Retragere în întuneric

Este oare Kali, Mama mea, cu adevărat neagră?

Cea complet goală, cu corpul de culoarea cea mai neagră,

Luminează Lotusul Inimii…

Ramakrishna

În această prezentare vom analiza aspectele teoretice şi practice ale Retragerii în întuneric.

Kaya Kalpa

În India, retragerile în întuneric sunt numite în general retrageri Kaya Kalpa. Termenul kaya înseamnă „corp”, iar kalpa înseamnă „fără vârstă” sau „nemuritor.” Kaya Kalpa înseamnă „corpul nemuritor”.

Kaya Kalpa este considerată o formă de yoga şi de medicină ayurvedică, ce a fost dezvoltată în sudul Indiei aproximativ în aceeaşi perioadă cu Hatha Yoga. Este un tratament ayurvedic pentru întinerirea corpului, care include izolare în întuneric, meditaţie, precum şi folosirea anumitor preparate din plante.

Kaya Kalpa are trei mari obiective:

1. Încetinirea procesului îmbătrânirii

2. Menţinerea unei sănătăţi deosebite şi a unei vitalităţi specifice tinereţii

3. Amânarea morţii (părăsirii corpului fizic) până când se atinge eliberarea spirituală (de efectele karmei) sau jiva-mukta.

Se afirmă că Tapasviji Maharaj, un sfânt hindus renumit, a trăit peste 180 de ani deoarece a realizat acest tratament de câteva ori.

Între secolele X – XV, unii yoghini din India de sud, numiţi „siddha”, au atins succesul în cercetările lor şi au trăit cât de mult au dorit, iar după moarte corpurile lor nu au căzut pradă descompunerii. 18 sfinţi cunoscuţi şi-au demonstrat longevitatea, iar oamenii au văzut că trupurile lor nu s-au descompus după moarte.

Deoarece în Hridaya yoga (ca şi în Jnana Yoga, în general) scopul principal nu este reîntinerirea corpului fizic, ci înţelegerea directă a faptului că nu suntem corpul fizic, noi vom numi această tehnică nu Kaya kalpa, ci Retragerea în întuneric, aşa cum o numesc tibetanii Dzogchen.

Abordarea taoistă

Deși nu este scopul nostru, întinerirea corpului fizic în timpul acestei retrageri va apare natural. De aceea, vom menționa câteva din efectele fizice și psihice ale unei perioade de retragere în întuneric, din perspectiva chimiei creierului.

Mantak Chia (în cartea Darkness Technology – Tehnologia întunericului) afirmă:

Întunericul declanșează succesiv stări mai înalte de conștiință, corelate cu sinteza și acumularea substanțelor chimice psihedelice în creier. Melatonina, un hormon reglator, liniștește corpul și mintea pregătindu-le pentru realitățile mai fine și mai subtile ale unei conștințe superioare (zilele 1-3). Pinolina, afectând neuro-transmițătorii creierului, duce la apariția unor viziuni și stări ca de vis în starea conștientă (zilele 3-5). În cele din urmă, creierul sintetizează “moleculele spiritului” 5-metoxi-dimetiltriptamina (5-MeO-DMT) și dimetiltriptamina (DMT), care facilitează experiențele trancendente ale iubirii și compasiunii universale (zilele 6-12)”.

Melatonina, ‘molecula somnului’, este produsă de glanda pineală ca răspuns la întunericul nopții și la ritmurile circadiene lumină/întuneric care sunt programate în hipotalamus, o glandă endocrină localizată adânc în creier. Melatonina influențează toate organele interne, liniștește sistemul nervos simpatic și permite întinerirea zilnică a minții și corpului. În Camera Întunecată, melatonina se acumulează gradat în creier…”

Ramana Maharshi despre atingerea Nemuririi Corporale

Deoarece principala formă de meditație în timpul Retragerii în întuneric va fi metoda introspecției a lui Ramana Maharshi, această retragere diferă de abordarea taoistă din punctul de vedere al metodelor, mijloacelor și scopului.

De fapt, perspectiva lui Ramana Maharshi despre Kaya Kalpa ne poate inspira foarte mult. În cartea Guru Vachaka Kovai, The Light of Supreme Truth (Lumina Adevărului Suprem), Sri Muruganar, un discipol al lui Ramana, a adunat unele din afirmațiile lui Ramana.

La început, Ramana oferă adevărata semnificație a termenilor kaya și kalpa. Etimologic, Kaya înseamnă permanent, dar în limbajul obișnuit se referă la corp. De aceea, Ramana afirma:

230. A numi Kaya un lucru efemer și iluzoriu, care este născut pentru a muri, este o glumă. Doar Conștiința Sinelui, care este Adevărul Suprem, este permanentă [Kaya].

231. Doar adevărata cunoaștere de Sine, care este atinsă când egoul se unește cu sursa lui, este adevărata Kalpa [remediu].”

Michael James, un discipol al lui Ramana, comenta: ”Yoghinii folosesc în general termenul Kalpa pentru a desemna elixirul pentru prelungirea vieții corpului fizic, dar Sri Bhagavan arată în această afirmație că adevărata Kalpa este cunoașterea de Sine.”

232. Doar cei care nu știu că trupul este sursa tuturor bolilor (boala-rădăcină care dă naștere tuturor celorlalte boli) vor realiza tapasuri pentru a atinge nemurirea fizică, în loc să încerce să smulgă această rădăcină; aceştia sunt precum cei care se străduie din greu să ude doar buruieni.

233. Doar acei oameni neevoluați a căror predominanță este egoul otrăvitor, sursa tuturor bolilor teribile, vor realiza neobosiți tapasuri pentru nemurirea trupului, precum cel care ia un medicament pentru agravarea bolii.

234. Realizarea unui tapas îndelungat și temeinic, cu scopul de a stabiliza individualitatea în locul rămânerii permanente în Tăcerea Supremă, se datorează unei profunde ignoranțe, ca și cum

s-ar dori atingerea sărăciei prin mari eforturi.

235. Pentru cei care văd cu ajutorul cunoașterii perfecte (Jnana) această viață corporală este iluzorie și doar în minte, astfel că ei știu că nu există nici un beneficiu în urma prelungirii vieții fizice.”

Simbolul întunericului

Întunericul este un simbol ambivalent, care poate fi descris pe trei niveluri.

1) La nivel personal, reprezintă o negare a întregii lumi cunoscute. Inspiră teamă și de aceea întunericul este asociat cu ceea ce este negativ sau rău. Astfel, dintr-un punct de vedere limitat, întunericul înseamnă ceea ce este rău, demonic.

2) Psihologia a investigat mult acest domeniu al întunericului şi nu îl consideră a fi negativ. În plan psihologic, acesta corespunde nedeterminării copilăriei și stării de nediferențiere a morții și a disoluției personalității.

Profunzimile abisului formează o analogie cu tărâmul morții și de aici apare adorarea Marii Zeițe, Mama Pământ. C. G. Jung a asociat simbolul abisului cu arhetipul matern, Mama care inspiră atât iubire, cât și frică, pe baza acestui substrat cultural străvechi. În mod similar, pentru hinduși, mama Kali trezește frica în cei ignoranți și iubirea în sfinți.

În tradițiile hindusă, chineză și japoneză, negrul este culoarea substanței universale (prakrti), a materiei prime, a lipsei primordiale de formă, a haosului de la începutul timpului, a nordului și a morții. Din acest punct de vedere, negrul are un aspect impur. Cu toate acestea, este şi o expresie a “virginității” primordiale, ca în simbolismul medieval al Madonelor negre. Kali este neagră pentru că ne întoarce în starea în care forma lipsește, dincolo de formă.

Întunericul, așa cum a subliniat Jung, este locul germinării, perioadă în care semințele germinează înainte de a țâșni spre viață și lumină.

Cucul își lasă ouăle în cuibul ciorii,

Cioara le clocește, hrănește puii, nu bănuiește nimic,

Nu le respinge și nu întreabă de ce.

Tot astfel Maya, mama creației, realizează acest act în pântece.

Tirumoolar în Thirumantiram (Versul 488)

3) Dar dintr-o perspectivă și mai profundă, întunericul indică de asemenea actul fundamental al unificării, așa-numita căsătorie mistică.

Abisul este la fel de înalt și la fel de profund (fără vârfuri și fără fund).

În Bhagavad Gita, cel nemuritor, Krishna, este ‘negru’, în timp ce Arjuna, muritorul, este ‘alb’ (ei sunt simbolurile Sinelui Suprem și al egoului individual).

În India și China, ca și în Cartea Genezei, prima acțiune a creației a fost separarea luminii de întuneric, care erau întrepătrunse la început. O „întoarcere la începutul lucrurilor” își poate găsi astfel expresia în încetarea acestei dualități și în recrearea unității primordiale.

Urmează-mă, scria Chuang Tzu (cap. 2), dincolo de cele două principii [ale luminii și întunericului] în Unitate.”

Patriarhul Hui Neng afirma: ”Omul obișnuit consideră că iluminarea și ignoranța [lumina și întunericul] sunt două lucruri diferite. Oamenii înțelepți care au cunoscut realitatea interioară știu că ele au aceeași natură.’

Acesta este un simbolism care ține de anumite experiențe mistice, căci acest „dincolo de lumină și întuneric”, esența divinității, nu poate fi înțeles de mintea umană. Această noțiune este clar exprimată de unii mistici musulmani ca și de sfântul Grigorie de Nisa – pe muntele Sinai – ”Moise a intrat în întunericul divinității.”

Întunericul este asociat cu dispariția minții raționale. Există o afirmație comică despre aceasta:

Filozofia este un om orb într-o cameră întunecată, căutând o pisică neagră, care nu este acolo.

Perspectiva Hridaya yoga

Hridaya yoga consideră că nu trebuie să ne temem de întuneric şi de abis, pentru că ceea ce noi suntem în realitate este adevărata esenţă atât a Întunericului, cât şi a Luminii. În partea de jos a fiinţei noastre nu este animalitatea. Chiar dacă aşa pare pentru mulţi oameni, nirvana este acolo, iar Sinele Suprem, conştiinţa, este fundalul ei. Uneori întunericul neliniştii, al disperării, al morţii sau al fricii poate revela instantaneu pura conştiință, beatitudinea lipsită de concepte. Iar aceasta se întâmplă deoarece există un salt cuantic între ceea ce pare a fi jos şi ceea ce pare a fi sus.

Noaptea Întunecată a Spiritului şi Tradiţia Mistică

În teologia mistică, Întunericul şi Noaptea sunt simbolul tradiţiei spirituale apofatice. Este acel Neti-Neti al Upanişadelor. Este dispariţia întregii cunoaşteri, care poate fi definită, analizată sau exprimată. Mai mult, întunericul semnifică starea fiinţei deprivată de orice dovadă şi suport psihologic. Noaptea sugerează “golul” sau “goliciunea” care purifică mintea, elimină “uscăciunea” sau “ariditatea” gândirii raţionale, aduce dorinţe sacre, emoţii senzuale şi chiar cele mai înalte aspiraţii.

Deprivat de lumină, omul se simte deposedat de tot. Este acea doctrină numită privato boni. Amintirile nu pot ajuta la înţelegerea situaţiei curente. Se spune că omul se află în norul necunoaşterii. Sfântul Dionysius s-a referit la aceasta ca la “întunericul divin”, acel nigredo al alchimiştilor. Omul îşi pierde mândria, auto-mulţumirea şi devine unul din cei “săraci în spirit”, exilaţi sau orfani.

Întunericul Absolut ca Lumină Reală

Dar acest întuneric eliberează. Iată de ce Întunericul este uneori văzut drept Adevărata Lumină. Din punct de vedere transcendent, Întunericul este un simbol al “Identităţii Supreme”, adevărata origine a “Luminii Lumii”, care rămâne invizibilă ochilor umani (Ioan I, 18: “Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu”.) Într-adevăr, aşa cum afirma Rene Guenon, ştiind că tot ce se află aici jos este „inversat”, doar o “reflexie” a lumii spirituale, Lumina Reală este percepută drept Întuneric de către oameni, iar lumina fizică a oamenilor este noapte în ochii lui Dumnezeu. „Întunericul” Divin, „lumina invizibilă” a Tatălui, sunt nume date trancendenţei pe care mintea nu este capabilă să o conceapă, pe care simţurile nu o pot percepe datorită imperfecţiunii lor. Transcendenţa este noapte pentru simţuri şi noapte pentru minte. Astfel, transcendenţa se află în „întuneric” faţă de manifestarea grosieră, manifestare care este o simplă umbră a Realităţii. Rene Guenon arată că, aşa cum acţiunea reală este “non-acţiune” (wu-wei din taoism), iar liniştea conţine potenţialitatea tuturor sunetelor, „Întunericul superior” este de fapt Lumina care transcende toate luminile, dincolo de atingerea lumii. Este Esenţa, Lumina Esenţială a Spiritului.

Nu putem ignora faptul că “Chipul lui Dumnezeu” este în acelaşi timp “viaţă şi moarte”, el “ucide şi dă viaţă” (El-Muhyîet, El-Mumit sunt două din numele lui Allah). Numeroase texte sacre (printre care şi Bhagavad Gita) afirmă că nu ne putem uita direct la Dumnezeu şi să continuăm să trăim ca înainte, ca fiinţe umane. Aceasta este, bineînţeles, o modalitate de a exprima disoluţia individualităţii care precede revelarea Unităţii. Divinul nu poate fi abordat din perspectiva egoului, nu poate fi “prins, apucat”. Este necesară o purificare extremă a fiinţei noastre, altfel nu am putea suporta splendoarea teribilă a divinităţii. Pentru o fiinţă umană, această strălucire teribilă şi splendoare a Unicităţii apare ca Întuneric absolut, comparativ cu limitarea şi imperfecţiunea sa.

Acesta ar trebui să fie modul în care să ne apropiem de retragerea în întuneric: o coborâre simbolică în Întunericul Absolut al spiritului Transcendent. În această prezentare vor fi oferite trei metode directe (din Vijnana Bhairava Tantra) pentru această practică.

Soarele de la miezul nopţii

În lucrarea ‘Iniţiere şi realizare spirituală’, Rene Guenon afirmă: „Culmea soarelui vizibil este la prânz, de aceea culmea soarelui spiritual ar trebui să fie simbolic la miezul nopţii. De aceea, iniţiaţii în marele mistere ale antichităţii contemplau soarele de la miezul nopţii”. Aceasta înseamnă că „noaptea nu reprezintă absenţa luminii sau deprivarea de lumină, ci starea fundamentală a non-manifestării, care corespunde celui mai profund înţeles al întunericului sau al culorii negre ca simbol al nemanifestatului. În acest sens ar trebui înţelese unele învăţături ale ezoterismului islamic, conform cărora “noaptea este mai bună decât ziua”. Adevărata lumină este lumina Nopţii, lumina pur spirituală peste care domneşte prezenţa Divină, lumina desluşită, inteligibilă care este Noapte pentru ochii materiali şi lumină pentru ochii sufletului.

Nici o ‘eroare a memoriei

A fi deplin conştient într-o retragere în întuneric este asemănător cu faptul de a deveni conştient de noaptea sau uitarea somnului profund. În cartea “Eu sunt Acela”, Nisargadatta Maharaj explică faptul că, chiar şi în somnul profund, Cunoscătorul (Martorul Suprem) este prezent:

Î: În somn nu există nici cunoscut, nici cunoscător. Ce anume păstrează corpul sensibil şi receptiv?

M: Nu poţi afirma: Cunoscătorul este absent. Doar experienţa lucrurilor şi a gândurilor nu este acolo. Dar absenţa experienţei este de asemenea o experienţă. Este ca şi cum ai intra într-o cameră întunecată şi ai spune: nu văd nimic aici. Un om orb din naştere nu ştie ce este întunericul. La fel, doar cunoscătorul ştie că nu ştie. Somnul este doar un gol în memorie. Viaţa continuă.

În retragerea în întuneric, ca şi în somnul profund, întreaga lume obiectivă dispare. Dar rămâne Martorul “înconjurat” de nimic. Suntem conştienţi de acest nimic şi în cele din urmă în acest Nimic Martorul se revelează ca fiind adevărata sa natură. Încă mai există Nimic, dar Nimicul nu mai este lipsit de înţeles, nu este doar o pauză în memorie, ci este conştiinţa deplină, Martorul.

Noaptea sacră a sufiţilor

Sufismul identifică starea Nopții Luminoase cu sărăcia mistică, descrisă ca sărăcie în spirit. Oamenii în această etapă nu au nimic, nu au nevoie de nimic pentru a fi ceea ce sunt. E pura existență.

Filosoful sufit Semnani afirmă că trecerea de la Noaptea Luminoasă la strălucirea viziunii de smarald este un semn al dezvoltării complete a organismului subtil, ”corpul de reînviere” ascuns în corpul fizic vizibil.

Inițiatul cunoaște această experiență drept ”poarta fericită a întunericului”.

Un sufit este o zi care nu are nevoie de soare, o noapte care nu are nevoie de lună sau stele şi o non-fiinţă care nu are nevoie de fiinţă.” Hasanalial – Kharaqani

Perspectiva alchimică

Retragerea în întuneric îşi are un corespondent semnificativ în lucrarea alchimică:

Lucrarea alchimică începe cu Nigredo, sau negrul. Ca primă etapă în alchimie pe calea către piatra filozofală, toate ingredientele alchimice trebuie să fie purificate și arse intens până la o materie neagră uniformă. Aceasta este o moarte și o întoarcere la haosul fără formă, care conduce spre etapa albă și în final la Rubedo, etapa roșie a libertății spirituale. Albedo înseamnă abluțiune, spălare, îndepărtarea impurităților cu aqua vitae (Apa Vieții).

Alchimiștii afirmă că nigredo durează ”40 de zile”. Acest lucru nu se referă la o zi obișnuită, ci la un element din ciclul temporal. Ciclul de “40” are o valoare simbolică. Iisus a postit 40 de zile în deșert. Sunt 40 de zile de post între Paște și Înălțare. Evreii au rătăcit 40 de zile în deșert. Sf. Antoniu a rămas 40 de ani în deșert, tentat de viziuni erotice și de demoni.

Călătoria în întuneric nu este doar o primă etapă, este esența lucrării spirituale alchimice, pentru că fără ea omul rămâne doar la nivelul superficial al gândirii raționale și al existenței sociale, dominat de dogme. Există un important aforism alchimic (prescurtatVITRIOL):

Visita Interiora Terrae Rectificando Occultum Lapidem („Vizitează interiorul pământului, corectează ce este acolo și vei descoperi piatra ascunsă.”).

Pentru a descrie coborârea în Întuneric, condensată în cuvântul VITRIOL, alchimia a păstrat unele simboluri foarte vechi: vorbește de o călătorie în noapte sub mare, în care eroul, deseori comparat cu Iona, este înghițit de un monstru. Dar pântecele monstrului devine o matrice, un ou se formează în jurul omului prins înăuntru, este atât de cald acolo încât omul își pierde tot părul, aruncat de monstru el țâșnește din marea primordială, chel ca un nou-născut. (Acelaşi proces alchimic este descris în filmul lui Stanley Kubrick, 2001 – Odiseea spaţială.)

Individualul care se întoarce la natura sa originară va suferi o mare pierdere (de fapt doar personalitatea sa). El trebuie să abandoneze toate vechile valori morale, sociale şi spirituale. Astfel, el trebuie să se deschidă spre o nouă ordine, mult mai în armonie cu Armonia Întregului. Acest lucru se petrece în timpul unei Retrageri în întuneric.

Psihologie şi alchimie

În psihologia obişnuită, această etapă nu atinge transcendenţa, ca în perspectiva mistică despre Întuneric şi Abis, însă tot are un rol important.

Carl Jung (care a fost un cercetător entuziast al alchimiei) a interpretat faza de nigredo ca un moment de maximă disperare absolut necesar dezvoltării personale. Din punct de vedere psihologic, nigredo este un proces al direcţionării fiinţei spre cunoaşterea de sine. Se acordă atenţie deplină unei probleme şi astfel ea este redusă la esenţa ei. Acest proces nu se realizează în mod intelectual, ci predominant prin trăirea emoţiilor. Astfel, apare „putrefacţia”, descompunerea situaţiei care bloca fiinţa respectivă. Confruntarea cu realitatea interioară este deseori dureroasă şi poate conduce la depresie. Dar din întuneric, prin descoperirea cauzei problemei, se naşte lumina albă (albedo, etapa următoare, cea albă). Apare o stare de relaxare, de odihnă. A fost dobândită înţelegerea respectivei probleme, prin „muncă” emoţională, şi astfel apare cunoaşterea modului în care ea poate fi rezolvată într-un mod pozitiv şi a creării unei atitudini mai pure.

Jund a echivalat starea de albedo cu anima în cazul bărbaţilor şi animus în cazul femeilor. Este o etapă în care apar înţelegerile asupra proiecţiilor umbrei, iar din psihic sunt îndepărtate egoul amplificat şi conceptualizările inutile.

Într-o schemă arhetipală, etapa rubedo ar reprezenta arhetipul Sinelui. Sinele se manifestă ca „întreg” (unitate), punct în care fiinţa îşi descoperă adevărata natură. (din Jung, C. G. – Psihologie şi Alchimie)

Psihanaliştii consideră apariţia întunericului în vise drept o absenţă completă a luminii şi a culorii. Negrul absoarbe culoarea şi nu o reflectă. El sugerează haosul, nimicul, cerul nopţii, inconştientul şi moartea.

Soma – energia regeneratoare a Întunericului

Yoghinii asociază fluidul vieţii eterne, soma, cu energia lunară (o energie vitală esenţială care încarcă fiinţa umană în timpul nopţii şi care este „arsă” de soarele interior, ardere care creează energia manifestată în starea de veghe, în diferitele acţiuni zilnice). În acest caz, ziua este simbolul tuturor dualităţilor şi al domeniului acţiunii personale, al energiei centrifuge, în timp ce noaptea este simbolul eternităţii, al contemplaţiei, al regenerării şi al centrării.

De exemplu, în Hatha-Yoga-Pradipika (III.44) se afirmă că cel care „bea” continuu nectarul soma cu ajutorul practicii khecari-mudra cucereşte moartea în 15 zile.

Orice iniţiere este o expresie a întoarcerii la originile esenţiale (termenul iniţiere provine din cuvântul latin initiare – început, origine). Acest „loc” este un domeniu dincolo de forme şi ca urmare dincolo de orice obiect separat, dincolo de gândire şi de „unităţile de măsură” psihologice. În absenţa oricăror termeni sau forme, cum poate continua gândirea?

Acest întuneric interior absolut este de fapt un vid descris de asemenea ca o abundenţă de lumină şi întuneric.

Osho aduce de asemenea o perspectivă asupra întunericului şi necesitaţii de a ne abandona în faţa lui. El vorbeşte despre „întunericul negativ”, un concept care descrie „partea întunecată a fiinţei noastre”, fricile asociate cu lumea inconştientă, în timp ce „întunericul real” este transcendent şi conduce la nirodha parinama, o transformare profundă a domeniului subconştient. (În Cartea secretelor, Osho face referire la o terapie neobişnuită din Japonia, în care oamenii cu probleme mentale grave sunt vindecaţi prin simplul fapt de a rămâne perioade lungi de timp singuri în întuneric.) Vorbind despre superioritatea întunericului faţă de lumină, el subliniază simbolismul relativ al luminii materiale. (Atât Întunericul Absolut, cât şi Lumina Absolută sunt simboluri al transcendenţei. În Conştiinţa Supremă nu există diferenţă între Întuneric şi Lumină, ea este atât Întuneric, cât şi Lumină).

De ce Dumnezeu a fost simbolizat peste tot ca fiind lumină? Nu pentru că Dumnezeu este lumină, ci pentru că omului îi este frică de întuneric. Este o frică umană – ne place lumina, ne este teamă de întuneric, de aceea nu îl putem concepe pe Dumnezeu ca fiind întuneric sau negru. Aceasta este o concepţie umană. Îl privim pe Dumenzeu ca fiind lumină deoarece ne temem de întuneric.”

Dacă poţi iubi întunericul, nu vei mai simţi teama de moarte. Dacă poţi intra în întuneric – şi poţi intra doar dacă nu te temi – vei dobândi o relaxare totală. Dacă poţi deveni una cu întunericul, te dizolvi, acesta este abandonul. Acum nu mai există nici o frică, deoarece ai devenit una cu întunericul, ai devenit una cu moartea. Nu mai poţi să mori acum. Ai devenit nemuritor. Întunericul este nemurire. Lumina se naşte şi moare, întunericul există pur şi simplu. Este nemuritor.”

La început este nevoie de o prietenie profundă cu întunericul. Primul pas este să stai în întuneric, să închizi luminile, să simţi întunericul. Să ai o atitudine iubitoare faţă de el, lasă-l să te atingă. Priveşte-l. Deschide ochii într-o cameră întunecată sau într-o noapte întunecată; creează o comuniune, o relaţie, fii împreună cu el.”

Omul s-a închis complet în faţa întunericului. Au fost motive istorice, pentru că noaptea era foarte periculoasă, iar omul trăia în peşteri sau în junglă. Ziua era mult mai în siguranţă: putea vedea în jurul lui, nici un animal sălbatic nu îl putea ataca sau măcar se putea apăra, putea să scape. Dar noaptea totul era întunecat şi el era fără apărare, de aceea a apărut teama, care a intrat în subconştient; încă ne este frică”

Această frică este încă acolo. E posibil să nu fii conştient de ea, pentru că nu te afli în situaţii în care să o simţi, dar într-o noapte închide lumina şi aşează-te. Frica primitivă, ancestrală, va apărea. În propria ta casă vei simţi în jur animale sălbatice. Vor apărea sunete, îţi va fi teamă, e un pericol în preajmă. De fapt, nu este nici un pericol, el există doar în subconştientul tău”.

Mai întâi descoperă fricile inconştiente şi încearcă să trăieşti şi să iubeşti întunericul. Este o binecuvântare, o fericire. Când îl cunoşti, când eşti în contact cu el, eşti în contact cu un fenomen profund cosmic.”

Când este lumină, te defineşti. Poți fi văzut, lumina este acolo. Corpul tău are o formă, ai limite, eşti definit. Limitele există datorită luminii. Când nu este lumină, limitele dispar. În întuneric nimic nu este definit, lucrurile se topesc unele în altele, formele dispar. Aceasta poate fi una din cauzele fricii, pentru că atunci când nu eşti definit, nu ştii cine eşti. Faţa nu poate fi văzută, corpul nu poate fi cunoscut. Totul se topeşte într-o existenţă fără formă. Existenţa devine vagă şi apare frica, pentru că nu ştii cine eşti. Egoul nu poate exista: fără a fi definit, este greu să existe ca ego. Simţi frică, vrei să fie lumină.”

Contemplare, meditaţie, unire… Întunericul îndepărtează toate diferenţele. În lumină eşti frumos sau urât, bogat sau sărac. Lumina îţi oferă o personalitate, te face distinct – educat sau needucat, sfânt sau păcătos. Lumina te arată ca fiind o persoană distinctă de celelalte. Întunericul te învăluie, te acceptă, nu mai eşti ceva distinct, te acceptă fără nici o definire. Eşti învăluit de întuneric şi devii una cu el.”

Iar în clipa în care întunericul, întunericul real, care este acolo, intră în ochii tăi, îţi va dărui un sentiment foarte profund de liniştire. Când întunericul adevărat pătrunde în tine, vei fi umplut de linişte. Iar această intrare a întunericului real te va goli de tot întunericul negativ. Este un fenomen foarte profund. Întunericul pe care îl ai în tine se opune luminii. Nu este absenţa luminii, ci o respingere a ei. Nu este întunericul despre care Shiva (Supremul) afirmă că este forma tuturor formelor, întunericul adevărat este acolo.”

Când întunericul te pătrunde, tu pătrunzi în el. Este întotdeauna ceva reciproc, intim.”(Osho – Cartea Secretelor)

Elemente practice

Sutrele din Vijnana Bhairava Tantra corelate cu Retragerea în întuneric

87

În acelaşi mod, în întunericul total al celei mai negre nopţi, contemplând îndelung acest întuneric (înspăimântător) înconjurător, yoghinul va atinge natura lui Bhairava.

Aici se face referire la perioada de două săptămâni dintre luna plină şi luna nouă, când noaptea devine foarte întunecată. Astfel, nici un obiect nu ne atrage atenţia. Fanteziile tind de asemenea să dispară şi contradicţiile să se limpezească.

În contrast cu ziua şi lumina care simbolizează cunoaşterea discursivă a multiplicităţii, Noaptea înseamnă abandonul şi disoluţia tuturor obiectelor cognoscibile în Supremul Subiect Conştient (afirmă Abhinavagupta (TS VI. 19)).

Începem prin concentrarea fără rezerve asupra întunericului, avansând apoi la contemplarea întunericului misterios şi teribil al inefabilului Bhairava (Supremul). Când ochii nu se pot focaliza asupra nici unui obiect al percepţiei, conştienţa se întoarce în ea însăşi, devenind o conştienţă a conştiinţei. Această conştienţă pură poate fi tradusă în plan vizual fie ca Lumină omniprezentă, fie ca Întuneric Absolut. În orice situaţie, pacea care apare se revelează a fi Singura Realitate.

Subiectul care contemplă şi obiectul contemplării sunt absorbite în unitatea contemplării însăşi. Dar această contemplare nu este o acţiune, ci este însăşi conştiinţa.

Lumina profunzimilor conştiinţei este cea a Unităţii nedivizate. Ceea ce este Lumină pentru inteligenţa intuitivă este perceput drept întuneric de înţelegerea raţională care defineşte şi separă. Din această Noapte apare Lumina inefabilă. Nu este doar o experienţă sau o stare specială de conştiinţă. Fiecare stare de conştiinţă face referire la un cunoscător. Starea în sine există doar în relaţie cu un subiect care percepe. Dar ceea ce noi suntem se află dincolo de orice stare. Am putea descrie această condiţie pur existenţială a lui „Eu sunt” ca fiind „non-starea”. Când vorbim despre Întunericul Absolut, ne referim la aceeaşi non-stare.

Putem face o paralelă între noaptea lui Bhairava şi Noaptea Întunecată a sfântului Ioan al Crucii. La un anumit nivel în viaţa mistică, apare un conflict între Unicitatea lui Dumnezeu şi multiplicitatea fenomenelor: Când Întunericul suprem apare, lumea dispare şi Bhairava se revelează. Dar când lumea apare în diversitatea ei, în mod spontan Bhairava devine invizibil.

Această contemplare a întunericului fără a închide ochii este calea lui Shiva.

88

În mod asemănător, păstrând la început ochii strâns închişi, apare o culoare (o fosfenă). Dacă ochii sunt apoi deschişi evocând forma lui Bhairava, ne identificăm cu ea.

Această tehnică poate fi practicată chiar dacă nu ne aflăm într-o retragere în întuneric sau într-o noapte întunecată. Dar, cel puţin la început, este mai bine să fie realizată în întuneric complet. Ne vom focaliza atenţia asupra unui punct luminos (abha) care apare în câmpul vizual atunci când închidem ochii. Este mai bine dacă alegem o fosfenă centrală. Dacă deschidem brusc ochii, încă privind la acea fosfenă, vom continua să vedem doar acea lumină subtilă a fosfenei. Apoi, dacă ne focalizăm asupra ei ca asupra lui Bhairava, gândirea îşi pierde tendinţa de dispersare şi suntem copleşiţi de Frumuseţea non-conceptuală a lui Dumnezeu.

Această practică poate fi realizată şi în timpul zilei, dar necesită o concentrare foarte puternică, pentru a ignora diferitele obiecte materiale. Tehnica devine aşa numita Shambavi mudra, prin care yoghinul poate vedea strălucirea lui Shiva cu ochii deschişi.

Apuleius (secolul 2) descrie cum a trăit el experienţa Nopţii Luminoase, descriere care poate fi comparată cu tehnica revelată în această sutra: “La miezul nopţii, am văzut soarele luminând orbitor cu o lumină strălucitoare.”

Această sutra se referă la tranziţia fină dintre extazul cu ochii (nimilanasamadhi) şi cel cu ochii deschişi (unmilanasamadhi).

Jaideva Singh oferă o traducere diferită a acestei sutra, sugerând că obiectul de meditaţie nu este fosfena (o lumină subtilă), ci Întunericul însuşi:

În mod asemănător (chiar şi în absenţa întunericului nopţii), aspirantul trebuie să contemple mai întâi întunericul din faţa lui închizând ochii, apoi să contemple forma întunecată, teribilă a lui Bhairava cu ochii larg deschişi. Astfel se va identifica cu El.

Indiferent dacă ochii sunt închişi sau deschişi, privirea rămâne neschimbată, imuabilă în natura ei, liberă de orice obiect.

Privirea este linişte şi deschidere. Este substratul care apare din toate formele, sentimentele şi percepţiile.

89

Când un organ de simţ este obstrucţionat în funcţionarea sa de o cauză exterioară, sau în mod natural, sau prin autoimpunere, aspirantul devine interiorizat, mintea sa este sborbită într-un vid care transcende toate dualităţile şi astfel, acolo, Sinele esenţial se revelează.

Simţurile sunt porţile percepţiei. Egoul, personalitatea îşi însuşeşte orice percepţie şi încearcă să o apuce, să o păstreze. Acest efort este de fapt ataşamentul.

Când un anumit organ de simţ nu este capabil să primească informaţii de la lumea exterioară, la început poate apărea o stare de frustrare, deoarece obiectul dorit nu poate fi obţinut. Dacă aspirantul se interiorizează, această deprivare va crea brusc un vid. Închiderea (oprirea activităţii) organelor de simţ permite percepţiei să devină mai subtilă, mai senzitivă.

Acest vid este expresia disoluţiei dualităţii subiect – obiect. Deoarece obiectul a dispărut din câmpul conştiinţei, se creează un spaţiu pentru starea de vid (pentru a simţi vidul). Dacă yoghinul este absorbit complet în acest vid, în care nu mai există dualitatea subiect-obiect, Sinele Trancendent se revelează. Această Prezenţă Pură nu este nici ataşată, nici detaşată. În ea, orice percepţie apare şi dispare. Ea este continuă, liberă de schimbare, destin şi transformare.

Ce este de făcut?

În timpul retragerii în întuneric, se recomandă să facem unele meditaţii cu ochii deschişi, iar altele cu ochii închişi. Trebuie să păstrăm mereu Conştiinţa Martor şi întrebarea „Cine sunt eu?” Aici este chiar şi mai important să nu dramatizăm sau să ne lăsăm purtaţi de imaginaţie. În acest fel, ne dezvoltăm capacitatea de a fi martorul oricărui gând, oricărei senzaţii sau emoţii care apare. Atenţia este focalizată asupra întunericului ca expresie a absolutului. Exact la fel cum tăcerea care apare la sfârşitul sunetului unui gong ne revelează dimensiunea inefabilă a fiinţei noastre, starea de întuneric ne aminteşte constant de Sinele transcendent.

În mod tradiţional, retragerile în întuneric erau realizate de practicanţii avansaţi de pe linia Dzogchen a budismului tibetan, iar perioada varia de la câteva ore la zeci de ani. Unii călugări tibetani recomandă retrageri în întuneric de 49 de zile. Această perioadă este recomandată numai practicanţilor avansaţi, deoarece o asemenea retragere necesită stabilitate în starea naturală.

Există istorici care sugerează că egiptenii antici şi mayaşii practicau şi ei o formă de retragere în întuneric, care dura în mod tradiţional 10 zile. Oamenii sfinţi intrau în centrul piramidei lor, complet separaţi de lumină şi sunete. Catacombele şi reţelele subterane de tuneluri din perioada creştinismului timpuriu din Roma şi alte locuri, piramidele egiptene, peşterile eseniene de lângă Marea Moartă în Israel ar fi putut fi folosite de asemenea drept locuri pentru retrageri în întuneric.

În tradiţia taoistă, peştera, Muntele Nemuritor, Wu San, reprezintă perfecta Cameră Alchimică Interioară. Tao afirmă: „Când intri în întuneric, iar acesta devine absolut, întunericul se transformă curând în lumină” (Mantak Chia)

Pentru început, nu recomandăm retrageri în întuneric mai lungi de 7 zile.

Gaura Neagră psihologică

În acest fel, propriul nostru subconştient este purificat, aşa cum impregnările active şi pasive (reziduurile psihologice, samskara) sunt descărcate sub foma viselor în timpul nopţii. În mod aparent paradoxal, acest Întuneric Pur va absorbi o mare parte din tendinţele noastre obscure, din „întunericul” nostru psihologic, din fricile noastre care apar din lipsa conştienţei. Aşa cum găurile negre absorb cantităţi enorme de materie, la fel, în domeniul psihologic, întunericul transcendenţei poate absorbi emoţiile noastre personale limitate şi reziduuri psihice.

Dez-identificarea cu corpul fizic

Un alt fenomen deosebit şi important corelat cu retragerea în întuneric pentru perioade lungi de timp este eliminarea identificării cu corpul fizic. În absenţa impulsurilor senzoriale puternice care aduc conştienţa corporală, descoperim că nu avem nici un motiv să presupunem că suntem doar acest corp fizic. Deoarece nu ne putem vedea mâinile, picioarele, trunchiul etc, înţelegem că Prezenţa Pură, sentimentul lui „Eu sunt” este la fel de viu atât în corpul fizic, cât şi în afara lui, la stânga, la dreapta, în faţă, în spate, sus sau jos… Ca urmare, sentimentul eliberării de identificarea cu corpul fizic apare în mod natural şi evident. Nu mai avem nici un motiv să afirmăm că suntem acest corp, din moment ce întregul spaţiu ni se revelează ca un nou „corp”, în care conştiinţa noastră se poate manifesta liber.

Integrarea întunericului în viața de zi cu zi

După experiența meditativă dintr-o retragere în întuneric, vom încerca să integrăm această experiență în viața de zi cu zi. Când ne mișcăm, mergem la muncă, vorbim, mâncăm sau facem orice altceva, vom încerca să fim conștienți, că purtăm în noi nu doar o mică parte de întuneric, ci toată măreția Întunericului. Nu este imaginație, ci o conștiență pătrunzătoare care nu poate fi conceptualizată, imaginată sau văzută fără a pierde înțelesul real și puterea transformatoare. Purtăm în noi întunericul care a pătruns înăuntru. Este ca și cum am avea mereu o lumină în interiorul Inimii noastre (sau simțim o iubire care radiază în toate direcțiile). Facem la fel și cu Întunericul ca o expresie a transcendenței. Nu este un exercițiu de vizualizare, ci un act natural de conștiență non-conceptuală. Dacă purtăm în noi lumina Inimii și simțim lumina, corpul nostru începe să radieze lumină. Cei care au o sensibilitate subtilă vor începe să simtă. Pentru a crește intensitatea luminii interioare, taoiștii folosesc diferite metode cum ar fi absorbirea luminii soarelui și ingerarea luminii răsăritului. În mod fundamental, ei concep corpul nemuritor ca fiind alcătuit din lumină. O absorbție similară se va petrece acum cu Întunericul radiant, pur transcendent.

Recomandări:

Este bine să dormiți suficient în zilele anterioare unei retrageri în întuneric. În general, oamenii încep asemenea retrageri dormind foarte mult. Nu este nimic greșit în asta, e un proces natural care apare odată cu relaxarea și cu re-acordarea cu ritmurile universale ale naturii. Dar, deoarece prima retragere va fi mai scurtă, e bine să cuprindă o perioadă cât mai mare de meditație.

Programul poate fi asemănător cu cel din retragerile Hridaya, doar orientativ, nu obligatoriu. Este foarte important să ne eliberăm de ideea unui program extrem de strict, care este corelat cu emisfera cerebrală stângă, rațională. O retragere în întuneric trebuie să dezvolte o atitudine intuitivă, corelată cu emisfera cerebrală dreaptă.

Conștiența se va amplifica și nu trebuie să ne fie teamă de plictiseală. Vom înțelege că plictiseala este un concept foarte relativ, pentru că este corelat cu dorința și foamea de stimulare. Relaxarea profundă și conștiența elimină gradat această nevoie constantă de stimulare. În liniștea și calmul camerei întunecate, nevoia de a citi, a privi la televizor, a lucra la computer sau a discuta cu prietenii se va estompa gradat, simultan cu liniștirea tendințelor subconștiente.

Practica Hatha Yoga este recomandată, și este bine să fie realizată în stilul Hridaya Yoga, evitând orice atitudine de forțare.

Păstrând atitudinea de martor, tiparele minții noastre pot fi mult mai ușor obiectivate. Astfel, mintea poate fi transceansă cu ușurință. Conștiința Inimii Spirituale devine mult mai acută și revelează noi dimensiuni ale profunzimii.

În timpul retragerii, pot apărea diferite imagini și viziuni. Chiar dacă pot să pară fascinante sau sacre, trebuie să păstrăm conștiența conștiinței, întrebându-ne “Cine sunt eu?”, “Cine este martorul acestor viziuni?”

Lasă un răspuns

Theme: Overlay by Kaira