Tapas – austeritate

Tapas înseamnă foc, ardoare și în yoga are semnificația de austeritate, efort în practica spirituală. În Yoga Bhashya (II.32), Vyasa explică termenul ca fiind „îndurarea extremelor” în care extremele sunt „foamea și setea, frigul și căldura, a sta în picioare sau a sta jos, păstrarea tăcerii fie complet fie putând comunica prin gesturi”. Patanjali în sūtra 43 din capitolul 2 spune:
„Prin tapas este obținută disoluția impurităților și astfel perfecțiunea corpului și a simțurilor”.
Yoga Yajnavalkya (II.3) atenționează practicantul că tapas-ul poate duce la vlăguirea corpului, iar Tattva Vaisharadi explică mai bine acest avertisment spunând să se facă un tapas numai atât cât să nu fie dezechilibrate umorile interne (dhātu).
Tapas este așadar un efort făcut pentru a se ajunge la transformarea spirituală sau chiar este orientat de unii oameni pentru obținerea puterilor paranormale. În legendele hinduse sunt numeroase exemplele în care tapas-ul ducea la atragerea grației zeilor, sau la obținerea unor daruri divine. Despre Gange se spune că a fost dăruit oamenilor în urma unui tapas intens realizat o lungă perioadă.
Și astăzi sunt în India oameni care se automutilează, ținând un braț ridicat, până ce degenerează, sau se supun la temperaturi extreme considerând că astfel voința lor de a împlini toate acestea le va aduce și atingerea scopului pe care și l-au propus. Tocmai de aceea multe texte yoga avertizează să nu se exagereze și să se țină cont de ahiṃsā față de propriul corp chiar și în realizarea tapas-urilor. Bhagavad Gita (VII.5) este împotriva unor tapas-uri exagerate, sau făcute cu obstinență sau din orgoliu.
Orice asceză duce la acumularea și declanșarea unor energii deosebite în ființa celui care face un tapas. Este de aceea foarte importantă orientarea acestora și menținerea respectivei aspirații pe întreaga durată a acelui tapas. Consacrarea rezultatelor lui Dumnezeu, Inimii Spirituale face ca energiile tapas-ului să aducă profunde transformări spirituale.
În Bhagavad Gita (IX.27), se spune:
„Orice ai face, de orice te-ai bucura, orice ai sacrifica, orice ai dărui, orice tapas (asceză) ai îndura, fă-le ca ofrandă pentru Mine (Dumnezeu).”
Tapasul poate fi referitor la corp, vorbire sau minte. Iată cum sunt descrise acestea în aceeași importantă scriere:
14. Adorarea zeilor, a celor de două ori născuți (brahmani), a gurului (învățătorul spiritual) și a înțelepților; puritatea, cinstea, brahmacarya (continența), nonviolența, acestea sunt numite austeritățile corpului.
15. Un limbaj ce nu cauzează altora tulburare, sincer, binevoitor, plăcut și folositor, recitarea scripturilor sacre – acestea constituie austeritățile cuvântului.
16. Seninătatea minții și calmul, blândețea, tăcerea, controlul simțurilor, puritatea inimii – acestea sunt numite austeritățile minții.
17. Aceste trei feluri de austeritate practicate cu o credință intensă, fără dorințe pentru fructele lor, sunt numite sattva-ice.
18. Austeritatea practicată cu ipocrizie, din dorința de a obține respectul, cinstirea, adorarea, măreția și gloria exterioară, este numită rajas-ică, instabilă și efemeră.
19. Austeritatea practicată cu mintea tulbure și abuzând, ce cauzează suferință prin chinuirea ființei sau orientată pentru a produce durere altuia, este numită tamas-ică.
Fiecare om ar fi bine să-și asume realizarea unor tapas-uri pentru evoluția spirituală, afirmă înțelepții yoghini.
A nu vorbi (mauna) este o formă de tapas ce poate fi respecta fie o zi pe săptămână, sau pe lună, sau chiar și câteva ore pe zi. Sau a-ți alege un procedeu yoga pe care sa-l faci un anumit număr de zile, de exemplu halāsana – 10 minute în fiecare zi pentru 49 de zile. Sau meditația zilnic făcută toată viața, o oră pe zi.
Nu întotdeauna tapas-ul se alege după ceea ce este plăcut. Se recomandă să se opteze pentru ceea ce este cel mai necesar.
Realizarea cu succes a tapas-ului implică o bună consacrare, menținerea entuziasmului și aspirației, respectarea perioadei propuse inițial, atitudinea interioară plină de calm, detașare, fericire, încredere.
Uneori, chiar dacă lucrurile merg bine la început, pot să apară unele blocaje, sau tentații. De exemplu, îți propui să faci meditație timp de o lună, câte o oră pe zi, și chiar după câteva zile ești invitat într-o excursie interesantă de niște prieteni. Excursia nu este ceva rău și compania prietenilor este binevenită. Dar, odată ce ți-ai ales tapas-ul acesta trebuie făcut până la capăt și va fi probabil un efort să îți dedici o oră pentru meditație când ești cu prietenii în excursie. Este desigur nevoie și de voință dar și de abandonul în pacea Inimii Spirituale, ceea ce va genera exact acele circumstanțe de viață care să fie favorabile îndeplinirii tapas-ului. În situația în care apar dificultăți, ele trebuie privite cu seninătate și depășite având foarte clar în minte idealul propus.
Unii oameni consideră că dacă s-au decis la un tapas care implică să nu mănânce 24 de ore, dar după 23 de ore sunt chemați la masa și mănâncă, nu e nici o problemă. Totuși situația nu e așa. Consacrarea și asumarea unui tapas reprezintă promisiunea față de Inima ta și nu e bine să o calci. Mintea poate găsi tot felul de scuze, de motive. Dar sunt doar jocurile ei. Fermitatea, aspirația, luciditatea trebuie să ne însoțească permanent și astfel să ducem tapas-ul la bun sfârșit.
Tapasya este energia focului ce rezultă în timpul unui tapas. Aceasta are o mare forță transformatoare și purificatoare. Pentru a se declanșa e nevoie de stabilitate practicii și fervoare. Indulgența față de propriile slăbiciuni slăbește voința și duce la imposibilitatea împlinirii scopurilor în viață. Uneori practica spirituală cere depășirea limitelor, trecerea un pic dincolo de ceea ce spune corpul că îi este confortabil sau mintea că poate suporta. Dar toate acestea sunt necesare.
Cu cât yoghinul va trăi mai mult în armonie întreaga existență, cu atât mai firești vor fi tapas-urile pentru el, acestea devenind gradat lipsite de tensiune, practica sa normală, de zi cu zi. Abținerea de la a face rău va fi lipsită de efort și va exprima iubirea din sufletul său, prelungirea meditației va fi naturală și însoțită de fericire.
Pentru un om care este centrat în Inima Spirituală tapas-ul își pierde caracterul de acțiune realizată prin efort și devine trăirea sadhana-ei cu bucurie.
Despre Sfântul Serafim de Sarov se spune că a tocit piatra pe care stătea la rugăciune. Ani la rând a stat în genunchi rugându-se la Dumnezeu. Când cineva s-a arătat uimit el i-a răspuns:
„Nu aș fi putut sta așa nici măcar o oră fără ajutorul lui Dumnezeu”.

Lasă un răspuns

Theme: Overlay by Kaira