Autor: Teodor Sebastian

Paște 2023 – Programul centrului Kamala

Posted on by Teodor Sebastian

Pentru a sărbători și prin meditație Învierea, vă invităm să fim împreună în Inimă.

Pentru cei care sărbătoresc Paștele catolic:

– sâmbătă, 8 aprilie 2023    

20:30 – 21:00 Rugăciunea Inimii

21:00 – 21:30 Meditație Hridaya (de revelare a Inimii Spirituale)

– duminică, 9 aprilie 2023

18:30 – 19:00 Rugăciunea Inimii

19:00 – 19:30 Trăirea sărbătorii Învierii lui Iisus

Pentru cei care sărbătoresc Paștele ortodox:

– sâmbătă, 15 aprilie 2023    

20:30 – 21:00 Rugăciunea Inimii

21:00 – 21:30 Meditație Hridaya (de revelare a Inimii Spirituale)

– duminică, 16 aprilie 2023

18:30 – 19:00 Rugăciunea Inimii

19:00 – 19:30 Trăirea sărbătorii Învierii lui Iisus

Să fim fericiți și plini de pace!

În București, cursurile au loc dupa programul cunoscut.

In Brașov, nu vor avea loc cursurile de luni 17 aprilie.

Santosha – mulțumirea

Posted on by Teodor Sebastian

Santosha (saṃtoṣa) înseamnă a te mulțumi cu puțin, moderație dar și serenitate. În Yoga sutra, cap. 2 sūtra 42, Patanjali spune: “Din saṃtoṣa apare fericirea supremă”.
Saṃtoṣa nu este pasivitate și acceptare inconștientă, ci este o profundă înțelegere a armoniei existenței, a rostului fiecărui lucru sau a fiecărei circumstanțe de viață. Doar în felul acesta în suflet poate să fie calm, pace, mulțumire și serenitate.

Shaucha – puritatea

Posted on by Teodor Sebastian

Shaucha (Śauca) este purificarea. Se referă atât la aspectul fizic cât și la cel subtil, atât la corpul fizic cât și la minte.
Vyasa afirmă în comentariul său la Yoga Sūtra-ele lui Patañjali:
“Dintre acestea cinci (niyama), purificarea ”exterioară” constă în îndepărtarea impurităților prin intermediul [energiilor] pământului, [energiilor] apei, etc. (foc, aer, eter) și interior prin îndepărtarea impurităților mentale.”

Aparigraha – a nu acumula

Posted on by Teodor Sebastian

Parigraha înseamnă a apuca, a prinde, proprietate, bunuri, harem, dominare, constrângere, dorinţă de putere. ”A” din faţa lui parigraha reprezintă o negaţie. Astfel aparigraha se traduce prin a nu acumula, lipsa de posesiuni materiale ori de altă natură, care nu sunt necesare. Respectând-o nu posezi mai mult decât ai nevoie, nu furi, nu eşti lacom, nu accepţi daruri care nu-ţi folosesc.

Asteya – a nu fura

Posted on by Teodor Sebastian

Asteya (a- nu, steya – fura) implică să nu îţi însuşeşti bunurile altcuiva, să nu foloseşti lucrurile altfel decât destinaţia lor, să nu abuzezi de încrederea celorlalţi. Este considerat un furt şi a împiedica pe cineva să obţină foloasele care îi sunt cuvenite. De exemplu a călători fără bilet în tramvai, împiedicând compania de transport să obţină preţul călătoriei.
Asteya în planul mental înseamnă să nu vrei bunurile altcuiva. Nu înseamnă că nu eşti hoţ dacă ai vrut să iei ceva de la un alt om, dar nu ai reuşit pentru că acela a fugit mai repede decât tine sau a fost mai puternic decât tine. A râvni la ce are altcineva produce perturbări ale minţii şi de aici orientarea greşită a întregii fiinţe şi implicit a vieţii sale.
Asteya, ca şi ahiṃsā, nu este doar o negare, lipsa furtului, ci şi o atitudine pozitivă, cinstită. Yoghinul care respectă asteya ajunge în fapt să-şi controleze dorinţele, să descopere ce este esenţial şi să acţioneze în mod onest pentru a dobândi ceea ce a descoperit.
În Yoga Sutra (cap.2 sutra 37) se spune:
”Când yoghinul este ferm stabilit în asteya, toate bogăţiile vin către el”.

Acest lucru‚ atragerea bogăţiei, se întâmplă exterior şi pentru faptul că oamenii tind să aibă spontan încredere în cei care sunt cinstiţi. Interior se referă la liniştea care decurge din lipsa dorinţelor, din descoperirea a ceea ce este esenţial.
Asteya, aşa cum o defineşte înţeleptul Vyasa în comentariul la Yoga sutra al lui Patañjali (sutra 30 capitolul 2), este:
“Se respectă asteya atunci când, eliberat de orice dorinţă, yoghinul refuză însuşirea bunurilor care aparţin altora.”
Şi este evident vorba aici şi de refuzul mental de a-şi dori bunurile altcuiva. Cheia principală este eliminarea dorinţelor, detaşarea.
Respectarea lui asteya implică şi respectarea proprietăţii intelectuale, să nu furi ideile altcuiva, cărţile, proiectele. Forma acceptată este citarea, indicându-se autorul şi lucrarea din care se citează.
Bineînţeles că oricine poate dori să aibă realizarea spirituală a lui Buddha, de exemplu, dar în această situaţie nu e vorba de furt, ci de o reală aspiraţie care nu ia nimic din ceea ce Buddha are.
În yoga se afirmă că singura dorinţă care nu înlănţuie este dorinţa de a descoperi Sinele, iar dorinţele comune de faimă, bogăţie, plăceri te menţin mai mult în iluzie (maya). Eliberarea de dorinţe înlătură tentaţiile, în timp ce dorinţa puternică pentru ceva anume (lucru, fiinţă, statut social, recunoaştere etc.) tulbură mintea.
Patañjali repetă în mai multe rânduri că modul în care pot fi depăşite obstacolele mentale (în cazul acesta dorinţa de a poseda lucrurile care aparţin altora) poate fi modificată înlocuind-o cu opusul ei – detaşarea, altruismul.

Satya – a rosti adevărul

Posted on by Teodor Sebastian

Satya înseamnă în limba sanscrită adevăr, sinceritate, realitate. În Yoga Sutra-ele lui Patañjali respectarea lui satya se spune că dă naștere puterii prin care toate acțiunile au succes și ceea ce yoghinul rostește ajunge să se împlinească (cap.2 sutra 36). A urma satya implică să te abții de la minciuni, să spui adevărul și să respecți cel mai înalt Adevăr.
Gandhi spunea: ”Adevărul este Dumnezeu și Dumnezeu este Adevăr” iar asta înseamnă că numai cunoașterea celei mai profunde realități, realitatea divină, ne permite să aflăm adevărul și să-l urmăm în viața noastră.
În Mahabharata se spune chiar că:
“Dacă meritul obținut făcând o mie de sacrificii rituale ar fi plasat în balanță cu meritul obținut prin respectarea adevărului (satya), adevărul ar atârna încă mai greu”.
Marele înțelept Manu afirmă:
“Toate activitățile sunt făcute grație cuvântului și nu există alt mijloc de comunicare a gândurilor decât cuvântul; omul care nu respectă cuvântul ce este sursa tuturor activităților, fiind nesincer devine un hoț al tuturor lucrurilor despre care spune minciuni.”
Pentru a respecta satya yoghinul se abține de la a minți, a exagera, a crea confuzie prin ceea ce spune sau prin acțiunile sale. Implică de asemenea că nu trebuie să fie emise judecăți pripite.
Este bine să nu lăsați impresia altora că știți ceea ce de fapt nu știți, să vă arătați mai înțelepți decât sunteți creând o imagine falsă despre voi înșine sau alți oameni.
A respecta satya înseamnă și să fii drept în cuvinte, gânduri, acțiuni.
Cunoscutul yoghin Iyengar spune:
”Yoghinul trebuie să consacre fiecare clipă a vieții sale Adevărului în sensul lui cel mai larg. Aceasta implică să gândească în termenii celor mai înalte principii de care este capabil, hotărând ca acțiunile și gândurile să fie în concordanță cu aceste principii și fiind consecvent lor.
Minciuna nu se referă numai la vorbire. Putem minți prin acțiuni dacă aceste acțiuni îi înșală pe alții; de exemplu, îi facem să creadă că am făcut un lucru pe care nu l-am făcut și nici nu am avut de gând să-l facem.
La sfârșitul fiecărei zile ar fi bine să ne întrebăm dacă am respectat principiile adevărului. Uneori poate exista tendința de a încerca să justificăm un neadevăr. Ar fi însă o nouă greșeală pentru că în felul acesta ne-am minți pe noi înșine și nu trebuie să ne înșelăm pe noi așa cum nu trebuie să-i înșelăm nici pe ceilalți.”
În Mahanirvana Tantra este scris:
”Nici o virtute nu e mai bună decât a respecta adevărul, nici un păcat mai mare decât a minți. Așa că omul virtuos ar trebui să fie riguros în respectarea adevărului cu toată inima sa. Fără adevăr, recitarea versurilor sacre este inutilă, austeritățile nefructuoase. Adevărul este forma supremului Brahman.”
Înțeleptul Vyasa, unul dintre cei care au făcut cele mai bune comentarii ale textului Yoga sutra al lui Patanjali, spune:
“Adevărul va fi folosit întotdeauna spre folosul tuturor și nu pentru a distruge sau a face vreun rău.”
Decât să faci rău prin ceea ce spui, chiar dacă e adevărat, mai bine rămâi tăcut.
Pentru a spune adevărul mai întâi trebuie să-l fi trăit. De aceea prin trăirea Adevărului Inimii Spirituale poți să transmiți apoi cel mai înalt Adevăr.
Cât timp omul trăiește la nivelul iluziei, māya, nu poate exprima decât adevăruri parțiale. Prin elevare, prin revelarea Sinelui, se ajunge la trăirea în cel mai profund adevăr, la îndepărtarea voalurilor iluziei și la trăirea beatitudinii.
În Yoga sutra (cap. 2 sutra 36) Patanjali afirmă:
“Fiind ferm stabilit în satya, rezultatul acțiunilor va fi dobândit”.
Armonia între cuvânt și gând conduce la o putere aparent paranormală ca tot ceea ce este dorit să fie primit. Dar asta pentru că acea cunoaștere a adevărului face să fie dorite acele lucruri care în ordinea firii ar urma să devină realitate.
De asemenea Vyasa, în comentariul la sutra 30 din capitolul 2 din Yoga Sutra spune:
”Satya constă din vorbirea și gândirea adevărată adică vorbirea și gândirea în acord cu ceea ce este văzut, inferat sau auzit. Vorbirea respectă satya dacă este realizată pentru a transfera cunoașterea de la un om la altul, dacă nu este înșelătoare, dacă nu este greșită și dacă este realizată pentru bine tuturor ființelor și nu pentru a le răni. Chiar dacă adevărul este folosit cu cele mai bune intenții, atunci când este folosit pentru a răni o ființă vie, el nu respectă satya și este un păcat. Cei care susțin un astfel de adevăr vor ajunge într-un loc întunecat și plin de suferință pentru că fac paradă de această falsă virtute. Prin urmare, după o examinare atentă, trebuie rostit adevărul care este benefic pentru toate ființele vii.”
Referitor la adevăr există o parabolă despre viața lui Socrate (povestită în diferite forme) care exprimă foarte bine modul în care poate fi respectată satya. Într-una din variante, se spune că despre soția lui Socrate umbla zvonul că ar fi avut o aventură cu unul dintre discipolii lui, aventură despre care unul din apropiații lui Socrate ar fi vrut să-l prevină. Acesta venind într-un suflet la Socrate îl întreabă: ”Ști ce am aflat despre ḍiscipolul tău?”. Socrate însă îl oprește și îl roagă mai întâi să se gândească dacă este sigur că ceea ce vrea să-i spună este adevărat. ”Nu știu sigur, dar așa mi-a spus cineva.” Apoi Socrate îl întreabă: ”Ceea ce urmează să-mi spui este ceva bun, pentru mine sau pentru discipolul meu?” ”Nu, sigur că nu e de bine, de asta am și venit, să te previn, îi spuse grăbit omul respectiv.” Socrate continuă atunci să-l descoasă: ”Dar ceea ce urmează să-mi spui, este în folosul discipolului meu?” Omul nostru, ezitând îi spuse: ”Nu, cred că dimpotrivă, este un deserviciu.” Atunci Socrate concluzionă: ”Dacă ceea ce vrei să spui nu este un adevăr, nu este nici un lucru bun și nu folosește nimănui, atunci de ce să-mi mai spui?”
Dincolo de morala glumeață a povestirii, pentru că astfel Socrate nu a aflat de faptul că soția lui era posibil să-l înșele cu unul dintre discipoli, povestirea arată că adevărul trebuie rostit îndeplinind anumite condiții. Nu este suficient ca ceea ce rostim să fie adevărat, deși aceasta e prima dintre condiții, este important să fie respectată ahiṃsā și de asemenea să fie ceva folositor.
Deoarece în yoga este prețuită liniștea, a vorbi mult și fără rost, dând astfel naștere agitației minții, este un lucru care ar trebui să fie evitat.

Ahimsa – non-violența

Posted on by Teodor Sebastian

Cuvântul sanscrit ahiṃsā înseamnă a nu face rău, a respecta viaţa, a nu te opune răului prin violenţă. Este o negare a lui hiṃsā care înseamnă a face rău, a fi violent, a răni, a omorî. Ea poate fi considerată fundamentul unei vieţi spirituale. Nu este doar un imperativ de a nu face rău sau a nu ucide; ea implică să nu faci rău prin acţiuni, gânduri, cuvinte, nici unei fiinţe. Şi în primul rând este o chemare spre iubire.
Filozofia yoga vorbeşte despre viaţa care se manifestă în mod egal atât în furnică cât şi în om. Ea trebuie să fie respectată şi protejată. Nici unul dintre noi nu a creat o fiinţă, nici unul dintre noi nu ar trebui să participe la omorârea vreunei alte fiinţe.
O viaţă, spun yoghinii este egală cu oricare altă viaţă, recunoscând prin aceasta forţa divină a vieţii care susţine totul. A iubi toate fiinţele, natura întreagă, este ca un omagiu adus Inimii Spirituale.
Respectând ahiṃsā îţi respecţi Sinele.
Iyengar afirmă:
”Violenţa se naşte din teamă, slăbiciune, ignoranţă sau nelinişte. Pentru a o stăpâni este necesar ca fiinţa să se elibereze de teamă. Pentru a obţine această eliberare, este nevoie de o nouă atitudine în faţa vieţii şi o reorientare a minţii. Violenţa scade în mod necesar atunci când oamenii învaţă să-şi bazeze credinţa pe realitate şi cercetări mai degrabă decât pe ignoranţă şi presupuneri.
Non-violenţa yoghinului nu înseamnă că el este pasiv faţă de rău sau că nu trebuie să intervină în cursul anumitor evenimente care iau o turnură negativă. În aceste cazuri, yoghinul se opune răului din omul care face rău, dar nu persoanei însăşi. El recomandă căinţa şi îndreptarea, nu pedeapsa pentru un rău făcut. Opoziţia faţă de rău şi dragostea pentru cel care-l comite pot coexista. Opoziţia fără dragoste duce la violenţă. Pe de altă parte, a-l iubi pe cel care face rău fără a te opune răului din el este nebunie şi duce la nefericire. Un adevărat susţinător al lui ahiṃsā îşi iubeşte adversarul.
Pentru a se desăvârşi în practica lui ahiṃsā (non-violenţa), yoghinul trebuie să urmărească să se elibereze de teamă şi de supărare, reducând gradat, din ce în ce mai mult, aceste trăiri negative în fiinţa sa. Numai fiinţele foarte pure sunt complet eliberate de teamă şi supărare. În textele yoghine, se folosesc termenii de abhaya pentru lipsa de teamă şi akrodha pentru lipsa de mânie.
Yoghinului nu-i este teamă de nimeni şi nimeni nu trebuie să se teamă de el. Teama cuprinde un om şi îl paralizează. El este speriat şi că ar putea pierde mijloacele de existenţă, bogăţia sau reputaţia; cea mai mare teamă este aceea de moarte. Yoghinul ştie însă că el este diferit de trupul său, care este un lăcaş temporar pentru Spiritul său. Cu toate că trupul său este supus bolii, vârstei, decăderii şi morţii, Spiritul său este etern şi rămâne neatins. Pentru un yoghin, moartea nu este un sfârşit, ci trecerea într-o altă dimensiune a existenţei. Deoarece el percepe unitatea esenţială a tuturor lucrurilor şi fiinţelor, yoghinul nu se teme de nici un lucru şi de nici o fiinţă. Deoarece inima şi mintea yoghinului sunt purificate prin practica spirituală, el este o sursă de armonie pentru toţi cei din jur şi de aceea nimeni nu are de ce să se teamă de el.
Yoghinul îşi dedică trupul, mintea şi întreaga viaţă căutării Divinului. Prin urmare, deoarece el şi-a legat întreaga fiinţă de Divin, de cine sau de ce ar putea să se mai teamă?
Respectarea non-violenţei (ahiṃsā) are drept efect dezrădăcinarea sentimentelor de ostilitate faţă de orice fiinţă. În preajma aceluia în care non-violenţa a prins rădăcină, toate fiinţele renunţă la ură, antipatie sau duşmănie.”

În Mahābhārata (3.31.76) bunătatea – ānṛśaṃsya se consideră sinonimă cu ahiṃsā.
Ştiinţa modernă a demonstrat în numeroase rânduri efectele pozitive ale unei vieţi lipsită de violenţă asupra sănătăţii, asupra psihicului şi minţii. Dar mai mult decât atât, ahiṃsā este dorinţa de a trăi prin iubire, prin protejarea vieţii, uniunea cu tot ceea ce există. Se poate astfel recrea unitatea divină a totului, printr-o viziune care depăşeşte nivelul māya-ei, al diferenţierii şi iluziei şi atinge Inima Spirituală, Sinele.
Ahiṃsā porneşte în yoga de la propria persoană. Toate procedeele sunt făcute fiind bun cu propriul corp, fără a-l forţa sau răni, fără a-l lipsi de mâncare sau somn.
În Bhagavad Gita se spune:
”6.16. Într-adevăr, yoga nu este nici pentru cei care mănâncă prea mult, nici pentru cei care nu mănâncă deloc, nu este nici pentru cei care dorm prea mult, nici pentru cei care stau prea mult treji, o, Arjuna.
6.17. Yoga îndepărtează toată suferinţa din cel care este moderat în a mânca, a se odihni, a lucra, a dormi, a sta treaz.
6.18. O astfel de persoană, liberă de dorinţe şi concentrată doar asupra lui ātman trăieşte în armonie.”
Pentru că în esenţă orice fiinţă vie are şansa de a evolua, până la condiţia de om şi chiar mai departe, viaţa oricărei fiinţe este importantă. Din aceste motive ahiṃsā în yoga implică şi a nu face rău nici unei fiinţe vii, a nu consuma carne, a nu folosi produse animale obţinute prin violenţă sau prin rele tratamente. A nu mânca carne nu este o cerinţă legată doar de sănătate, de faptul că a consuma carne înseamnă a mânca o substanţă intrată în putrefacţie. Vegetarianismul este un imperativ moral, este legat de a nu face rău nici unei fiinţe vii. Asta implică pentru unii a refuza să mănânce nu numai carne dar nici produsele animale (ouă, lactate) obţinute în ferme în care animalele sunt ţinute în condiţii inumane. Cu siguranţă cunoaşteţi condiţiile din fermele de păsări sau cele de vaci, în care suprapopularea şi bolile sunt o problemă constantă.
În jainism se merge chiar mai departe şi unii sfinţi ai acestei tradiţii au inspirat mişcarea ”fructivoră”. Fructivorii nu vor să facă rău nici plantelor şi din acest motiv mănâncă doar fructele, cele care sunt oricum destinate să cadă pe pământ.
Dincolo de aspectele mai extreme, regimul alimentar vegetarian (sau lacto-ovo-vegetarian) este adoptat de yoghini atât din considerentele legate de sănătate cât şi din considerente morale, legate de ahiṃsā.
În timp ce abţinerea de la violenţa fizică este forma cea mai evidentă de ahiṃsā, există forme mai subtile, care implică atitudini lăuntrice orientate spre bunăvoinţă, căldură sufletească, compasiune şi iubire. Este considerată o încălcare a lui ahiṃsā atât vorbirea lipsită de bunătate cât şi gândurile negative, mânia, dispreţul etc. Există de asemenea şi o ahiṃsā indirectă atunci când prin inacţiune se permite comiterea unei violenţe sau atunci când este aprobată violenţa asupra unei alte fiinţe vii.
Din aceste motive, practica lui ahiṃsā este un proces gradat în care mai întâi vă abţineţi de la acţiunile violente, apoi de la vorbirea violentă şi apoi de la gândirea violentă.
Pasul următor însă reprezintă o acţiune afirmativă, în care ahiṃsā devine exprimarea bunătăţii, iubirii şi compasiunii prin gânduri, vorbe şi fapte.
Unul din exemplele cele mai faimoase ale aplicării acestui principiu îl reprezintă Ghandi care prin mişcarea non-violentă pe care a inspirat-o a reuşit să obţină pentru India independenţa faţă de imperiul britanic. Exemplul său a fost apoi preluat de Martin Luther King în Statele Unite, pentru dobândirea de drepturi pentru minoritatea afro-americană şi de Nelson Mandela în Africa de Sud.

Yama și niyama – codul moral și etic al yogăi

Posted on by Teodor Sebastian

Pe orice cale spirituală există un ansamblu de reguli morale şi etice pe baza cărora se construieşte practica. Majoritatea acestora se refera la o atitudine pozitivă, plină de bunătate şi compasiune faţă de universul înconjurător şi faţă de fiinţele din el. Practica lor are un caracter afirmativ și doar simple abțineri ori impuneri constrângătoare. La început însă, până când se produce acea trasformare spirituală mai profundă, ele apar ca fiind niște indicații pentru a duce o viață spirituală armonioasă, indicații pe care vom căuta să le respectăm atât de bine cât putem în acest moment al vieții noastre.

Yama – Regulile interioare de comportament

Yama reprezintă anumite „înfrânări”, „constrângeri” sau „restricţii” privitoare la viaţă şi la relaţia noastră cu mediul şi oamenii din jur. Fiecare din aceste reguli de conduită se referă atât la un mod exterior de a face lucrurile cât şi la controlul gândurilor şi al stărilor lăuntrice pentru a corespunde acestor norme. Modalitatea pe care o indică Patañjali pentru a ajunge la respectarea lui yama şi niyama este ca ori de câte ori în mintea noastră apar gânduri negative, care corespund unor încălcări ale acestor norme, să ne gândim la opusul lor. Dacă ne apar gânduri de mânie să ne gândim la iubire şi bunătate, dacă apare dorinţa de a lua ceva ce nu ne aparţine să ne gândim la darurile pe care le putem face, etc.
Patañjali vorbeşte de 5 astfel de yama, însă în alte tratate tradiţionale (Haṭhayogapradīpikā, Shandilya şi Varāha Upaniṣad) găsim 10 astfel de yama-uri. Le vom prezenta în paralel pentru a avea astfel o imagine mai clară despre ce implică yoga din punctul de vedere al regulilor de viaţă.
Cele 5 yama descrise în Yoga Sūtra sunt următoarele:

a. Ahiṃsā sau non-violenţa
Să nu facem rău nici unei fiinţe vii şi implicit să nu ne facem rău nici nouă. Este iubirea necondiţionată şi plină de respect pentru tot ceea ce există, iubire manifestată în fapte, gânduri, rostiri.

b. Satyā sau adevărul
Rostirea adevărului în orice situaţie, evitând totuşi ca prin aceasta să încălcăm prima regulă, adică să facem rău. Unii o mai descriu şi prin abţinerea de la minciună. Satya este totodată şi recunoaşterea clipă de clipă a Adevărului Divin.

c. Asteya sau a nu fura
Să nu ne însuşim obiecte sau chiar idei care nu ne aparţin (nu în sensul de a nu învăţa ce au spus alţii, ci de a nu prezenta acele idei ca fiind ale tale).

d. Brahmacarya sau controlul energiei sexuale
Păstrarea potenţialului sexual, evitarea pierderii acestuia fie prin abstinenţă activă (adică prin reorientarea energiilor lăuntrice în scopuri spirituale), fie prin continenţă sau actul sexual în care este evitată „descărcarea”.

e. Aparigraha sau lipsa avariţiei
Să nu acumulăm lucruri sau cunoştinţe de care nu avem nevoie şi să nu fim ataşaţi de bunurile materiale.

Cele 10 yama pe care le găsim în alte tratate yoghine sunt:
a. Ahiṃsā sau non-violenţa
b. Satyā sau rostirea adevărului
c. Asteya sau a nu fura
d. Brahmacarya sau controlul energiei sexuale
e. Kṣamā sau răbdarea
Implică trăirea în prezent, aici şi acum, fără aşteptări ori regrete inutile care să ne tulbure mintea. De asemenea, răbdarea de a practica meditaţia până ce efectele sale încep să se manifeste.
f. Dhṛti sau perseverenţa
Este capacitatea de a depăşi obstacolele care stau în calea practicii spirituale, de a merge până la capăt în direcţiile pe care ni le propunem.
g. Dayā sau compasiunea
Implică o manifestare plină de bunătate, iubire şi înţelegere faţă de toate fiinţele.
h. Ārjava sau onestitatea
Înseamnă să fim sinceri şi oneşti, evitând să păcălim sau să înşelăm pe cei din jurul nostru.
i. Mitāhāra sau dieta cumpătată
Implică să evităm să mâncăm prea mult sau prea puţin. De asemenea, să consumăm doar alimente pure.
j. Śauca sau puritatea
Este evitarea producerii şi acumulării impurităţilor în corp, minte şi vorbire (în cadrul clasificării lui Patañjali, śauca este inclusă între cele cinci niyama).

Niyama – Regulile exterioare de comportament

Niyama constituie un set de „discipline” sau „respectări” (observări) lăuntrice care reprezintă aşa numitele „lucruri de făcut” în comparaţie cu yama care sunt „lucrurile de respectat”.
În Yoga Sūtra-ele lui Patañjali sunt descrise doar 5 niyama şi anume:

a. Śauca sau puritatea
Semnifică puritatea acţiunilor, rostirilor şi gândurilor. Integrează totodată şi ansamblul modalităţilor prin care este menţinută puritatea corpului fizic şi a celor subtile.

b. Saṃtoṣa sau starea de mulţumire interioară
Implică să fii mulţumit cu ceea ce ai, cu ceea ce trăieşti în fiecare zi.

c. Tapas sau austeritatea și ardoara practicii
Realizarea cu intensitate a unei practici spirituale asumate. De asemenea se referă şi la creşterea capacităţii de a rezista sau îndura acţiunea contrariilor, a recurge conştient la anumite austerităţi în vederea creşterii capacităţii de auto-control.

d. Svādhyāya sau studiul individual al textelor sacre
Citirea tratatelor tradiționale de yoga, a cărților spirituale, făcând astfel ca mintea să fie îndreptată spre lucrurile care o înalță și o purifică.

e. Iśvarapraṇidhāna sau abandonarea în faţa voinţei divine
Mai este cunoscută și sub forma unei căutări plină de iubire a lui Dumnezeu, reprezentând în Hridaya Yoga însăși procesul cunoașterii de Sine care este în ultimă instanță recunoașterea naturii divine.

Cele zece niyama cuprinse în alte tratate yoga sunt:
a. Hrī: modestia şi regretul pentru greşelile făcute
Aceasta implică să ne recunoaştem cu sinceritate greşelile şi să simţim regretul că le-am săvârşit. Această disciplină reprezintă în fapt o practică a discriminării dintre bine şi rău şi totodată o respingere a ceea ce este negativ printr-o atitudine umilă şi lipsită de orgoliu.
b. Saṃtoṣa: starea de mulţumire interioară
c. Dāna: milostenia
Implică să dăruim fără să aşteptăm o recompensă pentru aceasta.
d. Astikya: încrederea
Să ai încredere în maestrul autentic, în învăţătura pe care o primeşti şi în calea către iluminare.
e. Īśvarapūjana: adorarea lui Dumnezeu
Este trăirea devoţiunii faţă de Dumnezeu prin rugăciune, meditaţie etc.
f. Siddhānta śrāvaṇa: studiul scrierilor sacre
Citirea textelor care cuprind învăţăturile spirituale sau ascultarea unor oameni înţelepţi care le prezintă sau le comentează.
g. Mati: cunoaşterea
Implică dezvoltarea intelectului şi a voinţei.
h. Vrata: legămintele sacre
Îndeplinirea legămintelor religioase sau asumarea şi respectarea în faţa lui Dumnezeu a anumitor legăminte spirituale.
i. Japa: repetarea unei Mantra
j. Tapas: asceză, austeritate.

Dharana – Concentrarea

Posted on by Teodor Sebastian

meditatie-pe-stanca-deasupra-apei

Un alt element necesar practicii meditației și a yogăi în general îl reprezintă concentrarea, capacitatea de a păstra atenția focalizată asupra unui obiect (fie că este ceva concret, fizic, fie că este o idee, o experiență, o emoție etc.). Tendința obișnuită a minții este să sară de la un obiect la altul asemeni unei maimuțe, metafora obișnuită în textele yoghine. Maimuța din metaforă trece de la o creangă la alta ”agățându-se” de următoarea înainte de a da drumul precedentei. La fel și mintea noastră trece de la o idee la alta prin același proces de ”agățare”. De exemplu, mergem pe stradă și vedem pe cineva care mănâncă. Poate ne este poftă ori ne aducem aminte că ne este foame. Începem să ne gândim ce avem de mâncare acasă și care este starea frigiderului nostru. Ne amintim ce am mâncat ultima dată și poate ne simțim puțin vinovați că am avea câteva kilograme în plus. Ne gândim apoi că ar fi bine să mai facem câteva exerciții fizice pentru a slăbi. Ne-am putea aminti chiar de yoga, care nu implică chiar atât de mult efort. Și așa mai departe. Este doar o direcție în care mintea noastră a luat-o. Ar fi putut după ce a văzut persoana care mănâncă să înceapă să caute din ochi patiseria preferată. După care să se gândească la banii pe care îi are prin buzunare. Apoi la salariul care pare să ajungă la limită pentru toate cheltuielile, la problemele cu care se confruntă orice firmă în perioada de criză. Apoi la guvernanții care par să nu știe cum să redreseze economia. Și așa mai departe.
După cum vedeți un gând conduce la un altul și de multe ori ajungem foarte departe de ideea de la care pornisem inițial. Concentrarea reprezintă un proces, un efort chiar, prin care păstrăm mintea prezentă asupra ideii inițiale, efort care seamănă adesea cu ceea ce face un cioban pentru a-și păstra turma compactă. Ori de câte ori o oaie-gând se îndepărtează de turma-obiectul meditației, este necesară o acțiune pentru a o readuce la direcția cea bună. Simplificând foarte mult, aceasta ar fi concentrarea.
Termenul sanscrit dhāraṇā se referă în yoga la concentrarea minții, la fixarea ei obținută prin ekāgrata (focalizarea gândirii într-un singur punct). Cuvântul se mai referă și la memorie și capacitatea de a memora, la acțiunea de a susține sau de a menține (în cazul minții fiind vorba de atenția susținută sau menținută un anumit timp). În aṣṭāṅgayoga lui Patañjali este cea de a șasea etapă, care urmează interiorizării din faza de pratyāhāra.
Dhāraṇā reprezintă primul pas spre meditația cu obiect, chiar dacă ”obiectul” este Sinele, ātman. În acest prim pas există încă o conștiință duală în care rămâne foarte clară separarea obiect-subiect și cunoașterea care le leagă. Cel care se concentrează știe că își focalizează mintea spre ceva anume, este atent la obiectul concentrării și în același timp conștient de el însuși. În etapa următoare, meditația, dualitatea se restrânge, există conștiința propriei persoane și conștiința obiectului meditației, dar nu mai există conștiența acțiunii care le leagă. În samādhi apare unificarea subiect-obiect și dualitatea se estompează gradat.
Concentrarea implică un efort de a centra gândirea pe obiectul ales, chiar dacă la început acest lucru nu implică o minte liniștită, existând diverse gânduri referitoare la obiect. Dacă vă concentrați la un măr, de exemplu, la început mintea va fi ocupată cu gânduri referitoare la măr. Ce culoare are, dacă miroase, textura, gustul. Pot să apară amintiri referitoare la măr sau dorința de a-l mânca. Gândurile apoi pot să pornească spre alte aspecte ale propriei vieți (mâncați mere la bunica și de aici nostalgia copilăriei) și tocmai de aceea este nevoie de un efort de a readuce mintea la obiectul concentrării. Scopul concentrării este să liniștească gradat mintea reducând agitația și multitudinea gândurilor. Gradat doar imaginea mentală a obiectului concentrării va rămâne în minte, spunându-se despre ea că ”a luat forma obiectului”.
În cartea sa numită ”Laya Yoga”, Goswami arată că dhāraṇā depinde de procesele anterioare, de canalizarea lăuntrică a prāṇa-ei și de interiorizarea funcțiilor senzoriale, pratyāhāra. În această situație, concentrarea se manifestă ca o energie lăuntrică, energie care ajunge să se exprime sub forma puterii de a focaliza mintea într-un singur punct pentru o durată suficient de mare.
În Yoga Sūtra, dhāraṇā e definită foarte simplu în prima sūtra din capitolul 3, despre puterile oculte (siddhi):

”Fixarea minții într-un singur loc se numește dhāraṇā.”

Puteți însă constata că mintea este mereu în mișcare și cel puțin la început, singurul lucru care se poate face este să se limiteze această mișcare la obiectul concentrării. Este ca atunci când citind o carte uitați de tot ce e în jur, dar cu toate acestea sunteți absorbiți de acțiunea din carte. Mintea este concentrată, dar încă în mișcare.
Yoga, așa cum e definită de Patañjali, înseamnă încetarea acestor mișcări, atingerea liniștii. Începutul, reprezentat de concentrare, urmărește diminuarea gândurilor și limitarea lor sau ”legarea” lor (termenul tradus ca fixare se poate traduce și ca ”legare”) de un singur obiect.
În Svetasvatara Upaniṣad se oferă o imagine foarte plastică a concentrării:

”II.8. Cel înțelept își va ține corpul nemișcat, cu cele trei părți superioare drepte (pieptul, gâtul și capul), își va orienta simțurile cu ajutorul minții spre Inimă și cu ajutorul vasului lui Brahman (mantra aum) va traversa râurile înspăimântătoare ale lumii.
II.9. Păstrând prāṇa în corp, rămânând nemișcat, respirând ușor pe nări, yoghinul își va controla mintea imperturbabil la fel cum un vizitiu își strunește caii nărăvași.”

Amritanada Upaniṣad definește și ea dhāraṇā în termenii următori:
”Se numește dhāraṇā când omul înțelept își privește mintea ca fiind saṃkalpa (dorința de acțiune, fructul sacrificiului) și o dizolvă în ātman, contemplându-l numai și numai pe ātman.”
În Yoga Inimii Spirituale, obiectul concentrării este Sinele și locul în care vă focalizați este pieptul. Prin urmare mintea, de la care pornește concentrarea și mai apoi meditația, va fi fixată în locul pe care spontan îl indicați ca fiind ”eu” (atunci când arătați cu degetul spre voi înșivă), în mijlocul pieptului ușor în dreapta. De aici, folosind introspecția prin întrebarea ”Cine sunt eu?” va trebui să păstrați mintea ”legată” de Sine, de Inima Spirituală, de ātman. De altfel aceasta este viziunea tradițională asupra concentrării, ea fiind capacitatea de a-l vedea pe brahman (care este tot una cu ātman) în toate lucrurile.
În Tejobindu Upaniṣad se spune:

”35. Văzându-l pe brahman oriunde se duce mintea, dhāraṇā este starea în care yoghinul rămâne doar cu gândul: ”Eu sunt doar brahman”.

Iar Aparokshaanubhuti continuă și ea aceeași idee:

”122. Liniștea minții prin cunoașterea lui brahmani oriunde se duce mintea este cunoscută ca suprema dhāraṇā.”

Există de asemenea o strânsă legătură între respirație și minte, controlul respirației ajutând la controlul minții. Retenția suflului este unul dintre momentele favorabile concentrării.
Iată ce se spune în Haṭha Yoga Pradipika:

”Cel care își controlează respirația, își controlează și mintea, iar cel care își controlează mintea își controlează și respirația.
Există două cauze pentru agitația minții: vāsanā (dorințele, tendințele subconștiente) și respirația (prāṇa). Controlând una, le controlezi pe amândouă.
Respirația devine superficială când mintea devine concentrată și mintea devine absorbită când respirația este oprită.
Mintea și respirația sunt unite ca laptele și apa și fiecare sunt egale în acțiunile lor. Mintea își începe activitatea când există respirație și respirația își începe activitatea când există gânduri.”

Śāṇḍilya upaniṣad indică trei feluri de concentrare:

”Khanḍa IX. Urmează dhāraṇā care este de trei feluri: fixarea minții în ātman, fixarea minții în vidul lui daharākāśa (vidul Inimii numit uneori și hṛtākāśa, spațiul inimii), contemplarea celor cinci brahmani (Brahma, Viṣṇu, Rudra, Īśvara și Sadāśiva) în cele cinci elemente (pământul, apa, focul, aerul și eterul).”

Se poate vedea aici o ordine în care poate fi dezvoltată concentrarea, pornind de la aspectele mai grosiere, mai palpabile (cele cinci elemente), urmând apoi concentrarea în vidul Inimii și în cele din urmă fixarea minții în ātman. De altfel concentrarea asupra celor cinci elemente (tattva în sanscrită) este o practică tradițională. Iată cum sunt descrise în Gheranda Samhita cele cinci dhāraṇā mudrā:

”68. După ce a fost explicată Śhambhavī, ascultă acum cele cinci dhāraṇā. Învățând aceste dhāraṇā, ce nu poate fi realizat în această lume?”
69. Prin acestea, prin corpul uman, se poate vizita iar și iar Svarga-loka (tărâmul zeilor), yoghinul poate merge oriunde vrea, la fel de repede ca gândul, el poate merge prin ceruri. Aceste cinci dhāraṇā sunt: pārthivi (pământească), āmbhasi (lichidă), vāyavī (aeriană), āgneyī (arzătoare) și ākāsī (eterică).”

Concentrarea implică folosirea atenției, o însușire a minții de a își orienta gândurile, percepțiile într-o anumită direcție. Orientarea susținută a atenției asupra unui obiect, păstrarea acestuia în câmpul mental o perioadă mai lungă de timp este practic ceea ce se întâmplă atunci când se realizează concentrarea. În mod obișnuit, atenția este distribuită la diversele lucruri care au loc în jur și este atrasă rând pe rând de acestea. Fiecare eveniment tinde să distragă mintea de la ceea ce făcea până atunci și de aici nevoia interiorizării, a realizării etapei precedente a retragerii simțurilor înainte de a reuși dhāraṇā.
Această atenție susținută, în care timpul este factorul esențial, reprezintă și modul în care poate fi dezvoltată puterea de concentrare.

Alte aspecte cu privire la concentrarea mentală în yoga sunt prezentate și în videoclipurile următoare:

YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) -p1

YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) -p2

YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) – p3

YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) – p4

YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) – p5

YOGA – Liviu Gheorghe: DHARANA (concentrarea mentala) – p6

Tehnici de transformare: Concentrarea mintii asupra Inimii

Cum se desfășoară un curs de yoga

Posted on by Teodor Sebastian

 

Desfasurare curs yoga

Cursul de Hridaya Yoga (Yoga Inimii Spirituale) este un prilej de a te cunoaște mai bine și în același timp de a liniști agitația minții descoperind ce înseamnă o existență plină de pace și libertate interioară. Yoga Inimii Spirituale este o formă de yoga ce reunește sinergic atitudini și metode îndreptate spre revelarea naturii noastre Reale, atman, pe care tradițiile contemplative au denumit-o Inima Spirituală. Ea se bazează pe principii și viziuni spirituale tradiționale ce se regăsesc în yoga clasică (Patanjali), în advaita vedanta, în tantra, în shaivism.
Practica este plină de liniște și blândă, orientată spre găsirea unui echilibru între fermitate și relaxare, posturile fiind menținute o perioadă de timp în nemișcare, o nemișcare atât a corpului, cât și a minții.
Metodele din Yoga Inimii Spirituale se adresează nuanțat tuturor, indiferent de nivelul și abilitatea în practica hatha yoga, de la copii la vârstnici, de la persoane care necesită îndrumări terapeutice până la practicanții avansați.
Pe tot parcursul cursului va exista o ghidare și o orientare a resurselor interioare ale cursanților spre a facilita procesul unei cunoașteri de sine cât mai profunde. Practica va putea fi astfel nuanțată printr-un proces de „individualizare”, ținând cont de disponibilitățile fizice, psihice, mentale și spirituale ale fiecărui cursant.
În procesul individualizării practicii spirituale, un rol important îl are comunicarea, sinceritatea și deschiderea sufletească.
Un curs de yoga durează aproximativ 2 ore și are în general următoarea desfășurare:

1. Asumarea unei atitudini pozitive

O întâlnire de practică yoga începe de obicei cu interiorizarea, în care încercăm să ne aducem mintea în prezent, să ne desprindem de orice fel de gânduri, de evenimentele de peste zi, de problemele care ne preocupă. Tot la început realizăm ceea ce în yoga este numită ishvarapranidana, o stabilire a intenției, a țelului practicii noastre. Evocăm în acest moment cele mai frumoase aspirații, dorința noastră de a fi mai buni, de a descoperi frumusețea și bucuria existenței. Tot acum se poate realiza și dăruirea practicii noastre unui scop lipsit de egoism, pentru binele lumii, pentru alinarea suferinței oamenilor ori pentru ajutorarea cuiva drag. Este și momentul consacrării, oferirii practicii noastre Conștiinței Supreme, Universale, acelui Suflet al Universului care dă sens existenței.
Ne centrăm în esența ființei noastre, Inima Spirituală (atman). De aici privim totul, cuprindem totul cu bunătate, cu iubire.

2.Încălzirea

Având astfel o atitudine interioară pozitivă și spirituală, cu mintea prezentă și liniștită, centrați în Inimă putem începe practica yoga cu exercițiile de încălzire. Acestea au un rol dublu: pregătesc corpul, atât fizic cât și subtil, pentru practica care urmează și în același timp oferă un interval de timp înainte de posturi în care mintea să înceapă să fie prezentă și să se liniștească suficient de mult pentru a fi atentă la efectele diferitelor asana-e (posturi corporale). Exercițiile de încălzire sunt mișcări prin care sunt mobilizate diferitele articulații și mușchi, într-o manieră blândă și fermă, fără smucituri sau forțări. Fiecare exercițiu este urmat de o scurtă perioadă de conștientizare în care ne relaxăm și revenim la o stare de liniște, simțind în același timp efectele exercițiului care tocmai s-a încheiat.

3.Practica posturilor yoga

După încălzire urmează asana-ele (numele tradițional al posturilor yoghine) care sunt realizate static, păstrând corpul nemișcat perioade cât mai lungi de timp, într-o stare de echilibru între fermitate și relaxare. Este important în această fază să descoperim interior poziția cea mai bună pentru corpul nostru și nu să încercăm competitiv să ne forțăm mobilitatea riscând astfel să ne rănim. Scopul practicii Hridaya Yoga este descoperirea de Sine, descoperire în care corpul este doar un instrument care să ne ajute în liniștirea minții, în calmarea agitației conștiinței individuale. Dacă postura este realizată în forță și cu multă tensiune, ori chiar durere, mintea nu numai că nu se va liniști, ci va deveni și mai agitată.
Pentru a adânci relaxarea corpului și liniștirea minții se folosește și atenția la respirație și în special la intervalul foarte scurt dintre două respirații, moment în care mintea este absolut nemișcată. Chiar dacă mintea ne mai zboară, chiar dacă mai alunecăm în stări de reverie ori suntem din nou atrași de problemele care ne preocupă în mod obișnuit, va trebui cu mult calm și cu multă răbdare să ne întoarcem la centrarea în Inima Spirituală (zona pieptului, puțin spre dreapa). Trezirea energiilor aflate încă în latenţă, echilibrarea şi centrarea acestora în Inima Spirituală reprezintă un mijloc de cosmizare a fiinţei noastre, de deschidere faţă de infinit. Treptat, pe măsură ce puterea de a conștientiza devine mai rafinată, începem să descoperim curgerea energiilor subtile și felul în care o postură dinamizează chakra-ele (faimoasele centre ale energiei subtile). În această conștientizare vom descoperi un nou ”organ de simț” sau de cunoaștere pe care îl numim ”Inima Spirituală”. În loc să gândim cu capul experiențele din timpul practicii, vom învăța să le simțim cu inima. Această schimbare va reprezenta un prim salt calitativ care este numit adesea trecerea de la ”a face” – la ”A FI”.
De asemenea fiecare perioadă de practică a unei posturi este urmată de o conștientizare într-o poziție neutră care să ne ajute să descoperim prin contrast felul în care asana ne influențează corpul și mintea, să realizăm efectele pe care aceasta le are.
Intrarea și ieșirea din postură se fac lent și fluid, fără sacadări sau smucituri, astfel încât corpul să-și păstreze mobilitatea și flexibilitatea.
În loc să “facem” Yoga sau să facem o asana, urmărim să „fim” în Yoga şi să trăim conştient în acea postură minunea de „a fi”. Folosim postura corporală ca pe un mijloc de dezvoltare a acuităţii conştiinţei martor, a adâncirii în Inimă şi a revelării a ceea ce suntem cu adevărat. Astfel, intrăm într-o atitudine care este mai degrabă meditativă, în care concentrarea mentală este însoţită de conştiinţa martor şi de o atenţie deschisă faţă de fenomenele energetice care apar.

4.Tehnici de control al suflului (pranayama)

Pe măsură ce se avansează în practica yoga vor fi învățate tehnici de respirație care să ne trezească conștiența, să amplifice energia interioară, să dinamizeze diferitele chakra și în egală măsură să mărească liniștea minții. În yoga se pune un mare accent pe legătura dintre respirație și minte, adesea afirmându-se că prin controlul uneia este dobândit și controlul celeilalte.
În aceste tehnici se pune un accent pe retenția suflului și de asemenea pe o ritmare a acestuia, influențând astfel modul de funcționare atât al corpului cât și al minții. Din nou se insistă pe echilibrul practicii, timpii de retenție crescând gradat și fără a forța. Fiind vorba despre mecanisme delicate de fiziologie, orice depășire în forță a limitelor naturale poate să fie un motiv de disconfort și chiar de accidentare. Practicate însă cu blândețe, respectând semnalele pe care corpul le oferă și indicațiile date de instructor, tehnicile de respirație vor avea efecte deosebit de bune atât asupra sănătății cât și asupra minții și corpurilor subtile.

5.Relaxarea

Orice întâlnire de practică yoga se încheie cu o relaxare în care întinși la sol, lăsăm corpul să se destindă și mintea să-și aprofundeze liniștea. Adesea pentru mulți cursanți acesta este momentul în care realizează cât de mult bine le-a adus practica pe care tocmai au încheiat-o și permit energiilor lăuntrice să se echilibreze și să se stabilizeze. De asemenea corpul relaxat se dizolvă ca senzație și ceea ce mai rămâne este doar conștiința, împăcată și liberă.

6.Meditația

Tradițional practica yoga culminează cu practica meditației, momentul în care ne folosim de liniștea minții pe care am dobândit-o prin realizarea posturilor și a tehnicilor de respirației pentru a trece în domeniul conștiinței, al existenței pure. Astfel cursul se încheie cu meditația Hridaya prin care căutăm răspunsul la întrebarea fundamentală ”Cine sunt eu?”. Răspunsul la această întrebare nu este însă un set de atribute pe care mintea le poate oferi, ci însăși existența, acel ”A Fi” înainte de a fi cineva sau ceva anume. În liniștea minții, dincolo de emoții și gânduri, suntem pur și simplu și învățăm prin meditație să cunoaștem ce înseamnă a exista. Din pacea și fericirea naturală a existenței pure toate grijile și problemele noastre își arată caracterul efemer, faptul că vin și se duc fără să lase vreo urmă în conștiința profundă a ceea ce suntem cu adevărat.
În încheiere va fi o parte teoretică în care sunt descrise fie anumite concepte necesare înțelegerii practicii yoga, fie anumite noțiuni de filozofie, fie tehnici yoghine noi. Prezentarea posturilor și a tehnicilor de respirație este realizată în timpul practicii, acolo unde este nevoie.

Ședința hatha yoga nu este văzută ca o practică impusă, ci ca un act creator care răspunde tendințelor și energiilor momentului prezent. În acest mod, practica hatha yoga este mai mult o practică a conștienței și a deschiderii pline de fericire, decât o practică ascetică sau un exercițiu strict fizic, individual. Astfel, evităm pericolul unei practici rigide și adesea sterile, dominată de voința egotică. Prin aceasta, „ne interiorizăm” practica, o facem din ce în ce mai intimă, mai liber exprimată, dinamică, mereu reîmprospătată de ecourile lăuntrice, de feedbackurile primite din însuși fluxul energiilor ce sunt vehiculate.
Armonizarea energiilor şi a diverselor aspecte ale ființei noastre: corp, senzații, sentimente, minte, se realizează prin intermediul unui proces de unificare și integrare a acestei „Totalități conștiente” care este însăși ființa noastră. Practicând yoga devenim Yoga – unitate reflectată în interior și în exterior. Practicând Yoga Inimii Spirituale celebrăm și onorăm forța vieții.
Astfel, intrăm în contact cu potențialul infinit și etern al adevăratei noastre naturi. Încetăm să mai fim atât de preocupați de problemele, dramele şi temerile noastre și suntem liberi să accedem la extraordinara comoară pe care Prezentul ne-o oferă.

Theme: Overlay by Kaira.