Apropierea de o școală spirituală se produce când sufletul tău te cheamă spre o mai mare profunzime a vieții. Atât de mult timp ai repetat aceleași jocuri, gânduri, dorințe… Nu e momentul să trăiești mai aproape de Inima ta? Nu ar fi bine să te deschizi față de misterul adânc al ființării, dincolo de orice limitări sau iluzii?
Īśvara semnifică în sanscrită stăpânul suprem, domnitorul, cel care conduce totul iar în om acesta este Sinele, esența ființării. Semnificația cea mai aproape de noi a acestei niyama este dăruirea noastră către idealul care ne ”stăpânește” existența, abandonul nostru în fața celei mai înalte, mai rafinate, mai intime și mai ascunse părți a ceea ce suntem, ātman. Însă în yoga, ātman nu este doar esența propriei existențe, este esența întregii lumi, a tot ceea ce există. Astfel Īśvarapraṇidhāna este și un abandon, o dăruire, un respect și o adorare a tot ceea ce este mai frumos și mai adevărat în această lume, Conștiința Supremă a cărei prezență o descoperim prin cunoașterea de Sine.
Cuvântul svādhyāya provine de la sva care se traduce prin ”Sine” și adhyāya – ”introspecție, studiu sau educație”. Așadar svādhyāya se referă la orice studiu care te ajută să îți cunoști Sinele (inima Spirituală).
”Studiul textelor sacre” este cea mai des întâlnită traducere a lui svādhyāya, dar, pentru a fi cât mai aproape de sensul principal al cuvântului, e necesar ca acele texte să îți ofere cunoașterea asupra Sinelui, sau căi de cunoaștere a Sinelui.
Santosha (saṃtoṣa) înseamnă a te mulțumi cu puțin, moderație dar și serenitate. În Yoga sutra, cap. 2 sūtra 42, Patanjali spune: “Din saṃtoṣa apare fericirea supremă”.
Saṃtoṣa nu este pasivitate și acceptare inconștientă, ci este o profundă înțelegere a armoniei existenței, a rostului fiecărui lucru sau a fiecărei circumstanțe de viață. Doar în felul acesta în suflet poate să fie calm, pace, mulțumire și serenitate.
Tapas înseamnă foc, ardoare și în yoga are semnificația de austeritate, efort în practica spirituală. În Yoga Bhashya (II.32), Vyasa explică termenul ca fiind „îndurarea extremelor” în care extremele sunt „foamea și setea, frigul și căldura, a sta în picioare sau a sta jos, păstrarea tăcerii fie complet fie putând comunica prin gesturi”. Patanjali în sūtra 43 din capitolul 2 spune:
„Prin tapas este obținută disoluția impurităților și astfel perfecțiunea corpului și a simțurilor”.
Shaucha (Śauca) este purificarea. Se referă atât la aspectul fizic cât și la cel subtil, atât la corpul fizic cât și la minte.
Vyasa afirmă în comentariul său la Yoga Sūtra-ele lui Patañjali:
“Dintre acestea cinci (niyama), purificarea ”exterioară” constă în îndepărtarea impurităților prin intermediul [energiilor] pământului, [energiilor] apei, etc. (foc, aer, eter) și interior prin îndepărtarea impurităților mentale.”
Parigraha înseamnă a apuca, a prinde, proprietate, bunuri, harem, dominare, constrângere, dorinţă de putere. ”A” din faţa lui parigraha reprezintă o negaţie. Astfel aparigraha se traduce prin a nu acumula, lipsa de posesiuni materiale ori de altă natură, care nu sunt necesare. Respectând-o nu posezi mai mult decât ai nevoie, nu furi, nu eşti lacom, nu accepţi daruri care nu-ţi folosesc.
Cuvântul brahmacarya provine de la cuvintele Brahman (Absolutul, Conştiinţa supremă) şi carya care înseamnă a urma sau ceea ce trebuie practicat sau realizat. Se poate traduce aşadar ca fiind comportamentul care te duce la atingerea Conştiinţei supreme. Tradiţia indiană consideră brahmacarya ca primul din stadiile vieţii brahmanice, în care este învăţată ştiinţa sacră. În yoga desemnează abstinenţa sexuală, celibatul, castitatea. Cu toate acestea mai propriu ar fi să vorbim despre controlul asupra energiilor sexuale pentru a putea să îl urmezi pe Dumnezeu, Conştiinţa supremă.
Asteya (a- nu, steya – fura) implică să nu îţi însuşeşti bunurile altcuiva, să nu foloseşti lucrurile altfel decât destinaţia lor, să nu abuzezi de încrederea celorlalţi. Este considerat un furt şi a împiedica pe cineva să obţină foloasele care îi sunt cuvenite. De exemplu a călători fără bilet în tramvai, împiedicând compania de transport să obţină preţul călătoriei.
Asteya în planul mental înseamnă să nu vrei bunurile altcuiva. Nu înseamnă că nu eşti hoţ dacă ai vrut să iei ceva de la un alt om, dar nu ai reuşit pentru că acela a fugit mai repede decât tine sau a fost mai puternic decât tine. A râvni la ce are altcineva produce perturbări ale minţii şi de aici orientarea greşită a întregii fiinţe şi implicit a vieţii sale.
Asteya, ca şi ahiṃsā, nu este doar o negare, lipsa furtului, ci şi o atitudine pozitivă, cinstită. Yoghinul care respectă asteya ajunge în fapt să-şi controleze dorinţele, să descopere ce este esenţial şi să acţioneze în mod onest pentru a dobândi ceea ce a descoperit.
În Yoga Sutra (cap.2 sutra 37) se spune:
”Când yoghinul este ferm stabilit în asteya, toate bogăţiile vin către el”.
Acest lucru‚ atragerea bogăţiei, se întâmplă exterior şi pentru faptul că oamenii tind să aibă spontan încredere în cei care sunt cinstiţi. Interior se referă la liniştea care decurge din lipsa dorinţelor, din descoperirea a ceea ce este esenţial.
Asteya, aşa cum o defineşte înţeleptul Vyasa în comentariul la Yoga sutra al lui Patañjali (sutra 30 capitolul 2), este:
“Se respectă asteya atunci când, eliberat de orice dorinţă, yoghinul refuză însuşirea bunurilor care aparţin altora.”
Şi este evident vorba aici şi de refuzul mental de a-şi dori bunurile altcuiva. Cheia principală este eliminarea dorinţelor, detaşarea.
Respectarea lui asteya implică şi respectarea proprietăţii intelectuale, să nu furi ideile altcuiva, cărţile, proiectele. Forma acceptată este citarea, indicându-se autorul şi lucrarea din care se citează.
Bineînţeles că oricine poate dori să aibă realizarea spirituală a lui Buddha, de exemplu, dar în această situaţie nu e vorba de furt, ci de o reală aspiraţie care nu ia nimic din ceea ce Buddha are.
În yoga se afirmă că singura dorinţă care nu înlănţuie este dorinţa de a descoperi Sinele, iar dorinţele comune de faimă, bogăţie, plăceri te menţin mai mult în iluzie (maya). Eliberarea de dorinţe înlătură tentaţiile, în timp ce dorinţa puternică pentru ceva anume (lucru, fiinţă, statut social, recunoaştere etc.) tulbură mintea.
Patañjali repetă în mai multe rânduri că modul în care pot fi depăşite obstacolele mentale (în cazul acesta dorinţa de a poseda lucrurile care aparţin altora) poate fi modificată înlocuind-o cu opusul ei – detaşarea, altruismul.
Satya înseamnă în limba sanscrită adevăr, sinceritate, realitate. În Yoga Sutra-ele lui Patañjali respectarea lui satya se spune că dă naștere puterii prin care toate acțiunile au succes și ceea ce yoghinul rostește ajunge să se împlinească (cap.2 sutra 36). A urma satya implică să te abții de la minciuni, să spui adevărul și să respecți cel mai înalt Adevăr.
Gandhi spunea: ”Adevărul este Dumnezeu și Dumnezeu este Adevăr” iar asta înseamnă că numai cunoașterea celei mai profunde realități, realitatea divină, ne permite să aflăm adevărul și să-l urmăm în viața noastră.
În Mahabharata se spune chiar că:
“Dacă meritul obținut făcând o mie de sacrificii rituale ar fi plasat în balanță cu meritul obținut prin respectarea adevărului (satya), adevărul ar atârna încă mai greu”.
Marele înțelept Manu afirmă:
“Toate activitățile sunt făcute grație cuvântului și nu există alt mijloc de comunicare a gândurilor decât cuvântul; omul care nu respectă cuvântul ce este sursa tuturor activităților, fiind nesincer devine un hoț al tuturor lucrurilor despre care spune minciuni.”
Pentru a respecta satya yoghinul se abține de la a minți, a exagera, a crea confuzie prin ceea ce spune sau prin acțiunile sale. Implică de asemenea că nu trebuie să fie emise judecăți pripite.
Este bine să nu lăsați impresia altora că știți ceea ce de fapt nu știți, să vă arătați mai înțelepți decât sunteți creând o imagine falsă despre voi înșine sau alți oameni.
A respecta satya înseamnă și să fii drept în cuvinte, gânduri, acțiuni.
Cunoscutul yoghin Iyengar spune:
”Yoghinul trebuie să consacre fiecare clipă a vieții sale Adevărului în sensul lui cel mai larg. Aceasta implică să gândească în termenii celor mai înalte principii de care este capabil, hotărând ca acțiunile și gândurile să fie în concordanță cu aceste principii și fiind consecvent lor.
Minciuna nu se referă numai la vorbire. Putem minți prin acțiuni dacă aceste acțiuni îi înșală pe alții; de exemplu, îi facem să creadă că am făcut un lucru pe care nu l-am făcut și nici nu am avut de gând să-l facem.
La sfârșitul fiecărei zile ar fi bine să ne întrebăm dacă am respectat principiile adevărului. Uneori poate exista tendința de a încerca să justificăm un neadevăr. Ar fi însă o nouă greșeală pentru că în felul acesta ne-am minți pe noi înșine și nu trebuie să ne înșelăm pe noi așa cum nu trebuie să-i înșelăm nici pe ceilalți.”
În Mahanirvana Tantra este scris:
”Nici o virtute nu e mai bună decât a respecta adevărul, nici un păcat mai mare decât a minți. Așa că omul virtuos ar trebui să fie riguros în respectarea adevărului cu toată inima sa. Fără adevăr, recitarea versurilor sacre este inutilă, austeritățile nefructuoase. Adevărul este forma supremului Brahman.”
Înțeleptul Vyasa, unul dintre cei care au făcut cele mai bune comentarii ale textului Yoga sutra al lui Patanjali, spune:
“Adevărul va fi folosit întotdeauna spre folosul tuturor și nu pentru a distruge sau a face vreun rău.”
Decât să faci rău prin ceea ce spui, chiar dacă e adevărat, mai bine rămâi tăcut.
Pentru a spune adevărul mai întâi trebuie să-l fi trăit. De aceea prin trăirea Adevărului Inimii Spirituale poți să transmiți apoi cel mai înalt Adevăr.
Cât timp omul trăiește la nivelul iluziei, māya, nu poate exprima decât adevăruri parțiale. Prin elevare, prin revelarea Sinelui, se ajunge la trăirea în cel mai profund adevăr, la îndepărtarea voalurilor iluziei și la trăirea beatitudinii.
În Yoga sutra (cap. 2 sutra 36) Patanjali afirmă:
“Fiind ferm stabilit în satya, rezultatul acțiunilor va fi dobândit”.
Armonia între cuvânt și gând conduce la o putere aparent paranormală ca tot ceea ce este dorit să fie primit. Dar asta pentru că acea cunoaștere a adevărului face să fie dorite acele lucruri care în ordinea firii ar urma să devină realitate.
De asemenea Vyasa, în comentariul la sutra 30 din capitolul 2 din Yoga Sutra spune:
”Satya constă din vorbirea și gândirea adevărată adică vorbirea și gândirea în acord cu ceea ce este văzut, inferat sau auzit. Vorbirea respectă satya dacă este realizată pentru a transfera cunoașterea de la un om la altul, dacă nu este înșelătoare, dacă nu este greșită și dacă este realizată pentru bine tuturor ființelor și nu pentru a le răni. Chiar dacă adevărul este folosit cu cele mai bune intenții, atunci când este folosit pentru a răni o ființă vie, el nu respectă satya și este un păcat. Cei care susțin un astfel de adevăr vor ajunge într-un loc întunecat și plin de suferință pentru că fac paradă de această falsă virtute. Prin urmare, după o examinare atentă, trebuie rostit adevărul care este benefic pentru toate ființele vii.”
Referitor la adevăr există o parabolă despre viața lui Socrate (povestită în diferite forme) care exprimă foarte bine modul în care poate fi respectată satya. Într-una din variante, se spune că despre soția lui Socrate umbla zvonul că ar fi avut o aventură cu unul dintre discipolii lui, aventură despre care unul din apropiații lui Socrate ar fi vrut să-l prevină. Acesta venind într-un suflet la Socrate îl întreabă: ”Ști ce am aflat despre ḍiscipolul tău?”. Socrate însă îl oprește și îl roagă mai întâi să se gândească dacă este sigur că ceea ce vrea să-i spună este adevărat. ”Nu știu sigur, dar așa mi-a spus cineva.” Apoi Socrate îl întreabă: ”Ceea ce urmează să-mi spui este ceva bun, pentru mine sau pentru discipolul meu?” ”Nu, sigur că nu e de bine, de asta am și venit, să te previn, îi spuse grăbit omul respectiv.” Socrate continuă atunci să-l descoasă: ”Dar ceea ce urmează să-mi spui, este în folosul discipolului meu?” Omul nostru, ezitând îi spuse: ”Nu, cred că dimpotrivă, este un deserviciu.” Atunci Socrate concluzionă: ”Dacă ceea ce vrei să spui nu este un adevăr, nu este nici un lucru bun și nu folosește nimănui, atunci de ce să-mi mai spui?”
Dincolo de morala glumeață a povestirii, pentru că astfel Socrate nu a aflat de faptul că soția lui era posibil să-l înșele cu unul dintre discipoli, povestirea arată că adevărul trebuie rostit îndeplinind anumite condiții. Nu este suficient ca ceea ce rostim să fie adevărat, deși aceasta e prima dintre condiții, este important să fie respectată ahiṃsā și de asemenea să fie ceva folositor.
Deoarece în yoga este prețuită liniștea, a vorbi mult și fără rost, dând astfel naștere agitației minții, este un lucru care ar trebui să fie evitat.
