Cuvântul svādhyāya provine de la sva care se traduce prin ”Sine” și adhyāya – ”introspecție, studiu sau educație”. Așadar svādhyāya se referă la orice studiu care te ajută să îți cunoști Sinele (inima Spirituală).
”Studiul textelor sacre” este cea mai des întâlnită traducere a lui svādhyāya, dar, pentru a fi cât mai aproape de sensul principal al cuvântului, e necesar ca acele texte să îți ofere cunoașterea asupra Sinelui, sau căi de cunoaștere a Sinelui.
Pe de altă parte, acest studiu se poate face și ascultând învățătura, nu doar citind-o. De altfel modul tradițional de transmitere a învățăturilor era oral, și s-a păstrat astfel în unele tradiții, mult timp după răspândirea scrierii. Aceasta deoarece svādhyāya implică și identificarea cu înțelepciunea celui de la care înveți, ceea ce contribuie la o transmitere directă a unei influențe spirituale de la învățător la discipol.
De asemenea, svādhyāya implică și meditația care te duce la cunoașterea de Sine, observarea propriei ființe în aspectele cele mai profunde.
În Śatapatha Brāhmaṇa se spune:
”Studiul și interpretarea cunoștințelor sacre sunt o sursă de bucurie. Aspirantul serios devine focalizat mental și independent de ceilalți și cu fiecare zi are mai multă putere spirituală. El doarme linitit și este cel mai bun medic pentru el însuși. ”
Iar Viṣṇu Purana spune:
”De la studiu poți ajunge la yoga și de la yoga la studiu. Prin atingerea perfecțiunii în studiu și yoga, Supremul Sine ajunge să fie revelat. Studiul este un ochi cu care poți cuprinde Sinele și yoga este celălalt ochi.”
Svādhyāya este totodată trăirea și înțelegerea profundă a adevărului atât cel al Inimii spirituale, cât și cel cuprins în diferite texte spirituale. Învățăturile cuprinse în aceste texte pot să te ajute doar dacă le asculți, meditezi asupra lor, contempli adevărul lor și astfel se produce trezirea celor mai profunde nivele ale conștiinței.
De aceea se recomandă citirea sau ascultarea unor texte care vorbesc direct despre ātman, sau despre cele mai înalte adevăruri, cum ar fi Yoga Sutra lui Patanjali, Śiva Samhita, Bhagavad-Gita, Śiva Sutra, Vijnana Bhairava Tantra, Noul Testament etc.
Astfel, prin practica lui svādhyāya yoghinul îndepărtează ignoranța și trăiește în adevărul Inimii Spirituale. De aceea svādhyāya este înrudită cu satya (respectarea adevărului dar și cu īśvarapraṇidhāna (adorarea Divinului).
Cele mai multe dintre textele spirituale sunt adevărate subiecte pentru meditație. De aceea se recomandă să se citească un pasaj, sau o sūtra și apoi să se mediteze asupra ei, pentru a nu se rămâne doar la o cunoaștere intelectuală.
Prin realizarea corectă a lui svādhyāya pot să apară inspirații superioare datorită influențelor subtile ce se concretizează între aspirant și cel care transmite învățătura, fie că este sau nu în viață. Adevărul spiritual transcende moartea, spațiul, timpul.
În Mahabharata se spune:
”Cel care nu cunoaște înțelesul unei cărți, duce doar o povară; dar pentru cel care cunoaște realitatea de dincolo de înțelesul cărții, pentru el învățătura acelei cărți nu este inutilă.”
Patanjali afirmă în capitolul 2 sūtra 44:
”Prin svādhyāya se obține comuniunea cu iṣṭadevatā (forma divină aleasă ca obiect al devoțiunii interioare)”.
Svādhyāya înseamnă a închide ochii și a observa propriul Sine, ca în antar mauna (liniște lăuntrică). Când acest lucru este practicat, el dă naștere la o facultate prin care aspirantul devine capabil să se concentreze profund asupra zeului sau zeiței adorate, sau, trecând dincolo de metafore, să se centreze în Sinele suprem (ātman).
Svādhyāya este totodată rostirea mantrelor sacre prin care se poate deschide calea spre Inima Spirituală, sau rostirea numelor lui Dumnezeu, sau a rugăciunii Inimii (în creștinism). În comentariul său la Yoga Sūtra-e, Vyasa spune:
”Studiul este recitarea textelor sacre care conduc la Eliberare sau repetarea lui praṇava (mantra sacră, AUM).
Zeii, înțelepții (ṛṣi) și ființele perfecte (siddha) îi apar yoghinului dăruit studiului și îl ajută la împlinirea menirii sale.”
Rāmānuja plasează svādhyāya, recitarea, printre cele cinci acte de devoțiune (pañcopāsana), celelalte patru fiind: abhigamana (apropierea de divin), upādāna (pregătirea ofrandei), ijyā (sacrificiul, ofranda) și yoga (devoțiunea prin uniune).