Capitolul 1. Meditaţia de revelare a Inimii Spirituale
Metoda de bază
Tehnica de meditaţie fundamentală în Yoga Inimii Spirituale este metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea „Cine sunt Eu?” Ea este practicată pentru revelarea a ceea ce suntem cu adevărat. Hatha yoga, asanele, pranayama şi alte tehnici ce operează cu energiile importante din fiinţa noastră susţin acest demers spiritual şi contribuie sinergic la revelarea Inimii Spirituale.
Cum se produce “revoluţia interioară”
În meditaţiile de revelare a Inimii Spirituale preconizăm, de asemenea, o clarificare, o limpezire a minţii, drept consecinţă a intuiţiilor din ce în ce mai profunde cu privire la realitatea divină esenţială a fiinţei noastre. În ultimă instanţă, mintea ajunge să înţeleagă treptat că exista “Ceva” care nu poate fi gândit, ceva inefabil care nu poate sta sub incidenţa raportului dual subiect cunoscător – obiect de cunoscut. Astfel, mintea îşi va înţelege propriile sale limite. În momentul în care ea, ca instrument principal de cunoaştere discursivă a propriei fiinţe şi a lumii înconjurătoare “capitulează” din rolul de “suveran suprem” al propriei noastre existenţe, are loc o veritabilă revoluţie interioară, pentru că nu mai suntem condiţionaţi de nici o teorie, dogmă, filozofie sau de vreun model exterior de înţelegere a realităţii. În acest sens, meditaţia devine un mijloc excepţional de a pătrunde în natura Realităţii, în “Ceea ce Este” sau, altfel spus, un mijloc de comuniune cu Dumnezeu.
De unde radiază bucuria meditaţiei
Meditaţia de revelare a Inimii Spirituale creează „spaţiul” în care Inima se regăseşte pe ea însăşi ca libertate absolută şi iubire pură, în care conştiinţa se bucură de regăsirea sursei sale. Esenţa acestei fericiri este freamătul sacru, spanda. Acest demers ne învaţă bucuria de a medita. Într-adevăr, adevărata meditaţie aduce fericire, căci nu există nici o luptă, nici un refuz: nici al gândurilor, nici al emoţiilor, nici al senzaţiilor, nici al corpului. Doar o acceptare care integrează în mod superior, esenţial, Totalitatea.
Această formă esenţială de meditaţie este o mişcare permanentă a Inimii către Ea însăşi. Prin intermediul ei Inima ajunge să ne fie, în fiecare moment, atât calea proprie, drumul intim, cât şi propria destinaţie aducătoare de fericire.
Abandonul conştiinţei egotice
În meditaţia de revelare a Inimii Spirituale urmărim să atingem momentul inefabil în care aspiraţia de a revela natura noastră divină se maturizează în abandonul conştiinţei individuale.
Relaţia dintre abandon şi încredere
Conştiinţa unităţii înseamnă a fi una cu prezentul, cu existenţa. Această înţelegere nu este posibilă decât prin abandon; iar abandonul nu este posibil decât prin încredere. Evident, nu se cere să ai încredere în cineva sau ceva exterior. Adevărata încredere este fără obiect, este o încredere în Inimă, în Sine, în Realitate, în Dumnezeu.
Esenţa acestei atitudini este acceptarea de a fi ceea ce eşti. Această acceptare se maturizează spontan prin încredere şi devine abandon.
De asemenea, nu este vorba despre o acceptare a ceva exterior. Noi înşine suntem abandon, acceptare. Inima Spirituală se revelează în această totală acceptare.
Despre vulnerabilitate şi forţă interioară
Cel mai adesea, în viaţa obişnuită abandonul sugerează capitulare, pasivitate şi lipsă de forţă. Din această cauză, oamenii se tem să-şi arate vulnerabilităţile. Ei se străduiesc să pară puternici în exterior şi astfel pun ziduri între ei, tocmai pentru a-şi ascunde slăbiciunile interioare. Din contra, în Yoga Inimii Spirituale se încurajează exprimarea deschisă a ceea ce eşti, nu ascunderea vulnerabilităţilor. Un om care nu se teme de slăbiciunile sale devine cu adevărat puternic interior. De asemenea, în Yoga Inimii Spirituale nu sugerăm şi nici nu întreţinem mituri legate de invulnerabilitatea sau invincibilitatea corpului fizic ca urmare a unor practici în care energia este acumulată sau indusă „din exterior”. Pe de altă parte, credem în eternitatea şi frumuseţea ce radiază din spirit, din Inima Spirituală.
În general, cultura şi educaţia noastră au „culpabilizat” slăbiciunea, însă nu oferă o cale de depăşire a acesteia. Doar încrederea în Inima Spirituală şi abandonul fără obiect pot aduce adevărata forţă.
Adeseori în viaţă am ascultat de autorităţi exterioare, care ne-au dictat comportamente artificiale. Acestea au culpabilizat tendinţele naturale şi implicit ne-au oferit prin aceasta justificări pentru a le reprima. Dar, însăşi această tendinţă ne împiedică să devenim ceea ce suntem. De aceea, în Yoga Inimii Spirituale accentul nu e pus pe o autoritate exterioara, ci pe înflorirea propriei fiinţe. Este o îndrumare spre propria Libertate, spre o autentică autonomie Spirituală.
Conştiinţa Inimii Spirituale duce la Nonreacţie
În Cartea sa „Stillness speaks”, Eckhart Tolle spunea:
„Atunci când percepi natura doar prin intermediul minţii, prin procesul gândirii, nu îi poţi simţi viata, existenţa pură. Vezi doar forma şi nu eşti conştient de viaţa care se află în interiorul formei – misterul sacru… Când percepi natura lasă să fie spaţii fără gânduri, de absenţă a minţii… În momentul în care priveşti dincolo de etichete mentale, percepi acea dimensiune inefabilă a naturii, care nu poate fi înţeleasă de către gânduri sau percepută prin intermediul simţurilor. Este o armonie, o sacralitate care nu numai că pătrunde întreaga natură, dar care este, de asemenea, în tine.”În Yoga Inimii Spirituale recomandăm raportarea la universul nostru interior într-un mod similar celui în care suntem sfătuiţi să percepem natura, copacii, florile, munţii, asfinţitul soarelui: fără gânduri, fără filtrele raţionale obişnuite, pe fondul liniştii mentale. Astfel, nu numai în timpul meditaţiei, ci şi pe durata execuţiei unei asane, de exemplu, corpul nu mai este doar o formă, un simplu corp material, ci o fântână a vieţii, un curcubeu de energii.
Aceasta se produce natural atunci când percepţia se face nu cu mintea, ci „cu Inima”. Evident, mintea va continua să funcţioneze în multe situaţii, dar dispare identificarea cu aceasta şi modul de a interpreta experienţele conform unor filtre mentale prestabilite.
Omul obişnuit reacţionează, omul înţelept integrează, transfigurează, converteşte energia în spirit, sacralizându-şi astfel propria existenţă.
Orice reacţie este reflexia unei relaţii dintre subiect şi obiect. În orice reacţie, Eul tinde să apere un teritoriu pe care îl consideră a fi al său. Din acest punct de vedere, derularea vieţii nu este nimic altceva decât o succesiune neîntreruptă de conflicte şi reacţiuni. Atunci când conştiinţa martor rămâne atentă doar la reacţia însăşi şi la impulsurile subtile care au declanşat-o, mintea se cufundă în tăcere. Liniştea care apare atunci nu mai este afectată de vechile obişnuinţe de a reacţiona.
Capitolul 2. Hatha Yoga
În Yoga Inimii Spirituale, în cadrul practicii hatha yoga procedeele fizice sunt combinate cu viziunea nondualităţii, advaita. Posturile sunt realizate trăind atitudini spirituale şi conştientizări ce sunt recomandate în texte tradiţionale tantrice sau shaivite precum Vijnana Bhairava Tantra, SpandaKarika, Shiva Sutra etc.
Prin hathayoga urmărim o cunoaştere interioară, intimă a corpului fizic şi a bioenergiilor acestuia, şi de aceea intrarea în starea meditativă, de contemplare, este necesară şi indispensabilă.
În Yoga Inimii Spirituale, hatha yoga are rolul de a crea condiţiile de relaxare şi deschidere pentru a se realiza “transfigurarea” corpului însuşi. Armonizarea trupului în hatha yoga ar trebui să aducă întotdeauna destindere şi fericire, nicidecum chin ori încrâncenare. Chiar dacă prin ea însăşi nu poate aduce realizarea ultimă, hatha yoga poate să ne confere o „bază de plecare” mai adecvată.
Hatha yoga – muzica vieţii
Corpul fizic este un instrument complex de expresie a fiinţei noastre în planul fizic. În asane îl facem să vibreze în diferite moduri, exact aşa cum procedăm cu un instrument muzical. A practica hatha yoga înseamnă a crea muzică, armonie, din energiile vieţii. Yoga Inimii Spirituale pledează asupra importanţei exprimării acestei armonii şi în viaţa de zi cu zi. Învăţăm astfel cum să inducem graţie, conştienţă, destindere gesturilor noastre. Astfel Prezenţa Pură, Inima, se exprimă liber şi natural prin ceea ce suntem.
Yoga naturală a Inimii
Yoga Inimii Spirituale este o yoga naturală, o afirmare liberă a energiilor în care totul se face „din inimă”.
Diferenţa dintre yoga naturală, a fluxurilor energetice libere şi yoga practicată mecanic, în care urmăreşti să împingi energiile într-o anumită direcţie, este similară cu diferenţa evidenţiată între inimă şi minte. Atunci când yoga este practicată mecanic, demersul porneşte din voinţa individuală şi din minte. De aceea, am putea spune că la cursurile noastre noi nu „predăm asane”. Învăţăm împreună atitudini meditative eliberatoare care sunt susţinute şi favorizate de posturile corporale, mudra-e, bandha-uri etc.
Pe de altă parte, conştiinţa Inimii Spirituale, a substratului Tăcerii şi abandonul amplifică aptitudinea de a ne exprima armonios personalitatea, atunci când situaţia o cere. Ea măreşte capacitatea de concentrare, discernământul şi chiar dinamismul.
Sacralitate şi devoţiune prin hatha yoga
Asana este o samyama – o intimă identificare, eliberată de filtrele minţii – cu corpul, energiile, senzaţiile, respiraţia, mintea. Prin sublimarea energiilor (în special a senzaţiilor şi emoţiilor) în spanda, redescoperim caracterul sacru şi devoţional al practicii hatha yoga. Ea are şi un caracter devoţional pentru că ne deschide faţă de ghidul nostru interior, ce este chiar acest freamăt – vibraţie, spanda. El ne conduce spre ceea ce suntem cu adevărat.
Fericirea de a practica
Din punctul de vedere al jocului energiilor există un raport intim al corpului cu universul. Corpul fizic: a) preia; b) transformă; c) dăruieşte energie.
Noi nu suntem doar corpul fizic şi în ultimă instanţă acesta nu ne aparţine. Dar putem trăi bucuria tuturor acestor transformări. În Yoga Inimii Spirituale învăţăm să conştientizam şi să amplificăm bucuria ce se naşte din schimburile energetice înnobilate de centrarea în Inimă şi de prezenţa aspiraţiei spirituale, a freamătului sacru.
Fericirea ultimă nu ţi-o găseşti deplasând sau împingând energiile prin corp, nadi-uri sau chakra-e, ci realizând cine eşti cu adevărat. Această înţelegere poate fi susţinută de corpul fizic, atunci când redăm energiilor libertatea.
În execuţia oricărei posturi esenţială este bucuria, destinderea, deschiderea, acceptarea.
Inima Spirituală îşi exprima forţa radiantă a iubirii şi a fericirii în fiecare asana.
Nu ne focalizăm atenţia pentru a crea o poziţie artistică sau spectaculoasă, ci pentru a trezi şi exprima fericirea interioară a Inimii şi a permite acestei fericiri să radieze, prin intermediul corpului. Astfel sunt eliminate tensiuni, contracţii, stresuri etc.
Atunci când corpul fizic este aşezat într-o asana, fără a exista tensiuni sau contracţii musculare inutile, apare o veritabilă „înflorire” a energiilor ce circula liber. Astfel, condiţiile sunt create pentru a fi simţită puritatea impulsului Inimii Spirituale, spanda. Există o diferenţă esenţială între un impuls senzorial, emoţional sau mental şi fervoarea Spirituală, freamătul sacru. Dar atenţia deschisă, atenţie lipsită de judecăţi critice, va sublima în final emoţiile noastre. Procesul nu se produce neapărat instantaneu; totuşi, menţinându-ne în vid, în non-reacţie, translaţia survine. Atunci ea nu mai e o energie individualizată, ci fericirea pură a existenţei, extazul, ananda.
Yoga – celebrare şi abandon
În Yoga Inimii Spirituale, posturile reflectă o atitudine pozitivă de afirmare a vieţii. Ele ne ajută să ne deschidem total Inimile şi să celebrăm viaţa.
Asana devine un proces de transformare şi vindecare spirituală, de revelare a naturii divine, nu doar un exerciţiu „energizant şi sănătos”.
Începem şi sfârşim practica yoga amintindu-ne că în ultima instanţă yoga este o artă spirituală, iar revelaţiile care apar nu pot proveni doar din efortul personal, ci în primul rând din acea capacitate de abandon a limitărilor individuale.
De asemenea, recomandăm ca în fiecare postură să aibă loc o reamintire a naturii noastre divine şi a motivului pentru care practicăm.
Martorul conştient în hatha yoga
În hatha yoga, în atitudinea de martor conştient, mai există un alt secret. Armonia atitudinii posturale trezeşte spontan o intuiţie a conştiinţei Sinelui divin. Şi reciproc, intuiţia naturii noastre divine, detaşarea faţă de corpul fizic, face ca energiile să circule mult mai liber, astfel încât efervescenţa spirituală, freamătul inimii se pot trezi mai uşor. Prin hatha yoga tindem spre o expansiune a libertăţii şi a fericirii de A Fi.
În esenţă, hatha yoga creează o mai mare fluiditate a energiilor în fiinţă. Dacă atitudinea este corectă, pe lângă flexibilitate şi relaxare ne vom simţi mult mai echilibraţi şi liberi. În general, prin practica yoga, energia, prana, se poate amplifica foarte mult. Pranayama, controlul suflului, este o altă metodă de amplificare a conştienţei asupra energiilor fiinţei noastre.
Totuşi, chiar dacă energia vitală este foarte puternică, este de asemenea esenţial să avem discernământul să o exprimăm într-un mod adecvat. De aceea, în Yoga Inimii Spirituale, practica se referă şi la modul în care ajungi să foloseşti înţelept această energie. Aici amplificarea energiei este însoţită de o aprofundare a conştiinţei martor. Prin aceasta se realizează în mod implicit o mai mare centrare şi claritate. Aceasta atitudine stimulează creativitatea, aptitudinea de a ne apleca cu toata inima asupra unor domenii ale vieţii care ne inspiră. Forţa vieţii conţine creativitatea şi frumuseţea noastră.
Şedinţa de hatha yoga este privită în integralitatea ei, ca un unic dans, ca o comuniune cu viaţa însăşi, ca expresie a unui unic elan de revelare şi celebrare a naturii noastre divine, a Inimii Spirituale.
Intrarea şi menţinerea în postură
a) Deslimitarea prin relaxare
În Yoga Inimii Spirituale considerăm că dacă în postura intervine durerea, yoga dispare. Încrâncenarea nu este calea spre deslimitarea corporală.
Atunci când apar tensiuni, ceea ce urmează în mod natural e refuzul. Atunci când însă o anumită tensiune este inerentă, ea trebuie acceptată ca o parte a ceea ce suntem deocamdată. Nu o negăm, nu o reprimăm, ci o lăsăm să se disipeze pe liniile de forţă ale posturii. Important e să nu facem din poziţia finală a posturii un obiectiv, ci să lăsăm corpul să tindă el însuşi spre poziţia finală, în timp ce muşchii şi ligamentele se relaxează.
Astfel practicate, asanele sunt catalizatori ai vindecării şi transformării spirituale. Ele sunt ocazii de remodelare a psihicului şi a minţii, de eliberare a tensiunilor şi a tendinţelor subconştiente prin decondiţionare, fericire şi abandon.
b) În asana, atenţia radiază din interior, din Inima Spirituală, spre exterior
Bineînţeles că există nenumărate asane pentru realizarea cărora efortul este inevitabil. Important este însă să nu ne focalizăm asupra tensiunilor care apar în execuţie sau asupra respiraţiei asociată cu acel efort, ci asupra substratului de linişte ce radiază din Inima noastră. Astfel, nu uităm de natura noastră divină, de cine suntem cu adevărat. De aceea, în asana, atenţia radiază din interior, din Inima spirituală spre exterior. În acest calm plin de fericire tensiunile se topesc gradat.
c) Ce ne revelează liniştea Inimii în timpul execuţiei posturii
De asemenea, liniştea Inimii este cea care „ne va spune” cât de mult să înaintăm cu flexia sau extensia într-o anumită postură. Deci progresul nu provine dintr-un efort personal, ci din însăşi tendinţa de expansiune şi de depăşire a limitelor pe care intuiţia adevăratei noastre naturi o generează. În acest fel, ponderea nu mai cade asupra efortului făcut, ci asupra liniştii, deschiderii şi fericirii inerente Inimii Spirituale.
d)Echilibrul dintre efort şi relaxare
Abandonul, relaxarea nu înseamnă pasivitate sau inerţie. În asane, urmărim să creăm un echilibru între efort şi relaxare pe un fond de abandon al conştiinţei individuale. Execuţia se va realiza cu bucuria inerentă jocului, nu cu obsesia execuţiei perfecte, ori cu o atitudine agresivă faţă de corp. Intenţia şi atitudinea noastră pozitivă dau energiei fluiditate şi direcţie Spirituală.
Rigoarea tehnică – un simplu cadru de expresie a artei spirituale
Prin diferitele asane pe care le realizăm onorăm, glorificăm spiritul, natura noastră divină. De aceea, considerăm că mai important decât elasticitatea practicantului este capacitatea sa de acordare la vibraţia esenţială, la freamătul sacru al Inimii. Din acest motiv, rolul instructorului este în primul rând acela de a trezi iubirea, frumuseţea, încrederea, libertatea, creativitatea şi nicidecum de a se focaliza pe greşeli.
În ultimă instanţă, în aproape orice asana ajungem să simţim la un moment dat limite fizice în ceea ce priveşte flexibilitatea, durata de execuţie etc. Dacă ne cantonam în aceste limite uităm nelimitarea şi omnipotenţa naturii noastre divine. Criticismul exagerat contractă, generează frică, împiedică mişcarea esenţială de deschidere a fiinţei spre infinit. Prin amplificarea creativităţii şi libertăţii urmărim să facem din Yoga Inimii Spirituale o adevărată artă spirituală. Rigoarea tehnică, precizia metodelor reprezintă doar cadrul de plecare în care lăsăm să se exprime liber inefabilul comuniunii spirituale.
Practicată corect, yoga ne deschide către viaţă, către spirit, eliminând astfel temeri, conflicte, negări. Fiecare dintre noi are ceva unic, valoros de dăruit. Atât în meditaţie, cât şi în asane, cele mai adânci dimensiuni ale fiinţei noastre sunt dăruite ca ofrandă Spiritului, Inimii Spirituale, Infinitului…
Creativitatea inerentă practicii posturale
Yoga Inimii Spirituale evită schemele mecanice şi abordările seci, urmărind să trezească în schimb calităţile şi creativitatea practicanţilor prin însăşi fericirea, iubirea şi claritatea atenţiei deschise cu care fiecare se aşează în asana. Şedinţa de hatha yoga – atât cea practicată la sală, în grup, cât şi cea individuală – nu este privită ca o schemă rigidă, ci precum un act creator, plin de savoare, o celebrare a vieţii. Prin deschiderea faţă de tranziţiile şi fenomenele subtile care pot să apară, conştiinţa strict corporală şi personalitatea se destramă treptat, lăsând loc inspiraţiei şi liniştii transpersonale.
Oglindirea personalităţii în Yoga
Există nenumărate activităţi şi atitudini prin care personalitatea noastră poate fi pusă în evidenţă. Felul în care mâncăm, ne îmbrăcăm sau vorbim dezvăluie dimensiuni ale personalităţii noastre. Acest principiu este cu atât mai evident în practica yoga. De aceea este important să înţelegem şi să fim conştienţi de felul în care „ne oglindim” în asana sau în postura de meditaţie. Transformarea noastră începe prin însăşi atitudinea ce însoţeşte aşezarea într-o postură. Pe de alta parte, inducând eleganţa, armonia, abandonul, rafinamentul în timpul practicii, yoga devine o cale de a genera astfel de calităţi în întreaga noastră viaţă.
Rolul corpului fizic
În Yoga Inimii Spirituale, corpul fizic este o întrupare divină prin intermediul căreia putem experimenta extazul recunoaşterii şi glorificării Unicului nelimitat, a advaitei, în universul multiplicităţii. Corpul fizic este o măreaţă manifestare a spiritului, nu doar o formă materială grosieră. În mod similar, gândurile, dorinţele, pasiunile şi emoţiile nu sunt obstacole ale trezirii spirituale care ar trebui să fie reprimate sau eliminate, ci sunt mijloace de expansiune a conştiinţei individuale şi chiar de transcendere a acesteia.
Corpul nostru fizic şi energiile subtile reprezintă daruri divine care ne ajută să descoperim cel mai profund sens al libertăţii noastre. În Yoga Inimii Spirituale aspirăm din tot sufletul să dezvoltăm şi să rafinăm toate aspectele propriei noastre fiinţe: corpul, mintea, capacităţile intuitive, claritatea mentală, puritatea emoţiilor, incluzând cele mai profunde virtuţi pe care le avem.
a) Memoria ancestrală a trupului
Conştientizarea Inimii Spirituale menţinută atât în meditaţii, cât şi în practica asanelor conferă o energie pură, energia lui „A FI” care se manifestă în corpul fizic. Astfel, are loc o condensare în corpul fizic a transformărilor spirituale care apar. De asemenea, în meditaţie, atunci când se produce o stare de expansiune a conştiinţei, corpul e umplut de fericire şi „memorează” în celulele sale această existenţă beatifică. Adevărata memorie, memoria „ancestrală” se află în ansamblul fiinţei, nu în creier.
b) O cheie a stabilităţii minţii
Corpul fizic este un stabilizator al emoţiilor şi al gândurilor noastre. De exemplu, chiar şi după o meditaţie profundă mintea îşi poate relua cu uşurinţă, în numai câteva minute, dinamismul şi agitaţia ei obişnuite. Această situaţie poate deveni descurajantă pentru noi. Ne întrebăm ce este de făcut? Faţă de mobilitatea gândurilor, trupul este mult mai stabil. El păstrează mult mai mult ecourile pe care tăcerea şi fericirea din timpul meditaţiei le-au produs asupra sa. De aceea, conştiinţa corporală este foarte importantă. De asemenea, devenind conştienţi de trup devenim conştienţi de ritmurile prin care el trăieşte. Iar aceste ritmuri sunt de fapt ritmuri ale universului viu în care el se îmbăiază. Aceste ritmuri sunt liniile directoare ale vieţii.
Atitudini de bază faţă de corpul fizic
a) Transfigurarea corporală
Hatha yoga creează un fel de deschidere “faţă de Adevăr” chiar şi la nivelul trupului. Această deschidere spirituală poate fi resimţită în corpul fizic şi ne poate aduce nenumărate revelaţii.
De aceea în Yoga Inimii Spirituale nu este vorba despre un efort îndreptat spre a ne schimba structura fizică. Transformările apar tocmai ca efect al eliberării de ataşamente, de „complicitatea” cu corpul fizic.
Pentru a trăi această stare, pe lângă gradul profund de relaxare care trebuie atins, este necesar să ne eliberăm de ideea unui corp strict material, solid, greoi, inert. Transfigurarea corporală în asana-e face corpul fizic să devină pur, uşor, luminos.
b) Corpul fizic experimentat ca spaţiu infinit
Aceasta nu este o idee nouă. Exista câteva metode simple prin care se poate experimenta deslimitarea conştiinţei corporale (este ca şi cum am simţi ca trupul nu mai are limitele cunoscute impuse de forma şi consistenţa sa obişnuită).
În texte străvechi precum Vijnana Bhairava Tantra întâlnim diverse sutre în care corpul fizic însuşi este experimentat ca vacuitate sau ca spaţiu infinit. Aceleaşi atitudini sunt recomandate şi în timpul şedinţelor noastre de hatha yoga. Astfel, ne detaşăm chiar şi de memoria formei corpului fizic.
Această înţelegere se atinge printr-o atitudine mentală adecvată şi o destindere profundă. Realizăm astfel în meditaţie sau în şedinţa de hatha yoga că materialitatea şi opacitatea corpului nostru nu sunt altceva decât consecinţele crispărilor, tensiunilor şi ataşamentelor noastre.
c) Non-somatizarea tensiunilor
În mod obişnuit, atunci când tensiunile, stresurile şi grijile devin cronice, ele tind să fie somatizate.
În corp sunt somatizate nenumărate tensiuni emoţionale, conflicte şi dubii mentale. Intimitatea pe care o simţim cu corpul nostru e limitată de conflictele mentale. Prin urmare, aceasta este o problemă de ordin mental, nu corporal.
Nu e nevoie de multa intuiţie pentru a citi suferinţa sau teama pe chipul unui om. Tensiunile interioare pot genera nenumărate probleme şi boli, de la migrene până la gastrită sau chiar ulcer. Dar chiar dacă ele nu au ajuns şi poate nu vor ajunge niciodată să se exprime într-o formă gravă în corpul fizic, presiunile psihice şi grijile constante ale vieţii au un rol nefast asupra corpului fizic şi a structurilor energetice.
d) Detaşarea de corpul fizic
Cea mai simplă modalitate de a elimina astfel de tensiuni este somnul. Virtuţile sale excepţionale provin tocmai din detaşarea de corpul fizic. Dar somnul reprezintă doar o uitare temporară, o evadare în inconştienţă. El ne învaţă însă ceva fundamental: detaşarea faţă de corpul fizic şi eliberarea de identificarea noastră totală cu acesta reprezintă o cheie importantă în revelarea libertăţii şi fericirii naturii noastre divine.
Ca principiu general, o structură (corpul fizic, psihic sau mental) poate fi cu atât mai mult în armonie cu Totul în măsura în care nu va mai exista o conştiinţă personală, egotică, reactivă ce se identifică cu aceasta. Înţelegerea acestui principiu modifică “reprezentarea” noastră cu privire la ceea ce este hatha yoga şi ne poate îmbunătăţi radical practica.
e) Nu o eliberare de corp, ci eliberarea „în corp”
Pe de altă parte, înţelegem absurdul negării trupului întâlnite în unele curente ascetice, dar şi intenţia spirituală din spatele acestei impuneri. Ceea ce urmărim să eliminam nu este trupul, ci identificarea restrictivă cu acesta.
În felul acesta, în loc să somatizăm tensiunile vom somatiza spiritul, fericirea, lumina pe care le aducem până la nivel corporal. Astfel, în postură simţim vibraţia iubirii, a fericirii, a libertăţii. În acest fel „incorporăm” calităţi divine.
Practicând diferite posturi este încurajată o capacitate de expresie cât mai deplină a spiritului uman.
f) Nirmana Kaya sau corpul fizic perfect purificat
Există în tradiţia budistă mahayana un concept care ne poate ajuta să înţelegem şi mai bine atitudinea faţă de corpul fizic în asane şi în meditaţie. Acesta este nirmana kaya. (În tradiţia budistă există doctrina trikaya, a celor trei corpuri ale lui Buddha – dharma kaya, sambhoga kaya şi nirmana kaya – corpuri care exprimă natura acestuia. Simplificând, aceste corpuri pot fi traduse ca fiind corpul cauzal, corpul astral şi corpul fizic al unei fiinţe iluminate.)
Nirmana kaya desemnează corpul fizic al unei fiinţe eliberate. Prin diferite tehnici, practicanţii budişti aspiră să atingă acest stadiu al corpului fizic perfect purificat şi alchimizat.
Dar dacă ne putem imagina corpuri subtile perfect pure, ne întrebăm totuşi cum arată oare corpul fizic al unei fiinţe iluminate, corp la care aspiră practicanţii budişti? Acesta este pur şi simplu un corp fizic în care nu mai există nici o urmă de tensiune psihică sau mentală, un corp fizic eliberat de amintirile traumelor, fricilor, de prejudecăţi, suferinţe şi contracţii interioare. Din acest punct de vedere, nirmana kaya (denumit şi corpul originar) este precum corpul fizic în momentul trezirii din somn sau în momentul încarnării în această existenţă.
El conferă un sentiment al adevărului, al transparenţei, al clarităţii, căci nu respinge nimic, integrează totul, precum lumina albă care integrează spectrul întregului curcubeu.
g) Sama-rasa
Un alt concept care ne inspiră practica în Yoga Inimii Spirituale este sama-rasa – „echilibrare” sau „esenţă comună”. Acesta a fost un termen foarte important în tradiţia Siddha Yoga (tradiţia yoghină prezentă în sec. 8-12 d. Chr. care se baza pe învăţăturile şi viaţa unor fiinţe perfecte, mahasiddha. Această tradiţie a inclus în aspiraţiile sale perfecţiunea corpului fizic şi chiar nemurirea fizică. De altfel, însăşi această preocupare de „cultivare a potenţialului corpului fizic” a condus la apariţia hathayogăi.) Prin urmare, la origine, hatha yoga a fost creată pentru a revela şi a exprima, inclusiv în corpul fizic, natura noastră divină. Sama-rasa exprimă procesul de deschidere, chiar şi la nivelul corpului fizic, faţă de energiile divine. Este condiţia fiinţei în care corpul fizic exprimă la nivelul său perfecţiunea divină.
Din acest motiv, în viziunea din YogaInimii Spirituale, hatha yoga este armonia omenescului cu Divinul.
h) Reîntoarcerea energiilor la sursă, prin acceptare şi deschidere
Conştiinţa naturii noastre divine, a Inimii Spirituale topeşte cu iubire şi eliberează, chiar şi la nivel organic, orice contracţie. Prin procesul sublimării emoţiile, tensiunile şi în general toate energiile se reîntorc în sursa lor, în vibraţia originară, în spanda. În Yoga Inimii Spirituale, practica hathayoga urmăreşte această transparenţă spirituală la toate nivelurile fiinţei, inclusiv cel corporal. În mod obişnuit, corpul fizic este traumatizat de reacţiile noastre, de agresiunile psihicului. Acum, în acceptare şi deschidere, el se exprimă pur şi simplu.
i) Glorificarea corpului
Corpul fizic perceput astfel în asane sau în postura de meditaţie devine o realitate din ce în ce mai fluidă, mai eterată, care ne induce treptat o experienţă de sui-generis “dematerializare”. Corpul fizic se transformă astfel în “corp de slavă” atunci când, datorită fluidităţii energetice obţinute, reuşim să nu ne mai percepem corpul în mod obişnuit, ca pe o masă solidă şi rezistentă, ci ca fiind subtil şi radiant de energie.
Astfel, corpul nu mai este doar un mijloc de a atinge bucuria, libertatea, el devine libertate şi bucurie.
j) Kaya Sthairyam – nemişcarea corporală – anticamera dez-limitării
În plus, după perioada de intrare gradată în postură, nemişcarea corporală (denumita Kaya Sthairyam) este expresia corporală a liniştii minţii. În asane, nemişcarea, încremenirea lipsită de orice contracţie, asociată cu o stare de atenţie, de luciditate eliberată de tensiuni, ne deschide faţă de purul „Eu Sunt”, prefigurează conştientizarea prezentului etern, a lui Acum, eliberat de distragerile devenirii. Pe măsură ce sentimentul imobilităţii se aprofundează, pe un fond de destindere şi relaxare, ataşamentul faţă de corpul fizic se estompează, în timp ce conştienţa liniştii, tăcerii devine mai pregnantă. Atenţia se deplasează de la corp sau energii spre această nemişcare şi linişte. Această linişte transpersonală, de dincolo de minte, este sursa reală a puterii noastre. Prin conştientizarea Tăcerii, fiinţa noastră îşi pierde limitările.
k) Continuitatea conştientizării
De aceea, şedinţa de hatha-yoga trebuie să fie privită în integralitatea ei, fără discontinuitatea ce ţine de intrarea şi ieşirea din postură, ci doar de continuitatea conştientizării.
Partea I – Yoga Inimii Spirituale
Partea a II-a – Concepte esențiale în Yoga Inimii Spirituale
Partea a IV-a – Inima Spirituală
Partea a V-a – Alte elemente cu privire la Yoga Inimii Spirituale