Īśvarapraṇidhāna – dăruirea de sine idealului

Īśvara semnifică în sanscrită stăpânul suprem, domnitorul, cel care conduce totul iar în om acesta este Sinele, esența ființării. Semnificația cea mai aproape de noi a acestei niyama este dăruirea noastră către idealul care ne ”stăpânește” existența, abandonul nostru în fața celei mai înalte, mai rafinate, mai intime și mai ascunse părți a ceea ce suntem, ātman. Însă în yoga, ātman nu este doar esența propriei existențe, este esența întregii lumi, a tot ceea ce există. Astfel Īśvarapraṇidhāna este și un abandon, o dăruire, un respect și o adorare a tot ceea ce este mai frumos și mai adevărat în această lume, Conștiința Supremă a cărei prezență o descoperim prin cunoașterea de Sine.

Īśvarapraṇidhāna este devoțiunea față de Dumnezeu.
Din perspectiva hridaya yoga Dumnezeu este înțeles dincolo de orice atribute ca fiind însăși esența ființei, a universului, a tot. Adorarea lui este tocmai trăirea plină de iubire a unității divine a totului, simțită profund în Inima Spirituală (ātman). Astfel, filozofia nondualismului – advaita vedānta care este filonul de bază și în hridaya yoga (yoga Inimii Spirituale), se întâlnește și se completează cu bhakti (devoțiunea).
Īśvarapraṇidhāna se traduce în practică nu numai ca un sentiment de iubire ci și ca dăruirea acțiunilor, a tot ceea ce faci și trăiești lui Dumnezeu, Esenței Supreme, Inima a tot. În felul acesta se deschide o punte către transcendență și chiar dacă ești încă în lumea materială și ai o viață activă aici, ești în același timp viu față de spiritualitatea care luminează profunzimile ființei. Dăruirea este în acest fel o trăire puternică, deplină a unității cu Divinul din tine.
Īśvara înseamnă Dumnezeu iar praṇidhāna înseamnă dăruirea totală. De aceea practica lui īśvarapraṇidhāna poate duce dincolo de domeniul individualului, al personalității limitate. Patanjali afirmă că samādhi este atins prin devoțiunea totală față de Īśvara, Dumnezeu. Ce poate fi devoțiunea dacă nu abandonul a ceea ce te menține în egoism și trăirea iubirii necondiționate față de cel mai profund aspect al ființei și al universului – Supremul ideal – Divinul.
Dacă la început este prea abstract acest îndemn al dăruirii și devoțiunii este bine să se înceapă cu realizarea unor acțiuni de pe urma cărora să nu așteptăm nimic în schimb, fapte bune prin care să venim în ajutorul altor oameni. Putem să facem la început unele tehnici yoga pentru trăirea comuniunii cu energiile pure, înalte pe care să le trezim în noi pentru împlinirea acelor acțiuni, energii pe care să le lăsăm apoi să acționeze spre transformarea noastră și astfel și a celor cărora vrem să le venim în ajutor. Gradat vom simți că se declanșează în noi forțe mult mai mari decât am fi putut noi avea vreodată, pe măsură ce depășim închistările egotice, individuale și ne deschidem față de Inima Spirituală (ātman). Ajungem astfel la abandonul în Inimă, la abandonul în Dumnezeu, iubind totul și consacrând ceea ce facem binelui și armoniei divine a totului.
În acest mod, īśvarapraṇidhāna ne ajută să atingem cunoașterea unității, a non-dualității.
”Dăruirea completă este ca o cădere dintr-un copac fără să încordezi nici măcar un mușchi” spunea Ramakrishna. Un astfel de abandon, o astfel de aruncare cu totul în Inima Spirituală sunt necesare pentru īśvarapraṇidhāna. Te duci cu totul în Divin și nu e vorba despre un zeu anume, ci chiar despre esența ființei tale, despre centrul spiritual, pur, transcendent al vieții.
Īśvarapraṇidhāna poate fi înțeleasă din perspectiva unui om religios ca dăruirea și iubirea zeului său cel mai înalt, dar de fapt īśvarapraṇidhāna se referă și la transcenderea acestor dependențe de vreo religie, zeu sau dogmă prin întoarcerea cu totul în Izvorul originar a tot ceea ce există, dincolo de manifestare și pătrunzând totodată întreaga manifestare.
Patanjali în Yoga Sūtra, capitolul 2 sūtra 45 spune:
”Prin meditația profundă asupra lui Īśvara este atinsă perfecțiunea în samādhi”.
Iar Vyasa comentează:
”Perfecțiunea lui samādhi este dobândită de cel care își dăruiește întreaga existență lui Dumnezeu. Astfel el cunoaște ceea ce este bine pentru el în alte locuri, în alte corpuri și în alte timpuri. Conștiința lui percepe realitatea tuturor lucrurilor.”

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns