Cursul practic de meditaţie este destinat:
– celor care vor să înveţe cum să se relaxeze, cum să îşi liniştească mintea şi gândurile
– celor care vor să se cunoască mai bine, să-şi cunoască mecanismele mentale şi emoţionale şi să descopere moduri în care le pot influenţa
– celor care vor să aprofundeze meditaţia şi să găsească căi noi de a ajunge la experienţele meditative.
Metodele diverse vor acoperi atât bazele meditaţiei, cât şi tehnici mai avansate, menite să facă meditaţia să devină ceva firesc care să ne ajute să ducem o viaţă mai bună, zi de zi.
Cursul va cuprinde noțiuni despre:
- postura de meditație – importanța coloanei vertebrale, diferite asana, mudra, drishti.
- respirația folosită atât pentru liniștirea și focalizarea minții cât și pentru aprofundarea experiențelor meditative
- meditația clasică descrisă în Yoga Sutra-ele lui Patanjali corelată cu revelarea naturii esențiale a ceea ce suntem prin metoda lui Ramana Maharshi din tradiția advaita vedanta
- pratyahara, interiorizarea simțurilor și diferite tehnici pentru exersarea acesteia
- folosirea sunetului interior (anahata nada) pentru descoperirea Inimii Spirituale
- utilizare mantra-elor, una dintre metodele cele mai folosite în India pentru liniștirea și controlul minții
- ajapa mantra, mantra nerostită a tradiției yoghine (hamsa sau soham)
- concentrarea mentală în yoga (dharana) și tehnica tradițională de trataka, focalizarea privirii asupra unui singur obiect
- diferite metode și tehnici meditative aparținând marilor tradiții spirituale ale lumii
La fiecare întâlnire se va medita cel puțin 1 oră (din cele 2 cât durează un curs) restul timpului fiind împărțit între prezentarea unor noțiuni teoretice, exersarea diferitelor modalități de liniștire a minții și realizarea unei mici ”încălziri” care să pregătească corpul și mintea pentru meditație.
Cursul va avea loc dacă sunt minim 7 participanți confirmați.Cursurile vor avea loc sâmbăta, de la ora 9.30, începând cu 3 noiembrie 2018.
Ședința durează 2 ore, costa 35 lei, abonament 4 sedinte 130 lei.
Inscrieri și informații:
– tel. 0731.32.42.41 sau 0731.32.42.39
– e-mail centrulkamala@gmail.com sau contact@kamala.ro.