A ierta totul, a iubi totul, a intelege totul cu iubire si pace. Asa ar putea fi definita viata lui Ramakrishna in cateva cuvinte.

In primele ore ale diminetii de 18 februarie 1836, s-a nascut in India cel care avea sa fie unul dintre marii intelepti ai acestei planete. Parintii sai, Khudiram si Chandra, i-au pus numele de Gadadhar, dar el a fost cunoscut mai tarziu sub numele de Ramakrishna. Astrologii i-au prezis, chiar de atunci, un viitor deosebit. La varsta de cinci ani, baiatul invatase deja pe de rost numele tuturor stramosilor lui, imnurile inchinat diferitelor zeitati, cat si marile povestiri epice fundamentale ale traditiei hinduse. La scoala, si-a orientat intreaga atentie asupra studiului vietilor sfintilor si a eroilor spirituali.

Perseverenta in analiza acestor aspecte il ducea in stari profunde de meditatie, dar nu numai subiectele spirituale declansau asemenea stari, ci orice peisaj deosebit si frumos. Iata cum descrie el insusi prima sa stare de extaz: “Intr-o zi de iunie sau iulie, cand aveam sase sau sapte ani, ma plimbam pe o poteca ingusta ce separa campurile de orez, mestecand absent cateva boabe din orezul fiert pe care il purtam in cos. Privind pe cer, am vazut niste nori frumosi, vinetii, nori de furtuna, intinzandu-se cu repeziciune si acoperind cerul. In acelasi timp, ca o salba de margaritare, un sir de cocori in zbor, de o albeata sclipitoare, tiveau parca acesti nori intr-o imagine neasemuit de frumoasa. Contrastul acestei viziuni m-a impresionat atat de mult, incat mintea mea s-a dilatat in nemarginire, facandu-ma sa cad in lan, lipsit de cunostinta. Orezul din cosulet s-a raspandit in toate directiile. Mai tarziu, m-au gasit cativa oameni care m-au dus pe brate acasa. Emotia intensa in fata acestei fascinante armonii mi-a inundat sufletul, facandu-ma sa ma pierd, incremenit, intr-o imensa bucurie.”

Pentru Ramakrishna, Kali (Marea Putere Cosmica a Timpului, simbolica reprezentare tantrica a timpului necrutator), a fost de la inceput aspectul divin catre care el si-a orientat continuu profunda sa aspiratie, intr-o dorinta intensa de a inlatura voalurile aparentei, ale relativitatii acestei lumi. El a inceput prin a se concentra neintrerupt asupra imaginii simbolice a lui Kali, uneori nedormind si nemancand zile in sir, implorand-o pe zeita sa i se reveleze. In urma unei viziuni spirituale exceptionale a Mamei Divine, el a cunoscut o perioada deosebita, in care a avut o dorinta si mai mare de a percepe mai profund Realitatea Absoluta. Cand starile si viziunile sale se accentuau, Hriday, nepotul sau, avea grija de el, caci in acele stari beatifice, Ramakrishna pierdea legatura cu lumea fizica, corpul sau parea inconjurat de o lumina stranie, si chiar picaturi de sange ii ieseau prin porii pielii.

 “Intr-o zi, eram prada unei dureri de nesuportat, incat mi se parea ca mi se rasuceste inima ca o rufa uda… Ma sfasia ideea ca nu avusesem niciodata in viata viziunea Realitatii spirituale pe care o intuiam, cand, deodata, o emotie teribila m-a cuprins… percepeam acum un ocean de spirit, fara limite, orbitor. In orice directie imi indreptam privirea si oricat de departe priveam, nu vedeam decat enorme valuri in miscare ale acestui ocean stralucitor de lumina. Ele se precipitau tumultoase asupra mea, cu un freamat melodios divin, ca pentru a ma inghiti. Intr-o clipa, ele m-au cuprins, inundandu-ma. Coplesit de ele, m-am sufocat. Mi-am pierdut apoi constiinta si am cazut. Cum a trecut acea zi si urmatoarea, nu mai stiu deloc. Ma simteam ca si cum in interiorul meu se legana un ocean de beatitudine inefabila si pana in cele mai adanci cute ale fiintei mele eram constient de prezenta continua a Eternei Mame Cosmice.”

 In anul 1861, in viata sa a aparut maestra tantrica, Bhairavi Brahmani, care timp de trei ani i-a indrumat cautarea spirituala si l-a ajutat in disciplinarea si controlul energiilor profunde ale propriei sale fiinte. Apoi, Ramakrishna l-a intalnit pe Totapuri, un yoghin ratacitor, care l-a ajutat sa transceanda imaginea personalizata a Divinului si sa ajunga la  Absolutul fara forma, etern si nediferentiat. Practicand meditatia sub indrumarea atenta a lui Totapuri, Ramakrishna a reusit sa atinga desavarsirea spirituala si a ramas trei zile continuu in extazul cel mai inalt (Nirvikalpa Samadhi). Desi putea sa ramana la acel nivel suprem, Ramakrishna a inteles ca avea de indeplinit o misiune si urma sa ajute oamenii. Dupa sase luni de perfecta beatitudine si comuniune cu Realitatea Absoluta, Ramakrishna a revenit la viata din aceasta lume fizica pentru a ajuta umanitatea. El s-a apropiat de toate suferintele si durerile oamenilor si a dorit cu ardoare sa aduca chiar si o infima raza de lumina ochilor orbi din punct de vedere spiritual.

Pana la sfarsitul vietii sale, constient ca sensul profund al spiritualitatii se pierde din ce in ce mai mult in lume, datorita pasiunilor grosiere sau superficialitatii, Ramakrishna a urmarit sa ii adune pe cei care se imprastiau inutil, incercand sa arate calea proprie de evolutie fiecarui om.

In 1867, el s-a reintalnit cu tanara sa sotie, Sharada Devi (cu care fusese casatorit, conform traditiilor indiene, cand ea avea numai cinci ani), pe care a ajutat-o sa inteleaga aspectele complexe ale practicii yoga si i-a dezvaluit unele tehnici secrete din Tantra Yoga. Sub influenta lui, Sharada Devi s-a transformat extraordinar de mult si a dobandit intr-un timp foarte scurt numeroase puteri paranormale, fiind si in ziua de azi venerata in India drept o fiinta sfanta. Ea l-a ajutat intreaga sa viata in misiunea sa spirituala, fiind numita de discipolii lui Ramakrishna  – “Mama Sfanta”.

In 1884, starea sanatatii sale a fost grav afectata ca urmare a unei fracturi la o mana, datorata unei cazaturi produsa in timp ce intra in starea de Samadhi. In aprilie 1885, datorita preluarilor karmice, s-a produs o inflamatie a gatului, iar medicii au descoperit ca era bolnav de cancer. A fost internat pentru o perioada intr-un spital din Calcutta, iar cu aceasta ocazie, medicul sau a putut sa studieze din punct de vedere clinic realitatea starilor de Samadhi, stabilind chiar la stetoscop ca, de indata ce ele se produceau, inima dadea toate indicatiile specifice starii de moarte. Intors de la spital, desi nevindecat, Ramakrishna a continuat sa isi indrume discipolii spre descoperirea Realitatii Supreme. Cu putin timp inainte de parasirea planului fizic, desi nu mai putea sa absoarba decat hrana lichida, el spunea: “Ma simt bine… niciodata nu m-am simtit atat de bine. Numai corpul sufera. Cand spiritul este topit in Supremul Absolut, nu se mai simte aproape nimic. Beatitudinea este continua si indescriptibila.”

Termenul “femei si aur”, care a fost folosit intr-un sens general, apare mereu in invataturile lui Sri Ramakrishna pentru a desemna principalele piedici in calea progresului spiritual. Literal, expresia preferata a maestrului, “kaminikanchan”, inseamna doar “dorinta sexuala si lacomie”, otravitoare influenta care intarzie cresterea spirituala a aspirantului. El a folosit cuvantul “kamini” sau “femeie” ca un termen concret referitor la instinctul sexual atunci cand se adresa discipolilor barbati. El sfatuia femeile, pe de alta parte, sa se fereasca de “barbat”. “Kanchan” sau “aur” simbolizeaza avaritia, care este un alt obstacol in calea vietii spirituale. Sri Ramakrishna nu si-a invatat nici un discipol sa urasca vreo femeie, sau femeile in general. Acest lucru este evident in intreaga sa invatatura referitoare la acest lucru si judecandu-le in ansamblu. Maestru privea toate femeile ca fiind tot atatea imagini ale Mamei Divine a Universului. El a adus cel mai inalt omagiu feminitatii acceptand o femeie drept ghid atunci cand a practicat metode ale tantrismului foarte profunde. Sotia sa, cunoscuta si venerata ca Mama Sfanta, a fost insotitoarea sa constanta si primul sau discipol. La sfarsitul practicii sale spirituale el a adorat-o efectiv pe sotia sa ca fiind incarnarea Marii Puteri Cosmice Kali, Mama Divina. Dupa ce el a parasit planul fizic, Mama cea Sfanta a devenit ghidul spiritual nu doar al unui mare numar de capi de familie, dar si a multor calugari ai Ordinului Ramakrishna.

Viata lui Sri Ramakrishna este o dovada de netagaduit ca este posibil sa il cunoastem pe Dumnezeu chiar in aceasta existenta. El ne-a aratat prin experienta sa proprie, ca toate caile spirituale fundamentale sunt adevarate si se unesc in acelasi unic Adevar Suprem. Dupa ce a experimentat practic, intr-un ritm extraordinar, cele 64 de sadhana-e tantrice, el a urmat timp de sase luni, experienta monismului absolut (Advaita Vedanta), dar aceasta nu l-a impiedicat sa se dedice cu tot atata deschidere, cu aceeasi intensitate si totusi separat, cultului lui Rama, Krishna, Kali si al altor zeitati fundamentale din panteonul hindus. El a ajuns la o cunoastere profunda in islamism, apoi in crestinism, conformandu-se de fiecare data in mod strict regulilor si ritualurilor religiilor respective, chiar daca existau contradictii fata de riguroasele prescriptii ale hinduismului. De fiecare data, ducand experienta pana la finalizarea sa ultima, el constata ca “si aceasta cale conduce la Dumnezeu.”

Ganduri luminoase

– Este nascut in van cel care, avand rarul privilegiu de a fi nascut om, este incapabil sa ajunga la Dumnezeu in aceasta viata.

– A-i hrani pe oameni inseamna a-L servi pe Dumnezeu. Dumnezeu exista si sub forma focului subtil in toate fiintele vii. Hrana oferita este un sacrificiu adus focului foamei care si el il reprezinta pe Dumnezeu.

– Iubeste toate fiintele! Nimeni nu este altceva decat un alt aspect al Tău. Dumnezeu este in noi toti si nimic nu exista in afara lui Dumnezeu.

 Dialoguri cu discipolii

–         Cum trebuie sa traim in lume?

–         Indepliniti-va toate indatoririle voastre avand sufletul fixat in mod constant asupra lui Dumnezeu. Cat despre parintii, sotia si copiii vostri, serviti-i ca pe voi insiva, dar fiti constienti, in adancul inimii voastre, ca ei va apartin, cu atat mai putin cu cat de multe ori ei nu il iubesc pe Dumnezeu.

–         Cum am putea sa ne fixam mintea asupra lui Dumnezeu?

–         Repetand numele lui Dumnezeu si cantand gloria Sa, fiind intr-o companie sfanta; si din cand in cand vizitandu-i pe cei daruiti lui Dumnezeu si pe oamenii sfinti. Mintea nu poate sa se refugieze in Dumnezeu daca este scufundata zi si noapte in lumesc, in responsabilitatile si indatoririle lumesti; este necesar sa te retragi in singuratate din cand in cand si sa te gandesti la Dumnezeu. Sa iti fixezi mintea in Dumnezeu este foarte dificil, la inceput, daca nu practici meditatia in singuratate. Cand un copac este tanar el trebuie inconjurat cu un gard, altfel va fi distrus de capre. Pentru a medita, trebuie sa te retragi in interiorul tau sau sa mergi intr-un colt mai ferit sau in padure. Si trebuie sa discerni intotdeauna intre Real si ireal.

–         Este posibil sa il vezi pe Dumnezeu?

–         Da, cu siguranta. Traind din cand in cand in singuratate, repetand numele lui Dumnezeu si cantand Gloria Sa, discriminand intre ceea ce este Real si ireal – acestea sunt metodele care trebuie sa fie folosite pentru a-L vedea.

–         In ce conditii poate cineva sa-l vada pe Dumnezeu?

–         Plângi după Dumnezeu cu o inimă plină de dor și cu siguranță Îl vei vedea. Oamenii varsă o galeată de lacrimi pentru soție și copii, înoată în lacrimi pentru bani. Dar cine plânge după Dumnezeu?

Dorul este ca un răsărit trandafiriu. După zorii de ziuă, apare soarele. Dorul intens este urmat de viziunea lui Dumnezeu.

Dumnezeu se reveleaza unui adorator care se simte atras de El prin forta combinata a acestor trei tipuri de atractie: atractia pe care o resimte omul obisnuit pentru posesiunile lumesti, atractia pe care o simte copilul pentru mama sa si atractia pe care o simte sotul pentru sotia sa cea casta. Daca cineva se simte atras de El prin forta combinata a acestor trei tipuri de atractii, atunci prin ea el Il poate atinge.

Poti sa-l iubesti pe Dumnezeu chiar si asa cum mama isi iubeste copilul, femeia casta sotul, si omul obisnuit isi iubeste bogatia. Aduna impreuna aceste trei forte ale iubirii, aceste trei forte de atractie, si daruieste-le pe toate lui Dumnezeu. Atunci cu siguranta Il vei vedea.

Este necesar sa te rogi lui Dumnezeu cu o inima plina de dor. Puiul de pisica stie doar cum sa-si cheme mama plangand: “Miau, miau!” El este multumit oriunde il pune mama sa. Si mama pisica il duce uneori in bucatarie, cateodata  pe podea, cateodata pe pat. Cand sufera, el plange “Miau, miau!” El atata stie. Dar imediat ce mama lui ii aude plansetul, oriunde ar fi, ea vine la puiul sau.

–         Ce este SAMADHI?

–         Este completa topire a mintii in Constiinta lui Dumnezeu. JNANI experimenteaza starea de JADA SAMADHI, in care nu mai exista nici o urma de “Eu”. SAMADHI atins pe calea lui BHAKTI este numit “CHETANA SAMADHI”. In aceasta stare de SAMADHI, ramane constiinta lui “Eu” care corespunde unei relatii de servitor umil – Stapan, sau unei relatii de adorator – Cel adorat, sau de cel care se bucura si subiectul bucuriei sale.  Dumnezeu este Stapanul suprem; aspirantul este servitorul umil. Dumnezeu este Cel Preaiubit; aspirantul este adoratorul. Dumnezeu este subiectul bucuriei; aspirantul este cel care se bucura. El spune: “Eu nu vreau sa fiu de zahar, eu vreau sa-l mananc.”

Despre destinul omului

O servitoare in casa unui om bogat realizeaza toate indatoririle gospodaresti, dar gandul sau este la propria sa casa din satul sau natal. Ea creste copii stapanului sau ca si cum ar fi proprii sai copii. Ea chiar vorbeste de ei ca “Rama al meu” sau “Hari al meu”. Dar in mintea sa ea stie foarte bine ca ei nu ii apartin catusi de putin.

Testoasa inoata prin apa. Dar poti sa ghicesti unde se indreapta gandurile ei? Ele sunt pe tarm, acolo unde si-a ingropat ouale. Realizeaza-ti toate indatoririle lumesti, dar pastreaza-ti mintea la Dumnezeu.

Lumea este apa si mintea este laptele. Daca torni lapte in apa ele se amesteca; atunci nu mai poti gasi lapte pur. Dar poti sa lasi laptele sa se acreasca si apoi sa extragi untul. Apoi, cand acest unt este pus in apa el va pluti. Astfel este necesar sa se practice tehnicile spirituale in singuratate si sa se obtina untul cunoasterii si al iubirii. Chiar daca pastrezi acel unt in apa lumii cele doua nu se vor amesteca. Untul va pluti.

 Parabole

–         Un braconier a intrat in secret, intr-o noapte, in gradina unui om bogat si a inceput sa pescuiasca intr-un lac. Proprietarul, afland despre aceasta, a inconjurat lacul cu oamenii sai si la lumina facliilor s-a dus sa prinda hotul. Acesta, nevazand nici un mijloc de scapare, s-a asezat sub un copac si si-a dat pe corp cu cenusa, ca un calugar ratacitor (sadhu). Cand oamenii proprietarului au sosit acolo, ei nu au mai gasit nici un pescar, ci doar un sadhu acoperit cu cenusa sfanta, asezat sub un arbore si parand a fi adancit intr-o profunda meditatie., A doua zi dimineata, toti vecinii stiau ca un mare sadhu venise pe acea proprietate. Sute de persoane au venit sa ii  aduca fructe si prajituri, prezentand-si omagiile lor. Bani de aur si de argint s-au adunat in fata lui. Atunci, braconierul si-a spus: “Ce minune! Eu nu sunt un adevarat sadhu si totti toata lumea imi arata consideratie. Daca as deveni un adevarat sadhu, as putea cu siguranta sa ajung la Dumnezeu”. Astfel, greseala sa a generat o adevarata trezire spirituala.

–         O femeie a mers odata sa-si vada prietena care era tesatoare. Aceasta, care a tors pana atunci mai multe feluri de fire de matase, era foarte fericita sa-si vada prietena si i-a spus: Nici nu pot sa-ti spun cat de fericita sunt ca te vad. Asteapta putin sa aduc cateva prajituri. Si a iesit din camera. Femeia privind la firele de diferite culori a fost tentata si a ascuns un ghem sub unul dintre brate. Tesatoare s-a intors si a inceput sa-si serveasca prietena cu multa bucurie. Insa uitandu-se la fire a observat ca prietena ei a luat un ghem si s-a gandit la un plan pentru a-l recupera. Ea spuse: O, prietena mea, a trecut atat timp de cand nu te-am mai vazut. Aceasta este o zi a bucuriei pentru mine. De aceea te rog sa dansezi cu mine.” Prietena i-a spus: ”Surioara, si eu sunt foarte fericita”. Si astfel cele doua prietene au inceput sa danseze impreuna. Cand tesatoarea a vazut ca prietena ei danseaza fara sa ridice mainile i-a spus: “Hai sa dansam cu ambele maini ridicate. Aceasta zi este o zi de mare bucurie”. Insa prietena tesatoarei a inceput sa danseze doar cu un brat ridicat tinandu-l pe celalalt lipit de trup. Tesatoarea ii spuse: “Cum asta surioara? De ce dansezi doar cu o mana ridicata? Danseaza impreuna cu mine cu ambele maini ridicate. Uita-te la mine. Eu dansez cu ambele maini in sus”. Insa prietena tesatoarei continua sa danseze doar cu o mana ridicata spunand cu un zambet: “Asa stiu eu sa dansez.” Ramakrishna a continuat: “Eu nu tin un brat lipit de trup. Amandoua mainile mele sunt libere. Mie nu imi este teama de nimic pentru ca eu accept atat NITYA, (eternul), cat si LILA (jocul efemer al iluziei), atat Absolutul, cat si Relativul.”

articol preluat din revista de naturism si spiritualitate „Elixirium”, aparuta la editura Kamala.