Santosha (saṃtoṣa) înseamnă a te mulțumi cu puțin, moderație dar și serenitate. În Yoga sutra, cap. 2 sūtra 42, Patanjali spune: “Din saṃtoṣa apare fericirea supremă”.
Saṃtoṣa nu este pasivitate și acceptare inconștientă, ci este o profundă înțelegere a armoniei existenței, a rostului fiecărui lucru sau a fiecărei circumstanțe de viață. Doar în felul acesta în suflet poate să fie calm, pace, mulțumire și serenitate.
Există un nivel al conștiinței limitate, egotice, în care este bine doar ceea ce simte omul că îi aduce lui bine, plăcere, împlinire personală. Însă de multe ori, destinul, karma, necesitatea menținerii unui echilibru la o scară mai amplă decât cea personală, duc la evenimente ce pot să pară nedrepte, crude din punctul de vedere al individului, dar ele sunt în realitate benefice văzute din planul atotcuprinzător al Conștiinței Divine. De aceea, pentru a trăi cu adevărat saṃtoṣa e necesară atingerea acelei viziuni superioare, transpersonale, unificatoare. Centrarea în Inima Spirituală poate să ofere această perspectivă iluminatorie. Atunci ești mulțumit cu tine însuți, în tine însuți, în Sine. Orice altceva se circumscrie acestei viziuni superioare și este trăit cu înțelepciune.
Chiar și dacă nu e încă atins acest nivel înalt de conștiință, tendința de a vedea ceea ce este bun în orice situație, bucuria de a descoperi frumosul, armonia, înțelepciunea ce ni se dăruie prin tot ceea ce este viața noastră, poate să trezească saṃtoṣa în noi. Uneori deși nu este înțeles pe deplin rostul unor suferințe sau circumstanțe mai dureroase din viață, credința că totul este construit și orchestrat astfel încât să împlinească armonia totului, generează posibilitatea de a depăși cu serenitate orice obstacol.
Cel care respectă ahimsā (non-violența) nu atrage asupra lui gândurile rele ale celorlalți, și este mulțumit; respectând aparigraha (non-acumularea) nu-și dorește să acumuleze și este mulțumit; dacă respectă asteya (a nu fura) nu-și însușește ce este al altcuiva și este mulțumit și netulburat de ceilalți.
Neșansa, greșelile pe care le face sau nereușitele nu creează nemulțumire în cel care respectă saṃtoṣa, deoarece el înțelege că toate își au rostul lor în jocul conștiinței și toate contribuie până la urmă pentru evoluția sa.
A trăi în prezent este firesc pentru cel care aspiră să trăiască mulțumit. El nu este obsedat de grijile viitorului și nici tulburat de umbrele trecutului.
De asemenea, această atitudine implică o stare de egalitate mentală atât în cazul succesului cât și în cazul insuccesului. În Bhagavad-Gita, cap.2, Krishna îi spune lui Arjuna: “Atunci când un om, o Partha, elimină din minte toate dorințele și când este mulțumit prin Sine, se spune despre acel om că este ferm în înțelegerea sa”. “Cel care nu se implică în supărări și care nu se lasă dominat de plăceri, cel care a părăsit orice dorință și atracție, cât și teama și mânia, acela să știi că este ferm în înțelepciunea sa”. “Cel pe care nici un lucru exterior nu-l afectează, fie că primește binele, fie că primește răul, cel care nu urăște și care nu se mai complace în plăceri efemere, acela să știi că este ferm în înțelepciunea sa”.
Nemulțumirea este una din limitările impuse de maya prin avidya (ignoranța) și trebuie să fie îndepărtată, deoarece ea atrage multe complexe de inferioritate și în unele situații chiar induce boli psihice.
Calmul minții, saṃtoṣa în plan mental asigură premizele unei meditații reușite.
Mulțumirea este și o expresie a renunțării la tot ceea ce moartea poate să ne ia, yoghinul trăind astfel fericit în orice circumstanțe de viață. Neatașat de nimic, fără să aibă dorințe deșarte, cufundat în Inima sa, el ajunge la fericirea cea mai înaltă.
Acceptarea senină a vieții este foarte bine cuprinsă în cuvintele unui maestru zen: ”Când îmi este foame mănânc, când sunt obosit mă culc”. Ești atunci în armonie cu totul și lași ca armonia Totului să se reflecte deplin în tine.
În comentariul său la sūtra 42 din capitolul doi al Yoga Sūtra-elor, Vyasa citează Mahabharata:
”Oricât de mari ari fi plăcerile senzuale ale acestei lumi și oricât de mari ar fi fericirile paradisului, ele nu reprezintă nici măcar o fracțiune din fericirea care apare prin încetarea dorințelor.”
De altfel Vyasa, în comentariul la sūtra 32 a aceluiași capitol, definește saṃtoṣa ca: ”absența dorinței de a dobândi alte lucruri decât cele care ne sunt la îndemână”.