Categorie: Sănătate

Purificarea fizică și subtilă – condiție a progresului spiritual

Posted on by Centrul Kamala

Pe parcursul evoluţiei spirituale, redescoperirea noastră ca fiinţă înzestrată cu multiple potenţialităţi, modifică evident şi în mod binefăcător viziunea cu privire la noi înșine, la semenii noştrii, la Univers și, nu în ultimul rând, cu privire la Dumnezeu.

Autentica cunoaştere de sine revelează în primul rând, înzestrările pe care le avem fiecare dintre noi din punct de vedere fizic, energetic, psihic, mental şi spiritual. Această cunoaştere devine, pe măsura practicii spirituale, din ce în ce mai mult revelatoare. Ea ne conduce la o  transformare lăuntrică progresivă ce poate culmina cu suprema realizare a Conştiintei Sinelui Divin, a Inimii Spirituale, a lui Dumnezeu perceput ca esenţă a fiinţei noastre. 

Dacă acest demers este asumat conştient, suntem conduşi prin experienţe semnificative la o raportare din ce în ce mai inteligentă şi plină de bun simţ la ceea ce ne oferă cu adevărat natura interioară, ca înzestrare, precum şi Universul exterior, ca resurse, pentru a servi acestui scop. Pe parcursul acestei ”călătorii” spirituale se structurează o viziune cu privire la noi înşine şi la Univers din ce în ce mai mult amprentată de recunoaştere, de conştienţă activă, prezenţă şi luciditate. Este o viziune integratoare şi totodata unificatoare prin care viaţa noastră îşi regăseşte adevărata semnificaţie în ansamblul Vieţii Universale. 

Vindecarea prin credinţă

Posted on by Veronica Godeanu

Diadoh al Foticeei afirma că medicina este o carte care se deschide pentru oameni prin voia lui Dumnezeu, pentru a-i ajuta, şi că nădejdea trebuie să ne-o punem în harul vindecător al lui Iisus, nu în ştiinţa omenească. Întreaga putere a oamenilor şi darul tămăduitor vin numai de la Dumnezeu, iar vindecările miraculoase realizate de Iisus şi în numele lui Iisus sunt exemple luminoase ale credinţei în Dumnezeu şi în graţia Sa.

“În dar aţi luat, în dar să daţi!”

În Biblie sunt pomenite numeroase cazuri de vindecare prin credinţă realizate de Iisus. Doar la atingerea mâinilor sau la auzul cuvintelor sale, „orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţă şi surzii aud, morţii învie şi săracilor li se binevesteşte.”. Iisus a vindecat pe toţi „cei care se aflau în suferinţe, fiind cu boli, şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi”, afirmarea credinţei fiind hotărâtoare, iar primul gând al celor vindecaţi era să îl slăvească pe Dumnezeu şi să îl urmeze pe Fiul Său.  Mulţi oameni au început să creadă în Dumnezeu în urma asistării la vindecările miraculoase. Prin aceste vindecări, se dezvăluie natura divină a lui Iisus, căci El vindecă nu pentru a dovedi că este Dumnezeu, ci pentru că este Dumnezeu.

Apostolii au fost investiţi de către Iisus cu putere şi har vindecător: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi demonii; în dar aţi luat, în dar să daţi!” Toate vindecările lor au fost şi sunt făcute în numele lui Iisus, iar atitudinea lor în asemenea momente era aceea de adâncă smerenie. De-a lungul timpului, mulţi sfinţi au primit acest har al vindecării, ca o dovadă a purităţii sufletului lor: Padre Pio de la Pietrelcina, Therese Neumann, preoţi înzestraţi cu har, mulţi asceţi şi călugări pelerini.

Există în lume locuri în care s-au realizat deseori vindecări miraculoase, totul începând, de obicei, cu o viziune. Un caz foarte cunoscut este cel al localităţii Medjugorje din Bosnia, unde, începând din 24 iunie 1981, un grup de copii au avut numeroase viziuni ale Fecioarei Maria, iar până în 1987 erau înregistrate peste 300 de vindecări miraculoase.

Vindecări miraculoase la Lourdes

Cel mai celebru caz este localitatea Lourdes (o mică aşezare din munţii Pirinei). Aici, la 11 februarie 1858, Bernadette Soubiros, o fată de 14 ani, a avut prima viziune a Fecioarei Maria. Ea a primit mesaje prin care oamenii erau îndemnaţi la pocăinţă şi rugăciune, iar preoţii erau sfătuiţi să întemeieze în acest loc o capelă, un loc de pelerinaj pentru bolnavi. Astfel a început istoria miracolelor de la Lourdes.

În acest loc, unic în lume, au fost înregistrate în primul an, 1858, peste 100 de vindecări, iar până în 1914, abatele G. Bertrin a notat peste 4445 de vindecări, dintre care peste 64 au fost declarate miracole. În ziua de azi, controlul acestor vindecări se face foarte strict, pentru a fi excluse cele false şi există numeroase cazuri de vindecări inexplicabile din punct de vedere medical.

Oamenii de ştiinţă au încercat să explice aceste vindecări prin diferite teorii,  dar ei au pornit de la început cu ideea de a demasca eventualele înşelăciuni. Dar în nici un alt loc din lume nu au fost vindecate boli atât de variate şi atât de grave, iar locurile în care bolnavul este atins de graţia divină sunt extrem de diverse: în faţa altarului din capelă, în faţa grotei în care au avut loc viziunile, în timpul procesiunii Sfântului Sacrament, la azilul Notre-Dame, în trenul de întoarcere, etc.

Pentru cei care nu recunosc în aceste vindecări miraculoase răspunsul bunătăţii lui Dumnezeu la rugăciunea sufletului aflat în suferinţă, vindecările divine din întreaga lume vor rămâne pentru totdeauna o enigmă.

Efectele fiziologice ale rugăciunii

Vindecările prin intermediul rugăciunii au uimit oamenii din toate timpurile. Dar, atunci când este vorba de boli uşoare, susceptibile de a se vindeca spontan sau cu ajutorul medicaţiei obişnuite, cei sceptici obiectează că este greu de ştiut care a fost cauza sau agentul adevărat al vindecării miraculoase. Rezultatele rugăciunii pot fi constatate cu o deplină certitudine numai în cazurile în care orice terapeutică este de prisos sau deja a dat greş. Biroul medical din Lourdes, prin studiul şi evidenţierea vindecărilor miraculoase, a adus un mare serviciu omenirii, demonstrând realitatea de netăgăduit a acestor vindecări produse prin rugăciune.

Rugăciunea are uneori un efect exploziv şi fulgerător. Au fost nenumărate cazuri de bolnavi care s-au vindecat aproape instantaneu de boli cum ar fi: lupus al feţei, cancer, infecţii renale, ulcere, tuberculoză pulmonară, osoasă sau peritonită. Fenomenul se produce aproape întotdeauna în acelaşi fel: mai întâi o mare durere, apoi un sentiment cert de a fi complet vindecat. În câteva secunde, câteva minute sau cel mult câteva ore, plăgile se cicatrizează, simptomele generale dispar, revine pofta de mâncare. Uneori, dezordinile funcţionale dispar înaintea leziunii anatomice. Miracolul este caracterizat de o accelerare uluitoare a proceselor de vindecare organică. Singura condiţie indispensabilă ca acest fenomen să aibă loc este rugăciunea intensă şi credinţa fermă.

Nu este absolut necesar ca însuşi bolnavul să se roage, pentru a se produce astfel de fenomene miraculoase. Chiar şi copii mici, care nu ştiau încă să vorbească, precum şi necredincioşi curioşi, au fost vindecaţi  ca prin minune la Lourdes, dacă alături se afla cineva care se ruga pentru ei.

Asemenea fapte arată realitatea de netăgăduit a legăturilor subtile care există între procesele mentale, psihologice şi cele organice. Ele dovedesc importanţa imensă a activităţii spirituale în viaţa noastră şi ne deschid către o lume nouă, plină de armonie, forţă, sănătate şi fericire.

„Vindecările de la Lourdes sunt un fapt împotriva căruia nici o afirmaţie nu poate sta în picioare; aşa cum ne trebuie ochi pentru a vedea, aşa ne trebuie ochi pentru a discerne semnul supranatural care se ascunde în vindecările miraculoase; este ceea ce se cheamă ochii credinţei. (…) Ştiinţa are datoria să nu refuze faptele pentru simplul motiv că par extraordinare şi neexplicabile.” Alexis Carrel, medic, savant,  laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1912

Părintele Ilie Cleopa descrie caracteristicile adevăratelor vindecări miraculoase: „să fie vrednice de numele lui Dumnezeu; să se producă cu mijloacele cu care s-au produs minunile Mântuitorului şi ale sfinţilor; să nu se tăgăduiască unele pe altele; să nu se contrazică cu Sfânta Scriptură; să urmărească mântuirea sufletului omenesc; să aducă folos şi spor vieţii duhovniceşti, nu morţii şi păcatului; săvârşitorul minunii să grăiască numai adevărul, să ducă o viaţă curată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste; să îndrepte moravurile celor care văd minunea; să poarte în ele siguranţa şi puterea Duhului lui Dumnezeu; să dovedească lucrarea graţiei lui Dumnezeu; toate minunile adevărate se pot face numai în numele lui Iisus Christos.”

Cura de primăvară

Posted on by Veronica Godeanu

Primăvara este anotimpul retrezirii energetice şi al bucuriei, al dragostei libere, marcând schimbări profunde în întreaga Natură, de la vegetaţia care revine la viaţă la organismul şi psihicul uman. Sub acţiunea razelor solare şi a energiilor efervescente care abundă, ceea ce este acumulat în exces în trupul nostru începe să se fluidifice şi să fie treptat eliminat. Organismul îşi leapădă acum încărcătura greoaie de peste iarnă pentru a putea respira liber, pentru a absorbi fără piedici substanţele noi şi regenerante pe care primăvara le aduce. Adesea acest proces este însoţit de fenomene pe cât de neplăcute pe atât de frecvente pentru cei nepregătiţi: apariţia gripei, a răcelii de primăvară, reactivarea unor gastrite sau a afecţiunilor reumatice, declanşarea alergiilor. Cum putem face pasul către primăvară evitând acest cortegiu de fenomene nedorite şi regenerându-ne laolaltă cu întreaga Natură? Răspunsul ni-l oferă chiar ea – Natura prin ceea ce ne pune la dispoziţie: plante şi alimente proaspete cu puternice efecte purificatoare.

Ritmul naturii şi ritmul uman

Nu putem înţelege cu adevărat transformările uimitoare ce au loc în fiinţa noastră fără a observa cu atenţie legătura continuă care se formează între noi şi exterior: schimbările de temperatură, prezenţa sau absenţa luminii soarelui, ploaia, temperatura de afară sunt doar câteva dintre procesele care ne influenţează permanent, mult mai mult decât am putea bănui, chiar şi în situaţia în care nu ne expunem direct condiţiilor atmosferice, ci stăm relaxaţi în camera noastră bine încălzită… Suntem mai mult decât credem, legaţi prin fire invizibile de realitatea exterioară, organismul nostru răspunzând împreună cu întreaga Natură vie la mişcările planetelor, ale Soarelui şi Lunii, la modificările climatice şi la diferitele influxuri energetice provenind din Univers. Fără posibilitatea de a influenţa natura acestor fenomene, omul poate însă, datorită inteligenţei cu care este înzestrat, să se adapteze cu abilitate la această armonie exterioară şi să descopere astfel că întotdeauna Natura îi pune la dispoziţie toate resursele de care are nevoie pentru a trăi foarte sănătos.

De ce să facem o cură?

În mod natural, în perioada de iarnă organismul este “dispus” să digere cu mai mare uşurinţă alimente grele. Cele mai multe brânzeturi, seminţe de leguminoase uscate şi preparate conservate se consumă în acest anotimp. Fireşte că aceasta nu se produce întotdeauna fără “efecte secundare”: ficatul devine mai încărcat, sângele tinde să devină mai acid, colonul şi tubul digestiv reţin şi o anumită cantitate de produşi nocivi, sistemul imunitar slăbeşte. Cu alte cuvinte, organismul devine un teren propice pentru acumularea unor substanţe nedorite şi totodată începe să resimtă lipsa enzimelor vii, precum şi a vitaminelor şi mineralelor pe care nu le-a putut prelua din hrana de peste iarnă. Cu cât mai repede vom ajuta organismul să scape de acest balast, cu atât ne vom regăsi mai repede tonusul, fără a mai trece prin perioadele neplăcute de astenie şi fără a ne confrunta cu “bolile primăverii”. Cura de primăvară, realizată pe o perioadă care poate să se deruleze de la una-două zile până la două săptămâni, este o cale de o eficienţă imediată în purificarea şi refacerea organismului, cu condiţia să fie realizată în concordanţă cu posibilităţile noastre vitale.

Aceste cure menite să cureţe organismul de toxine şi să ne redea astfel tonusul se bazează aproape în totalitate pe fructe şi legume proaspete, sucuri din plante, salate de crudităţi şi chiar plante medicinale mai puţin cunoscute din punct de vedere al uzului alimentar, dar nu mai puţin gustoase. Iată în continuare câteva dintre cele mai eficiente verdeţuri de primăvară care pot fi folosite în acelaşi timp ca alimente, dar şi ca medicamente vegetale naturale:

Păpădia (Taraxacum officinalis)

Salatele din frunze proaspete (tinere) de păpădie sunt printre cele mai puternice depurative ale primăverii. Afecţiunile hepatice, anemia, guta, pletora pot să fie foarte mult diminuate prin folosirea acestui tonic amar. Preparate cu zeamă de lămâie, ulei vegetal, sare şi câteva condimente, salata din frunze crude de păpădie acţionează ca normalizant al funcţiilor intestinului, are efecte anticonstipante şi combate o serie întreagă de boli de piele, de la dermatoze persistente la eczeme şi ciuperci. Este cea mai utilizată plantă în cadrul curelor naturale de slăbire din perioada primăverii.

Leurda (Allium ursinum)

Frunzele de leurdă sunt binecunoscute de cei ce colindă primăvara prin pădurile de foioase, mai ales în zonele mai umede, pe malurile izvoarelor. Uşor de recunoscut după puternicul miros de usturoi pe care îl degajă, planta are o notă aparte în arsenalul terapeutic al primăverii. Efectul depurativ concretizat în special prin eliminarea acidului uric este completat de un puternic efect antitoxic – ea făcând parte dintre plantele folosite contra intoxicaţiei cu nicotină. În cazul femeilor afectate de mastite sau alte boli ale sânilor, mai ales când sunt corelate şi cu predispoziţia la cistite sau alte infecţii în corp, se recomandă o cură de cel puţin 10 zile cu această plantă, sub formă de adaos la salatele de crudităţi şi suplimentar sub formă de supe şi piureuri.

Traista ciobanului (Capsella bursa pastoris)

Deşi este cunoscută mai ales ca plantă medicinală, traista ciobanului poate fi utilizată ca un aliment delicios, sub formă de salată proaspătă din frunzele crude proaspăt apărute. Pentru prepararea acestei salate cu efecte remarcabile de reglare a tensiunii şi de eliminare a dezechilibrelor hormonale la femei, se pot adăuga frunze proaspete de ţelină, puţină salată verde, zeamă de lămâie din abundenţă şi puţin ulei vegetal obţinut prin presare la rece. Se mestecă cu atenţie şi este de preferat să se mănânce, împreună cu alte crudităţi, în cure de 2-7 zile.

Viţa de vie (Vitis vinifera)

Frunzele proaspete, la fel ca şi cârceii abia apăruţi conferă un gust proaspăt, uşor acrişor, salatelor de crudităţi. Cu condiţia să nu fie preparate prin fierbere sau încălzire, frunzele de viţă (mai ales din viţa cu struguri negri) combat eficient obezitatea şi celulita. Chiar şi cazurile persistente de celulită pot fi ameliorate realizând o cură de crudităţi de 2 săptămâni în care la cel puţin o masă se va consuma salată cu frunze de viţă. În plus, în urma unei astfel de cure se va putea remarca îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi combaterea varicelor, reglarea menstruaţiei în cazul femeilor (mai ales în situaţia tendinţei către hemoragii abundente).

Iarba grasă (Portulaca oleracea)

Uşor de recunoscut după frunzele sale rotunjite şi cărnoase, ea reprezintă un ingredient foarte apreciat în alimentaţia vie din perioada primăverii datorită gustului plăcut şi hrănitor. Folosită direct la salate sau ca adaos la supe, ea are puternice proprietăţi antiinflamatorii, de combatere a bronşitelor care sunt frecvente în această perioadă, precum şi un puternic efect vermifug. La salate nu se foloseşte în doze prea mari, deoarece poate să declanşeze un efect laxativ.

Spanacul (Spinacia oleracea)

Este una dintre plantele cele mai nutritive, fiind din acest motiv recomandat în mod special copiilor – cărora le favorizează creşterea – bătrânilor şi convalescenţilor. Un foarte bun antianemic datorită conţinutului ridicat de fier, recomandat în avitaminoze (mai ales în carenţele vitaminelor B1, B2, B3 şi C), el este un purificator al sângelui şi un remediu contra bolilor de piele cronice. Datorită silicaţilor nu este recomandat suferinzilor de gută, artrită, reumatism şi diabet.

Urzica (Urtica dioica)

Una dintre plantele folosite din cele mai vechi timpuri pentru rolul său terapeutic şi alimentar, combină efectele depurative remarcabile cu un efect de revitalizare şi regenerare a organismului. Frunzele proaspete ale urzicilor abia apărute sunt considerate datorită secretinei pe care o conţin, printre cele mai puternice stimulente ale secreţiilor digestive. Urzica conţine un adevărat arsenal de substanţe benefice în revenirea de după perioada de iarnă: săruri minerale (fier, sulf, siliciu, mangan), vitamine (B, E, C, K) şi este totodată între cele mai bogate sursă de clorofilă. Toate acestea o recomandă în anemie, slăbiciune accentuată, reumatism şi boli ale articulaţiilor, psoriazis. Nivelul glicemiei este redus în mod eficient în cazul persoanelor care suferă de diabet, dar care ţin cure cu frunze de urzică şi păpădie. Pentru a prepara salată doar din frunze de urzică, se spală cu atenţie frunzele crude şi se amestecă cu apă şi puţină sare. Se poate acri cu puţină zeamă de lămâie sau oţet de mere şi miere de albine.

Măcriş (Rumex acetosella)

Este o plantă binecunoscută entru puternicul gust acru al frunzelor. Adăugate ca şi condiment la salate şi supe, frunzele crude de măcriş stimulează digestia şi ajută la refacerea puterilor în cazul persoanelor bolnave, mai ales după stări febrile. Datorită conţinutului de oxalat de potasiu şi acid oxalic, nu este recomandată persoanelor care suferă de reumatism, gută sau artrită şi nici de persoanele cu hiperaciditate gastrică. Nu se prepară în vase metalice şi nu se combină cu apa minerală, fiind incompatibile.

Hrean (Armoracia rusticana)

Frunzele crude conferă hranei o aromă agreabilă şi stimulează totodată procesele digestive. Ele au efecte de combatere a anemiei şi a problemelor respiratorii. Proprietăţile lor purificatoare şi stimulative sunt foarte de dorit în cazul persoanelor care se confruntă frecvent cu răceli, amigdalite, gripe, sinuzite, probleme respiratorii asociate cu o secreţie abundentă de mucus.

Lobodă (Atriplex hortensis)

Binecunoscutele frunze de lobodă, folosite adesea pentru supe în perioada primăverii pot să constituie un ingredient al salatelor depurative din cura de primăvară. Datorită saponinelor din compoziţie, are puternice efecte în afecţiunile respiratorii inflamatorii, în tulburări digestive şi boli de piele. Folosirea zilnică pentru cel puţin o săptămână poate să uşureze mult tulburările hepatice şi biliare, mai ales cazurile de dischinezie. Conţine o doză considerabilă de vitamina C.

Bănuţii (Bellis perennis)

Nu trebuie să vă surprindă faptul că binecunoscuţii bănuţei, cu o înălţime de doar câţiva centimetri, dar care umplu pajiştile cu florile lor alb-rozalii odată cu venirea primăverii, pot fi utilizaţi şi în scop culinar. Florile culese de preferinţă atunci când soarele este la amiază pot să completeze foarte bine gustul şi chiar aspectul salatelor proaspete. Sunt recomandaţi mai ales în cazul afecţiunilor respiratorii şi vasculare. Această plantă delicată întăreşte aparatul circulator, combate gradat fenomenele neplăcute rezultate în urma anumitor comoţii cerebrale şi înlătură pietrele de la vezica urinară. Se vor consuma în doze moderate, ca adaos la salata verde sau la salatele de păpădie.

Metode simple pentru cura de primăvară

O cură eficientă poate să dureze între o zi (în cazul persoanelor mai slăbite) şi 10-14 zile atunci când există o bună vitalitate şi se doreşte o purificare adecvată a organismului. Ea presupune în primul rând o hrănire perfect naturală, fără carne şi fără nici un alt aliment greu digerabil care ar putea obstrucţiona procesul natural de purificare şi regenerare a organismului. În general, o astfel de cură presupune o alimentaţie bazată pe cât mai multe crudităţi. Ideal este să avem o alimentaţie 100% vie, în care nici un aliment să nu fie preparat prin încălzire. Având însă în vedere că acest tip de hrănire nu este accesibil persoanelor cu un foc digestiv mai slab, este foarte bine dacă în alimentaţie există cel puţin 60-70% hrană vie.

Indiferent de varianta abordată, se va avea în vedere să se evite consumarea brânzeturilor şi a alimentelor grele (preparate cu mult ulei, soia, năut), a zahărului şi a oricăror produse cu componente chimice, sintetice (îndulcitori, coloranţi, conservanţi etc.). În afara verdeţurilor specifice acestui anotimp (pe care, în parte, le-am prezentat anterior) se vor introduce în alimentaţie şi salatele din rădăcinoase: morcovi, ţelină, pătrunjel, ridichi de lună.

În cazul în care se foloseşte şi hrană caldă, meniul poate fi completat cu supe şi piureuri de legume bine fierte, condimentate din belşug cu plante picante: ghimbir, măghiran, cimbru, busuioc, piper, ardei iute.

Folosirea condimentelor are un rol foarte important în stimularea proceselor digestive şi în fluidificarea şi eliminarea acumulărilor nocive, a mucozităţilor aderente la nivelul sinusurilor sau traseului respirator, precum şi la nivelul traseului digestiv. Se vor adăuga de asemenea în alimentaţie, supele şi terciurile din cereale integrale (hrişcă, orez, porumb, grâu), preparate cu legume şi condimente.

Chiar dacă este mai greu de acceptat la început, nu trebuie să vă feriţi de gustul amar, care este prezent acum în cele mai multe dintre verdeţurile de primăvară. Obişnuindu-ne treptat cu acest gust destul de rar folosit în alimentaţia curentă nu numai că ajutăm uşurarea organismului dar vom resimţi o stare clară de regenerare interioară, de refacere a stării noastre psiho-mentale benefice. Mai ales în cazul celor care s-au obişnuit să consume mari cantităţi de mâncare (mai ales mâncare grea) o astfel de cură de crudităţi în care gustul amar să fie prezent într-o proporţie mai mare are efecte aproape miraculoase în combaterea obezităţii, constipaţiei şi a bolilor cronice.

Cei care constată că un asemenea regim este dificil de abordat pot să realizeze o mini-cură pentru doar o zi pe săptămână.

O variantă eficientă a curei de primăvară este aceea în care se apelează la un regim lacto-vegetarian strict (fără carne) în care masa de dimineaţă este alcătuită integral din sucuri obţinute în mixerul electric, din plantele de primăvară prezentate. Un astfel de suc din plante, cu apă şi puţină lămâie se va consuma numai pe stomacul gol, fără a mai mânca nimic după aceea pentru cel puţin 4 ore, interval în care se va instala o intensă, dar plăcută senzaţie de foame.

Încheierea unei astfel de cure de crudităţi, mai ales în cazul în care am realizat-o pentru mai mult de 3 zile, trebuie să se facă treptat, incluzând mai întâi în alimentaţie alimente preparate uşoare: compoturi, supe şi piureuri foarte bine fierte, terciuri din cereale (mămăligă). Doar după 1-2 zile se poate trece fără probleme la folosirea unor alimente mai consistente, de genul brânzeturilor şi lactatelor sau a seminţelor oleaginoase, a leguminoaselor.

Alte recomandări pentru perioada curei

– Nu aşteptaţi pasiv ca regenerarea fiinţei să se producă doar prin alimentaţie, în lipsa unei activităţi fizice adecvate. Aşa cum întreaga natură este acum într-o activitate febrilă, urmăriţi să vă regăsiţi cât mai curând bucuria de a trăi şi entuziasmul în cel mai simplu mod: fiind cât mai des în Natură, respirând profund, admirând frumuseţea primelor flori şi a primelor frunze care apar şi lăsându-vă pătrunşi de sunetele relaxante ale Naturii. Atunci când sunteţi în Natură respiraţi profund, dilatând cât mai mult nările şi umflând pieptul pentru a vă impregna cât mai mult cu energia proaspătă a aerului.

– Folosiţi pe cât posibil pentru băut, în locul apei de la robinet, apa de izvor în care aţi lăsat la macerat câteva fire proaspete de busuioc.

– Dacă vă simţiţi copleşiţi de astenie, de plictiseală sau de dezinteres, nu ezitaţi să apelaţi la una dintre metodele naturale redescoperite de psihologii americani şi pe care am putea s-o numim în mod sugestiv “metoda zburdatului”. Trecând de nuanţa de amuzament pe care s-ar putea să v-o trezească această denumire, metoda presupune ca indiferent de “greutatea” stării noastre interioare să începem să ne manifestăm precum copiii, atunci când sunt fericiţi: să sărim într-un picior, să alergăm după vrăbii, să zburdăm în jurul fiinţei iubite, să fim exuberanţi şi să manifestăm aceasta prin mişcare. Chiar dacă la început nu simţim nici o dorinţă de a face aceasta, odată cu primele mişcări în noi se trezeşte în mod miraculos acea bucurie a copilăriei. Încetaţi să vă gândiţi la faptul că un adult este ridicol dacă este încă jucăuş. Jucăuşenia noastră va trezi şi în cei din jur, acelaşi suflu viu al tinereţii şi le va aduce şi lor zâmbetul pe buze şi bucurie în suflet.

Trusa naturistă de prim ajutor

Posted on by Veronica Godeanu

De obicei nu ne gândim la o astfel de trusă până când nu avem nevoie de ea. Alcătuirea unei truse naturiste de prim ajutor nu este dificilă şi multe dintre remediile pe care vi le propunem în continuare pot fi utilizate nu numai în cazuri de urgenţă, ci şi pentru o serie întreagă de afecţiuni. Cu puţin efort vă puteţi pregăti pentru orice situaţie la care viaţa vă obligă să-i faceţi faţă : fie că este vorba de o răceală, o arsură sau o durere de stomac supărătoare, dureri de dinţi, de cap sau probleme digestive.

În privinţa administrării este bine de ştiut faptul că extractele realizate la rece (pulbere, tincturi şi macerate la rece) conţin între 70% şi 99% din principiile active ale unei plante, în timp ce infuzia sau aşa numitul ceai nu conţine (datorită distrugerii prin căldură) mai mult de 5%-10% din acestea.

De aceea, intern se recomandă utilizarea plantelor sub una dintre cele 4 forme de administrare propuse mai jos :

• Pudră fin măcinată în râşniţa electrică – se ţine sub limbă timp de 15 minute, câte o linguriţă de pulbere (la plantele unde nu există alte specificaţii), de 4-6 ori pe zi, în funcţie de caz. Administrarea se face de preferinţă pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de a mânca. Pulberile sunt una dintre metodele cele mai rapide de administrare, mai ales atunci când urmărim obţinerea unui efect complex : fiziologic, psihic, mental.

• Tinctură – se administrează o linguriţă de 4 ori pe zi, neapărat diluată într-un pahar cu apă. Administrarea se face numai pe stomacul gol.

• Macerat la rece – se prepară astfel: se pun 1-3 linguriţe de plantă măcinată fin în 250 ml de apă la temperatura camerei şi se lasă peste noapte (în general 8 ore) să macereze. Dimineaţa se filtrează şi se bea pe stomacul gol, eventual în mai multe reprize.

• Macerat combinat cu infuzie – se prepară maceratul la rece după indicaţiile de mai sus după care din reziduul de plantă care rămâne după filtrare se prepară o infuzie. În final se combină cele două extracte şi se consumă pe stomacul gol.

Celor care cred că doar medicina clasică este în măsură să ofere soluţii pentru astfel de probleme le vom oferi o alternativă naturistă viabilă şi verificată, ce poate fi folosită chiar şi atunci când nu există o farmacie în apropiere…

Evident că în cazurile de fracturi, în bolile foarte grave, atunci când avem nevoie de un antibiotic foarte puternic, precum şi în cazul rănilor profunde, este chiar indicat să apelăm la tratamentele medicale clasice.

Ce trebuie să cuprindă o trusă naturistă de prim ajutor ? Vă sugerăm ca din ea să nu lipsească: tinctura de echinaceea, de coada şoricelului, de propolis, unguentul de gălbenele, cel de tătăneasă, câteva plante pentru macerat (cum ar fi menta, muşeţelul, răchitanul, măghiranul, muştarul, coada racului, busuiocul, cuişoarele, obligeana, pelinul), uleiuri volatile (de cimbru, mentă), ulei gras de susan şi ricin, ghee.

Plante ce nu trebuie să lipsească din farmacia casei

1. Echinaceea (Echinaceea sp.)

Se utilizează în cazurile de infecţii acute (guturai, cistită, gripă). Este deosebit de utilă după stările de hipotermie datorate frigului de afară sau şederii prelungite în apă, etc. În aceste cazuri de administrează sub formă de tinctură: 1 linguriţă de tinctură într-un pahar cu apă de 4 ori pe zi. În Germania, echinaceea a fost aprobată sub formă de unguent pentru aplicarea pe rănile care se vindecă greu şi ca adjuvant pentru cazurile de herpes bucal sau genital.

2. Coada şoricelului (Achillea millefolium)

Această plantă este una dintre cele mai spectaculoase în ceea ce priveşte oprirea hemoragiilor, cicatrizarea şi refacerea ţesuturilor în urma unor leziuni. Se utilizează pentru răni deschise, arsuri, hemoragii interne, diaree. Denumirea sa latină provine din vechime, de când eroul mitic Achile şi-a vindecat soldaţii răniţi pe câmpul de luptă oprindu-le sângerarea cu ajutorul acestei plante. Cercetările moderne confirmă descoperirile tradiţiilor străvechi de vindecare cu plante. Un compus natural prezent în frunze şi flori, achileina, opreşte rapid sângerarea, fiind în acelaşi timp un bun antiseptic. Compuşii azulenici din uleiul volatil sunt antiinflamatori şi stimulează formarea de ţesut nou în cazul rănilor. Este bine să vă asiguraţi că aţi curăţat rana foarte bine înainte de aplicarea acestei plante, deoarece este un cicatrizant atât de puternic încât rănile se închid la scurt timp după aplicarea ei chiar dacă în interior au mai rămas corpi străini.

3. Gălbenelele (Calendula officinalis)

Sub formă de unguent, sunt de un mare ajutor în cazuri de arsuri solare deoarece au proprietăţi antiinflamatorii, antiseptice, astringente şi regenerante ale pielii. De asemenea puteţi folosi acest unguent după aplicarea tincturii de propolis, în cazuri de arsuri ca urmare a contactului cu obiecte fierbinţi, în urma unor eczeme sau erupţii pe piele, precum şi în cazuri de acnee severă.

4. Arnica (Arnica montana)

Este o plantă deosebit de valoroasă, având un spectru de acţiune destul de larg. Ea a fost utilizată cu rezultate excelente de-a lungul timpului în cazuri de şoc psihic sau termic, traume fizice severe fără răni deschise ( luxaţii, entorse, fracturi uşoare, zdrobiri ale ţesuturilor – este mai eficientă decât castanul sălbatic), accidente. În primul rând administrată intern în doză de o linguriţă de tinctură cu puţină apă, la scurt timp după producerea accidentului sau şocului, diminuează foarte mult efectele psihice nocive ale respectivului traumatism şi ajută revenirea la o stare de spirit constructivă. Ulterior, administrată intern sau extern, ea are efecte vindecătoare speciale: ajută la refacerea oaselor şi a altor ţesuturi afectate, întăreşte imunitatea, elimină posibilitatea unor infecţii severe. Intern se administrează sub formă de tinctură (50 picături într-un pahar cu apă de 4 ori pe zi), iar extern, pe contuzii, fracturi, entorse, luxaţii, se va aplica o cataplasmă cu pulbere de plantă umezită cu apă, peste care se leagă tifon şi celofan.

5. Valeriana (Valeriana officinalis)

O tinctură bine preparată din valeriană vă ajută să adormiţi în nopţile în care somnul nu vine, deşi sunteţi prea obosiţi. De asemenea, în stări de surescitare nervoasă, iritare incontrolabilă, furie, care ar putea genera în plus tulburări cardiace sau digestive, este bine să se administreze cât mai repede o linguriţă de pulbere, sublingual.

6. Teiul (Tilia alba)

În cazul celor mici care nu pot adormi este recomandată o infuzie călduţă de tei cu puţină miere, în locul tincturii de valeriană care este un somnifer mult mai puternic pentru copii.

7. Muşeţelul (Matricaria chamomilla)

Este o plantă blândă, calmantă, care ne poate ajuta în cazuri de dureri de stomac, sângerări ale gingiilor şi de asemenea în reacţii alergice atât ale căilor respiratorii superioare sau medii, cât şi în cele manifestate pe piele. În aceste cazuri se va administra intern sub formă de macerat călduţ. În cazurile de şoc anafilactic este utilă deoarece are proprietăţi antihistaminice. Pentru astfel de situaţii se prepară o infuzie foarte concentrată – un pumn de muşeţel la o cană cu apă – şi se va apela de urgenţă la ajutorul medical de specialitate. Extern, pentru tratamentul înţepăturilor de insecte, se tamponează local cu tinctură sau macerat combinat, iar în cazurile unor inflamaţii puternice se poate aplica sub formă de cataplasmă.

8. Răchitanul (Lytrum salicaria)

Partea aeriană este un astringent redutabil. Împreună cu coada racului, se dovedesc foarte utile în cazurile de diaree, dizenterie, sângerări menstruale, febră tifoidă: se administrează sub formă de pulbere măcinată cu râşniţa electrică din planta uscată – 1 linguriţă de pulbere se ţine sub limbă 10 minute după care se înghite cu puţină apă. Plantele se iau pe stomacul gol.

9. Măghiranul (Origanum majorana)

Este deosebit de util în cazuri de gripă şi răceală deoarece este hipertermiant (creşte temperatura corpului). Infuzia fierbinte cu miere de albine (câte o cană la fiecare 15 minute sau jumătate de oră) ajută organismul să–şi ridice temperatura şi să elimine viruşii şi microbii. Măghiranul este recomandat şi în cazuri de hipotensiune, leşin, hipotermie, epuizare, stări gripale sub formă de infuzie fierbinte. În acest caz nu se urmăreşte în mod special o extragere cât mai bună a principiilor active ale plantei, ci în primul rând efectul său hipertermiant care este maxim în administrarea ca infuzie caldă.

10. Muştarul (Sinapis alba)

Făina de muştar are efect rubefiant, de încălzire, de aceea este recomandată sub formă de cataplasmă în cazuri acute de nevralgii, sciatică sau anchiloze determinate de reumatism. Cataplasma nu se ţine mai mult de 10 minute deoarece provoacă arsuri ale pielii. În răceli sau stări de hipotermie se poate face o baie caldă în care s-a pus într-un săculeţ de pânză o mână de făină de muştar. În cadă nu trebuie să se rămână mai mult de 10 minute, iar partea superioară a corpului (zona inimii) trebuie să fie afară din apă. Baia nu este recomandată persoanelor cu piele foarte sensibilă, cu hipertensiune sau alte tulburări cardiace grave.

11. Obligeana (Acorus calamus)

Este utilă ca prim ajutor în cazuri de şocuri psihice, surmenaj, leşin, tulburări de auz, vertij, halucinaţii. Se administrează o linguriţă de tinctură de obligeană într-o cană cu apă, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol.

12. Cuişoarele

Sunt un redutabil anesteziant local şi de aceea sunt foarte utile pentru durerile de dinţi, caz în care se ţine un cuişor pe dintele dureros, iar în cazurile de nevralgii sau lovituri în alte zone ale corpului se face cataplasmă cu pulbere de cuişoare care se înmoaie cu puţină apă şi se aplică pe locul dureros legând apoi cu tifon.

13. Măceşele (Rosa canina)

Sunt deosebit de utile în stări febrile acute: se administrează sub formă de pulbere sub limbă de 4 ori pe zi. În cazuri de stări alergice, hipotermie, preinfarct, reacţii alergice se iau 3-6 linguriţe de pulbere în doze succesive (1 linguriţă la 10 minute, cu puţină apă).

15. Remf (mărul lupului) (Aristolochia clematitis)

Se recomandă în abcese dentare, plăgi infectate. În cazul abceselor se ţine planta sub formă de pulbere pe zona gingiei inflamate, iar în celelalte cazuri se realizează o cataplasmă cu pulbere de plantă uscată cu puţină apă şi se leagă cu tifon.

16. Cărbune vegetal de tei

Se foloseşte pentru cazurile de intoxicaţii alimentare sau din alte surse, şi otrăviri (cu substanţe chimice, plante toxice, ciuperci otrăvitoare). Se administrează ca atare, 2 linguri, cu apă.

17. Uleiul volatil de cimbru

Este un remediu deosebit pentru cazurile de infecţii bacteriene acute: se pun 2-3 picături de ulei volatil de cimbru în miere sau zahăr şi se înghit. Atenţie: uleiul trebuie să fie natural, deoarece falsurile chimice nu au aceleaşi proprietăţi şi pot fi chiar periculoase administrate intern. În timpul epidemiilor, se pulverizează profilactic în spaţiile unde locuim sau la locul de muncă, fiind din acest punct de vedere una dintre cele mai eficiente arme împotriva bacteriilor.

18. Uleiul volatil de mentă

Se recomandă în crize astmatice şi chiar în cazurile de stop respirator deoarece stimulează sistemul nervos central. În aceste cazuri se aplică câteva picături de ulei volatil pe o batistă şi se inspiră profund şi lent pe nas. De asemenea, suplimentar, se poate pulveriza în atmosferă sau se administrează ca şi uleiul volatil de cimbru 2-3 picături în miere sau zahăr.

Aspecte referitoare la atitudinea interioară ideală pe care trebuie să o aibă vindecătorul

Posted on by Liviu Gheorghe

În fiecare din noi există Arhetipul Vindecătorului Divin. Acest Vindecător Divin este adevăratul vindecător din toate fiinţele, şi nu un anumit om. Pentru a ne vindeca pe noi sau pe alţii trebuie să urmărim să ne cunoaştem chiar pe noi înşine cât mai profund şi astfel vom putea manifesta chiar noi harul puterii tămăduitoare.

Dacă în trecut şi până în momentul prezent oamenii aflaţi în suferinţă au făcut şi continuă să facă apel la un intermediar, care din exterior acţiona în vederea restabilirii echilibrului perturbat şi redării sănătăţii, noua ştiinţă a vindecării îşi propune să fundamenteze, pe baza unor principii universal valabile, modalitatea cea mai eficientă care să conducă la scopul propus, care îl reprezintă în esenţă tămăduirea spirituală.

În acest sens, ştiinţa vindecării spirituale presupune întotdeauna participarea directă, sistematică, chiar a celui bolnav, care este învăţat gradat să deprindă modalităţile eficiente de autotratament şi în acelaşi timp să-şi construiască, pe baza principiilor adevărului, binelui şi armoniei, o nouă stare interioară mult superioară.

În aceasta constă, de fapt, şi diferenţa esenţială între cele două modalităţi de tratament. În această direcţie, rolul major îi revine acum măiestriei terapeutului, care utilizând o serie întreagă de modalităţi ce ţin de latura fiziologică, psihică, mentală şi spirituală, reuşeşte să trezească acele resurse potenţiale, infinite, ale oricărei fiinţe, chiar aflată în suferinţă, pe care să le mobilizeze pentru vindecarea deplină.

Pacientului îi revine, la rândul său, ca o datorie, crearea atitudinii de participare directă, înţeleasă ca o necesitate fundamentală, căreia trebuie să-i răspundă, aflat acum în al 12-lea ceas şi fiind adeseori ultima şansă pe care această existenţă i-o oferă.

Aflându-se în această ipostază, şi înţelegându-şi rolurile pe care şi le-au asumat, terapeutul – de a deveni un instrument perfect care poate canaliza resursele celui bolnav, şi cel aflat în suferinţă – de a-şi mobiliza toate resursele în aceeaşi direcţie, cei doi se pot apropia conlucrând şi interferând prin mai multe rezonanţe, în vederea atingerii scopului propus.

Pentru a se concretiza ca stare tot ce s-a menţionat aici, trebuie să ne reamintim cele două principii fundamentale:

1.principiul consacrării şi integrării armonioase a  tuturor gândurilor şi acţiunilor şi

2.principiul rezonanţei.

Înaintea oricărui contact cu un pacient, ne interiorizăm câteva minute, consacrând toate gândurile şi faptele de ajutorare pe care le vom realiza pentru acel bolnav, precum şi fructele acţiunii noastre lui Dumnezeu, simțit ca esența ființei noastre. Îl implorăm sincer să ne răspundă printr-o stare interioară model, de forţă, linişte, armonie, înălţare, şi Îl rugăm de asemenea apoi, să îl ajute pe acei om, prin noi. Vom urmări să ne dăruim ca un instrument cât mai bun şi mai pur în mâinile lui Dumnezeu, care prin noi îşi va manifesta graţia în vindecarea bolnavului. Starea de dăruire către Divin, starea de releu perfect, va fi menţinută pe întreaga durată a lucrului cu pacienţii şi cât mai mult timp cu putinţă în restul timpului, ca o continuă trăire transfiguratoare. Vom realiza astfel rezonanţa între noi şi infinita Forţă Divină Binefăcătoare, care ne va inspira, ghida şi umple de energii benefice. În finalul întâlnirii cu pacientul, ne vom interioriza din nou, pentru a îngenunchea lăuntric, plini de recunoştinţă către Dumnezeu, Cel Mereu Bun şi plin de compasiune.

În timp ce lucrăm sau discutăm cu bolnavul, vom urmări să invocăm continuu un flux de lumină alb strălucitoare care coboară asupra lui, purificându-l şi însănătoşindu-l.

 Este foarte importantă, de asemenea, transfigurarea pacientului. Vom evoca în omul din faţa noastră calităţile fundamentale care îl pot readuce într-o stare de perfectă armonie, îl vom ajuta ca la rândul său să îşi redescopere acele virtuţi sufleteşti, pe care manifestându-le va fi ajutat să îşi refacă starea de echilibru lăuntric.

Pacientul va fi ajutat să renunţe la atitudinea de “om bolnav” şi la toate comportamentele care îi întreţin starea de boală (frică, lamentare, pesimism, neîncredere, suspiciune, răutate, egoism, vicii, manii obsesive, nelinişte, angoasă etc), care reprezintă de fapt rezonanţe cu energii negative profund perturbatoare.

Indiferent de rezultatele obţinute în timp, atitudinea interioară a terapeutului nu trebuie să se modifice, printr-o implicare egotică sau pierderea încrederii, a siguranţei, a optimismului. El trebuie să fie consecvent în manifestarea continuă a energiilor armonizante, perfect detaşat şi plin de înţelepciune şi compasiune.

El nu trebuie să fie deviat în ceea ce priveşte manifestarea acestor aspecte, cunoscând faptul că adeseori pot să apară reacţii subiective ale pacientului, tentaţii ale acestuia de a întrerupe tratamentul sau de a solicita mereu altceva. Acestea reprezintă, de cele mai multe ori, blocaje karmice specifice bolnavului. Este posibil ca la o primă şedinţă cu el să apară rezultate deosebite, dar ulterior, acesta să le nege sau să întrerupă tratamentul. Sunt situaţiile rare ale acelor oameni cărora deocamdată nu le este permisă, din punct de vedere karmic, vindecarea.

În alte situaţii, anumite rezultate sau reacţii la tratament par a se lăsa aşteptate. Dar nici acum nu trebuie să fim neliniştiţi, căci adeseori cumulul cantitativ conduce la saltul calitativ şi după un anumit timp se înregistrează veritabile salturi în vindecarea bolnavului.

Toţi marii vindecători care au acţionat într-o perfectă armonie cu legile firii au arătat oamenilor importanţa atingerii unei viziuni globale a bolnavului. Cunoscând principiul reflexiei, prin care întotdeauna Totul se reflectă în parte şi partea se reflectă în Tot, în mod analogic, ei tratează atât corpul, cât şi sufletul. În această direcţie, Zamolxe afirma că: “după cum nu trebuie să încercăm a ne îngriji ochii fără să ţinem deloc seama de cap, tot astfel nici capul nu poate fi îngrijit neţinându-se seama de corp şi, în mod asemănător, având în vedere acest adevăr trebuie să-i dăm totdeauna o potrivită îngrijire trupului dimpreună cu sufletul. Probabil acesta este motivul pentru care medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: pentru că ei nu cunosc tainele întregului pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă, iar dacă partea tulburată va fi vindecată, întregul va fi din nou armonios aşa cum trebuie să fie, iar omul va trăi mult timp plin de vigoare, bun la suflet şi fericit.”

În acest sens, tratamentul natural al oricărei afecţiuni urmăreşte înlăturarea cauzelor fundamentale care determină condiţiile apariţiei bolii. Este tratată fiinţa şi nu boala, urmărindu-se rearmonizarea ei pe toate planurile. Se va acţiona simultan asupra nivelurilor profunde, mentale, sufleteşti, cât şi asupra suferinţelor corpului fizic.

În esenţă, orice suferinţă îi este dată omului pentru a-l retrezi la o viaţă adevărată, pentru a-l orienta către inima sa. De aceea, pacientul trebuie să înţeleagă că adevăratul scop pe care îl urmăreşte este transformarea  spirituală, trezirea conștiinței inimii spirituale şi toate celelalte rezultate, implicit starea de sănătate, vor apărea de la sine. .

Știinţa vindecării spirituale oferă o modalitate prin care omul bolnav să poată ieşi din suferinţă. Această cale implică întotdeauna ca prin participare directă şi efort conştient, pacientul să devină capabil să se autocunoască şi să se înţeleagă pe sine, reapropiindu-se astfel de esenţa sa profundă.

Toate vindecările aparent miraculoase se fundamentează pe acest proces al regăsirii de sine. Când bolnavul ajunge să trăiască o stare caracterizată de dorinţa puternică de a face tot ceea ce îi stă în putere pentru a se vindeca, precum un înecat doreşte o gură de aer, se poate spune că vindecarea este aproape. Purtat de o fervoare şi aspiraţie puternică de a redeveni armonios şi sănătos, pentru Dumnezeu el este atunci dispus să renunţe la multe dintre obişnuinţele sale vechi, orientându-se acum, cu toată încrederea, pe calea transformării sale binefăcătoare.

Modalitatea naturală de vindecare presupune întotdeauna reîntoarcerea la adevărata natură a fiinţei noastre. Când o fiinţă este bolnavă, este ştiut faptul că ea este închisă, pesimistă; şi relaţiile ei cu Universul exprimă o stare de dizarmonie. Este ca un organism care devine secătuit, lipsit de vitalitate, închistat şi incapabil de a mai rezona cu focarele de energie binefăcătoare din acest univers, adeseori ajungându-se ca prin inerţie şi stagnare în boală, bolnavul să asiste la procesul sinuciderii sale lente. Afirmarea vieţii, în urma procesului de deschidere sufletească, de împăcare şi de regăsire de sine, determină din nou stări de rezonanţă din ce în ce mai ample cu toate acele surse focar de putere, forţă, sănătate, regeneratoare, existente în Univers. Propria natură interioară asimilează din nou, din ce în ce mai profund, natura exterioară şi astfel principiul vieţii şi energiile ei specifice se retrezesc reîmprospătate, determinând reapariţia stării de armonie şi sănătate.

Respectând principiul non-violenţei, vindecătorul va urmări combinarea armonioasă a mai multor metode naturale de vindecare, care, susţinute sistematic şi intensiv o perioadă adecvată de timp, vor determina în starea pacientului o schimbare fundamentală, resimţită pe toate planurile – fizic, psihic, mental şi spiritual. Aceste modalităţi de vindecare şi remedii naturiste, din punctul de vedere al efectelor generate în fiinţa bolnavului, se potenţează reciproc şi determină, într-un timp scurt, un salt energetic, care permite încă din faza iniţială a tratamentului trecerea la o nouă stare interioară, care conferă încredere şi amplifică dorinţa bolnavului de a intensifica eforturile depuse de el în vederea vindecării.

Theme: Overlay by Kaira.