Nou! Curs de practica meditației, pentru începători, Brașov

Cursul practic de meditaţie este destinat:

   – celor care vor să înveţe cum să se relaxeze, cum să îşi liniştească mintea şi gândurile

   – celor care vor să se cunoască mai bine, să-şi cunoască mecanismele mentale şi emoţionale şi să descopere moduri în care le pot influenţa

   – celor care vor să aprofundeze meditaţia şi să găsească căi noi de a ajunge la experienţele meditative.

Metodele diverse vor acoperi atât bazele meditaţiei, cât şi tehnici mai avansate, menite să facă meditaţia să devină ceva firesc care să ne ajute să ducem o viaţă mai bună, zi de zi.

Cursul va cuprinde noțiuni despre:

  • postura de meditație – importanța coloanei vertebrale, diferite asana, mudra, drishti.
  • respirația folosită atât pentru liniștirea și focalizarea minții cât și pentru aprofundarea experiențelor meditative
  • meditația clasică descrisă în Yoga Sutra-ele lui Patanjali corelată cu revelarea naturii esențiale a ceea ce suntem prin metoda lui Ramana Maharshi din tradiția advaita vedanta
  • pratyahara, interiorizarea simțurilor și diferite tehnici pentru exersarea acesteia
  • folosirea sunetului interior (anahata nada) pentru descoperirea Inimii Spirituale
  • utilizare mantra-elor, una dintre metodele cele mai folosite în India pentru liniștirea și controlul minții
  • ajapa mantra, mantra nerostită a tradiției yoghine (hamsa sau soham)
  • concentrarea mentală în yoga (dharana) și tehnica tradițională de trataka, focalizarea privirii asupra unui singur obiect
  • diferite metode și tehnici meditative aparținând marilor tradiții spirituale ale lumii

La fiecare întâlnire se va medita cel puțin 1 oră (din cele 2 cât durează un curs) restul timpului fiind împărțit între prezentarea unor noțiuni teoretice, exersarea diferitelor modalități de liniștire a minții și realizarea unei mici ”încălziri” care să pregătească corpul și mintea pentru meditație.

Cursul va avea loc dacă sunt minim 7 participanți confirmați.Cursurile vor avea loc sâmbăta, de la ora 9.30, începând cu 3 noiembrie 2018.

Ședința durează 2 ore, costa 35 lei, abonament 4 sedinte 130 lei. 

Inscrieri și informații:

– tel. 0731.32.42.41 sau 0731.32.42.39

– e-mail centrulkamala@gmail.com sau contact@kamala.ro.

Lasă un răspuns

Theme: Overlay by Kaira