Respiraţia – acţiune continuă care se desfăşoară în corpul nostru – este importantă nu numai pentru că ne aduce în fiinţă aerul necesar menţinerii în viaţă; ea are totodată un rol profund transformator asupra omului şi îl poate ajuta foarte mult prin energia deosebită pe care o vehiculează. În Orient, această energie se numeşte prana şi se consideră a fi fundamentul vital al vieţii. Aşadar, pe lângă aerul pe care îl inspirăm, preluăm totodată şi o anumită energie, care, conform tradiţiei milenare yoga, reprezintă baza întregii manifestări.

Darul vieţii

Suflul vital al vieţii noastre are aceeaşi natură esenţială cu Suflul Divin creator al tuturor lucrurilor fizice şi subtile. De ace­ea, respiraţia noastră ne menţine în legă­tură cu Dumnezeu. Prin fiecare inspiraţie, primim în fiinţa noastră darul vieţii, iar fiecare expiraţie ne reuneşte cu întreaga creaţie. Chiar şi după aşa-numita „moarte”, continuăm să existăm tot prin transferurile, de această dată mult mai subtile, de energie dintre noi şi restul lumii.

Respiraţia ne influenţează foarte mult întreaga viaţă. Un om sănătos respiră am­plu, calm, profund, iar cel bolnav – într-un mod slab şi plăpând. Cel fericit îşi trăieşte fericirea prin fiecare respiraţie, cel anxios abia îndrăzneşte să îşi dea seama că respiră.

Există o strânsă şi directă legătură între energia respiraţiei, fizicul, psihicul şi mentalul nostru. De aceea, yoga – ştiinţă complexă a vieţii – a dezvoltat un întreg sistem de tehnici care au un foarte bogat fundament teoretic şi filozofic, prin care energia prana-ei este folosită pentru transformarea şi spiritualizarea fiinţei umane.

Se spune despre un mare înţelept că nu îşi învăţa discipolii, timp de 20 de ani, de­cât să respire. Numai Occidentul conside­ră că este simplu şi banal să respiri – toc­mai pentru că aici, în Occident, oamenii nu ştiu să respire corect.

Tehnica pe care o prezentăm în conti­nuare nu vă va lua însă 20 de ani ca să o învăţaţi şi va fi suficient să o practicaţi 15 minute pe zi pentru a vă bucura de efec­tele ei. Ea se adresează în special celor care ştiu să privească o floare înflorind şi aspiră să îşi simtă sufletul fericit, liniştit şi curat.

Tehnica propriu-zisă

Cel mai bine ar fi să realizaţi această tehnică de respiraţie în mijlocul naturii, într-o pădure, o poieniţă, pe malul mării… Dar se poate practica la fel de bine şi aca­să, cu condiţia să fiţi într-o cameră foarte bine aerisită.

Aşezaţi-vă pe un scaun, cu faţa către nordul magnetic, menţineţi spatele drept, capul în prelungirea coloanei vertebrale, palmele pe genunchi, ochii închişi. Relaxaţi-vă global – fizic, psihic, mental. Eli­minaţi, pe cât posibil, orice fel de gânduri, preocupări interioare, griji. Rela­xaţi acum piciorul stâng, de jos în sus, apoi piciorul drept; braţul stâng, de la vâr­ful degetelor până la umăr, apoi, la fel, braţul drept; relaxaţi global trunchiul de jos în sus; gâtul, muşchii din zona capu­lui. Conştientizaţi acum relaxarea corpu­lui fizic.

Apropiaţi uşor palmele între ele, la ni­velul pieptului; degetele se ating între ele, palmele le menţineţi relaxate, dar apropi­ate una de alta.

Imaginaţi-vă acum un boboc frumos de floare, în dreptul pieptului. Poate fi orice floare doriţi: un lotus, un trandafir, o la­lea, un crin… Vizualizaţi cât mai bine bo­bocul de floare, de culoare galben-aurie. Respiraţi 3-5 minute de voie, calm, liniş­tit: inspiraţi pe nas, cât mai amplu, şi ex­piraţi pe gură. Urmăriţi să simţiţi cât mai profund frumuseţea bobocului de floare, strălucirea lui aurie şi direcţionaţi energia preluată prin respiraţie în zona pieptului, central.

Treceţi acum la o altă etapă, în care res­piraţiile vor fi însoţite şi de reţinerea su­flului pe vid, respectiv pe plin. Inspiraţi profund pe nas, duceţi de asemenea ener­gia în zona pieptului şi vizualizaţi cum, odată cu inspiraţia, floarea aurie se deschi­de. Corelaţi inspiraţia cu mişcarea foarte lentă a palmelor care, rămânând lipite la bază, ajung totuşi în finalul inspiraţiei să fie cu degetele depărtate, asemenea unei flori deschise. Degetele sunt relaxate, uşor îndoite, pentru a semăna cât mai mult cu petalele unei flori înflorite. Ră­mâneţi apoi nemişcaţi, în retenţie pe plin, şi vizualizaţi cât mai bine floarea acum înflorită, frumoasă, plină de viaţă şi de strălucire. Expiraţi apoi uşor pe gură; corelaţi expiraţia cu închiderea florii şi apropierea lentă a degetelor, care ajung în finalul expiraţiei să fie din nou lipite între ele. Rămâneţi într-o scurtă retenţie pe vid şi reluaţi apoi respiraţia în acelaşi mod. Realizaţi 7 astfel de respiraţii în care, de fiecare dată, corelaţi vizualizarea deschiderii şi a închiderii florii cu inspiraţia şi expiraţia. Cu fiecare inspiraţie, vizualizaţi cum floarea voastră se deschide din ce în ce mai mult şi simţiţi gradat cum chiar sufletul vostru se umple de fericire şi bucurie de a trăi.

În final, lăsaţi încet palmele pe genun­chi, rămâneţi cu ochii închişi şi continuaţi să vă simţiţi sufletul înflorit şi fericit, ca şi cum frumuseţea şi strălucirea aurie a florii vizualizate s-a transferat sufletului vostru.

Deschideţi apoi uşor ochii, priviţi în jurul vostru şi păstraţi în suflet fericirea pe care acum o regăsiţi oglindită în tot ceea ce vă înconjoară.

Aici aveți o exemplificare video