Puterea atenției voluntare
Revenind în domeniul spiritualității, în procesul transformării spirituale, atenția este cultivată prin metode eficiente, de așa manieră încât să determine spontaneitatea trăirii conștiente în prezent. Putem remarca, de asemenea, felul în care calitatea și acuitatea percepțiilor se modifică, prin simplul fapt că atenția noastră este îndreptată fără contracții sau așteptări asupra lor. Totodată constatăm că acest tip de atenție nu scapă din ”vedere” subiectul care percepe (deci chiar pe noi înșine), rămânând totodată deschisă binevoitor și față de universul exterior.