Data/Timpul
Date(s) - 10 martie 2020
10:00 - 11:30
Locația
Kamala Yoga and Wellness Studio
Categories
Qigong (qi gong, chi kung sau chi gung – „Cultivarea energiei vieții„) este un sistem holistic de menținere a sănătății, vitalității și longevității, și de transformare spirituală. Cu rădăcini în medicina chineză, alchimie internă și artele marțiale, qigong este considerat o practică de trezire și echilibrare a energiei vieții (numită qi sau chi).
În general, Qigong-ul este asociat și cu practica Tai Chi Chuan-ului (numit precurtat și Tai Chi), considerat Qigong în mișcare, care este unul dintre cele mai utilizate exerciţii pentru cultivarea sănătăţii şi longevităţii.
Prin combinarea armonioasă a mişcării conştiente și respirației cu meditaţia, beneficiile acestei arte străvechi se extind de la aspecte pur fizice până la excelente rezultate psihomentale şi, în continuare, la evoluţie spirituală:
– echilibru fizic, un corp armonios, creşterea vitalităţii
– focalizarea atenţiei
– echilibru psiho-emoţional, controlul şi reducerea stresului
– îmbunătăţirea sistemului cardio-vascular şi a funcţionării organelor interne
– întărirea sistemului imunitar şi prevenirea îmbolnăvirii
– menţinerea tinereţii şi încetinirea procesului de îmbătrânire.
Cursul este adaptat persoanelor în vârstă, cu accent pe amplificarea echilibrului, memoriei, stării generale de vitalitate, flexibilitate, pentru concentrare și o stare psiho-mentală bună.
Tematica acestui curs cuprinde:
– elemente practice pentru postură corectă, respirație corectă, atitudine corectă
– Qigong-ul celor 5 animale (sau „Jocul celor 5 animale”)
– Ba Duan Jin („cele 8 piese de brocart”)
– qigong pentru vitalitate, pentru articulații, oase, coloană, mușchi
– forme scurte de tai chi, etc
Recomandați acest curs și altor persoane interesate
sau care au nevoie de aceste informații practice!