Categorie: Dezvoltare personală

Puterea atenției voluntare

Revenind în domeniul spiritualității, în procesul transformării spirituale, atenția este cultivată prin metode eficiente, de așa manieră încât să determine spontaneitatea trăirii conștiente în prezent. Putem remarca, de asemenea, felul în care calitatea și acuitatea percepțiilor se modifică, prin simplul fapt că atenția noastră este îndreptată fără contracții sau așteptări asupra lor. Totodată constatăm că acest tip de atenție nu scapă din ”vedere” subiectul care percepe (deci chiar pe noi înșine), rămânând totodată deschisă binevoitor și față de universul exterior.

Soarele dimineţii – tehnică de transformare

Dimineaţa, la trezire, petrecem câteva minute întins pe pat, bucurându-ne de prospeţimea dimineţii, de razele soarelui. Simţim viaţa curgând prin trupul nostru. Ne observăm respiraţia, pulsul sângelui în vârful degetelor, greutatea trupului.

Coborâm din pat încet, observând schimbarea centrului de greutate în timp ce ne ridicăm. Călcăm atent, conştientizăm presiunea tălpilor pe sol. Extindem această stare de conştienţă  în timpul diferitelor activităţi matinale. Fiecare din experienţele senzoriale de dimineaţă este o parte a trezirii şi fiecare poate fi întâmpinată cu o încruntare sau cu un zâmbet. De aici începe stabilirea felului în care vom trăi acea zi: trişti sau fericiţi, cu optimism sau cu pesimism. Vom reacţiona dur la orice apare în calea noastră sau vom privi evenimentele cu seninătate? Vom lăsa grijile să ne domine ziua sau ne vom aminti ţelurile noastre înalte? Ceea ce apare zilnic în calea noastră nu poate fi controlat în totalitate de noi, dar modul în care răspundem evenimentelor vieţii depinde doar de noi.

În toate tradiţiile spirituale se recomandă ca dimineaţa, imediat după trezire, să realizăm anumite exerciţii meditative pentru a începe ziua într-un mod profund spiritual. Există numeroase variante ale acestei tehnici, fiecare dintre noi o poate adapta în funcţie de specificul şi înclinaţiile sale.

Este bine să nu mâncăm înainte de această tehnică, deoarece procesul digestiei poate îngreuna apariţia stărilor spirituale profunde. Alegem un loc liniştit, curat şi aerisit, unde să nu fim deranjaţi. Ne aşezăm pe sol, într-o postură de meditaţie şi ne relaxăm global, urmărind să eliminăm tensiunile interioare şi gândurile secundare. Timp de câteva minute respirăm calm, profund. Menţinem ochii închişi.

Ne imaginăm apoi un soare deasupra capului, care emană o intensă lumină alb-strălucitoare, caldă şi hrănitoare. Ne lăsăm treptat inundaţi de această lumină frumoasă, de sus în jos: lumina ne inundă mai întâi capul, simţim cum ochii, creierul, urechile, gura sunt pătrunse gradat de această lumină strălucitoare. Lăsăm apoi lumina să ne inunde gâtul şi umerii, să risipească încordarea din braţe, încheieturile mâinilor, palme. Fiecare celulă din braţele noastre este acum plină de lumină.

Treptat, lăsăm lumina să coboare în zona pieptului, simţim cum fiecare organ fizic este purificat de această strălucire caldă. Lumina pătrunde apoi în zona spatelui şi mai jos, în zona abdominală. Conştientizăm eliminarea tensiunilor musculare şi armonizarea energiilor din aceste zone. Lăsăm apoi gradat lumina să coboare spre picioare şi tălpi.

Acum, fiecare celulă a corpului nostru este plină de lumină. Conştientizăm starea de dilatare uşoară în afara corpului fizic, starea de purificare şi înălţare sufletească, linişte şi calm profund.

Conştientizăm în continuare lumina din fiinţa noastră şi rămânem în această stare de linişte oricât de mult timp dorim. Simţim că suntem alcătuiţi din lumină. Expansionăm gradat această lumină în întregul Univers. Cuprindem în fiinţa noastră acum mult dilatată, tot ceea ce ne înconjoară, obiectele, fiinţele, şi impregnăm cu lumină totul.

Revenim apoi gradat la conştiinţa corpului fizic, respirăm profund şi deschidem ochii. Privim acum ziua care ne aşteaptă  cu încredere şi  fericire, privim lumea cu ochi de lumină…

Trăieşte viaţa la vârf!

Aceste momente apar atunci când facem dragoste, când ne privim copilul dormind, când contemplăm o minunată operă de artă, când simţim naşterea unei idei noi, în toate momentele de autorealizare, împlinire, iluminare, pace şi bucurie. Acestea sunt clipe în care procesele noastre mentale se restructurează pe un nivel superior, care ne permite să percepem lumea şi experienţele noastre într-un mod nou. În cartea sa, “Între plictiseală şi anxietate”, cercetătorul Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago a studiat aceste experienţe, numite de psihologul Abraham Maslow “experienţe la vârf”.

Căutăm înălţimile

O caracteristică a experimentelor de vârf este senzaţia de bine şi de fericire. Ne simţim atât de bine încât mulţi dintre noi şi-ar dori să aibă experienţe la vârf cât mai frecvent posibil. O mare parte din energia şi timpul nostru este afectată unor încercări confuze sau prost direcţionate de a avea experienţe la vârf – prin sex, droguri, bani, prestigiu, putere.

Dar experienţele la vârf nu sunt uşor de obţinut. De-a lungul istoriei au existat numeroase metode şi tehnici (mai mult sau mai puţin inspirate) care să permită omului să trăiască asemenea clipe, dar unele dintre ele, pornind de la  o idee de bază greşită, au generat şi efecte negative.

Disciplina interioară strictă şi practica spirituală ardentă şi îndelungată sunt absolut necesare pentru a atinge succesul în această căutare interioară. Dar în societatea actuală, sceptică şi agitată, numeroşi căutători doresc să o ia pe scurtătură. Aceste scurtături, mergând de la materialismul lacom până la ocultismul indiferent, îi lasă pe căutători nesatisfăcuţi, chiar mai dornici de a avea experienţe la vârf, decât erau atunci când au pornit la drum. În final apare lipsa de încredere în existenţa acestor experienţe şi a stărilor spirituale înalte, o sarcastică respingere a unor astfel de nivele de dezvoltare mentală, considerate simple autoiluzionări.

Suntem alpiniştii sufletelor noastre

Pot oare oamenii să se ridice singuri către o ordine interioară mai înaltă şi chiar să îşi inducă la voinţă  experienţe autentice de vârf? Răspunsul apare când aflăm în ce constau componentele plăcute ale nivelului de vârf, iar o dată aceste elemente cunoscute, am putea fi capabili să ne inducem astfel de experienţe (sau stări plăcute) creând componentele necesare.

Unul dintre oamenii de ştiinţă care a realizat aceasta este Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago. El a concluzionat că astfel de experienţe sunt în mod intrinsec satisfăcătoare, cu alte cuvinte le căutăm nu pentru o recompensă externă, “nu ca o compensare pentru o dorinţă trecută, nu ca o pregătire pentru necesităţile viitoare, ci ca un proces în desfăşurare sau care  ne aduce experienţe pline de satisfacţii în prezent”.

Pentru a studia acest comportament intrinsec satisfăcător, Crikszentmihalyi a studiat comportamentul jucătorilor de şah, al alpiniştilor, chirurgilor şi al altor oameni care acţionau nu pentru o recompensă exterioară, ci pur şi simplu din pasiune. El a descoperit că similaritatea marcantă a tuturor acestor activităţi este că “toate conferă practicanţilor un sens al descoperirii, al explorării, al soluţionării problemelor – cu alte cuvinte, un sentiment al noutăţii şi transformării”. Rezultatul acestor activităţi este nesigur (ca şi cum ai explora un “loc misterios”), dar “cel care acţionează este potenţial capabil să le controleze.”

Csikszentmihaly a observat că aceşti oameni îşi descriu experienţele utilizând aceleaşi cuvinte: flux, curgere, unitate, expansiune, armonie. Mulţi oameni experimentează această stare excepţională în activităţi creatoare, în iubire şi în timpul experienţelor religioase sau mistice. “Unii oameni experimentează stări interioare remarcabile, care sunt atât de plăcute şi de puternice, încât ei îşi doresc uneori să părăsească viaţa confortabilă şi să se dedice căutării acestor stări.”

Între plictiseală şi anxietate

Pentru a defini mai departe această plăcută stare interioară de fluidificare, Csikszentmihalyi a plasat toate activităţile umane pe o scală de schimbare treptată a activităţii. La unul dintre capetele scalei sunt activităţile care nu prezintă nici un fel de transformări sau provocări. La celălalt capăt al scalei sunt activităţi care sunt atât de schimbătoare sau dificil de realizat încât devin chiar imposibile pentru persoanele angajate în acele activităţi. Un exemplu de activitate de primul tip poate fi aşteptarea la o coadă foarte lungă şi care se deplasează foarte încet. Un exemplu de al doilea tip poate consta în (în funcţie de tipologie) a escalada un munte foarte înalt, a da examen dintr-un curs foarte abstract, sau a încărca arma unui duşman.
La un capăt al scalei este plictiseală; la celălalt, anxietatea. De aici şi titlul cărţii doctorului Csikszentmihalyi: “Între plictiseală şi anxietate”. Pentru o activitate care să producă această stare de fluidificare şi unitate, trebuie să existe o egalitate între dificultatea unei provocări şi capacitatea de a o depăşi. O persoană al cărei record la maraton este de patru ore va primi acelaşi influx energetic alergând în 3h şi 50 min. ca şi un campion mondial care ar alerga acelaşi traseu în 2h şi 9min. Ambii întâlnesc provocări şi sunt capabili să le învingă.

Dacă omul primeşte un influx energetic insuficient (ceea ce corespunde în termenii lui Csikszentmihalyi, plictiselii), ea încetează să crească şi se deteriorează. Dar dacă fluxul energetic prin structura umană este prea mare, fluctuaţiile devin prea violente pentru a fi absorbite sau atenuate şi structura este destabilizată (ceea ce Csikszentmihalyi numeşte anxietate). Între aceste două extreme există o variaţie a influxului energetic suficientă pentru a modifica structura şi a-i induce schimbări.

Într-un mediu îmbogăţit cu diverşi stimuli, fluxul de energie şi materie este suficient pentru a genera în structura noastră mentală şi psihică o continuă deschidere  către o ordine mai înaltă fără ca lucrurile să fie forţate. Această stare  este plăcută, îmbogăţeşte sufletul cu noi nuanţe, produce o expansiune de flux, într-o nesfârşită spirală ascendentă a evoluţiei  fiinţei umane către o ordine mai înaltă.

Iubeşte şi fii fericit

Iubirea, creativitatea şi experienţele spirituale înalte sunt legate prin faptul că ele conferă fiinţei umane o stare de fluidificare, de unitate cu restul universului, de integrare armonioasă. Această stare, deşi plăcută, nu este şi confortabilă pentru un om conservator şi care se complace în mediocritate, dar cei cu sufletul şi mintea deschise părăsesc zona de confort pentru ea, pentru că acceptând provocările vieţii şi urmărind să le depăşească, ei se pot cunoaşte mai bine şi îşi pot descoperi chiar sensul şi menirea vieţii lor. Ei simt astfel că viaţa lor devine mult mai plină, mai bogată în semnificaţii, în semne şi miracole divine. Pe fiecare nivel al vieţii există provocări care ne îndeamnă să ne depăşim, să ne transformăm, să fim mai buni, să descoperim sensul adevărat al existenţei noastre. Fiecare le înţelege şi le acceptă atunci când este pregătit.

Puterea alegerii

Una dintre cele mai mari înzestrări ale fiinţei umane este liberul arbitru, puterea alegerii. Oricând, în orice moment, putem alege cum vom acţiona, chiar şi când ni se pare că am fi prinşi într-o situaţie fără ieşire.

Nicos Kazantzakis a spus: “Avem pensula, avem culorile, să ne pictăm paradisul şi să intrăm!”

În orice clipă, în orice conjunctură, putem să alegem ce să facem cu viaţa noastră. Dar, conform legii cauzei şi al efectului, orice alegere vom face, va influenţa atât viaţa noastră, cât şi pe cea a celor din jurul nostru. Este o mare responsabilitate să facem alegeri înţelepte, sănătoase şi pline de armonie.

În anumite momente de viaţă putem să credem că nu avem posibilitatea nici unei alegeri. Ne simţim prinşi în capcana unei relaţii care nu ne împlineşte, dar care este “confortabilă”, unei slujbe mizerabile, dar “sigure”, a unei dependenţe “fără ieşire”, o boală “incurabilă”, o căsătorie “care nu poate fi desfăcută” sau de viaţa pe care o simţim ca pe o închisoare.

Nu întotdeauna putem schimba rapid situaţia, dar putem alege cum să reacţionăm, iar această alegere ne poate transforma fundamental. Ryan White nu a putut schimba faptul că avea SIDA, dar în loc să se descurajeze că mai avea puţin de trăit, el şi-a trăit din plin viaţa în fiecare zi şi i-a învăţat pe alţii să se transforme. Terry Foe nu a putut schimba faptul că avea un picior amputat, dar în loc să se considere un om ratat, a ales să se plimbe prin Canada cu un picior artificial adunând milioane de dolari pentru opere de caritate. Un om curajos care şi-a petrecut aproape toată viaţa într-o celulă, Nelson Mandela, a crezut cu putere şi perseverenţă în posibilitatea eliberării ţării sale, şi după aproape o viaţă în închisoare, şi-a condus poporul spre libertate.

Dar nu toate constrângerile sunt extreme. Atunci când ne simţim prinşi într-o situaţie dificilă, există întotdeauna o cale de ieşire. Se poate călători, se poate demisiona, se poate lupta împotriva dependenţei ucigătoare, se pot căuta cure de vindecare… Fiecare alegere pare a fi imposibilă. Fiecare alegere implică un alt viitor. Fiecare alegere necesită multă speranţă şi credinţă. Dar  fiecare  alegere bună poate să ne facă liberi, poate să ne facă fericiţi, poate să ne ajute să ne împlinim visele.

Mulţi oameni se trezesc luni dimineaţa stresaţi de gândul că trebuie să-şi pună un costum şi să stea într-un birou de la 8 la 5. Ei aleg astfel în mod inconştient să se simtă foarte rău.

De ce să nu alegeţi să vă treziţi cu câteva minute mai devreme într-o zi şi să vă dăruiţi puţin timp pentru suflet? Cântaţi melodia favorită, faceţi baie în loc de duş, dansaţi, faceţi dragoste, desenaţi, meditaţi sau îngrijiţi-vă grădina. Faceţi ceva care să vă facă să zâmbiţi sau să râdeţi, care să vă  facă să înţelegeţi cât de norocoşi sunteţi pentru că trăiţi încă o zi. Urmăriţi apoi să menţineţi acest sentiment toată ziua.

Astfel, viaţa noastră poate beneficia de nenumărate alegeri, în fiecare zi. Ne putem crea viaţa oricum vrem. Depinde de noi înşine cum ne pictăm tabloul vieţii. Este alegerea noastră.

Luaţi pensula şi pictaţi o capodoperă!

Îndrăzneşte să-ţi trăieşti visele!

Să ne imaginăm că ne trezim într-o dimineaţă, peste 30 de ani, şi privim înapoi în viaţă. Ce vedem? A fost o viaţă plină de fericire sau una întunecată de suferinţă? A fost o viaţă plină de iubire sau am trăit mai tot timpul un sentiment de frică? Revenind în momentul prezent, ne putem da seama că acţiunile noastre de acum ne influenţează întreaga viaţă. Nu este niciodată prea târziu să ne schimbăm în bine modul de a gândi şi prin aceasta, să ne îmbogăţim întreaga viaţă cu iubire, cu frumuseţe, cu armonie, cu forţă creatoare. Totul depinde de noi înşine!

Suntem creatori ai vieţii noastre

Totul în acest univers este energie. Chiar şi “nimicul” este tot o formă de energie, nemanifestată. Energia este însăşi forţa universală a vieţii, structurată cu o divină inteligenţă în iubire, sunet, culoare, formă. Tot ceea ce noi suntem din punct de vedere fizic, mental, emoţional şi spiritual are la bază această vibrantă forţă a vieţii, fără vârstă, etern transformatoare. Orice moment pe care îl trăim, orice respiraţie pe care o avem, orice gând care ne apare în minte creează şi recreează eterna spirală a vieţii şi ciclurile manifestării. Suntem, chiar fără să ştim, creatori activi ai universului în care trăim.

Aşa cum energia îşi poate schimba vibraţia, forma, culoarea, sunetul, dar niciodată nu dispare, la fel este şi fiinţa noastră. Suntem fiinţe spirituale eterne, care am ales să trăim pe această planetă, asumându-ne o existenţă umană. Suntem aici pentru a învăţa, pentru a ne aminti cine suntem cu adevărat, pentru a evolua spre cea mai pură şi cea mai înaltă vibraţie a iubirii şi a luminii divine. Drumul pe care mergem poate părea uneori presărat cu obstacole sau plin de suferinţă, dar orice eveniment pe care îl trăim are un scop bine precizat în ordinea universală şi o semnificaţie divină.

Înţelegând cum acţionează forţa vieţii în propria noastră fiinţă, cum ne influenţează sănătatea, munca şi relaţiile noastre, înţelegând rolul ei în natură şi în Univers, vom înţelege şi vom accelera împlinirea misiunii vieţii noastre, oricare ar fi ea, trezind puteri benefice nelimitate la toate nivelurile existenţei.

 Nu este atât de important ceea ce se petrece, ci cum reacţionăm la ceea ce se petrece!

În faţa aceluiaşi eveniment, fiecare om reacţionează diferit. Un obstacol îl opreşte pe cel care nu este foarte convins că va reuşi, dar este depăşit cu uşurinţă de cineva care are încredere, este optimist, gândeşte pozitiv, şi acţionează cu toată convingerea că va reuşi. Un accident dramatic poate lăsa urme profund traumatizante în sufletul unui om, care va fi marcat întreaga viaţă de frică şi angoasă, în timp ce un altul se ridică, îşi depăşeşte durerea şi acţionează ca un  învingător, salvându-i chiar şi pe alţii. Un astfel de exemplu este cazul lui ??, care a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile în urma unui accident de aviaţie, dar nu şi-a pierdut încrederea, zâmbetul şi puterea de acţiune, şi a ajuns ministrul departamentului de probleme ale handicapaţilor din Franţa.

Nu există nici un obstacol care să nu poată fi depăşit, nici o suferinţă care să nu poată fi vindecată, nici un vis care să fi prea mare! Viaţa nu se opreşte pentru nimeni, nici chiar în cele mai dramatice situaţii, atunci de ce să aşteptăm să vină altcineva să acţioneze în locul nostru, să trăiască în locul nostru?

Unii oameni spun că ei nu au timp să viseze, deoarece viaţa este prea dură şi plină de suferinţă. Şi totuşi… Deschide-ţi ochii sufletului şi fii atent la sentimentele tale! Redescoperă-ţi inima de copil care crede, din tot sufletul, că orice este posibil. Ai  încredere în tine însuţi, depăşeşte-ţi temerile şi îndrăzneşte să îţi trăieşti viaţa aşa cum întotdeauna ai visat, pentru că ai cu adevărat puterea de a-ţi transforma în bine viaţa! Orice ai nevoie se găseşte în interiorul tău, chiar acum, pentru că răspunsurile pe care le cauţi se află în inima ta!

 Modificarea semnificaţiei unui eveniment ne poate transforma în bine întreaga viaţă!

În mod subconştient, există anumite convingeri care ne auto-limitează, care ne opresc să dobândim şi să devenim ceea ce dorim. Iar aceste convingeri greşite se manifestă în viaţa obişnuită prin sentimente de mânie, ură, gelozie, agresivitate, cinism, apatie, invidie, violenţă, închidere sufletească etc. Să începem prin a ne întreba pe noi înşine, oricând simţim una dintre aceste emoţii: “De fapt, de ce îmi este frică?”. Astfel, atunci când ne recunoaştem fricile, le putem îndepărta din viaţa noastră şi vom putea să redescoperim fericirea.

Toate convingerile şi credinţele pe care le avem acum sunt bazate pe experienţe trecute. În copilărie, ne-am format anumite credinţe subconştiente pe care le-am păstrat în viaţa noastră de adulţi. Dar deseori, acestea ne opresc să fim fericiţi. Privind înapoi în copilărie, putem analiza momentele care au avut un impact major asupra noastră şi care ne-au influenţat viitorul. Înţelegându-le, putem înlocui convingerile de genul: “Nu sunt destul de bun”, “Nu merit să fiu iubit”, “Trebuie să am grijă de oricine”, “Sunt urât”, “Trebuie să fac totul de unul singur”, etc., cu altele pozitive: “Merit din plin să primesc acest loc de muncă bine plătit”, “Am încredere în oameni”, “Dumnezeu mă ajută în tot ceea ce am de făcut”, “Sănătatea mea este perfectă”, etc.

Totul în viaţă are înţelesul şi semnificaţia pe care noi o dăm, şi astfel avem puterea să ne transformăm convingerile. Ne putem schimba viaţa într-o secundă, căci totul depinde de o hotărâre luată cu toată puterea credinţei noastre, de o convingere din toată inima. Îndrăzneşte să te trezeşti la adevărata viaţă şi să trăieşti ca şi cum întreaga ta viaţă ar fi un vis în care orice este posibil… dacă tu crezi în el!

“Nu pot schimba direcţia vântului, dar pot orienta pânzele corabiei mele pentru a ajunge întotdeauna la destinaţie.” (James Dean)

Cu fiecare hotărâre pe are o luăm, ne modelăm şi ne creăm destinul.

Gândurile şi convingerile ne creează viitorul

Să încetăm să ne mai focalizăm asupra a ceea ce nu dorim şi să ne concentrăm numai asupra a ceea ce dorim cu adevărat să obţinem în viaţă! Să vedem întotdeauna partea plină a paharului şi să apreciem ce am învăţat nou şi bun în fiecare zi.

Trăieşte în momentul prezent şi mergi hotărât către scopul pe care ţi l-ai propus. Viitorul este în faţa ta, trăieşte-ţi viaţa cu un scop bine precizat, priveşte drept înainte şi lasă-l pe Dumnezeu să te ajute, abandonându-te în faţa voinţei Sale.  Prin gândurile şi convingerile noastre ne creăm propria existenţă, căci viaţa este alcătuită în mare măsură din hotărârile pe care le luăm, şi din efectele acestora, care ne influenţează ulterior pe perioade mari de timp. În fiecare moment alegem şi decidem asupra modului în care ne trăim viaţa.

Pentru a putea să ne transformăm profund în bine viaţa, să începem prin a răspunde la câteva întrebări:

De ce te trezeşti dimineaţa? Care este scopul vieţii tale?

Ce calitate binefăcătoare doreşti să dobândeşti? Ce stare minunată doreşti să trăieşti?

Ce domenii din viaţa ta ai dori să transformi, să îmbunătăţeşti, să aprofundezi? Aspectul fizic, emoţiile, relaţiile cu ceilalţi, sănătatea, mediul, cariera, evoluţia spirituală?

Care sunt pasiunile tale? Ce lucru sau acţiune te împlineşte interior şi te face fericit?

Cum îţi vezi viitorul? Ce te împiedică să îl ai aşa cum îl doreşti?

Vrei să fii mai mult decât eşti acum? Vrei să fii mai bun decât eşti acum?

Analizează cu atenţie aceste întrebări şi răspunde cu sinceritate la ele. Stabileşte-ţi scopuri de atins pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, fixează-ţi priorităţile, alege calea de parcurs în acest scop, iar apoi treci la acţiune!

Orice este posibil dacă tu crezi cu putere că aşa se va petrece! Este timpul să elimini tot ceea ce nu te lasă să visezi la o viaţă mai fericită, pentru că nimic nu este posibil în viaţă dacă tu nu crezi că acel lucru este posibil! Nimic şi nimeni nu se va schimba până când tu însuţi nu te vei transforma profund! Şi poţi începe să fii fericit chiar aici, chiar în acest moment!

Nu suntem singuri în viaţă!

Nimeni nu este singur în viaţă, nici chiar ascetul retras în munţi, care nu a vorbit şi nu a văzut pe altcineva de ani de zile. El se află într-o tainică legătură cu forţele naturii, cu Dumnezeu. Comunicăm cu propria fiinţă şi cu întreg universul în fiecare moment în care respirăm, atunci când suntem treji şi atunci când dormim. Descoperind modul în care interacţionăm cu lumea înconjurătoare, şi urmărind să îl transformăm în bine, ne îmbunătăţim, de fapt, întreaga viaţă.

Răspunde la următoarele întrebări şi analizează-ţi răspunsurile.

Pentru a comunica, ce limbaj foloseşti cu familia ta, cu prietenii, cu copiii, cu corpul tău, cu cariera ta, cu sănătatea ta, cu fiinţa iubită, cu tine însuţi?

Comunici cu adevărat ceea ce eşti şi ceea ce vrei? Comunici cu iubire sau cu frică? Ţi se răspunde cu iubire sau cu frică?

Eşti pregătit să faci un pas în afara zonei tale de confort, să creşti, să evoluezi?

Ce ai de pierdut, în afara închistărilor şi limitelor pe care tu însuţi ţi le-ai impus?

Tot ceea ce ai de făcut este să îţi elimini temporar neîncrederea în tine însuţi, în oameni, pentru că nu eşti niciodată singur decât dacă tu alegi să fii astfel, şi să te deschizi cu tot sufletul către ceilalţi oameni, către minunea vieţii, către fericire.

Înflorirea sufletului

Respiraţia – acţiune continuă care se desfăşoară în corpul nostru – este importantă nu numai pentru că ne aduce în fiinţă aerul necesar menţinerii în viaţă; ea are totodată un rol profund transformator asupra omului şi îl poate ajuta foarte mult prin energia deosebită pe care o vehiculează. În Orient, această energie se numeşte prana şi se consideră a fi fundamentul vital al vieţii. Aşadar, pe lângă aerul pe care îl inspirăm, preluăm totodată şi o anumită energie, care, conform tradiţiei milenare yoga, reprezintă baza întregii manifestări.

Darul vieţii

Suflul vital al vieţii noastre are aceeaşi natură esenţială cu Suflul Divin creator al tuturor lucrurilor fizice şi subtile. De ace­ea, respiraţia noastră ne menţine în legă­tură cu Dumnezeu. Prin fiecare inspiraţie, primim în fiinţa noastră darul vieţii, iar fiecare expiraţie ne reuneşte cu întreaga creaţie. Chiar şi după aşa-numita “moarte”, continuăm să existăm tot prin transferurile, de această dată mult mai subtile, de energie dintre noi şi restul lumii.

Respiraţia ne influenţează foarte mult întreaga viaţă. Un om sănătos respiră am­plu, calm, profund, iar cel bolnav – într-un mod slab şi plăpând. Cel fericit îşi trăieşte fericirea prin fiecare respiraţie, cel anxios abia îndrăzneşte să îşi dea seama că respiră.

Există o strânsă şi directă legătură între energia respiraţiei, fizicul, psihicul şi mentalul nostru. De aceea, yoga – ştiinţă complexă a vieţii – a dezvoltat un întreg sistem de tehnici care au un foarte bogat fundament teoretic şi filozofic, prin care energia prana-ei este folosită pentru transformarea şi spiritualizarea fiinţei umane.

Se spune despre un mare înţelept că nu îşi învăţa discipolii, timp de 20 de ani, de­cât să respire. Numai Occidentul conside­ră că este simplu şi banal să respiri – toc­mai pentru că aici, în Occident, oamenii nu ştiu să respire corect.

Tehnica pe care o prezentăm în conti­nuare nu vă va lua însă 20 de ani ca să o învăţaţi şi va fi suficient să o practicaţi 15 minute pe zi pentru a vă bucura de efec­tele ei. Ea se adresează în special celor care ştiu să privească o floare înflorind şi aspiră să îşi simtă sufletul fericit, liniştit şi curat.

Tehnica propriu-zisă

Cel mai bine ar fi să realizaţi această tehnică de respiraţie în mijlocul naturii, într-o pădure, o poieniţă, pe malul mării… Dar se poate practica la fel de bine şi aca­să, cu condiţia să fiţi într-o cameră foarte bine aerisită.

Aşezaţi-vă pe un scaun, cu faţa către nordul magnetic, menţineţi spatele drept, capul în prelungirea coloanei vertebrale, palmele pe genunchi, ochii închişi. Relaxaţi-vă global – fizic, psihic, mental. Eli­minaţi, pe cât posibil, orice fel de gânduri, preocupări interioare, griji. Rela­xaţi acum piciorul stâng, de jos în sus, apoi piciorul drept; braţul stâng, de la vâr­ful degetelor până la umăr, apoi, la fel, braţul drept; relaxaţi global trunchiul de jos în sus; gâtul, muşchii din zona capu­lui. Conştientizaţi acum relaxarea corpu­lui fizic.

Apropiaţi uşor palmele între ele, la ni­velul pieptului; degetele se ating între ele, palmele le menţineţi relaxate, dar apropi­ate una de alta.

Imaginaţi-vă acum un boboc frumos de floare, în dreptul pieptului. Poate fi orice floare doriţi: un lotus, un trandafir, o la­lea, un crin… Vizualizaţi cât mai bine bo­bocul de floare, de culoare galben-aurie. Respiraţi 3-5 minute de voie, calm, liniş­tit: inspiraţi pe nas, cât mai amplu, şi ex­piraţi pe gură. Urmăriţi să simţiţi cât mai profund frumuseţea bobocului de floare, strălucirea lui aurie şi direcţionaţi energia preluată prin respiraţie în zona pieptului, central.

Treceţi acum la o altă etapă, în care res­piraţiile vor fi însoţite şi de reţinerea su­flului pe vid, respectiv pe plin. Inspiraţi profund pe nas, duceţi de asemenea ener­gia în zona pieptului şi vizualizaţi cum, odată cu inspiraţia, floarea aurie se deschi­de. Corelaţi inspiraţia cu mişcarea foarte lentă a palmelor care, rămânând lipite la bază, ajung totuşi în finalul inspiraţiei să fie cu degetele depărtate, asemenea unei flori deschise. Degetele sunt relaxate, uşor îndoite, pentru a semăna cât mai mult cu petalele unei flori înflorite. Ră­mâneţi apoi nemişcaţi, în retenţie pe plin, şi vizualizaţi cât mai bine floarea acum înflorită, frumoasă, plină de viaţă şi de strălucire. Expiraţi apoi uşor pe gură; corelaţi expiraţia cu închiderea florii şi apropierea lentă a degetelor, care ajung în finalul expiraţiei să fie din nou lipite între ele. Rămâneţi într-o scurtă retenţie pe vid şi reluaţi apoi respiraţia în acelaşi mod. Realizaţi 7 astfel de respiraţii în care, de fiecare dată, corelaţi vizualizarea deschiderii şi a închiderii florii cu inspiraţia şi expiraţia. Cu fiecare inspiraţie, vizualizaţi cum floarea voastră se deschide din ce în ce mai mult şi simţiţi gradat cum chiar sufletul vostru se umple de fericire şi bucurie de a trăi.

În final, lăsaţi încet palmele pe genun­chi, rămâneţi cu ochii închişi şi continuaţi să vă simţiţi sufletul înflorit şi fericit, ca şi cum frumuseţea şi strălucirea aurie a florii vizualizate s-a transferat sufletului vostru.

Deschideţi apoi uşor ochii, priviţi în jurul vostru şi păstraţi în suflet fericirea pe care acum o regăsiţi oglindită în tot ceea ce vă înconjoară.

Aici aveți o exemplificare video

 

În căutarea fericirii

„Fericirea este scopul vieţii; când fericirea dispare, existenţa rămâne un experiment nebunesc şi lamentabil.” (George Santayana, Micile eseuri)

De ce suferim?

În cele mai multe cazuri, fericirea este confundată cu plăcerea. “Din mijlocul fântânilor plăcerii izvorăşte amărăciunea care otrăveşte parfumul florilor” scria poetul şi filozoful roman Lucreţius în “De rerum natura” (În firea lucrurilor). Și în popor există un proverb care spune că şi cel mai frumos trandafir are spinii lui. Neajunsul major al plăcerii este acela că durează puţin, de aici rezultând goana oamenilor după plăceri repetate, obicei ce riscă să devină la un moment dat viciu. Plăcerea nu are capacitatea de a împlini profund şi de aceea, oricâtă plăcere ai trăi, simţi că tot îţi mai lipseşte ceva. Acest fapt poate conduce la situaţii extreme, cum ar fi în cazul drogurilor, când dependentul este gata să renunţe la tot – inclusiv la proprietate şi sănătate – în scopul achiziţionării substanţei nocive care îi produce o plăcere efemeră.

Fericirea, pe de altă parte, este profundă, plenară, de durată şi conferă pace şi linişte. Dacă suferinţa poate urma plăcerii, fie din cauză că aceasta s-a sfârşit ori că a condus la consecinţe dureroase, fericirea nu are niciodată asemenea urmări. Fericirea înseamnă armonie. Ea pune capăt tuturor suferinţelor. În timp ce plăcerea îndeamnă mereu către o plăcere şi mai mare, înlănţuind fiinţa umană, fericirea, dimpotrivă, fiind ea însăşi un superlativ, eliberează. Fericirea înseamnă libertate.

Când suntem fericiţi suntem împliniţi. Vânătorul de plăceri este mereu neîmplinit şi de aceea caută permanent acea completare pe care, din cauză că îşi canalizează efortul către mijloace exterioare fiinţei lui, nu o cunoaşte niciodată. Dacă plăcerea ar fi sinonimă cu fericirea, societatea de consum occidentală care furnizează accesul facil la plăceri de toate felurile, ar face ca toate fiinţele umane să fie fericite. În loc de aceasta, în societatea noastră sunt mulţi oameni cu grave tulburări emoţionale şi deprimaţi. Tot mai mulţi medici psihiatri consideră că o asemenea societate este cea mai bolnavă dintre toate câte au existat vreodată pe această planetă. Din ce în ce mai mulţi oameni suferă de o afecţiune psihică – de la depresii cronice la schizofrenie. Acest adevăr înspăimântător nu ar trebui să ne surprindă dacă ţinem cont de felul în care mass-media intoxică minţile oamenilor cu violenţă şi aspectele tenebroase ale existenţei.

Eterna beatitudine

Atunci când vorbim despre împlinire, bunăstare şi fericire, atingem in mod inevitabil domenii care depăşesc psihologia, medicina sau morala şi care pătrund pe tărâmul spiritualităţii.

Din perspectiva spirituală autentică, fericirea nu este o plăcere de moment, ci este însăşi eterna beatitudine, fundalul permanent al întregii creaţii. Atât timp cât ne menţinem în armonie cu realitatea esenţială a universului, ne simţim împliniţi şi fericiţi. Suferinţa apare în momentul în care nu ne mai aflăm în armonie cu ritmurile manifestării.

Suferinţa a devenit o parte pregnantă a experienţei umane, deoarece, cu câteva excepţii, oamenii nu percep corect realitatea spirituală a lucrurilor şi se manifestă în mod dizarmonios. Acest fapt este cu atât mai grav cu cât nici măcar nu sunt conştienţi de aceasta. Dacă nu se confruntă cu dezastre, boli sau lipsuri, oamenii nu sunt conştienţi că suferă în sens fundamental. Când sunt întrebaţi dacă sunt fericiţi, aceşti oameni vor răspunde “atât cât se poate”. Nu par a fi conștienți că sunt lipsiți de iubire, încredere, optimism, entuziasm. De aceea este necesară dezvoltarea unei viziuni corecte asupra realităţii, este necesar discernământul spiritual care ne ajută să depăşim iluzia în care trăim.

“Pentru fiecare om există un drum spre fericire: acela pe care este chemat să meargă. Cei mai mulţi nu îl găsesc. Cei înţelepţi continuă să îl caute până la moarte. Cei ignoranţi se trântesc la pământ şi plâng că sunt nenorociţi.” Nicolae Iorga

Egoismul – cel mai mare obstacol

Majoritatea oamenilor, chiar dacă nu sunt conştienţi, trăiesc cufundaţi în oceanul experienţelor  senzoriale determinate de dorinţa de satisfacție personală. Analizând lucid şi profund experienţele vieţii noastre, putem observa că momentele în care am trăit cea mai mare fericire, cea mai adâncă pace lăuntrică au fost acele momente în care, dintr-un motiv sau altul, am încetat să mai dorim ceva de la ceilalţi sau de la lumea înconjurătoare.

Pentru personalitatea egotică, o puternică motivaţie de a trăi este dorinţa de a poseda, de a obţine, de a avea ceva doar pentru sine însuşi: “Vreau o maşină pentru mine! Vreau o persoană doar pentru mine!” Deseori, această dorinţă este atât de copleşitoare, încât fiinţa umană este subjugată de ea. Iar dacă ne uităm în jur, în societatea în care trăim, putem observa că suntem încurajaţi să fim “obsedaţi” mereu şi mereu de obiecte şi de oameni, de dorinţa de a le avea doar pentru noi.

O schimbare majoră în interiorul nostru se produce atunci când înţelegem că, de fapt, cea mai mare bucurie, cea mai adâncă pace, cea mai profundă fericire apare atunci când nu dorim nimic. Puţini oameni reuşesc însă acest lucru, deoarece desprinderea de dorinţă este dificilă. Este des întâlnită afirmaţia: “Nu doresc nimic, vreau doar să fiu fericit, vreau să am o viaţă simplă! ” Dar această afirmaţie nu este de ajuns, este necesară chiar diminuarea dorinţei. Doar când dorinţa dispare, începe să fie trăit sentimentul adevăratei împliniri interioare.

Pentru o transformare spirituală autentică şi profundă, este necesar să analizăm cu atenţie atitudinea noastră fundamentală în viaţă şi să renunţăm la “a avea” mereu mai mult, mereu altceva, în favoarea lui “a fi”. Astfel, vom descoperi că fericirea profundă, pacea extatică apar doar atunci când renunţăm la povara dureroasă a dorinţei. Când această tensiune a dorinţei se diminuează, ne vom simţi din ce în ce mai aproape de sufletul nostru, din ce în ce mai mult noi înşine, vom înţelege cine suntem de fapt şi vom vedea limpede realitatea adevărată a Inimii Spirituale.

“Fericirea adevărată este ca lumina: corpurile care strălucesc mai puternic nu opresc lumina pentru ele, ci o împart cu mai multă dărnicie celor din jurul lor.”  (Panait Cerna)
Theme: Overlay by Kaira