Categorie: Anunțuri Centru

Seminar Tantra Shastra – Kali sadhana – 22-24 martie 2013- Bucuresti

 „Prin seminariile de Tantra sastra (învăţătura tantrei) vă invit să intrăm într-un tărâm spiritual ce cuprinde filozofie, practică, înțelegeri, întrebări, răspunsuri, mistere, dar în primul rând iubire.

Întâlnirile vor deschide fiecare, pe rând, câte o Cale a Înțelepciunii: a transformării (Kali), a compasiunii (Tara), a frumuseții și iubirii (Tripura Sundari), a misterelor lumilor (Bhuvaneshari), a purificării (Bhairavi), a conștiinței de dincolo de minte (Chinnamasta), a vidului (Dhumavati), a fascinației mistice (Bagalamukhi), a armoniei (Matangi), a splendorii și prosperității (Kamalatmika).

Cele zece Căi ale Înțelepciunii vor fi abordate fiecare prin sadhana (practică spirituală) specifică ce va cuprinde: program special de asane şi pranayama (posturi corporale şi tehnici de ritmare a suflului), tehnici de meditație, meditații ghidate, construirea yantrelor și folosirea lor pentru transpunerea spirituală în lumea caracterizată de ele, ritualuri magice de înnobilare a vieții cu darurile fiecărei Căi a Înţelepciunii, integrarea în calea spirituală tantrică.

În prima zi participanților le va fi transmisă o mantra ce provine dintr-o linie tradițională tantrică (linia continuată de Guru Rajkumar din Nagpur, Maharashtra, India).

Elementele simbolice care abundă în filozofia tantrică vor fi aduse în limbajul nostru. Vom oferi exemple concrete în care Tantra sastra ne poate ajuta în cele mai diverse conjuncturi de viață. Înţelepciunea va fi integrată, va pătrunde în existenţa noastră.

Vom aborda dimensiunile arhetipale. Fiecare dintre ele sunt guvernate de aceste forme superioare ale înțelepciunii şi veţi învăţa cum să le aduceţi la cea mai înaltă valoare în voi înşivă.

În perioada 22-24 martie 2013, în Bucureşti, va fi primul seminar din această serie, Kali sadhana (practica spirituală dedicată lui Kali). (În perioada 15-17 martie, seminarul se desfaşoară şi în Braşov).

Kali este una dintre Cele Zece Mari Înţelepciuni (Dasha Maha Vidya) şi reprezintă eternitatea, timpul, forţa transformării, aspiraţia.

Fiecare dintre Dasha Maha Vidya este un aspect al Înţelepciunii divine şi totodată o energie fundamentală a manifestării. Ele pătrund totul, susţin totul şi dau naştere lumilor.

În plan uman ele sunt principalele energii ale vieţii. Iniţierile ne ajută să trezim în noi aceste Mari Înţelepciuni prin care ne putem transforma viaţa pe toate planurile – social, spiritual, fizic, psihic, mental.

Vă invit să vă priviţi profund viaţa. Este nevoie de transformare, de evoluţie, de lumină, iubire, pace, Înţelepciune?

Frumusețea, iubirea, înțelepciunea ne vor fi călăuze spre Inima noastră.” (Simona Trandafir)

Puteţi afla mai multe despre seminariile Tantra Shastra care au avut deja loc pe blogul Simonei Trandafir: tantra-mahavidya.com.

Informaţii administrative pentru seminarul Kali sadhana, Bucureşti, 22-24 martie 2013:

Locaţie: Mogoşoaia

Taxa de participare: 150 lei.

LOCURI LIMITATE! Pentru confirmarea înscrierii este necesară achitarea unui avans de 50 lei.

Înscrieri până pe 20 martie 2013.

Pentru cei care se înscriu după 20 martie, taxa de participare va fi 200 lei.

Cei care au participat la seminarul consacrat lui Kali din martie 2010 pot participa acum cu o taxa redusă.

Informaţii şi înscrieri:

tel. 0731.32.42.41

email: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

Seminar Tantra Shastra – Kali sadhana – 15-17 martie 2013- Brasov

 „Prin seminariile de Tantra sastra (învăţătura tantrei) vă invit să intrăm într-un tărâm spiritual ce cuprinde filozofie, practică, înțelegeri, întrebări, răspunsuri, mistere, dar în primul rând iubire.

Întâlnirile vor deschide fiecare, pe rând, câte o Cale a Înțelepciunii: a transformării (Kali), a compasiunii (Tara), a frumuseții și iubirii (Tripura Sundari), a misterelor lumilor (Bhuvaneshari), a purificării (Bhairavi), a conștiinței de dincolo de minte (Chinnamasta), a vidului (Dhumavati), a fascinației mistice (Bagalamukhi), a armoniei (Matangi), a splendorii și prosperității (Kamalatmika). Cele zece Căi ale Înțelepciunii vor fi abordate fiecare prin sadhana (practică spirituală) specifică ce va cuprinde: program special de asane şi pranayama (posturi corporale şi tehnici de ritmare a suflului), tehnici de meditație, meditații ghidate, construirea yantrelor și folosirea lor pentru transpunerea spirituală în lumea caracterizată de ele, ritualuri magice de înnobilare a vieții cu darurile fiecărei Căi a Înţelepciunii, integrarea în calea spirituală tantrică. În prima zi participanților le va fi transmisă o mantra ce provine dintr-o linie tradițională tantrică (linia continuată de Guru Rajkumar din Nagpur, Maharashtra, India). Elementele simbolice care abundă în filozofia tantrică vor fi aduse în limbajul nostru. Vom oferi exemple concrete în care Tantra sastra ne poate ajuta în cele mai diverse conjuncturi de viață. Înţelepciunea va fi integrată, va pătrunde în existenţa noastră. Vom aborda dimensiunile arhetipale. Fiecare dintre ele sunt guvernate de aceste forme superioare ale înțelepciunii şi veţi învăţa cum să le aduceţi la cea mai înaltă valoare în voi înşivă. În perioada 15-17 martie 2013, în Braşov, va avea loc primul seminar din această serie, Kali sadhana (practica spirituală dedicată lui Kali), la Centrul de Yoga şi Meditaţie Kamala. (Iar în perioada 22-24 martie, seminarul se desfaşoară şi în Bucureşti). Kali este una dintre Cele Zece Mari Înţelepciuni (Dasha Maha Vidya) şi reprezintă eternitatea, timpul, forţa transformării, aspiraţia. Fiecare dintre Dasha Maha Vidya este un aspect al Înţelepciunii divine şi totodată o energie fundamentală a manifestării. Ele pătrund totul, susţin totul şi dau naştere lumilor. În plan uman ele sunt principalele energii ale vieţii. Iniţierile ne ajută să trezim în noi aceste Mari Înţelepciuni prin care ne putem transforma viaţa pe toate planurile – social, spiritual, fizic, psihic, mental. Vă invit să vă priviţi profund viaţa. Este nevoie de transformare, de evoluţie, de lumină, iubire, pace, Înţelepciune? Frumusețea, iubirea, înțelepciunea ne vor fi călăuze spre Inima noastră.” (Simona Trandafir)  Puteţi afla mai multe despre seminariile Tantra Shastra care au avut deja loc pe blogul Simonei Trandafir: tantra-mahavidya.com. Informaţii administrative pentru seminarul Kali sadhana, Braşov, 15-17 martie 2013: Locaţie: Sânpetru, Braşov Taxa de participare: 150 lei. Pentru confirmarea înscrierii este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 13 martie 2013. Pentru cei care se înscriu după 13 martie, taxa de participare va fi 200 lei. Cei care au participat la seminarul consacrat lui Kali din martie 2010 pot participa acum cu o taxa redusă. Informaţii şi înscrieri: tel. 0731.32.42.41 email: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

Seminar Svara Yoga 23-24 febr 2013 – Brasov

 Vă invităm să participaţi la seminarul consacrat unei ramuri aproape necunoscute de yoga, şi anume Svara yoga. În cadrul acestui seminar vom învăţa modul în care respirația poate să ne susțină sau nu activitățile, ideile şi idealurile.

Svara yoga oferă cheia folosirii pranei în corelație cu energiile tattvelor de bază (energia subtilă a pământului, a apei, a focului, a aerului și energia eterului). Vom ști în ce moment e bine să facem un anumit gen de acțiune sau când e necesar să o începem pentru a avea succes. Iar una din inițierile pe care le veți primi vă va arăta ce energie predomină în fiecare moment și cum poate fi folosită pentru împlinirea oricăror idealuri avem.

Program orientativ: 9.00 – 18.00, cu pauză de masă (vă rugăm să fiţi pregătiţi, cu sanvişuri sau mâncare la pachet)

Locaţie: sala centrului Kamala din Sânpetru, Braşov

Profesori de yoga: Simona Trandafir şi Sebastian Teodor

Preţ: 150 lei.

Data limită de înscriere –  luni 18 februarie.Pentru confirmarea participării este necesară plata unui avans nerambursabil de 50 de lei.

Pentru persoanele care se înscriu după data de 18 februarie, taxa de participare va fi 170 lei.

Informaţii şi înscrieri: tel.0731.32.42.39 sau 0731.32.42.41 sau email: centrulkamala(at)gmail.com.

Seminar Svara Yoga 9-10 febr 2013 – Bucuresti

 Vă invităm să participaţi la seminarul consacrat unei ramuri aproape necunoscute de yoga, şi anume Svara yoga. În cadrul acestui seminar vom învăţa modul în care respirația poate să ne susțină sau nu activitățile, ideile şi idealurile.

Svara yoga oferă cheia folosirii pranei în corelație cu energiile tattvelor de bază (energia subtilă a pământului, a apei, a focului, a aerului și energia eterului). Vom ști în ce moment e bine să facem un anumit gen de acțiune sau când e necesar să o începem pentru a avea succes. Iar una din inițierile pe care le veți primi vă va arăta ce energie predomină în fiecare moment și cum poate fi folosită pentru împlinirea oricăror idealuri avem.

Program orientativ: 9.00 – 18.00, cu pauză de masă (vă rugăm să fiţi pregătiţi, cu sanvişuri sau mâncare la pachet)

Locaţie: Mogoşoaia (locaţia exactă va fi dată celor care se înscriu)

Profesori de yoga: Simona Trandafir şi Sebastian Teodor

Preţ: 150 lei.

Data limită de înscriere –  miercuri 6 februarie.Pentru confirmarea participării este necesară plata unui avans nerambursabil de 50 de lei.

Pentru persoanele care se înscriu după data de 6 februarie, taxa de participare va fi 170 lei.

Locuri limitate!

Informaţii şi înscrieri: tel.0731.32.42.39 sau 0731.32.42.41 sau email: centrulkamala(at)gmail.com.

Chakra sadhana – Muladhara – 2 februarie 2013

După seria celor 7 seminarii consacrate aprofundării metodelor teoretice și practice de trezire și dinamizare armonioasă a centrilor de forță, anul acesta vă propunem chakra sadhana, un program de practică intensă pe fiecare nivel energetic în parte.

Practica se desfășoară pe parcursul unei zile, în general sâmbăta, în cadrul centrului nostru, și va cuprinde principalele metode și tehnici care au fost prezentate în cadrul seminariilor specifice. În principal aceste metode vizează armonizarea nivelului energetic corespunzător

La chakra sadhana pot participa atât persoane care nu au participat la seminariile anterioare, cât şi persoane care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, începători sau avansaţi.

Program orientativ: 8.00 – 20.00, cu pauză de masă.

În program vor fi integrate posturi yoga, tehnici de concentrare, tehnici de meditaţie şi vor fi făcute corelaţiile dpdv  simbolic şi psihomental specifice.

Prima întâlnire, pentru Muladhara chakra sadhana, va avea loc în data de 2 februarie 2013. Pe acest nivel vom urmări să amplificăm energia vitală, stabilitatea şi fermitatea.  Unul din scopurile practicii este acela de a produce armonizarea psihicului şi a minţii în raport cu necesităţile corpului fizic, urmărind să obţinem totodată controlul asupra energiei senzoriale specifice. Energia acestui centru este responsabilă de tot ceea ce înseamnă putere de concretizare, abundenţă materială şi regenerare fizică şi spirituală.

Cost:

– pentru persoanele care nu sunt înscrise la cursurile centrului Kamala, taxa de participare este de 70 lei.

Confirmarea participării se face prin achitarea unui avans de minim 50% până în data de luni 28 ian. După această dată taxa de participare va fi 90 lei.

– pentru cursanţii centrului Kamala (din Bucureşti şi Braşov) se sugerează o donaţie de 50 lei. Fondul strâns din aceste donaţii va fi folosit pentru susţinerea proiectului “Retragere de meditaţie în întuneric” al centrului Kamala. Prin acest proiect, cursanţii pot participa gratuit la o retragere de 24 de ore pentru meditaţie în întuneric, în cadrul centrului.

Important! Cursanţii sunt rugaţi să îşi confirme participarea până luni, 28 ianuarie 2013.

Seminarul are loc dacă sunt minim 7 persoane care confirmă participarea până în data de 28 ianuarie 2013. Dacă nu sunt minim 7 confirmări, seminarul se amână, iar avansul se returnează.

Informații și înscrieri:tel. 0731.32.42.41 sau email centrulkamala@gmail.com.

Vă așteptăm cu drag!

Fie ca Freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Tabara – retragere de meditatie pentru Revelarea Inimii Spirituale – Sanpetru, dec 2012 – ian 2013

 Centrul de Yoga si Meditatie Kamala din Brasov va organiza in perioada

26 decembrie 2012 – 6 ianuarie 2013

TABARA-RETRAGERE DE MEDITATIE PENTRU REVELAREA INIMII SPIRITUALE.

În această iarnă, exista posibilitatea de a realiza o retragere de patru zile (sosire 26 decembrie, plecare 31 decembrie dimineata, adica 5 nopti) sau 10 zile (sosire 26 decembrie 2012, plecare 6 ianuarie 2013, adica 11 nopti). Tabara-retragere va avea loc la sala centrului Kamala din Sanpetru (la 2 km de Brasov). La sfarsitul acestui anunt sunt oferite informatiile administrative.

Tabara va fi sustinuta de profesorul de yoga Sahajananda (Claudiu Trandafir). Sahajananda este profesor de yoga de peste 25 de ani si are o experienta deosebita in realizarea unor retrageri spirituale in solitudine, in pesteri, dar si in coordonarea grupurilor mari de oameni in programe speciale de meditatii pentru revelarea Sinelui. A condus astfel de retrageri pentru sute de aspiranti in ultimii 11 ani, avand ca fundament spiritualitatea specifica din Advaita Vedanta, in Romania, Thailanda, Canada, Israel, Marea Britanie, Elvetia, etc.Puteti afla mai multe despre el pe site-ul lui: www.hridaya-yoga.com (in limba engleza).

In cadrul acestei tabere vor fi meditatii, recomandari, metode si elemente practice, meditatii cu directa indrumare, conferinte cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspectie a lui Ramana Maharshi folosind intrebarea “Cine sunt Eu?”;

–  Freamatul mistic (spanda), constiinta martor, rugaciunea inimii, resorbtia sentimentului “Eu” in sursa sa, despre continutul si calitatea mintii, starea naturala in traditia dzongchen, iubirea pura ca expresie a constiintei unitatii, tacerea ca substrat al existentei.

– Adancirea in meditatie, folosind doua metode din traditia Mahamudra: “prinderea mintii agitate” si “stabilizarea mintii in starea de liniste”;

– Cele patru etape fundamentale in procesul Revelarii Inimii Spirituale;

– Sfaturi cu privire la pastrarea continuitatii constientei asupra Inimii spirituale in traditia Parintilor Desertului (din Crestinism).

– O metoda vedantica de a practica si a intelege mai profund rolul pe care il are Hatha yoga in transformarea spirituala. (Programul va include de asemenea sedinte de Hatha Yoga);

– Tehnici de linistire a mintii folosind controlul respiratiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituala in Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la constiinta individuala la Constiinta Unitatii Divine.

Participarea la acest program de meditatii implica respectarea urmatoarelor reguli yoghine:

 -Pentru a se crea o stare cât mai profundă de interiorizare, linişte mentală şi aspiraţie către Dumnezeu, în această tabără, începând din a doua zi, se va realiza în permanenţă mauna (respectarea tacerii).

-De asemenea, nu se vor folosi telefoane, calculatoare, casetofoane, radiouri sau orice alte surse de distragere mentală.

– Femeile si barbatii se vor caza separat, se va respecta abstinenta. De asemenea, vor manca in serii separate.

– Mancarea va fi strict lacto-ovo-vegetariana.

– Nu se consuma alcool, carne, cafea si nu se fumeaza.

Nu sunt admisi cei care sufera de boli psihice grave(cum ar fi epilepsia, schizofrenia, paranoia).

Informatii administrative

Intalnirea de deschidere a taberei va avea loc miercuri, 26 decembrie 2012, ora 16.00. In timpul acestei intalniri vor fi explicate regulile taberei si se va face o prima meditatie. Toate detaliile administrative vor fi rezolvate in acea seara, astfel ca atunci cand aceasta tabara va incepe efectiv joi 27 decembrie, urmatoarele 4 sau 10 zile sa poata fi consacrate exclusiv meditatiei si interiorizarii. Cei care doresc sa participe doar primele 4 zile vor pleca luni, 31 decembrie, dimineata (sau pe 30 decembrie, seara). Încheierea perioadei propriu-zise de retragere si meditatie de 10 zile va fi sâmbătă 5 ianuarie 2012, dupa meditatia de dupa-amiaza, cand se va face impartasirea experientelor traite in aceasta perioada, iar duminică 6 ianuarie dimineata va mai fi o intalnire pentru intrebari si raspunsuri, inainte de plecarea participantilor.

Programul va fi de aproximativ 10 ore pe zi (aprox. 6,5 ore pentru meditatii, 2 ore pentru conferinte si citirea unor texte inspiratoare, 1,5 ore pentru practica Hatha Yoga), cu doua pauze pentru masa (pranz si cina).

Costul complet al taberei (11 zile, cazare, masa si taxa de organizare) este cuprins între 1240 lei (cazare în camere de două locuri) și 1130 lei (cazare în cameră de 4 locuri sau în separeuri în sala de meditație, pe pat pliant). Prima masă din cadrul taberei este cina din 26 decembrie, ultima masă este pranzul din 6 ianuarie.

Persoanele care se înscriu până pe 15 noiembrie 2012 beneficiază de o reducere de pret, adica vor achita intre 1030 lei și 1140 lei (in functie de varianta de cazare). După 15 noiembrie, se achita pretul integral mentionat mai sus.

Pentru confirmarea inscrierii si rezervarea locului este necesara plata unui avans de 300 lei. Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului.

Dacă, după plata avansului, se renunță la participare, avansul se poate returna astfel:

– dacă se renunță până pe 15 noiembrie, se returnează avansul mai puțin 10 lei taxe administrative

– dacă se renunță în perioada 15 noiembrie – 1 decembrie, se returnează 50% din avans

– după 1 decembrie avansul nu se mai returnează.

În funcție de solicitări, se poate participa şi doar la primele 4 zile de retragere (sosire 26 decembrie, 27-30 decembrie retragerea propriu-zisă, plecare pe 30 decembrie seara sau pe 31 decembrie dimineata). Pentru această perioadă, cazarea se va face la pensiunea Ela (situată la intrarea în Sânpetru, la 1,5 km distanţă de centrul Kamala), iar taxa totală (cazare, masă şi taxa de participare pt 5 nopti) este cuprinsă între 700 lei (cazare in camera dubla) şi 850 lei (cazare single).

IMPORTANT: pentru rezervarea locurilor la pensiunea Ela, respectiv pentru participarea la doar primele 4 zile de retragere, este necesara achitarea unui avans de 100 lei pana la 1 octombrie. Dupa aceasta data, nu putem garanta rezervarea locurilor.

Toti cei care doresc sa se inscrie trebuie sa ia legatura individual cu noi la telefon sau prin e-mail.

Informatii si inscrieri:

tel. 0268.360.424 sau 0731.32.42.41

sau pe adresele de e-mail: contact (at) kamala.ro sau centrulkamala (at) gmail.com

pagini web: www.kamala.ro sau www.hridaya-yoga.com  

Seminar Arta Constientei (Vijnana Bhairava Tantra) – 30 nov – 2 dec 2012

Acest seminar de meditaţie de 3 zile este bazat pe un tratat tantric străvechi, Vijnana Bhairava Tantra.  Cursul se va focaliza pe atitudini şi metode meditative iluminatoare.

Ce este Vijnana Bhairava Tantra?

Vijnana Bhairava Tantra oferă112 metode de meditație pentru recunoașterea spontană a naturii noastre reale. Ea este considerată una din cele mai cunoscute scrieri ale tradiției șaiviste. Șaivismul cașmirian conferă o abordare spirituală tantrică, non-duală, ce devine din ce în ce mai cunoscută acum în întreaga lume.

Acest text clasic, celebrat deseori ca o bijuterie unică în comoara tratatelor yoga, a apărut, metaforic, din uniunea amoroasă extatică a lui Shiva și Shakti, în Inimă. Ca urmare, seminarul va sublinia intimitatea și familiaritatea atitudinilor spirituale sugerate în acest text. Practicile ne inspiră să ne recunoaștem natura reală. Când mintea pregătită își abandonează limitările, misterul de dincolo de universul relativ (maya) este revelat.

Scop şi descriere

Seminarul prezintă o privire de ansamblu a spiritualităţii şaivismului caşmirian şi un rezumat al tratatului, dar pune accentul pe câteva atitudini şi metode meditative şi pe aplicarea lor practică. Oferă inspiraţie pentru înflorirea naturii noastre reale în libertate şi Iubire.

Descriind atitudini contemplative și meditații atât cu obiect, cât şi fără obiect, seminarul revelează modul în care toate aceste practici apar spontan din interior, din adevărata intuiţie a Inimii Spirituale. Astfel, gradat, ele devin un mod de a trăi, o continuă sărbătoare a vieţii.

Sahajananda evidenţiază felul în care aceste practici contemplative pot fi integrate simplu şi eficient în viaţa de zi cu zi.

Din tematica abordată:

•    Visul lucid şi continuitatea conştienţei în timpul somnului (turya)

•    Modalităţi de a aduce mintea într-o stare contemplativă şi calmă, folosind conştienţa respiraţiei

•    Conştienţa luminilor şi sunetelor interioare văzute ca expresii ale Conştiinţei Supreme

•    Nelimitarea corpului fizic

•    Minunarea, extazul, iubirea, dorinţa, epuizarea şi rolul lor în introspecţie

•    Recomandări pentru aprofundarea experienţei sexuale, revelând cum şi de ce actul de a face dragoste devine o cale spre Unitate, şi multe altele…

Re-evaluări ale Conceptelor

Seminarul Vijnana Bhairava Tantra ne invită să reconsiderăm unele concepte aparent binecunoscute, cum ar fi spațiul, corpul, organele de simț, relațiile sociale, etc. Astfel, seminarul este o invitație fascinantă de a explora noi atitudini contemplative din tradiția tantrică non-duală. Această recunoaștere a Conștiinței Unității se integrează armonios în învățăturile și practica Hridaya Yoga; atât practicanții Hridaya, cât și începătorii vor dobândi noi instrumente practice pentru cunoașterea directă a ceea ce suntem cu adevărat, Inima Spirituală.

Seminarul este ţinut de profesorul de yoga Sahajananda (Claudiu Trandafir).

Locaţie: Centrul Kamala din Sânpetru, Braşov.

Perioada: 30 noiembrie – 2 decembrie 2012

Preț: 150 lei.

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

Retragerea de meditatie de 3 zile – 9-11 noiembrie 2012

În perioada 9-11 noiembrie 2012, vă invităm să participați la Retragerea de meditaţie de 3 zile organizată de Centrul Kamala.

Retragerea este ţinută de Sahajananda (Claudiu Trandafir).

Locaţie: sala din Sânpetru a Centrului de Meditație și Yoga Kamala.

Informatii si inscrieri: tel. 0731.32.42.39, 0268.360.424 sau e-mail: centrulkamala@gmail.com

 

Program Armonie Feminina – 27 octombrie 2012

O zi de relaxare şi regăsire, timp pentru tine, pentru corpul, sufletul şi Inima ta! Poţi participa indiferent de vârstă sau de experienţa în practica yoga sau a meditaţiei.

Program orientativ:

10.00 – 10.30 – Introducere şi prezentarea participantelor

10.30 – 10.45  Salutul Soarelui (tehnică yoghină dinamică, de celebrare a energiei vieţii)

10.45 – 12.30 şedinţa de Yoga (prezentarea posturilor cu efecte specifice în cazul femeilor)

12.30 – 13.00 – Relaxare – Yoga Nidra

13.00 – 14.30 – pauza de masă, odihnă

14.30 – 15.00 tehnici de masaj şi auto-masaj

15.00 – 16.00 prelegere şi meditaţie (Despre transfigurare şi creativitate)

16.00 – 17.30 – şedinţa dinamică (elemente de yoga, pilates, dans, fitness)

17.30 –  18.00 – metodă de vizualizare creatoare şi respiraţie conştientă

18.00 – 19.00 – tehnici de grup, de auto-cunoaştere, discuţii pe teme de interes feminin (dezintoxicare, sănătate, relaţii, etc)

19.00 – 20.00 –  poezie mistică/ mic ritual de încheiere a acestui program

Opţional , de la 20.00 – film

Această întâlnire feminină este pentru tine (şi) dacă:

– te simţi obosită, stresată, vrei să ai mai multă energie

– vrei să încetineşti puţin ritmul trepidant în care trăieşti, ai nevoie de sprijin, apreciere şi ajutor

– vrei să te relaxezi, să te simţi mai feminină

– vrei să cunoşti şi să practici o metodă spirituală pentru a te apropia de sacru, pentru a (re)descoperi şi trăi minunarea, frumosul, sacrul în viaţa ta

– vrei să te întâlneşti cu tine însăţi şi cu prietenele tale de suflet într-un mediu spiritual, deschis, relaxat, liniştit.

Taxa de participare: 60 de lei.

Doamnele şi domnişoarele înscrise la cursurile centrului Kamala beneficiază de o reducere de 25% (adică vor achita 45 lei), iar dacă vin cu o prietenă (care nu este la cursul Kamala) mai primesc o reducere de 25%. Pentru situaţii particulare, luaţi legătura direct cu mine.

Pentru persoanele din alte localităţi, se poate asigura cazare. Vă rog solicitaţi informaţii în acest sens.

Participarea se face doar cu înscriere prealabilă telefonică sau prin email (cu confirmare).

ÎNSCRIERI PÂNĂ  PE 20 OCTOMBRIE!

Informații și înscrieri:

Tel. 0731.32.42.41

Email: armoniefeminina@gmail.com sau veronica@kamala.ro.

Vă aştept cu bucurie!

Seminar de practica meditatiei – 26-28 oct 2012

 În perioada 3-4 noiembrie 2012, vă invităm să participați la Seminarul de practica meditației organizat de Centrul Kamala.

Seminarul este tinut de Teodor Sebastian și va avea loc în București (Mogoșoaia)

Informatii si inscrieri: tel. 0731.32.42.39, 0268.360.424 sau e-mail: contact@kamala.ro

Theme: Overlay by Kaira