Aparigraha – a nu acumula

Parigraha înseamnă a apuca, a prinde, proprietate, bunuri, harem, dominare, constrângere, dorinţă de putere. ”A” din faţa lui parigraha reprezintă o negaţie. Astfel aparigraha se traduce prin a nu acumula, lipsa de posesiuni materiale ori de altă natură, care nu sunt necesare. Respectând-o nu posezi mai mult decât ai nevoie, nu furi, nu eşti lacom, nu accepţi daruri care nu-ţi folosesc. Trăind în acest fel înveţi detaşarea, una din componentele de bază, alături de practica perseverentă, a căii către atingerea cunoaşterii de Sine.
Pentru că ne simţim incompleţi, din cauza lui avidya care face să nu ne mai cunoaştem adevărata natură, cea pur spirituală, avem tendinţa de a acumula lucruri, fiinţe, realizări pe care egoul le numeşte ”ale noastre”. Ne construim astfel personalitatea şi sentimentul împlinirii în jurul lui ”a avea” şi ne ataşăm de lucrurile pe care le posedăm sau pe care le dorim. Aceasta este rāga, dorinţa. Dacă cineva sau ceva ne împiedică să dobândim ceea ce ne dorim, sau dacă ne ia din ceea ce considerăm că este al nostru, apare suferinţa pe care o respingem şi de care fugim. Aceasta este dveṣa, aversiunea. Identificându-ne cu ceea ce avem şi nu cu ceea ce suntem, pe măsură ce pierdem din ceea ce considerăm că avem, ajungem să ne temem. Şi cea mai mare teamă este că ne vom pierde chiar acest corp, că inexistenţa acestuia este echivalentă cu inexistenţa noastră. Ultima noastră posesiune, corpul, aduce după ea şi teama cea mai intensă, teama de moarte, abhiniveśa. Acest lanţ al suferinţei poate fi întrerupt prin aparigraha. În momentul în care nu mai acumulăm lucruri de care nu avem nevoie, viaţa noastră se simplifică foarte mult. Dar pentru aceasta este necesară cunoaşterea de Sine, descoperirea a ceea ce suntem cu adevărat. Din acel moment lucrurile nu mai sunt ”ale noastre”, ci sunt doar în folosinţa noastră temporară. După cum ştim nu putem lua cu noi nimic din această lume în momentul morţii.
După cum vedem, tendinţa de acumulare provine dintr-un sentiment mai profund de incompletitudine. Atât timp cât ne vom lăsa influenţaţi de avidya, de ignoranţă, atât timp cât nu vom şti cine suntem, senzaţia de lipsă ne va însoţi permanent. Şi vom încerca să o umplem atunci cu tot felul de lucruri care considerăm că ne vor ajuta să ne simţim întregi, împliniţi. Vom simţi că avem ”nevoie” de o fiinţă, de un lucru, de o realizare socială sau spirituală, care să umple acea lipsă pe care o resimţim lăuntric. Iar aceasta face să nu respectăm aparigraha, să acumulăm de-a lungul vieţii o mulţime de lucruri de care nu mai avem nevoie şi de care ne agăţăm pentru a ne simţi interior mai întregi.
Aparigraha, după cum aţi observat, nu se referă doar la lucruri. Se referă şi la rigiditatea mentală de exemplu. Acumularea de idei la care nu vrem să renunţăm şi care astfel ne umplu mintea, după cum se spune într-o poveste zen. Un om vine la un maestru şi îl roagă să-l înveţe calea spre nirvana. Îi povesteşte cât de multe a citit, cât de multe a aflat despre cum se ajunge la nirvana şi cât de dornic este să facă ceea ce este necesar. Maestrul însă îl întreabă dacă nu vrea nişte ceai. Îi întinde o cană şi apoi începe să toarne. La un moment dat însă, ceaiul curge peste marginile cănii, peste mâna învăţăcelului nostru. Acesta agitat îl întreabă pe maestru de ce nu se opreşte şi maestrul îi răspunde: ”Mintea ta este asemenea unei căni pline de ceai. În ea nu mai încape nimic şi orice învăţătură ar fi risipită, revărsându-se pe afară. Renunţă mai întâi la multitudinea de idei preconcepute de care te agăţi cu atâta mândrie şi apoi poate să înceapă procesul învăţării”.
Un alt mod în care se manifestă parigraha, la care este nevoie să renunţăm pe o cale spirituală, este tendinţa de a acumula cunoştinţe, iniţieri, pe care apoi nu le folosim. Egoul, falsul eu, se simte mai puternic dacă acumulează, aşa cum am arătat. Atunci când această tendinţă este transferată în domeniul spiritual, egoul se simte mai mai mare cu cât adună mai multă cunoaştere. Parigraha înseamnă aici să mergi la 1000 de şcoli, să înveţi 1000 de tehnici pe care însă nu le practici şi deci nu îţi folosesc. Nu înseamnă că nu e bine să afli cât mai multe lucruri, să practici cât mai multe metode, ci înseamnă că nu respecţi aparigraha atunci când aceasta devine doar o modalitate de a te adânci în avidya. Pare un paradox că mai multă cunoaştere conduce la ignoranţă, însă atunci când această cunoaştere ne îndepărtează de cunoaşterea de Sine, când ne păstrează la suprafaţa existenţei, într-un domeniu al acumulării, ea este doar un instrument al ignoranţei.
Este bine să ne facem un obicei din a renunţa periodic la lucrurile pe care considerăm că le avem. Să facem o analiză a ceea ce ne este de folos, a ceea ce utilizăm regulat şi a ceea ce doar ocupă spaţiu. De exemplu, dacă avem haine pe care nu le purtăm, să le dăruim celor care au nevoie de ele. Deşi este un pas mic, a învăţa să renunţăm la lucrurile de care nu avem efectiv nevoie reprezintă începutul îndepărtării identificării noastre cu lucrurile pe care le posedăm, un pas în direcţia descoperirii lui ”a fi”.
Iyengar, în comentariul său la Yoga Sutra spune:
”Aparigraha nu înseamnă doar non-posesivitate şi ne-acceptarea darurilor ci şi eliberarea de rigiditatea gândirii. A te agăţa de propriile idei este tot o formă de posesivitate şi gândurile, la fel ca şi posesiunile materiale, ar trebui să fie obiectul renunţării. Altfel ele vor produce impregnări puternice asupra conştiinţei şi vor deveni seminţele manifestării unei vieţi următoare.”
Vyasa, în comentariul la sutra 30 din capitolul 2 al Yoga Sutra-elor spune următoarele:
”Aparigraha înseamnă a nu te ataşa de lucruri ştiind că suferinţa vine din a le dori, a le păstra, a le pierde, a te ataşa de ele şi a fi rănit de ele.”
Patañjali spune şi el în sutra 39 a capitolului 2:
”Fermitatea în aparigraha conduce la percepţia corectă a vieţilor trecute şi viitoare”.
Pe care Vyasa o comentează astfel:
”Din fermitatea în aparigraha (a yoghinului) apare percepţia corectă a modului în care şi a motivului pentru care naşterea apare: ”Cine am fost?”, ”Cum am fost”, ”Cine voi fi?”, ”Cum voi fi?” Astfel, răspunsurile la întrebările cu privire la propria existenţă îşi găsesc răspunsul cu precizie.”

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns