Etichetă: meditatie

Seminar “Fii femeia care esti menita sa fii!” – 4-6 martie 2011, Sanpetru, Brasov

Draga prietena,
te invit sa participi la seminarul cu tema “Fii femeia care esti menita sa fii!”,  care va avea loc in perioada 4-6 martie 2011, la Sanpetru, Brasov.

De-a lungul timpului, in toata lumea, femeile s-au intalnit pentru transmiterea traditiei, initiere, impartasire, cantece, dans si (re)descoperire. Aceste intalniri si legaturile create hranesc sufletul femeii, amintindu-i de cele mai profunde aspiratii, de prioritatile ei. Ele ii amintesc de dorinta sufletului ei pentru liniste, odihna, cunoasterea si afirmarea propriei sale naturi, dar si pentru sprijinul iubitor al altor femei.

Prin participarea la acest seminar, vei redescoperi legatura puternica dintre trezirea si armonizarea propriei fiinte (pe toate planurile ei) si respectul si iubirea de sine. Iti vei aminti ca, prin armonizarea corpului, mintii si spiritului tau, ai mai mult de oferit celorlalti, iar frumusetea ta (interioara si exterioara) va lumina viata ta si a celorlalti.

Acest seminar este o sansa  de a reintra in contact cu esenta ta feminina. Prin metodele practice pe care le vei invata aici, timpul si spatiul se vor modifica, iar ritmul interior se va armoniza cu ritmul Naturii Mama, al universului. Aceste momente speciale hranesc si retrezesc la viata femeia din fiecare dintre noi. Frumusetea si puterea care apar intr-un grup de femei cu mintea si inima deschise, in doar cateva ore, sunt adevarate mangaieri pentru suflet.

Acorda-ti timpul si permisiunea sa te bucuri un sfarsit de saptamana in care sa faci activitati care te pot ajuta sa iti armonizezi corpul, mintea si spiritul: relaxare, yoga, meditatie, tehnici de respiratie, masaj si automasaj, dans, timp de reflectie si impartasire, plimbare in natura, creativitate practica.

Seminarul este interactiv, dinamic, practic, cu discutii referitoare la situatii de viata. E un timp si un spatiu magic, in care un grup de femei se aduna pentru a retrezi in ele flacara iubirii, a cunoasterii, a sacrului, a magiei vietii.

PROGRAMUL SI TEMATICA ORIENTATIVA:

Vineri, 4 martie, 18.30 – 21.00: introducere despre puterea feminina, sedinta practica dinamica, meditatie de vizualizare creatoare.

Sambata, 5 martie, 9.00 – 19.00: elemente ezoterice despre Principiul Feminin, sedinta yoga, tehnici de masaj si automasaj, relaxare in natura, despre Arhetipurile Feminine, sedinta practica dinamica.

Duminica, 6 martie, 9.00 – 17.00 : despre tipologiile constitutionale, sedinta yoga, elemente de creativitate, tipologiile ciclului menstrual si sfaturi practice, sedinta practica dinamica.

Seminarul este tinut de Veronica Cernat (Godeanu). Practică yoga din 1991, predă yoga din anul 2004 si este formator atestat de Min. Muncii si de Min. Educatiei. Puteti afla mai multe despre ea pe blogul armoniefeminina.com.

Cine poate participa?  – Orice femeie intre 16 – 99 de ani care doreste sa isi transforme in bine viata personala.

Este necesara o practica anterioara?  – Nu este necesara o experienta prealabila. Toate femeile care doresc sa participe sunt binevenite. Sunt tehnici accesibile oricui, indiferent de varsta sau flexibilitate.

Unde are loc seminarul? – La sala Centrului de Yoga si Meditatie Kamala, Str. Poarta Campului nr. 408 C, Sanpetru, Brasov. Un loc usor accesibil, primitor, ospitalier, frumos, la marginea Brasovului, langa padure. La cerere, se poate asigura transportul Brasov-Sanpetru si retur (din/in statia Rulmentul). La inscriere, mentionati daca aveti nevoie de transport.

Costuri:

Pentru participarea la intregul seminar :

– 150 lei – salariate

– 120 lei – pensionare, studente, eleve

Pentru participarea o singura zi: vineri (20 lei), sambata sau duminica (80 lei).

In aceasta taxa este inclus suportul de curs (tiparit), un DVD si un cadou-surpriza (participarea doar la seara de vineri nu include materialele de curs si cadourile).

Bonus: pentru participarea integrala la trei seminarii consecutive ale centrului Kamala se ofera o reducere de 25% (puteti consulta programul activitatilor centrului Kamala pe tot anul 2011 pe site-ul www.kamala.ro).

Pentru persoanele din alte localitati, se poate asigura, la cerere, cazare prin intermediul centrului nostru. Solicitati informatii in acest sens.

Am ales pentru acest seminar varianta in care fiecare participanta isi aduce mancare de acasa si vom manca impreuna. Vom servi ceai cald si prajituri. Observatie: pe durata seminariilor, in cadrul centrului Kamala, se va consuma doar hrana vegetariana, fara alcool, tutun, cafea.

Participarea la aceste cursuri se face doar cu inscriere prealabila telefonica sau prin email (cu confirmare).

Informatii si inscrieri:

tel. 0731.32.42.41

e-mail: veronica (at) kamala (.)ro

Iata cateva impresii ale participantelor la activitatile precedente:

“Tehnicile prezentate m-au ajutat sa ma linistesc si sa ma interiorizez. Salutul Soarelui a fost ceva complet nou pentru mine, mi-a trezit interesul pentru yoga. Mi-a placut exercitiul de relaxare si vizualizare, atunci am realizat ca am nevoie sa imi dau voie sa ma joc. In timpul discutiei libere de sambata, mi-am rezolvat un conflict interior care ma supara de mult timp.”

“M-am descoperit pe mine, poate pentru prima data, si ma bucur ca sunt FEMEIE! Mi-a placut Salutul Soarelui, ma dinamizeaza extraordinar, posturile noi invatate, tehnica de respiratie alterna imi fac bine. Am reusit sa ma interiorizez, sa ma regasesc. Cel mai viu imi vine in minte exercitiul cu bobocul de floare, inflorit, prima intalnire cu sufletul meu, deschis acum! Apreciez enorm efortul tuturor femeilor care au participat la acest seminar, era nevoie de toate aici. Mi-a schimbat viata total, m-a transformat! Am avut o experienta foarte profunda. A trebuit sa ma confrunt cu realitatea mea, cu ce am tinut in mine sau am uitat. Simt acum ca am puterea unica si nemarginita sa merg mai departe. Acum stiu ca am de unde si pot darui, iubi, ierta mai mult!”

“Chiar am simtit ca infloresc. Multumesc pentru tot. A fost o grupa excelenta!”

“Mi-a adus mai multa incredere in mine si mai multa bucurie in suflet.”

“Am inteles ca pot sa fiu calmul si armonia pe care vreau sa le vad in lume, ca pot sa vad viata cu ochi de copil.”

“Programul a fost practic, tehnici prin care patrundeai in interiorul tau, lucruri scrise cu care ramai si dupa seminar. Totul a fost plin de iubire si caldura, destins. M-a ajutat sa ma cunosc mai bine, sa aduc lumina in sufletul meu, sa fac mai mult pentru mine si implicit pentru cei din jurul meu.”

“Mi-am dat seama ca eu ar trebui sa fiu prietena mea cea mai buna. Si mai trebuie sa lucrez la asta.”

“Tehnicile prezentate m-au ajutat sa redescopar parti din mine la care uit sa fiu atenta uneori. Mi-au placut foarte mult discutiile libere, le-am descoperit pe fete ca pe niste prietene apropiate. Mi-am adus aminte ce bine e sa fii femeie!”

Va astept cu drag sa ne bucuram de frumusete, relaxare si prietenie !

Cu sinceritate,

Veronica Cernat

Tabara – retragere de meditatie pentru Revelarea Inimii Spirituale – Sanpetru, dec 2010 – ian 2011

 Centrul de Yoga si Meditatie Kamala din Brasov organizeaza Tabara-Retragere de meditatie pentru Revelarea Inimii Spirituale in perioada 26 decembrie 2010 – 3 ianuarie 2011, in localitatea Sanpetru (jud. Brasov – la 2 km de orasul Brasov).

Tabara va fi sustinuta de profesorul de yoga Claudiu Trandafir. Claudiu este profesor de yoga de peste 22 de ani si are o experienta deosebita in realizarea unor retrageri spirituale in solitudine, in pesteri, dar si in coordonarea grupurilor mari de oameni in programe speciale de meditatii pentru revelarea Sinelui. A condus astfel de retrageri pentru sute de aspiranti in ultimii sapte ani, avand ca fundament spiritualitatea specifica din Advaita Vedanta. Cele mai recente sunt actiunile de acest fel din Thailanda, unde in fiecare luna sunt organizate astfel de retrageri spirituale foarte apreciate de oameni din lumea intreaga. In lunile decembrie 2007 si august 2008, Claudiu a sustinut si la noi in tara asemenea actiuni spirituale. Puteti afla mai multe despre Claudiu pe site-ul lui: www.hridaya-yoga.com .

 

In cadrul acestei tabere vor fi meditatii, recomandari, metode si elemente practice, meditatii cu directa indrumare, conferinte cu diferite teme, printre care:
– Metoda de introspectie a lui Ramana Maharshi folosind intrebarea “Cine sunt Eu?”;

–  Freamatul mistic (spanda), constiinta martor, rugaciunea inimii, resorbtia sentimentului “Eu” in sursa sa, despre continutul si calitatea mintii, starea naturala in traditia dzongchen, iubirea pura ca expresie a constiintei unitatii, tacerea ca substrat al existentei.

– Adancirea in meditatie, folosind doua metode din traditia Mahamudra: “prinderea mintii agitate” si “stabilizarea mintii in starea de liniste”;
– Cele patru etape fundamentale in procesul Revelarii Inimii Spirituale;
– Sfaturi cu privire la pastrarea continuitatii constientei asupra Inimii spirituale in traditia Parintilor Desertului (din Crestinism).
– O metoda vedantica de a practica si a intelege mai profund rolul pe care il are Hatha yoga in transformarea spirituala. (Programul va include de asemenea sedinte de Hatha Yoga);
– Tehnici de linistire a mintii folosind controlul respiratiei;
– Principiile fundamentale de transformare spirituala in Advaita Vedanta.
– Metode de a translata de la constiinta individuala la Constiinta Unitatii Divine.

 

Informatii administrative

Intalnirea de deschidere a taberei va avea loc duminica 26 decembrie 2010, ora 16.00. In timpul acestei intalniri vor fi explicate regulile taberei si se va face o prima meditatie. Toate detaliile administrative vor fi rezolvate in acea seara, astfel ca atunci cand aceasta tabara va incepe efectiv luni 27 decembrie, urmatoarele 7 zile sa poata fi consacrate exclusiv meditatiei si interiorizarii. Inchiderea taberei va fi duminica 2 ianuarie 2011, dupa meditatia de dupa-amiaza, cand se va face impartasirea experientelor traite in aceasta perioada, iar luni 4 ianuarie 2011 va mai fi o intalnire pentru intrebari si raspunsuri.

Programul va fi de aproximativ 10 ore pe zi (aprox. 6,5 ore pentru meditatii, 2 ore pentru conferinte si citirea unor texte inspiratoare, 1,5 ore pentru practica Hatha Yoga), cu doua pauze pentru masa (pranz si cina).

Inscrierile se fac in limita locurilor, la telefon 0731/32.42.41,0788.477.245, 068/360.424 sau pe adresa de e-mail contact@kamala.ro.

Nu sunt admisi cei care sufera de boli psihice grave(cum ar fi epilepsia, schizofrenia, paranoia).

Toti cei care doresc sa se inscrie trebuie sa ia legatura individual cu noi la telefon sau prin e-mail.

 

  Participarea la acest program de meditatii implica respectarea urmatoarelor reguli yoghine:

  -Pentru a se crea o stare cât mai profundă de interiorizare, linişte mentală şi aspiraţie către Dumnezeu, în această tabără, începând din a doua zi, se va realiza în permanenţă mauna (respectarea tacerii).

-De asemenea, nu se vor folosi telefoane, calculatoare, casetofoane, radiouri sau orice alte surse de distragere mentală.

– Femeile si barbatii se vor caza separat si vor face abstinenta. De asemenea, vor manca in serii separate.

– Mancarea va fi strict lacto-ovo-vegetariana.

– Nu se consuma alcool, carne, cafea si nu se fumeaza.

Cititi aici Regulile de participare la Tabara- retragere de meditatie pentru revelarea Inimii spirituale.

Seminar cu tema “Fii femeia care ai fost menita sa fii!” – 19-21 nov 2010

Fiecare femeie are nevoie sa isi gaseasca propria ei cale pentru a-si exprima si manifesta unicitatea in lume.  Fiecare femeie cauta (constient sau nu) o cale spirituala personala prin care sa intre in legatura cu esenta ei profunda, autentica, sa si-o aminteasca, sa se trezeasca fata de ea, esenta care ii da putere si o inspira sa traiasca din plin calitatile inimii feminine.

Pentru o femeie, practica spirituala apare si e ghidata de cunoasterea ei interioara. Intentia unei practici spirituale nu este aceea de a schimba ceva din tine, ci de a readuce aminte si de a reaprinde legatura divina cu tine insati, creand spatiul si sustinerea pentru a auzi si a urma glasul tău interior autentic.

E timpul sa reiei legatura cu tine insati, sa-ti analizezi starea vietii, sa iti pui intrebari importante, sa te odihnesti si sa reamintesti menirea inimii tale, a vietii tale. Pentru că, indiferent de starea ta actuala si varsta pe care o ai acum, poti sa traiesti viata vibranta, plina de semnificatie si de bucurie pe care simti, din adancul sufletului tau, ca o meriti.

Invitam la acest seminar toate femeile care doresc sa aiba o viata mai implinita, mai plina de semnificatie, si care au curajul sa isi asume responsabilitatea pentru propria lor sanatate si fericire !

Draga mea prietena,

indiferent de varsta, statut social, studii sau greutatea corpului, daca vrei cu adevarat:

– sa schimbi in bine ceva in viata ta (sanatate, relatii, mod de a trai)

-sa nu mai ai stari de plictiseala, agitatie, oboseala sau blocaj

– sa iti controlezi, sa dirijezi si sa iti focalizezi gandurile

– sa descoperi un spatiu in care sa fii tu insati cu adevarat

– sa decizi ce directie sa alegi in viata

– sa te retragi cateva zile din rolurile, obligatiile si stresul zilnic pentru a avea timp sa fii cu sufletul tau

– sa inveti despre puterea ascunsa in tine si cum sa o folosesti

– sa iti amintesti cine esti

– sa redescoperi frumusetea si sacralitatea vietii

– sa te apropii de Dumnezeu (indiferent ce nume ii dai),

 daca esti pregatita:

– sa faci modificari sanatoase in atitudinile, alegerile si relatiile tale

– sa explorezi o cale care iti poate aduce o stare de sanatate mai buna si o energie foarte mare (fizica, mentala, emotionala, spirituala)

– sa reiei legatura cu partea ta creatoare, cu viata ta emotionala, cu gandurile tale cele mai intime

– sa iti reinnoiesti visele uitate si sperantele neglijate

– sa incepi sa practici anumite tehnici si exercitii speciale pentru tine

– si mai ales, sa te bucuri,

 … seminarul cu tema “Fii femeia care ai fost menita sa fii!” ar putea fi pentru tine!

In cadrul acestui seminar vei invata metode practice de dezvoltare personala si tehnici yoga pentru:

– reglarea problemelor legate de ciclul menstrual,

– amplificarea energiei vitale si eliminarea starilor de oboseala

– retrezirea pasiunii de a trai cu bucurie si recunostinta, marirea increderii in sine,

– invatarea unui mod de a trai deplin, viu, constient

– recunoasterea si trezirea puterii divine din tine.

Si nu in ultimul rand, vei avea ocazia sa petreci un timp in tacere cu tine insati si sa iti hranesti sufletul cu frumusetea naturii.

 Esti pregatita pentru un miracol in viata ta?

 
Informatii administrative:

  Cine poate participa?  – Orice femeie intre 16 – 99 de ani care doreste sa isi transforme in bine viata personala.

Este necesara o practica anterioara?  – Nu, sunt tehnici accesibile oricui, indiferent de varsta sau flexibilitate.

Unde are loc seminarul? – La sala din Sanpetru a Centrului de Yoga si Meditatie Kamala (Str. Poarta Campului nr. 408 C), un loc usor accesibil, primitor, ospitalier, frumos, la marginea padurii. Din gara Brasov, in 15 minute se ajunge cu masina la Centrul Kamala. Exista autobuze din jumatate in jumatate de ora Brasov – Sanpetru

Care este programul?

Vineri, 19 nov 2010, 17.00 – 20.00.

Sambata, 20 nov 2010, 9.00 – 20.00, cu pauza de pranz.

Duminica, 21 nov 2010, 9.00 – 16.00, cu pauza de pranz.

Cine tine seminarul?

Veronica Cernat (Godeanu). Puteti afla mai multe despre mine pe blogul armoniefeminina.com

Costuri:

Participarea la prima seara este gratuita!

– 120 lei – salariate

– 90 lei – pensionare, studente, eleve

Persoanele deja inscrise la cursurile noastre si cele care fac parte din aceeasi familie beneficiaza de reduceri suplimentare.

Se asigura cazare? – Se poate asigura, la cerere, cazare prin intermediul centrului nostru. Solicitati informatii in acest sens.

Se asigura masa? – Am ales pentru acest seminar varianta in care fiecare isi aduce mancare de acasa si vom manca impreuna. Vom servi ceai cald si prajituri. Observatie: pe durata seminarului, in cadrul centrului Kamala, se va consuma doar hrana vegetariana, fara alcool, tutun, cafea.

Informatii si inscrieri:

– tel. 0731.32.42.41

– e-mail: veronica@kamala.ro

– pagina web: www.kamala.ro

  Ca femei care traiesc in ziua de azi, avand multiple roluri (mama, sotie, fiica, prietena, femeie de afaceri, si nu in ultimul rand, om), a ne face timp pentru o retragere cu noi insine nu este o optiune. Este un lucru esential. De aceea, o practica spirituala regulata poate deveni fundamentul vietii noastre. O practica prin care poti  dobandi o sanatate buna, energie molipsitoare si un sentiment al totalitatii si al unitatii in tine insati si impreuna cu ceilalti.

Te astept cu drag sa descoperim impreuna miracolul unei vieti pline de bucurie!

Veronica Cernat

Seminar de practica meditatiei – 12 – 14 noiembrie 2010

Seminarul isi propune sa ofere posibilitatea descoperirii treptate a meditatiei, pas cu pas, ca experienta proprie si totodata sa permita o cunoastere teoretica a ce reprezinta ea in traditia yoghina.

Va fi o introducere gradata in meditatie, atat ca metoda cat si ca traire. Vor fi alternate abordarile  practice cu intelegerile teoretice, intr-un mod dinamic si interactiv. Va fi prezentata metodologia specifica, incluzand aici postura, respiratia, atitudinea mentala necesare pentru a medita cat si deschiderea pe care meditatia o creeaza ca experienta transformatoare pentru cunoasterea de Sine.

 Seminarul de practica meditatiei va contine:

– Descrierea si realizarea diferitelor posturi clasice de meditatie, importanta acestora in favorizarea procesului meditativ. Descoperirea pozitiei care ne ajuta cel mai mult in practica meditatiei.

– Realizarea unor mudra (gesturi yoghine speciale) si modul in care acestea modifica procesul meditativ. Prezentarea simbolismului acestor gesturi si a efectelor pe care in mod traditional le-ar avea asupra evolutiei meditatiei. Experimentarea cu fiecare dintre ele pentru a vedea felul in care ne pot ajuta in diferite etape.

– Importanta respiratiei pe parcursul meditatiei. Observarea curgerii naturale a respiratiei ca modalitate de linistire a mintii, pauza dintre inspiratie si expiratie ca modalitate de a induce vidul mental, aparitia spontana a retentiilor care amplifica trairea meditativa. Experimentarea cu fiecare dintre acestea si explicatii cu privire la momentele in care pot fi folosite in procesul meditativ.

– Prezentarea meditatiei din punctul de vedere clasic in yoga, cat si in diferitele traditii meditative orientale. Modul in care mintea ajunge sa „functioneze” diferit si cum putem recunoaste meditatia. Diferitele etape in procesul meditativ si semnele prin care putem sa le sesizam.

– Descrierea obstacolelor in practica meditatiei si modul in care pot fi depasite.

– Efectele practicarii meditatiei.

Seminarul este tinut de profesorul de yoga Teodor Sebastian .

Perioada: 12 – 14 noiembrie 2010.

Locatie: sala din Sanpetru a Centrului de Yoga si Meditatie Kamala.

Participarea la prima seara este gratuita!

Pret:     120 lei – salariati

90 lei – pensionari, studenti, someri

Informatii si inscrieri: tel. 0731.32.42.39, 0268.360.424 sau e-mail: contact@kamala.ro

Tabara – retragere de meditatie pentru Revelarea Inimii Spirituale – Sanpetru, februarie 2010

 Centrul de Yoga si Meditatie Kamala din Brasov organizeaza Tabara-Retragere de meditatie pentru Revelarea Inimii Spirituale in perioada 6-14 februarie 2010, in localitatea Sanpetru (jud. Brasov – la 2 km de orasul Brasov).

Tabara va fi sustinuta de profesorul de yoga Claudiu Trandafir. Claudiu este profesor de yoga de peste 22 de ani si are o experienta deosebita in realizarea unor retrageri spirituale in solitudine, in pesteri, dar si in coordonarea grupurilor mari de oameni in programe speciale de meditatii pentru revelarea Sinelui. A condus astfel de retrageri pentru sute de aspiranti in ultimii sapte ani, avand ca fundament spiritualitatea specifica din Advaita Vedanta. Cele mai recente sunt actiunile de acest fel din Thailanda, unde in fiecare luna sunt organizate astfel de retrageri spirituale foarte apreciate de oameni din lumea intreaga. In lunile decembrie 2007 si august 2008, Claudiu a sustinut si la noi in tara asemenea actiuni spirituale.

 

In cadrul acestei tabere vor fi meditatii, recomandari, metode si elemente practice, meditatii cu directa indrumare, conferinte cu diferite teme, printre care:
– Metoda de introspectie a lui Ramana Maharshi folosind intrebarea “Cine sunt Eu?”;

–  Freamatul mistic (spanda), constiinta martor, rugaciunea inimii, resorbtia sentimentului “Eu” in sursa sa, despre continutul si calitatea mintii, starea naturala in traditia dzongchen, iubirea pura ca expresie a constiintei unitatii, tacerea ca substrat al existentei.

– Adancirea in meditatie, folosind doua metode din traditia Mahamudra: “prinderea mintii agitate” si “stabilizarea mintii in starea de liniste”;
– Cele patru etape fundamentale in procesul Revelarii Inimii Spirituale;
– Sfaturi cu privire la pastrarea continuitatii constientei asupra Inimii spirituale in traditia Parintilor Desertului (din Crestinism).
– O metoda vedantica de a practica si a intelege mai profund rolul pe care il are Hatha yoga in transformarea spirituala. (Programul va include de asemenea sedinte de Hatha Yoga);
– Tehnici de linistire a mintii folosind controlul respiratiei;
– Principiile fundamentale de transformare spirituala in Advaita Vedanta.
– Metode de a translata de la constiinta individuala la Constiinta Unitatii Divine.

 

Informatii administrative

Intalnirea de deschidere a taberei va avea loc sambata, 6 februarie, ora 16.00. In timpul acestei intalniri vor fi explicate regulile taberei si se va face o prima meditatie. Toate detaliile administrative vor fi rezolvate in acea seara, astfel ca atunci cand aceasta tabara va incepe efectiv duminica 7 februarie, urmatoarele 7 zile sa poata fi consacrate exclusiv meditatiei si interiorizarii. Inchiderea taberei va fi sambata 13 februarie 2010, dupa meditatia de dupa-amiaza, cand se va face impartasirea experientelor traite in aceasta perioada, iar duminica 14 februarie 2010 va mai fi o intalnire pentru intrebari si raspunsuri.

Programul va fi de aproximativ 10 ore pe zi (aprox. 6,5 ore pentru meditatii, 2 ore pentru conferinte si citirea unor texte inspiratoare, 1,5 ore pentru practica Hatha Yoga), cu doua pauze pentru masa (pranz si cina).

Inscrierile se fac in limita locurilor, la telefon 0731/32.42.41,0788.477.245, 068/360.424 sau pe adresa de e-mail contact@kamala.ro.

Nu sunt admisi cei care sufera de boli psihice grave(cum ar fi epilepsia, schizofrenia, paranoia).

Toti cei care doresc sa se inscrie trebuie sa ia legatura individual cu noi la telefon sau prin e-mail.

 

  Participarea la acest program de meditatii implica respectarea urmatoarelor reguli yoghine:

  -Pentru a se crea o stare cât mai profundă de interiorizare, linişte mentală şi aspiraţie către Dumnezeu, în această tabără, începând din a doua zi, se va realiza în permanenţă mauna (respectarea tacerii).

-De asemenea, nu se vor folosi telefoane, calculatoare, casetofoane, radiouri sau orice alte surse de distragere mentală.

– Femeile si barbatii se vor caza separat si vor face abstinenta. De asemenea, vor manca in serii separate.

– Mancarea va fi strict lacto-ovo-vegetariana.

– Nu se consuma alcool, carne, cafea si nu se fumeaza.

Cititi aici Regulile de participare la Tabara- retragere de meditatie pentru revelarea Inimii spirituale.

 

Tabara – retragere de meditatie pentru Revelarea Inimii Spirituale – Sanpetru, dec 2009- ian 2010

 Centrul de Yoga si Meditatie Kamala din Brasov organizeaza Tabara-Retragere de meditatie pentru Revelarea Inimii Spirituale in perioada 27 decembrie 2009 – 4 ianuarie 2010, in localitatea Sanpetru (jud. Brasov – la 2 km de orasul Brasov).

Tabara va fi sustinuta de profesorul de yoga Claudiu Trandafir. Claudiu este profesor de yoga de peste 22 de ani si are o experienta deosebita in realizarea unor retrageri spirituale in solitudine, in pesteri, dar si in coordonarea grupurilor mari de oameni in programe speciale de meditatii pentru revelarea Sinelui. A condus astfel de retrageri pentru sute de aspiranti in ultimii sapte ani, avand ca fundament spiritualitatea specifica din Advaita Vedanta. Cele mai recente sunt actiunile de acest fel din Thailanda, unde in fiecare luna sunt organizate astfel de retrageri spirituale foarte apreciate de oameni din lumea intreaga. In lunile decembrie 2007 si august 2008, Claudiu a sustinut si la noi in tara asemenea actiuni spirituale.

 In cadrul acestei tabere vor fi meditatii, recomandari, metode si elemente practice, meditatii cu directa indrumare, conferinte cu diferite teme, printre care:
– Metoda de introspectie a lui Ramana Maharshi folosind intrebarea “Cine sunt Eu?”;

–  Freamatul mistic (spanda), constiinta martor, rugaciunea inimii, resorbtia sentimentului “Eu” in sursa sa, despre continutul si calitatea mintii, starea naturala in traditia dzongchen, iubirea pura ca expresie a constiintei unitatii, tacerea ca substrat al existentei.

– Adancirea in meditatie, folosind doua metode din traditia Mahamudra: “prinderea mintii agitate” si “stabilizarea mintii in starea de liniste”;
– Cele patru etape fundamentale in procesul Revelarii Inimii Spirituale;
– Sfaturi cu privire la pastrarea continuitatii constientei asupra Inimii spirituale in traditia Parintilor Desertului (din Crestinism).
– O metoda vedantica de a practica si a intelege mai profund rolul pe care il are Hatha yoga in transformarea spirituala. (Programul va include de asemenea sedinte de Hatha Yoga);
– Tehnici de linistire a mintii folosind controlul respiratiei;
– Principiile fundamentale de transformare spirituala in Advaita Vedanta.
– Metode de a translata de la constiinta individuala la Constiinta Unitatii Divine.

Informatii administrative

Intalnirea de deschidere a taberei va avea loc duminica 27 decembrie, ora 16.00. In timpul acestei intalniri vor fi explicate regulile taberei si se va face o prima meditatie. Toate detaliile administrative vor fi rezolvate in acea seara, astfel ca atunci cand aceasta tabara va incepe efectiv luni  28 decembrie, urmatoarele 6 zile sa poata fi consacrate exclusiv meditatiei si interiorizarii. Inchiderea taberei va fi duminica 3 ianuarie 2009, dupa meditatia de dupa-amiaza, cand se va face impartasirea experientelor traite in aceasta perioada, iar luni 4 ianuarie 2009 va mai fi o intalnire pentru intrebari si raspunsuri.

Programul va fi de aproximativ 10 ore pe zi (aprox. 6,5 ore pentru meditatii, 2 ore pentru conferinte si citirea unor texte inspiratoare, 1,5 ore pentru practica Hatha Yoga), cu doua pauze pentru masa (pranz si cina).

Inscrierile se fac in limita locurilor, la telefon 0731/32.42.41, 068/360.424 sau pe adresa de e-mail centrulkamala@gmail.com.

Nu sunt admisi cei care sufera de boli psihice grave(cum ar fi epilepsia, schizofrenia, paranoia).

Toti cei care doresc sa se inscrie trebuie sa ia legatura individual cu noi la telefon sau prin e-mail.

 Participarea la acest program de meditatii implica respectarea urmatoarelor reguli yoghine:

  -Pentru a se crea o stare cât mai profundă de interiorizare, linişte mentală şi aspiraţie către Dumnezeu, în această tabără, începând din a doua zi, se va realiza în permanenţă mauna (respectarea tacerii).

-De asemenea, nu se vor folosi telefoane, calculatoare, casetofoane, radiouri sau orice alte surse de distragere mentală.

– Femeile si barbatii se vor caza separat si vor face abstinenta. De asemenea, vor manca in serii separate.

– Mancarea va fi strict lacto-ovo-vegetariana.

– Nu se consuma alcool, carne, cafea si nu se fumeaza.

Cititi aici Regulile de participare la Tabara- retragere de meditatie pentru revelarea Inimii spirituale.

 

Intelegeri si trairi relatate de participantii la tabara de meditatie de la Arcus – august 2009

 Suntem aici in lume si asa este firesc. Suntem in acelasi timp Lumina a tot. De aici aspiram spre lumina, iar Lumina creeaza continuu jocul lumii. Din lume catre Lumina, din Lumina catre lume. Si tot venind una catre cealalta si tot intorcandu-se etern, ochiul de Lumina nascand totul si totul devenind Lumina, ramane o eterna si nesfarsita frumusete ce le cuprinde pe toate: Lumina, Lumea, misterul…si pe mine.

Asa ca frumusetea este totul !

 

 Viata tasneste prin toti porii, totul e viu, totul e plin de viata VIE, care inghite si dizolva si pune la loc in aceeasi clipa; un clocot de bucurie e in toate secundele si in albinele si firele de iarba si in praful din razele soarelui, totul da pe dinafara de bucurie. In fiecare clipa totul se desface in bucati si se reasambleaza, mereu altfel si mereu la fel; am in mine parti din stele, din flori, din curcubeu si eu sunt in toate acestea.

Cum vei stii daca te uiti la un curcubeu sau la mine? Nu vei sti, asa ca ma vei privi mereu, in orice, chiar si in tine.

 

 Azi, in timp ce vorbeai de anumite atitudini care ne fac sa intram in starea de tacere, mi-am amintit de o serie de experiente ce le-am avut cu multi ani in urma si pe care acum incep sa le inteleg.

Astfel, mergand la munte in diferite momente in timp, am trait stari extraordinare  noaptea cand contemplam valea adormita. Acoperita de ceata, vegheata de luna si stele. Acest peisaj iradia o asemenea stare vibranda de pace si mister incat mintea se oprea, iar constiinta mea expansiona sferic in infinit. O stare de recunostinta si uimire imi cuprindea sufletul.

In lumina celor spuse de tine realizez ca acest gen de context este un fel de cheie spre profunzimile fiintei mele pe care as putea sa o folosesc.

 

Desi incepusem sa casc si ma gandeam ca voi motai la meditatie , in momentul in care “Eu sunt” a ajuns in inima mea, un far luminos s-a aprins in spatiul interior al inimii mele. Am uitat de toate. Sunt un copil care exista in bucurie si lumina . Eventualele ganduri care mai apar la orizont le privesc cu curiozitate. Ce legatura ar putea avea cu mine ? Nu le cunosc, niciodata nu le-am cunoscut. Nu am nici o preocupare, nimic nu ma preseaza. Doar exist si acest lucru ma umple de o fericire vie. (relatare facuta dupa meditatia de resorbtie a sentimentului Eului in Sursa Sa).

 

Am participat la toate retragerile facute de tine in Romania, din 2001 incepand. Aceasta o simt speciala. Cred ca ii e drag lui Dumnezeu de ce se face aici, pentru ca suntem mereu inconjurati, invaluiti, mangaiati de o lumina sacra , cum nu a mai fost in nici o tabara.

Deja s-a format un grup care vine de doi ani la aceste tabere si cred ca e bine ca avem continuitate.

Sa ne ajute Dumnezeu!

 

Ma asez cuminte in meditatie , ca un rau in albia sa. Firesc, fara efort, fara incrancenari. Ii spun mintii mele sa taca si ea docila ma asculta. (Recunosc ca mi-a trebuit mai bine de un an de practica pentru a ajunge aici!)

Pentru mine, meditatia fara a avea un scop anume inseamna evadarea din zbuciumul zilnic, intoarcerea ACASA, un timp doar al meu, pentru mine. Nu am asteptari in meditatie, nu pun intrebari si totusi primesc raspunsuri. Fiecare meditatie imi aduce altceva. Primesc cu bucurie si surpriza tot ce vine spre mine; ma abandonez pur si simplu la marginea lumii, in linistea timpului si totul in jurul meu parca incremeneste. Nu am trait inca starea de samadhi si nici nu s-a trezit in mine Kundalini – nici nu stiu daca vreau asta. Ma multumesc cu lumina pe care o simt curgand in mine si, uneori si deasupra mea, lumina pe care o percep de fiecare data  in alt fel; ma multumesc cu pacea adanca si totala care ma cuprinde si cu senzatia de zbor pe care o simt atat de vie.

Uneori vad culori (in special nuante violet), culori care nu-si au corespondent in realitate. Cu aceste culori as putea picta cel mai frumos tablou al vietii.

Pentru mine e retorica intrebarea “Cine sunt eu?” Ma multumesc sa afirm cu incantare “Eu sunt”! In ultima clipa, voi afla, probabil ca am stiut mereu cine sunt cu adevarat.

 

In timpul meditatiei in mers mi-a fost imposibil sa vizualizez flori de lotus. Apoi brusc mi-am amintit cat de mult iubesc macii; asa ca, in urma pasilor mei a ramas un camp de maci…

In aceste zile am redescoperit bucuria meditatiilor cu tine.

Iti multumesc!

 

M-au impresionat frunzele care licareau in lumina, soaptele cerului dimineata, seninul zilei si adancul stelei ce ma privea pe geam, copacul inalt pe care inca nu l-am inteles desi atat de multe mi-a cantat, firele de iarba si mai ales acela care m-a mangaiat in meditatie , felul in care paseam tacuti in sala alba de yoga, incremenirea aerului in fiecare clipa, iubirea prietenilor, cuvintele ce au stiut sa ajunga la mine, taina gasita in Inima, Rumi arzand, Pufi (una dintre participante – n.red.) care a curatat cu discretie florile uscate pentru ca altele sa vina, vantul ce venea si disparea pentru a-mi arata ce efemeri suntem, revelatia care a izbucnit in suflet. Care dintre toate este mai importanta ? Eu zic ca toate la fel. Dar tu?
 

In timpul meditatiei de ieri mintea s-a oprit brusc (si Kundalini s-a trezit). Am trait un sentiment de gol, ca si cum nu mi-a ramas nimic, ca mi-a fost luat totul. Am realizat ca, de fapt, “Dumnezeu”, (Constiinta Totului) se manifesta prin mine, ca aceasta constiinta este cea care actioneaza, in realitate eu putand fi doar martor.

Am simtit aceasta calitate de martor  ca pe un dat firesc, nu ca pe ceva dobandit. Simteam cum vibratia din centrul pieptului imi cuprinsese toata partea de sus a trunchiului, precum si niste centri din spatele cutiei craniene si traseul dintre inima si acesti centri. Vibratia era intensa si fierbinte.

In momentul in care simteam ca aceasta Constiinta este cea care actioneaza prin mine, simteam ca si cum se rastoarna tot ce credeam eu despre lume, perceptiile mele despre lume, ca acestea nu mai pot ramane in picioare in aceasta stare de constiinta…

Acum simt ca centrul de greutate este in inima, insa nu vreau sa ma intorc la vechile deprinderi.

Simt ca ce ma ajuta este centrarea (cat mai permanentizata) in inima si intrebarile ”Cine sunt eu?“, ”Cine actioneaza?“

 

Prima meditatie de trei ore. Dupa ce au trecut primele doua ore, am realizat ca nu va mai fi pauza. Ma foiam pe scaun si in minte, asteptand ca timpul sa treaca. Spre finalul meditatiei am realizat ca, facand un lucru foarte simplu, despre care am auzit de nenumarate ori, (si anume fiind in spatiul dintre inspiratie si expiratie si centrandu-ma in inima) pot activa un resort care ma duce “dincolo”. Am repetat lucrul acesta de nenumarate ori, neincrezatoare ca se va repeta de fiecare data. Descoperisem un fel de mecanism intern pe care apasam si se declansa. Doar ca imediat dupa aceasta trecere dincolo, lucrurile se blocau sau nu se intamplau cum ma asteptam eu. Frustrarea, nerabdarea de a afla cum este acolo, dar si teama de a nu pierde starea au produs in mine o tensiune psihica foarte puternica. Aveam niste strafulgerari, nu ma puteam rupe din stare, dar nici nu puteam merge mai departe. Era ca si cum as fi gasit o gaura de vierme, sau o gaura neagra, ori poate un cordon ombilical prin care, instantaneu, ca intrand intr-un lift de mare viteza, ajungeam dincolo. Acest dincolo era tot aici, dar era dincolo. Spatiul inimii. Acolo era vid, dar un vid ca in “Solaris”, umplut cu un fel de ceata alburie. Vid, dar nu gol. Vid plin, as putea spune.

In meditatiile urmatoare, chiar daca era irezistibil sa incerc sa merg acolo, tensiunea revenea si, spunandu-mi ca ceva nu fac bine, am ramas pe loc. Am asteptat.

Apoi am facut o consacrare la inceputul unei meditatii. Cum sa daruiesti viata ta si pe tine unui Dumnezeu despre care nu stii cine e, cum ziceam? Dar am facut-o. Treptat, a aparut sentimentul ”O, Doamne, esti in inima mea!“, inlocuit apoi de mai coplesitorul ”O, Doamne, dar tu ai fost INTOTDEAUNA in inima mea“, insotit de o stare coplesitoare pe care nu o poti numi. Prezenta-protectie-acasa-regasire. L-am rugat pe Dumnezeu sa ma imbratiseze. E lucrul dupa care tanjesc cel mai mult: sa ma simt imbratisata in iubire si protejata ca un copil inauntru mamei sale. Sentimentul ca nimic nu te poate atinge.

Si Dumnezeu chiar m-a imbratisat. M-am simtit coplesita… Sentimentul Purei Existentei, intr-adevar. Sentimentul lui acasa, sentimentul lui Acum.

Citananda arupa

Shivo ham, Shivo ham…

 

As I cultivate my own nature, all else follows.

Tabara-retragere de meditatie pentru revelarea Inimii spirituale – aug 2009, Arcus

Centrul de Yoga si Meditatie Kamala din Brasov organizeaza Tabara-Retragere de meditatie pentru Revelarea Inimii Spirituale in perioada 16 – 24 august 2009, in localitatea Arcus (jud. Covasna – la 6 km de orasul Sf. Gheorghe), la European Study Center (lângă Castelul Arcus).

Tabara va fi sustinuta de profesorul de yoga Claudiu Trandafir. Claudiu este profesor de yoga de peste 22 de ani si are o experienta deosebita in realizarea unor retrageri spirituale in solitudine, in pesteri, dar si in coordonarea grupurilor mari de oameni in programe speciale de meditatii pentru revelarea Inimii Spirituale. A condus astfel de retrageri pentru sute de aspiranti in ultimii opt ani, avand ca fundament spiritualitatea specifica din Advaita Vedanta. Cele mai recente sunt actiunile de acest fel din Thailanda, unde in fiecare luna sunt organizate retrageri spirituale foarte apreciate de oameni din lumea intreaga. In lunile decembrie 2007 si 2008 si august 2008, Claudiu a tinut si la noi in tara asemenea actiuni spirituale.

 In cadrul acestei tabere vor fi meditatii, recomandari, metode si elemente practice, meditatii cu directa indrumare, conferinte cu diferite teme, printre care:
– Metoda de introspectie a lui Ramana Maharshi folosind intrebarea “Cine sunt Eu?”;

–  Freamatul mistic (spanda), constiinta martor, rugaciunea inimii, resorbtia sentimentului “Eu” in sursa sa, despre continutul si calitatea mintii, starea naturala in traditia dzongchen, iubirea pura ca expresie a constiintei unitatii, tacerea ca substrat al existentei.

– Adancirea in meditatie, folosind doua metode din traditia Mahamudra: “prinderea mintii agitate” si “stabilizarea mintii in starea de liniste”;
– Cele patru etape fundamentale in procesul Revelarii Inimii Spirituale;
– Sfaturi cu privire la pastrarea continuitatii constientei asupra Inimii spirituale in traditia Parintilor Desertului (din Crestinism).
– O metoda vedantica de a practica si a intelege mai profund rolul pe care il are Hatha yoga in transformarea spirituala. (Programul va include de asemenea sedinte de Hatha Yoga);
– Tehnici de linistire a mintii folosind controlul respiratiei;
– Principiile fundamentale de transformare spirituala in Advaita Vedanta.
– Metode de a translata de la constiinta individuala la Constiinta Unitatii Divine.

 Informatii administrative

Intalnirea de deschidere a taberei va avea loc duminică 16 august, ora 16.00. In timpul acestei intalniri vor fi explicate regulile taberei si se va face o prima meditatie. Toate detaliile administrative vor fi rezolvate in acea seara, astfel ca atunci cand aceasta tabara va incepe efectiv luni 17 august, urmatoarele 7 zile sa poata fi consacrate exclusiv meditatiei si interiorizarii. Inchiderea taberei va fi duminică 23 august, dupa meditatia de dupa-amiaza, cand se va face impartasirea experientelor traite in aceasta perioada, iar luni 24 august 2009, dimineața, va mai fi o intalnire pentru intrebari si raspunsuri.

Programul va fi de aproximativ 10 ore pe zi (aprox. 6,5 ore pentru meditatii, 2 ore pentru conferinte si citirea unor texte inspiratoare, 1,5 ore pentru practica Hatha Yoga), cu doua pauze pentru masa (pranz si cina).

Cazarea se face in camere de 2 locuri.

Meniul este lacto-ovo-vegetarian; se asigura 2 mese pe zi (pranz si cina).

Inscrierile se fac pana pe 25 iulie 2009. Pretul total al taberei a ramas cel de anul trecut: 900 lei (cazare+masa+sala). Pentru a se considera valabila inscrierea, este necesara plata unui avans de minim 500 lei până pe 25 iulie 2009.

Participarea la această tabără este gratuită (nu se percepe taxa de participare).

Inscrierile se fac in limita locurilor, la telefon 0731/32.42.41,0788.477.245, 068/360.424 sau pe adresa de e-mail contact@kamala.ro. Nu sunt admisi cei care sufera de boli psihice grave (cum ar fi epilepsia, schizofrenia, paranoia).

Toti cei care doresc sa se inscrie trebuie sa ia legatura individual cu noi la telefon sau prin e-mail.

 Locatia taberei:

European Study Center se afla in localitatea Arcus, langa castelul Arcus, la 6 km de orasul Sf. Gheorghe. Din orasul Sf. Gheorghe sunt curse regulate spre Arcus.

Adresa: ARCUS – str. Benedek Elek, nr.493 – judeţul COVASNA

 Transport public:
      – tren până în gara Sfântu Gheorghe, pe linia CFR Braşov – Ciceu
      – autobuz pe ruta Sfântu Gheorghe – Arcuş şi retur, cu plecare din autogara Sfântu Gheorghe ( 6 curse, zilnic).
 

Programul zilnic al taberei

8.00 – 10.00 – meditatie

10.00 – 11.15 – conferinta

11.15 – 12.00 – Hatha Yoga ghidata

12.00 – 12.30 – meditatie

12.30 – 15.30 pauza

15.30 – 18.30 – meditatie

18.30 – 19.30 – Hatha Yoga individual

19.30 – 21.00 – pauza

21.00 – 22.30 – meditatie zilnica speciala (meditatia va fi precedata de o mini-conferinta de prezentare a tematicii acelei zile).

   Participarea la acest program de meditatii implica respectarea urmatoarelor reguli yoghine:

  -Pentru a se crea o stare cât mai profundă de interiorizare, linişte mentală şi aspiraţie către Dumnezeu, în această tabără, începând din a doua zi, se va realiza în permanenţă mauna (respectarea tacerii).

-De asemenea, nu se vor folosi telefoane, calculatoare, casetofoane, radiouri sau orice alte surse de distragere mentală.

– Femeile si barbatii se vor caza separat si vor face abstinenta.

– Mancarea va fi strict lacto-ovo-vegetariana.

– Nu se consuma alcool, carne, cafea si nu se fumeaza.

 

Aceste reguli pot ajuta pentru o mai buna interiorizare si focalizare in Inima. Intreaga ambianta va fi pur spirituala si astfel vor putea sa practice meditatia si cei care sunt pentru prima oara intr-o astfel de retragere. Programul intens de Yoga Inimii Spirituale va putea deschide fiecaruia poarta cunoasterii de Sine. Marele yoghin Ramakrishna spunea sa te retragi pentru meditatie cel putin o data pe an. Iar Ramana Maharshi afirma ca singurul lucru pe care il ai de facut este sa te cunosti pe tine insuti, sa afli cine esti.

Aceasta tabara retragere este un pas catre tine insuti. Esti asteptat!

Theme: Overlay by Kaira