Autor: Veronica Godeanu

Ramakrishna – O viaţă de iubire

A ierta totul, a iubi totul, a intelege totul cu iubire si pace. Asa ar putea fi definita viata lui Ramakrishna in cateva cuvinte.

In primele ore ale diminetii de 18 februarie 1836, s-a nascut in India cel care avea sa fie unul dintre marii intelepti ai acestei planete. Parintii sai, Khudiram si Chandra, i-au pus numele de Gadadhar, dar el a fost cunoscut mai tarziu sub numele de Ramakrishna. Astrologii i-au prezis, chiar de atunci, un viitor deosebit. La varsta de cinci ani, baiatul invatase deja pe de rost numele tuturor stramosilor lui, imnurile inchinat diferitelor zeitati, cat si marile povestiri epice fundamentale ale traditiei hinduse. La scoala, si-a orientat intreaga atentie asupra studiului vietilor sfintilor si a eroilor spirituali.

Perseverenta in analiza acestor aspecte il ducea in stari profunde de meditatie, dar nu numai subiectele spirituale declansau asemenea stari, ci orice peisaj deosebit si frumos. Iata cum descrie el insusi prima sa stare de extaz: “Intr-o zi de iunie sau iulie, cand aveam sase sau sapte ani, ma plimbam pe o poteca ingusta ce separa campurile de orez, mestecand absent cateva boabe din orezul fiert pe care il purtam in cos. Privind pe cer, am vazut niste nori frumosi, vinetii, nori de furtuna, intinzandu-se cu repeziciune si acoperind cerul. In acelasi timp, ca o salba de margaritare, un sir de cocori in zbor, de o albeata sclipitoare, tiveau parca acesti nori intr-o imagine neasemuit de frumoasa. Contrastul acestei viziuni m-a impresionat atat de mult, incat mintea mea s-a dilatat in nemarginire, facandu-ma sa cad in lan, lipsit de cunostinta. Orezul din cosulet s-a raspandit in toate directiile. Mai tarziu, m-au gasit cativa oameni care m-au dus pe brate acasa. Emotia intensa in fata acestei fascinante armonii mi-a inundat sufletul, facandu-ma sa ma pierd, incremenit, intr-o imensa bucurie.”

Pentru Ramakrishna, Kali (Marea Putere Cosmica a Timpului, simbolica reprezentare tantrica a timpului necrutator), a fost de la inceput aspectul divin catre care el si-a orientat continuu profunda sa aspiratie, intr-o dorinta intensa de a inlatura voalurile aparentei, ale relativitatii acestei lumi. El a inceput prin a se concentra neintrerupt asupra imaginii simbolice a lui Kali, uneori nedormind si nemancand zile in sir, implorand-o pe zeita sa i se reveleze. In urma unei viziuni spirituale exceptionale a Mamei Divine, el a cunoscut o perioada deosebita, in care a avut o dorinta si mai mare de a percepe mai profund Realitatea Absoluta. Cand starile si viziunile sale se accentuau, Hriday, nepotul sau, avea grija de el, caci in acele stari beatifice, Ramakrishna pierdea legatura cu lumea fizica, corpul sau parea inconjurat de o lumina stranie, si chiar picaturi de sange ii ieseau prin porii pielii.

 “Intr-o zi, eram prada unei dureri de nesuportat, incat mi se parea ca mi se rasuceste inima ca o rufa uda… Ma sfasia ideea ca nu avusesem niciodata in viata viziunea Realitatii spirituale pe care o intuiam, cand, deodata, o emotie teribila m-a cuprins… percepeam acum un ocean de spirit, fara limite, orbitor. In orice directie imi indreptam privirea si oricat de departe priveam, nu vedeam decat enorme valuri in miscare ale acestui ocean stralucitor de lumina. Ele se precipitau tumultoase asupra mea, cu un freamat melodios divin, ca pentru a ma inghiti. Intr-o clipa, ele m-au cuprins, inundandu-ma. Coplesit de ele, m-am sufocat. Mi-am pierdut apoi constiinta si am cazut. Cum a trecut acea zi si urmatoarea, nu mai stiu deloc. Ma simteam ca si cum in interiorul meu se legana un ocean de beatitudine inefabila si pana in cele mai adanci cute ale fiintei mele eram constient de prezenta continua a Eternei Mame Cosmice.”

 In anul 1861, in viata sa a aparut maestra tantrica, Bhairavi Brahmani, care timp de trei ani i-a indrumat cautarea spirituala si l-a ajutat in disciplinarea si controlul energiilor profunde ale propriei sale fiinte. Apoi, Ramakrishna l-a intalnit pe Totapuri, un yoghin ratacitor, care l-a ajutat sa transceanda imaginea personalizata a Divinului si sa ajunga la  Absolutul fara forma, etern si nediferentiat. Practicand meditatia sub indrumarea atenta a lui Totapuri, Ramakrishna a reusit sa atinga desavarsirea spirituala si a ramas trei zile continuu in extazul cel mai inalt (Nirvikalpa Samadhi). Desi putea sa ramana la acel nivel suprem, Ramakrishna a inteles ca avea de indeplinit o misiune si urma sa ajute oamenii. Dupa sase luni de perfecta beatitudine si comuniune cu Realitatea Absoluta, Ramakrishna a revenit la viata din aceasta lume fizica pentru a ajuta umanitatea. El s-a apropiat de toate suferintele si durerile oamenilor si a dorit cu ardoare sa aduca chiar si o infima raza de lumina ochilor orbi din punct de vedere spiritual.

Pana la sfarsitul vietii sale, constient ca sensul profund al spiritualitatii se pierde din ce in ce mai mult in lume, datorita pasiunilor grosiere sau superficialitatii, Ramakrishna a urmarit sa ii adune pe cei care se imprastiau inutil, incercand sa arate calea proprie de evolutie fiecarui om.

In 1867, el s-a reintalnit cu tanara sa sotie, Sharada Devi (cu care fusese casatorit, conform traditiilor indiene, cand ea avea numai cinci ani), pe care a ajutat-o sa inteleaga aspectele complexe ale practicii yoga si i-a dezvaluit unele tehnici secrete din Tantra Yoga. Sub influenta lui, Sharada Devi s-a transformat extraordinar de mult si a dobandit intr-un timp foarte scurt numeroase puteri paranormale, fiind si in ziua de azi venerata in India drept o fiinta sfanta. Ea l-a ajutat intreaga sa viata in misiunea sa spirituala, fiind numita de discipolii lui Ramakrishna  – “Mama Sfanta”.

In 1884, starea sanatatii sale a fost grav afectata ca urmare a unei fracturi la o mana, datorata unei cazaturi produsa in timp ce intra in starea de Samadhi. In aprilie 1885, datorita preluarilor karmice, s-a produs o inflamatie a gatului, iar medicii au descoperit ca era bolnav de cancer. A fost internat pentru o perioada intr-un spital din Calcutta, iar cu aceasta ocazie, medicul sau a putut sa studieze din punct de vedere clinic realitatea starilor de Samadhi, stabilind chiar la stetoscop ca, de indata ce ele se produceau, inima dadea toate indicatiile specifice starii de moarte. Intors de la spital, desi nevindecat, Ramakrishna a continuat sa isi indrume discipolii spre descoperirea Realitatii Supreme. Cu putin timp inainte de parasirea planului fizic, desi nu mai putea sa absoarba decat hrana lichida, el spunea: “Ma simt bine… niciodata nu m-am simtit atat de bine. Numai corpul sufera. Cand spiritul este topit in Supremul Absolut, nu se mai simte aproape nimic. Beatitudinea este continua si indescriptibila.”

Termenul “femei si aur”, care a fost folosit intr-un sens general, apare mereu in invataturile lui Sri Ramakrishna pentru a desemna principalele piedici in calea progresului spiritual. Literal, expresia preferata a maestrului, “kaminikanchan”, inseamna doar “dorinta sexuala si lacomie”, otravitoare influenta care intarzie cresterea spirituala a aspirantului. El a folosit cuvantul “kamini” sau “femeie” ca un termen concret referitor la instinctul sexual atunci cand se adresa discipolilor barbati. El sfatuia femeile, pe de alta parte, sa se fereasca de “barbat”. “Kanchan” sau “aur” simbolizeaza avaritia, care este un alt obstacol in calea vietii spirituale. Sri Ramakrishna nu si-a invatat nici un discipol sa urasca vreo femeie, sau femeile in general. Acest lucru este evident in intreaga sa invatatura referitoare la acest lucru si judecandu-le in ansamblu. Maestru privea toate femeile ca fiind tot atatea imagini ale Mamei Divine a Universului. El a adus cel mai inalt omagiu feminitatii acceptand o femeie drept ghid atunci cand a practicat metode ale tantrismului foarte profunde. Sotia sa, cunoscuta si venerata ca Mama Sfanta, a fost insotitoarea sa constanta si primul sau discipol. La sfarsitul practicii sale spirituale el a adorat-o efectiv pe sotia sa ca fiind incarnarea Marii Puteri Cosmice Kali, Mama Divina. Dupa ce el a parasit planul fizic, Mama cea Sfanta a devenit ghidul spiritual nu doar al unui mare numar de capi de familie, dar si a multor calugari ai Ordinului Ramakrishna.

Viata lui Sri Ramakrishna este o dovada de netagaduit ca este posibil sa il cunoastem pe Dumnezeu chiar in aceasta existenta. El ne-a aratat prin experienta sa proprie, ca toate caile spirituale fundamentale sunt adevarate si se unesc in acelasi unic Adevar Suprem. Dupa ce a experimentat practic, intr-un ritm extraordinar, cele 64 de sadhana-e tantrice, el a urmat timp de sase luni, experienta monismului absolut (Advaita Vedanta), dar aceasta nu l-a impiedicat sa se dedice cu tot atata deschidere, cu aceeasi intensitate si totusi separat, cultului lui Rama, Krishna, Kali si al altor zeitati fundamentale din panteonul hindus. El a ajuns la o cunoastere profunda in islamism, apoi in crestinism, conformandu-se de fiecare data in mod strict regulilor si ritualurilor religiilor respective, chiar daca existau contradictii fata de riguroasele prescriptii ale hinduismului. De fiecare data, ducand experienta pana la finalizarea sa ultima, el constata ca “si aceasta cale conduce la Dumnezeu.”

Ganduri luminoase

– Este nascut in van cel care, avand rarul privilegiu de a fi nascut om, este incapabil sa ajunga la Dumnezeu in aceasta viata.

– A-i hrani pe oameni inseamna a-L servi pe Dumnezeu. Dumnezeu exista si sub forma focului subtil in toate fiintele vii. Hrana oferita este un sacrificiu adus focului foamei care si el il reprezinta pe Dumnezeu.

– Iubeste toate fiintele! Nimeni nu este altceva decat un alt aspect al Tău. Dumnezeu este in noi toti si nimic nu exista in afara lui Dumnezeu.

 Dialoguri cu discipolii

–         Cum trebuie sa traim in lume?

–         Indepliniti-va toate indatoririle voastre avand sufletul fixat in mod constant asupra lui Dumnezeu. Cat despre parintii, sotia si copiii vostri, serviti-i ca pe voi insiva, dar fiti constienti, in adancul inimii voastre, ca ei va apartin, cu atat mai putin cu cat de multe ori ei nu il iubesc pe Dumnezeu.

–         Cum am putea sa ne fixam mintea asupra lui Dumnezeu?

–         Repetand numele lui Dumnezeu si cantand gloria Sa, fiind intr-o companie sfanta; si din cand in cand vizitandu-i pe cei daruiti lui Dumnezeu si pe oamenii sfinti. Mintea nu poate sa se refugieze in Dumnezeu daca este scufundata zi si noapte in lumesc, in responsabilitatile si indatoririle lumesti; este necesar sa te retragi in singuratate din cand in cand si sa te gandesti la Dumnezeu. Sa iti fixezi mintea in Dumnezeu este foarte dificil, la inceput, daca nu practici meditatia in singuratate. Cand un copac este tanar el trebuie inconjurat cu un gard, altfel va fi distrus de capre. Pentru a medita, trebuie sa te retragi in interiorul tau sau sa mergi intr-un colt mai ferit sau in padure. Si trebuie sa discerni intotdeauna intre Real si ireal.

–         Este posibil sa il vezi pe Dumnezeu?

–         Da, cu siguranta. Traind din cand in cand in singuratate, repetand numele lui Dumnezeu si cantand Gloria Sa, discriminand intre ceea ce este Real si ireal – acestea sunt metodele care trebuie sa fie folosite pentru a-L vedea.

–         In ce conditii poate cineva sa-l vada pe Dumnezeu?

–         Plângi după Dumnezeu cu o inimă plină de dor și cu siguranță Îl vei vedea. Oamenii varsă o galeată de lacrimi pentru soție și copii, înoată în lacrimi pentru bani. Dar cine plânge după Dumnezeu?

Dorul este ca un răsărit trandafiriu. După zorii de ziuă, apare soarele. Dorul intens este urmat de viziunea lui Dumnezeu.

Dumnezeu se reveleaza unui adorator care se simte atras de El prin forta combinata a acestor trei tipuri de atractie: atractia pe care o resimte omul obisnuit pentru posesiunile lumesti, atractia pe care o simte copilul pentru mama sa si atractia pe care o simte sotul pentru sotia sa cea casta. Daca cineva se simte atras de El prin forta combinata a acestor trei tipuri de atractii, atunci prin ea el Il poate atinge.

Poti sa-l iubesti pe Dumnezeu chiar si asa cum mama isi iubeste copilul, femeia casta sotul, si omul obisnuit isi iubeste bogatia. Aduna impreuna aceste trei forte ale iubirii, aceste trei forte de atractie, si daruieste-le pe toate lui Dumnezeu. Atunci cu siguranta Il vei vedea.

Este necesar sa te rogi lui Dumnezeu cu o inima plina de dor. Puiul de pisica stie doar cum sa-si cheme mama plangand: “Miau, miau!” El este multumit oriunde il pune mama sa. Si mama pisica il duce uneori in bucatarie, cateodata  pe podea, cateodata pe pat. Cand sufera, el plange “Miau, miau!” El atata stie. Dar imediat ce mama lui ii aude plansetul, oriunde ar fi, ea vine la puiul sau.

–         Ce este SAMADHI?

–         Este completa topire a mintii in Constiinta lui Dumnezeu. JNANI experimenteaza starea de JADA SAMADHI, in care nu mai exista nici o urma de “Eu”. SAMADHI atins pe calea lui BHAKTI este numit “CHETANA SAMADHI”. In aceasta stare de SAMADHI, ramane constiinta lui “Eu” care corespunde unei relatii de servitor umil – Stapan, sau unei relatii de adorator – Cel adorat, sau de cel care se bucura si subiectul bucuriei sale.  Dumnezeu este Stapanul suprem; aspirantul este servitorul umil. Dumnezeu este Cel Preaiubit; aspirantul este adoratorul. Dumnezeu este subiectul bucuriei; aspirantul este cel care se bucura. El spune: “Eu nu vreau sa fiu de zahar, eu vreau sa-l mananc.”

Despre destinul omului

O servitoare in casa unui om bogat realizeaza toate indatoririle gospodaresti, dar gandul sau este la propria sa casa din satul sau natal. Ea creste copii stapanului sau ca si cum ar fi proprii sai copii. Ea chiar vorbeste de ei ca “Rama al meu” sau “Hari al meu”. Dar in mintea sa ea stie foarte bine ca ei nu ii apartin catusi de putin.

Testoasa inoata prin apa. Dar poti sa ghicesti unde se indreapta gandurile ei? Ele sunt pe tarm, acolo unde si-a ingropat ouale. Realizeaza-ti toate indatoririle lumesti, dar pastreaza-ti mintea la Dumnezeu.

Lumea este apa si mintea este laptele. Daca torni lapte in apa ele se amesteca; atunci nu mai poti gasi lapte pur. Dar poti sa lasi laptele sa se acreasca si apoi sa extragi untul. Apoi, cand acest unt este pus in apa el va pluti. Astfel este necesar sa se practice tehnicile spirituale in singuratate si sa se obtina untul cunoasterii si al iubirii. Chiar daca pastrezi acel unt in apa lumii cele doua nu se vor amesteca. Untul va pluti.

 Parabole

–         Un braconier a intrat in secret, intr-o noapte, in gradina unui om bogat si a inceput sa pescuiasca intr-un lac. Proprietarul, afland despre aceasta, a inconjurat lacul cu oamenii sai si la lumina facliilor s-a dus sa prinda hotul. Acesta, nevazand nici un mijloc de scapare, s-a asezat sub un copac si si-a dat pe corp cu cenusa, ca un calugar ratacitor (sadhu). Cand oamenii proprietarului au sosit acolo, ei nu au mai gasit nici un pescar, ci doar un sadhu acoperit cu cenusa sfanta, asezat sub un arbore si parand a fi adancit intr-o profunda meditatie., A doua zi dimineata, toti vecinii stiau ca un mare sadhu venise pe acea proprietate. Sute de persoane au venit sa ii  aduca fructe si prajituri, prezentand-si omagiile lor. Bani de aur si de argint s-au adunat in fata lui. Atunci, braconierul si-a spus: “Ce minune! Eu nu sunt un adevarat sadhu si totti toata lumea imi arata consideratie. Daca as deveni un adevarat sadhu, as putea cu siguranta sa ajung la Dumnezeu”. Astfel, greseala sa a generat o adevarata trezire spirituala.

–         O femeie a mers odata sa-si vada prietena care era tesatoare. Aceasta, care a tors pana atunci mai multe feluri de fire de matase, era foarte fericita sa-si vada prietena si i-a spus: Nici nu pot sa-ti spun cat de fericita sunt ca te vad. Asteapta putin sa aduc cateva prajituri. Si a iesit din camera. Femeia privind la firele de diferite culori a fost tentata si a ascuns un ghem sub unul dintre brate. Tesatoare s-a intors si a inceput sa-si serveasca prietena cu multa bucurie. Insa uitandu-se la fire a observat ca prietena ei a luat un ghem si s-a gandit la un plan pentru a-l recupera. Ea spuse: O, prietena mea, a trecut atat timp de cand nu te-am mai vazut. Aceasta este o zi a bucuriei pentru mine. De aceea te rog sa dansezi cu mine.” Prietena i-a spus: ”Surioara, si eu sunt foarte fericita”. Si astfel cele doua prietene au inceput sa danseze impreuna. Cand tesatoarea a vazut ca prietena ei danseaza fara sa ridice mainile i-a spus: “Hai sa dansam cu ambele maini ridicate. Aceasta zi este o zi de mare bucurie”. Insa prietena tesatoarei a inceput sa danseze doar cu un brat ridicat tinandu-l pe celalalt lipit de trup. Tesatoarea ii spuse: “Cum asta surioara? De ce dansezi doar cu o mana ridicata? Danseaza impreuna cu mine cu ambele maini ridicate. Uita-te la mine. Eu dansez cu ambele maini in sus”. Insa prietena tesatoarei continua sa danseze doar cu o mana ridicata spunand cu un zambet: “Asa stiu eu sa dansez.” Ramakrishna a continuat: “Eu nu tin un brat lipit de trup. Amandoua mainile mele sunt libere. Mie nu imi este teama de nimic pentru ca eu accept atat NITYA, (eternul), cat si LILA (jocul efemer al iluziei), atat Absolutul, cat si Relativul.”

articol preluat din revista de naturism si spiritualitate „Elixirium”, aparuta la editura Kamala.

Seminar Armonie Feminină, 29 martie 2014

Vă invităm să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 29 martie 2014, între orele 10.00 – 19.00, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

O întâlnire în care vom îmbina practica yoga cu prezentarea principiilor spirituale care definesc feminitatea. Vom face tehnici de relaxare şi revitalizare, vom învăţa şi aplica metode de îndepărtare a stresului, de centrare şi meditaţie. Pentru două ore, după amiaza, îl vom avea ca invitat pe profesorul de yoga Liviu Gheorghe care va aduce o perspectivă masculină asupra polarităţii.

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe. Pentru pauza de prânz să fiţi pregătite cu ceva de mâncare la pachet. Dacă vremea este frumoasă, vom face o parte a întâlnirii pe dealul Lempeş, din imediata apropiere.

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi aici.

Taxa de participare este de 90 lei. Pentru senioare taxa este de 60 lei. 

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de reducere şi vor achita 50 lei (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscrierea prealabilă, la telefon sau prin email. Pentru confirmarea participării este necesară achitarea unui avans.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă înscrierea până vineri, 28 martie, ora 12. Dacă nu sunt minim 7 participante, seminarul se amână şi avansul se returnează.

Nu este necesară experiența anterioară și nu există limite de vârstă.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi se poate asigura cazare. Cele înscrise la cursurile Kamala beneficiază de cazare gratuită o noapte, în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să anunţaţi dacă doriţi aceasta. 

Adresa centrului Kamala este str. Poarta Câmpului nr. 408 C, Sânpetru, Braşov (ne găsiţi şi pe google maps). Pentru detalii privind modalităţile de transport, va rugăm să ne contactaţi.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Curs de meditatie in Brasov

Vă invităm la un curs practic de meditaţie destinat:

– celor care vor să înveţe cum să se relaxeze, cum să îşi liniştească mintea şi gândurile

– celor care vor să se cunoască mai bine, să-şi cunoască mecanismele mentale şi emoţionale şi să descopere moduri în care le pot influenţa

– celor care vor să aprofundeze meditaţia şi să găsească noi căi de a ajunge la experienţele meditative.

Metodele diverse vor acoperi atât bazele meditaţiei, cât şi tehnici mai avansate, menite să facă meditaţia să devină ceva firesc care să ne ajute să ducem o viaţă mai bună, zi de zi.

Cursul are loc în fiecare sâmbătă, între orele 9.00 – 11.00, la sala centrului Kamala din str. Mircea cel Bătrân nr. 15,  Brașov.

Informaţii la telefon 0731.32.42.41 sau pe adresa de email centrulkamala@gmail.com

Seminar de practica meditatiei – 22-23 februarie 2014, Bucuresti

Centrul de meditatie si yoga Kamala vă invită la două zile dedicate meditaţiei în care veţi putea învăţa şi practica numeroase metode destinate liniştirii minţii şi descoperirii de sine.

Seminarul este dedicat atât celor care fac primii pasi pe calea meditaţiei, cât şi celor care au mai practicat şi vor să îşi stabilizeze şi aprofundeze experienţele meditative.

Vă recomandăm să aveţi îmbrăcăminte lejeră adecvată practicii meditaţiei, un caiet şi ceva de scris.

Seminarul este ţinut de profesorul de yoga Teodor Sebastian (blog personal: yogapentrumine.wordpress.com/).

Data: 22-23 februarie 2014

Locaţie: Mogoşoaia, Bucureşti.

Program: orele 9-18, cu pauza de masă intre orele 13-14.

Cost:
– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, taxa de participare este 180 lei (100 lei pentru o singură zi).

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucureşti şi Braşov) taxa de participare este 150 lei (80 lei pentru o singură zi).

Informaţii şi înscrieri: tel. 0731.32.42.39 sau 0731.32.42.41, email centrulkamala@gmail.com.

Vă așteptăm cu drag!

Fie ca Freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Imagini de la evenimentele noastre găsiţi aici.

Chakra sadhana – Manipura -15 februarie 2014

Vă invităm la cel de al treilea seminar din ciclul CHAKRA SADHANA

  “UNIVERSUL CELOR 7 CENTRI SUBTILI DE FORŢĂ ŞI CONŞTIINŢĂ”

  cu tema: Manipura Chakra – Universul interior al energiei voinţei

După seria celor 7 seminarii consacrate aprofundării metodelor teoretice și practice de trezire și dinamizare armonioasă a centrilor de forță, anul trecut v-am propus chakra sadhana, un program de practică intensă pe fiecare nivel energetic în parte.

Practica se desfășoară pe parcursul unei zile, în general sâmbăta, în cadrul centrului nostru, și cuprinde principalele metode și tehnici care au fost prezentate în cadrul seminariilor specifice. În principal aceste metode vizează armonizarea nivelului energetic corespunzător

La chakra sadhana pot participa atât persoane care nu au participat la seminariile anterioare, cât şi persoane care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, începători sau avansaţi.

Am ajuns la cea de-a treia întâlnire şi prin urmare ne vom ”ocupa” de trezirea şi dinamizarea celui de al treilea centru energetic – Manipura Chakra. Pe acest nivel vom urmări să amplificăm energia voinţei, dinamismul, entuziasmul, încrederea în sine, autocontrolul, curajul de a acţiona. Unul din scopurile practicii este acela de a produce armonizarea psihicului şi a minţii în raport cu necesităţile unei integrări armonioase a personalităţii în existenţa de zi cu zi. Energia acestui centru este responsabilă de tot ceea ce înseamnă puterea voinţei de a concretiza ceea ce ne dorim atât în ceea ce priveşte sfera materială, cât şi cea spirituală.

În program vor fi integrate posturi yoga, tehnici de respiraţie, tehnici de concentrare, tehnici de meditaţie şi vor fi făcute corelaţiile specifice din punct de vedere simbolic şi psihomental.

Vă recomandăm să aveţi îmbrăcăminte lejeră adecvată practicii yoga, un caiet şi ceva de scris.

Seminarul este susţinut de profesorul de yoga Liviu Gheorghe.

Data: Sâmbătă – 15 februarie 2014

Programul orientativ: 9.00 – 20.00, cu pauză de masă.

Cost:

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, taxa de participare este 100 lei. Confirmarea participării se face prin achitarea unui avans de minim 50% până în data de miercuri 12 februarie. După această dată taxa de participare va fi 120 lei.

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucureşti şi Braşov) taxa de participare este 75 lei. Cursanţii pensionari vor achita 40 lei. Fondul strâns va fi folosit pentru susţinerea proiectului “Retragere de meditaţie în întuneric” al centrului Kamala. Prin acest proiect, cursanţii pot participa gratuit la o retragere de 24 de ore pentru meditaţie în întuneric, beneficiind de îndrumare şi hrană în cadrul centrului.

Cursanţii din Bucureşti pot rămâne peste noapte în centrul Kamala (gratuit o noapte)

Important! Cursanţii sunt rugaţi să îşi confirme participarea până miercuri, 12 februarie 2014.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă participarea până în data de 12 februarie 2014. Dacă nu sunt minim 7 confirmări, seminarul se amână, iar avansul se returnează.

Informații și înscrieri:tel. 0731.32.42.41 sau email centrulkamala@gmail.com.

Vă așteptăm cu drag!

Fie ca Freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Seminar Armonie feminină – 8 februarie 2014

 Vă invităm să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 8 februarie 2014, între orele 14.00 – 19.00, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

O întâlnire în care nu vom discuta despre rețete de slăbit, relații cu bărbații sau abundență financiară, ci ne vom bucura de noi înșine, de Inima noastră, de ceea ce ne defineşte şi ne împlineşte! Vom pune accent pe relaxare și (re)cunoașterea frumuseții interioare și exterioare proprii fiecăreia dintre noi.

Vom avea în vedere numeroase aspecte practice şi tehnici pentru:

– relaxare, energizare şi spiritualizare (din yoga, taoism, masaj, etc)

– transformare (pentru mărirea încrederii în sine, eliminarea stresului, liniștirea minții, pentru o viziune superioară asupra propriei vieți)

– amplificarea feminităţii (pe diverse planuri) şi sănătatea sexuală feminină (indiferent de vârstă).

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi pe blogul armoniefeminina.com.

Taxa de participare este de 50 lei.

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de gratuitate (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscrierea prealabilă, la telefon sau prin email. Nu este necesară experiența anterioară și nu există limite de vârstă.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi şi sunt înscrise la cursurile Kamala se poate asigura cazare gratuit, în limita locurilor disponibile.

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Cu sinceritate,
Veronica Cernat

Programul activitatilor Centrului de Yoga si Meditatie Kamala – anul 2014

Programul activitatilor Centrului de Yoga si Meditatie Kamala – anul 2014

 In afara de programul saptamanal al cursurilor noastre din Brasov si Bucuresti, Centrul desfasoara si urmatoarele activitati. Programul este anuntat orientativ, urmand ca detaliile sa fie anuntate din timp. Deoarece pot fi programate ulterior si alte activitati, va rugam consultati periodic programul sau solicitati inscrierea pe lista noastra de newsleter.

Activitatile au loc la sala centrului de Yoga si Meditatie Kamala din Sanpetru, Brașov (cu excepția celor la care este precizată altă locație).

Pentru a participa la o anumită activitate, este necesar să vă înscrieţi în prealabil, prin achitarea unui avans de 50 lei. După data-limită anunţată pentru înscrierile la acel eveniment, taxa de participare va fi mai mare.

Pentru mai multe detalii legate de fiecare eveniment în parte, daţi click pe denumirea evenimentului pentru a deschide pagina cu informaţiile dorite.

– 26 dec 2013 – 6 ian 2014 – Brașov – Tabăra – retragere Hridaya de meditaţie pentru revelarea Inimii Spirituale   (Sahajananda – profesor de yoga Claudiu Trandafir)  (Brasov)

– 8 februarie 2014 – Brașov – Seminar Armonie feminină (profesoară de yoga Veronica Cernat)

– 15 februarie 2014 – Brașov – Chakra Sadhana – Manipura  (profesor de yoga Liviu Gheorghe)

– 22-23 februarie 2014 –București – Seminar de practica meditației (profesori de yoga Sebastian Teodor și Simona Trandafir)

– 7-9 martie 2014 – Braşov – Retragere de meditație de 3 zile

– 12-13 aprilie 2014 –Brașov – Inițiere în Tripura Bhairavi sadhana  (seminar tantra shastra ) (profesoara de yoga Simona Trandafir)
– 10 mai 2014 – Brașov – Chakra Sadhana – Anahata (profesor de yoga Liviu Gheorghe)

– 30 mai – 1 iunie 2014 – Brașov – Retragere de meditație de 3 zile

– 21-22 iunie 2014 – Brașov – Seminar: energia Kundalini (1)
– 8-19 august 2014 – Brașov – Tabăra-retragere Hridaya de meditaţie pentru revelarea Inimii Spirituale  (Sahajananda – profesor de yoga Claudiu Trandafir) – cu posibilitatea de a participa doar primele cinci zile (8 august sosirea, 9-13 august retragere, 14 august plecare) sau toată perioada (8 august sosirea, 9-18 august retragerea, plecare pe 19 august)

– 20-23 august 2014 – Excursie spirituală

– 20-21 septembrie 2014 – Brașov – Inițiere in Chinnamasta sadhana (seminar tantra shastra) (profesoara de yoga Simona Trandafir)

– 10-12 octombrie 2014 – Brașov – Retragere de meditație de 3 zile

– 25-26 octombrie 2014 – Brașov – Seminar: energia Kundalini (1)

– 8 noiembrie 2014 –  Brașov – Chakra Sadhana – Vishuddha (profesor de yoga Liviu Gheorghe)

– 22-23 noiembrie 2014 – Brașov – Seminar: energia Kundalini (2)

– 13-14 decembrie 2014 – Brașov – Inițiere in Dhumavati sadhana (seminar tantra shastra) (profesoara de yoga Simona Trandafir) (Brasov)

– 26 dec 2014 – 6 ian 2015 – Brașov – Tabăra-retragere Hridaya de meditaţie pentru revelarea Inimii Spirituale  (Sahajananda – profesor de yoga Claudiu Trandafir) – cu posibilitatea de a participa doar primele patru zile (26 dec sosirea, 27-30 dec retragere, 31 dec plecare) sau toată perioada (26 dec 2014 sosirea, 27dec- 5 ian retragerea, plecare pe 6 ian 2015).

Pentru informatii si inscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: centrulkamala@gmail.com.

Tabara – retragere de meditatie pentru Revelarea Inimii Spirituale – Sanpetru, dec 2013 – ian 2014

Centrul de Yoga si Meditatie Kamala va organiza in perioada

26 decembrie 2013 – 6 ianuarie 2014

TABARA-RETRAGERE DE MEDITATIE PENTRU REVELAREA INIMII SPIRITUALE

În această iarnă, exista posibilitatea de a realiza o retragere de patru zile (sosire 26 decembrie, retragere 27-30 decembrie, plecare 31 decembrie, adica 5 nopti) sau o retragere de 10 zile (sosire 26 decembrie, retragere 27 decembrie-5 ianuarie, plecare 6 ianuarie, adica 11 nopti). La sfarsitul acestui mesaj sunt oferite informatiile administrative.

Tabara va fi sustinuta de profesorul de yoga Sahajananda (Claudiu Trandafir). Sahajananda este profesor de yoga de peste 25 de ani si are o experienta deosebita in realizarea unor retrageri spirituale in solitudine, in pesteri, dar si in coordonarea grupurilor mari de oameni in programe speciale de meditatii pentru revelarea Sinelui. A condus astfel de retrageri pentru sute de aspiranti, incepand din anul 2001, avand ca fundament spiritualitatea specifica din Advaita Vedanta, in Romania, Thailanda, Canada, Israel, Marea Britanie, Elvetia, etc.Puteti afla mai multe despre el pe site-ul lui: www.hridaya-yoga.com (in limba engleza).

In cadrul acestei tabere vor fi meditatii, recomandari, metode si elemente practice, meditatii cu directa indrumare, conferinte cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspectie a lui Ramana Maharshi folosind intrebarea “Cine sunt Eu?”;

–  Freamatul mistic (spanda), constiinta martor, rugaciunea inimii, resorbtia sentimentului “Eu” in sursa sa, despre continutul si calitatea mintii, starea naturala in traditia dzongchen, iubirea pura ca expresie a constiintei unitatii, tacerea ca substrat al existentei.

– Adancirea in meditatie, folosind doua metode din traditia Mahamudra: “prinderea mintii agitate” si “stabilizarea mintii in starea de liniste”;

– Cele patru etape fundamentale in procesul Revelarii Inimii Spirituale;

– Sfaturi cu privire la pastrarea continuitatii constientei asupra Inimii spirituale in traditia Parintilor Desertului (din Crestinism).

– O metoda vedantica de a practica si a intelege mai profund rolul pe care il are Hatha yoga in transformarea spirituala. (Programul va include de asemenea sedinte de Hatha Yoga);

– Tehnici de linistire a mintii folosind controlul respiratiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituala in Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la constiinta individuala la Constiinta Unitatii Divine.

Participarea la acest program de meditatii implica respectarea urmatoarelor reguli yoghine:

 -Pentru a se crea o stare cât mai profundă de interiorizare, linişte mentală şi aspiraţie către Dumnezeu, în această tabără, începând din a doua zi, se va realiza în permanenţă mauna (respectarea tacerii).

-De asemenea, nu se vor folosi telefoane, calculatoare, casetofoane, radiouri sau orice alte surse de distragere mentală.

– Femeile si barbatii se vor caza separat, se va respecta abstinenta. De asemenea, vor manca in serii separate.

– Mancarea va fi strict lacto-ovo-vegetariana.

– Nu se consuma alcool, carne, cafea si nu se fumeaza.

Nu sunt admisi cei care sufera de boli psihice grave(cum ar fi epilepsia, schizofrenia, paranoia).

Informatii administrative

Intalnirea de deschidere a taberei va avea loc joi, 26 decembrie 2013, ora 19.00. In prima oră a acestei intalniri vor fi explicate regulile taberei, apoi se vor face prima prezentare urmată de meditatie. Toate detaliile administrative vor fi rezolvate in acea seara, astfel ca atunci cand aceasta tabara va incepe efectiv vineri 27 decembrie, urmatoarele 4 sau 10 zile sa poata fi consacrate exclusiv meditatiei si interiorizarii. Cei care doresc sa participe doar primele 4 zile vor pleca marti, 31 decembrie, dimineata. Incheierea perioadei propriu-zise de retragere si meditatie de 10 zile va fi duminica 5 ianuarie 2014, dupa meditatia de dupa-amiaza, cand se va face impartasirea experientelor traite in aceasta perioada, iar luni 6 ianuarie dimineata va mai fi o intalnire pentru intrebari si raspunsuri, inainte de plecarea participantilor.

Programul va fi de aproximativ 10 ore pe zi (aprox. 6,5 ore pentru meditatii, 2 ore pentru conferinte si citirea unor texte inspiratoare, 1,5 ore pentru practica Hatha Yoga), cu pauze pentru masă (micul dejun, pranz si cina) și odihnă.

Preţul complet al pachetului (taxa administrativă, cazare şi masă) variază între 1280 lei şi 1390 lei (în funcţie de varianta de cazare). Prima masă din cadrul taberei este cina din 26 decembrie 2013, ultima masă este pranzul din 6 ianuarie 2014.

Persoanele care se înscriu până pe 20 octombrie 2013 beneficiază de o reducere de pret, adica vor achita intre 1180 lei și 1290 lei (in functie de varianta de cazare). După 20 octombrie 2013, se achita pretul integral mentionat mai sus.

Pentru confirmarea inscrierii si rezervarea locului este necesara plata unui avans de 500 lei. Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului.

Dacă, după plata avansului, se renunță la participare, avansul se poate returna astfel:

– dacă se renunță până pe 20 octombrie 2013, se returnează avansul mai puțin 10 lei taxe administrative

– dacă se renunță în perioada 20 octombrie – 1 decembrie 2013, se returnează 50% din avans

– după 1 decembrie 2013 avansul nu se mai returnează.

Toti cei care doresc sa se inscrie trebuie sa ia legatura individual cu noi la telefon sau prin e-mail.

Informatii si inscrieri:

tel. 0268.360.424 sau 0731.32.42.41

sau pe adresele de e-mail: contact (at) kamala.ro sau centrulkamala (at) gmail.com

pagini web: www.kamala.ro sau www.hridaya-yoga.com

Fie ca freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viaţa!

Initiere in Bhuvaneshwari sadhana – Tantra Maha Vidya – 30 nov – 1 dec 2013

 „Tantra shastra, învăţătura provenită din unul din cele mai vechi sisteme spirituale ale omenirii, este cel mai bine reprezentată prin Cele zece mari căi ale înţelepciunii – Dasha Maha Vidya.Seminariile noastre vă aduc aproape această cunoaştere transformatoare, acest nucleu iniţiatic al Indiei.

Vă invităm la un nou seminar de Tantra shastra consacrat Înțelepciunii cunoaşterii profunde, numită Bhuvaneshwari. Chiar dacă aţi fost sau nu alături de noi la celelalte prezentări despre Maha Vidya, de această dată puteţi participa la dezvăluirea spaţiului nesfârşit al conştiinţei ce este făcută cu putinţă prin înţelepciunea lui Bhuvaneshwari. Metodele tradiţionale, folosirea mantrelor, a yantrei vii, asanele şi pranayama vor fi ajutoare preţioase în acest demers spiritual.

De ce să o cunoşti pe Bhuvaneshwari? Ea este cunoaşterea însăşi ce îţi va deschide orizonturile şi va dizolva limitele.” (Simona Trandafir)

Informații administrative

Seminarul va avea loc în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2013 în Sânpetru, Braşov, la sala centrului de meditatie și yoga Kamala.

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.com în limba engleză).

Program orientativ: 30 noiembrie orele 9.00 – 20.00, cu pauză de prânz; 1 decembrie orele 9.00 – 18.00, cu pauză de prânz.

Taxa de  participare: 180 lei.

Pot participa atât persoane care nu au mai fost la alte seminarii Tantra shastra, cât și cei care au deja inițierea (de la seminarul din anul 2011) pentru a realiza împreuna Tripura Sundari sadhana (aceştia din urmă vor achita o taxa redusă, de 50 lei).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 22 noiembrie 2013.

Pentru cei care se înscriu după această dată, taxa de participare va fi 220 lei.

Pentru persoane din alte localitati se poate asigura cazare si masă.

Imagini de la seminariile noastre putetţi găsi aici.

ATENȚIE: LOCURI LIMITATE!

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.39

– e-mail: centrulkamala@gmail.com.

Seminar Armonie feminina – 16 noiembrie 2013

 Vă invităm să participați la seminarul Armonie Feminină, care va avea loc sâmbătă 16 noiembrie 2013, între orele 14.30 – 19.30, la sala centrului Kamala din Sânpetru, Brașov.

Întâlnirea va cuprinde:

– tehnici pentru relaxare, energizare şi spiritualizare (yoga, taoism, masaj)

– sfaturi pentru amplificarea feminităţii (pe diverse planuri) şi armonizarea energiilor interioare

– tehnici de transformare (pentru mărirea încrederii în sine, eliminarea stresului, liniștirea minții, pentru o viziune superioară asupra propriei vieți)

– recomandări pentru sănătatea sexuală feminină (indiferent de vârstă)

– elemente de alimentație sănătoasă și energizantă.

Vă invităm să ne relaxăm împreună, să ne bucurăm de toamnă şi de feminitate!

Imagini și mărturii despre seminariile anterioare puteți găsi pe blogul armoniefeminina.com.

Taxa de participare este de 50 lei.

Doamnele și domnișoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de gratuitate (sunt rugate să prezinte abonamentul la zi).

Participarea se face cu înscrierea prealabilă, la telefon sau prin email. Nu este necesară experiența anterioară și nu există limite de vârstă.

Pentru persoanele care vin din alte localităţi şi sunt înscrise la cursurile Kamala se poate asigura cazare gratuit, în limita locurilor disponibile.

Vă recomand să aveți un costum lejer, în care să puteți face exerciții, şi un caiet de notiţe.

Informații și înscrieri: tel. 0731.32.42.41 sau email armoniefeminina(at)gmail.com.

Cu sinceritate,
Veronica Cernat

Theme: Overlay by Kaira