Īśvarapraṇidhāna – dăruirea de sine idealului

Īśvara semnifică în sanscrită stăpânul suprem, domnitorul, cel care conduce totul iar în om acesta este Sinele, esența ființării. Semnificația cea mai aproape de noi a acestei niyama este dăruirea noastră către idealul care ne ”stăpânește” existența, abandonul nostru în fața celei mai înalte, mai rafinate, mai intime și mai ascunse părți a ceea ce suntem, ātman. Însă în yoga, ātman nu este doar esența propriei existențe, este esența întregii lumi, a tot ceea ce există. Astfel Īśvarapraṇidhāna este și un abandon, o dăruire, un respect și o adorare a tot ceea ce este mai frumos și mai adevărat în această lume, Conștiința Supremă a cărei prezență o descoperim prin cunoașterea de Sine.