Armonie prin mișcare – Brașov și online

Loading Map....

Data/Timpul
Date(s) - 23 septembrie 2024
11:00 - 12:30

Locația
Kamala Yoga and Wellness Studio

Categories


„Fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci.” (Mahatma Gandhi)

Acest program de energizare și echilibrare include tehnici pentru menținerea vitalității și bucuriei de a trăi, pe un fundal de relaxare și, nu în ultimul rând, de transformare interioară.

Se prezintă principii și atitudini fundamentale, iar modalitățile practice includ tehnici din:

– yoga (posturi corporale, ritmarea suflului, modalități de liniștire și concentrare a minții, relaxare, etc)

– qigong, gimnastica energetică chinezească (Brocartul de aur, Jocul celor 5 animale, Dansul ceștilor de ceai, etc)

– aikido (artă marțială japoneză, „calea armonizării energiilor”)

– stretching și auto-masaj (inclusiv noțiuni de bază din anatomie, biomecanică, etc).

Fiecare ședință începe și se încheie cu câteva minute de interiorizare și liniștire a minții.

Prima parte a programului include exerciții de încălzire și purificare energetică pentru întregul corp, în special pentru mobilitatea coloanei vertebrale și a articulațiilor.

În partea a doua se practică tehnici grupate specific, care îmbină armonios mişcarea conștientă, respirația profundă și atitudinile contemplative. Practica are loc atât în picioare, cât și la sol, cu variante și grade diferite de dificultate.

Fiecare ședință durează 1,5 ore. Programul este deschis pentru orice persoană care dorește o stare de bine fizică, psiho-mentală și spirituală.

Vă recomandăm să aveți haine sport, șosete în picioare (nu este necesară o încălțăminte specială), și să nu mâncați cu cel puțin o oră înainte de curs.

Cursul este ținut de Veronica Godeanu, profesoară de yoga, și are loc la sala centrului Kamala din Brașov, str. Avram Iancu 54.

Ședințele se transmit și online (pe platforma zoom).

Programul are loc  în fiecare zi de luni între orele 11.00- 12.30. Cursul are loc în sală cu minim 5 participanți confirmați. Deoarece numărul de locuri din sală este limitat, este necesară programarea anterioară pentru rezervarea locului.

Informații și programări: tel. 0731.32.42.41 sau e-mail centrulkamala@gmail.com.

Fericirea este cea mai firească stare a omului…

MIȘCARE – ENERGIE – MOBILIZARE – ENTUZIASM – MOTIVARE – LINIȘTE – ECHILIBRU

ARMONIE PRIN MIȘCARE

Lasă un răspuns

Theme: Overlay by Kaira