Asana, postura de meditație

Cuvântul sanscrit asana (āsana), înseamnă, pe lângă cunoscuta ”postură yoga” și ”un mod de a sta așezat”, ”scaun”, ”ceva pe care să te așezi”. În textele yoghine, inițial āsana se referea la postura de meditație și doar mai târziu a ajuns să se refere la pozițiile mai complexe din hatha yoga (haṭha yoga) atât de cunoscute astăzi.

În tratatul Yoga Sutra a lui Patanjali, asana este descrisă de trei aforisme:

“II.46 Postura este imobilă (fermă) şi confortabilă. (sthira-sukham-āsanam)
II.47 Aceasta se realizează prin dispariţia efortului şi meditaţia asupra infinitului.
II.48 De acum înainte el (yoghinul) nu mai este tulburat de dualităţi.”

Astfel scopul posturii de meditație este atingerea unei trăiri dincolo de dualitate care pornește de la echilibrul dintre relaxare (sukham) și încordare (sthiram) care va fi atins mai întâi în corp, fizic. În acest echilibru, în acel spațiu suspendat între cele două aparente extreme, dispare efortul iar corpul se dizolvă în infinitate.

Coloana vertebrală

Specific posturii de meditație este modul în care este așezată coloana vertebrală, spatele. Deși  poate o postură de meditație clasică este mai dificilă și adesea alegem să stăm pe un scaun, este important să avem coloana vertebrală cât mai dreaptă și perpendiculară pe sol. ”Dreaptă” în cazul acesta nu înseamnă însă ca ea să fie asemenea unui băț ci să urmeze curburile naturale (ca în figură). De asemenea curburile nu este bine să fie accentuate prea mult și aici urmărindu-se echilibrul și poziția sănătoasă a coloanei vertebrale.

Una din principalele greşeli pe care o fac occidentalii care meditează, este să se sprijine cu spatele fie de un perete fie de spătarul unui scaun. În mod evident în aceste cazuri statica coloanei vertebrale este modificată şi cu toate că nu este evident la prima vedere, este influenţată negativ şi mintea. Deși în principiu se poate medita în orice poziție, meditația în sine fiind doar un mod de a exista interior, există o serie de factori care cel puțin la început au o influență semnificativă asupra procesului meditativ.

Pentru toţi cei care au practicat meditaţia suficient de mult timp, apare un moment în care ei încep să simtă nevoia corpului de a se aşeza într-o poziţie care să ajute liniştirea minţii şi fluiditatea energiilor lăuntrice. Atunci orice deviere de la naturalul poziției spatelui e resimțită ca un fel de blocaj și apare tendința de a îndrepta spontan coloana vertebrală.

Multă lume spune că a sta cu spatele drept le produce discomfort și chiar durere, acesta fiind motivul pentru care preferă să se sprijine de un perete. Modul în care stăm însă, este în principal o chestiune de educaţie şi exerciţiu. Așa cum ne-am învăţat să stăm pe scaun în mod greşit, putem învăţa şi să stăm corect. Încă de mici ni se spune că e bine să stăm cu spatele drept, însă atunci cel mai adesea ignorăm aceste sfaturi, mai târziu ajungând să resimţim efectele. Zona lombară se rigidizează într-o poziţie nefirească şi cu toate că nu simţim asta, modul de a gândi şi a fi e influenţat de felul în care stăm.

Cel mai adesea, atunci când încercăm să stăm pe scaun sau într-o postură de meditaţie, zona lombară e cea care capătă o curbură greșită, inversă faţă de poziţia naturală. De obicei aceasta atrage după sine o aplecare în faţă a umerilor şi o poziţie oarecum cocoşată, strânsă în jurul abdomenului şi pelvisului. Pentru a corecta această poziţie, bazinul trebuie basculat în faţă, astfel încât curbura în zona lombară să fie înspre interior şi nu spre exterior. Pentru aceasta, în general, se foloseşte o pernă de meditaţie, ceva care să ne ridice șezutul puţin mai sus, lucru  care va face ca automat bazinul să se rotească puţin în faţă. Dimensiunea pernei, înălţimea la care este ridicat şezutul este un lucru subiectiv, care trebuie determinat de fiecare prin experimente repetate. Ea variază de la caz la caz şi e bine să găsiţi poziţia cea mai bună pentru voi. Ca regulă generală, bazinul este bine să fie puțin mai sus decât genunchii. De asemenea, este important să nu exagerăm aceste curburi. Vom încerca să îndreptăm coloana cât mai mult, fără să accentuăm curburile şi fără să le schimbăm sensul.

Un alt aspect important e să păstrăm verticalitatea. Pentru aceasta vom oscila puţin la stânga şi la dreapta, în faţă şi în spate, căutând poziţia de echilibru între toate aceste puncte. Aceste oscilaţii sau balansări vor fi făcute lent, din articulaţia bazinului, păstrând coloana vertebrală cât mai dreaptă. Ele sunt deplasări relativ mici în jurul punctului de echilibru, care să ne permită să găsim poziţia cea mai bună astfel încât greutatea să cadă direct pe fese, fără să fie nevoie de un efort pentru a menţine verticalitatea.

În timpul meditaţiei e bine să revenim periodic cu atenţia asupra staticii coloanei vertebrale, acesta fiind un mod de a verifica în ce măsură medităm sau doar ne aflăm într-o stare de reverie visătoare. Poziţia în meditaţie păstrează o anumită fermitate care este specifică modului în care mintea există atunci, clară, liniştită, limpede, lucidă. Ori de câte ori mintea începe să viseze, va exista o tendinţă de a schimba statica verticală a coloanei vertebrale, care tinde către o poziţie specifică somnului. Unul din semnele exterioare, pe care le putem observa este, pe lângă căderea bărbiei în piept, modificarea modului în care cel care meditează îşi ţine spatele.

Ca un rezumat:

  • coloana să fie cât mai dreaptă, păstrându-și curburile naturale, fără a le exagera
  • spatele perpendicular pe sol, într-o postură verticală (care să stimuleze atenția) și nu culcată (care să ducă la somn)
  • este bine să folosim o pernă sau o postură care să ne permită să păstrăm în mod relaxat bazinul rotit ușor spre în față, pentru ca zona lombară să își urmeze curbura naturală spre înainte
  • pe parcursul meditației, în special dacă constatăm că mintea nu mai este liniștită, lucidă, clară și prezentă, vom ajusta postura verificând dacă sunt abateri de la condițiile de mai sus.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns