Etichetă: tantra

Curs de profesori de Tantra Yoga,  TTC200, septembrie 2023- iunie 2024 

 Trăind în Frumusețea Inimii Spirituale 

Tantra Teaching Training Course (TTTC) din cadrul Centrului Kamala de Hridaya Yoga și Meditație nu este doar un curs de inițiere în tantra shastra, ci mai presus de toate reprezintă o cale pentru a intra în cel mai profund tărâm al ființei noastre – atman, Sinele Suprem. Aceasta poate dura întreaga viață, sau mai multe vieți. Căci, așa cum se afirmă în Bhakti Yoga, nu timpul este important, ci adorarea Conștiinței Supreme cu fiecare respirație. 

Tantra este răspândirea învățăturii care eliberează, iar aceasta înseamnă că întreaga ființă se poate transforma eliberându-se de condiționările conștiinței individuale. Caracteristica tantrei constă în puterea ei de a îmbrățișa, de a cuprinde toate aspectele aspirantului pentru a-l ajuta să se reîntoarcă în Sinele Suprem, Inima Spirituală (Hridaya) printr-o sadhana (practică spirituală) specifică. 

Nu există nimic mai important decât să descoperi cine ești cu adevărat, iar calea noastră vizează cel mai înalt nivel de conștiență. Pentru aceasta, invităm toate sufletele pure cu o aspirație spirituală autentică să recunoască Adevărul Suprem al lui atman.

Metodele tantrice sunt minunate și combină contemplația cu sublimarea, beneficiile folosirii yantrei cu efectele deosebite ale mantrei, trezirea energiei Kundalini cu fericirea vieții de zi cu zi.

Dacă îl vei întreba pe un tantric care este miezul tantrei, răspunsul va fi cu siguranță – cunoașterea celor 10 Mari Înțelepciuni, Dasha Maha Vidya, care poate oferi realizarea spirituală și, de asemenea, o viață plină de bucurie. În cadrul Școlii noastre de Yoga, oferim învățăturile și inițierile în Dasha Maha Vidya yoga (Yoga Celor Zece Mari Înțelepciuni), iar acest curs de profesori integrează și domeniul sexualității tantrice pentru transformarea spirituală. 

Prin urmare, cursul nostru de tantra yoga deschide o cale spirituală pentru cei care doresc să răspândească viziunea profundă asupra energiilor, kundalini, sexualitate, meditație și yoga. 

Credem că întreaga viață poate fi o yoga continuă a Sinelui Suprem (Inima Spirituală). Pregătirea noastră în acest sens ne va ajuta să-i ajutăm pe alții și cu instrumentele specifice tantrei. Așadar, un profesor tantric de Hridaya Yoga este un căutător devotat al iubirii și compasiunii.

Caracteristicile specifice ale cursului de formare a profesorilor de tantra yoga 

Tantra TTC200 merge mai adânc în transformarea interioară. Vom învăța împreună, continuu, ca elevi și profesori, să fim dincolo de roluri. Aici nu ne asumăm un nou rol – cel de profesor, ci învățăm constant să fim dincolo de roluri. Vom folosi exaltarea energiilor, minunarea, contemplarea pentru revelarea Inimii Spirituale și a frumuseții vieții.
Învățăturile și suportul spirituale vor continua și după această perioadă formală. Tantra Yoga este un domeniu vast și nu este doar o sumă de tehnici pe care cineva le poate învăța, ci o tradiție autentică consacrată revelării esenței ființei noastre, atman. 

Acest curs are 9 module și conține, de asemenea, o retragere în tăcere pentru revelarea Inimii Spirituale, atman, și practică intensă a predării la cursurile de yoga. Opțional, include și o retragere de meditație în întuneric.  Vor fi două examene formale care se bazează pe o pregătire teoretică solidă.
Vom încerca să aducem entuziasm în învățăturile prezentate, iar activitatea noastră este abordată nu prin cantitate, ci prin calitate și, prin urmare, conștientizarea, inteligența și creativitatea sunt prezente.

Este important pentru noi să oferim elevilor noștri aceeași încredere în profunzimea ființelor lor. Încrederea și credința în oceanul infinit de Lumină al Inimii ar trebui să radieze în primul rând din ființa noastră.
Acesta este cel mai bun mod de a preda – este o atitudine de afirmare a Inimii, fără a rămâne în ego.

Nu încurajăm spiritul „competitiv”. Trebuie doar să ne arătăm și să ne expansionăm propriile posibilități și daruri, dar nu în comparație sau spre deosebire de alții. Trăind în conștientizare, introspecție, libertate și frumusețe devenim profesori foarte buni.

Demersul nostru nu este sec, ci plin de bucurie, iubire, aspirație spirituală.

Vă încurajăm să continuați să lucrăm împreună pentru a îmbunătăți constant modul în care mesajul Inimii poate lumina sufletele oamenilor.


Vom menține 3 direcții principale în Tantra TTC:
1. Conștiența Inimii Spirituale, fundalul de liniște, pace al ființei noastre – care este atât Cunoașterea Reală, Jnana, cât și strălucirea Iubirii, Bhakti;
2. Cunoașterea practică (metodologică) – care constă în metode de meditație și transformare;
3. Cunoașterea teoretică (inclusiv metodologia de predare) – necesară pentru un profesor de tantra yoga, meditație și hatha yoga.

Vă dorim o călătorie inspirată în Beatitudinea Realității!

ASPECTE ADMINISTRATIVE

Școala noastră de yoga este înregistrată în Yoga Alliance (cea mai cunoscută asociație de yoga din lume).

În România acest curs este susținut de profesorii Centrului de Hridaya Yoga și Meditație – Kamala: Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor, Veronica Godeanu.

Pregătirea cuprinde următoarele subiecte:

-Principii fundamentale în Tantra Yoga

– Înțelegerea iubirii ca fundament în tantra 

– Aspecte esențiale pentru realizarea practicii yoga din perspectiva tantrică

– Principalele instrumente în tantra: mantra, yantra

– Hridaya Yoga – principii metafizice și concepte de bază, inclusiv Hridaya Hatha Yoga, semnificația Inimii Spirituale (atman), cunoașterea celor 4 atitudini fundamentale din meditația Hridaya, abandonul – o cheie fundamentală pe calea cunoașterii Sinelui,

– spanda – freamătul Sacru al Inimii, un concept esențial în dezvoltarea trăirilor tantrice prezentat din perspectiva tradiției shaivismului din Kashmir

-Viziunea hridaya yoga asupra sexualității 

– Cosmizarea ființei umane prin tantra yoga

– Energia și conștiința – cei doi poli ai unei practici corecte

– Prezentarea anatomiei subtile – Kosha (corpurile subtile) – Nadi (canale energetice) – Chakra (centrii energetici)

– Asane tradiționale yoga importante pentru practica tantrică

– Tehnici de bază în Pranayama

– Etapele meditației pentru revelarea Inimii Spirituale

– Conceptul tantric brahmacharya (care vizează urmarea Divinului respectând și continența sexuală)

– Sexualitatea sacră pentru transformarea spirituală

– Viziunea tantrică despre Shiva și Shakti din perspectiva shaivismului din Kashmir

– Cum se reflectă cuplul divin Shiva-Shakti în cuplul celor doi îndrăgostiți pe calea tantrică

– Învățături despre Kundalini Shakti. Metode practice de trezire a energiei Kundalini

– Tehnici tantrice pentru trezirea, sublimarea și controlul energiilor feminine și masculine

– Metode erotice din Kama Sutra transfigurate din perspectiva tantrică

– Conexiunea dintre undele cerebrale și stările de conștiință

– Cultivarea atitudinilor adecvate pentru o viață sahridaya (o viață plină de entuziasm și bucurie) – transformarea vieții într-un instrument adecvat pentru revelarea Sinelui

– Metode de dezvoltare a conștienței: prinderea minții agitate etc

– Metode de trezirea a Inimii: A sufla asupra tăciunilor Inimii etc

– Tehnici tantrice pentru armonia în cuplu – în plan sexual, afectiv, mental, spiritual

– Psihologia cuplului tantric

– Ritualul tantric consacrat revelării Inimii Spirituale (înțelegerea rolului continenței sexuale în tantra)

– Prezentarea și practica unor metode meditative din Vijnana Bhairava Tantra, și din Imnurile lui Abhinavagupta

– Cele 10 Mari Înțelepciuni – Dasha Maha Vidya și viața de zi cu zi. Deschiderea prin Maha Vidya față de conștiința unității

– Inițierea în mantra lui Chinnamasta – Marea Înțelepciune a curajului și a discernământului. (Chinnamasta este totodată cea care îi ajută pe cei doi îndrăgostiți să se detașeze de individualitatea limitatoare și să se deschidă față de supramental)


Cursul nostru va cuprinde de asemenea și:

-Meditația de revelare a Inimii Spirituale (atman)

– Anatomie și fiziologie

– Metodologie: cum să predați conceptele tantrice și hatha yoga din perspectiva Inimii Spirituale (Hridaya) etc.

– Formarea practică –  sesiuni de practică pentru fiecare participant

– Participarea la o retragere în tăcere pentru meditație hridaya, de 3 zile

– Discuții și îndrumări individuale

– Retragere individuală de 24 de ore în întuneric – Kaya Kalpa (recomandat, nu obligatoriu)

Parcurgerea cu succes a acestui curs de 200 de ore acordă permisiunea absolvenților să predea tantra yoga din perspectiva spirituală din Hridaya Yoga.

Termeni de acord

Vă rugăm să nu subestimați cerințele intelectuale și fizice care vor fi necesare pentru a participa la un astfel de curs ce condensează într-un interval de timp scurt o amplă filozofie și practică. Vă rugăm să vă faceți o autoevaluare corectă fizică, psihologică și spirituală înainte de înscrierea la acest curs.

Nu pot participa la curs persoanele care au boli psihice grave.

Cursul nu include nuditate sau sexualitate explicită și este adecvat atât celor începători, cât și celor avansați în practica yoga.

Cursul de profesori Hridaya este structurat cu cele mai bune intenții de a-i ajuta pe elevi să se dedice unei vieți spirituale, pure.

Vă rugăm să citiți următoarele afirmații. Prin bifarea casetei pe formularul de cerere, înseamnă că ați citit, înțeles și ați hotărât să acceptați condițiile stabilite.

Determinarea și comunicarea

Mă angajez să fac tot ce pot pentru a participa la toate activitățile cursului. Dacă am unele necesități personale specifice, yoga sau de altă natură, le voi discuta cu coordonatorii cursului.

Responsabilitatea

Fiind un program complex de studiu și practică, cursul poate ridica unele probleme personale. Programul este menit să încurajeze dezvoltarea personală și, prin urmare, poate impulsiona schimbări considerabile în atitudine. Accept responsabilitatea pentru toate aspectele legate de comportamentul meu în timpul acestui curs.

Punctualitatea

Punctualitatea este una din cheile succesului la acest curs. Accept responsabilitatea de a fi prezent la timp la toate sesiunile programului. Înţeleg că întârzierile repetate sunt motive care pot să atragă neprimirea certificatului de absolvire.

Managementul timpului

Accept responsabilitatea pentru gestionarea timpului, dieta și relațiile mele personale într-un mod care să sprijine participarea mea deplină și punctualitatea la curs.

Puritatea

Conform sistemului Hridaya, este necesar să se mențină puritatea care va amplifica eficiența practicilor spirituale.

Sunt de acord că orice utilizare a tutunului, alcoolului și a altor substanțe toxice este interzisă. Nerespectarea acestei cerințe duce la excluderea de la curs.

Respectul față de colegi și profesori

În scopul de a crea un mediu propice, îmi asum responsabilitatea pentru menținerea unei atitudini de respect față de colegii de curs și față de profesori. În cazul în care apar dificultăți, mă angajez să cer și să urmez sfatul profesorilor mei.

Deschiderea și Discernământul

Hridaya Yoga oferă învățături spirituale, în afara dogmelor religioase de orice fel. Sunt de acord să-mi păstreze o minte deschisă, bunul simț, discernământul, precum și o atitudine echilibrată, în scopul de a aprecia și înțelege deplin învățăturile oferite.

Declar pe proprie răspundere că nu am afecţiuni sau probleme de natură psihologică sau mentală (schizofrenie, paranoia etc).

Înţeleg că recomandările acestui curs nu se substituie sfatului medicului şi tratamentelor medicale. Centrul de Yoga şi Meditaţie Kamala nu este răspunzător în cazul practicării incorecte a tehnicilor yoga predate sau a nerespectării recomandărilor profesorilor de yoga.

Termenii de acord vor fi semnaţi pe fişa de înscriere.

Date importante

Participarea la cursul de profesori include și o retragere pentru meditație de 3 zile în Centrul Kamala și de asemenea materiale scrise și audio necesare pregătirii.

Condiții de înscriere:

– Vârsta minimă 22 de ani

– Cunoștințe generale de yoga și meditație, dobândite prin urmarea cursurilor sau activităților centrului Kamala, sau absolvirea cursului de profesori yoga TTC 200 organizat de centrul nostru

– Completarea și semnarea fișei de înscriere și asumarea condițiilor cerute

– Achitarea taxei de rezervare (sau a sumei integrale)

Acceptarea la acest curs implică etapele următoare:

– trimiterea formularului de înscriere completat, împreună cu o poză recentă în care să se vadă clar fața

– un interviu (pe internet sau față în față).

Centrul Kamala își rezervă dreptul de a selecta persoanele care urmează să participe la curs. Acceptarea sau nu a înscrierii la curs va fi anunțată în interval de o lună de la momentul depunerii înscrierii. Cei care nu sunt acceptați vor primi înapoi taxa de rezervare, mai puțin comisioanele de transfer bancar.

Taxa de participare se poate achita în următoarele variante:

– se achita taxa integral (1875 euro/persoana; plata se poate face în euro sau în lei, la cursul zilei). Dacă taxa se achită integral până pe 31 august 2023, se oferă o reducere, adică se va achita suma totală de 1700 euro.

– se achita o taxa de înscriere de 275 euro/persoana si diferenta de 1600 euro până la începutul primului modul.

– se achita o taxa de înscriere de 250 euro/persoana, apoi la fiecare modul (lunar, timp de 9 luni, din septembrie 2023 până în iunie 2024) o taxa de 200 euro/persoana.

Locaţie

Cursul va avea loc la Centrul Kamala din Sânpetru, Braşov, cu posibilitatea ca o parte din module să poată fi realizate online.

Cazare și masa

Se oferă cazare gratuit pentru cei din alte orașe, care solicită aceasta.

Masa se poate asigura contra cost prin intermediul centrului Kamala.

Micul dejun este oferit gratuit tuturor participanților.

Următorul curs Tantra Teacher Training Course (TTTC 200) România va avea loc în perioada septembrie 2023 – iunie 2024 astfel:

Modul 1. 30 septembrie  – 1 octombrie 2023

Modul 2. 28-29 octombrie 2023

Modul 3. 25-26 noiembrie 2023

Modul 4: 16-17 decembrie 2023 

Modul 5. 27-28 ianuarie 2024

Modul 6. 24-25 februarie 2024

Modul 7. 23-24 martie 2024

Modul 8. 27-28 aprilie 2024

Modul 9. 1-2 iunie 2024

2 iunie 2024 – Ceremonia de acordare a certificatelor de profesori.

Cursul include câte două evaluări teoretice și practice. 

Înscrieri și alte informații 

telefon/ whatsapp/ signal/ telegram +40731324241

e-mail: centrulkamala@gmail.com

Fie ca Freamătul Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Iniţiere în Bagalamukhi sadhana (înţelepciunea fascinaţiei divine) – Tantra Maha Vidya – 28-29 martie 2015

Vă invităm să participaţi la seminarul Tantra Shastra, consacrat lui Bagalamukhi, Înţelepciunea fascinaţiei divine şi a stopării.

Fiecare dintre cele Zece Mari Înţelepciuni, Dasha Maha Vidya, reprezintă o cale de transformare a vieţii, de atingere a idealurilor noastre. Studiul lor înseamnă totodată trezirea acestor înţelepciuni în noi înşine prin folosirea unor modalităţi specifice

Aspirantul va avea la dispoziţie procedee prin care să folosească forţa transformatoare a lui Kali, bunătatea şi compasiunea lui Tara, iubirea şi voinţa superioară ale lui Tripura Sundari, cunoaşterea oferită de Buvaneshavari, concentrarea specifică lui Tripura Bhairavi, curajul lui Chinnamasta, beatitudinea lui Dhumavati, forţa fascinaţiei dăruită de Bagalamukhi, armonia deplină a lui Matangi, splendoarea și prosperitatea lui Kamalatmika.

În chiar mijlocul celor mai intense acţiuni ale vieţii, aceste forţe superioare pot fi folosite pentru realizarea scopurilor propuse. Evoluţia spirituală este, fie că ştim, fie că nu, realizată prin prezenţa vie a celor zece Maha Vidya. Acestea sunt ca şi elementele constituente ale unui castel. E nevoie de ferestre, fundaţie, uşi, ornamente, pereţi, acoperis… toate sunt indispensabile realizării lui. La fel este şi cu viaţa noastră. Atât castelul interior al sufletului, cât şi cel exterior al vieţii din această lume există doar prin participarea efectivă şi continuă la existenţa lor, a celor zece Mari Înţelepciuni. Fără una din ele, viaţa nu ar putea exista. De aceea tantricii afirmă că realizarea omului este determinată de influenţa acestor Zece Maha Vidya.

Următorul seminar de tantra shastra este consacrat trezirii în noi a Înţelepciunii şi forţei lui Bagalamukhi.

În tradiţia tantrică ea este considerată însuşi simbolul întregului proces yoga ce conduce la liniştirea şi calmul minţii. Totodată Bagalamukhi înlătură efectul hipnotic pe care îl au unele aspecte inferioare ale vieţii asupra oamenilor şi îl înlocuieşte cu fascinaţia superioară pe care Divinul o manifestă pentru a ne rechema în fericirea Sa.

Această acţiune plină de discernământ va duce la eliminarea atașamentelor, cauzând în noi o profundă transformare de ordin spiritual.

Invocarea acestei Maha vidya este indicată mai ales acelora care doresc să realizeze o transformare radicală şi foarte rapidă în viaţa lor, în ceea ce priveşte viziunea asupra realităţii.

Vă aştept să ne revedem de această dată sub sceptrul puternic al lui Bagalamukhi, cea care opreşte rătăcirea în ignoranţă.

Simona Trandafir

Informaţii administrative

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.com în limba engleză).

Program orientativ:

28 martie 2015 orele 9.00 – 20.00, cu pauză de prânz;

29 martie 2015 orele 9.00 – 18.00, cu pauză de prânz.

Locaţie: Seminarul are loc la centrul Kamala, Sânpetru, Braşov (la 2 km de Braşov, 15 minute mers cu maşina/ autobuzul din gara Braşov).

Taxa de participare: 180 lei.

Pot participa atât persoane care nu au mai fost la alte seminarii Tantra shastra, cât și cei care au deja inițierea (de la seminarul din decembrie 2011) pentru a realiza împreună Bagalamukhi sadhana (aceştia din urmă vor achita o taxa redusă, de 50 lei).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 25 martie 2015. Pentru cei care se înscriu după această dată, taxa de participare va fi 220 lei.

Pentru persoane din alte localitati se poate asigura cazare si masă (solicitaţi informaţii în acest sens).

Informații şi înscrieri:

tel. 0268.360.424.

mobil: 0731.32.42.41

e-mail: contact@)kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Va asteptam cu drag!

Fie ca freamatul sacru al Inimii Spirituale sa ne lumineze viata!

Iniţiere în Chinnamasta sadhana – Tantra Maha Vidya – 20-21 sept 2014

Va invitam sa participati la seminarul Tantra Shastra, consacrat Marii Înţelepciuni Chinnamasta, Intelepciunea discernamantului, a curajului, a sacrificiului suprem.

“Prin trezirea acestei înţelepciuni veţi putea să înţelegeţi sensul vieţii voastre, să discerneţi între ceea ce e bine şi ceea ce e rău, între adevăr şi iluzie. Veţi găsi calea cea bună de urmat prin trecerea dincolo de condiţionările şi limitările mentale, iar existenţa voastră va fi sub semnul eroismului spiritual.

 Dasha Maha Vidya – Cele Zece Mari Înţelepciuni cuprind toate aspectele înţelepciunii divine. Filozofia orientală a sintetizat astfel căi directe pentru desăvârşirea spirituală folosind pentru fiecare aspect sadhana (practica spirituală) specifică.

 Scopul în Maha Vidya este redescoperirea Inimii Spirituale, atman. Fiecare aspirant va primi mantra, yantra şi indicaţii referitoare la tehnici de hatha yoga ce îl pot ajuta pentru trezirea înţelepciunii lui Cinnamasta în el însuşi. Cele 3 zile de practică intensă susţinute de prezentări teoretice vor deschide calea înţelepciunii discernământului superior al lui Chinnamasta. Fiecare pas în cunoaşterea celor zece Maha Vidya este important. Nici unul nu este inutil.

Fie ca revederea noastră să ne apropie mai mult de Inima Spirituală!” (Simona Trandafir)

chinnamasta 2011

Informaţii administrative

Seminarul este ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: tantra-mahavidya.com în limba română, tantramahavidya.com în limba engleză).

Program orientativ:

20 septembrie 2014 orele 9.00 – 20.00, cu pauză de prânz;

21 septembrie 2014 orele 9.00 – 18.00, cu pauză de prânz.

Locaţie: Seminarul are loc la centrul Kamala, str. Poarta Câmpului nr. 408 C,  Sânpetru, Braşov. (la 2 km de Braşov, 15 minute mers cu maşina/ autobuzul din gara Braşov).

Taxa de  participare: 180 lei.

Pot participa atât persoane care nu au mai fost la alte seminarii Tantra shastra, cât și cei care au deja inițierea (de la seminarul din anul 2011) pentru a realiza împreuna Chinnamasta sadhana (aceştia din urmă vor achita o taxa redusă, de 50 lei).

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 17 septembrie 2014.

Pentru cei care se înscriu după această dată, taxa de participare va fi 220 lei.

Pentru persoane din alte localitati se poate asigura cazare si masă (solicitaţi informaţii în acest sens).

ATENȚIE: LOCURI LIMITATE!

Informații şi înscrieri:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.39

– e-mail: contact@)kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Seminar Tantra Shastra – Kali sadhana – 22-24 martie 2013- Bucuresti

 “Prin seminariile de Tantra sastra (învăţătura tantrei) vă invit să intrăm într-un tărâm spiritual ce cuprinde filozofie, practică, înțelegeri, întrebări, răspunsuri, mistere, dar în primul rând iubire.

Întâlnirile vor deschide fiecare, pe rând, câte o Cale a Înțelepciunii: a transformării (Kali), a compasiunii (Tara), a frumuseții și iubirii (Tripura Sundari), a misterelor lumilor (Bhuvaneshari), a purificării (Bhairavi), a conștiinței de dincolo de minte (Chinnamasta), a vidului (Dhumavati), a fascinației mistice (Bagalamukhi), a armoniei (Matangi), a splendorii și prosperității (Kamalatmika).

Cele zece Căi ale Înțelepciunii vor fi abordate fiecare prin sadhana (practică spirituală) specifică ce va cuprinde: program special de asane şi pranayama (posturi corporale şi tehnici de ritmare a suflului), tehnici de meditație, meditații ghidate, construirea yantrelor și folosirea lor pentru transpunerea spirituală în lumea caracterizată de ele, ritualuri magice de înnobilare a vieții cu darurile fiecărei Căi a Înţelepciunii, integrarea în calea spirituală tantrică.

În prima zi participanților le va fi transmisă o mantra ce provine dintr-o linie tradițională tantrică (linia continuată de Guru Rajkumar din Nagpur, Maharashtra, India).

Elementele simbolice care abundă în filozofia tantrică vor fi aduse în limbajul nostru. Vom oferi exemple concrete în care Tantra sastra ne poate ajuta în cele mai diverse conjuncturi de viață. Înţelepciunea va fi integrată, va pătrunde în existenţa noastră.

Vom aborda dimensiunile arhetipale. Fiecare dintre ele sunt guvernate de aceste forme superioare ale înțelepciunii şi veţi învăţa cum să le aduceţi la cea mai înaltă valoare în voi înşivă.

În perioada 22-24 martie 2013, în Bucureşti, va fi primul seminar din această serie, Kali sadhana (practica spirituală dedicată lui Kali). (În perioada 15-17 martie, seminarul se desfaşoară şi în Braşov).

Kali este una dintre Cele Zece Mari Înţelepciuni (Dasha Maha Vidya) şi reprezintă eternitatea, timpul, forţa transformării, aspiraţia.

Fiecare dintre Dasha Maha Vidya este un aspect al Înţelepciunii divine şi totodată o energie fundamentală a manifestării. Ele pătrund totul, susţin totul şi dau naştere lumilor.

În plan uman ele sunt principalele energii ale vieţii. Iniţierile ne ajută să trezim în noi aceste Mari Înţelepciuni prin care ne putem transforma viaţa pe toate planurile – social, spiritual, fizic, psihic, mental.

Vă invit să vă priviţi profund viaţa. Este nevoie de transformare, de evoluţie, de lumină, iubire, pace, Înţelepciune?

Frumusețea, iubirea, înțelepciunea ne vor fi călăuze spre Inima noastră.” (Simona Trandafir)

Puteţi afla mai multe despre seminariile Tantra Shastra care au avut deja loc pe blogul Simonei Trandafir: tantra-mahavidya.com.

Informaţii administrative pentru seminarul Kali sadhana, Bucureşti, 22-24 martie 2013:

Locaţie: Mogoşoaia

Taxa de participare: 150 lei.

LOCURI LIMITATE! Pentru confirmarea înscrierii este necesară achitarea unui avans de 50 lei.

Înscrieri până pe 20 martie 2013.

Pentru cei care se înscriu după 20 martie, taxa de participare va fi 200 lei.

Cei care au participat la seminarul consacrat lui Kali din martie 2010 pot participa acum cu o taxa redusă.

Informaţii şi înscrieri:

tel. 0731.32.42.41

email: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

Seminar Tantra Shastra – Kali sadhana – 15-17 martie 2013- Brasov

 “Prin seminariile de Tantra sastra (învăţătura tantrei) vă invit să intrăm într-un tărâm spiritual ce cuprinde filozofie, practică, înțelegeri, întrebări, răspunsuri, mistere, dar în primul rând iubire.

Întâlnirile vor deschide fiecare, pe rând, câte o Cale a Înțelepciunii: a transformării (Kali), a compasiunii (Tara), a frumuseții și iubirii (Tripura Sundari), a misterelor lumilor (Bhuvaneshari), a purificării (Bhairavi), a conștiinței de dincolo de minte (Chinnamasta), a vidului (Dhumavati), a fascinației mistice (Bagalamukhi), a armoniei (Matangi), a splendorii și prosperității (Kamalatmika). Cele zece Căi ale Înțelepciunii vor fi abordate fiecare prin sadhana (practică spirituală) specifică ce va cuprinde: program special de asane şi pranayama (posturi corporale şi tehnici de ritmare a suflului), tehnici de meditație, meditații ghidate, construirea yantrelor și folosirea lor pentru transpunerea spirituală în lumea caracterizată de ele, ritualuri magice de înnobilare a vieții cu darurile fiecărei Căi a Înţelepciunii, integrarea în calea spirituală tantrică. În prima zi participanților le va fi transmisă o mantra ce provine dintr-o linie tradițională tantrică (linia continuată de Guru Rajkumar din Nagpur, Maharashtra, India). Elementele simbolice care abundă în filozofia tantrică vor fi aduse în limbajul nostru. Vom oferi exemple concrete în care Tantra sastra ne poate ajuta în cele mai diverse conjuncturi de viață. Înţelepciunea va fi integrată, va pătrunde în existenţa noastră. Vom aborda dimensiunile arhetipale. Fiecare dintre ele sunt guvernate de aceste forme superioare ale înțelepciunii şi veţi învăţa cum să le aduceţi la cea mai înaltă valoare în voi înşivă. În perioada 15-17 martie 2013, în Braşov, va avea loc primul seminar din această serie, Kali sadhana (practica spirituală dedicată lui Kali), la Centrul de Yoga şi Meditaţie Kamala. (Iar în perioada 22-24 martie, seminarul se desfaşoară şi în Bucureşti). Kali este una dintre Cele Zece Mari Înţelepciuni (Dasha Maha Vidya) şi reprezintă eternitatea, timpul, forţa transformării, aspiraţia. Fiecare dintre Dasha Maha Vidya este un aspect al Înţelepciunii divine şi totodată o energie fundamentală a manifestării. Ele pătrund totul, susţin totul şi dau naştere lumilor. În plan uman ele sunt principalele energii ale vieţii. Iniţierile ne ajută să trezim în noi aceste Mari Înţelepciuni prin care ne putem transforma viaţa pe toate planurile – social, spiritual, fizic, psihic, mental. Vă invit să vă priviţi profund viaţa. Este nevoie de transformare, de evoluţie, de lumină, iubire, pace, Înţelepciune? Frumusețea, iubirea, înțelepciunea ne vor fi călăuze spre Inima noastră.” (Simona Trandafir)  Puteţi afla mai multe despre seminariile Tantra Shastra care au avut deja loc pe blogul Simonei Trandafir: tantra-mahavidya.com. Informaţii administrative pentru seminarul Kali sadhana, Braşov, 15-17 martie 2013: Locaţie: Sânpetru, Braşov Taxa de participare: 150 lei. Pentru confirmarea înscrierii este necesară achitarea unui avans de 50 lei. Înscrieri până pe 13 martie 2013. Pentru cei care se înscriu după 13 martie, taxa de participare va fi 200 lei. Cei care au participat la seminarul consacrat lui Kali din martie 2010 pot participa acum cu o taxa redusă. Informaţii şi înscrieri: tel. 0731.32.42.41 email: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

Sinteza seminariilor Tantra Shastra – 21-22 sept 2012

Seminarul care va face sinteza celor zece seminarii de tantra shastra consacrate Celor Zece Mari Înţelepciuni – Dasha Maha Vidya – este totodată o omagiere a Creaţiei şi a Inimii ei.

Vor fi prezentate aspectele principale ale fiecărei maha vidya în corelaţie cu toate celelalte. Vom înţelege influenţele care există între diferitele raze ale înţelepciunii şi modul în care ele se reflectă în viaţa oamenilor.

Se vor face diferite metode de trezire a energiilor specifice celor Zece Mari Înţelepciuni, astfel încât chiar şi cei care nu le-au cunoscut până acum să poată să se apropie de ele.

Cele Zece Mari Înţelepciuni sau Căi ale Înţelepciunii sunt tot atâtea aspecte fundamentale, ideale, pe care fiecare om le are mai mult sau mai puţin trezite în el însuşi. Întotdeauna realizarea spirituală este însoţită şi de trăirea deplină a Înţelepciunii, în toate cele zece aspecte ale sale.

Pentru o mai uşoară înţelegere, înţelepţii Indiei au atribuit calităţi umane acestor forme ale Înţelepciunii, vorbind despre ele ca despre Mame divine, binevoitoare, ce îţi deschid calea spre Dumnezeu. Ele sunt totodată energii fundamentale ale manifestării pe toate planurile sale, sunt adevărate matrici energetice care constituie însuşi Universul fizic şi subtil.

Indiferent dacă ştii sau nu, cele Zece Maha Vidya (cele 10 mari Înţelepciuni) există în tine şi exişti prin ele. Iată câteva idei despre fiecare:

Kali este Înţelepciunea eternităţii, forţa transformatoare care există pretutindeni. Te ajută să depăşeşti teama şi limitele determinate de timp şi efemeritate.

Tara este Înţelepciunea conştienţei, forţa compasiunii divine. Ea este Steaua călăuzitoare a tuturor celor ce aspiră la o fericire adevărată.

Tripura Sundari este Înţelepciunea voinţei divine, iubirea şi frumuseţea la nivel esenţial. Prin ea te ridici deasupra personalităţii limitatoare trăind iubirea şi recunoscând frumuseţea.

Bhuvaneshvari este Înţelepciunea cunoaşterii supreme, energia spaţiului nesfârşit. Te ghidează pentru a depăşi ataşamentele faţă de maya, iluzia cosmică.

Tripura Bhairavi este Înţelepciunea acţiunii purificatoare, energia tapasului ardent. Ea te pregăteşte pentru a putea primi graţia lui Dumnezeu.

Chinnamasta este Înţelepciunea curajului şi a sacrificiului suprem. Ea îţi trezeşte discernământul, bijuteria cea mai de preţ a fiecărui om.

Dhumavati este Înţelepciunea Divinului ocultat, lumina de dincolo de întuneric. Ea este forţa vidului beatific.

Bagalamukhi este Înţelepciunea fascinaţiei divine, cea care te încântă pentru a te înălţa.

Matangi este Înţelepciunea armoniei, a perfecţiunii. Este forţa vindecătoare a naturii. Prin ea întreaga viaţă va fi plină de armonie.

Kamalatmika este Înţelepciunea splendorii divine, energia prin care atingi prosperitatea materială şi spirituală.

Seminarul va avea loc în zilele de vineri şi sâmbătă 21-22 septembrie 2012 la Centrul de Meditaţie şi Yoga – Kamala din Sânpetru, Braşov.

Înscrieri până luni 17 septembrie! Pot participa şi persoane care nu au fost la seminariile precedente.

Seminarul este ţinut de profesoara de yoga Simona Trandafir.

Puteţi afla mai multe informaţii despre seminariile Tantra shastra care au avut deja loc pe site-ul nostru sau pe blogul Simonei Trandafir: tantra-mahavidya.com.

Program orientativ:

– vineri 21 septembrie 17.00-20.00

– sâmbătă 22 septembrie 9.00-13.00, 15.00-19.00.

Pentru persoanele din alte localităţi, se poate asigura cazare şi masă. Solicitaţi informaţii în acest sens.

Înscrieri la tel 0731.32.42.41 sau contact@kamala.ro.

Seminar Tantra Shastra – Dhumavati – 23-25 sept 2011

Urmatorul seminar de Tantra Shastra consacrat Celor Zece Mari Intelepciuni, Dasha Maha Vidya, ii va putea ajuta foarte mult pe cei care se confrunta cu perioade dificile in viata, cei care sunt tristi, bolnavi, dezamagiti si va fi totodata o sursa profunda de inspiratie pentru cei care aspira la trecerea dincolo de dualitate, in taramul transcendentei.

Vom intra impreuna pe a saptea cale a intelepciunii, numita Dhumavati. Ea este caracterizata de cea mai inalta beatitudine spirituala (ananda).

Pornind de la obiectivarea ignorantei ce leaga omul de iluzie si suferinta, Dhumavati ne va reintoarce la conditia noastra pura, a esentei spirituale imuabile, care este Sinele (Atman).

Initierea care va fi facuta apartine liniei tantrice continuata de Guru Rajkumar din India. Vom face si asane, meditatii, tehnici de focalizare a mintii ce vor veni in sprijinul aprofundarii acestei Cai a Intelepciunii.

Inteleptii tantrici afirma ca orice pas facut pe una din Cele Zece Cai ale Intelepciunii este deosebit de important in evolutia spirituala, oricare dintre cele zece Maha Vidya fiind pentru noi o raza a gratiei divine.
 
Seminarul este tinut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: simonatrandafir.wordpress.com)

Pot participa si persoane care nu au fost la seminariile precedente Maha Vidya.

Seminarul are loc la sala Centrului Kamala din Sanpetru (la 2 km de Brasov), in perioada 23-25 septembrie 2011.

Program orientativ: vineri 17-20, sambata 8.30 – 13, 16 – 20, duminica 8.30 – 13, 15 – 18.

Pentru persoanele din alte localitati, se poate asigura, la cerere, cazare si masa prin intermediul centrului nostru. Solicitati informatii in acest sens.

 Inscrieri si informatii:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

 Va asteptam cu drag,

Fie ca freamatul sacru al Inimii Spirituale sa ne lumineze viata!

Seminar Tantra Shastra – Cinnamasta – 24-26 iunie 2011

Va invitam sa participati la seminarul Tantra Shastra, consacrat lui Chinnamasta, Intelepciunea discernamantului, curajului, a sacrificiului suprem.

Prin trezirea acestei înţelepciuni veţi putea să înţelegeţi sensul vieţii voastre, să discerneţi între ceea ce e bine şi ceea ce e rău, între adevăr şi iluzie. Veţi găsi calea cea bună de urmat prin trecerea dincolo de condiţionările şi limitările mentale, iar existenţa voastră va fi sub semnul eroismului spiritual.

Dasha Maha Vidya – Cele Zece Mari Înţelepciuni cuprind toate aspectele înţelepciunii divine. Filozofia orientală a sintetizat astfel căi directe pentru desăvârşirea spirituală folosind pentru fiecare aspect sadhana (practica spirituală) specifică.

 Scopul în Maha Vidya este redescoperirea Inimii Spirituale, atman. Fiecare aspirant va primi mantra, yantra şi indicaţii referitoare la tehnici de hatha yoga ce îl pot ajuta pentru trezirea înţelepciunii lui Cinnamasta în el însuşi. Cele 3 zile de practică intensă susţinute de prezentări teoretice vor deschide calea înţelepciunii discernământului superior al lui Chinnamasta. Fiecare pas în cunoaşterea celor zece Maha Vidya este important. Nici unul nu este inutil.

 Seminarul este tinut de profesoara de yoga Simona Trandafir (blog: simonatrandafir.wordpress.com ).

 Pot participa si persoane care nu au fost la seminariile precedente Maha Vidya.  

 Seminarul are loc la sala Centrului Kamala din Sanpetru (la 2 km de Brasov), in perioada 24-16 iunie.

Program orientativ: vineri 17-20, sambata 8.30 – 13, 16 – 20, duminica 8.30 – 13, 15 – 18.

Pentru persoanele din alte localitati, se poate asigura, la cerere, cazare si masa prin intermediul centrului nostru. Solicitati informatii in acest sens.

Este necesara confirmarea participarii pana marti, 21 iunie 2011.

 Inscrieri si informatii:

– tel. 0268.360.424.

– mobil: 0731.32.42.41

– e-mail: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

 Va asteptam cu drag,

 
Fie ca freamatul sacru al Inimii Spirituale sa ne lumineze viata!

Este necesara confirmarea participarii pana marti, 21 iunie.

 Inscrieri si informatii:   tel. 0268.360.424 sau 0731.32.42.41

 e-mail: contact(at)kamala.ro sau centrulkamala(at)gmail.com.

Seminar Tantra shastra – Tripura Bhairavi – 15-17 aprilie 2011

Tantra shastra este invatatura straveche prin care s-a dorit, asa cum ii arata si numele, raspandirea cunoasterii (tan – a raspandi, tra – instrument, shastra – cunoastere). O parte importanta este Dasha Maha Vidya, Cele Zece Mari intelepciuni, sau Cai ale Intelepciunii.

Transformarea spirituala implica strabaterea, fie si partiala, a tuturor acestor cai. Desigur insa ca ajungerea la realizarea spirituala cea mai inalta semnifica implicit trezirea tuturor acestor zece aspecte ale intelepciunii in noi.

De aceea, o intelegere directa a felului in care fiecare dintre cele zece Maha Vidya ne ghideaza pasii spre Inima noastra este de o mare importanta pentru orice om, indiferent daca practica yoga sau orice alta forma de disciplina spirituala.

Odata intrati pe drumul spre centrul rotii celor Zece Mari Intelepciuni, centru asimilat evident cu Inima Spirituala, vom simti cum fiecare dintre ele ne ajuta. Putem incepe cu una dintre cele zece Maha Vidya si vom vedea cum ea ne indruma spre celelalte, toate la fel de necesare in evolutia noastra.

Fie ca stim, fie ca nu stim, toate aceste forme ale intelepciunii divine se trezesc in noi in timpul transformarii spirituale. Sigur ca cei care nu cunosc tantra shastra nu vor sti ca sentimentul eternitatii le este daruit de Kali, prima din Dasha Maha Vidya. Sau ca prin compasiune exprima intelegerea ce le-a fost oferita de a doua dintre aceste Vidya – Tara… Dar cu atat mai mult va putea sa se trezeasca fata de intelepciunea atotcuprinzatoare cel care cunoaste Dasha Maha Vidya, modalitatile practice si fundamentele teoretice care ii pot lumina viata prin intelepciunea cea mai inalta.

”Upanisadele vorbesc despre trei aspecte ale Absolutului Divin Transcendent, aspecte care sunt precursoare creatiei. „El a dorit, so ‘kamayata, sa devina multiplu, divers”. Aceasta dorinta, vointa primordiala este iccha sakti, forta-vointa, Tripura Sundari din Dasa Maha Vidya. Apoi este a doua ipostaza: „Care a vazut, tadaiksata”. Aceasta perceptie determina ceea ce este cunoscut ca Spatiu si are drept rezultat forta-cunoastere, jnana sakti. Bhuvaneshwari este numele ei. Cel de al treilea aspect este tapas. „El si-a insuflat energie siesi: sa tapo’ tapyata”, spun Upanisadele. Acest tapas este forta-actiune kriya sakti si este desemnata de marele nume Tripura Bhairavi.”(Shankaranarayanan)

Am ajuns cu seminariile de tantra shastra la Tripura Bhairavi, forta Divinului de a actiona, intelepciunea focului purificator si a concentrarii perfecte. Ea este totodata perseverenta, focul aspiratiei, ardoarea ce insoteste drumul nostru spre idealurile propuse, precum si patosul din toate actiunile pe care le savarsim cu tot sufletul. Pasiunea unei vieti traite profund, perseverenta, cufundarea totala in miezul oricarui lucru sau fenomen pe care il studiem, puritatea deplina ce o trezim prin sadhana, toate acestea sunt urmarea trezirii intelepciunii lui Tripura Bhairavi in noi.

Va invitam la seminarul consacrat ei in zilele de 15-17 aprilie 2011, la sala noastra din Sanpetru, Brasov.

Informatii si inscrieri la telefon 0731.32.42.41.

Pot participa si persoane care nu au fost la alte seminarii de tantra shastra.

Seminarul Tantra shastra – Bhuvaneshwari – 21-23 ian 2011

Centrul de Yoga si Meditatie Kamala va invita sa participati la un nou seminar Tantra shastra consacrat Intelepciunii cunoasterii profunde, numita Bhuvaneshwari.

Tantra shastra, invatatura provenita din unul din cele mai vechi sisteme spirituale ale omenirii, este cel mai bine reprezentata prin Cele Zece Mari Cai ale Intelepciunii – Dasha Maha Vidya. Seminariile noastre va aduc aproape aceasta cunoastere transformatoare, acest nucleu initiatic al Indiei.

Chiar daca ati fost sau nu alaturi de noi la celelalte prezentari despre Maha Vidya, de aceasta data puteti participa la dezvaluirea spatiului nesfarsit al constiintei ce este facuta cu putinta prin intelepciunea lui Bhuvaneshwari. Metodele traditionale, folosirea mantrelor, a yantrei vii, asanele si pranayama vor fi ajutoare pretioase in acest demers spiritual.

De ce sa o cunoasteti pe Bhuvaneshwari? Ea este cunoasterea insasi ce va va deschide orizonturile si va dizolva limitele.

Seminarul este tinut de profesoara de yoga Simona Trandafir.

Perioada: 21-23 ianuarie 2011.

Locatie: sala centrului Kamala din Sanpetru, Brasov (str. Poarta Campului nr. 408 C).

Informatii si inscrieri: tel. 0268.360.424,  0731.32.42.41 sau pe e-mail: contact@kamala.ro sau centrulkamala@gmail.com.

Puteti afla mai multe informatii despre seminariile Tantra shastra care au avut deja loc pe site-ul nostru sau pe blogul Simonei Trandafir: simonatrandafir.wordpress.com.

Theme: Overlay by Kaira