Criterii de certificare

Următoarele criterii de certificare trebuie să fie îndeplinite de către toți studenții care doresc să devină profesori Hridaya de meditație și Hatha Yoga.

Ne rezervam dreptul de a nu oferi certificatul de absolvire acelui student care nu își îndeplinește obligațiile de curs sau care nu respectă standardele Hridaya, detaliate mai jos.

Prezența

Obținerea diplomei este condiționată de participarea la cele 200 de ore prevăzute de regulamentul Yoga Alliance.

Situațiile speciale se discută în particular cu profesorii Centrului Kamala.

Examene

Fiecare student va susține două examene pe parcursul programului de studiu. Întrebările sunt din prezentările de curs și materialele suplimentare care vor fi primite. Absolvirea cursului depinde de rezultatele obținute la aceste verificări.

Practica

Finalizarea cu succes a tuturor etapelor practice trebuie să demonstreze capacitatea studentului de a preda Hridaya yoga folosind metodologia Hridaya, inclusiv o bună cunoaştere a mnemonicilor și însușirea teoretică a materialului în sine, răspunsul corect la întrebările ce vor fi puse de elevi etc.

Comportamentul profesional și etic

După certificare, este firesc ca un profesor Hridaya să adere la anumite standarde, care vor fi descrise în întregime în Codul spiritual pe care îl veți semna la sfârșitul cursului.

Dacă va fi vreodată o plângere gravă (care se va dovedi justificată) împotriva unui profesor Hridaya, aceasta ar putea duce la suspendarea profesorului respectiv.

Utilizarea numelui „Hridaya”

Încurajăm pe toți absolvenții cursului nostru de profesori Hridaya să predea meditația hridaya și hatha yoga. Numele „Hridaya” ar trebui să fie onorat prin comportamentul și competența profesorului.

1. PREZENTARE

2. VIZIUNEA

3. CRITERII DE CERTIFICARE

4. TERMENII DE ACORD

5. CURS PROFESORI YOGA  – 9 MODULE

Lasă un răspuns

Theme: Overlay by Kaira