Retragere de meditație, 1-3 octombrie 2021

Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna, recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau, dacă nu, măcar trei zile. 

Retragerea va cuprinde meditații ghidate, îndrumări și recomandări pentru practica spirituală, sedinte de hatha yoga. Vor fi oferite recomandările necesare, metodele şi elementele practice meditative, conferinţe cu diferite teme:

– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharshi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”

– Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.

– Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;

– Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;

– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Inimii Spirituale.

Programul începe vineri, 1 octombrie 2021, ora 19, cu noțiuni introductive, întrebări și răspunsuri, urmate de meditație. De sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza, toți participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomandă în toate tradiţiile contemplative, în isihasm, pentru a crea premisele unei bune interiorizări. Se vor putea adresa întrebări (în scris) profesorilor care ghidează meditația. Retragerea se va termina duminică, 3 octombrie, ora 18, cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate.

Locaţie: Centrul Kamala din Sânpetru, Braşov, iar pentru cei care nu pot participa fizic, retragerea se va putea transmite online (pe platforma zoom, cu ID meeting si parolă).

În cadrul centrului se respectă condițiile actuale de siguranță (spațiile comune sunt dezinfectate, la fel si maturile de yoga; masca este necesar să fie purtată până se ajunge la locul personal din sală).

Cazarea se face în camere de 1 sau 2 locuri, iar mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.

Cei care participă online sunt rugati să respecte și acasă la ei condițiile specifice unei retrageri de meditație (pe cât posibil să păstreze mauna – tăcerea, să limiteze interacțiunile sociale și online, etc), să țină pe întreaga durată a programului camera video deschisă și să participe la toate sesiunile pentru a se putea bucura astfel cât mai mult de ceea ce poate oferi acest program.

Retragerea este ţinută de profesorii de yoga Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor.

Program orientativ:

vineri: 18.30 cina, 19-21 .30; sâmbătă: 8.00 – 9.30, mic dejun, 10.00 – 13.00, prânz, 16.00 – 19.00, cina, 20.00 – 21.30; duminică: 8.00 – 9.30, mic dejun, 10.00 – 13.00, prânz, 14.30 – 18.00

Taxa de participare (fără cazare și masă, sau participare online):

– 250 lei (sau 150 lei/ zi)

– 200 lei (sau 120 lei/ zi) pentru seniori (pensionari)

Pachet complet (taxa de participare, cazare în camere de 2 locuri și masă 2 zile)

– 560 lei, respectiv 470 lei (seniori)

Pachet complet (taxa de participare, cazare single și masă 2 zile )

– 650 lei, respectiv 530 lei (seniori).

Masa include: cina vineri, mic dejun, prânz și cina (sâmbătă), mic dejun și prânz (duminică). În plus, se poate opta și pentru cina de duminică.

Pentru rezervarea locului este necesara achitarea unui avans de 200 lei. Situațiile individuale se pot discuta separat.

Locurile se ocupă în ordinea achitării avansului!

Informații şi înscrieri:

tel./ whatsapp 0731.32.42.41

email: centrulkamala@gmail.com

Fie ca freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Lasă un răspuns

Theme: Overlay by Kaira