Liviu Gheorghe

Blog –  liviugheorghe.wordpress.com

Aminteşte-ţi de Sine !

email: liviu@kamala.ro

Liviu Gheorghe este absolvent al facultății Automatică în cadrul Institutului Politehnic București, secția calculatoare, promoția 1986. Primele experiențe spirituale legate de expansiunea conștiinței le-a avut la 16 ani studiind învățătura creștină și apoi budhismul. ”Pe măsură ce se producea procesul de asimilare a noțiunilor spirituale specifice mi se reactualizau foarte rapid în memorie și erau integrate firesc în viață principalele coordonate morale și spirituale ale celor două tradiții. În contactul meu ideatic și spiritual cu învățătura cristică și apoi cu cea budistă rămâneam adeseori în stări de contemplatie pierzând noțiunea timpului. Îmi amintesc și pot evoca  și acum emoția și fervoarea mistică, specifice acelei perioade în care am citit pentru prima oară Biblia, nopțile în care mă urcam pe terasa blocului unde locuiam spre a fi mai aproape de cer și de lumina stelelor. Acolo, privind în acel spațiu vast, indigo al cerului mă simțeam unit cu Totul. Și simțeam că numai de acolo, de sus, mă putem gândi la Iisus.    Privind acele stele simțeam că mă ascultă și nu de puține ori am avut impresia că licărirea lor era un răspuns la rugăciunile mele. Cred că primele lacrimi de dor, de nostalgie, de chemare și căutare a lui Dumnezeu au curs acolo, printre stelele mele. Și tot acolo, brațele mi se ridicau spontan într-un gest de chemare și înălțare. De atunci, rugăciunea a rămas pentru mine, o înălțare în chip firesc.   Idealul perfecțiunii spirituale începea să se infiltreze adânc în conștiința mea.” … ”A fost o perioadă de frenezie și de aspirație intensă de abordare a Căii atunci când am descifrat mesajul salvării pe care Buddha l-a adus oamenilor. Yoga a început să mă fascineze cu această promisiune a salvării, a iluminării…Aș putea spune că ambele căi au ceva fundamental comun: Iubirea și compasiunea conduc la Salvare. Acest arhetip al Salvatorului divin încarnat de Buddha și Iisus a reprezentat pentru mine adevăratul  model spiritual…”

Începe de unul singur studiul sistemului Yoga în timpul liceului, abordând practic sistemul Hatha-Yoga. Este încurajat și capătă îndrumări pe această linie din partea unei profesoare din liceu, Vaida Monica. Fascinat de posibilitățile oferite de acest sistem de transformare, practică yoga regulat și în timpul facultății, atunci când yoga era interzisă în România de dictatura ceaușistă.

În perioada 1985-1988 devine interesat de spiritualitatea dacică și participă la activități care vizau recunoașterea geografiei sacre geto-dace, vestigiile site-ului de la Sarmisegetusa, a simulacrelor megalitice și a traseelor inițiatice din munții Bucegi împreună cu Cristina Pănculescu, Florin Andreescu, Mihaela Mureșan, Andrei și Aurora Petrescu, Otilia Zamfirescu.  Cunoaște simpatizanți și practicanți ai sistemului yoga  grupați în jurul lui Gregorian Bivolaru. ”După revoluția din 1989 este fondată MISA avându-l pe acesta ca mentor spiritual. În spațiul aproape vid al spiritualității cenzurate atât de opresiv de dictatură,  o astfel de mișcare venea în întâmpinarea celor mai profunde și elevate aspirații de cunoaștere și transformare spirituală ale multor oameni din România. Plin de bună credință și de aspirație spirituală am intrat ca alți mii de români în rândurile acestei mișcări”.
Continuă practica yoga în cadrul acestei școli. Fiind practicant avansat al sistemului yoga, în 1991 îi propune lui Gregorian Bivolaru să deschidă un curs de yoga pentru începători în București, în cartierul Drumul Taberei. Foarte rapid cursul a luat avânt și după un an de zile practica yoga cu peste 100 de oameni în București. A mai ținut cursuri de Yoga la Casa de cultură Eminescu și Liceul german.

În paralel, organizează și participă la deschiderea cursurilor de Yoga sub genericul MISA, în mai multe orașe, dintre care: Brașov, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sighișoara, Făgăraș, Miercurea Ciuc, Codlea, Zărnești, Săcele, Sinaia, Bușteni alături de Simona Trandafir și alți instructori. Participă la redactarea  primelor broșuri și materiale de promovare a spiritualității în cadrul acestei mișcări. A participat la organizarea în vremea aceea a primelor expoziții de yoga din Brașov și din țară, fiind invitat să susțină conferințe în domeniul sănătății și spiritualității în mai multe orașe. În 1993-1994 reia într-un cadru mult mai amplu reunind peste 400 de yoghini cercetarea simulacrelor megalitice din Bucegi și organizează împreună cu Simona Trandafir meditații de obiectivare a fenomenologiei energetice din Platoul Bucegilor, respectiv Peștera Ialomicioarei, zona Sfinxului și vârful Omul ocazie cu care este organizat în Bușteni și primul simpozion despre spiritualitatea geto-dacică. Va participa ulterior constant de două ori pe an la organizarea și susținerea meditațiilor în zona Sfinxului și Omul.

Confruntat cu primele semne ale sectarismului și dogmatismului care se manifestau în cadrul mișcării MISA mai ales în București, se retrage  din ce în ce mai mult din structurile de organizare din București, și pune mai mult accent pe practica spirituală. Aceasta îi și permite să devină unul dintre promotorii cei mai activi ai sistemului holistic de vindecare spirituală și de încurajare a naturopatiei la noi în țară. În aceeași perioadă participă împreună cu Simona Trandafir, Iulia Bontaș și Marius Toader la traducerea unor lucrări din domeniul Yoga în cadrul Editurii AnandaKali din Sibiu cum ar fi ”Învățăturile marelui yoghin Ramakrishna”, ”Buddha – Lumina unei căi spirituale”, ”Maha  Siddha Yoga – Calea Perfecțiunii”, Kundalini Shakti – Energia primordială din ființa umană”.

Fondează împreună cu Simona Trandafir Centrul de Yoga și Naturism Kamala în 1995 și urmărind să promoveze concret principiile unei alimentații corecte și sănătoase care să faciliteze procesul de purificare și de vindecare a organismului fondează primele magazine naturiste din Brașov.  Apar și primele lucrări în cadrul Editurii Centrului Kamala.

Reunind eficiența terapeutică și spirituală a sistemului yoga cu metodele alternative de tratament organizează Așezământul Medical de Recuperare Intensivă prin Terapii Alternative – AMRITA din stațiunea Durău, în colaborare cu Simona Trandafir și Mirel Rusu unde pune în aplicare metode intensive de tratament naturist cu rezultate excelente. Revenit în Brașov după 2 ani, continuă activitatea de dezvoltare a naturismului în cadrul Centrului de Agrement de sub Tâmpa, promovând aici modalitățile yoga-terapeutice și anumite metode de stimulare psiho-mentală cu ajutorul dispozivelor de tip ”Brain-machine”, primele de acest tip aduse în țară la vremea aceea. Organizează tot aici cursuri de creștere a performanțelor mentale prin concentrare și meditație, colaborând cu Daniel Danciu, profesor de informatică.

Aprofundează metodele de stimulare mentală ale neuroștiinței și ale radionicii prin colaborarea cu inginerul Eugen Bârgăoanu în cadrul unor programe de inducere a stărilor superioare de conștiință utilizând o aparatură specială.

Atras de metodele de deprivare senzorială care să faciliteze accesul la stări profunde de meditație realizează o retragere spirituală și izolare într-o grotă apropiată de Peștera Ialomicioarei. Aici trăiește o serie de revelații cu privire la procesul trezirii spirituale și a integrării în starea de unitate divină. ”Pot spune că acea perioadă de retragere în solitudine, în liniștea acelei mici peșteri m-a făcut să realizez faptul că Totul există și continuă să existe cu sau fără existența vreunui martor care participă la realitate… Am trăit ca o mică moarte și cred că aceasta s-a produs pentru că legătura cu propria mea identitate se estompase până aproape de dispariție. ”Ești și nu ești ” în același timp. Din perspectiva ființei individuale nu mai existam nici măcar ca martor dar în același timp existența curgea și mă unifica cu Totul. Nu eu trăiam în peșteră ci peștera exista cu mine în ea, nu eu priveam brazii din gura peșterii ci ei existau cu acei picuri însoriți de rouă care mă priveau, nu eu mă jucam cu acel șoricel ci el venea să-mi mănânce din palmă… Am pătruns în acea curgere firească a fluxului vieții și am trăit acel ritm al existenței universale ce te integrează până la disoluție. Am știut de atunci că nu există nimic de pierdut, nimic de câștigat… Totul există în cea mai bună stare posibilă, că nu e nimic de făcut, că nu există decât Realitatea acestei Pure Existențe…Acestei Realități m-am abandonat. De această Realitate mereu liberă să curgă și care ia orice formă, care există ca fundal și care mă cuprinde și mă unifică neîncetat  m-am îndrăgostit…  ”

(File de jurnal)

În perioada 1996-1998 colaborează intensiv cu Tudor Ilie și Mihai Minoiu practicanți ai medicii indiene Ayurveda, pentru structurarea a două programe intensive de transformare în vederea armonizării condiției masculine și feminine. Rezultatele acestor două programe sunt publicate sub forma a două lucrări de succes care apar în cadrul Editurii Kamala. Este vorba de ”Cartea Bărbatului” și ”Cartea Femeii”. Împreună cu aceeași echipă la care se asociază Călin Ianța  elaborează  bazele unui program complex de ”Vindecare și purificare prin alimentație și post”. Și aceste studii au fost publicate în două volume sub același nume, devenind lucrări de referință pentru dietoterapia naturală. Preocuparea constantă de a oferi ajutor pe linia vindecării și de a promova metode spirituale, naturale de vindecare a cunoscut un și mai mare avânt și ecou după apariția revistei ”Elixirium” revista de naturism și spiritualitate a Centrului de Yoga și Naturism Kamala, pe care a fondat-o împreună cu Simona Trandafir. Activitatea editurii se dezvoltă prin aportul lui Sebastian Teodor și Veronica Godeanu care totodată participă și la majoritatea activităților spirituale organizate de acest centru în   Brașov.
Liviu Gheorghe este deasemenea cofondator al primei farmacii naturiste din Brașov, ”Elixirium-Farm”alături de Mirela Turică, Tudor Ilie, Mihai Minoiu și Călin Ianța. Inspiră și încurajează activitatea colegilor săi de cercetare a plantelor medicinale și de realizare a remediilor fitoterapeutice. Organizează în cadrul Clubului Rulmentul, prima expoziție consacrată naturismului și  primul simpozion din Brașov consacrat vindecării naturale prin terapii alternative și yoga. Ulterior încurajează și susține ideea colegilor săi Tudor Ilie și Călin Ianța de creare a unei platforme de producție a remediilor fitoterapeutice și suplimentelor nutritive 100% naturale, luând astfel naștere societatea comercială Dacia Plant.

Începând cu anul 1998 lucrează intens la fondarea împreună cu alți membrii ai asociației de yoga locale a unor ashramuri și a unui centru de yoga în Brașov, finalizat în 2002. Participă la structurarea unor grupuri de practică intensă a meditației și a rugăciunii în locuri mai retrase, la munte și în peșteri. Împreună cu Nicoleta Maftei elaborează o nouă lucrare numită ”Lumină pentru drum”care oferă principalele învățături ale isihasmului legate de practica Rugăciunii Inimii.

Impreuna cu Sebastian Teodor sustine timp de 2 ani un program intensiv de practica Yoga in vederea armonizarii conditiei masculine cu grupe de yoghini.

În 2003-2004, urmare a unei perioade intense de meditație își așterne pe hârtie sub o formă poetică principalele trări și stări spirituale. Apare volumul de poezii ”Șoaptele Inimii” expresie a unei certitudini: ” Există un Centru al armoniei totale situat dincolo de această lume a contrariilor. El iluminează tainic și misterios sufletul sensibil făcându-l să soarbă cu nesaț din cupa mereu plină a extazului iubirii”.
În același an apare lucrarea ”Cuvinte din lumină –  Nestemate ale misticii creștine”. ”Este o carte pe care îmi place să o deschid ca pe o carte sacră căci știu că oriunde s-ar deschide îmi amintește de Dumnezeu, și mă îndrumă. Am fost atât de fericit când am lucrat la ea.”

Perioada anilor 2004-2006 capătă amprenta efortului depus în încercarea de a corecta anumite greșeli care s-au produs în cadrul  organizației. ”Devierea din ce în ce mai mare din punct de vedere doctrinar, abaterea de la codul moral și etic, caracterul sectar și demagogic al MISA a determinat disocierea mea completă de această mișcare la finele anului 2006, după mai multe încercări ale mele și a mai multor colegi instructori de a trage semnale de alarmă, în vederea restabilirii coordonatelor spirituale originare pe care MISA și le propusese la fondarea sa.”.

La începutul anului 2007 Centrul Naturist Kamala este restructurat. Grupului inițial condus de Liviu Gheorghe și Simona Trandafir i se  alătură și  Claudiu Trandafir, profesor de yoga. De acum poartă numele de Centrul de Yoga și Meditație Kamala. În cadrul acestuia, Liviu Gheorghe continuă să susțină cursuri intensive de practică Yoga, cursuri și conferințe în domeniul spiritualității și sănătății. Tot acum sunt retipărite în cadrul Editurii Kamala lucrările mai vechi din domeniul spiritualității și sănătății și apar multe altele ca urmare a colaborării cu alte edituri și centre spirituale din  străinătate.

În anul 2007 elaborează lucrarea ”Principii și direcții în vindecarea naturală” un veritabil compendiu de medicină naturistă împreună cu Veronica Godeanu. ”Este o lucrare vastă care reunește o bună parte din modalitățile folosite de mine în procesul rearmonizării ființei prin metode naturale. Ea propune totodată un model de abordare a vindecării naturale și cred că ar putea inspira pe mulți dintre cei care se ocupă de acest domeniu”.

În perioada 2007 – 2009 proiectează și participă la construcția noului  sediu al Centrului de Yoga și Meditație Kamala în localitatea Sânpetru din  județul Brașov.   În toată această perioadă, împreună cu colegii săi promovează principiile și metodele spirituale ale sistemului ”Yoga  Inimii Spirituale” sistematizat de Claudiu Tradafir. Foarte rapid, mulți cursanți adoptă această cale de transformare spirituală care are la bază sistemul Advaita Vedanta și participă cu entuziasm la diferitele evenimente care sunt organizate în acest centru. Principiile fundamentale precum și metodele practice sunt prezentate la cursuri și conferințe precum și în cadrul seminariilor și taberelor de retragere pentru meditație susținute în cadrul centrului. Metodele meditative sunt eficientizate progresiv prin practică  și dialoguri spirituale.
”Yoga Inimii Spirituale este o formă de yoga ce reunește sinergic atitudini și metode îndreptate spre revelarea a ceea ce suntem cu adevărat, a esenței ultime a existenței. Yoga Inimii Spirituale nu este o formă nouă sau originală de yoga. Ea se bazează pe principii și viziuni spirituale tradiționale ce se regăsesc în yoga clasică (Patanjali), în advaita vedanta, în tantra și în shaivism.
Ea implică direcţionarea tuturor elanurilor, energiilor, practicilor în vederea creării condițiilor revelării adevăratei noastre naturi profunde – Inima Spirituală. Inima Spirituală nu este o scânteie din Dumnezeu, ea este Realitatea ultimă, de dincolo de orice individualitate. Ea este Realitatea atât transcendentă cât şi imanentă oricărui aspect al macrocosmosului. Este esenţa ultimă a tot.
Yoga Inimii Spirituale ne ajută să trăim în intimitatea existenţei, să simţim „pulsul” fiecărui moment, să-i intuim dimensiunea eternă. Ea implică prezenţa conştiinţei martor, atenția deschisă iradiind din Inimă, iubirea, fără a forţa nimic, fără ataşamente.
În mod fundamental, Yoga Inimii Spirituale ne ajută să înțelegem importanța Realității Divine, a Inimii Spirituale în viața noastră.
În Yoga Inimii Spirituale învăţăm să trăim în Inimă, în Suprema Realitate, în Dumnezeu (dar Dumnezeu simţit dincolo de orice concepte sau definiţii religioase). În felul acesta realizăm identitatea cu totalitatea vietii”.           Broșura de prezentare Yoga Inimii Spirituale (Claudiu Trandafir). Aceasta lucrare poate fi gasita pe site-ul Centrului de Yoga si Meditatie KAMALA.

În anul 2010 elaborează Programul ”3 R – Regenerare, revitalizare, reîntinerire” pentru persoanele de vârsta a III-a şi îl susţine voluntar în perioada 2011-2012 în cadrul căminului de bătrâni din oraşul Săcele şi în cadrul Centrului Kamala din Braşov.

În prezent Liviu Gheorghe continuă să practice, să promoveze și să dezvolte în cadrul Centrului de Yoga și Meditație Kamala modalități yoghine eficiente de transformare spirituală, dezvoltare personală, vindecare naturală și consiliere în direcția armonizării condiției masculine și feminine și implicit a relațiilor de cuplu.

”Sunt convins că în anii ce vor urma, din ce în ce mai mulți oameni se vor deschide către spiritualitate într-o manieră care să nu mai aibă nimic de-a face cu dogmele religioase, cu pragmatismul social, cu prejudecățile, cu fanatismul și sectarismul și vor opta spre experiența spirituală directă. În acest context, orice cale  autentică care poate retrezi în inimă fiorul sacralității, freamătul emoției mistice în căutarea lui Dumnezeu și accesul la realitatea a ”cine suntem ” va fi abordată cu sinceritate și deschidere chiar și de către români. În ultimă instanță este vorba de același proces: al decondiționării, al deziluzionării, al autonomizării, al vindecării, al pacificării și al unificării. De astă dată însă, prin regăsirea adevăratei conștiințe de sine.”

Lasă un răspuns

Theme: Overlay by Kaira