yoghinului nu înseamnă că el este pasiv faţă de rău sau că nu trebuie să intervină în cursul anumitor evenimente care iau o turnură negativă. În aceste cazuri, yoghinul se opune răului din omul care face rău, dar nu persoanei însăşi. El recomandă căinţa şi îndreptarea, nu pedeapsa pentru un rău făcut. Opoziţia faţă de rău şi dragostea pentru cel care-l comite pot coexista. Opoziţia fără dragoste duce la violenţă. Pe de altă parte, a-l iubi pe cel care face rău fără a te opune răului din el este nebunie şi duce la nefericire. Un adevărat susţinător al lui ahiṃsā îşi iubeşte adversarul.
Pentru a se desăvârşi în practica lui ahiṃsā (non-violenţa), yoghinul trebuie să urmărească să se elibereze de teamă şi de supărare, reducând gradat, din ce în ce mai mult, aceste trăiri negative în fiinţa sa. Numai fiinţele foarte pure sunt complet eliberate de teamă şi supărare. În textele yoghine, se folosesc termenii de abhaya pentru lipsa de teamă şi akrodha pentru lipsa de mânie.
Yoghinului nu-i este teamă de nimeni şi nimeni nu trebuie să se teamă de el. Teama cuprinde un om şi îl paralizează. El este speriat şi că ar putea pierde mijloacele de existenţă, bogăţia sau reputaţia; cea mai mare teamă este aceea de moarte. Yoghinul ştie însă că el este diferit de trupul său, care este un lăcaş temporar pentru Spiritul său. Cu toate că trupul său este supus bolii, vârstei, decăderii şi morţii, Spiritul său este etern şi rămâne neatins. Pentru un yoghin, moartea nu este un sfârşit, ci trecerea într-o altă dimensiune a existenţei. Deoarece el percepe unitatea esenţială a tuturor lucrurilor şi fiinţelor, yoghinul nu se teme de nici un lucru şi de nici o fiinţă. Deoarece inima şi mintea yoghinului sunt purificate prin practica spirituală, el este o sursă de armonie pentru toţi cei din jur şi de aceea nimeni nu are de ce să se teamă de el.
Yoghinul îşi dedică trupul, mintea şi întreaga viaţă căutării Divinului. Prin urmare, deoarece el şi-a legat întreaga fiinţă de Divin, de cine sau de ce ar putea să se mai teamă?
Respectarea non-violenţei (ahiṃsā) are drept efect dezrădăcinarea sentimentelor de ostilitate faţă de orice fiinţă. În preajma aceluia în care non-violenţa a prins rădăcină, toate fiinţele renunţă la ură, antipatie sau duşmănie.”

În Mahābhārata (3.31.76) bunătatea – ānṛśaṃsya se consideră sinonimă cu ahiṃsā.
Ştiinţa modernă a demonstrat în numeroase rânduri efectele pozitive ale unei vieţi lipsită de violenţă asupra sănătăţii, asupra psihicului şi minţii. Dar mai mult decât atât, ahiṃsā este dorinţa de a trăi prin iubire, prin protejarea vieţii, uniunea cu tot ceea ce există. Se poate astfel recrea unitatea divină a totului, printr-o viziune care depăşeşte nivelul māya-ei, al diferenţierii şi iluziei şi atinge Inima Spirituală, Sinele.
Ahiṃsā porneşte în yoga de la propria persoană. Toate procedeele sunt făcute fiind bun cu propriul corp, fără a-l forţa sau răni, fără a-l lipsi de mâncare sau somn.
În Bhagavad Gita se spune:
”6.16. Într-adevăr, yoga nu este nici pentru cei care mănâncă prea mult, nici pentru cei care nu mănâncă deloc, nu este nici pentru cei care dorm prea mult, nici pentru cei care stau prea mult treji, o, Arjuna.
6.17. Yoga îndepărtează toată suferinţa din cel care este moderat în a mânca, a se odihni, a lucra, a dormi, a sta treaz.
6.18. O astfel de persoană, liberă de dorinţe şi concentrată doar asupra lui ātman trăieşte în armonie.”
Pentru că în esenţă orice fiinţă vie are şansa de a evolua, până la condiţia de om şi chiar mai departe, viaţa oricărei fiinţe este importantă. Din aceste motive ahiṃsā în yoga implică şi a nu face rău nici unei fiinţe vii, a nu consuma carne, a nu folosi produse animale obţinute prin violenţă sau prin rele tratamente. A nu mânca carne nu este o cerinţă legată doar de sănătate, de faptul că a consuma carne înseamnă a mânca o substanţă intrată în putrefacţie. Vegetarianismul este un imperativ moral, este legat de a nu face rău nici unei fiinţe vii. Asta implică pentru unii a refuza să mănânce nu numai carne dar nici produsele animale (ouă, lactate) obţinute în ferme în care animalele sunt ţinute în condiţii inumane. Cu siguranţă cunoaşteţi condiţiile din fermele de păsări sau cele de vaci, în care suprapopularea şi bolile sunt o problemă constantă.
În jainism se merge chiar mai departe şi unii sfinţi ai acestei tradiţii au inspirat mişcarea ”fructivoră”. Fructivorii nu vor să facă rău nici plantelor şi din acest motiv mănâncă doar fructele, cele care sunt oricum destinate să cadă pe pământ.
Dincolo de aspectele mai extreme, regimul alimentar vegetarian (sau lacto-ovo-vegetarian) este adoptat de yoghini atât din considerentele legate de sănătate cât şi din considerente morale, legate de ahiṃsā.
În timp ce abţinerea de la violenţa fizică este forma cea mai evidentă de ahiṃsā, există forme mai subtile, care implică atitudini lăuntrice orientate spre bunăvoinţă, căldură sufletească, compasiune şi iubire. Este considerată o încălcare a lui ahiṃsā atât vorbirea lipsită de bunătate cât şi gândurile negative, mânia, dispreţul etc. Există de asemenea şi o ahiṃsā indirectă atunci când prin inacţiune se permite comiterea unei violenţe sau atunci când este aprobată violenţa asupra unei alte fiinţe vii.
Din aceste motive, practica lui ahiṃsā este un proces gradat în care mai întâi vă abţineţi de la acţiunile violente, apoi de la vorbirea violentă şi apoi de la gândirea violentă.
Pasul următor însă reprezintă o acţiune afirmativă, în care ahiṃsā devine exprimarea bunătăţii, iubirii şi compasiunii prin gânduri, vorbe şi fapte.
Unul din exemplele cele mai faimoase ale aplicării acestui principiu îl reprezintă Ghandi care prin mişcarea non-violentă pe care a inspirat-o a reuşit să obţină pentru India independenţa faţă de imperiul britanic. Exemplul său a fost apoi preluat de Martin Luther King în Statele Unite, pentru dobândirea de drepturi pentru minoritatea afro-americană şi de Nelson Mandela în Africa de Sud.