Seminar: Trăirea fericirii prin conștiență, 11 iunie 2017, București

Vă invităm la seminarul cu tema: Trăirea fericirii prin conștiență – Aplicarea modalităților de transformare spirituală din Vijñāna Bhairava Tantra.

Vijñāna Bhairava Tantra, un text de o rară profunzime, face parte din vechile scrieri tantrice. Multe dintre tehnicile sale sunt surprinzătoare. De altfel textul nu vorbeşte despre concentrare, sau tehnici, ci despre sfaturi spirituale care duc la liniştirea minţii şi mai departe la trăirea conștiinței unității. El recomandă să trăiești intens o emoție puternică sau o dorință și să fii conștient printr-un abandon total așa încât să ajungi în acele clipe la sursa întregului univers. Sau când faci dragoste să fii deplin conștient de flacăra pasiunii și să devii acea flacără. Când intri în somn să fii atent la acea translație de la veghe la somn și în acel moment de graniță să atingi Inima lumii. Sau să te dizolvi în contemplare…

Sunt de asemenea și modalități mai apropiate de tehnici yoga și de meditație, care se referă la respirație, sunete, lumină. Ceea ce este fascinant ține și de îmbinarea tehnicilor cu trăirile intime, firești, așa încât nu ai senzația unor metode impuse din exterior, ci înveți să trăiești în cea mai adâncă profunzime a vieții și ființei tale. Vijñāna Bhairava Tantra este centrat în întregime pe trăirea conștienței ce duce la unitate și unicitate, extrăgând esența clipelor de viață dar și a tehnicilor de meditație.

Vom practica împreună aceste modalități de transformare ce ne vor ajuta să înțelegem că fiecare acțiune poate deveni o meditație și fiecare meditație este o trăire naturală, toate conducând spre ātman, Inima Spirituală.

Pot participa și persoane care nu sunt la cursurile noastre de yoga.

Seminarul va fi ținut de profesoara de yoga Simona Trandafir.

Data:  duminică, 11 iunie 2017, între orele 9-13 și 15-19..

Locație: centrul Kamala din București, str. Căderea Bastiliei 56-58, etaj 6, sala 602.

Informații și înscrieri: telefon 0731324239 sau 0731324241, email centrulkamala@gmail.com.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns